Copilul

Un manual de studiu al copilului

pentru părinţi şi învăţători

1
 Prefaţă

Acest manual a fost pregătit şi scris în mod special pentru a fi folosit la Institutul de Instruire
a Liderilor, dar poate fi adaptat pentru a fi folosit şi la orele periodice de instruire a
învăţătorilor.
Studiul este împărţit în trei părţi:
Copilul şi importanţa lui
Material general despre viaţa copilului şi importanţa copiilor
Copilul – creşterea şi dezvoltarea lui
Un studiu al vieţii copilului, creşterea şi dezvoltarea lui de la naştere până la vârsta de 11 ani.
Cei ce lucrează cu copiii
Un studiu al adolescenţei şi maturităţii, în special legat de cei care lucrează în Grupul Vestea
Bună. Un Grup Vestea Bună este un program pentru copii, care se desfăşoară în fiecare
săptămână într-o casă, timp de o oră, şi este organizat în colaborare cu Asociaţia Misionară
pentru Educarea Copiilor. Activităţile grupului sunt variate. Copiii cântă cântări, iau parte la
concursuri, se bucură de povestiri adevărate din jurul lumii, şi li se spun cele mai minunate
povestiri dintre toate – povestiri din Biblie, care sunt însoţite de imagini de flanelograf viu
colorate.
Vreau să-mi exprim aprecierea faţă de colaboratorii mei care m-au ajutat cu sugestiile lor în
pregătirea acestui material.
Am încrederea că această carte va fi o binecuvântare şi un ajutor pentru toţi cei care
lucrează cu copiii în lucrarea directă sau ajutând pe colegii lor.

Violet M. Lopes
Fost director al Child Evangelism Fellowship în Portugalia (1949 – 1987)

2
 Cuprins
Partea A – Copilul şi importanţa lui ............................................................... 5
Capitolul I – Importanţa vieţii copilului...........................................................5
Viaţa este importantă ........................................................................................ 5
Viaţa copilului este importantă ..........................................................................5
Cuvântul lui Dumnezeu arată valoarea vieţii unui copil ..................................... 5
Hristos arată valoarea vieţii unui copil ............................................................... 5
Pavel arată valoarea vieţii unui copil ................................................................. 6
Capitolul II – Un studiu al vieţii copilului ....................................................... 7
Un verset important pentru studiul copilului ....................................................... 7
Importanţa studierii vieţii copilului...................................................................... 8
Un îndemn din Cuvântul lui Dumnezeu ............................................................. 8
O mare responsabilitate .................................................................................. 10
Un scop de urmărit ......................................................................................... 11
Capitolul III – Înţelegerea vieţii copilului ..................................................... 13
Îndrumări în înţelegerea copilului .................................................................... 13
Contactul personal .......................................................................................... 13
Comparare cu reacţii personale ...................................................................... 13
Literatura ........................................................................................................ 13
Studiul biblic şi rugăciune ................................................................................ 13
Îndrumări pentru înţelegerea nevoilor copilului ................................................. 14
El are nevoie de dragoste ............................................................................... 14
El are nevoie de disciplină .............................................................................. 15
El are nevoie de respect ................................................................................. 16
El are nevoie de oportunitate pentru a creşte şi a se dezvolta ........................ 16
Copilul are nevoie de siguranţă spirituală........................................................ 17
Partea B – Copilul – Creşterea şi dezvoltarea lui........................................ 19
Introducere la perioadele de studiere a copilului ............................................. 19
Capitolul I – Anii importanţi: Naşterea – Pruncia (0-3 ani) ........................ . 21
Anii de formare, de bază (Naştere – 24 luni) .................................................... 21
Copilul de creşă (2-3 ani) ................................................................................ 24
Capitolul II – Cei mici – Copilăria timpurie (4-5 ani) ................................... 28
Capitolul III – Copilăria mijlocie (6-8 ani) .................................................... 33
Capitolul IV – Vârsta oportunităţii – Copilăria târzie (9-11 ani) .................. 38
Apendice la partea B........................................................................................ 43
Partea I – Copiii cu nevoi speciale ................................................................. 43
Partea II – Copiii şi moartea ........................................................................... 46
Partea C – Cei care lucrează cu copiii – Adolescenţa şi maturitatea........... 49
Capitolul I – Tinerii lucrători – Adolescenţa timpurie şi mijlocie (12-17) .. 50
Independenţă crescândă – Adolescenţa timpurie (12-14 ani).......................... 50

3
Generaţia de acţiune – Adolescenţa mijlocie (15-17 ani) ................................ 53
Capitolul II – Lucrătorii adulţi – Maturitatea (peste 18 ani) ........................ 56
Lucrătorii dinamici – Adolescenţa târzie şi maturitatea tânără (18-34 ani) ....... 56
O forţă puternică – Maturitatea mijlocie (35-54 ani şi 55-64 ani) ..................... 60
Anii apusului – Maturitatea târzie (peste 65 ani).............................................. 63

4
 Partea A – Copilul şi importanţa lui

Capitolul I
IMPORTANŢA VIEŢII COPILULUI

Viaţa este importantă

Pentru mulți, cel mai valoros lucru din lume este VIATA – nu simpla existenţă, ci viaţa însăşi.
Să năzuieşti să trăieşti o viaţă din plin este important, cu libertatea de a te bucura de
posibilităţile pe care le oferă ea – cunoştinţe, posesie, fericire. Obţinerea oricăreia dintre
acestea va aduce un grad de satisfacţie, dar niciuna nu poate aduce adevărata satisfacţie şi
bucurie; pentru că oricât de greu încearcă omul, întotdeauna va exista un vid, un gol în viaţă,
fără Isus Hristos care a spus: „Eu am venit ca oile mele să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug”
(loan 10:10). Cheia unei vieţi împlinite se găseşte în El.

Viaţa copilului este importantă

Ce importantă este viaţa, mai ales în anii ei de formare! Cei care lucrează cu copiii pun
bazele, formează obiceiuri, caracter şi personalitate – ei modelează vieţi!
Un profesor universitar, când a fost întrebat de ce a renunţat să predea adulţilor în favoarea
copiilor, a spus: „Dacă ai vrea să-ţi scrii numele pe o cărămidă, aşa ca el să rămână, îl vei
scrie înainte sau după ce cărămida va fi arsă în foc? Recunoaştem noi, ca şi credincioşi,
importanţa vieţii unui copil, şi ne dăm seama că Dumnezeu ne-a ales să fim folosiţi de El ca
să conducem copiii la El? El vrea ca Numele Lui să fie scris în viaţa copiilor.”

Cuvântul lui Dumnezeu arată valoarea vieţii unui copil

Copiii sunt consideraţi a fi un semn al favorii divine, o moştenire de la Domnul, o sursă de
bucurie (Psalmul 127:3-5). Copiii sunt socotiţi ca o binecuvântare a Domnului (Deut.7:13).
Copiii pot fi dedicaţi Domnului, cum a fost Samuel, chiar înainte de naşterea lor (1 Samuel
1:27-28).

Hristos arată valoarea vieţii unui copil

În persoana Lui
Ce minunat că Atotputernicul Fiu al lui Dumnezeu S-a smerit ca să se facă „asemenea
oamenilor” (Filipeni 2:7). Nu numai că a luat formă umană, ci a ales să se nască şi să
trăiască pe acest pământ ca un copil (Isaia 9:6, Luca 2:1-52).
În învăţătura Lui
Matei 18:1-14. Unul dintre motivele pentru care Domnul Isus a dat învăţăturile din acest
pasaj, este ca să învăţăm să nu ofensăm sau să dispreţuim viaţa unui copil. In aceste
versete cuvintele „a ofensa” sau „a dispreţui” se găsesc de mai multe ori.
„Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi
mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară, şi să fie înecat în adâncul mării. ”
Matei 18:6
Continuând cu versetul 10, Domnul Isus spune:
„Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi … ” Apoi arată două motive:
1. „căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri”.
2. „Fiindcă Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut. ”
Acest pasaj se încheie cu binecunoscuta pildă a oii pierdute.

5
In context, oaia este imaginea unui copil pierdut şi vedem că: „Tot aşa, nu este voia Tatălui
vostru celui din ceruri să nu piară unul măcar din aceşti micuţi.”(Matei 18:14).
Marcu 10:13-16
În acest pasaj, adulţii (mulţi dintre ei probabil părinţi), aduc pe cei mici la Domnul Isus cu
inimi pline de speranţă. De ce? Ca El să Se atingă de ei. Copiii, probabil îmbrăcaţi în cele
mai bune haine ale lor, pieptănaţi, cu feţele îmbujorate, cu inimile fericite, s-au dus să se
întâlnească cu Domnul Isus, dorind să primească o binecuvântare. Totuşi, ucenicii,
neînţelegând situaţia, au mustrat pe cei care-i aduseseră. Domnului Isus nu i-a plăcut
atitudinea lor. El i-a mustrat sever, apoi a luat copiii în braţe şi „i-a binecuvântat, punându-şi
mâinile peste ei” (versetul 16).
Au simţit copiii cu care lucrăm atingerea spirituală a Domnului Isus? Dacă au simţit, atunci
rezultatele vor fi evidente:
Ei se vor încrede în Domnul Isus ca El să-i salveze.
Îl vor iubi pe Domnul şi vor dori să-I slujească.
Pavel arată valoarea vieţii unui copil
Corinteni 3:20-21 şi Efeseni 6:1-14
În aceste două epistole, Pavel dă instrucţiuni diferiţilor membri din biserica locală – incluzând
copiii pe lângă celelalte grupuri. Copiii creştini sunt sfătuiţi să fie ascultători şi să-şi respecte
părinţii ca să poată avea parte de binecuvântarea Domnului. Împreună cu aceste cuvinte
pentru copii, Pavel include câteva cuvinte pentru părinţi: „Părinţilor, nu întărâtaţi pe copiii
voştri ca să nu-şi piardă nădejdea” (Coloseni 3:21), şi „nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri,
ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului” (Efeseni 6:4).
Părinţii şi învăţătorii trebuie să aibă grijă. Cât de des provocăm noi copiii prin atitudinile sau
acţiunile noastre, aşa ca ei să se înfurie sau să se descurajeze? Nu este aceasta o formă de
„a ofensa” pe cei mici? Să cerem călăuzirea Lui ca să-i creştem „în mustrarea şi învăţătura
Domnului“
1 Timotei 4:12
Şi pentru tineri Pavel are îndemnuri. Lui Timotei îi spune: Fii un exemplu …
… în vorbire – vorbirea şi comunicarea lui. Dumnezeu l-a ales pe Samuel să-i comunice un
mesaj dificil lui Eli. De ce? Pentru că a fost credincios, deşi era doar un copil (1 Samuel 3:10
şi 18).
… în purtare – în purtarea şi maniera lui de trăire. Timotei a fost ales să-l însoţească pe
apostolul Pavel pentru că era „vorbit de bine de către fraţi” (Faptele Apostolilor 16:1-2)
… în dragoste – dragoste creştină şi bunăvoinţă. David l-a iubit pe Ionatan în timpul vieţii lui
şi a dovedit marea lui dragoste pentru el după moartea lui, acceptându-i fiul olog, Mefiboşet,
în căminul lui (1 Samuel 20:16-17 şi 2 Samuel 9).
… în credinţă – prin încredere. In sacrificiul lui Isaac de către Avraam este o imagine a
credinţei şi a încrederii depline – nu numai din partea lui Avraam care, în credinţă, a fost gata
să-şi sacrifice fiul; ci şi din partea lui Isaac care, în încredere, a fost doritor să fie sacrificat
dacă e nevoie (Geneza 22:1:14).
… în curăţie – o viaţă curată, liberă de vinovăţie. Iosif, deşi ispitit să facă rău, s-a păstrat
curat şi fără vină, chiar când a fost acuzat pe nedrept (Geneza 39:1-23).

6
 Capitolul II
UN STUDIU AL VIEŢII COPILULUI

Un verset important pentru studiul copilului – Luca 2:52

Luca, doctorul, relatează în Luca 2:52, despre băiatul Isus că El „creştea în înţelepciune, în
statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor”. Toţi copiii cresc şi
se dezvoltă în felul acesta:
…în înţelepciune – dezvoltare mentală, implicând sufletul şi emoţiile;
…în statură – creştere fizică, implicând trupul;
… plăcut înaintea lui Dumnezeu – creştere spirituală, implicând spiritul. Dezvoltarea şi
creşterea spirituală sunt posibile numai după ce s-a experimentat naşterea spirituală în
familia lui Dumnezeu;
… plăcut înaintea oamenilor – dezvoltare socială, implicând moralitatea, personalitatea şi
caracterul.
Omul, creat după chipul lui Dumnezeu (Geneza 1:26, 27), este o fiinţă care are trup, suflet şi
duh (1 Tesaloniceni 5:23). Deşi omul poate ajunge la dezvoltare fizică, mentală şi socială,
nu-şi poate dezvolta niciodată o personalitate completă până ce vidul din viaţa lui n-a fost
umplut prin minunea naşterii din nou.
Roada neascultării este moartea (Geneza 2:16-17). Adam şi Eva nu au ascultat. In clipa
aceea au murit spiritual şi duhurile lor n-au fost în comuniune cu Dumnezeu, ca înainte.
Drept consecinţă, renaşterea spirituală este acum necesară. Domnul Isus a arătat aceasta
clar, când i-a vorbit lui Nicodim: „Nu te mira că ţi-am spus: «Trebuie să vă naşteţi din nou»”
(loan 3:7).
Dacă un om nu trăieşte în comuniune cu Dumnezeu, după naşterea din nou, viaţa lui va fi în
dezordine spirituală. Aceasta poate duce la tulburări mentale, care afectează mintea şi
emoţiile şi poate duce la indispoziţii fizice. Psihiatria poate ajuta în unele cazuri, dar o vinde-
care completă poate fi realizată numai prin legătură individuală corectă cu Dumnezeu.
Duh – Dezordinea spirituală poate rezulta în tulburări mentale …
Suflet – Tulburarea mentală afectează mintea şi emoţiile şi poate duce la indispoziţie fizică
…
Trup – Indispoziţia fizică poate fi cauzată de tulburările mentale şi emoţionale care pot, la
rândul lor, fi cauzate de dezordinea spirituală …
Dacă Hristos este centrul vieţii în toate aspectele ei, nu va fi dezordine spirituală, tulburările
mentale şi emoţionale pot fi evitate şi indispoziţia fizică, cunoscută ca o boală psihosomatică,
poate fi de asemenea evitată.

7
Importanţa studierii vieţii copilului
Studierea vieţii copilului e necesară pentru fiecare persoană care lucrează cu copii. Doctorul
Wallace Emerson spune: „Să înţelegem oamenii este necesar în relaţiile noastre cu oamenii
şi, fiindcă relaţiile noastre cu oamenii sunt cele mai importante în viaţă, orice lucru care va
contribui la această înţelegere este de mare importanţă.”
Un îndemn din Cuvântul lui Dumnezeu
Studierea vieţii copilului este de o mare valoare, nu numai pentru părinţi şi învăţători, ci
pentru toţi cei care vin în contact cu copiii. Cuvântul lui Dumnezeu este un ghid pentru
relaţiile dintre părinte şi copil; relaţiile dintre învăţător şi copil.
Geneza 18:17-19
Părinţii trebuie să-şi iubească copiii şi să aibă autoritate asupra lor. În acest pasaj,
Dumnezeu revelează motivul alegerii lui Avraam pentru a fi tatăl unei mari şi puternice
naţiuni: „Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el … ”
Proverbe 20:11 şi 1 Timotei 3:4
Copiii trebuie să fie disciplinaţi, corectaţi şi ţinuţi în supunere, căci chiar şi un copilaş este
cunoscut după faptele lui.
Deuteronom 6:4-9
Copiii trebuie să fie instruiţi şi educaţi în căile Domnului. Cei care au responsabilitatea
instruirii copiilor, întâi trebuie să strângă Cuvântul lui Dumnezeu în inimile lor şi în vieţile lor,
aşa încât să devină o parte integrantă a lor. Numai atunci învăţăturile Cuvântului lui Dum-
nezeu se vor revărsa de la ei în mod natural, folosind fiecare împrejurare a vieţii zilnice ca să
dezvăluie adevăruri spirituale: în familie, la o plimbare, înainte de culcare, dimineaţa.
Proverbe 22:6
Acest verset este de un interes special pentru învăţători şi pentru părinţi. Principiul pe care îl
expune, merge mai departe în a îndruma un copil la Hristos şi la o viaţă de slujire creştină.
„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni nu se va abate de la
ea. ”
Cuvântul „învaţă”
Cuvântul evreiesc tradus aici, implică mai multe lucruri:
Dedică – Cuvântul evreiesc folosit aici pentru „învaţă” implică dedicaţie. Acelaşi cuvânt este
folosit când se referă la dedicarea Templului (1 împăraţi 8:63) şi la dedicarea lui Samuel de
către mama lui (1 Samuel 1:11, 27-28). Dedicarea în acest context se referă la a aduce sau
a dedica un copil Domnului în credinţă, crezând şi rugându-te să crească iubindu-L,
urmându-L şi slujindu-I Domnului în viaţa adultă.
Învaţă – A învăţa pe copil Cuvântul lui Dumnezeu este o parte a instruirii şi a creşterii
creştine. Responsabilitatea părinţilor să-şi înveţe copiii este accentuată de multe ori în Biblie
(Deuteronom 4:9; 6:7; 11:19; 31:12; Psalmul 78:4; 2 Timotei 3:15). Această învăţare trebuie
să înceapă din fragedă pruncie „din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi” (2 Timotei 3:15).
Instruieşte – Instruirea este mai mult decât învăţarea. Mulţi învăţători şi părinţi sunt interesaţi
numai de învăţarea şi nu de instruirea copiilor într-o înţelegere practică a faptelor pe care le
învaţă. De exemplu, un copil poate fi învăţat că trebuie să-i iubească pe cei care sunt răi cu
el şi i se poate spune cum să facă aceasta, în mod practic. Dar până ce acel copil nu este
ajutat să facă ceea ce a învăţat, nu a învăţat de fapt cu adevărat. Andrew Murray scrie:
„învăţarea îl face pe copil să cunoască şi să înţeleagă ce trebuie să facă; instruirea îl
influenţează si-i arată cum să facă. învăţarea are de-a face cu mintea lui; instruirea cu voinţa
lui.”
Instruirea îl învaţă pe copil să răspundă cu voinţa lui la ceea ce a fost învăţat şi trebuie să
înceapă imediat după naşterea copilului.
Iniţiază sau deschide apetitul – Aceasta implică îndrumarea unui copil în direcţia corectă,
prezentându-i adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu în aşa fel încât el va dori să ştie mai

8
mult; va respecta căile lui Dumnezeu şi va căuta să umble pe ele supunându-şi voinţa.
Cuvântul evreiesc „învaţă” vine dintr-un cuvânt care înseamnă „cerul gurii” şi poate fi tradus
„creează o dorinţă sau gust”. învăţătorul caută să creeze o dorinţă în copil pentru calea pe
care trebuie să meargă. Aceasta cere o înţelegere a copilului ca şi individ. Dacă învăţarea
unui adevăr influenţează pe Petrică şi pe Paul, dar nu şi pe Ştefănuţ, învăţătorul trebuie să-i
ceară lui Dumnezeu înţelepciune să-l poată înţelege pe Ştefănuţ şi nevoile lui, aşa ca să
poată prezenta adevărul în mod adecvat şi să deschidă apetitul lui Ştefănuţ pentru acel
adevăr.
Părinţii şi învăţătorii de Şcoală Duminicală trebuie să-i înveţe pe copii, aşa cum l-a învăţat
Eunice pe Timotei, căutând să-i iniţieze în lucrurile spirituale (2 Timotei 3:15).
Cuvântul „calea”
„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze … ”
„Calea pe care trebuie s-o urmeze” înseamnă două lucruri:
In primul rând înseamnă „după calea lui (a copilului), după înclinaţiile lui, darurile şi abilităţile
lui”. Cuvântul „calea” folosit aici, vine dintr-un cuvânt evreiesc care înseamnă „maniera,
obiceiul sau natura unui individ”. Deci, părinţii sau învăţătorii trebuie să înveţe şi să-l
instruiască pe copil conform caracteristicilor lui si vârstei lui.
De aceea este responsabilitatea părinţilor şi a învăţătorilor să descopere care este „calea”
copilului, să-l cunoască – caracterul lui, stadiul lui de dezvoltare, nevoile lui spirituale, fizice
şi emoţionale – şi să-l instruiască ţinând seama de acestea.
Expresia poate să mai însemne „după calea lui Dumnezeu”, calea lăsată în Scriptură şi
singura cale adevărată pentru copil. Aceasta va fi calea pentru care sperăm şi ne rugăm să-l
conducă pe copil la încredere în Mântuitorul şi la o viaţă de ascultare, neprihănire şi slujire
Domnului (Efeseni 6:4).
Moise a părăsit familia la o vârstă timpurie, dar mama lui l-a instruit bine în lucrurile Domnului
şi în calea pe care trebuie să o urmeze. Educaţia, bogăţia şi slava pe care le avea la curtea
egipteană nu l-au schimbat. El nu s-a abătut de la calea pe care a învățat-o acasă.
Cuvântul „abate”
„învaţă pe copil calea pe care trebuie să o urmeze, şi când va îmbătrâni nu se va abate de la
ea. ”
Trei lucruri trebuiesc luate în considerare când ne gândim la această expresie. Mulţi au
interpretat-o ca o garanţie absolută că dacă un copil este învăţat în mod corect, va urma
calea aceea pentru tot restul vieţii sale şi niciodată nu se va depărta de ea.
Să luăm în considerare:
Scopul cărţii Proverbelor
Proverbele lui Solomon au fost scrise ca şi sfaturi bune, logice, folositoare şi inspirate. De
exemplu, Proverbe 22:15 „Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua certării o va
dezlipi de el. ” Privind la acest verset, nu înseamnă că toţi copiii sunt nebuni, nici că toţi au
nevoie de acea corecţie. Nici nu este garantat că un copil crescut într-o casă bine dis-
ciplinată nu va pleca niciodată în lume. Alte versete, şi experienţa, ne arată altceva. In
acelaşi fel, Proverbe 22:6 nu spune că toţi copiii, în procent de sută la sută, vor urma în-
văţătura logică primită de la părinţi. Trebuiesc luate în considerare şi alte versete şi
experienţa.
Este adevărat că un copil crescut într-o casă evlavioasă, care a primit o instruire bună,
atenţie, grijă şi disciplină, este doritor să urmeze calea pe care a învăţat-o (chiar dacă o va
părăsi temporar, mai ales în adolescenţă şi în tinereţe), dar sunt şi acei care în mod deliberat
aleg să nu-l accepte pe Hristos şi să nu-I slujească.
Fiecare copil a fost creat cu propria lui voinţă, şi de aceea, după instruirea primită, el alege
dacă va urmează „calea” complet, parţial sau deloc.
Mântuirea este lucrarea Duhului Sfânt. Noi putem fi credincioşi în învăţătură şi evanghelizare
dar nu putem garanta că fiecare copil instruit va primi neapărat harul lui Dumnezeu.

9
De aceea, Proverbele conţin linii directoare pentru creşterea copiilor. Părinţii care au urmat
cu credincioşie aceste linii directoare, îşi pot încredinţa copiii lui Dumnezeu, neavând nici o
vină personală dacă un copil mai târziu se va rătăci de la „cale”. Ei şi-au făcut lucrul lor în
faţa lui Dumnezeu – restul rămâne la decizia copilului.
Patru lucruri pe care trebuie să le cunoască un învăţător:
1. Învăţătorul trebuie să-L cunoască pe
Dumnezeu

2. Învăţătorul trebuie să cunoască

Cuvântul lui Dumnezeu

3. Învăţătorul trebuie să cunoască copilul

4. Învăţătorul trebuie să ştie cum să prezinte

Cuvântul lui Dumnezeu copilului

O mare responsabilitate
De ce să studiem viaţa copilului? Pentru că noi avem de a face cu cele mai mari valori
pământeşti – viaţa însăşi! Dumnezeu ne-a dat privilegiul şi oportunitatea să fim colaboratorii
Lui în formarea vieţilor umane şi în formarea personalităţilor.
Doctorul Clyde Narramore a definit personalitatea ca fiind „suma totală a atitudinilor,
aspiraţiilor, puterilor, slăbiciunilor, intereselor şi abilităţilor unei persoane”.
Doi factori care contribuie la formarea unei personalităţi sunt ereditatea şi mediul.
Ereditatea
Ereditatea este definită ca fiind „transmiterea genetică a caracteristicilor de la părinţi la
odraslele lor”.
Anumite abilităţi, tendinţe, pot să treacă de la o generaţie la următoarea (sau chiar să sară
peste o generaţie sau două), aşa încât unele tendinţe pot fi găsite într-o linie genealogică.
Exemplu: un copil poate moşteni abilitatea de a învăţa, dar nu moşteneşte cunoştinţa. In
acelaşi fel, un copil poate moşteni anumite înclinaţii muzicale sau artistice, fără să
moştenească cunoştinţele necesare pentru a deveni muzician sau artist plastic.
Mediul
Mediul este descris simplu ca fiind: „Lumea în care trăieşte o persoană, ca de exemplu
şcoala, căminul, serviciul, familia, biserica şi alte climate sociale”.
Ce este mai important, ereditatea sau mediul? Nici una. Ele merg mână în mână. Una nu
poate fi înţeleasă fără cealaltă. în timp ce un copil poate moşteni unele tendinţe sau trăsături
10
de caracter, factorii din mediul lui îl vor face să le dezvolte sau să le ignore. Fiindcă o
persoană are doar o mică influenţă asupra mediului în anii de formare, a existat tendinţa
unor tineri de a-si învinovăţi părinţii pentru un mediu neadecvat în timpul copilăriei. Totuşi,
este evident că mediul nu este creat numai de lucrurile înconjurătoare materiale.
„A crea un mediu bun şi a aştepta ca un copil să fie format automat în imaginea dorită este o
imagine falsă. Unii copii s-au dezvoltat mult în medii neprielnice. De fapt, ei par a fi mai pu-
ternici prin dificultăţile pe care trebuie să le depăşească. Un număr mare de copii din medii
bune, au ajuns delicvenţi. Mediul a fost important, desigur, dar atitudinea faţă de mediu se
dovedeşte a fi factorul decisiv. Adevăratul mediu al unui copil sunt relaţiile lui. Dacă relaţiile
lui în familie sunt bune, el poate face faţă la orice mediu fizic.”
Care sunt factorii care influenţează mediul unui copil?
Căminul
Este dificil să defineşti cuvântul „cămin”, pentru că el e mai mult decât un loc. O casă
frumoasă poate să nu fie un cămin minunat. Cum spune Webster, căminul este „locul unde
locuieşte afecţiunea”.
Care este diferenţa dintre o casă şi un cămin? Părinţii: atitudinile lor, opiniile, standardul
moral, acţiunile, caracterul şi personalitatea în general. De la părinţii lui, copilul va primi
dragostea, înţelegerea şi instruirea de care are nevoie (Proverbe 22:6). Rolurile tatălui şi ale
mamei sunt la fel de importante în creşterea copilului şi crearea mediului în cămin, în special
în primii ani, când bebeluşul percepe atitudinile şi copilul mic imită acţiunile.
Biserica
Pentru copilul născut într-o familie creştină, primele lui contacte în afara casei vor fi la
biserică. Primele impresii despre Dumnezeu şi lucrurile spirituale le va obţine în cămin şi ele
vor fi consolidate când copilul vine în contact cu biserica şi ora biblică. Cei care se ocupă de
copiii de această vârstă, joacă şi ei un rol foarte important în influenţarea atitudinilor şi
acţiunilor copilului.
Şcoala
Când ajunge la vârsta şcolară, mediul copilului se extinde, incluzând pe cel al grădiniţei.
Acesta poate fi un timp foarte dificil pentru copilul care descoperă că învăţătorul lui are un
standard moral diferit de cel pe care l-a învăţat el acasă sau la biserică. Părinţii trebuie să fie
atenți la aceste influenţe care vor juca un rol important în formarea caracterului şi
personalităţii copilului,
Prietenii
După ce copilul creşte mare, alţi copii de vârsta lui vor deveni o parte foarte influenţabilă a
mediului său. Chiar tineri creştini au mărturisit că deşi au fost conştienţi că unele lucruri nu
sunt bune sau înţelepte, au trebuit să le tolereze din cauza presiunii prietenilor. Copiii şi
tinerii doresc să fie acceptaţi. Părinţii trebuie să-şi îndrume copiii spre grup de copii unde pot
fi acceptaţi făcând ceea ce-L onorează pe Domnul şi neluând parte la lucruri care duc la
violarea sănătăţii, moralei si standardului creştin.
Notă:
Este important ca învăţătorul să cunoască fiecare copil în mod individual, aflând câte ceva
din ereditatea şi mediul lui. Aceasta îl va ajuta să cunoască copilul şi să îl ajute în învăţătură
şi prin influenţa personală.
Un scop de urmărit
Ar trebui ca scopul fiecărui părinte creştin şi al fiecărui învăţător să fie educarea copiilor în
vederea formării unei personalităţi creştine centrate în Hristos.
„Personalitatea creştină începe cu acceptarea Domnului Isus Hristos ca Salvator personal şi
se dezvoltă fiindcă El este centrul fiecărei acţiuni.”
Părinţii şi învăţătorii trebuie să fie interesaţi în mod vital de dezvoltarea spirituală a copiilor
lor. De ce? Pentru că ori îşi dau seama, ori nu, ei sunt responsabili în faţa Domnului. O
educaţie creştină solidă este esenţială pentru formarea unei personalităţi centrate în Hristos.

11
O definiţie a instruirii sau învăţării creştine:
Instruirea creştină implică dezvoltarea şi formarea unei vieţi umane în toate aspectele ei.
învăţarea adevărurilor biblice ajută la dezvoltarea şi formarea vieţilor în aşa fel încât fiecare
aspect al vieţii este corelat cu Hristos. Ea are obiectivul de a forma vieţi centrate în Hristos.
Scopul instruirii şi învăţării creştine
Instruirea creştină trebuie să includă nu numai viaţa individuală spirituală, ci şi viaţa fizică,
mentală, emoţională şi socială. Ea implică fiecare aspect al vieţii cu scopul ca, în mod
voluntar, copilul să-L aleagă pe Hristos ca şi centrul personalităţii sale.
„Instruirea creştină a unui copil este un proces complex şi multilateral. El implică intelectul,
emoţiile şi voinţa.”
Elementele implicate în instruirea sau învăţarea creştină:
Părintele sau învăţătorul contribuie la dezvoltarea unei personalităţi centrate în Hristos şi
trebuie:
1. Să împartă cunoştinţa, implicând intelectul sau mintea şi să-l ajute pe copil să
cunoască. Aceasta implică evanghelizarea şi învăţarea standardelor creştine.
2. Să conducă la închinare şi părtăşie, implicând inima şi emoţiile şi ajutându-l pe copil
să cunoască şi să crească.
3. Să îndrume la trăire şi slujire, implicând trupul şi voinţa ajutând copilul să cunoască,
să crească, să facă şi să meargă.
Părinţii şi învăţătorii creştini, deci, trebuie să împartă cunoştinţa în aşa fel încât mintea, inima
şi mâinile să fie implicate în procesul învăţării.
Ca exemplu al procesului de educaţie, citiţi cu atenţie pilda samariteanului milostiv în Luca
10:30-35:
Preotul „a văzut” – a obţinut cunoştinţa – mintea a fost implicată.
Levitul „a trecut şi a privit” – mintea şi emoţiile au fost implicate.
Samariteanul „a venit, a văzut şi i s-a făcut milă” – mintea, emoţiile şi trupul lui au fost
implicate când a acţionat.
Deşi părinţii şi învăţătorii creştini nu pot prevedea viitorul unui copil, sau nu pot prevedea ce
va rezerva viitorul unui copil, sau nu pot hotărî pentru el, ei pot juca un rol important în
modelarea personalităţii copilului, ajutându-l să-şi dezvolte obiceiuri bune în copilărie.
1. Intelectul copilului este implicat când primeşte cunoştinţă şi informaţii despre o trăire
corectă.
2. Nu numai intelectul lui este implicat, ci şi emoţiile sunt implicate când copilul simte
nevoia să menţină aceleaşi obiceiuri, chiar când este departe de influenţa părinţilor.
3. Fiindcă intelectul şi emoţiile copilului sunt implicate în formarea obiceiurilor corecte, şi
voinţa copilului este implicată când el decide sau „vrea” să ia o decizie bazată pe
aceste obiceiuri.
Fiindcă scopul nostru este să formăm o personalitate centrată în Hristos, copilul născut din
nou trebuie să se predea complet lui Hristos. Este încurajator să ştim că tendinţele sau
influentele moştenite ereditar sau obţinute în anumite condiţii de mediu, pot fi schimbate
când Hristos controlează personalitatea şi viaţa.
ÎNTREBĂRI:
Scrie din memorie versetul important în studierea copilului.
Ce diviziuni aplicabile studiului nostru sugerează versetul?
Ce linie directoare este dată de Cuvântul lui Dumnezeu pentru relaţiile părinte-copil?
Defineşte instruirea creştină.
Proverbe 22:6 – Ce înseamnă a-1 învăţa pe copil „calea”?
Ce factori importanţi contribuie la formarea personalităţii?
Cum pot fi modificate tendinţele rele consecinţe ale acestor factori?
Cum pot contribui părinţii şi învăţătorii la dezvoltarea unei personalităţi creştine?

12
 Capitolul III
ÎNŢELEGEREA VIEŢII COPILULUI

Îndrumări în înţelegerea copilului

Dacă un copil trebuie să fie educat în „calea pe care trebuie să o urmeze”, trebuie ca el să fie
cunoscut ca individ. Dacă părintele sau învăţătorul trebuie să-l îndrume în concordanţă cu
caracteristicile şi aptitudinile lui, trebuie ca el să-l înţeleagă pe copil.
Pentru a înţelege viaţa copilului este necesar să aduni informaţii şi apoi să le studiezi. Unde
pot fi găsite aceste informaţii? Vom enumera patru surse de informaţii.
Contactul personal
Prin observaţie
Timpul liber poate fi bine folosit pentru observarea copiilor. Îi poţi urmări, în timp ce aştepţi
într-o staţie, în magazine, terenuri de joacă, în curte, pe stradă. Reacţiile lor la diferite situaţii
pot fi notate şi amintite.
Copiii pot fi observaţi în afara întâlnirii cu copiii sau Şcolii Duminicale, atunci când ocazia ne
permite, dar şi în întâlnirea cu copiii. Adesea putem să învăţăm multe despre copiii noştri
când NU sunt la întâlnirea copiilor; şi în mod special când ei nu ştiu că sunt observaţi.
Prin conversaţie
Aceasta înseamnă şi vorbire şi ascultare. învăţătorul sau părintele nu trebuie să vorbească
numai el. Copiii pot învăţa din ceea ce le spunem, dar noi putem învăţa câte ceva despre ei
numai dacă-i ascultăm.
Folosirea întrebărilor este cel mai eficient mod de a obţine informaţia dorită. Oricum, acestea
trebuie puse cu grijă, într-un mod care arată dragoste şi interes.
Prin recreere
In timpul perioadelor de recreere ne putem juca cu copilul. Joaca cu copiii îl ajută pe adult
să-i cunoască mai bine şi aceasta ajută la dezvoltarea unor relaţii bune.
Prin contact cu părinţii lor
Vizitarea părinţilor ajută la crearea unor relaţii bune cu ei şi te ajută să înţelegi situaţia
familială a copilului, a originii şi nevoilor lui, precum şi a factorilor ereditari şi a mediului
înconjurător.
Comparare cu reacţii personale
În timp ce priveşte reacţiile copiilor din jurul lui, învăţătorul sau părintele ar trebui să încerce
să-şi amintească propria copilărie – care ar fi fost reacţia lui într-o situaţie similară. Ar fi
acţionat el la fel? Sau diferit?
Literatura
Există multe cărţi scrise despre copii şi despre diferitele grupe de vârstă. Părinţii şi învăţătorii
n-ar trebui să citească doar cărţi despre grupele de vârstă cu care se ocupă, ci şi cărţi scrise
pentru acel nivel de vârstă. Acestea vor dezvălui modul de a gândi, vocabularul, atitudinile,
modul de comportare, aspiraţiile şi visele fiecărui grup.
Studiul biblic şi rugăciunea
Acesta este cel mai important. Este necesar să ştim ce spune Dumnezeu cu privire la copil şi
viaţa copilului în Cuvântul Lui. Putem să învăţăm prin:
 Studierea vieţii copiilor care apar în Scripturi (ex. Samuel).
 Studierea pasajelor despre copii (ex. Matei 18:1-4).
O adevărată înţelegere asupra fetiţelor şi băieţilor vine de la Domnul. Atunci când părintele
sau învăţătorul aduce fiecare băiat şi fetiţă, constant şi cu credinţă înaintea lui Dumnezeu în
rugăciune, El îi va arăta nevoile copiilor, problemele şi bucuriile lor. Dacă ne rugăm pentru
copii şi îi înţelegem, atunci vom avea înţelepciunea să ştim cum să îi ajutăm.
13
Îndrumări pentru înţelegerea nevoilor copilului
„Cu o dragoste şi o călăuzire atentă, un copil poate fi educat pentru a fi o bucurie pentru
părinţii lui, o binecuvântare pentru lume şi o lumină pentru Dumnezeu. Dar pentru a împlini
aceasta, părinţii trebuie să-şi asume mari responsabilităţi. Aşa cum ne aminteşte apostolul
Pavel « … nu copiii sunt datori să agonisească pentru părinţii lor, ci părinţii pentru copiii lor»
(2 Corinteni 12:14). Părinţii care au trăit şi au învăţat căile lui Dumnezeu şi ale vieţii, sunt,
împreună cu Pavel, datori şi celor neînţelepţi (Romani 1:14). Dumnezeu a poruncit părinţilor
să îngrijească de nevoile copilului încredinţat lor.”
Care sunt nevoile de bază comune tuturor copiilor? Argeret Bailey Jacobsen ne arată cinci
nevoi de bază:
El are nevoie de dragoste – 1 Corinteni 13:4-8
Adevărata dragoste părintească este un lucru interior, un sentiment total al inimii şi nu doar
vorbe şi gesturi. Acest fel de dragoste părintească va acoperi o mulţime de greşeli şi
slăbiciuni în viaţa copilului. Există trei feluri de dragoste:
Dragoste necondiţionată – dragostea care acceptă
Toţi copiii au nevoie de ocrotire şi acceptare. O nevoie majoră în viaţa fiecărui copil este să
ştie că el aparţine cuiva şi că este acceptat. Adesea copilul are o comportare rea pentru că
nu este luat în considerare de învăţătorul, de familia sa sau de prietenii săi. Unii copii preferă
orice altceva decât să nu li se dea atenţie. Un copil nu va simţi niciodată că este acceptat,
dacă este descurajat în mod constant prin critică, prin comparaţie cu alţi copii, dacă este
ignorat sau dacă se aşteaptă prea mult de la el. El trebuie încurajat chiar şi atunci când
greşeşte. Copiii vor învăţa din greşeli, dacă nu sunt certaţi prea tare şi descurajaţi. Corecţia
trebuie, unde e posibil, asociată cu oportunitatea de a încerca din nou. Ei vor simţi că este
nevoie de ei şi că pot avea succes dacă încearcă.
În ciuda greşelilor şi căderilor lui, un copil trebuie să simtă că este iubit. De multe ori părinţii
spun: „Dacă faci asta, mama nu te va mai iubi” sau „Domnul Isus nu te iubeşte când nu eşti
cuminte”. Această remarcă nu este adevărată, ci este chiar contra Scripturii – citim în
Romani 5:8: „Şi Dumnezeu şi-a arătat dragostea faţă de noi, prin faptul că pe când eram noi
încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.“ Fericit este copilul care simte că este în siguranţă,
în dragostea părinţilor lui, care îşi condiţionează dragostea funcţie de defectele sau greşelile
lui. „Un copil care cunoaşte o astfel de dragoste se poate adapta aproape la orice …”
Dragostea autentică – dragostea care dă
„Adevărata dragoste, dragostea lui Dumnezeu, se poate exprima prin cuvântul grecesc
«agape». Această dragoste este mai mult decât un sentiment, este o atitudine!” Este o
calitate superioară şi de bază a vieţii. „Agape” este o dragoste care dă, o dragoste dăruitoare
şi nu o dragoste simplă care primeşte. Această dragoste nu este niciodată superficială. Este
o decizie de viaţă. Copiii pot discerne legătura dragostei în relaţiile cu ei.
Părinţii şi învăţătorii trebuie să simtă o astfel de dragoste pentru copiii lor. Această dragoste
dăruitoare poate fi întotdeauna sesizată de copil; pentru că acţiunile şi atitudinile vorbesc mai
mult decât cuvintele. învăţătorii care-i iubesc pe copii cu adevărat nu trebuie să le spună
aceasta. Copiii vor simţi această dragoste autentică şi se vor ataşa de ei.
Dragoste care se sacrifică – dragostea altruistă
Părinţii care îşi iubesc copiii cu această dragoste nu se vor sacrifica numai pentru a acoperi
nevoile materiale şi fizice ale copilului, ci vor fi de acord să sacrifice şi din timpul lor. „Este
mult mai uşor să scrii despre această dragoste decât să faci din ea o experienţă zilnică. Este
o dragoste mai presus de scopurile umane, dar un părinte care doreşte să dea această
calitate afecţiunii, va găsi ajutor pe genunchi.”
Notă: Copilul nu are nevoie numai să fie iubit, ci are nevoie şi de cineva pe care să-l
iubească. Dragostea este reciprocă şi este mai bine primită şi înţeleasă atunci când poate fi
dată înapoi. Dragostea copilului este, şi trebuie să fie, în primul rând pentru părinţii lui. Dar
este un lucru minunat pentru copii să-şi iubească şi învăţătorul. Un învăţător care este iubit
de elevii săi, va găsi că este mai uşor să le îndrepte vieţile către Dumnezeu şi Fiul Său,
Domnul Isus.
14
El are nevoie de disciplină
Ce este disciplina? Pe scurt, înseamnă a impune autoritate, a educa sau a face ucenici.
Pentru a face „ucenici” din copiii noştri, trebuie să practicăm o disciplinare care include:
Călăuzire
Copiii au nevoie de călăuzire pentru o trăire corectă. Ei trebuie să ştie ce se aşteaptă de la
ei; nu numai acasă, ci şi la şcoală şi mai târziu în societate. Disciplina este călăuzirea sau
orientarea, care va determina comportarea copilului, atitudinile şi faptele lui, cât şi reacţiile
lui.
Disciplina include iertarea, dragostea şi afecţiunea. Copilului nu ar trebui să i se fixeze limite
înguste în comportare, ci să i se dea un cadru al principiilor creştine în care să acţioneze.
Ascultare
Adevărata disciplină impune ascultare. Un copil care primeşte orientare pentru o trăire
corectă învaţă să respecte autoritatea călăuzitoare impusă lui. El învaţă că dacă această
autoritate nu este respectată, rezultatele vor fi negative. Cea mai importantă lecţie pe care
orice părinte o poate da copilului este cea a ascultării. Primul păcat al omului a fost acela al
neascultării şi rădăcina tuturor păcatelor este neascultarea.
Neascultarea este lipsa de respect faţă de autoritate şi duce la încălcarea sfaturilor şi legilor
din cămin, din şcoală şi din societate. Fericit este copilul care a primit o călăuzire corectă şi a
învăţat ascultarea acasă. Va fi mult mai uşor pentru el să se adapteze la viaţa din afara casei
când va creşte mare.
Corecţie
Disciplina nu este numai orientare, stabilirea regulilor şi ascultarea de aceste reguli;
disciplina include şi corecţia. Când un copil încalcă regulile impuse lui, când este
neascultător, trebuie să ştie că vor apare consecinţe negative. Cu cât este învăţat mai
curând legea „cauzei şi efectului”, cu atât va fi mai uşor pentru copil şi învăţător (vezi Evrei
12:6; Proverbe 23:13, 14; 20:11). Dacă copiii nu sunt corectaţi îşi vor forma un obicei în a
călca regulile impuse şi vor dispreţui faptul că neascultarea are rezultate şi pot sfârşi într-un
dezastru; de exemplu o căsătorie în lume, în afara voii lui Dumnezeu sau o crimă care duce
la închisoare.
Când copiii învaţă să fie disciplinaţi în lucruri pământeşti, va fi mai uşor pentru ei să înveţe
ascultarea în lucrurile spirituale şi să fie disciplinaţi de Dumnezeu.
Respectul pentru autoritate
Cum am menţionat deja, disciplina include stabilirea autorităţii sau ajutarea unui copil să
înţeleagă şi să respecte anumite legi ale naturii. Aceasta va include:
 legile sănătăţii
 legile timpului şi spaţiului
 legile locului şi proprietăţii
 legile puterii şi slăbiciunii
 legile obiceiurilor sociale
 legile banului
 autoritatea legii civile
 autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu
Respectul pentru drepturile personale
In timp ce copiii sunt disciplinaţi, ei trebuie să înveţe să respecte drepturile personale ale
altora. Va trebui timp şi răbdare să înveţi un copil mic ce este al lui şi ce nu, şi să-l ajuţi să
înţeleagă că nu trebuie să atingă ce nu-i aparţine lui. Trebuie să fim siguri că şi noi
respectăm lucrurile lui.
Colecţiile lui par de mică valoare unui adult – dar trebuie să i se permită să aibă un loc pe un
raft sau într-o cutie unde poate să-şi păstreze lucrurile lui valoroase.

15
Stăpânire de sine
Când educăm copii, unul dintre scopuri ar trebui să fie stăpânirea de sine. Stăpânirea de
sine este abilitatea de a te disciplina tu însuţi sau a spune „nu” când este necesar. Un copil
care a învăţat stăpânirea de sine nu va urma mulţimea, ci va creşte ca o persoană
responsabilă, independentă.
Dr. Clyde Narramore spune:
„Disciplina nu este rezultatul lui «fă şi nu fă». Este un mod de viaţă. Este exersarea
controlului asupra ta însuţi. Este altruism, este maturitate. Putem spera să ne disciplinăm şi
să ne educăm copiii numai la stadiul la care noi înşine suntem disciplinaţi şi predaţi lui
Hristos. Nu putem face pe cineva să fie mai presus decât propriul nostru exemplu creştin.
Rugăciunea este unul dintre cei mai importanţi factori în disciplină. Ea poate îmbunătăţi
comportarea copilului tău. Roagă-te cu el şi pentru el. Aceasta îl va schimba pe el şi te poate
schimba şi pe tine. Învaţă-l pe copil despre Isus. Fii sigur că este mântuit. Apoi ajută-l să
trăiască pentru Domnul zi de zi.”
Disciplinează – în dragoste
Toată disciplinarea trebuie să fie făcută în dragoste reală, de dragul copilului. Este important
să ne dăm seama că felul corect de disciplină este o DOVADA a dragostei şi este văzut în
felul acesta de copilul disciplinat (Proverbe 3:12; 13:24).
El are nevoie de respect – Matei 18:10,11
In măsura în care copiii au nevoie de dragoste şi disciplină, ei au nevoie şi de respect. Dacă
copiii trebuie să-şi iubească şi să-şi asculte părinţii, aceşti copii trebuie să fie respectaţi ca
indivizi. învăţătorul sau părintele trebuie să fie atent când:
Vorbeşte despre copii
În Matei 18, Hristos ne atenţionează să nu defăimăm pe cei mici. Adulţii îi defaimă în mod
constant pe copii, vorbind despre ei, în prezenţa lor, ca şi cum ei ar fi obiecte, nu fiinţe
umane!
Vorbeşte copiilor
Trebuie să avem o atitudine plină de consideraţie şi bunăvoinţă faţă de ei. Domnul Isus a
spus în Matei 18:10: „Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi”.
Corectează copiii
Cuvintele lui Pavel în Galateni 6:1 pot fi aplicate de asemenea şi la corectarea copiilor:
„Fraţilor chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti,
să-l ridicați cu duhul blândeții. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”Efeseni 6:4 şi
Coloseni 3:21 amintesc şi ele acest principiu vital: „Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe
copiii voştri, ca să nu-şi piardă nădejdea”.
Cât de trist este să vedem copii care au fost aşa de criticaţi şi provocaţi încât şi-au pierdut
curajul şi dorinţa de a încerca în orice lucru.
Haideţi să respectăm copiii prin acţiunile noastre, prin cuvintele şi prin atitudinile noastre.
El are nevoie de oportunitate pentru a creşte şi a se dezvolta – Luca 2:52
Luca 2:52 ne spune cum a crescut şi s-a dezvoltat Domnul Isus în patru moduri:
 In înţelepciune – dezvoltare mentală;
 In statură – dezvoltare fizică;
 Plăcut înaintea lui Dumnezeu – dezvoltare spirituală;
 Plăcut înaintea oamenilor – dezvoltare socială.
Toţi copiii ar trebui să aibă ocazia să crească şi să se dezvolte în acelaşi fel. Aceasta
înseamnă că, printre alte lucruri, copilul ar trebui să:
 dobândească cunoştinţă
 varieze experienţa
 evalueze experienţa

16
  să-şi asume responsabilitatea
 acumuleze diferite abilităţi
 să dezvolte interese
 să aprecieze frumosul în artă, muzică şi natură
 să-şi dezvolte simţul umorului
 să-si dezvolte darurile si abilităţile date de Dumnezeu
Părinţii care-şi respectă copiii cu adevărat, nu-i vor respecta numai
ca personalităţi, ci vor respecta darurile şi tendinţele pe care le-au primit de la Dumnezeu. Pe
cât posibil, ei trebuie să-şi ajute copiii să-şi dezvolte aceste daruri şi să-i îndrume către
vocaţia care li se va potrivi cel mai bine. Câţi tineri nu au fost îndrumaţi spre profesii pentru
care nu au înclinaţii, pentru că părinţii au avut ambiţia să-şi vadă copilul acolo!
Dr. Clyde Narramore spune: „Unul dintre cele mai bune moduri de a aduce la lumină
adevăratele abilităţi creative ale copiilor este de a-i pune într-un mediu care-i încurajează să
se comporte creativ. Copiii îşi revelează abilităţile atunci când participă la activităţi creative
… explorează pe larg în cărţi, caută surse de informaţii, experimentând şi evaluând.” Unui
copil ar trebui să i se permită să se dezvolte până la punctul unde poate deveni independent,
responsabil şi matur, exersându-şi la maximum darurile pe care i le-a dat Dumnezeu.
Copilul are nevoie de siguranţă spirituală
Un copil trebuie să fie născut din nou şi să fie asigurat de poziţia sa în familia lui Dumnezeu,
de către Duhul Sfânt. El trebuie să aibă un sentiment de siguranţă şi de aparţinere care este
mai adânc decât siguranţa primită prin dragostea necondiţionată şi prin acceptarea dovedită
de părinţii lui. Acest sentiment de siguranţă se poate obţine numai prin procesul naşterii din
nou, când spiritul omului este regenerat prin Duhul lui Dumnezeu.
Fiecare copil ar trebui:
 Să aibă un concept adevărat despre Dumnezeu, legile Lui şi dragostea Sa.
 Să cunoască şi să fie convins de propria sa condiţie de păcătos.
 Să înţeleagă planul de mântuire al lui Dumnezeu şi să se încreadă în Hristos ca
Mântuitor.
 Să fie învăţat cum să crească spiritual.
Această nevoie de siguranţă spirituală este progresivă. Un bebeluş se va simţi în siguranţă
în braţele mamei lui şi în dragostea pe care o simte în cercul familial. Dar, odată ce creşte şi
se dezvoltă, nevoia de siguranţă se adânceşte. El ajunge la vârsta socotelilor, se vede pe
sine însuşi ca un individ cu căderi şi greşeli şi îşi dă seama că este un păcătos. Această
nevoie mai adâncă de siguranţă poate fi satisfăcută numai de Hristos. Dacă el II acceptă pe
Hristos de mic copil, găseşte siguranţă ştiind că El este Salvator şi Domn. Atunci el are
exemplul lui Hristos pentru a-l urma şi a-L imita.
Odată ce trece din copilărie în adolescenţă, nevoia sa de siguranţă devine mai intensă.
Pentru ca această nevoie crescândă să fie împlinită, creşterea lui spirituală şi experienţa
trebuie să însoţească dezvoltarea şi creşterea mentală. El nu trebuie să aibă siguranţă
numai cunoscându-L pe Hristos ca Salvator, ci trebuie să se adâncească în cunoaşterea Lui,
atât în copilărie cât şi în adolescenţă, să II aibă ca Prieten intim si tovarăş. Ca si tânăr adult
si mai târziu în viață, el ar trebui să-L cunoască pe Hristos ca şi Că-lăuzitor care nu îl
părăseşte niciodată în problemele prin care trece.
Numai în acest mod, individul va fi capabil să se acomodeze în diferitele stagii de creştere şi
dezvoltare între copilărie şi maturitate. Câţi adolescenţi, şi chiar adulţi, n-au siguranţă, nu
s-au putut adapta şi nu au crescut ca creştini, pur şi simplu pentru că creşterea spirituală,
experienţa şi dezvoltarea n-au însoţit creşterea lor fizică şi mentală!
Dr. Clyde Narramore spune: „Oamenii sunt fiinţe spirituale şi de aceea cele mai imperative
nevoi ale lor sunt cele spirituale. Este regretabil când partea spirituală a unei persoane este
nehotărâtă. El devine un om care învaţă tot mereu şi nu este niciodată capabil să ajungă la
cunoştinţa adevărului.”
Notă: Este bine să observăm că tocmai aşa cum nevoile sunt comune tuturor copiilor, şi
caracteristicile lor sunt comune. Din cauza acestor caracteristici este posibil să-i învăţăm pe
17
copiii de vârste diferite în acelaşi timp.
Câteva din caracteristicile fizice şi mentale comune tuturor copiilor:
Creşterea lor rapidă şi marea lor curiozitate;
Adaptarea lor la lumea din jur şi sensibilitatea la influenţă;
Spiritul de rivalitate şi bucurie în concursuri;
Câteva din caracteristicile sociale şi spirituale comune tuturor copiilor:
Dorinţa lor de a trăi o viață bună;
Sunt sensibili la concepte de bun şi rău;
Răspund la dragoste şi înţelegere;
Sunt păcătoşi şi au suflete nemuritoare;
Acceptă învăţătura Bibliei simplu şi cu încredere;
îşi schimbă repede părerile, dar sunt capabili să ia decizii care să dureze.
ÎNTREBĂRI:
Dintre cele cinci nevoi fundamentale comune copiilor, care ţi se pare că e cea mai
importantă?
Explică de ce.
Defineşte disciplina.
Enumeră şase componente ale disciplinei.

18
 Partea B
Copilul – creşterea şi dezvoltarea lui

INTRODUCERE LA PERIOADELE DE STUDIERE A COPILULUI

În ciuda diferenţelor evidente în creştere şi dezvoltare, există unele caracteristici distinctive
ale perioadei de creştere şi dezvoltare ale omului. Vom prezenta un ghid de studiu al
copilului.
Copilul obişnuit
Unii aşteaptă ca un copil să se potrivească perfect intr-o anumită perioadă de studiere a
copilului şi să regăsească toate caracteristicile în copil. Nu este însă aşa, pentru că fiecare
copil are felul lui personal de creştere şi dezvoltare. „Ghidul” este aleator. Copilul ideal, nu
există.
Compararea copilului
Adesea adulţii sunt tentaţi să compare copiii cu alţii de aceeaşi vârstă … Aceasta este
eronat. Este posibil pentru doi copii de aceeaşi vârstă să fie asemănători, este totuşi posibil
ca doi copii de vârste diferite să fie mai asemănători decât alţi doi de aceeaşi vârstă. Copiii
trebuie comparaţi cu stagiul lor anterior de dezvoltare. Fiecare copil are propriul lui ritm de
creştere. Acest ritm poate fi încet sau rapid pentru alţii de aceeaşi vârstă, dar este normal
pentru el.
Diviziunile majore ale vieţii
„Există trei diviziuni sau perioade majore de viaţă: copilăria (naştere-11 ani), adolescenţa
(12-17 ani), maturitatea (peste 18 ani). Fiecare diviziune are caracteristicile ei distinctive.”
Copilăria – naştere -11 ani
Sunt anii importanţi, de bază, pentru că în această perioadă se pun fundaţiile pentru toată
viaţa. Cineva a spus aceasta:
„Când Dumnezeu vrea să facă un lucru mare, el începe pregătind un copil”.
Adolescenţa – 12-17 ani
Aceasta este perioada de tranziţie, perioada intermediară între copilărie şi maturitate. Rolul
fiecărui părinte este acela de a educa un copil foarte dependent în timpul anilor copilăriei în
aşa fel încât să devină un adult independent. Vor reuşi părinţii? Adolescenţa este timpul
testării.
Maturitatea – Peste 18 ani
„Maturitatea este un proces continuu de creştere şi maturizare”. După cum nu există o vârstă
exactă pentru trecerea de la copilărie la adolescenţă, tot aşa nu este o anumită vârstă pentru
trecerea de la adolescenţă la maturitate.
Fiecare individ ajunge la un anumit grad de maturizare la vârste diferite. Maturitatea va
depinde de persoană şi abilităţile ei de a face faţă diferitelor probleme, decizii şi de a se
adapta la situaţiile variabile ale vieţii. De aceea, un individ poate reacţiona într-un mod matur
într-o situaţie şi poate răspunde imatur în alta.

19
UN GHID DE CREŞTERE Şl DEZVOLTARE UMANĂ
In „ghidul” de mai jos sunt prezentate numai caracteristicile „spirituale” ale fiecărui grup de
vârstă şi clasificarea lor la Şcoala Duminicală. Aceasta va varia de la ţară la ţară şi poate fi
uşor de adaptat când este necesar.

Perioadele de Vârsta Grupa de Şcoală Caracteristicile

dezvoltare duminicală spirituale
Pruncia timpurie 0-2 Educaţie în cărucior Dependenţă
Pruncia târzie 2-3 Creşă Imitare
Copilărie 4-5 Începători Credinţă
Copilăria mijlocie 6-8 Primar Discernământ
Copilăria târzie 9-11 Junior Închinare
Adolescenţă timpurie 12-14 Preadolescent Transformare
Adolescenţă mijlocie 15-17 Adolescenţi Consacrare
Adolescenţă târzie 18-24 Tineri Slujire
Maturitate tânără 25-34 Adulţi tineri Cooperare
Maturitate mijlocie 35-64 Adulţi Purtarea poverilor
Maturitate târzie Peste 65 ani Adulţi Rugăciune
*Caracteristicile „spirituale” sunt cele relatate la lucrurile spirituale; trebuie însă amintit că un
copil neregenerat este mort spiritual. Aşa că în timp ce caracteristicile de pe listă pot fi
prezente la nivel uman, ca parte din personalitatea şi natura umană, ele nu au o valoare
eternă.

20
 Capitolul I
ANII IMPORTANŢI: NAŞTEREA – PRUNCIA 0 – 3 ANI

Anii de formare, de bază (naştere – 24 luni)

În perioada prunciei sunt puse fundaţiile pentru toate aspectele vieţii umane. Dacă fundaţiile
nu sunt puse bine în aceşti ani timpurii şi impresionabili, suprastructura va fi în mod natural
defectă. Doctorii şi educatorii ne spun că: „Perioada de la naştere până la un an este vitală
pentru viitorul copilului. Ceea ce va fi adultul în termenii abilităţii fizice şi neurologice este
determinat mai puternic de această perioadă decât de altele”.
Este imposibil să dăm prea multă importanţă acestei perioade a vieţii – după cum ilustrează
povestirea următoare:
„O femeie a întrebat pe un anume educator religios: «Cât de devreme pot începe educaţia
religioasă a copilului meu?» «Doamnă, când se va naşte copilul dumneavoastră?» a întrebat
el. «Să se nască?» a întrebat ea. «Deja are cinci ani!» «O, Doamne, femeie!” strigă el. «Nu
mai sta aici vorbindu-mi! Grăbeşte-te acasă. Ai pierdut cei mai buni cinci ani!»”
Cât de trist este că atât de mulţi nu-şi dau seama de marele potenţial care există în copiii
nou-născuţi; cât de necesar este ca primele impresii să fie impresii corecte! Cele mai multe
dintre problemele complicate ale copilăriei şi adolescenţei pot fi evitate dând copiilor Evan-
ghelia … de timpuriu!
Un alt educator a scris: „Celor mai multe probleme complicate care se ridică în copilărie şi
adolescenţă li se poate răspunde prin trei cuvinte – «început mai devreme»”.
Semne ale dezvoltării
La naştere un bebeluş va dormi aproximativ 20 ore/zi.
La o lună e hrănit de 5-6 ori/zi şi doarme în segmente de 2-5 ore.
La 6 luni greutatea i se dublează. Se poate rostogoli şi poate sta în fund perioade
scurte de timp.
La 12 luni poate să umble şi să vorbească unele cuvinte cu două silabe. Va avea 2-6
dinţi.
La 18 luni este plin de vigoare, comunică bine şi are 12-16 dinţi
La 24 de luni fuge, umblă şi se poate hrăni singur.

Caracteristici
Din punct de vedere fizic – creşte rapid
Activitate necesară
Chiar şi un bebeluş este activ. „El se întinde, dă din mâini şi din picioare, îşi mişcă ochii,
clipeşte, strigă şi apucă cu mâna.”
Această activitate constantă ajută la folosirea energiei înmagazinată prin hrana şi somnul
bebeluşului şi contribuie la creştere şi dezvoltare.
(Creşterea înseamnă creştere în mărime, în timp ce dezvoltarea se referă la schimbarea în
structura corpului.)
Ritmul dezvoltării
Creşterea şi dezvoltarea rapidă sunt normale pentru primele câteva luni şi în primul an de
viaţă. Ritmul dezvoltării variază de la copil la copil, dar fetele se dezvoltă mai rapid decât
băieţii.
Din punct de vedere mental – este un descoperitor
Activitatea unui copil mic contribuie la dezvoltarea sa fizică şi la dezvoltarea lui mentală;

21
pentru că el descoperă lumea din jurul lui, limitată cât poate fi la timpul respectiv. El îşi va
descoperi mama, pe cei ce îngrijesc de el şi pe el însuşi. Din cauza limitării verbale, copilul
este un auto-didact; cunoştinţa care este aşa de comună pentru noi, lui îi este necunoscută.
Din punct de vedere social – este limitat
Lumea copilului este mică şi în general limitată la microclimatul social, incluzând casa lui şi
casa câtorva rude sau prieteni; dacă este născut într-o familie creştină, include şi biserica. In
curând va învăţa să câştige atenţia celorlalţi prin sunete, gesturi şi mişcări, pentru că acestea
vor fi singurele lui mijloace de comunicaţie. Se poate amuza singur cu câteva jucării sau obi-
ecte simple de joacă, dar se bucură să fie şi amuzat de alţii.
Din punct de vedere emoţional – este sensibil
Celui mic, în general, îi este frică de străini sau împrejurări nefamiliare, zgomote bruşte etc.
Deşi emoţiile lui nu sunt stabile şi-şi va arăta repede neplăcerea prin plâns, poate să înceapă
să înveţe că unele tipuri de comportare sunt acceptabile şi altele nu. Chiar la această vârstă
fragedă poate învăţa ascultarea.
Din punct de vedere spiritual – este dependent
Atitudini şi acţiuni
Bebeluşul este dependent de părinţii lui pentru a dobândi deprinderile comportamentale de
bază. Un copil va imita nu numai acţiuni, dar şi atitudini, şi acestea îi vor rămâne pentru o
viaţă. Niciun învăţător nu poate înlocui părinţii evlavioşi pentru a da copilului exemple corecte
pentru atitudini şi acţiuni. Numai părinţii pot crea atmosfera de cămin necesară în aceşti ani
timpurii, ani de temelie.
Împlinirea nevoilor lui spirituale
În casă
Este necesară o atmosferă spirituală. Acesta este locul unde un bebeluş primeşte de la
părinţii lui primele impresii despre Dumnezeu, despre Biblie şi despre Domnul Isus. Aceste
impresii îi sunt transmise prin atmosfera din familie, pentru că copilul sensibil învaţă nu
numai imitând acţiuni, ci şi prin emoţiile părinţilor lui şi prin atmosfera din familie, necesară în
aceşti ani timpurii de formare.
Influenţa părinţilor este importantă
Când trebuie să înceapă părinţii educaţia creştină a copilului lor? Din prima clipă de viaţă.
Niciodată nu este prea devreme să începi. Ana a dedicat bebeluşul Samuel Domnului chiar
înainte de naşterea lui (1 Samuel 1:11).
În Deuteronom 31:9-13 citim că TOT Israelul trebuia să se adune împreună ca să asculte
citirea legii. Versetul 12 spune: „Să strângi poporul, bărbaţii, femeile şi copiii … ca să audă şi
să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru, să păzească şi să împlinească toate
cuvintele legii acesteia.” TOŢI trebuiau să fie prezenţi să asculte, incluzându-i pe cei mici.
TOŢI au venit sub influenţa Cuvântului lui Dumnezeu.
Un bebeluş a fost pus în mijlocul familiei care se închina în timp ce ceilalţi patru membri ai
familiei au citit Biblia şi s-au rugat cu voce tare. O tăcere sfântă parcă a venit peste cel mic în
acest timp, pentru că el a simţit atitudinea celorlalţi din jurul lui. Chiar şi un bebeluş, care e
obişnuit să-şi asculte părinţii citind Cuvântul lui Dumnezeu şi rugându-se, va fi influenţat de
atmosfera evlavioasă creată în cămin.
Este posibil ca adevărul spiritual să se descopere devreme, timpuriu. Trebuie să ne amintim
că bebeluşii se nasc cu o natură păcătoasă. Psalmistul spune:
„Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea” (Psalmul 51:5).
Da, copiii se nasc cu o natură păcătoasă în care lumea va găsi un răspuns. In curând ei
încep să-şi manifeste înclinaţiile păcătoase, încercând să-şi testeze puterea voinţei lor
împotriva voinţei părinţilor, în dorinţa de a avea propria lor cale.
Cei mici testează şi încearcă şi vor experimenta noi senzaţii şi vor descoperi situaţii noi. Ei
învaţă prin descoperire. Copilul este un auto-didact, un „descoperitor”. Ii putem îndruma
învăţarea ajutându-l să cunoască despre Domnul Isus în timp ce învaţă prin atmosfera din
22
casă şi prin imitarea acţiunilor sfinte şi închinării. Noi îl putem ajuta pe copilul mic să
descopere adevărul spiritual.
În biserică prin Departamentul bebeluşilor
„Departamentul bebeluşilor” este necesar
Fiindcă bebeluşul este atât de dependent de părinţii lui, nevoile lui spirituale sunt împlinite
prin ei. Părinţii creştini ar trebui să fie îndrumaţi să înţeleagă necesitatea de a înconjura be-
beluşii lor cu dragoste plină de grijă şi cu atitudini corecte faţă de lucrurile spirituale.
Conducătorii creştini ar trebui să-i ajute pe părinţii necreştini să creeze această atmosferă de
dragoste şi acceptare a adevărului spiritual pentru copiii lor. Aceasta se poate face prin
Departamentul bebeluşilor sau printr-o activitate similară în biserică.
Ce este Departamentul bebeluşilor?
Departamentul bebeluşilor este o lucrare a bisericii locale în colaborare cu familia, destinată
copiilor de la naştere la doi ani. Prin vizitarea acasă, chiar înainte de naşterea copilului,
lucrătorul bisericii contactează viitorii părinţi.
După ce se naşte copilul, numele copilului şi fotografia lui pot fi puse pe o listă. Membrii
bisericii pot să se roage pentru copii şi familiile lor. In mod periodic, versete, cântece, poves-
tiri, poze sau alte lucruri pot fi date mamei. Toate acestea o vor ajuta să creeze acasă o
atmosferă care va deschide calea pentru lucrurile spirituale. Multe familii tinere au fost aduse
la Domnul sau înapoi la o relaţie corectă cu El prin Departamentul bebeluşilor din biserică.
Probleme speciale ale celor mici
Pentru că aceşti ani de formare sunt atât de importanţi, este necesar să luăm în considerare
câteva din problemele speciale caracteristice acestei vârste.
Nevoile fizice ale unui bebeluş sunt legate de nevoile lui emoţionale. După cum sunt împlinite
nevoile fizice, aşa este satisfăcut şi emoţional.
Un bebeluş căruia îi e foame are nevoie să fie hrănit şi apoi devine un bebeluş satisfăcut.
Un bebeluş ud are nevoie să fie schimbat şi devine un bebeluş fericit. Un bebeluş somnoros
are nevoie să fie pus în pat şi devine un îngeraş care doarme.
In orice caz, pot apare probleme serioase legate de satisfacerea acestor trei nevoi fizice:
hrana, eliminarea şi somnul.
Hrana, eliminarea reziduurilor şi somnul sunt elementele de bază ale vieţii. Şi toate pot fi
complicate cu tensiuni nedorite şi un copil mic poate deveni neliniştit cu o mamă nervoasă
căruia, la un moment dat, îi va fi dificil să realizeze aceste sarcini aparent simple.
Sugestii generale
Admite diferenţa între copii.
Admite diferenţa de la zi la zi la acelaşi copil.
Nu împinge copilul dincolo de dezvoltarea lui. El va arăta când este gata pentru o nouă
deprindere.
Fă rutina copilului plăcută, aşa încât el se va simţi bucuros şi satisfăcut în îndeplinirea
acestor lucruri de bază ale vieţii.
Sugestii pentru mese
Serveşte mesele în mod regulat şi fă-le un timp vesel pentru copil.
Fii un exemplu de mulţumire şi bucurie pentru mâncare.
Aranjează mâncarea şi farfuria lui atractiv.
Lasă-l să mănânce singur din farfuria lui şi cu lingura care e a lui personală.
Ajută-l să termine când este prea obosit ca să se mai hrănească singur.
Dă-i mâncare puţină şi lasă-l să ceară mai multă.
Dă-i întâi mâncare care conţine un procent nutritiv ridicat înaintea mâncării dulci.
23
Dacă este mofturos la mâncare, atunci ai grijă să-i fie într-adevăr foame înaintea orei mesei
Îndepărtează-i toată mâncarea care nu a mâncat-o după 30 de minute.
Sugestii pentru eliminat
Du copilul la toaletă în mod regulat.
Schimbă-i imediat hainele ude sau murdare.
îmbracă-l cu haine în care se descurcă singur.
Laudă-l când se păstrează curat.
Sugestii pentru dormit
Păstrează un orar regulat şi ajută-l să-şi sfârşească ziua cu activităţi liniştite.
Foloseşte timpul de adormit pentru părtăşie, prietenie, rugăciune, o povestire de leagăn etc.
… Fă-l un timp fericit pentru el.
Accese de furie
Accesele de furie pot fi o problemă specială. Următoarele îndrumări sunt folositoare: „Nu
este înţelept să baţi copilul când el însuşi se luptă, se poartă violent. Lasă-l să-şi înfrângă
singur această stare. Trebuie să-şi urmeze cursul lor pentru că acolo sunt reacţii fizice
interioare care, dacă merg dincolo de controlul copilului trebuie lăsate să coboare.”
întotdeauna stai lângă copil în timpul unui acces şi dacă face din aceasta un obicei, pune-ţi
următoarele întrebări:
 Este copilul sănătos?
 Doarme destul?
 Are suficient aer proaspăt şi mişcare?
 Este mediul lui liniştitor?
 Nu sunt prea mulţi adulţi care îi spun ce să facă?
 Nu cumva are aceste accese de furie ca să creeze senzaţie?
Dacă aceste probleme caracteristice la această vărsată sunt rezolvate acum, restul copilăriei
lui şi viaţa de mai târziu vor fi mai simple şi mai satisfăcătoare.

Copilul de creşă – (2-3 ani)

Copilul de creşă nu numai că este gata pentru viaţă, ci o trăieşte deja! Ce emoţionant să ai
de a face cu aceste vieţi şi să le ajuţi să-şi formeze personalitatea. Acest copil mic nu numai
că imită acţiuni cu plăcere, dar prinde şi atitudini şi le păstrează în inimă şi minte. în timp ce
mintea copilului se deschide şi începe să dezvolte folosirea cuvintelor, este bine să ne
amintim că tonul vocii este adesea mai important decât cuvântul. O atmosferă de dragoste şi
acceptare este necesară pentru dezvoltarea lui, şi tonul vocii ajută la crearea unei atmosfere
plină de dragoste.
Semne ale dezvoltării
Creşterea lui fizică continuă rapid.
Acum poate face unele lucruri singur.
Poate comunica folosind un vocabular simplu.
Este conştient de alţii.
Poate înţelege adevărurile spirituale de bază.
Caracteristici
Din punct de vedere fizic – este activ
Datorită dezvoltării muşchilor mari ai copilului acesta se implică în multe acţiuni motorii,
efectuând mişcări constante şi libere. Oboseşte uşor si alternează mişcarea cu activităţi
liniștite. Are nevoie de mult aer curat şi soare.

24
Diferenţele în dezvoltare sunt evidente la această vârstă. Adulţii trebuie să aibă grijă să nu
compare un copil cu alţii din grupa de vârstă ci mai degrabă cu propriul stadiu de dezvoltare.
Şi dacă un copil este mai dezvoltat decât ceilalţi din grupa lui, nu trebuie aşteptat mai mult de
la el din cauza aceasta.
Din punct de vedere mental – este un descoperitor
Lumea lui
Copilul de 2-3 ani continuă să descopere lumea din jurul lui. Acum lumea aceasta este
lărgită pentru că el a devenit mobil. Se mută repede dintr-o cameră în alta şi din casă în
grădină, având nevoie de grijă şi atenţie constantă. In această perioadă el asimilează o
cantitate mare de informaţii; şi învaţă foarte repede.
Simţurile lui
Vrea să înveţe şi învaţă prin toate cele cinci simţuri: auz, văz, pipăit, miros şi gust. Ii place să
atingă, să miroasă şi chiar să guste tot ce vede. Durata atenţiei lui este de 2-5 minute şi poa-
te lăsa activitatea pentru un timp şi se întoarce la ea mai târziu.
Comunicarea
Copilul de creşă comunică bine verbal, vocabularul lui este încă limitat. Foloseşte 300-900
de cuvinte, funcţie de situaţia de acasă (dacă i se citeşte sau nu, dacă ascultă casete pentru
copii sau nu, programe de televiziune etc.).
Stadiul lui „Nu”
Cel mai comun cuvânt poate să fie „nu”. Cuvântul „nu” este adesea folosit pentru a exprima
un răspuns negativ ca „nu pot … nu înţeleg …” sau simplu „de ce?”. Cum poate fi ajutat un
copil în stadiul lui „nu”? încearcă să scoţi cuvântul din propriul tău vocabular, cu excepţia
situaţiilor absolut necesare. în conversaţie cu el pune-i întrebări care nu cer un răspuns
negativ. Când îndrumi un copil, cuvintele „nu fă” nu trebuie să fie aşa de mult folosite ca şi
„fă”. încearcă să fii pozitiv în aprecierea ta fată de el.
„Al meu”
Cuvintele „al meu” sunt foarte des întâlnite. In măsura în care copilul învaţă să împartă cu
alţii jucăriile, va renunţa la aceste cuvinte.
Dr. Clyde Narramore spune:
„Prin natură oamenii sunt egoişti. Un copil mic gândeşte numai în termenii lui însuşi …
Amabilitatea nu e ceva ce vine natural. Trebuie învăţată. Cum învaţă copiii amabilitatea şi
consideraţia? Prin continuă îndrumare şi exemplu. Când părinţii au consideraţie faţă de copiii
lor, ei o acceptă ca un mod de viaţă şi la rândul lor, au consideraţie faţă de alţii.”
Concepte
Conceptele copilului despre numere, timp şi spaţiu sunt foarte limitate. Cuvinte ca „mulţi”, „de
mult” şi „departe” vor avea mai mult înţeles decât nume specifice, timp şi spaţiu.
Contact vizual
Când vorbim unui copil mic va fi mai uşor să-i câştigăm atenţia dacă avem contact vizual.
Poate e necesar să îngenunchem sau să stăm pe un scaun jos ca să fim la nivelul ochilor lui.
O voce liniştită şi plăcută trebuie folosită cu cuvinte simple şi puţine şi indicaţiile să fie
pozitive: „Hai să facem asta” mai degrabă decât „Nu fă asta!”
Simplitate
Copilului îi plac lucrurile cu care este familiar şi va dori să asculte aceeaşi poveste din nou şi
din nou. Ii plac povestirile simple dar adesea le va întrerupe. Ii place muzica – în mod special
dacă are ritm.
Din punct de vedere social – este preocupat de sine
A învăţa să împartă
Copilul de creşă se va juca mai degrabă singur decât cu alţi copii. Când sunt prezenţi şi alţii
trebuie să înveţe să-şi împartă jucăriile cu ei. Uneori acesta este un lucru greu pentru un
25
copilaş. Contactul cu copiii de vârsta lui, acasă sau la creşă, îl va ajuta să înveţe să se
bucure cu alţii. De la vârsta de trei ani, copilul a învăţat deja să împartă şi să se joace cu
ceilalţi copii. Poate să-şi facă prieteni în acest timp şi chiar dacă se va certa cu prietenii,
aceste certuri sunt trecătoare.
Comportarea anti-socială
Dacă copilul îşi dezvoltă o comportare anti-socială şi devine certăreţ sau începe să lovească
sau să muşte, va învăţa că o astfel de comportare îl va izola de ceilalţi copii. Dacă copiii sunt
disciplinaţi şi corectaţi acasă, vor avea puţine probleme în afara casei.
Corecţia
Pedeapsa fizică, bătaia, este concretă, efectivă şi se termină repede. Este mai sănătoasă
decât cicăleala, pisălogirea sau ruşinarea constantă şi este biblică (Proverbe 13:24). De
aceea trebuie folosită pentru a învăţa copilul şi nu pentru a calma mânia părintelui. Este o
regulă bună să nu baţi copilul până ce nu poţi spune în mod cinstit: „Aceasta mă doare mai
mult decât pe tine”.
În mod sigur, dacă copiii mici sunt bătuţi, nu va fi necesar să ne gândim la a-i bate mai târziu,
când vor fi mai mari.
Din punct de vedere emoţional – este fricos
Frica învăţată acasă
Copilul de creşă este instabil emoţional, starea lui predominantă fiind frica. Frica este
învăţată cel mai mult de la adulţi, deoarece copilul imită reacţiile altora. Frica de nefamiliar,
frica de întuneric, frica de a fi lăsat singur, creşte la vârsta de trei ani. Fiindcă copilul are şi o
imaginaţie foarte activă la această vârstă, adulţii trebuie să aibă grijă să nu-l ameninţe cu
spaime imaginare care vor creşte şi se vor dezvolta în mintea lui şi uneori îi vor rămâne
pentru toată viaţa. Trebuie să i se dea dragoste şi siguranţă şi să fie învăţat despre
dragostea şi grija constantă a lui Dumnezeu prin versete ca 1 Petru 5:7, Psalmul 56:3 şi
Geneza 26:24.
Frica la întâlnirea cu copiii
Copiii care au stat mult acasă şi au avut puţin contact cu grupa de la biserică, vor fi speriaţi
de mulţime şi confuzi. Cei care lucrează cu copiii de această vârstă trebuie să viziteze copilul
acasă şi să îl primească cu dragoste şi atenţie când vine la ora copiilor. Copiii sunt sensibili
la ambient şi sala de clasă trebuie să fie cât se poate de plăcută.
Din punct de vedere spiritual – este un imitator
Copilul de creşă imită atitudinea părinţilor, învăţătorilor, fraţilor şi surorilor, chiar când nu le
înţelege. Calitatea vieţii părinţilor este mai puternică decât orice învăţătură. Copilul simte
atitudinea adulţilor, chiar înainte de a pricepe înţelesul cuvintelor. Părinţii creştini sunt un
model când îngrijesc copilul, când se ajută unul pe celălalt, când împart cu alţii, când citesc
Cuvântul lui Dumnezeu şi se roagă Tatălui lor ceresc. Toate aceste acţiuni (şi atitudini) arată
copilului cum să trăiască o viaţă duhovnicească. Şi atitudinile rele sunt imitate de timpuriu.
Părinţii ale căror presiuni, probleme şi emoţii imature sunt reflectate în mod constant în
acţiunile şi atitudinile lor, se vor reflecta într-un copil neliniştit şi nefericit.
Împlinirea nevoilor lui spirituale
Aceşti ani sunt importanţi
Fiecare an din viaţa unui copil este important. In perioada copilăriei se asimilează multe
informaţii şi copilul învaţă cu viteză mare. Un lucrător cu copiii a spus:
„Dacă m-aţi întreba care sunt cei mai vitali ani pentru a câştiga copiii pentru Domnul Isus
Hristos, cred că aş răspunde, între doi şi cinci ani, sau ceea ce numim vârsta preşcolară.
Mărturisesc în orice caz, că în anii trecuţi n-am folosit din plin oportunităţile pe care mi le-a
dat Domnul când am învăţat copiii de această vârstă, pentru că nu mi-am dat seama din plin
de potenţialul acestor ani timpurii.”
Comunică prin dragoste
Şi spiritual şi emoţional copilul mic are nevoie de siguranţa dragostei. Dacă nu va simţi
26
această dragoste, va căuta să câştige atenţia şi va deveni un copil cu probleme de disciplină.
El poate simţi siguranţa dragostei şi acasă şi în clasa lui.
„Înţelegerea învăţătorului, grija, prietenia şi dragostea lui vor crea teren pentru o relaţie
fericită şi pentru experienţe de învăţare efective. Cel mai mult, copilul mic trebuie să înveţe
despre Cuvântul lui Dumnezeu, despre dragostea şi grija constantă a lui Dumnezeu pentru
el. Poate învăţa şi despre Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus, despre Dumnezeu, Creatorul
tuturor lucrurilor şi poate învăţa să-i vorbească lui Dumnezeu în rugăciune şi să asculte când
se roagă alţii. Poate învăţa că Biserica este casa lui Dumnezeu şi poate învăţa să fie
mulţumitor lui Dumnezeu când îi vede pe alţii închinându-se Lui.”
La Grupul Vestea Bună (ora biblică)
Unii dintre aceşti copilaşi, când ajung la vârsta de trei ani pot frecventa ora biblică. Părinţii şi
cei care lucrează cu copiii au spus că de multe ori un copil de trei ani poate spune diferenţa
dintre bine şi rău. In mod natural, aceasta va depinde de disciplina pe care a primit-o acasă
şi de codul moral al părinţilor lui. Părinţii creştini si învăţătorii de la ora biblică trebuie să fie
sensibili la nevoile copilului de creşă pentru că e posibil ca el să fie gata să se încreadă în
Domnul Isus ca Salvator. Dacă are cunoştinţe de bază despre planul de mântuire şi dacă îşi
dă seama că este un păcătos, Duhul Sfânt poate lucra în inima lui.
ÎNTREBĂRI:
Care sunt cele trei diviziuni majore ale vieţii? Descrie-le pe scurt.
In ce fel este un copil de 0-2 ani dependent, vorbind spiritual?
Descrie lucrarea Departamentului bebeluşilor.
Copilul de creşă (2-3 ani) imită ____________________ şi ____________________
Cum poate învăţătorul sau părintele copilului de creşă să împlinească nevoile emoţionale şi
spirituale ale copilului?

27
 Capitolul II
CEI MICI – COPILĂRIA TIMPURIE – 4-5 ANI
Trecerea de la pruncie la copilăria timpurie este treptată, dar definitorie. Trupul copilului se
dezvoltă, mintea se maturizează şi se conturează interesele. Schimbarea a fost definită în
felul acesta:
„Cu paşi mici, copilul se apropie de treapta de patru ani pe scara învăţării. Copilul de patru
ani trăieşte zgomotos, intens, imaginativ, comunicativ şi cu paşi mici se îndreaptă spre
treapta de cinci ani. Este o vârstă minunată, plină de bucurie …”
Mulţi dintre aceşti micuţi sau copii de grădiniţă vin deja la ora biblică. Cum sunt aceşti micuţi?
Semne ale dezvoltării
 Recunoaşterea diferenţei dintre sexe;
 Abilitatea de a fi sociabil si de a se relaționa emoțional la alţii;
 Abilitatea crescândă de a se exprima verbal şi de a comunica;
 Abilitatea de a deosebi binele de rău;
Caracteristici
Din punct de vedere fizic – este un jucăuş
Joaca este esenţială
La această vârstă copilul este descris ca fiind un jucăuş şi toată lumea lui este un teren de
joacă. Joaca nu este necesară numai pentru dezvoltarea lui fizică, ci contribuie şi la
dezvoltarea lui mentală, emoţională, socială şi spirituală. El nu se joacă numai pentru
amuzament, el învaţă jucându-se.
Dezvoltarea muşchilor
Rata de creştere este mai rapidă la patru ani decât la cinci ani. Muşchii mari cresc şi copilul îi
exersează prin alergare. Din cauza creşterii neproporţionale, mişcările lui vor fi
necoordonate. Muşchii mici încep să se dezvolte doar acum şi aceasta va fi cauza oboselii
rapide. De aceea joaca trebuie să fie şi liniştită şi activă, astfel încât să-i dea posibilitatea să-
şi dezvolte şi muşchii mari şi cei mici. Jocul liniştit este important pentru copilul cu o sănătate
delicată şi a cărui energie este limitată. Dacă începe grădiniţa, va fi sensibil la bolile
contagioase. Sănătatea trebuie păzită prin odihnă suficientă şi o dietă corectă.
Dobândirea experienţei prin joacă
Joaca este importantă, pentru că el învaţă cel mai bine atunci când se joacă. El nu imită
numai oameni şi obiecte în joaca sa, ci orice situaţie care l-a interesat. Jocul imitativ va
stimula mintea sa şi va fi vital dezvoltării personalităţii copilului.
Când imită în joacă el nu numai că-şi exprimă instinctele naturale, darurile sau tendinţele, ci
când se joacă cu alţi copii devine un bun învăţător moral. Un copil va învăţa despre relaţiile
sociale şi justiţia umană de la tovarăşii de joacă, mai mult decât va învăţa de la adulţi. Alţi
copii îl vor învăţa că trebuie să împartă când se joacă într-un grup, dacă vrea să fie acceptat.
Din punct de vedere mental – este un interogator
Descoperă prin întrebări
Bebeluşul este un descoperitor şi auto-didact dar copilul de patru ani nu se miră de noile lui
descoperiri. El poate să vorbească şi să pună întrebări. întrebările sunt metoda lui principală
de învăţare.
Cineva a spus că un copil normal va pune între 60-70 de întrebări pe zi, în legătură cu tot
atâtea subiecte. Uneori copilul va repeta aceeaşi întrebare de mai multe ori, pentru a fi sigur
asupra răspunsului, sau pentru că va dori să facă conversaţie şi nu ştie cum să o facă altfel.
Răspunsuri
Este înţelept să răspundem întrebărilor copiilor scurt şi cinstit. Un răspuns complicat va duce
la confuzie; şi dacă răspunsul nu este cinstit, copilul va afla mai târziu, şi deja sămânţa unei
28
minciuni a fost semănată în mintea şi în inima lui. Din păcate, mulţi învăţători îi „învaţă” pe
copiii lor minciuni (povestiri despre Moş Crăciun sau despre barză) şi apoi vor trebui să-i
„dezveţe” mai târziu.
Diferenţele dintre sexe
La această vârstă copilul recunoaşte diferenţele dintre sexe. Educaţia sexuală însă nu
începe cu răspunsurile la întrebările copilului, ci începe în pruncie când copilul învaţă să
imite atitudinile părinţilor cu privire la rolurile de mamă şi tată. Un băieţel care îşi va da
seama că într-o zi va deveni tată, sau o fetiţă care îşi dă seama că într-o zi poate deveni
mamă, vor avea o atitudine sănătoasă cu privire la diferenţele dintre sexe, şi le va fi mai uşor
în adolescenţă să se adapteze la schimbările fizice şi psihologice specifice perioadei.
Întrebările pe care un copilaş le pune cu privire la orice subiect sunt o oglindă a minţii lui şi
ne vor ajuta să ştim la ce se gândeşte şi cum putem să-i direcţionăm experienţele de
învăţare.
Neadevăruri
Acest copilaş poate confunda realitatea cu imaginaţia şi astfel poate să spună neadevăruri.
Părinţii şi învăţătorii trebuie să ştie că un copil poate spune un neadevăr din mai multe
motive:
Poate să exagereze sau să-şi dea frâu liber imaginaţiei dacă a auzit pe adulţi vorbind în
termeni superlativi.
Poate să dea o replică incorectă pentru că memoria nu-l ajută şi nu-şi aminteşte răspunsul
corect şi spune primul lucru care-i vine în minte.
Poate să spună o minciună ca să scape de pedeapsă şi pentru că şi-a dat seama că e
profitabil pentru el să-şi înşele părinţii.
Aminteşte-ţi că un copil preşcolar poate trăi într-o lume a fanteziei. Nu trebuie să ne
îngrijorăm prea mult pentru aceasta, pentru că, este un fenomen specific vârstei.
A-l învăţa să fie corect
Un copil nu trebuie pedepsit pentru o greşeală, dacă o mărturiseşte. Pedeapsa strictă într-un
astfel de caz va face ca copilul să dorească să-şi înşele părinţii, ca să evite pedeapsa.
Copiilor trebuie să li se amintească faptul că în Cuvântul lui Dumnezeu ascultarea şi
corectitudinea au fost întotdeauna binecuvântate, în timp ce neascultarea şi înşelătoria au
fost totdeauna pedepsite. Pentru a-i spune copilului adevărul fără să-l răneşti după ce ţi-a
spus un neadevăr, a-i putea să-i spui: „Aceasta a fost o poveste, nu-i aşa? Acum spune-mi
ce s-a întâmplat cu adevărat”.
Vocabularul
La această vârstă vocabularul unui copil poate conţine 500 -1500 de cuvinte, funcţie de
educaţie si familia sa. Cei mai mulţi dintre copii încearcă să folosească un număr mare de
cuvinte noi, pe care nu le înţeleg. Acest copilaş vorbeşte în general foarte liber şi de multe ori
îi amuză pe adulţi spunându-le povestiri despre viaţa familiei, care-i va şoca şi-i va surprinde
pe părinţi.
Concepte – curiozitate – imaginaţie
Conceptul unui copil despre timp, spaţiu şi numere este foarte limitat şi acest fapt poate duce
la o serie de întrebări. Copilul este plin de imaginaţie şi are o curiozitate ieşită din comun. El
gândeşte în imagini mentale şi pune aceste imagini într-un joc imaginativ, unele situaţii
devenindu-i reale. Aceste situaţii „reale” îi dau confidenţa să acţioneze şi să ia iniţiativa în
situaţii similare acum şi mai târziu în viaţă. General vorbind, el nu poate înţelege abstractul,
aşa că evită-l cât de mult posibil.
Din punct de vedere social – este un conformist
Copilul de grădiniţă este iubitor şi vrea să-i mulţumească pe cei din jur. De aceea poate fi
descris ca fiind un conformist.
Cercul lui social s-a lărgit, incluzând nu numai casa, ci şi Şcoala Duminicală, grădiniţa şi
copiii din vecini. Ii place compania copiilor de vârsta lui şi comunică bine cu ei. Este uneori

29
timid cu noile cunoştinţe. Fiindcă este normal pentru el să fie în centrul atenţiei, este uneori
egoist.
Din punct de vedere emoţional – „reacţionează“
Instabilitate
Vârsta de patru spre cinci ani poate fi descrisă ca fiind emoţional intensă. El învaţă să se
controleze, dar îşi dă frâu liber imaginaţiei, astfel încât nu se poate conta întotdeauna pe
comportarea sa. El învaţă să învingă comportamentul antisocial, precum lovirea şi bătaia.
Dacă primeşte atenţia care i se cuvine, nu va folosi aceste metode pentru a câştiga atenţia.
Temerile
Copilul este uneori foarte fricos şi nu trebuie manipulat cu această frică. Multe din aceste
temeri sunt transmise de adulţi, de aceea părinţii trebuie să înveţe să-şi controleze propriile
temeri şi să nu le transmită copiilor.
Gelozia
Un copil de această vârstă va manifesta adesea gelozie, în special când un nou copil apare
în casă. Părinţii pot evita aceasta, pregătindu-l pentru sosirea noului bebeluş. După ce apare
copilaşul, este înţelept să i se permită copilului mai mare să aibă grijă de el, dar sub
supravegherea părinţilor. Părinţii ar trebui să-i dea copilului mai mare tot atâta dragoste şi
atenţie ca şi înainte.
Din punct de vedere spiritual – este „credincios”
Fapt şi fantezie
Adultul trebuie să răspundă cu adevărul la întrebările acestui copil, fiindcă el crede foarte
uşor tot ce i se spune. Fiindcă el este „credincios”, trebuie să fie învăţat diferenţa dintre basm
şi povestirea biblică. Un basm este numai o poveste. Povestirea biblică este adevărată
pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu şi Cuvântul lui Dumnezeu este întotdeauna adevărat.
Împlinirea nevoilor lor spirituale
Capacitatea de învăţare
La cinci ani, copilul cunoaşte deja noţiunile de bază despre el şi familia lui. El a învăţat
despre vecinii lui şi despre relaţia cu ei; lumea lui si relaţia lui cu ea si o mulţime de alte
lucruri. El a învăţat cel puţin o limbă. Procesul de învăţare la această vârstă se efectuează cu
o mare viteză până când întâlneşte o înfrângere; dacă este încurajat, aceasta se transformă
însă într-o experienţă remarcabilă.
Perioada preşcolară este vitală pentru viitorul copilului. Ce va deveni copilul, ce capacitate şi
interese va avea, toate sunt determinate în aceşti ani. Aceasta este perioada de viaţă când
mintea copilului este deschisă la informaţii de orice fel. întrebarea nu este „Poate un copil
învăţa?” ci „Ce vrem noi să înveţe copilul?” Considerând aceste fapte, este important ca noi,
credincioşii, să tragem avantaje din fiecare oportunitate de a îi învăţa pe cei mici. Fiindcă
potenţialul lor de învăţare este atât de mare, este privilegiul şi responsabilitatea noastră să-i
învăţăm adevăruri spirituale vitale mântuirii lor.
Învăţarea „celor mici”
Fiindcă atenţia copilului este limitată la 5-10 minute, povestirile şi lecţiile ar trebui să fie toate
scurte. Ele pot fi repetate de mai multe ori atunci când copilul se bucură de aceasta. Pentru
a-i capta atenţia, copilului trebuie să i se ceară să asculte ceva specific în povestire, de
exemplu un nume, un loc sau un eveniment. Mai târziu i se poate da ocazia să povestească
cu cuvintele lui sau să reproducă sub formă de dialog ceea ce a auzit.
Copilaşii de această vârstă se bucură să audă povestiri biblice cu copii şi se bucură auzind
despre alt copil de vârsta lor. Putem să le prezentăm subiectul misiunii spunându-le despre
copiii din alte ţări, despre modul lor de viaţă şi nevoia lor spirituală.
Adevăruri de învăţat
Fiindcă acest copil crede tot ce i se spune, trebuie să fie învăţat adevărurile spirituale care-i
vor servi ca fundaţie pentru acceptarea lui Hristos ca Mântuitor. El poate învăţa despre

30
Dumnezeu Creatorul şi Tatăl ceresc, cel care este perfect, curat şi sfânt. Poate învăţa
despre Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, şi cum ne vorbeşte Dumnezeu prin Cuvântul Său.
Păcatul şi iertarea
La această vârstă, copiii încep să-şi de seama că ei nu pot fi buni prin propriile lor eforturi. Ei
pot învăţa despre natura lor păcătoasă şi despre Domnul Isus care-i iubeşte şi care a murit
ca să ia pedeapsa pentru păcatul lor, a înviat şi trăieşte dorind să-i ierte de păcatul lor. Un
copil mic este sensibil la păcat sau la faptele rele din viaţa lui. Sensul moralei este adesea
legat de amintirea pedepsei sau de frica de a fi pedepsit, iar sentimentul dreptăţii este
influenţat de codul moral al adulţilor din jurul lui.
Memorarea
Adevărurile biblice fundamentale prezentate mai sus pot fi predate copilului într-un mod
adecvat vârstei, prin ilustrarea povestirilor şi lecţiilor biblice şi prin memorarea versetelor şi
pasajelor din Biblie. Mulţi copii memorează mai uşor decât adulţii. Versetele biblice trebuie
să le fie explicate şi adevărul spiritual să fie aplicat la experienţele lui zilnice. Când e
necesar, pot fi selectate porţiuni din verset, astfel încât copilul să poată memora numai
partea versetului care conţine adevărul spiritual de învăţat.
Hristos ca Mântuitor
Adesea un copilaş de această vârstă, crescut într-o casă creştină, deja L-a primit pe Isus ca
Mântuitor. Unii din aceşti copii vin la Hristos în mod deschis. Unii vor invita pe Domnul Isus în
vieţile lor şi apoi vor spune părinţilor mai târziu. Intr-un asemenea caz, părinţii trebuie să fie
atenţi, să discute decizia copilului cu el şi să se roage împreună.
Unii copii II acceptă pe Hristos fără a spune altora şi sunt conştienţi de faptul acesta după ani
de zile, când spun în mod simplu că nu-şi mai amintesc când au crezut în Domnul Isus ca
Mântuitorul şi Domnul lor.
Nivelul de înţelegere
Nu toţi copiii preşcolari sunt capabili să înţeleagă planul de mântuire. Oricum, Dumnezeu
poate lucra în inimile lor şi în vieţile lor.
Natural, un copilaş nu poate înţelege tot ce trebuie ştiut despre Dumnezeu şi despre
mântuire, dar nici cel mai înţelept teoretician nu poate înţelege aceasta. Un copil poate şti
însă că Dumnezeu este interesat de el personal, şi Duhul Sfânt îl poate conduce să răspun-
dă personal lui Dumnezeu funcţie de conştiinţa pe care o are. Noi avem responsabilitatea să-
l învăţăm astfel încât nevoia lui personală să poată fi împlinită pe baza învăţăturii.
O experienţă adevărată
O experienţă frumoasă spune despre o fetiţă de patru ani care plângea în timpul serviciului la
biserică. Atunci când mama ei a întrebat-o de ce plânge, ea a răspuns că e singură. Cum
putea ea fi singură, cu mama, tata, frăţiorul mai mic? „Sunt singură pentru că vreau ca
Domnul Isus să vină în inima mea”, a fost răspunsul prompt. Mama a luat-o într-o cameră
alăturată unde s-a rugat cu ea şi mai târziu, când i s-a dat ocazia, fetiţa a spus adunării:
„L-am acceptat pe Domnul Isus în inima mea”. Dacă un copilaş poate fi învăţat planul
mântuirii, el poate accepta pe Hristos ca Mântuitor atunci când Duhul Sfânt îi arată starea de
păcat.
Convertirea copilului
Următoarele cinci elemente sunt comune în convertirea copilului preşcolar:
 Cunoaştere a caracterului lui Dumnezeu şi dragoste pentru El;
 Recunoaştere a păcatului şi a pedepsei pentru păcat;
 înţelegere a faptului că Isus Hristos a murit pentru păcat ca să ne aducă la
Dumnezeu;
 Sentiment al siguranţei spirituale prin ce a făcut Hristos;
 Alegere personală între două alternative;
Charles Spurgeon a spus: „Un copil de cinci ani, bine instruit, poate fi mântuit la fel ca un
adult. Convingerea mea este că convertirea copiilor mici este una veritabilă.”

31
Dr. Francis Schaeffer a spus: „Există o singură Evanghelie, atât pentru adulţi cât şi pentru
copii. Evanghelizarea copilului nu este o Evanghelie diferită, dar este o problemă de
exprimare, în care trebuie să proclamăm marile adevăruri spirituale într-un mod simplu. Se
spune că perioada decisivă dezvoltării inteligenţei omului este între doi şi şase ani. Motivul
pentru care eu cred că şi copiii mici pot înţelege adevărurile vitale ale Evangheliei este
lucrarea Duhului Sfânt care comunică mesajul mântuirii şi sfinţirii inimilor lor. Nu există adult,
oricât de inteligent, care să poată înţelege mântuirea fără iluminarea Duhului Sfânt.”
La ora biblică
Sunt aceşti copii de 4-5 la ora biblică? Dacă sunt, sunt ei învăţaţi tot aşa de conştiincios ca şi
cei de 9-11 ani? Dacă nu, de ce?
ÎNTREBĂRI:
In ce măsură poate un copil de 4-5 ani înţelege adevărurile spirituale?
Este posibil pentru acest copil să-L primească pe Hristos ca Mântuitor? Argumentează
răspunsul.

32
 Capitolul III
COPILĂRIA MIJLOCIE 6-8 ANI

Aceşti copii aparţin departamentului primar la Şcoala Duminicală şi sunt numiţi „primarii
încântători”.
Cum sunt ei ca şi grup? Cum este el ca individ? Cum pot fi ei atinşi cel mai bine de
Evanghelie?
Deşi nu există limită clară între copilăria mijlocie şi cea timpurie, perioada copilăriei mijlocii
este ea însăşi o perioadă de tranziţie. Copilul trebuie să facă tranziţia de la familie la şcoală,
de la joacă la muncă şi de la imaginaţie la motivaţie.

Semne ale dezvoltării

Deprinde îndemânările necesare jocurilor copilăreşti:
îşi dezvoltă atitudinea faţă de el însuşi;
Dobândeşte auto-încredere;
Se ajustează la rolul social de băiat-fată;
învaţă să citească si să scrie;
îşi alcătuieşte un set personal de valori.
Caracteristici
Din punct de vedere fizic – este un descurcăreţ
Creşterea şi dezvoltarea. Copilul primar este un descurcăreţ, totdeauna în mişcare, chiar si
atenția i s-a dezvoltat de la 10 la 15 minute. Muşchii s-au dezvoltat până acolo că acum are
precizie în mişcări, astfel încât umblarea, alergarea, căţăratul şi aruncarea sunt aproape
automate. Când aleargă din loc în loc nu trebuie să se mai concentreze la mişcările lui şi
poate observa peisajul şi sunetele înconjurătoare. Deşi trupul i se dezvoltă, creşterea este
neproporţională şi inima lui nu creşte proporţional cu restul corpului. De aceea nu poate
rezista la perioade lungi de activitate obositoare, are nevoie de perioade de odihnă. Continuă
să fie sensibil la bolile copilăriei atunci când vine în contact cu mai mulţi copii de vârsta sa.
Verificarea fizică
înainte de a începe şcoala este bine să-l verificăm fizic, pentru că mulţi copii au fost
clasificaţi ca fiind înapoiaţi pentru că nu puteau auzi sau nu vedeau bine. Acesta este timpul
când un copil îşi pierde dinţii de lapte. Trebuie să-l ajutăm să înţeleagă că aceasta este
normal şi că mai târziu va avea dinţi mai puternici.
Pregătirea pentru şcoală
Pregătirea pentru şcoală însemnă şi verificarea obiceiurilor personale. Se poate îmbrăca
singur? Poate merge singur la toaletă? Poate să se pieptene? Are obiceiuri care îl vor face
ridicol în faţa altora? îşi suge degetul? Îşi roade unghiile? A învins problemele copilăriei şi ale
infantilităţii? Dacă da, va fi mult mai uşor pentru el să învingă problemele importante ale
acestei perioade dificile de „tranziţie”.
Activităţile de joacă
Copilului primar îi place încă să se joace, dar îşi alege jocul funcţie de preferinţele lui. În timp
ce băieţii de patru şi cinci ani se joacă foarte uşor cu fetele, o diferenţă între activităţile
băieţilor şi fetelor este acum evidentă. Băieţii se vor bucura de jocuri mai viguroase decât
fetele; totuşi ei pot fi atraşi de jocurile şi jucăriile sexului opus.

33
Din punct de vedere mental – este un observator
Observarea
Copilul primar este un observator, dar nu înţelege tot ce vede, pentru că puterea lui de a
motiva se trezeşte doar acum. De multe ori este uşor să supraestimăm capacităţile lui
intelectuale, pentru că observă adesea lucruri pe care un adult, absorbit de propriile lui
gânduri, nu le vede. Adesea el va observa poate cel mai nesemnificativ detaliu şi se va
concentra asupra lui. Observă rapid contradicţiile adulţilor. Dacă un adult îi spune să facă un
lucru şi apoi face el însuşi altceva, copilul este confuz şi furios.
Înţelegerea
Copilul primar trăieşte „aici” şi „acum”, şi are o înţelegere limitată a timpului, spaţiului şi
numerelor. Totuşi el poate înţelege noile expresii şi concepte dacă sunt legate de faptele şi
adevărurile cunoscute (vezi metode folosite de Domnul Isus în Matei 7:9-11). De aceea,
pentru a-i învăţa bine pe copii, învăţătorul trebuie să ştie şi să înţeleagă ceea ce a
experimentat copilul, pentru a relata noile adevăruri acestor experienţe. La această vârstă
copilul va întreba: „Este adevărat?”
Memorarea
La această vârstă copilul este capabil să memoreze uşor şi trebuie să fie încurajat să
memoreze versete biblice care pot fi corelate la experienţa proprie. El poate memora
cântece, poezii, cărţile Bibliei în ordinea lor corectă etc. El memorează mai uşor cuvinte
decât gânduri.
Întrebări
Copilul primar are încă multe întrebări de pus; cea favorită este probabil „De ce?” Dar acum
el este destul de mare să înveţe că poate să aştepte timpul potrivit pentru a afla răspunsul
sau poate fi încurajat să caute el însuşi răspunsul. Părinţii trebuie să-şi facă timp pentru a sta
de vorbă cu copilul şi să-i asculte întrebările. Şi învăţătorii pot avea un timp pentru întrebări şi
răspunsuri pentru acest grup de vârstă.
Din punct de vedere social – este prietenos
Activităţile în grup
Copiilor le place să fie într-un grup şi să participe la activităţile şi jocurile grupului. Aceasta nu
le dă numai un sentiment de aparţinere, ci le dă şi încredere în ei înşişi. Ii place să facă
lucruri, dar este adesea mai bun la început decât la sfârşit. De aceea, lucrul de mână ar
trebui să fie o activitate scurtă şi nu un proiect de câteva săptămâni. Îi place să câştige şi
chiar se va lupta pentru aceasta.
Legăturile familiale
Un copil poate dezvolta prietenii speciale cu unul sau doi copii de aceeaşi vârstă cu el. El
este mândru de familia lui şi de cercul familial si se bucură de bebeluşii si de oamenii mari
din casă. Ii place să facă lucruri în familie; este bine ca părinţii să folosească acest fapt,
pentru că atunci când copilul atinge vârsta de nouă ani va fi mai interesat de prietenii din
afara casei.
Conflicte personale
Copiii de această vârstă se confruntă cu stări de conflict personal din cauza diferenţelor
dintre codul moral familial şi cel din vecinătate sau de la şcoală. Părinţii trebuie să fie gata să
ajute copilul să-şi construiască propriul set de valori şi să fie fidel acestuia. Un copil care a
învăţat să suporte furtuna intrării la şcoală va fi mai bine echipat să suporte alte furtuni care
vor veni peste el în anii adolescenţei.
Din punct de vedere emoţional – este nesigur
Caută să placă
Copilul primar caută să placă adulţilor pentru a le câştiga încrederea emoţională. îşi ajută
mama la treburile casei, şi devine adesea ajutorul învăţătorului.
Caută acceptare

34
Acestui copil îi place să facă parte dintr-un grup şi vrea să fie acceptat de alţii. El caută
afecţiune de la adulţi, cere călăuzire şi este în special interesat de copiii de vârsta lui.
Continuă să imite pe adulţi şi acordă importanţă anumitor valori pe care i le imprimă părinţii şi
învăţătorii.
Timiditatea
De multe ori un copil va manifesta timiditate când intră la şcoală (sau chiar mai devreme,
când este la grădiniţă), dacă nu este capabil să se adapteze în grup. Unui astfel de copil
trebuie să i se dea o activitate specială sau o responsabilitate care să-i atragă atenţia de la el
însuşi. Părinţii şi învăţătorul trebuie să ajute copilul să-şi câştige încrederea, prin apreciere
verbală.
Nevoie de siguranţă
Copilul primar este uşor stimulat emoţional, uşor de încântat şi are un comportament tipic
copilăresc. începe să-şi piardă încrederea în părinţi atunci când îşi dă seama că ei nu sunt
perfecţi.
Din punct de vedere spiritual – discernământ, decizie
Binele şi răul
Atunci când atinge vârsta de opt ani poate discerne foarte clar între bine si rău. Face
deosebire între ceea ce a fost învățat prin cuvinte şi prin exemplu personal.
Contradicţia
Părinţii si învăţătorii trebuie să fie atenți să nu fie contradicţie între ceea ce spun şi ce fac.
Copilul primar mai învaţă şi că există prieteni buni şi prieteni răi şi aceştia pot afecta pacea
minţii, dacă sunt în contradicţie cu ceea ce a învăţat să preţuiască.
Împlinirea nevoilor lui spirituale
Deschis pentru Evanghelie
Acest copil este deschis la vestea bună a lui Hristos şi poate fi gata ca să-L primească pe El
ca Mântuitor. Prin caracteristicile lui fizice, mentale, emoţionale, sociale şi spirituale,
Dumnezeu poate să pregătească copilul ca să-L accepte pe Hristos ca Mântuitor. De aceea,
această perioadă a copilăriei mai este numită „Vârsta de aur a mântuirii”.

Fizic creşterea şi dezvoltarea progresează.

Mintal este un observator, relatând ceea ce vede la „aici” şi „acum”. Trăieşte mai
mult în prezent şi doreşte să-L vadă pe Domnul Isus ca Mântuitor personal
şi viu.
Emoţional este nesigur şi are nevoie de afecţiune.
Social caută prietenia cu un individ sau cu un grup, căutându-si stabilitate
silsatisfacţie emoţională.
Spiritual este încă un „credincios”, dar caută dovadă şi certitudine. Discerne şi ştie
când a greşit, caută siguranţă spirituală, care poate fi găsită când îl acceptă
pe Domnul Isus ca Mântuitor. Are o conştiinţă sensibilă, un puternic impuls
de a asculta şi este foarte încrezător.

Vina şi pocăinţa
Va discerne el însuşi lucrurile care nu sunt acceptabile. Aceasta îl va conduce în mod natural
la un sentiment de vină pentru greşelile comise şi dorinţa de a se pocăi şi a fi iertat.
„Învăţaţi-l pe copil Adevărul şi nu treceţi cu vederea peste minciună, bătaie sau furt şi daţi-vă
seama că un copil care face aceasta are nevoie de ajutor şi de rezolvarea problemei, dar cu
dragoste iertătoare. Un copil experimentează un sentiment de vină şi de separare de
Dumnezeu când greşeşte, şi un sentiment de restaurare după pocăinţă.”

35
„Totdeauna este mai uşor să ştim ce este rău sau bine pentru alţii, dar este important ca
aplicaţia să fie făcută personal. Când principiile morale sunt cunoscute, este
responsabilitatea ta ca părinte să vezi dacă copilul ascultă, chiar dacă înţelege sau nu. Dacă
a fost educat în încredere – încredere în părinţii lui, în învăţători şi în Dumnezeu – va fi
capabil să accepte ceea ce nu înţelege deplin.”
O decizie personală
Caracteristicile acestui grup de vârstă se combină împreună pentru a face posibil, omeneşte
vorbind, acceptarea lui Hristos ca Mântuitor, de către copil.
Copilul educat într-o familie creştină s-ar putea să-L fi primit deja pe Hristos la o vârstă mult
prea mică pentru a-şi aminti, fie că a făcut lucrul acesta în mod secret sau deschis. Dar,
dacă n-a fost îndemnat să-L primească pe Hristos înainte, poate fi îndemnat acum. Nimeni
însă nu poate spune că un copil dintr-o familie creştină este în mod automat salvat; şi nici nu
poate da voie unui copil să creadă că este mântuit, dacă nu L-a primit pe Hristos în mod
personal.
Responsabilitatea noastră
Dacă un copil vine dintr-o casă necreştină este aproape sigur că nu L-a primit pe Hristos.
Deci este responsabilitatea noastră să-i prezentăm Evanghelia în mod simplu şi clar, pe
înţelesul lui, căci toate caracteristicile vârstei îl ajută să fie deschis pentru Cuvântul lui
Dumnezeu.
A-L primi pe Hristos
Cei care lucrează cu copiii au auzit adesea întrebarea: „Poate un copil să-L primească pe
Hristos?” La această vârstă cu siguranţă poate să-L primească pe Hristos. Din punct de
vedere psihologic este mai deschis să-L primească pe Hristos acum decât în oricare altă
perioadă a vieţii lui. Cine îndrăzneşte că spună că Duhul Sfânt nu-l poate convinge de păcat
şi nu-l poate conduce la mântuire?
Lipsa de siguranţă
Ce se întâmplă dacă un copil Îl primeşte pe Hristos de mai multe ori? Problema poate fi la
cel care a lucrat cu el sau poate fi a copilului. Este responsabilitatea noastră să descoperim
care este problema copilului şi să cerem călăuzirea Duhului Sfânt pentru a-l ajuta să-şi
împlinească nevoia spirituală. Atunci când copilul vine cu problema lui la noi, noi îl putem
ajuta. Pericolul nu este la copilul care vine de mai multe ori, ci la cel care nu vine deloc, care
nu dă nici o indicaţie că vrea să-L primească pe Hristos ca Domn şi Mântuitor. Acest copil
poate să-şi împietrească inima pentru lucrurile spirituale.
Închinarea
Copiii mântuiţi la această vârstă pot fi ajutaţi să se bucure de o experienţă de închinare
adevărată. Cunoscând pe Dumnezeu, la nivelul vârstei lui, copilul va lăuda pe Dumnezeu şi
va vorbi cu El în rugăciune. Poate învăţa să se roage liber, să aducă în rugăciune înaintea lui
Dumnezeu, problemele lui mari şi mici. Prin credinţă el crede că Dumnezeu răspunde
rugăciunii.
La ora biblică
Învăţătorul trebuie să fie sigur că copiii cunosc planul de mântuire şi că fiecare este îndemnat
să-L primească pe Hristos ca Mântuitorul lui personal. Un copil care nu L-a primit pe Hristos
nu a fost născut spiritual. De aceea el nu poate creşte şi nu se dezvoltă spiritual. Slujba
învăţătorului este de a preda adevărurile Evangheliei şi de a se ruga ca Dumnezeu să
deschidă ochii copilului astfel încât să înţeleagă şi să se încreadă în Domnul Isus ca Mân-
tuitor şi Domn. Este de asemenea privilegiul învăţătorului să „hrănească” pe fiecare copil
mântuit astfel încât să crească spiritual. Doar ca membru născut în familia lui Dumnezeu,
viaţa lui va fi schimbată. El va fi capabil să se bucure de siguranţă spirituală şi va fi capabil
să crească spiritual, dezvoltându-se într-un individ bine adaptat, cu o personalitate centrată
în Hristos.
ÎNTREBĂRI:
Se spune că copilul primar (6-8 ani) trăieşte într-o perioadă de tranziţie. Argumentează cu
36
trei motive.
Explică cum caracteristicile mentale, emoţionale şi spirituale ale acestui copil îl fac să se
deschidă Evangheliei şi să fie gata, omeneşte vorbind, pentru mântuire.
Fiindcă acest copil este deschis pentru Evanghelie şi gata, omeneşte vorbind, pentru
mântuire, numim aceasta „………………”.

37
 Capitolul IV
VÂRSTA OPORTUNITĂŢII
COPILĂRIA TÂRZIE 9-11 ANI
Copilul a ajuns acum la vârsta cunoscută ca şi „perioada adultă” a copilăriei. Acum îl numim
„junior”. Bine dezvoltat, fizic şi mental i se pot acorda multe oportunităţi pentru a-şi dezvolta
posibilităţile proprii. Dacă este creştin, i se poate oferi oportunitatea pentru slujire. Aceasta îl
va ajuta să se înrădăcineze în credinţă şi-l va pregăti pentru anii adolescenţei care-i stau în
faţă. In acelaşi timp aceasta este vârsta oportunităţii şi pentru copilul nemântuit, ca să-L
primească pe Hristos înainte de a intra în furtunoasa perioadă a adolescenţei.
Această „perioadă adultă” a copilăriei poate fi numită şi un „stagiu intermediar”, pentru că
individul nu mai este un copilaş şi nu este încă adolescent. La această vârstă individul
priveşte copilăria ca ceva din trecut şi priveşte spre viitor, spre anii tinereţii, cu speranţe mari.
Semne ale dezvoltării
 Creşterea fizică fermă
 Perfecţionarea îndemânărilor
 Recunoaşterea valorilor morale şi spirituale
 Compatibilitatea cu tovarăşii de vârstă
Atitudinea sănătoasă faţă de el însuși

Caracteristici
Din punct de vedere fizic – este activ
Îi plac aventurile
Energia juniorului îl conduce la activităţi variate. El doreşte aventură, emoţii. Ii plac activităţile
în aer liber, excursiile şi taberele de vară şi iarnă îi vor crea ocazii pentru a învăţa adevăruri
spirituale.
Sănătate
El este relativ independent, a trecut de perioada bolilor copilăriei şi are o stare fizică bună.
Acceptă şi poate împlini proiecte complicate, dar are nevoie de multă încurajare.
Juniorul este atât de ocupat şi atât de implicat în aventuri noi zi de zi, că probabil îşi va
neglija aparenţa fizică. Trebuie învăţat să fie ordonat în igienă şi îngrijirea hainelor, ale lucru-
rilor personale şi a camerei lui.
Din punct de vedere mental – este un investigator
Motive logice
Ca şi copilul primar (6-8 ani), copilul junior (9-11 ani) este un bun observator, dar poate
observa mai precis şi raţiona mai logic. Ca şi începătorul (4-5 ani) şi primarul dinainte de el,
continuă să aibă o mulţime de întrebări bune. Totuşi nu este încă capabil să-şi descopere
propriile răspunsuri.
Colecţii
Juniorul face multe colecţii. Va colecţiona tot felul de lucruri, mici sau mari, nu pentru calitate,
ci pentru cantitate. Până la vârsta de 11 ani nu-şi va putea clasifica colecţiile fără ajutorul
unui adult. Impulsul de a face colecţii poate servi la scopuri educaţionale pentru că în acest
fel se formează calea pentru studiul organizat al subiectelor ştiinţifice. Observaţia şi judecata
sunt mai rapide şi în timp ce discută şi schimbă obiectele din colecţii cu alţi copii îşi
îmbogăţeşte relaţiile interpersonale.
Investigarea
Juniorului îi place să investigheze orice este nou pentru el. Aceasta poate însemna locuri noi
în excursii sau obiecte sau haine vechi, ca şi ceasuri şi alte instrumente mecanice. La a-

38
ceastă vârstă poate înţelege succesiunea şi consecinţa, şi are un bun simţ istoric şi
cronologic al timpului, spaţiului şi distanţei,aşa că trebuie să fie convins şi asigurat de
adevăr. El judecă ce aude si vede.
Nivel de înţelegere mare
Copilul junior este un gânditor bun şi dezvoltă înţelegerea lucrurilor abstracte. El probabil ştie
la fel de mult (sau mai mult) despre noile descoperiri ştiinţifice ca părinţii lui şi le poate
discuta. Ii place să investigheze noile înţelesuri şi după cum creşte spiritual, îi va place să
descopere adevăruri spirituale în povestirile biblice. După cum legea „cauzei şi efectului”
devin mai înţeleasă de el, cuvintele „de ce” şi „pentru că” devine o parte a vocabularului lui.
El poate învăţa raţiunea mântuirii şi cum a fost dreptatea lui Dumnezeu satisfăcută pe
Calvar.
Cititul
Copilului de această vârstă îi place să citească şi trebuie încurajat să citească diferite cărţi.
Familiile trebuie să aibă un timp când să citească cărţi bune împreună şi Şcolile Duminicale
trebuie să aibă o bibliotecă pentru juniori, cu cărţi pentru vârsta lor.
Vârsta de aur a memorării
Juniorul trebuie învățat să cunoască şi să iubească Biblia ca şi Cartea Cărţilor. Fiindcă
această vârstă este adesea numită „vârsta de aur a memorării”, trebuie încurajat să
memoreze pasaje din Biblie împreună cu diviziunile Bibliei, cărţile Bibliei, geografia Bibliei şi
istoria ei, şi să aibă o idee despre cronologia evenimentelor din Cuvântul lui Dumnezeu.

Din punct de vedere social – se adaptează

Pregătirea pentru independenţă
Copilul junior se adaptează societăţii din afara casei. Acum părinţii au ocazia să-l ajute să
acţioneze independent, pregătindu-se pentru anii adolescenţei care vin.
Sociabilitate
Pe măsură ce juniorul se adaptează societăţii din afara casei, devine sociabil, şi fără îndoială
va deveni membrul unui grup. Aceste grupuri vor fi divizate după sexe, pentru că copiii de
această vârstă simt un antagonism faţă de membrii de sex opus. Fetele consideră că băieţii
sunt prea zgomotoşi şi scandalagii, în timp ce băieţii consideră că fetele sunt prea
copilăroase.
Fă-i rost de prieteni
Un părinte nu poate alege prietenii copilului, dar trebuie să fie sigur că sunt la îndemână
prieteni buni. Unii părinţi chiar au considerat că e înţelept să se mute dintr-un cartier în altul
sau să schimbe biserica pentru ca copiii lor să aibă prieteni de aceeaşi vârstă, din familii
creştine.
Învaţă-l prietenia
În acelaşi timp, alte familii au hotărât să-şi ajute copiii să conducă activităţile grupului. In
acest fel, o întreagă vecinătate poate să-şi schimbe direcţia. (Notează următoarele versete:
1 Corinteni 15:33 şi Romani 12:21.) Copiii nu trebuie să fie încurajaţi să ia o atitudine
superioară, nici nu trebuie despărţiţi de tovarăşii lor. Acesta este timpul să-i ajutăm pe copiii
creştini, prin rugăciune şi înţelegere, să trăiască pentru Hristos şi să-şi dezvolte o
personalitate iubitoare care îi va ajuta să-şi facă prieteni creştini şi necreştini la fel de bine.
Influenţa grupului
Grupul celor de aceeaşi vârstă va deveni tot mai important pe măsură ce copilul intră în
adolescenţă. Nici părinţii, nici învăţătorii nu pot lua locul acestui grup, dar ei trebuie să
împărtăşească experienţe cu copiii lor şi acum şi în timpul adolescenţei.
Abilităţi
Când un copil ajunge la sfârşitul vârstei de junior, este normal să aibă unele abilităţi
superioare părinţilor şi învăţătorilor lui. Părinţii trebuie să recunoască aceasta şi să permită
39
copiilor să colaboreze în discuţii şi proiecte unde îşi pot folosi aceste abilităţi.
Din punct de vedere emoţional – este expresiv
Neinhibat
Copilul junior dă drumul emoţiilor în mod liber. Va fugi prin casă, va trânti uşile, va striga şi va
cânta şi se va implica repede în proiecte şi competiţii.
Trebuie să înveţe auto-disciplina
Trebuie să înveţe când să fie serios şi liniştit, când să fie fără griji şi jovial. Trebuie să înveţe
şi răbdarea şi autocontrolul pentru că ia defensiva în mod uşor şi adesea este gata să argu-
menteze. Poate sări la concluzii pripite fără a analiza toţi factorii înainte de a lua decizii şi
trebuie să înveţe să respecte drepturile şi sentimentele altora.
Temeri ascunse
Deşi este emoţional expresiv, copilul junior, în general, încearcă să-şi ascundă cele mai
personale sentimente. I-ar place să apară neînfricat, dar încă are multe temeri rămase din
copilăria timpurie.
Expresia emoţională
Nu-i plac manifestările exterioare ale sentimentelor şi afecţiunii, dar va admira şi va simţi o
adâncă afecţiune pentru cei pe care îi poate considera ca fiind eroii lui.
Va învăţa că persoane diferite se exprimă în moduri diferite şi va învăţa de asemenea să
accepte grade variate de expresie emoţională de la alţii.
Umor
Deşi juniorul se poate bucura de o glumă bună, poate râde din toată inima la o glumă pe
care nu o înţelege. Juniorul trebuie să înveţe să râdă de el însuşi şi să nu spună glume care
vor jigni pe alţii.

Din punct de vedere spiritual – se relaţionează la alţii

Juniorul este cunoscut ca şi un „închinător erou”
„Juniorul admiră pe cei care fac ce i-ar place lui să facă. El admiră o persoană pentru ceea
ce face, negândindu-se la ceea ce este persoana respectivă. îşi alege eroi dintre oamenii pe
care îi vede, despre care citeşte sau îi vede la televizor şi îşi formează şablonul vieţii după
cum observă vieţile celorlalţi.”

Împlinirea nevoilor spirituale

Gata pentru creşterea spirituală
Dacă copilul junior încă nu L-a primit pe Hristos ca Salvator, este important să fie îndrumat
să o facă. Dacă L-a primit pe Hristos când era primar sau la începutul vârstei de junior, va fi
în stare să folosească preadolescenţa pentru creştere spirituală.
Aşa cum Dumnezeu pregăteşte adesea copilul primar nemântuit să accepte mântuirea, aşa
îl pregăteşte pe copilul junior salvat pentru creşterea spirituală.
Fizic dezvoltare normală, are muşchi buni,coordonare şi sănătate bună.
Mental este un investigator şi un observator cu putere crescândă de a raţiona şi
de a înţelege.
Emoţional este expresiv şi doritor să ia parte la proiecte noi.
Social se adaptează grupului şi este loial lui, bucurându-se de tovărăşia celor de
aceeaşi vârstă
Spiritual este legat de alţii şi poate fi învăţat să depindă de Hristos într-un mod
foarte personal.

40
Alegerea lui Hristos ca erou şi exemplu
Toate aceste caracteristici îi dau juniorului o bază pentru a câştiga cunoştinţă şi experienţă,
pentru a-L servi pe Domnul după cum i se dă ocazia s-o facă, şi mai mult decât toate, să-şi
împlinească cea mai mare nevoie spirituală – aceea de a-L avea pe Hristos ca şi centrul
inimii şi vieţii sale, ca Salvator, Domn şi exemplu.
Prezintă-i eroi
Părinţii nu pot alege prietenii unui copil, nici eroii lui, dar pot face posibil pentru copil să aibă
ocazia să-şi aleagă eroi buni. La ora biblică, la Şcoala Duminicală şi acasă, copiilor trebuie
să li se arate marii „Eroi ai credinţei” în aşa fel încât ei să se poată identifica cu ei.
Prezintă-i exemple
Există cărţi despre personaje biblice şi despre misionari. Părinţii şi învăţătorii trebuie să facă
posibil pentru copiii lor să intre în contact personal cu învăţătorii Bibliei, cu pastori şi
misionari. Când ajung să-i cunoască şi să le asculte mărturisirile, vor vedea că fiecare are o
relaţie personală cu Hristos. Un junior poate fi ajutat să-şi formeze şablonul vieţii după aceşti
oameni ai lui Dumnezeu, alegând, ca şi ei, pe Domnul Isus Hristos ca Exemplu şi Erou
suprem, şi dacă nu este mântuit, ca Salvator.
Metode de predare la juniori
Juniorul este foarte ager la minte şi se poate plictisi dacă învăţătorul încearcă să predea
lecţia folosind aceleaşi metode ca la copiii primari.
Câteva sugestii
Învăţătorul trebuie:
1. Să cunoască lecţia bine.
Învăţătorul trebuie să meargă dincolo de faptele de suprafaţă şi să prezinte fondul
evenimentelor, cu nume, locuri şi date, dând o nouă înţelegere elevilor.
2. Să cunoască ascultătorul si caracteristicile lui.
Trebuie să i se pună întrebări şi să i se dea probleme la care poate găsi răspunsul
singur. Trebuie să i se arate cum poate găsi aceste răspunsuri în cărţile de referinţe
şi în Biblie.
3. Să fie bine pregătit.
Învăţătorul trebuie să dea întotdeauna un răspuns satisfăcător tuturor întrebărilor
copilului, ori prin cercetare personală, ori ajutându-l să descopere răspunsul.
Câteva indicaţii
1. Juniorului îi plac colecţiile. I se pot da premii care îi vor forma o colecţie de obiecte
sau lucruri legate de lecţiile predate.
2. Juniorului îi plac competiţiile. Din această caracteristică pot fi trase avantaje folosind
diferite tipuri de jocuri pentru recapitulare sau povestiri şi versete biblice. învăţătorul
trebuie să aibă jocuri în care câştigă toţi, astfel încât nici un copil să nu se simtă
discriminat.
3. Puternicul simţ de dreptate al juniorului este însoţit în general de o adevărată
compasiune pentru cei în nevoi. Această caracteristică va ajuta învăţătorul în a
prezenta nevoile spirituale ale celor din alte părţi ale ţării sau din jurul lumii fără
Hristos, aşa încât juniorul poate câştiga o adevărată viziune misionară.
4. Aceasta este vârsta oportunităţii. Juniorul are multe talente pe care poate începe să
le folosească acasă sau în situaţiile din clasă ca să-L servească pe Domnul. O
personalitate prietenoasă, abilitatea de a cânta la instrumente muzicale, de a cânta
sau de a recita, toate aceste talente pot fi folosite pentru a ajuta copilul să se dezvolte
şi să câştige încredere pe măsură ce creşte în Hristos.
La ora biblică
Când dă lui Hristos primul loc în viaţa lui, poate fi învăţat că Dumnezeu are un plan pentru el

41
şi că, după cum se predă el însuşi lui Dumnezeu, Duhul Sfânt îl va conduce şi-l va îndruma
pe calea pe care trebuie să meargă. Trebuie să fie învăţat raţiunea faptului de a-L face în
mod continuu pe Hristos împărat şi Domnul al vieţii lui. Trebuie să fie îndrumat să-şi
stabilească o relaţie personală de închinare, petrecând timp în fiecare zi în rugăciune şi
citirea Bibliei. Trebuie să aibă un grup social în care să fie acceptat deplin ca şi un creştin în
creştere. Toate acestea i se pot oferi la ora biblică.
ÎNTREBĂRI:
De ce spunem că copilul junior este la vârsta …………………?
Această vârstă este numită şi „vârsta de aur a memorării”. Cum putem folosi aceasta în
predarea noastră?
Această vârstă este numită „vârsta închinătorului erou”. Cum influenţează acest fapt
predarea Bibliei?
Ce alte adevăruri îi putem învăţa pe juniori, adevăruri care îi vor ajuta la creşterea lor
spirituală?

42
 Apendice la partea B
PARTEA I – COPII CU NEVOI SPECIALE
De multe ori părinţii şi învăţătorii au de-a face cu „copii speciali”. Aceştia sunt copiii care
prezintă probleme de disciplină acasă sau la ora copiilor. Uneori „copiii speciali” pot fi cei
reduşi mental.
Fiindcă este dificil să înţelegem un copil „special” şi de ce acţionează în felul respectiv,
trebuie să încercăm să găsim motivul comportării lui şi să-i arătăm că Domnul este singurul
care poate rezolva problema lui.
Copii problemă
Copiii care cauzează probleme de disciplină sunt clasificaţi în general ca şi „copii problemă”.
Vom lua în considerare foarte pe scurt caracteristicile unora dintre aceşti copii.
Căutători de atenţie
Acest copil căutător de atenţie este copilul care întotdeauna pare a avea probleme. Deşi nu
e într-adevăr rău, pare că se delectează enervând pe alţii, deranjând lecţia şi părând că nu
ascultă deloc. El a învăţat că cea mai uşoară cale de a atrage atenţia este prin a crea
probleme. Aşa că face remarci proaste, întrerupe şi e neascultător.
Pentru a-l ajuta, trebuie să-l lăudăm când face ceva bun. Scoate în evidenţă punctele lui
bune şi încearcă să-i dai ceva de făcut, care va sublinia caracteristicile lui bune. Arată-i că ai
încredere în el şi aştepţi să fie bun şi responsabil. Când un copil înţelege că un adult are
încredere în el, va încerca să împlinească aceste aşteptări.
Complex de inferioritate
De multe ori, un copil face necazuri şi probleme pentru că se simte inferior şi încearcă să-i
facă pe alţii să creadă că este superior. Dacă se simte inferior, poate fi ajutat amintindu-i-se
că Dumnezeu l-a creat, îl primeşte şi-l iubeşte, exact aşa cum e. El este important pentru
Dumnezeu şi Dumnezeu este interesat de mântuirea lui şi de creşterea lui spirituală.
Uneori propria noastră mândrie este rănită de către un copil care acţionează într-un mod
superior şi încercăm să-l punem în încurcătură prin vorbe şi atitudini. O astfel de comportare
din partea unui adult nu va ajuta, ci mai degrabă va împiedica copilul în dezvoltarea lui.
învăţătorul trebuie să-i dea să facă lucruri pe care le poate face bine, aşa încât nu va fi
nevoie să-şi ascundă complexele de inferioritate pretinzând că este superior.
Domnul ne avertizează despre ofensarea celor mici în Matei 18:6.
Rebeliune
Un copil poate deveni rebel, răzvrătit faţă de alţii, atât copii cât şi adulţi. De multe ori un copil
ca acesta reacţionează dacă este ridiculizat acasă sau la şcoală. Este înţelept să avem o
discuţie particulară cu el şi să-i arătăm cum a reacţionat Hristos când alţii L-au batjocorit.
învăţătorul îl poate ajuta să-şi dezvolte un spirit iubitor şi iertător, să trăiască pentru Domnul
şi să fie un bun exemplu pentru ceilalţi. Dacă nu este mântuit, învăţătorul trebuie să-i arate
că nevoia lui, înainte de toate, este de a fi împăcat cu Dumnezeu – înainte de a fi împăcat cu
alţii.
Timiditate
Copilul timid nu cauzează probleme la ora copiilor … totuşi, problemele lui personale pot fi
mai mari decât ale copilului care produce mereu necazuri. Aceşti copii nu sunt prea expresivi
şi pot avea îngrijorări, temeri, ciudă şi resentimente înlăuntrul lor.
Aceşti copii au nevoie de încurajare ca să se implice în procesul învăţării. Ei trebuie să
câştige încredere în ei înşişi pentru a se exprima. Fă-i să înţeleagă că Domnul Isus îi
acceptă şi pot avea încredere în El pentru a le rezolva problemele aparent dificile.
Frica
De multe ori un copil va fi stăpânit de frică. Temerile sunt foarte reale pentru el. Poate fi frica
de necunoscut, frica de oameni, frica de dificil sau de situaţii noi etc.

43
Nu trebuie să se râdă de acel copil sau să fie batjocorit, ci trebuie să fie asigurat de
dragostea şi protecţia lui Dumnezeu. Roagă-te cu ei şi încurajează-i să se roage ei singuri
atunci când le este frică.
Învaţă-i că Dumnezeu este dragoste şi că El poate îndepărta frica atunci când noi ne rugăm
Lui cu încredere şi credinţă.
Două versete de ajutor în mod deosebit pentru aceşti copii:
„În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica” (1 loan 4:18).
„Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.”
(2 Timotei 1:7).
Supradotare
Poate să existe în clasă un copil care este dăruit şi superior în multe privinţe … şi el ştie
aceasta. Poate să fie din punct de vedere intelectual strălucit. Poate fi mai rapid decât alţii la
întrebări şi răspunsuri. Poate avea talente speciale; şi poate simţi că e mai bun decât ceilalţi
copii.
Uneori, adulţii sunt ispitiţi să-i umilească pe aceşti copii. Este bine să ne amintim că
Dumnezeu poate folosi persoane cu talente speciale. I se pot da responsabilităţi care îl vor
ajuta să-şi folosească talentele şi darurile pentru Domnul. Poate fi învăţat că Dumnezeu îl
foloseşte acum şi mai târziu, dacă îi va da voie Domnului să-i controleze şi să-i direcţioneze
viitorul.
In concluzie:
Există multe tipuri de copii „problemă” care n-au fost menţionate. Cum să lucrăm cu ei?
Dumnezeu ne-a promis înţelepciune, fiecăruia dintre noi, când o cerem cu credinţă. El ne va
da înţelepciunea necesară să îndrumăm fiecare copil individual.
Dr. James Dobson a spus: „Cea mai valoroasă contribuţie pe care un părinte o poate aduce
copilului lui este de a întipări în el adevărata credinţă în Dumnezeu. Ce satisfacţie mai mare
poate fi decât a şti că, Creatorul universului ne cunoaşte personal!”
Copii reduşi mental
Intre „copiii speciali” există o grupă despre care încă nu am vorbit. Aceştia sunt băieţii si
fetele care sunt foarte înceţi la învăţătură sau care au o formă de retard mental. Fiecare
dintre aceşti copii este diferit, cu propriul lui nivel de înţelegere şi cu felul specific de a reac-
ţiona la situaţii diverse. Nu vom încerca să clasificăm aceşti copii după abilităţile lor
individuale, dar vom generaliza şi ne vom referi la ei ca la copii cu retard mental.
Să nu confundăm retardul mental cu handicapul fizic. Unii copii cu handicap fizic nu au retard
mental, ci dimpotrivă au un nivel de inteligenţă superior.
Adulţii care au de-a face cu aceşti copii reduşi mental, trebuie să-i considere ca un dar
preţios de la Dumnezeu, cerând îndrumarea Lui în a-i conduce la Domnul Isus.
Pot ei să înţeleagă?
Când vorbim despre vestirea Evangheliei copiilor cu retard mental, poate cineva va întreba:
„Pot ei să înţeleagă?”
Sigur, ei nu pot să înţeleagă aşa de mult ca alţii. Totuşi, nu e datoria noastră să chestionăm
nivelul lor de înţelegere. Datoria noastră este să ascultăm porunca Domnului dată în Marcu
16:15: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. ”
Când, aici pe pământ, Domnul Isus a lucrat cu cei slabi şi dispreţuiţi, a făcut-o la fel ca şi cu
ceilalţi. El a arătat o dragoste specială copiilor şi în Matei 18:14 citim: „Nu este voia Tatălui
vostru celui din ceruri să piară unul măcar din aceşti micuţi. ”
Sigur dragostea Lui şi grija pentru copii poate face ca aceşti micuţi să înţeleagă adevărul
spiritual. Duhul Sfânt care revelează adevărul minţii normale la fel de bine ca şi celei cu
retard, nu e limitat în munca Lui de revelaţie. Căutând înţelepciunea Lui, fiecare învăţător
trebuie să prezinte Evanghelia într-o manieră simplă şi clară, încrezându-se în Duhul Sfânt
pentru a revela adevărul dragostei lui Dumnezeu într-un fel pe care-l poate înţelege copilul.

44
Puncte importante – învăţătorul trebuie:
1. Să fie răbdător şi consistent în predarea sa. Nu trebuie să se lase, chiar când se pare
că copilul nu răspunde. Noi nu putem vedea întotdeauna cum lucrează Dumnezeu.
2. Să păstreze prezentarea simplă şi clară,pentru că el învaţă un copilaş.
3. Să repete cu grijă adevărurile de bază simple ale Evangheliei.
Corrie Ten Boom ne dă o ilustraţie a importanţei persistenţei, repetării şi dragostei în munca
cu aceşti copii: în clasa ei era un băieţel mongoloid (mongoloism sau sindrom Down – boală
congenitală care se datorează unui cromozom suplimentar şi care se caracterizează prin
debilitate mentală) şi ea nu ştia dacă copilul a înţeles ceva sau nu. Într-o zi, luându-i mâna în
mâna ei, i-a atins fiecare deget în timp ce repeta cuvintele: „Isus – îl – iubeşte – pe – Anton”.
Săptămâna următoare când Anton a venit iar la copii, i-a luat mâna şi cu degetele desfăcute,
a privit la ea cu o faţă plină de aşteptare. Ea i-a luat mâna lui mică şi a repetat cuvintele din
nou, din nou şi din nou, până a putut face el însuşi mişcările. Ultima dată când l-a văzut, a
spus din nou „Isus îl iubeşte pe Anton. Cât de mulţumită sunt pentru aceasta! Eşti şi tu
mulţumit Anton?” „Da”, a spus Anton, în timp ce faţa i s-a luminat. A fost singurul cuvânt pe
care l-a auzit din gura lui … dar, ce cuvânt!
4. Să facă aplicaţii la felul lor e viaţă. Aceşti copii nu gândesc abstract şi dacă ceva este
în afara experienţei lor, ei nu înţeleg. In timp ce predă, învăţătorul trebuie să aplice
adevărul la experienţele comune vieţii lor de fiecare zi. Muzica, în general, apelează
la aceşti copii şi putem folosi muzica să învăţăm adevărul spiritual, cântând o frază
simplă sau un vers cu repetiţie, de exemplu: Dumnezeu te iubeşte, Dumnezeu te
iubeşte, Dumnezeu te iubeşte şi eu te iubesc.
Cucereşte-i prin dragoste
Când copiii îl iubesc pe învăţător şi au încredere în el, în general vor crede tot ce li se spune.
În timp ce îşi arată adevărata dragoste pentru ei, trebuie să le spună despre dragostea şi
grija lui Dumnezeu. Corrie Ten Boom ne spune despre un incident care i-a fost relatat de
către un lucrător care avea în adunarea lui un băiat oligofren. Băiatul venea în fiecare
săptămână la biserică şi stătea în primul rând. Lucrătorul s-a întrebat cât de mult înţelege
copilul, dacă înţelege ceva. Într-o zi, în timp ce predica despre marea dragoste a lui
Dumnezeu care „întrece orice pricepere”, a văzut o imensă bucurie pe faţa băiatului.
Lucrătorul aproape că a uitat pe ceilalţi din adunare şi a vorbit ca şi cum acolo ar fi fost doar
băiatul respectiv.
N-a putut uita faţa bucuroasă a copilului şi în dimineaţa următoare s-a hotărât să-i facă o
vizită. Când a ajuns la casa băiatului, a aflat că a murit în somn. Uitându-se la el, lucrătorul a
văzut o faţă plină de pace şi bucurie. Băiatul înţelesese adevărul minunatei dragoste a lui
Dumnezeu!
Bucurie în cer
Aceste experienţe sunt o încurajare pentru toţi cei ce lucrează cu copiii cu retard mental.
învaţă-i răbdător. Nu ştim niciodată câtă lumină şi bucurie intră în vieţile lor când Duhul Sfânt
le traduce adevărul şi dragostea lui Dumnezeu. Aici pe pământ nu vom şti câtă bucurie este
în cer când un copil oligofren îl primeşte pe Domnul Isus în viaţa lui, simplu şi sincer.
„… este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte”
(Luca 15:10).

45
 Apendice la partea B
PARTEA II – COPIII SI MOARTEA
Ceea ce simt copiii în faţa morţii e diferit de la unul la altul, depinzând de vârstă, cine a fost
cel care a murit şi care a fost educaţia religioasă a copilului.
Capacitatea unui copil de a înţelege moartea
Putem evalua ceea ce simte un copilaş despre moarte când luăm în considerare durerea pe
care o simte fiind separat de cei pe care-i iubeşte; în cazul copiilor mici cei care îi iubesc şi
se îngrijesc de ei.
Şase luni
Chiar şi un copil de şase luni va arăta semne de suferinţă dacă părinţii lui sau cei care îl
îngrijesc sunt absenţi.
Un an
La vârsta de un an şi mai mult, un copil va deveni îngrijorat, nu numai de absenţa mamei lui,
ci a oricărui membru din familie sau a unei persoane care a avut grijă de el. El îţi va spune
foarte clar: „Vreau la mama”. Dacă un copil vede pe altul plângând, poate remarca: „Vrea la
mama lui”.
Trei ani
La vârsta de trei ani un copil începe să înţeleagă suficient ca să ştie când un părinte este
temporar departe; de aceea, noi îl putem asigura de o eventuală întoarcere.
La această vârstă un copil poate deveni conştient de faptul morţii, chiar dacă n-a fost o
experienţă a familiei. El poate auzi pe alţii vorbind despre moarte sau poate vedea o pasăre
moartă sau o altă creatură moartă. Poate vedea o înmormântare sau un cimitir şi curiozitatea
lui va fi deşteptată. Va dori să ştie ce se întâmplă când cineva moare sau e îngropat şi va
înţelege că moartea înseamnă separare.
De la patru la şase ani
Copilul de trei şi patru ani va dori probabil să ştie ce înseamnă „moartea” şi va pune întrebări
variate asupra subiectului pe măsură ce începe să-şi satisfacă curiozitatea.
Aceşti copii au progresat de la a primi dragoste, la a dărui dragoste. Ei vor simţi durere în
separarea de cineva iubit, nu numai pentru că acea persoană îi iubea şi se îngrijea de ei, ci
şi pentru că ei iubeau persoana aceea la rândul lor.
Moartea unui membru din familie sau a cuiva pe care copilul l-a iubit va fi o sursă de durere
reală pentru copil. Persoana moartă îi va lipsi ca o persoană apreciată.
Acest copil îşi va manifesta durerea prin cuvinte şi trebuie să i se permită să-şi manifeste
durerea. Dacă durerea nu e manifestată, copilul o poate înăbuşi şi ascunde şi va deveni
încordat şi îngrijorat datorită fricii de moarte.
Peste şase ani
Copiii mai mari sunt mai realişti asupra morţii şi sunt capabili să-şi controleze mai bine
sentimentele. Probabil că au avut destulă experienţă sau au auzit suficient ca să ştie că după
moarte trupul nu mai simte nimic şi aşa dispare frica că trupul simte durere.
Copilul se va întreba cine va avea grijă de el, în cazul morţii unui părinte şi chiar poate
întreba. Acest copil va simţi nu numai pierderea unei persoane iubite din cauza dragostei
primite, ci va simţi pierdere şi lipsă dureroasă, fiind separat de cel căruia el i-a dat dragoste.
Acest vid dureros, nu numai în copii ci şi în adulţi, este ceva foarte natural şi poate fi vindecat
numai odată cu trecerea timpului, când noi ataşamente şi interese vin să reumple locul.
Ajută-i pe copii să înţeleagă moartea
Unul dintre cei mai importanţi factori în a-l ajuta pe copil să înţeleagă moartea este
comunicarea. Părinţii şi adulţii în general nu vor putea să răspundă la întrebările unui copil
sau să-l ajute să-şi exprime durerea atunci când „canalele comunicării” nu sunt deschise şi
libere.
46
Răspuns la întrebări
Ca întotdeauna când un copilaş pune întrebări, trebuie să se răspundă la toate pe scurt şi
cinstit.
„Vor muri şi mami şi tati într-o zi?”
„Ce este moartea?”
Ca şi creştini, nu este necesar să le spunem copiilor numai că moartea înseamnă separare –
separare de cei pe care îi iubim pe pământ şi separare de Dumnezeu – ci şi că Dumnezeu
ne iubeşte şi nu vrea să fim separaţi de El.
Cât suntem aici pe pământ, păcatul ne va separa de Dumnezeu; dar Isus a venit să ia
pedeapsa păcatului, moartea în locul nostru. Aceasta înseamnă că noi nu trebuie să fim
separaţi de Dumnezeu aici pe pământ – pentru că îl putem chema pe Isus ca Salvatorul
nostru şi El va lua păcatul din inimile şi vieţile noastre.
Înseamnă şi că nu trebuie să fim separaţi de Dumnezeu după moarte, pentru că Domnul Isus
este sus în cer, pregătind un loc pentru toţi cei care L-au acceptat ca Salvator.
„Dacă mă voi încrede în Domnul Isus ca Salvator nu voi muri niciodată!”
Adevărat, adevăratul tu, sufletul tău, nu va muri niciodată. Dar trupul fiecăruia va muri într-o
zi. Cei care-L iubesc pe Domnul Isus şi L-au chemat în inimile lor, vor merge în cer pentru a
fi cu El. Ceilalţi vor fi despărţiţi de Dumnezeu pentru totdeauna.
Creştinii nu trebuie să strige şi să se tânguiască cum fac ceilalţi oameni, când alt creştin
moare. Ei ştiu că persoana moartă trăieşte cu Domnul Isus şi este fericită în gloria cerului.
Normal, nouă ne va lipsi persoana aceea şi plângem şi ne pare rău, dar nu pentru că ne este
frică, ci pentru că suntem despărţiţi de persoana aceasta pentru puţin timp.
Într-o zi, toţi creştinii vor fi împreună cu Domnul Isus în cer şi acolo nu va mai fi moarte şi
părere de rău. Cât suntem încă pe pământ îl putem chema pe Domnul Isus să ne mângâie şi
să ne ajute să-i iubim pe ceilalţi oameni din jurul nostru, care sunt în nevoie.
Probleme si decizii
Când moartea intervine într-o familie, există multe probleme şi decizii care trebuiesc luate.
Vom lua în considerare câteva din cele care au de-a face în mod special cu copiii.
De ce?
Uneori un copil sau chiar un adult va pune întrebări cu privire la voia lui Dumnezeu. De ce a
fost luat cel iubit? Aceasta este o ocazie de a-l învăţa pe copil că Dumnezeu are un plan
pentru fiecare din noi şi El ştie ce e mai bine. Dumnezeu ştie ce e cel mai bine pentru cel
care a fost luat şi pentru cei rămaşi, chiar dacă noi nu înţelegem de ce.
Cine a fost de vină?
Un copil poate avea un sentiment de vinovăţie, dacă crede într-un fel că el e vinovat pentru
moartea unui frate, a unei surori sau altei persoane. Poate fiindcă s-a certat cu persoana sau
a fost într-un fel părtaş într-un accident care a dus la moarte.
Un copil poate să simtă şi că un părinte este vinovat pentru moartea altuia, sau că doctorul
este vinovat. Sentimentele de vinovăţie şi acuzare pot fi evitate, dacă copilul cunoaşte care e
cauza morţii. Trebuie subliniat faptul că Dumnezeu ştie întotdeauna ce e mai bine. Va ajuta
copilul să înţeleagă că uneori Dumnezeu uşurează oamenii din boli sau împrejurări pe acest
pământ – lucruri pe care noi nu le înţelegem sau poate nu ştim nimic despre ele. Un copilaş
trebuie ajutat să vadă şi să înţeleagă dragostea lui Dumnezeu în toate aceste lucruri, altfel
poate să ajungă plin de ciudă şi amărăciune, dacă se gândeşte că Dumnezeu a luat pe
cineva la El fără nici un motiv.
Poate un copil merge la înmormântare?
Aceasta depinde de sensibilitatea copilului, dar e bine ca un copil să meargă la o
înmormântare creştină a cuiva cu care n-a avut legături emoţionale. în acest caz i se poate
răspunde la întrebări fără implicaţie personală şi dacă va trebui vreodată să meargă la
înmormântarea unei persoane iubite, va fi pregătit mai bine.

47
Durere
în concluzie, vom lua în considerare pe scurt cum să lucrăm cu cei care sunt îndureraţi
pentru pierderea cuiva drag.
Este bine să notăm faptul că un copil poate fi îndurerat la fel de mult de pierderea unui
animal ca şi de pierderea unei persoane. Copiii trebuie să-şi exprime dragostea şi uneori
n-au pe nimeni, ci doar un animal. Pierderea unui animal care a fost o companie constantă şi
iubitoare pentru un copil sau adult poate fi o sursă de adevărată durere.
Durerea este calea naturală de a răspunde morţii unei persoane iubite. Psihologii vorbesc
despre „a lucra prin durere”. Aceasta este adevărat şi pentru creştini şi pentru necreştini.
Pierderii trebuie să i se facă faţă şi să fie acceptată. Un adult sau un copil poate încerca să-şi
ascundă durerea, dar aceasta va complica experienţele emoţionale de mai târziu. Persoana
poate să se exteriorizeze prin mânie, silă, fără nici un motiv aparent.
Fericit este individul, copil sau adult, care în timpul unei încercări poate privi la Domnul
pentru consolare şi mângâiere.
Concluzii
Fără alte observaţii şi remarci, următoarea schiţă va fi folositoare celor care trebuie să facă
faţă durerii sau doresc să-i ajute pe alţii.
Tipare normale ale durerii:
1. Joc şi plâns
2. Vinovăţie
3. Ostilitate
4. Activitate neîntreruptă
5. Activităţile obişnuite ale vieţii îşi pierd importanţa
6. Identificarea cu cel decedat
Munca prin durere
1. A-l îndepărta de cel decedat
2. Adaptarea la viaţă fără decedat
3. A-si face noi relaţii si atașamente
Cum să lucrăm cu cei lipsiţi
1. Începe unde sunt
2. Clarifică sentimentele
3. Simte cu ei
4. Fii sensibil şi nu spune prea multe
5. Nu folosi asigurări nerealiste
Persoana lipsită are nevoie de
1. Locuri sigure
2. Persoane sigure
3. Situaţii sigure
Din „Învăţând pe creştini să sfătuiască”, un manual de H. Norman Wright.
ÎNTREBĂRI:
Spune pe scurt cum ai lucra cu:
un copil care caută atenţie
un copil timid
un copil fricos
Cum ai învăţa calea mântuirii pe un copil cu retard mental?
Cum ai ajuta pe un copil care este îndurerat din cauza morţii unei persoane pe care a
iubit-o?

48
 Partea C
Cei care lucrează cu copiii
Adolescenţa şi maturitatea
Introducere
„Adolescenţa este perioada dificilă de tranziţie pe calea maturităţii. Activităţile copilului dau
loc îndemânării adolescente, care devine realizare adultă. Jocul copilului avansează în
gimnastică, atletism, manifestându-se în competiţii active. Credulitatea copilăriei cedează
locul îndoielii adolescente, care, la rândul ei, este fundaţia pentru convingerile adulte
puternice.
Există trei diferenţe semnificative între copil şi adult, şi adolescentul este forţat să stea la
mijloc, între copilărie şi maturitate:
Un copil este încrezător şi acceptă ideile oamenilor mari. Un adult hotărăşte singur şi trage
propriile lui concluzii.
Un copil depinde emoţional de părinţii lui. Un adult este mai independent.
Un copil participă adesea la realitatea credinţei, prin alţii. Un adult participă la provocarea
vieţii creştine în mod personal.
Un adolescent poate reveni la comportarea copilărească, însă doreşte să fie tratat ca un
adult. Şi … în timp ce se luptă să acţioneze în mod adult şi caută un sens de maturitate,
tânjeşte după siguranţa pe care a simţit-o în copilărie.”
Adolescenţa include trei perioade:
Adolescenţa timpurie – vârsta 12-14 ani
Adolescenţa mijlocie – vârsta 15-17 ani
Adolescenta târzie – vârsta 18-24 ani
în această secţiune vom lua în considerare primele două perioade.

49
 Capitolul I
TINERII LUCRĂTORI
ADOLESCENŢA TIMPURIE Şl MIJLOCIE – 12-17 ANI

Adolescenţa timpurie – (12-14 ani)

Independenţa crescândă, marchează prima perioadă a adolescenţei. Marea slujbă a fiecărui
părinte, este să educe un copil foarte dependent în anii copilăriei, în aşa fel încât să devină
un adult independent. Timpul testării este în perioada adolescenţei.
Semne ale dezvoltării
1. Adaptarea la schimbarea rapidă a trupului;
2. Stabilirea unei independenţe sănătoase;
3. Realizarea unui sens de auto-identitate;
4. Acceptarea lui proprie, cu aprecierea şi dezvoltarea punctelor bune şi dorinţa de
îmbunătăţire a punctelor rele.
In copilăria târzie am avut „copilul-adult” deci, în adolescenţa timpurie avem „adultul-copil”.
Ca şi în copilăria timpurie, individul intră acum într-o perioadă de schimbare fizică, creştere şi
dezvoltare.
Problemele fizice ale adolescenţei timpurii sunt complicate de schimbările ce au loc în
funcţiile sexuale. Aceste schimbări sunt necesare, pentru ca corpul uman să poată lua o
formă adultă, matură. Dacă tânăra persoană ştie şi înţelege motivele acestei schimbări, va fi
mult mai uşor să accepte complexităţile care se ridică în problemele emoţionale, ca şi
rezultat. Adolescentul timpuriu are nevoie de un adult special cu care să aibă legătură;
cineva care îl va înţelege, chiar şi atunci când el nu se poate înţelege pe sine; cineva care va
fi iubitor şi răbdător cu el, chiar când pare a fi cel mai urâcios.
Un părinte creştin sau un învăţător, poate fi acel adult, dacă el sau ea urmează aceste
sfaturi:
1. Păstrează deschise canalele comunicării;
2. Prezintă interese multiple care provoacă;
3. Îndrumă prin sfaturi înţelepte;
4. Creează o bună companie; şi putem adăuga
5. Câştigă şi menţine încrederea lor.

Caracteristici
Din punct de vedere fizic – schimbări
Creştere şi dezvoltare neregulată
Creşterea adolescentului timpuriu nu este numai rapidă, ci şi neregulată. Poate câştiga 6
kilograme într-un an şi creşte în înălţime cu 15 cm. Pentru că fetele continuă să se
maturizeze mai repede decât băieţii, în general vor fi puţin mai înalte şi vor avea o greutate
mai mare în timpul acestei perioade.
Creşterea rapidă a adolescentului se manifestă prin poftă mare de mâncare şi poftă de
dulciuri şi mâncăruri de sezon. Din cauza muşchilor care se dezvoltă vor căuta activităţi
energice. Va deveni foarte conştient de greutatea, înălţimea şi de trăsăturile sale.
Schimbări interne
Schimbările interne ale trupului sunt de o importanţă vitală. Pe lângă dezvoltarea glandelor
sexuale, plămânii vor creşte şi inima aproape îşi va dubla mărimea.
Corzile vocale se pot dubla în lungime făcând dificil pentru adolescent să-şi controleze
vocea.
Creşterea neregulată a oaselor rezultă în mişcări neîndemânatice care pot cauza jenă pe

50
măsură ce tânăra persoană pare să-şi piardă controlul asupra mâinilor şi picioarelor.
După cum corpul îi creşte şi se măreşte puterea, tânăra persoană experimentează izbucniri
de energie alternate cu oboseală. Câte odată poate părea leneş, dar de fapt este modul
naturii de a îi proteja corpul de prea mult efort.
Din punct de vedere mental – este critic
Schimbări de gândire
Odată cu schimbările trupului, se schimbă şi gândirea. El nu mai e gata să accepte tot ce i se
spune, fără a supune criticismului. In special este critic cu autoritatea. Este bine să-l apro-
vizionezi cu resurse care vor face posibil să-şi găsească dovezi ale adevărurilor de care se
îndoieşte. I se pare dificil să accepte motive care sunt împotriva dorinţelor lui.
Câştigă cunoştinţă
Câştigă înţelepciune practică, judecată, dar cunoaşterea lui va merge mai repede decât
experienţa. Poate memora bine, dar trebuie să aibă un motiv pentru aceasta. Manifestă
independenţă în decizii şi deşi nu apreciază o poruncă, este deschis pentru sugestii. începe
să-şi facă planuri pentru viitor şi trebuie să fie învăţat importanţa cunoaşterii voii lui
Dumnezeu în viaţa lui.
Câştigă experienţă
Trebuie să i se dea oportunitatea să studieze o varietate de subiecte ca să-şi lărgească, cât
mai mult posibil, orizontul mental. Aceste experienţe, cu cunoştinţa obţinută, îi vor schimba
criticismul în convingere.
Doreşte să exceleze
Are nevoie de oportunităţi ca să exceleze în ceva în care îşi poate folosi abilităţile şi darurile
naturale. Dacă nu i se dă această oportunitate poate să-şi dezvolte complexe de inferioritate.
Este dornic să-şi dovedească abilităţile şi adesea se simte impulsionat să încerce
imposibilul.
Din punct de vedere social – doreşte companie
Ruperea legăturilor familiare
Fiindcă tânărul adolescent simte o dorinţă crescândă pentru compania unui grup de aceeaşi
vârstă, va începe să evite fraţii şi surorile mai mici şi părinţii.
Dacă părinţii şi-au pregătit copiii pentru această perioadă, vor fi pregătiţi ei înşişi să
abandoneze frâiele şi să permită tinerilor lor un anumit grad de independenţă pe care ei o
doresc foarte mult. Dacă însă nu menţin canalele comunicării deschise şi nu îi îndrumă prin
sfaturi înţelepte, vor apare neînţelegeri şi chiar rebeliune, care duce uneori la lipsa completă
de control din partea părinţilor.
Grupul
Când o persoană tânără e tot mai ataşată de grupul ei, dorinţa ei este să fie acceptată. Dacă
grupul este format din tineri creştini care au dorinţa comună de a-L servi pe Domnul, multe
probleme pot fi evitate. Dar, dacă grupul nu e creştin, chiar tinerii mântuiţi îşi vor sacrifica
mărturia lor si caracterul creştin, făcând lucruri care nu plac Domnului, ca să fie acceptaţi.
Cât de important este, deci, ca educaţia lui în preadolescenţă să fie aşa încât să-l ajute în
aceşti ani furtunoşi ai ispitelor. Cât de necesar este ca grupul lui să fie format din tineri
creştini!
Prieteni deosebiţi
Pentru că se maturizează mai devreme ca băieţii de vârsta ei, tânăra adolescentă poate fi
interesată de băieţi mai mari decât ea, dar poate să se bucure şi de compania unei prietene
de vârsta ei. Băieţii pot sau nu să fie interesaţi de fete la această vârstă; dar toţi se vor
bucura de prieteni de vârsta şi sexul lor.
Din punct de vedere emoţional – fluctuează
Emoţiile unui adolescent vor fluctua după stările lui fizice. îşi pierde controlul emoţional şi se
simte vesel şi exaltat pentru ca imediat să cadă în disperare. De multe ori va reacţiona la
51
unele situaţii râzând tare sau plângând fără nici un motiv. Cât de des va exclama o persoană
tânără: „Tu nu înţelegi!” şi va intra în cameră, trântind uşa după ea! Acestea sunt momente
grele şi pentru adolescent şi pentru părinţii lui, care trebuie să încerce să-i asigure siguranţa
şi înţelegerea de care tânăra persoană are nevoie.
Din punct de vedere spiritual – e nevoie de transformare
Intens spiritual
„Învăţătorii acestui grup de vârstă subestimează capacităţile spirituale ale adolescenţilor.
Convertirea este cu adevărat o transformare, şi în această perioadă specifică schimbarea
este programul vieţii. O transformare spirituală trebuie să fie aşteptată tot aşa de mult ca
schimbările fizice. Dacă e liber să decidă, continuă sau se opreşte din a mai merge la
biserică din pricina convingerilor personale. El doreşte o religie care lucrează – una care îi va
schimba viaţa, îi va satisface aşteptările şi îi va schimba idealurile.
Ştie ce este bine şi rău, dar îi lipseşte voinţa şi abilitatea să facă binele, chiar dacă a fost
învăţat până acum care ar trebui să fie standardul lui şi cum să aibă victorie asupra
păcatului.
Necesitatea de a fi mântuit
Dacă adolescentul nu L-a acceptat pe Hristos ca şi Salvator, acesta este timpul în care
trebuie să-l îndemnăm să o facă. Aceasta va fi schimbarea spirituală de care are nevoie şi va
pregăti calea către creştere spirituală în anii tinereţii. Dacă nu îl primeşte pe Hristos acum,
poate fi pierdut pentru eternitate, pentru că acesta nu este numai timpul convertirii, ci şi
timpul rebeliunii. Răspunsul: Dă copiilor Evanghelia cât sunt încă copii.
Împlinirea nevoilor lui spirituale
Confirmarea deciziilor trecute
Caracteristica spirituală a adolescentului tânăr este transformarea sau convertirea. Prin
convertire nu înseamnă în mod necesar că îl primeşte pe Hristos ca şi Salvator, pentru că e
posibil ca deja să fie născut din nou. In timpul acestei perioade de schimbare fizică şi
criticism mental când poate să aparţină unui grup necreştin, are nevoie de noi experienţe cu
Domnul (bazate şi rezultate din regenerarea lui timpurie), care îl vor schimba, îl vor provoca
şi îl vor „converti”.
Experimentează mântuirea „prezentă”
Amintiţi-vă, mântuirea e de trei feluri. Copiii care au experimentat „mântuirea trecută” trebuie
să fie ajutaţi să se bucure de realitatea „mântuirii prezente” şi să fie încurajaţi să se uite după
,,mântuirea viitoare”!
Tânăra persoană care L-a primit pe Hristos ca şi copil, a crescut spiritual şi a câştigat
cunoştinţă şi experienţă spirituală, dar trebuie să înveţe cum să trăiască victorios. Aceasta
trebuie învăţat continuu şi subliniat în această perioadă. Dacă deja îl are pe Hristos ca ex-
emplul şi centrul vieţii sale, poate continua să-şi încredinţeze viaţa lui Hristos şi trebuie să fie
ajutat să-L servească într-un mod real.
Responsabilitatea noastră
Pentru că tânărul adolescent doreşte privilegiile unui adult, dar nu şi responsabilităţile lui,
lucrătorul bisericii trebuie să stea înaintea lui ca şi un exemplu, alături de el ca un tovarăş şi
prieten şi în spatele lui ca şi un sprijinitor. Tinerii adolescenţi au nevoie de înţelepciunea de
sus „întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roduri
bune, fără părtinire, nefăţarnică” (Iacov 3:17).
Învăţătorii au oportunităţi şi responsabilităţi de la care nu trebuie să dea înapoi. A sta lângă
tineri în acest fel şi a fi folosit de Domnul pentru a împlini nevoile lor spirituale, trebuie să fie
o parte din programul lor. Fiindcă adolescenţa este o perioadă dificilă, de tranziţie pentru
tinerele persoane, o educaţie creştină le va da un sens de aparţinere şi de slujire Domnului.
Este timpul ideal pentru tânăra persoană să devină un membru activ al Bisericii – dacă încă
nu este considerată o membră a unei biserici locale.
Charles H. Spurgeon a spus: „Am mai multă încredere în viaţa spirituală a copiilor pe care
i-am primit în această biserică decât în starea spirituală a adulţilor pe care i-am primit. Voi
52
merge chiar mai departe de aceasta. Am găsit de obicei o cunoştinţă a Evangheliei mai clară
şi o dragoste mai caldă pentru Hristos în copilul convertit decât în adultul convertit.”
ÎNTREBĂRI:
Care este cea mai mare misiune a fiecărui părinte?
Ce principii trebuie să urmărească adultul în munca cu tinerii adolescenţi (12-14 ani)?
Să păstreze deschise c_________ c__________
Să prezinte i______________ care p___________
Să îndrume prin s__________ i________________
Să creeze o bună c____________________
Să câştige şi să m___________ c__________ LOR
Ce este grupul de aceeaşi vârstă? Descrie-i importanţa.
De ce numim această perioadă „perioada transformărilor”?
De ce este important să se dea un răspuns corect situaţiilor de îndoială spirituală şi critică?

Adolescenţa mijlocie – (15-17 ani)

Acum, că anii dificili ai adolescenţei timpurii au trecut, tânăra persoană este liberă să se
pregătească pentru responsabilităţile vieţii. Trupul fizic are caracteristicile şi potenţialul
maturităţii, însă fără înţelepciunea de a direcţiona acest potenţial. Viaţa emoţională este la
culme, totuşi cultura limitează modurile în care îşi poate exprima sentimentele. Legile
necesare ale conformităţii şi aşteptărilor sunt confuze.
Semne ale dezvoltării
1. Realizează relaţii mature cu colegii de aceeaşi vârstă, de ambele sexe;
2. Îndeplineşte un rol social masculin sau feminin;
3. Îşi acceptă fizicul şi învaţă să-şi folosească trupul în mod eficient;
4. Obţine independenţă emoţională de părinţi şi alţi adulţi;
5. Obţine siguranţa independenţei economice;
6. Alege şi se pregăteşte pentru o ocupaţie;
7. Se pregăteşte pentru căsătorie şi viaţa de familie;
8. Îşi dezvoltă capacităţi intelectuale necesare competenţei civile.
9. Doreşte şi realizează o comportare socială responsabilă;
10. Dobândeşte un set de valori şi un sistem etic ca ghid de comportare.
Caracteristici
Din punct de vedere fizic – se întăreşte
Dezvoltare şi interese
In timpul acestei perioade a adolescenţei, coordonarea fizică creşte în timp ce creşterea
încetineşte. După vârsta de 16 ani, fetele au tendinţa de a creşte mai puţin, în timp ce băieţii
le vor depăşi în greutate, înălţime şi putere. Băieţii sunt interesaţi de îndemânarea fizică şi de
mărimea trupului lor, în timp ce fetele sunt mai interesate de aparenţa lor. Ambii au nevoie să
li se amintească faptul că puterea şi frumuseţea constau în frumuseţea interioară.
Administrarea trupului
Adolescentul are nevoie să i se mai amintească de administrarea trupului său, pentru că,
influenţat de cei din grupul vârstei lui, poate ajunge să experimenteze fumatul, alcoolul sau
drogurile (vezi 1 Corinteni 3:16; 6:19, 20 şi 1 Tesaloniceni 5:22).
Importanţa obiceiurilor sănătoase
Adolescentul trebuie învăţat importanţa unei dezvoltări fizice bune si a unor obiceiuri
sănătoase ca:

53
 1. Un orar cu o dietă adecvată, gimnastică şi odihnă suficientă;
2. Eliberare de îngrijorare, care poate afecta funcţiile fizice;
3. Respect faţă de ei înşişi şi de alţii;
4. Cunoaşterea corectă a schimbării trupului şi funcţiilor lui;
5. Echilibru şi responsabilitate în muncă.
Din punct de vedere mental – este vioi
Discernământ
O dată cu maturizarea gândirii se dezvoltă şi discernământul, însoţit de criticism. Va respinge
răspunsurile banale, fără argumente şi este doritor să-şi găsească singur răspunsuri la
întrebările vitale din Cuvântul lui Dumnezeu.
Învaţă să trăiască realist
Visează la realizări mari, aşa încât trebuie să fie ajutat să ştie că trebuie să înveţe să
trăiască realist. Fiindcă adolescentul mijlociu se gândeşte să-şi aleagă o profesie, trebuie să
fie încurajat să-şi aleagă vocaţia în acord cu interesele şi abilităţile lui. O carieră de succes
înseamnă raţiune, inimă şi muncă.
Dobândeşte cunoştinţă
Acest adolescent poate să cunoască mai mult despre multe subiecte decât părinţii săi. Ii
place să-şi formeze opiniile lui, să adune argumente, să gândească şi să facă planuri în mod
logic, îşi poate dezvolta o atitudine de „ştie tot”, deşi este influenţat de către grupul celor de o
vârstă cu el, de ceea ce citeşte sau vede la televizor şi de ceea ce învaţă din propria lui
experienţă.
Din punct de vedere social – este prietenos
Alege prieteni
Când adolescentul ajunge la sfârşitul adolescenţei mijlocii, grupul de vârstă se destramă şi
este înlocuit de către un grup mai mic de prieteni de ambele sexe. La această vârstă
prieteniile cu cei de sex opus pot duce mai târziu la căsătorie.
Din punct de vedere emoţional – caută experienţă
Adolescentul mijlociu vrea să fie unde este acţiune … acum!
Vrea să treacă prin experienţe noi, chiar dacă-i pot fi periculoase. Îi plac scrierile şi filmele
emoţionante şi va răspunde la apelurile emoţionale. Trebuie să fie ajutat să înveţe din
experienţele altora în loc de a învăţa din căderi proprii: conducerea nebunească a maşinii,
droguri, sex nesănătos, alcool, fumat etc.
Din punct de vedere spiritual – caută realitatea
Interesul spiritual al tânărului credincios poate fluctua la această vârstă dacă nu e
înrădăcinat în Cuvânt şi nu-i place comuniunea cu Domnul. Experienţele lui religioase sunt
legate uneori de implicaţii sociale sau sentimentale.
Dacă îndoielile trecute au fost satisfăcute, şi criticismul trecut nu s-a schimbat în convingere,
acesta poate fi un timp al confuziei spirituale şi al dezorientării. Dar acesta poate şi trebuie
să fie un timp al consacrării.
Împlinirea nevoilor lui spirituale
Consacrarea şi pregătirea pentru serviciu
Fiindcă tinerii de această vârstă sunt deschişi provocării, ei pot şi trebuie să fie provocaţi
pentru Hristos. Tânăra persoană creştină trebuie să fie îndemnată la trăirea personală în
credinţă şi la o relaţie personală, vie cu Hristos. El doreşte un creştinism activ, care lucrează
şi poate fi instruit pentru o slujire activă, mergând la o Şcoală Biblică sau la un Colegiu
Creştin. Tinerii adulţi care sunt creştini activi, pot avea o mare influenţă şi binecuvântare
pentru tinerii de această vârstă.
Prima grijă
Dacă o tânără persoană încă nu L-a acceptat pe Hristos ca şi Salvator, prima grijă a oricărui

54
creştin cu care vine în contact trebuie să fie aceea de a evangheliza. După ce această
perioadă a adolescenţei trece, va fi mult mai dificil să primească mesajul Evangheliei.

Siguranţa
Mulţi tineri creştini de această vârstă se îndoiesc uneori de faptul că ei aparţin cu adevărat lui
Dumnezeu. In învăţătura noastră trebuie să le amintim cum pot să ştie că aparţin lui
Dumnezeu: prin asigurarea Cuvântului Lui, în versete ca 1 loan 5:12, 13; prin mărturisirea
Duhului Sfânt; şi prin evidenţa unei vieţi schimbate. Lecţii doctrinare, ca lecţii despre
rugăciune, mărturisire zilnică, a umbla şi a trăi în lumină, biruinţa în viaţa creştină şi
consacrarea vieţii lui Dumnezeu, conform Romani 12:1, 2, sunt importante.
ÎNTREBĂRI:
Cum putem ajuta adolescentul mijlociu (15-17 ani) să înveţe buna administrare a trupului
său? Dă referinţe biblice.
Din punct de vedere spiritual, această tânără persoană caută realitatea. Cum îl putem ajuta
să-şi împlinească această nevoie?

55
 Capitolul II
LUCRĂTORII ADULŢI
MATURITATEA – PESTE 18 ANI
Această secţiune a studiului nostru va fi foarte scurtă. Totuşi, fiindcă acest grup de vârstă
este format din persoane care lucrează la ora biblică, este bine să ne gândim la
caracteristicile comune maturităţii.
Dr. Wallace Emerson a spus: „Este o mare diferenţă în înţelegerea pe care oamenii o au
pentru ei înşişi şi pentru alţii. Ei trec prin viaţă surprinşi în mod constant de ceea ce fac alţi
oameni, sau dacă nu surprinşi, cel puţin fără multă pătrundere a motivelor umane.”
In timp ce cei mai mulţi oameni sunt de acord că în viaţa adultă există trei diviziuni majore,
există în mod natural o varietate de opinii despre vârstele care formează aceste diviziuni. Din
cauza studiului nostru, vom continua urmând această schiţă:
Adolescenţa târzie - 18-24 ani
Tineri adulţi - 25 -34 ani
Adulţi mijlocii - 35 – 54 ani şi 55 – 64 ani
Adulţi bătrâni - peste 65 ani

Lucrătorii dinamici – Adolescenţa târzie şi maturitatea tânără – (18 – 34 ani)

Această perioadă este caracterizată de adaptări multe, variate, pe măsură ce individul trece
din adolescenţă în viaţa adultă.
Semne ale dezvoltării
1. Îşi alege un tovarăş şi se adaptează partenerului de căsnicie sau se adaptează
statutului de necăsătorit adult.
2. Îşi începe o familie şi începe să crească copii, sau se interesează de copiii altora.
3. Administrează o casă.
4. Are o ocupaţie.
5. Îşi asumă responsabilitate civică.
6. Îşi găseşte un grup social potrivit.
7. Stabileşte şi continuă o relaţie corectă cu Dumnezeu.
Caracteristici
Din punct de vedere fizic – este la culme
Sănătate generală bună
Între 20-30 de ani, trupul ajunge la maturitatea sistemului muscular şi osos. Este o perioadă
a abilităţilor şi îndemânărilor specializate, putere fizică şi sănătate generală bună, timpul
marilor abilităţi atletice.
Dacă tânărul adult nu e interesat în mod special de un program de exerciţii fizice care îi vor
menţine sănătatea şi vigoarea, după vârsta de 30 de ani va avea un declin.
Probleme posibile
Mulţi tineri îşi vor folosi energia abundentă în a se realiza profesional şi financiar. Aceasta
poate crea o problemă de sănătate sau o problemă de familie, dacă activităţile lui îl ţin de-
parte de familie.
Energia folosită pentru Hristos
Tinerii adulţi care sunt creştini si si-au dedicat vieţile Domnului, trebuie provocaţi să-şi
folosească energia abundentă în serviciul creştin. Prea multă muncă pentru lucrurile
materiale va duce la o viaţă care nu e numai stearpă din punct de vedere social, ci şi
spiritual.

56
Din punct de vedere mental – capacitate deplină
Învăţarea şi raţionamentul la apogeu
Tânăra persoană continuă să înveţe şi abilităţile intelectuale sunt la apogeu. Interesele
generale sunt îndreptate spre muncă. Totuşi, este conştient de opiniile altora şi de
evenimentele lumii. Poate aprecia experienţele prezente şi poate dispreţui tradiţiile.
Perioada îndoielilor pentru unii
Este important ca la fiecare nivel de dezvoltare, îndoielile şi criticismul să fie rezolvate.
Problemele spirituale care se întâlnesc la fiecare nivel de vârstă vor asigura o credinţă
stabilă şi fortificată pentru prezent şi pentru viitor. îndoielile intelectuale şi spirituale pot fi
rămase şi aduse din copilărie şi adolescenţă.
Din punct de vedere social – orientat
Adaptări necesare
Viaţa socială a tinerei persoane necăsătorite va fi orientată către prietenii de şcoală sau în
jurul altora care au aceleaşi interese vocaţionale. Pentru tânăra persoană căsătorită, viaţa
socială va fi orientată către familie. Trebuie să se adapteze la relaţiile interpersonale, nu
numai cu partenerul de căsnicie, ci şi cu socrii, cumnaţii, intrând într-un nou tip de relaţii cu
proprii părinţi.
Program de lucru necesar
Adultul singur trebuie să fie implicat într-un grup de muncă de natură civică sau socială; sau,
dacă e creştin, în biserică şi în munca evanghelistică.
Adultul căsătorit trebuie să-şi facă un program care îi va permite să aibă timp pentru familie,
colaboratori, activităţi sociale şi muncă la biserică.
Cum am menţionat înainte, tranziţia dintre adolescenţă şi maturitate este adesea cea mai
dificilă perioadă a vieţii pentru multă indivizi.
Problemele sociale pot creşte
Această perioadă a fost descrisă ca „a divorţului, sinuciderii, abandonării facultăţii,
problemelor sexuale, crimei şi a problemelor dezorganizării generale a multor adulţi;
inabilitatea de a se ataşa sau a se adapta societăţii şi tendinţa de a se deregla”. Folosirea
drogurilor printre unii tineri adulţi se datorează mai mult acestei stări psihologice generale
decât altor motive.
„Aproape jumătate din divorţuri sunt între persoane sub 21 de ani, cei mai mulţi dintre ei în
primii trei, patru sau cinci ani de căsnicie. După cum este bine ştiut, divorţul este numai unul
din simptomele încordării şi stresului căsniciei timpurii şi există evidenţe că mulţi tineri adulţi
nu se adaptează relaţiei soţ soţie fără a simţi multă durere si nefericire.”
Perioada ispitirii intense
Din nefericire, chiar în timpul când o tânără persoană are nevoie să experimenteze o relaţie
strânsă cu Hristos şi să cunoască îndrumarea Lui, este adesea ispitită să se îndepărteze de
Domnul şi de activităţile bisericii în timp ce multe alte interese si situaţii vor veni în viața ei.
Hristos, răspunsul
Chiar tinerii creştini vor avea probleme privind alegerea unei meserii, a unui tovarăş şi a se
adapta partenerului de căsnicie. De ce? Pentru că nevoile lor spirituale n-au fost împlinite
mai timpuriu, sau pentru că n-au continuat să-L pună pe Hristos primul în vieţile lor, cum au
făcut în trecut. Cele mai intime probleme ale vieţii vor fi rezolvate de către El, Cel care ne-a
creat, dacă îi predăm vieţile şi ne supunem voii Lui în fiecare situaţie nouă şi dificilă.
Problemele apar atunci când refuzăm să acceptăm voia Lui pentru noi şi refuzăm să ne
conformăm acelei voi, ştiind şi fiind încrezători că aşa este cel mai bine pentru noi.
Tinerii căsătoriţi
Cât de multe cupluri s-au încrezut în Hristos ca întemeietor al căsniciei lor, dar când apar
primele probleme uită să se încreadă în El pentru a le rezolva, şi aleargă la tribunal? In mod

57
natural se poate întreba: „Au fost ei într-adevăr uniţi de către Domnul? A fost aceasta o
căsătorie pripită, un pas în afara voii lui Dumnezeu?”
Astfel de probleme pot fi evitate dacă, ca şi copii, indivizii au fost învăţaţi despre gravitatea
neglijării sau neascultării perceptelor şi principiilor biblice. Părinţii nu trebuie să minimalizeze
importanţa instruirii şi corectării copilului care nu ascultă.
Adulţii singuri
Cât de mulţi adulţi necăsătoriţi sunt fericiţi, ştiind că dacă şi-au predat vieţile lui Hristos, El le
va da partenerul de căsnicie potrivit, la timpul potrivit, şi dacă este voia Lui! A te căsători în
afara planului lui Dumnezeu poate fi un dezastru pentru creştini, la fel ca şi pentru necreştini.
Problema adultului singur
Cea mai mare problemă a adultului singur nu este faptul că nu este căsătorit. Cea mai mare
problemă este bazată pe atitudinea adultului faţă de sine însuşi. Atitudinea unui adult necă-
sătorit faţă de el însuşi se bazează pe ceea ce percepe că e atitudinea lui Dumnezeu faţă de
el. Dacă îşi dă seama că are valoare pentru Dumnezeu aşa cum este, orice atitudine de
ciudă, criticism sau disperare poate da loc atitudinilor de bucurie, pace şi satisfacţie.
Împlinit în Hristos
Există o credinţă foarte răspândită că un individ nu poate fi împlinit până nu e căsătorit.
Cuvântul lui Dumnezeu nu ne învaţă însă aceasta. De fapt, citim în Coloseni 2:10 că „
…aveţi totul deplin în El”. Ar fi interesant să faci o listă a personajelor biblice care au fost
necăsătorite şi au fost totuşi folosite în mod măreţ de către Dumnezeu. Sau, cineva poate să
facă o listă cu persoanele căsătorite şi să noteze care au fost problemele lor deosebite.
Făcuţi una în Hristos
Căsătoria nu este unirea a două jumătăţi pentru a forma o persoană întreagă. Este unirea a
doi indivizi compleţi care, prin legătura căsătoriei, devin una – dacă sunt creştini, una în
Hristos.
Este bine să ne amintim: căsnicia nu este numai unire fizică, ci o unire care implică întreaga
persoană: trup, suflet şi duh. Motivul pentru care aşa de multe căsnicii dau greş este lipsa
unirii spirituale între cei doi oameni implicaţi.
Căsătorii pripite
Mulţi tineri se reped în căsnicie ca să scape dintr-o situaţie nefericită. Unii creştini cred că a fi
căsătorit cu un alt creştin este tot ceea ce este necesar pentru a asigura fericirea lor viitoare
… Alţii, creştini şi necreştini, privesc căsătoria ca fiind sinonimă cu fericirea, aşa că scopul lor
în viaţă este să se căsătorească cât mai repede. Adevărata fericire şi satisfacţie pentru
creştinul dedicat şi predat este găsită numai în a fi în voia lui Dumnezeu, oricare ar fi voia
Lui.
Din punct de vedere emoţional – are nevoie de stabilitate
Viaţa e reală
Tânăra persoană poate intra în această perioadă plină de vise nerealiste. Curând învaţă
realitatea vieţii, în timp ce se luptă între vis şi realitate, idealism şi experienţă. Frustrarea,
dezamăgirea şi singurătatea pot să apară pentru adultul singur. Aceste probleme pot însă
exista şi pentru adultul căsătorit. Tânărul căsătorit are şi el multe probleme de adaptare, care
îl vor duce la frustrare şi poate dezamăgire, până când nu sunt rezolvate satisfăcător. Puţine
probleme sunt specifice doar adultului singur sau doar celui căsătorit. Problemele sunt în
general „specifice” tipurilor de personalitate şi felului în care indivizii fac faţă problemelor lor.
Rezolvarea problemelor
Tânărul adult fericit este cel care nu are probleme emoţionale nerezolvate, aduse în această
perioadă a vieţii din adolescenţă. îşi poate evalua stilul de viaţă şi experienţa, în vederea
îmbunătăţirii calităţii vieţii lui.
Din punct de vedere spiritual – construieşte temelii
Necesitatea unui angajament continuu

58
In această perioadă, când tânăra persoană termină ultimii ani ai pregătirii pentru o meserie şi
intră în cariera aleasă, va veni un timp când trebuie să-şi reevalueze credinţa creştină. în
acest timp al tranziţiei şi adaptării, are nevoie de o credinţă vie, dinamică şi de oportunităţi
pentru serviciu. Tânărul adult va fi îndemnat spre o loialitate mai mare faţă de Hristos şi
serviciul Lui; pentru că dacă acest angajament continuu nu este realizat, activităţile şi
presiunile care vin peste el îl pot împinge departe de lucrurile spirituale. Dacă este căsătorit,
acest angajament trebuie făcut cu partenerul de căsnicie, ca împreună să poată creşte în
Hristos. Adultul necăsătorit, făcând acest angajament, poate căuta oportunităţi de slujire cu
tovarăşi spirituali care au acelaşi scop de a-L servi pe Hristos.
Câştigul material – o ispită
Atât pentru adultul căsătorit cât şi pentru cel necăsătorit acesta poate fi un timp când doreşte
să se stabilizeze financiar şi dorinţa pentru câştig material poate creşte necontrolat. Domnul
Isus ne dă un cuvânt de avertizare: „ Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani: căci
viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui” (Luca 12:15).
Împlinirea nevoilor lui spirituale
Un îndemn pentru angajament
Cum am menţionat în paragraful de mai sus, atât adultul necăsătorit cât şi cel căsătorit
trebuie să fie îndemnat la un angajament continuu pentru Hristos. Acest îndemn poate să
vină prin lucrătorii creştini, prin citirea Cuvântului lui Dumnezeu, prin experienţă sau prin alte
mijloace pe care le foloseşte Dumnezeu.
Responsabilitatea noastră
S-ar putea ca El să ne cheme să lucrăm cu un adult necreştin. Va fi privilegiul nostru să-l
conducem la Hristos şi să-i arătăm pe Cel care poate rezolva problemele complexe ale vieţii
de adult.
Ajutarea părinţilor tineri
Poate Domnul ne va pune în contact cu unele familii tinere, părinţii celor mici despre care
deja am discutat. în timp ce ne gândim la nevoile copilaşului, trebuie să ne întrebăm: „Cum îi
putem ajuta pe aceşti părinţi să satisfacă nevoile spirituale ale copiilor lor?”
Departamentul bebeluşilor
Părinţii noilor născuţi au nevoie de ajutorul pe care-l poate da o biserică, prin Departamentul
bebeluşilor. Au nevoie să fie ajutaţi să asigure dragoste, afecţiune şi o atmosferă creştină
pentru bebeluşii lor.
Închinarea în familie
În cartea lui, „închinarea familiei”, Dr. Clyde Narramore scrie: „Probabil unul dintre cele mai
eficiente căi de a ajuta tinerii părinţi în creşterea copiilor lor este de a-i încuraja să înceapă
închinarea în familie. Există multe cărţi bune despre aceasta. Cu puţină imaginaţie, timpul
devotional poate fi interesant şi inspirativ pentru toţi membrii familiei. In timp ce părinţii
creştini au responsabilitatea de a începe şi menţine «altarul familiei», diferiţii membri ai
familiei pot lua parte în conducere şi în participare.”
Obstacolele pot să se înmulţească
Vor fi multe obstacole de trecut, în special cel al găsirii unui timp potrivit pentru fiecare din
casă, dar Domnul va ajuta la rezolvarea acestor probleme.
Activităţile devoţionale
Avem o listă a câtorva activităţi pe care multe familii le-au găsit ca fiind o binecuvântare în
timpul de închinare în familie:
1. alegerea textului biblic şi a materialului de citit;
2. discutarea textului si a materialului citit;
3. memorarea porţiunilor din Biblie;
4. vorbirea cu Dumnezeu în rugăciune;
5. laudă lui Dumnezeu într-o cântare;
6. mărturisiri personale;
59
 7. invitarea de musafiri.
Oricare ar fi contactul nostru cu adulţii creştini, singuri sau căsătoriţi, îi putem provoca să
trăiască o viaţă bazată în Hristos. în această perioadă individul clădeşte temeliile pentru
creşterea şi dezvoltarea spirituală şi pentru slujire, care vor rămâne în el pentru restul vieţii
lui adulte.
ÎNTREBĂRI:
Dacă tânărul adult (18-34 ani) a mers cu Domnul, cum îl putem descrie din punct de vedere
spiritual?
Dacă această tânără persoană nu este creştină, textul nostru spune că viaţa lui socială poate
manifesta probleme ca …?
Cum pot fi evitate aceste probleme?
Numeşte trei moduri prin care putem ajuta tinerii părinţi în educarea spirituală a copiilor lor.

O forţă puternică – Maturitatea mijlocie – (35-54 ani; 55-64 ani)

„Maturitatea mijlocie este o perioadă de continuare, dezvoltare şi adâncire a maturităţii; cinci
caracteristici ale acestei perioade sunt: realizare, stabilire, responsabilitate, evaluare şi
adaptare.”
Fiindcă această perioadă acoperă mai mulţi ani, individul va face fată unei continue
succesiuni de noi situaţii la care va trebui să înveţe să se adapteze rapid. Cu privire la noile
şi dificilele situaţii legate de familie şi meserie, adultul creştin va găsi putere, alinare şi
bucurie într-un spirit centrat în Hristos care controlează viaţa.
Semne ale dezvoltării
1. are responsabilităţi civice şi sociale;
2. stabileşte şi menţine un anumit standard material;
3. se relaţionează la partenerul de căsnicie ca şi o persoană;
4. ajută copiii adolescenţi pentru a deveni adulţi responsabili;
5. acceptă şi se adaptează schimbărilor psihologice ale vârstei mijlocii.
Caracteristici
Din punct de vedere fizic – îşi începe declinul
Înţelegerea schimbării
Adultul mijlociu trebuie să accepte faptul că forţele lui fizice sunt în declin şi că va trebui să
se adapteze unui program de
activităţi care este realist pentru el. Slăbiciunea organică şi diferite boli se dezvoltă, în special
după vârsta de 44 de ani; probleme cu tensiunea, tulburări digestive etc. După 55 de ani pot
fi notate probleme auditive şi vizuale şi mulţi indivizi merg la spital pentru spitalizare sau
operaţie pentru boli comune acestei vârste.
Acceptarea declinului
Există şi schimbări psihologice care au loc, rezultând într-un declin al puterii şi abilităţii
sexuale la bărbaţi, în timp ce femeile îşi pierd funcţia reproductivă. Exact cum adolescentul
trebuie să înţeleagă şi să accepte schimbările fizice şi psihice în trupul lui, tot aşa trebuie să-
şi accepte adultul mijlociu schimbările. Bărbaţii vor încerca adesea să-şi păstreze un fizic
tânăr, când de fapt nu mai sunt capabili de aşa ceva. Femeile vor încerca adesea să
păstreze o anumită imagine prin aparenţă şi haine. Toţi trebuie să înveţe arta de a „îmbătrâni
cu graţie”.
Administrare bună
Administrarea bună a trupului nu este importantă numai în anii adolescenţei, ci şi în timpul
acesta, pentru că este uşor pentru un individ să-şi pericliteze sănătatea.

60
Rutina
Unul dintre cele mai importante puncte este cel al rutinei: „ …puterea este conservată când
mâncăm regulat, facem exerciţii fizice, dormim adecvat şi lucrăm cu entuziasm”.
„Trebuie să fim conştienţi de necesităţile trupului nostru, să-i respectăm nevoile şi limitele, să
avem verificări fizice regulate şi apoi să scoatem din minte problemele sănătăţii. Un anumit
procent de deteriorare este inevitabil cu trecerea anilor, dar este încă posibil să avem un
spirit vesel şi o minte liniştită.”
Atitudinea este importantă
Mulţi oameni, bărbaţi şi femei, se tem de această perioadă, teamă ce duce la exagerarea
problemelor.
„Dacă ne-am bucurat de o tinereţe şi de o viaţă matură timpurie care ne-a adus o măsură de
pace a minţii şi împlinire, probabil că vom trece cu bine orice dificultate în adaptarea
glandulară şi în alte schimbări ale trupului care au loc în această perioadă.”
Din punct de vedere mental – este productiv şi persistent
Capacitatea de învăţare menţinută
Poate exista o slabă descreştere în norma învăţării la această vârstă. Totuşi, nu există
descreştere în capacitatea de învăţare. Mulţi adulţi au găsit noi satisfacţii şi interese lărgite
când s-au înrolat în programul educaţional adult.
Puteri mentale excelente
Adultul mijlociu găseşte puterile şi abilităţile lui mentale productive şi provocatoare. Judecata
este sănătoasă. Există perspective mai largi pentru aplicarea practică. Raţiunea este
dominantă, uneori tinzând către inflexibilitate şi conservatorism.
Flexibilitatea e necesară
Adulţii de această vârstă, care lucrează cu copiii şi tinerii, trebuie să se ferească de a deveni
atât de inflexibili şi conservatori încât să nu fie capabili să se adapteze şi să lucreze cu cei
din altă generaţie.
Din punct de vedere social – are interese reînnoite
Poziţii responsabile
In acest timp adultul se poate bucura de relaţii familiale fericite, ca şi părinte, bunic, mătuşă,
unchi etc. În acelaşi timp îşi va crea în mod natural un cerc de prieteni din afara casei. Poate
aparţine unei varietăţi de grupuri şi organizaţii care îi vor lua timpul, atenţia şi banii. Aceasta
este grupa de vârstă care ocupă poziţiile de autoritate şi responsabilitate în grupurile civile şi
ale bisericii.
Adaptările familiale
In timp ce aceasta poate fi cea mai satisfăcătoare perioadă a vieţii, poate fi şi plină de
probleme de adaptare, în special pentru adultul căsătorit.
Pe măsură ce copiii cresc şi devin adolescenţi şi apoi merg la studii sau îşi formează
propriile lor familii, legăturile familiale se rup şi cercul apropiat al familiei devine mai mic. Un
cuplu care nu are interese în afara casei, exceptând cele în legătură cu creşterea copiilor, va
simţi deodată că nu mai are nimeni nevoie de el. Totuşi, dacă şi-au făcut munca pregătind
copiii dependenţi pentru o maturitate independentă, vor găsi bucurie şi satisfacţie în acest
lucru şi bucuria de a-şi cunoaşte nepoţii.
Adaptările maritale
Când copiii părăsesc casa, părinţii vor trebui să înveţe să se relaționeze unul la celălalt în
tr-un fel nou, si să-si concentreze atenţia unul asupra celuilalt. Acesta poate fi un timp foarte
dificil de adaptare pentru mulţi, şi din nefericire există o creştere a divorţurilor la această
vârstă. Bărbaţi şi femei care păreau a fi fericiţi, deodată, îşi dau seama că ceea ce i-a ţinut
împreună a fost faptul că au fost implicaţi în creşterea copiilor. Acum, când copiii au plecat,
legătura comună nu mai există.

61
O soluţie în Hristos
Această problemă se poate ridica în familiile creştine la fel ca şi în cele necreştine.
Necreştinul va rezolva problema în divorţ si o eventuală recăsătorim. Pentru creştin, există o
soluţie în Hristos. Noi tindem uneori să credem că Domnul poate rezolva problemele altora,
dar nimeni nu poate rezolva propriile noastre probleme. Domnul poate şi vrea, dacă noi ne
predăm pe noi înşine Lui.
„Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu
pe voi în Hristos. ”Efeseni 4:32
Din punct de vedere emoţional – se bucură de împlinire
Bucuria şi stabilitatea posibilă
După cum maturitatea emoţională continuă, adultul are posibilitatea să cunoască multe
experienţe adânci. Adultul creştin poate ajuta adolescenţii să devină creştini maturi şi ei înşişi
pot cunoaşte bucuria şi stabilitatea emoţională pe care o aduce această experienţă.
Sunt necesare atitudini sănătoase
Creşterea în vârstă nu aduce în mod necesar o slujbă mai deosebită. Dacă individul se
împotriveşte schimbărilor şi nu se adaptează noilor situaţii din casa lui şi din societate,
creşterea lui emoţională va fi în mod natural împiedicată. Nu numai că trebuie să se
adapteze situaţiilor din jurul lui, ci după cum am menţionat, schimbările lui fizice au nevoie de
o atitudine mentală sănătoasă şi un grad bun de stabilitate emoţională.
Făcând faţă morţii
O altă schimbare care apare frecvent la cei din acest grup de vârstă, este cel al îngrijorării
din pricina părinţilor bătrâni sau a problemelor legate de moartea lor. Pentru persoanele
căsătorite acesta poate fi timpul când trebuie să se adapteze la văduvie şi la problemele pe
care le aduce o astfel de situaţie.
E necesară maturitatea emoţională
Această perioadă a fost bine descrisă spiritual ca perioada „purtării poverilor”. Cât de
important este ca individul să fie matur din punct de vedere emoţional ca să poată purta
victorios problemele vieţii!
„Pentru creştin roada Duhului este esenţială pentru maturitatea emoţională şi spirituală.”
Pavel ne spune în Galateni 5:22, 23 că roada Duhului este: „ …dragostea, bucuria, pacea,
îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.
împotriva acestor lucruri nu este lege. ”
Din punct de vedere spiritual – poartă poveri
Asupra unui adult din această perioadă de vârstă sunt cele mai multe responsabilităţi ale
bisericii. Ca un purtător şi un colaborator, trebuie să simtă nevoia de a-şi integra
personalitatea în jurul lui Hristos. Trebuie să-si dea seama că succesul în viața creştină se
bazează pe dorinţa lui de a împlini voia lui Dumnezeu în viaţa lui.
Satisfacerea nevoilor lui spirituale
Nevoia de a fi implicat
Fiindcă membrii acestui grup de vârstă sunt adesea perturbaţi emoţional, nevoia lor spirituală
este pentru slujire activă şi eficientă. Cât de adesea un cuplu de vârstă mijlocie, un adult
singur sau un văduv îşi poate rezolva problemele emoţionale şi spirituale prin implicare în
munca creştină!

62
Anii apusului – Maturitatea târzie – (peste 65 de ani)
Pentru cei mai mulţi, aceasta este vârsta pensionării. Dar, aşa cum a remarcat cineva: „Nu
trebuie să ne pensionăm din serviciul lui Dumnezeu şi din aventura pe calea lui Hristos”.
Există mult mai mulţi oameni de această vârstă acum decât în trecut, datorită medicinei, unui
regim de viaţă sănătos, creşterii duratei vieţii. De aceea, adulţii de astăzi pot aştepta
privilegiul „bătrâneţii” … un privilegiu pe care cei din perioadele mai timpurii ale istoriei nu l-
au avut.
Semne ale dezvoltării
1. Se adaptează la descreşterea puterii fizice şi la slăbirea sănătăţii;
2. Se adaptează la pensionare şi la un venit scăzut;
3. Se adaptează la moartea partenerului de viaţă;
4. Îşi stabileşte afilierea explicită
5. Îşi stabileşte aranjamente de trăire fizică satisfăcătoare.
Caracteristici
Din punct de vedere fizic – este în declin
Frumuseţea vârstei târzii
Deşi un declin în puterea fizică este inevitabil, există o frumuseţe a vârstei bătrâne care vine
dinlăuntru.
Atitudini sănătoase
Deşi e limitat în activităţile sale si de multe ori si în dietă, adultul bătrân se poate bucura de o
măsură de sănătate dacă este grijuliu şi realist. Dacă suferă de unele boli cronice trebuie să
înveţe să se adapteze oricăror responsabilităţi pe care le aduc acestea. La această vârstă
oasele devin fragile şi există o creştere în energia metabolismului. Este bine de notat că
vârsta bătrâneţii nu vine deodată şi nu este numai o problemă de vârstă, ci şi de atitudine.
Un adult de 70 de ani poate fi mai tânăr în spirit decât unul de 50 de ani.
Din punct de vedere mental – poate da sfaturi sănătoase
Împărtăşirea cunoştinţei
Deşi învăţarea poate descreşte datorită vederii slabe, auzului slab, reflexelor şi reacţiilor,
puterea mentală şi de învăţare poate fi reţinută în grade variabile. Adultul bătrân poate fi o
avere valoroasă când împărtăşeşte cunoştinţa adunată şi experienţa. Totuşi poate deveni
foarte retrospectiv şi trăi mai mult în trecut decât în prezent.
Sunt necesare interese noi
Dacă apar deteriorări fizice sau mentale, individul poate deveni copilăros, suspicios şi adânc
deprimat. Trebuie ca el să fie într-o situaţie în care să se poată simţi folositor şi necesar. Tre-
buie să fie încurajat să dezvolte interese noi şi să-şi folosească experienţa trecută.
Din punct de vedere social – reducere a interesului
Împărtăşirea experienţelor
Adultului de această vârstă îi place să viziteze adulţi de aceeaşi vârstă şi să-şi
împărtăşească experienţele trecute. Nepoţii şi strănepoţii se bucură adesea auzind aceste
experienţe, dar adultul trebuie să aibă grijă să nu le repete prea des, iar cei tineri trebuie să
le dea consideraţie şi să nu-i ofenseze prin remarci neplăcute, dacă aceeaşi povestire este
repetată adesea.
Adaptarea la pensionare
Dacă adaptările în vârsta mijlocite pot fi foarte dificile, în special pentru femei, adaptările
după pensionare sunt adesea şi mai dificile pentru bărbaţii şi femeile care lucrează. După ce
o femeie căsătorită s-a adaptat la viaţa fără o casă plină de copii, viaţa ei se va aşeza într-o
nouă rutină. Adaptarea unui bărbat va veni când, după pensionare se va simţi un intrus al
acestei noi rutine; şi unele femei amintesc în mod neplăcut soţilor lor faptul că prezenţa lor
nu este apreciată douăzeci şi patru de ore pe zi.
63
Este necesară o nouă rutină
Bărbaţii şi femeile singuri sau văduvi care au lucrat trebuie să-şi găsească o rutină nouă,
satisfăcătoare, pentru viaţa zilnică. Adultul mijlociu înţelept se va pregăti cu grijă pentru pen-
sionare, nu numai din punct de vedere financiar, ci şi pentru siguranţa emoţională.
Din punct de vedere emoţional – este stabil
Situaţiile noi sunt dificile
Adultul bătrân are un şablon stabilit, este mai puţin capabil să se adapteze în mod efectiv şi
găseşte o mare dificultate în a-şi reveni din experienţele emoţionale.
Ceea ce eşti, aceea vei deveni
Adultul bătrân poate fi sau dulce şi amabil, sau acru şi duşmănos. Cineva a spus: „Statura
emoţională a unui bătrân depinde nu numai de stresul şi de dificultăţile prezente, ci şi de
personalitatea anterioară. Poate fi spus că o persoană bătrână este exact ceea ce a fost
când era tânără”.
Cei care au fost întotdeauna prietenoşi şi s-au gândit la alţii devin mai mult aşa, iar cei care
au fost întotdeauna egoişti, vor continua să fie așa. Adultul bătrân va avea nevoie de harul si
credinţa creştină ca să fie vesel şi optimist în ciuda necazului şi suferinţei.
Pierderea stimei
Una dintre cele mai mari probleme emoţionale ale adultului bătrân este pierderea stimei faţă
de el însuşi. Dacă nu se angajează în interese noi poate să simtă că nu e de nici un folos, şi
să dobândească un complex de inferioritate. Ca să se compenseze pentru aceasta poate
folosi un sistem de apărare: să-şi imagineze că e bolnav, să refuze noul sau să se întoarcă
complet înspre trecut. Pierderea partenerului de căsnicie la această vârstă poate fi mult mai
dificilă de depăşit decât la o vârstă mai timpurie. Dependenţa financiară de copii poate fi şi
ea o problemă greu de acceptat pentru adultul bătrân.
Abundenţa temerilor
Fără îndoială, una dintre cele mai mari probleme, în special pentru adultul necreştin, este
aceea a fricii. Frica de problemele deja menţionate, dar mai mult decât toate, frica de moarte.
Uneori, oamenii mai bătrâni sunt câştigaţi pentru Domnul, când îşi dau seama că aceasta
este o problemă pe care n-o pot rezolva ei înşişi.
Din punct de vedere spiritual – este un timp de testare
Problemele rezolvate în Hristos
Fiindcă adultul face faţă atâtor probleme emoţionale şi temerilor, aceasta a fost numită pe
drept vârsta sau timpul testării. Totuşi, cea mai mare problemă emoţională, frica de moarte,
nu trebuie să existe pentru creştinul care aşteaptă bucuria întâlnirii cu Salvatorul, fată în fată.
În faţa morţii
Când era pe patul de moarte, Susanna Wesley a spus: „Copii, după ce voi fi eliberată,
cântaţi un psalm sau slăviţi pe Domnul”. John Wesley, fiul ei, a spus chiar înainte de moartea
lui: „Cel mai bun dintre toate este: Dumnezeu este cu noi”.
A-L arăta pe Hristos
In timp ce statisticile arată că la această vârstă foarte puţini vin la Domnul să-L cunoască ca
şi Salvator, primul nostru scop, când avem de a face cu aceşti bătrâni, trebuie să fie acela de
a le împărtăşi Evanghelia şi de a-i îndemna să-L primească pe Hristos ca Salvator.
Satisfacerea nevoilor lui spirituale
Rugăciunea
Dacă adultul bătrân nu-L cunoaşte pe Hristos ca Salvator, trebuie să-şi dea seama că nevoia
lui spirituală poate fi împlinită numai de Hristos. Pentru cei care-L cunosc pe Domnul şi L-au
slujit, trebuie să-şi dea seama că slujirea lor poate continua efectiv, deşi poate într-un fel
limitat, atât cât permite sănătatea lor. Pentru mulţi care au ajuns neputincioşi, datorită
problemelor de sănătate şi altor circumstanţe, există o misiune foarte necesară şi puternică,
rugăciunea.
64