DECEBAL

Capul lui Decebal de la Vatican. FOTO. Reprezentari statuare

ale Regelui Decebal
http://roncea.ro/2010/06/19/capul-lui-decebal-de-la-vatican-foto-reprezentari-statuare-ale-regelui-
decebal-studiu/
Decebal – Muzeul Vatican, sala Braccio Nuovo – Foto: Leonard Velcescu

Studiile iconografice ale pasionatului doctor in istoria artelor Leonard

Velcescu, din care public mai jos unul, au ca scop, dupa cum imi transmite
chiar domnia sa, de a situa mai bine aceste reprezentari statuare
monumentale de Daci, Geti (Traci) in istoria antica a Romaniei, a Europei si a
lumii, asa cum sint si reprezentarile de pe Columna lui Traian, realizate de
artistii romani in perioada de apogeu a artei romane, in timpul domniei lui
Traian (98-117 d.Hr.). Profesorul cu studii la Sorbona, rezident in Franta de
peste 25 de ani, isi doreste sa sublinieze importanta acestor sculpturi cu
speranta ca vor fi studiate si puse in adevarata lor valoare, atat in Romania
cat si pe plan mondial. Marea calitate a sculpturilor din perioada lui Traian
caracterizeaza aceste reprezentari de Daci, realizate in momentul cind arta
“portretistica” romana se gasea intr-un apogeu artistic, dupa cum vedeti din
fotografiile de mai sus si dupa cum puteti afla din studiul de mai jos.

Reprezentari statuare ale Regelui Decebal

dr Leonard Velcescu (*)

Pentru prima data, o posibila identificare a regelui Decebal a fost data de

Emil Panaitescu [1] , în anul 1923, care considera ca un bust (începutul sec. II
d. Hr.) de nobil dac conservat la Muzeul Vaticanului reprezinta suveranul dac.
Aceasta încercare de a demonstra ca «portretul» lui Decebal ar fi
reprezentat ¥i în ronde-bosse este de talie ¥i nu lipsita de interes [2].
Aceasta sculptura a fost descoperita în cursul anului 1822, in Forul lui Traian
de la Roma, de catre guvernul francez care a intreprins sapaturi arheologice
cu autorizatia papei Pio VII.
Bustul si gatul au fost restaurate; înaltimea total¥ este de 1,05 m, numai
capul masoara 0,60 m ; bustul-suport este modern, ca si o parte din
spranceana stanga, parte din barba. Expresia acestui personaj este naturala,
realista, privirea dreapta, patrunzatoare si agera, dandu-i aspectul unui
barbat cu o mare hotarare de sine. El poarta barba scurta, ingrijita, mustata
bine «desenata», pometii usor proeminenti, nasul este drept, narile relativ
largi, arcadele ¥i sprancenele sunt mari, arcuite, bine proportionate cu restul,
gura este potrivita, buza de jos este putin mai groasa decat cea de sus,
forma barbiei este ovala, disimulata de barba sa. Toate aceste caracteristici ii
dau înfatisarea unui om inteligent si cult. Capul este acoperit de boneta
dacica (pileus ), cu motul aplecat înainte. Acest impozant bust este pastrat in
galeria numita «Braccio Nuovo», în Muzeul Vaticanului din Roma, sub numarul
de inventar 127 (fig.1).
Comparand, acest bust de la Vatican cu « portretele » lui Decebal de pe
basoreliefurile Columnei lui Traian, asemanarile sunt evidente. Dar, trebuie
totusi tinut cont ca nu toate aceste reprezentari de pe Columna sunt in stare
buna. Dintre figurile lui Decebal de pe Columna, cea mai bine conservata,
pentru un mai bun studiu de observare, este aceea din «scena» XXIV –
confruntarea de la Tapae, care, dupa toate probabilitatile, l-ar reprezenta pe
regele Decebal [3] . Figura nobilului dac de la Braccio Nuovo prezinta multe
asemanari cu profilul de la Tapae : forma capului, forma fruntii, forma
sprancenelor, urechea, perciunii, pometii, nasul, gura, barba (fig. 2).

Fig. 1. Bustul de la Braccio Nuovo din Muzeul Vaticanului (foto autorul)

Fig. 2. Columna lui Traian « scena » XXIV (Tapae); detaliu dupa Florea Bobu
Florescu, Die Trajanssäule, Bukarest-Bonn, 1969.
Dintre numarul insemnat de statui reprezentand personaje dace, o alta
sculptura (inceputul sec. II d. Hr.) de nobil dac, avand o statura si o noblete
impresionanta, mi-a atras in mod deosebit atentia. Ea face parte din asa zisa
categorie de statui monumentale ce imortalizeaza figuri de Daci, în porfir
rosu-visiniu care se gasesc la Florenta.
Mai precis spus, statuia care ne intereseaza impodobeste astazi una dintre
cele mai frumoase si cunoscute gradini (ce apar¥ine palatului Pitti) din
Florenta si Italia, numita Giardino di Boboli [4](fig. 3). Aceasta sculptura strajuie
impreuna cu o alta, reprezentand tot un Dac, dar cu capul descoperit
(un comatus ), de o parte si de alta a aleii care porneste de langa marele
portic al parcului din imediata vecinatate a palatului Pitti.

Fig. 3. Statuia din Giardino di Boboli la Florenta (foto autorul).

Statuia este sculptata in porfir rosu-visiniu inchis cu o granulatie destul de
mare (feldspat), alba cenusie, capul si partea inferioara a bratelor sunt din
marmura, creandu-se astfel o frumoasa si armonioasa « simbioza » intre
porfir si marmura alba. Inaltimea ei totala este de aproximativ 2,20 m. In
decursul timpului, i-au fost facute o serie de restaurari si completari : la cap,
partea inferioara a bratelor pana la incheietura mainii, si la varfurile de la
picioare. Capul se prezinta intr-o stare relativ buna fiind legat de corp printr-
un gat modern. Nobilul poarta caciula dacica (pileus), chipul sau este
incadrat de o barba putin alungita. Costumul sau, specific dacic, invesmanta
personajul cu o mantie lunga ce-i depaseste genunchii, prinsa pe umarul lui
drept cu o fibula in forma de disc, pantaloni largi, legati in jurul gleznelor cu
ajutorul sireturilor de la « opinci » (opinca incaltaminte la Daci).
Aceasta statuie este mentionata pentru prima data pe la inceputul secolului
al XVI-lea la Roma, in colectia din Palazzo Valle-Capranica. Pe urma, in 1584
ea a fost cumparata, cu colectia de antichitati a cardinalului Della Valle, de
catre cardinalul Ferdinando de Medici. Aceste antichitati au fost, bineanteles,
expuse in Villa Medici, si fara indoiala, printre acestea se gaseau de
asemenea si acest nobil dac. Dupa unele marturii, in anul 1785 [5] sau in
1788 [6] sculptura intra in colectia din Palazzo Pitti, ca apoi in anul 1819 [7] ea
sa fie adusa in Giardino di Boboli. Toate aceste insemnari nu ne transmit
deloc data si locul unde a fost descoperita statuia.
Din punct de vedere compozitional, sculptura de la Florenta se aseamana cu
Dacii din porfir rosu de la Muzeul Luvru din Paris [8]. In ceea ce priveste
datarea, analiza stilistica si analogiile, sustinute si de o serie de informatii
istorice, indica perioada aproximativa cuprinsa intre anii 107 si 115 d. Hr [9]
Privind cu multa atentie capul sculptat al nobilului dac de la Florenta, am
constatat o mare asemanare cu cel conservat la Muzeul Vaticanului, din sala
numita Braccio Nuovo, nr. 127. Comparand cele doua « portrete », am
observat cu o mare uimire ca trasaturile lor se aseamana foarte mult, pentru
a nu spune ca sunt chiar identice : forma capului la fiecare dintre cele doua
sculpturi si felul de a purta caciula (pileus) prezinta similitudini. Qbservand
mai in detaliu, se vede ca pliurile formate de cele doua caciuli sunt aceleasi,
iar partile neacoperite (ale capetelor), in spate si la frunte, sunt egale ca
suprafata si distanta. Pe urma, forma urechilor, a sprancenelor usor arcuite si
putin incruntate, proeminenta pometilor, lungimea si forma nasului, gurile
incadrate de mustatile si barbile « tunse » in acelasi fel sunt aceleasi.
Se poate deci costata ca asemanarile intre cele doua « portrete » sunt atat
de mari incat nu pot trece neobservate. Prin urmare, se poate afirma ca cele
doua capete de nobili daci sculptate in marmura, respectiv cel al statuii
din Giardino di Boboli la Florenta si cel al bustului de la Vatican, ne prezinta
in fond una si aceeasi persoana.
Aceasta identificare devine si mai interesanta prin faptul ca un al treilea cap
al unui nobil dac (inceputul sec. II d. Hr.), din marmura alba, conservat la
Museo dell’Opera di Santa Maria del Fiore de la Florenta, asemanator
celorlalte doua (Muzeul Vaticanului si Giardino di Boboli la Florenta), a fost
semnalat in anul 1992 de Gabriella Capecchi. Locul unde a fost descoperita
aceasta sculptura este necunoscut. In anul 1587 este semnalata pe fatada di
Santa Maria del Fiore la Florenta. Dimensiunea capului de la nivelul barbiei
pana la varful caciulei (pileus) este de aproximativ 0,45 m (fig. 4). Chiar daca
aceasta opera antica este foarte deteriorata, datorita faptului ca a fost
expusa timp indelungat la exterior, se pot vedea inca trasaturile ei care sunt
asemanatoare cu cele ale sculpturilor de la Muzeul Vaticanului si de la
Giardino di Boboli [10]

Fig. 4. Cap de nobil dac conservat la Museo dell’Opera di Santa Maria del Fiore din
Florenta (foto autorul).
În aceasta situatie, se poate pune întrebarea: de ce oare au fost sculptate
trei statui de nobili daci reprezentand unul si aceiasi persoana, lucru
nemaiantalnit pana acum? Raspunzand la aceasta intrebare se poate deduce
ca acest personaj este un foarte important nobil dac, insusi regele Decebal.
Ipoteza noastra ar fi una din cele mai plauzibile explicatii ale enigmei (fig. 5,
I-XI).
I II
III IV

Fig. 5, I-IV. Detalii : (I) Roma, Columna lui Traian, « scena » XXIV (dupa Florea
Bobu Florescu) ; (II) Muzeul Vaticanului, sala Braccio Nuovo (foto autorul) ; (III)
Florenta, Giardino di Boboli (foto autorul) ; (IV) Florenta, Museo dell’Opera di Santa
Maria del Fiore (foto autorul).
V VI VII

Fig. 5. Detalii : (V) Muzeul Vaticanului, sala Braccio Nuovo (foto autorul) ; (VI)
Florenta, Giardino di Boboli (foto autorul) ; (VII) Florenta, Museo dell’Opera di Santa
Maria del Fiore (dupa Gabriella Capecchi).
VIII IX
X XI

Fig. 5.Detalii : (VIII) Roma, Columna lui Traian, « scena » CXLIV (dup¥ Florea
Bobu Florescu) ; (IX) Muzeul Vaticanului, sala Braccio Nuovo (foto autorul) ; (X)
Florenta, Giardino di Boboli (foto autorul) ; (XI) Florenta, Museo dell’Opera di Santa
Maria del Fiore (foto autorul).
REFERINTE
[1] [1] Emil Panaitescu, « Il ritratto di Decebalo », in Ephemeris Dacoromana,
t. I, Roma, 1923, p. 406 (« La testa di Decebalo del Museo Vaticano ») si
urmatoarele, fig. 11 (fata si profil) (« Decebalo del Museo Vaticano, Nr.
127 ») : « La conclusione s’impone : da se :il capo del nobile dacico del Museo Vaticano
non puo essere altro che quello del re Decebalo ».
[2] In legatura cu basoreliefurile de pe Columna lui Traian de la Roma, cele
opt « imagini » care au fost propuse de catre specialisti ca, probabil,
continand figura regelui Decebal, se poate spune ca doua sunt de o
certitudine evidenta : sinuciderea din « scena » CXLV si prezentarea capului
in « scena » CXLVII, cu toate ca aceasta « imagine » este foarte deteriorata.
Alte patru prezinta de asemenea un mare grad de siguranta : chipul din
« scena » XXIV – lupta de la Tapae, cel din « scena » LXXV – capitularea
Dacilor la terminarea primului razboi, cel din « scena » XCIII – la intrarea unei
cetati, organizand pe Daci in vederea unui nou razboi impotriva Romanilor, si
acela din « scena » CXXXV – sub arcada din padure, intre doua capetenii
dace. Ultimele doua « scene » unde identificarea lui Decebal este mai putin
sigura si prezinta unele dificultati : « scenele » CXXXIX si CXLIV. In « scena »
CXXXIX (discursul unui « sef »in fata unui grup de Daci, in mijlocul unei
paduri), problema este ca personajul principal nu poarta pileus, nefiind deci
un nobil dac. In « scena » CXLIV, (grup de calareti daci), scutul presupusului
Decebal nu este acelasi cu scutul regal din « scena » CXLV (momentul tragic
al sinuciderii). Doua « solutii » ar fi posibile : probabil ca « scenele » CXLIV si
CXLV fac parte din acelasi « tablou » ; grupul de calareti, reprezentand nobili
daci, incearca cu disperare sa vina in ajutorul regelui dac, sau efectiv el este
reprezentat in « scena » CXLIV si atunci sculptorii antici au « gresit »
reprezentand doua scuturi diferit ornamentate, sau au ignorat complet acest
detaliu, considerandu-l ca secundar.
[3] A se vedea de asemenea : Radu Vulpe, « Despre portretul lui Decebal, in
Apulum, t. XIII, 1975, p. 76 ; idem, Columna lui Traian, Bucuresti, 1988, p. 55.
[4] Semnalez cu aceasta ocazie articolul, destul de complet, cu privire la
aceasta statue din « Giardino di Boboli » de la Florenta, cu o buna
bibliografie, al lui Nicolae Sabau, « Trei statui din porfir, reprezentind daci, la
Florenta », in Apulum, t. XIV, 1976, p. 483-491, cu 7 figuri in text si un rezumat
in limba franceza ; Aurelio Gotti, Le Gallerie di Firenze, Firenze, 1872, p.
306 : « Quatro re pregioni, tre di porfido et uno altro di marmo, . .. »; P. G. Hubner, in
Monatshefte fur Kunstwissenschaft, t. IV, 1911, p. 353, 364-365 ; Richard
Delbrueck, Antike Porphyrwerke, Berlin-Leipzig, 1932, p. 43-49 si plansa 4 in
afara textului ; Francesco Gurrieri, Judith Chatfield, Boboli Gardens, Firenze,
1972, p. 40 si fig. 30-34 : « The Dacian prisoners … The two statues reprezent ancient
barbarian Kings .. . »; Ion I. Russu, Daco-getii in Imperiul Roman, Bucuresti,
1980, p. 81, nr. 22 si fig. 23 ; Jutta Pinkerneil, Studien zu den Trajanischen
Dakerdarstellungen, 1983, p. 187 si urmatoarele, si p. 333, nr.
60 : « Dakerstatue, Pileatus, Florenz, Giardino Boboli »; Lucilla De Lachenal, I
prigionieri daci della Collezione Medici-Della Valle.., in Boboli 90, Firenze,
1991, p. 609-621, fig. 201.
[5] Francois Inghirami, Description de l’Imp. et R. Palais Pitti et du R. Jardin de
Boboli, Poligrafia Fiesolana, 1832, p. 106, traducere : « … care apartineau alta
data de villa Medicis, si care au fost transportate la Florenta in 1785, si plasate in aceasta
gradina regala in anul 1819 sub indrumarile contelui Baldelli, care era conservator al
palatului [Pitti] ».
[6] Dupa inventarul publicat de F. A. Visconti, cf. Documenti Musei, IV, 81.
[7] Dupa Francois Inghirami (vezi de asemenea si nota 5), statuia a fost
adusa in Giardino di Boboli in anul 1819, in timp ce Nicolae Sabau ne da o
data ceva mai veche, anul 1810, in articolul sau, « Trei statui din porfir,
reprezentind daci, la Florenta », in Apulum, t. XIV, 1976, p. 489 :
« ,,Peregrinarile” acestor statui se incheie in anul 1810, cind doua dintre ele vor fi aduse
in ,,Giardino di Boboli ...” ».
[8] Richard Delbrueck, Antike Porphyrwerke, Berlin-Leipzig, 1932, p. 43-46 si
pl. 3.
[9] Nicolae Sabau, , op. cit., in Apulum, t. XIV, 1976, p. 484-490.
[10] Gabriella Capecchi, « Non di Arnolfo, ma antichi. Due precisazioni su un
falso Profeta e su un Dace prigioniero (Il Dace prigioniero dell’Opera del
Duomo a Firenze) », in Artista (Critica dell’arte in Toscana), 1992, p. 28-35,
traducere : « In treacat fie spus ca si capul de la Opera del Duomo poate fi plasat fara nici
o ezitare langa geamanul lui actualmente in gradina Boboli. Capul de la Boboli reda cu
fidelitate si din punct de vedere al proportiilor aspectul initial al capului despre care s-a
vorbit mai sus, mai inainte sa fi fost atat de iremediabil degradat de eroziunea datorata unei
expuneri exterioare seculare (mai intai la Gualfonda si apoi in Orti Oricellari). In acelasi timp
asa zisul ,,Profet” reda imaginea exacta a ceea ce va deveni Dacul din Boboli daca e lasat in
continuare expus in aer liber si fara nici o protectie ».
(*) Leonard Velcescu, istoric de arta, nascut la Pitesti, studii – Liceul de Arta,
la Pitesti, avind ca profesori de specialitate artistica in arte decorative, desen
artistic, arta grafica, pictura, sculptura : Dna Mariana Senila-Vasiliu, Dl.
Gheorghe Pantelie, Dl Ion Pantilie, Dl Georgescu Nicolae ; studii superioare la
Paris, Universitatea Paris IV – Sorbona, sectia istoria artei si arheologie, si
specializare-cercetare la Ecole Pratiques des Hautes Etudes, Paris – Sorbona.
Diplome obtinute in istoria artei si arheologie : licenta, masterat, D.E.A.
(Diplôme d’Etudes Approfondies), doctorat. Titlului de Doctor in istoria artelor
a fost obtinut in anul 2000, in urma sustinerii tezei de doctorat, cu
tema : Iconografia ” Barbarilor “, Dacii in sculptura romana. Studiu de
iconografie antica.