Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demenţă, boală neurologică

caracterizată prin afectarea abilităţilor mentale. Apare de obicei la o vârstă înaintată, şi

afectează semnificativ funcţiile cognitive, precum memoria, raţionamentul, şi gândirea.

Persoanele cu boala Alzheimer prezintă o degradare treptată a funcţiilor mentale, ce

debutează adesea cu pierderi scurte de memorie, urmate de incapacitatea de a rezolva sarcinile
de serviciu (pierderea locului de muncă), de a planifica şi executa sarcini familiare, şi de a
raţiona şi gândi corect. De asemenea, boala poate afecta capacitatea de comunicare, starea de
spirit, şi personalitatea.

Majoritatea pacienţilor decedează în decurs de 8 ani de la stabilirea diagnosticului,

însa acest interval poate fi şi doar de un an sau de 20 ani. Boala Alzheimer reprezintă a patra
cauză de deces la adulţi după boala cardiacă, cancer, şi atac cerebral.

Boala Alzheimer afectează în general persoanele în vârstă, deşi există şi cazuri în

care poate debuta la 40-50 ani (boala Alzheimer cu debut timpuriu). Afecţiunea este prezentă
la aproape 3% din populaţia cu vârste cuprinse între 65-74 ani, la aproximativ 19% - 75-84
ani, şi la 47% - peste 85 ani. Femeile sunt afectate puţin mai frecvent decât bărbaţii, însă se
consideră că aceasta se datorează faptului că femeile trăiesc în general mai mult, depăşind
numărul bărbaţilor cu vârsta înaintată.

Cauzele sunt încă suficient de controversate. Începând de la prima ei descriere în

anul 1907 de către Alois Alzheimer şi până în prezent, au fost incriminaţi o serie de factori. Se
cunoaşte mai mult despre leziunile existente în creierul unui bolnav de Alzheimer decât
despre cauzele care au dus la aceste modificări. Mai mulţi factori de risc, atât genetici cât şi de
mediu, sunt studiaţi în prezent.

Cele două tipuri de modificări care apar în creierul persoanelor cu Alzheimer şi care
explică degenerescenţa neurofibrilară sunt:

- formarea de depozite (plăci) de proteine de beta- amiloid. Plăcile senile,

cum au mai fost numite, se acumulează şi în creierul persoanelor
senescente, dar integre neurologic, însă la pacienţii cu Alzheimer,
acestea sunt mult mai frecvente, mai ales în zone cum ar fi hipocampul.

Plăci senile şi degenerescente

- A doua modificare specifică bolii Alzheimer este reprezentată de
degenerescentele neurofibrilare, adică acumulari anormale în neuroni ale
unor componente celulare, microtubuli, care asigură transportul
proteinelor de-a lungul prelungirilor neuronilor. Aceşti microtubuli sunt,
în mod normal, paraleli, însa în creierul afectat de boala Alzheimer ei iau
o formă spiralată şi se agregă câte doi în ceea ce numim
 degenerescentele neurofibrilare. Unul din constituienţii majori este o
formă anormal fosforilată a proteinei tau din microtubuli.

Atrofia creierului în Alzheimer

şi în cazul îmbătrânirii normale
Foto: Duke University

Boala debutează frecvent în urma luării unor medicamente (în special

anticolinergice), unei boli sau a unui şoc emoţional (decesul unei persoane apropiate,
schimbarea domiciliului, etc.).

La început, boala Alzheimer distruge neuronii din porţiunile creierului, precum

hipocampus - structură situată în profunzimea creierului ce controlează memoria de scurtă
durată. Pe masură ce neuronii hipocampusului încetează să funcţioneze, memoria de scurtă
durată este afectată, şi se dezvoltă incapacitatea de a rezolva sarcinile obişnuite de zi cu zi.
Apoi boala afectează cortexul cerebral, în special zonele responsabile pentru vorbire şi
raţionament. Astfel, apar tulburări de vorbire iar abilitatea de a raţiona corect este alterată. Se
dezvoltă tulburări de personalitate, ce pot include izbucniri emoţionale şi agitaţie. Severitatea
acestor tulburări creşte o dată cu evoluţia bolii. Ulterior, multe alte zone din creier sunt atinse
de boală şi se atrofiază (se micşorează şi îşi pierd funcţia), iar pacientul devine imobilizat la
pat, incontinent, şi neajutorat.

Cel mai probabil, boala este rezultatul multor elemente interrelaţionate, ce includ
factori genetici, de mediu, şi alţii încă neidentificaţi.

Exista două tipuri de boala Alzheimer: familială - boala ereditară autozomal

dominantă, şi non-familială (sporadică) - nu prezintă niciun tipar ereditar. De asemenea, boala
Alzheimer este clasificată în funcţie de vârsta la care apare, respectiv boala cu debut timpuriu
până în vârsta de 65 ani, şi boala ce se dezvoltă la persoanele de peste 65 ani. Forma cu debut
timpuriu afectează persoanele cu vârste cuprinse între 30-65 ani, şi adesea evoluează mai
rapid decât boala instalată la vârste mai înaintate.

Cazurile de boala Alzheimer familială, de regulă, sunt cu debut timpuriu. Despre

aproximativ 50% dintre acestea se ştie că au fost cauzate de trei gene defectuoase localizate
pe trei cromozomi diferiţi. Prima este gena pentru proteina precursoare a amiloidului (PPA),
găsită pe cromozomul 21, care determină producerea unei PPA anormale. Cea de-a doua genă
alterată este gena pentru presenilina 1 (proteina) şi se întalneşte pe cromozomul 14; ea
provoacă sinteza unei proteine anormale. A treia genă, cea pentru presenilina 2, este situată pe
cromozomul 1 şi este responsabilă pentru formarea de presenilina 2 anormală.

Nu există dovezi cum că genele defectuoase implicate în apariţia cazurilor cu debut

timpuriu ar avea un rol în dezvoltarea bolii Alzheimer la persoanele în vârstă. În anii 1990
 cercetătorii au descoperit probabil cea mai importantă legatură genetică cu apariţia bolii
Alzheimer - gena APOE (apolipoproteina E) localizată pe cromozomul 19. Această genă este
implicată în producerea unei proteine cu rol în transportul lipidelor la neuroni. Gena prezintă
cel puţin trei forme (alele), numite APOE e2, APOE e3, şi APOE e4. Fiecare persoană
moşteneşte câte o genă APOE de la ambii părinţi, şi deci poate avea două copii diferite de
genă sau două copii identice. Forma APOE e2 (mai rară) pare să protejeze unele persoane de
boala Alzheimer sau cel puţin să aibă rol în instalarea cât mai târzie a bolii. APOE e3 este cea
mai întâlnită formă a genei şi se consideră a avea un rol neutru în dezvoltarea bolii. Însă,
APOE e4 pare să crească riscul de apariţie a bolii Alzheimer la vârste mai înaintate;
persoanele care au cel puţin o copie de APOE e4 prezintă un risc de 3 ori mai mare de a face
boala, iar cele cu două copii - un risc de patru ori mai ridicat.

Deşi cauzele de apariţie a bolii Alzheimer nu sunt pe deplin înţelese, se cunosc o

serie de factori de risc care măresc susceptibilitatea unei persoane de a dezvolta boala. Bola
Alzheimer fiind o îmbătrânire a creierului, toţi factorii care contribuie la aceasta pot fi
incriminaţi: stresul, vârsta, bolile cardiovasculare (cardiopatie ischemică dureroasă,
hipertensiune arterială), expunerea la susbstanţe toxice şi radiaţii, nivel ridicat de colesterol,
diabet zaharat, alcoolism, fumat etc. Cel mai important este vârsta, persoanele mai bătrâne
fiind mult mai predispuse decât tinerii. Exista dovezi conform cărora atacurile cerebrale
contribuie la instalarea bolii Alzheimer, în special cele de intensitate mică, care nu se
manifestă clinic, dar care afectează celulele nervoase. De asemenea, nivele serice crescute de
colesterol pot avea un rol important în apariţia afecţiunii. O altă teorie incriminează expunerea
îndelungată la unele metale (aluminiu, plumb) sau substanţe ca factor favorizant pentru
apariţia bolii. Expunerea la aluminiu a fost incriminată datorită faptului că pacienţii cu
Alzheimer prezintă o creştere a nivelului de aluminiu la nivelul creierului. Cu toate acestea,
studiile nu au reuşit să pună în evidenţă o legătură între expunerea la aluminiu şi Alzheimer.
De altfel, la pacienţii dializaţi, nivelul de aluminiu este de 5 ori mai mare decât cel identificat
la pacienţii cu Alzheimer, dar nu provoacă degenerescenţă nervoasă. Traumatismele craniene
pot fi factori favorizanţi pentru apariţia bolii. Observaţia că unii sportivi care au suferit leziuni
importante sau repetate practicând boxul dezvoltă în cele din urmă o formă de demenţă
conducând la o asemenea concluzie.

Asociaţia Alzheimer a realizat o listă ce cuprinde 10 semne de avertisment ale bolii

Alzheimer. Persoanele care prezintă mai multe dintre aceste semne trebuie sa consulte
medicul:

 pierderi de memorie ce afectează activitatea la locul de muncă

 dificultate în îndeplinirea sarcinilor în familie
 plasarea obiectelor în alt loc decât cel obişnuit
 tulburari de vorbire
 dezorientare în timp şi spaţiu
 rationament scăzut
 probleme cu gândirea abstractă
 tulburări de comportament sau stare de spirit
 modificări ale personalităţii
 diminuarea iniţiativei

Alte tipuri de demenţă, inclusiv unele reversibile, pot cauza simptome similare. De
asemenea sunt şi alte etiologii care pot provoca o stare comparabilă de demenţă (tulburările
metabolice hepatice, deficitul de vitamina B12, hipotiroidia) Este foarte important ca persoana
care prezintă aceste manifestări să fie evaluată de un medic specialist care poate identifica
prezenţa unei anumite boli. Aproximativ 20% dintre cei suspectaţi de boala Alzheimer sunt
diagnosticaţi cu o afecţiune diferită, dintre care jumătate din cazuri sunt tratabile.

Alzheimer - cauze

Cauzele care provoaca Alzheimer nu sunt cunoscute . Oamenii de stiinta au elaborat unele
teorii, acceptate in parte, dar tot nu au gasit "radacina" problemei. De exemplu, "ipoteza
colinergica" se refera la pierderea neurotransmitatorilor ( cum ar fi acetilcolina) este legata
de unele deteriorari aparute la nivelul creierului. (Acesti neurotransmitatori ajuta neuronii sa
functioneze normal.) Pe baza acestei ipoteze s-a introdus terapia cu inhibitori ai colinesterazei
(enzima care scindeaza acetilcolina) pentru a se mentine astfel o activitate crescuta a
neurotransmiterii colinergice inter-neuronale in regiunile cu probleme.

"Ipoteza cascadei amiloide" este cea mai discutata si cercetata cauza a bolii Alzheimer.
Aceasta provine din studiul bolilor ereditare cu debut precoce de Alzheimer. Aproximativ
jumatate dintre pacientii care au dezvoltat Alzheimer cu debut precoce au prezentat mutatii
genetice care conduc la producerea in exces la nivelul creierului a unui fragment de proteine
numit Abeta (Ap). Multi oameni de stiinta cred insa ca in majoritatea cazurilor sporadice de
Alzheimer (cazurile care nu sunt mostenite) este vorba de prea putina proteina Ap, mai
degraba decat prea multa productie. In orice caz, cele mai multe cercetari se indreapta catre
gasirea unor modalitati de a reduce cantitatea de Ap din creier pentru a preveni sau a incetini
evolutia bolii.

"Ipoteza alterarii si acumularii de proteina TAU". Ghemurile neurofibrilare patologice

existente in interiorul neuronilor sunt constituite din agregate de proteina "tau", in cadrul unui
proces de hiperfosforilare. Nu s-a dovedit cu certitudine daca acest proces provoaca
Alzheimer sau este de natura secundara.

Alzheimer - simptome

Instalarea bolii este treptata si progreseaza lent. Problemele de memorie, catalogate la

inceput drept efecte normale ale imbatranirii, pot fi primul semn de Alzheimer. Cand
"scaparile" de memorie devin foarte dese si prelungite, iar gandirea pacientului se
indeparteaza de normalitatea si acuratetea obisnuita a persoanei in cauza, atunci cu siguranta
este ceva mai grav decat batranetea.

In concluzie, pierderile de memorie, in special legate de evenimetele recente (memoria pe

termen scurt) sunt primele semne de Alzheimer. De exemplu, persoana in cauza uita in
repetate randuri fierul de calcat in priza, sau uita daca si-a luat medicamentele, ori locul in
care a parcat masina si chiar cum sa conduca o masina.
La debutul acestei afectiuni apar, de asemenea,
schimbari usoare de personalitate - apatie, lipsa
spontaneitatii si o tendinta de retragere si chiar o
indepartare de societate

Pe masura ce boala progreseaza, problemele de

gandire se acutizeaza si apar semne de deteriorare
a unor functii intelectuale. Persoana in cauza incepe sa aiba probleme cu cifrele si alte
operatii matematice simple, probleme cu intelegerea a ceea ce citeste si cu organizarea
activitatilor zilnice. La o persoana cu Alzheimer mai pot fi observate si alte perturbari
comportamentale, cum ar fi agitatie iritabilitate, chef de cearta si chiar incapacitatea de a se
imbraca adecvat.

Mai tarziu, aceste persoane pot deveni confuze sau dezorientate cu privire la anul, luna sau
ziua in care suntem, nu sunt in masura sa descrie cu precizie locul in care traiesc sau oricare
loc vizitat si cunoscut.

In cele din urma, pacientii cu Alzheimer se pot rataci, pot ajunge in imposibilitatea de a
purta o conversatie, pot fi necooperanti si isi pot pierde controlul intestinal, inclusiv
controlul vezicii urinare. In stadiile avansate ale bolii, persoanele in cauza pot deveni
total incapabile de a se ingriji singure.

Cei care dezvolta Alzheimer la batranete (dupa 70 de ani) mor de alte boli (cum ar fi bolile de
inima), mai degraba decat de pneumonie sau alte consecinte ale acestei afectiuni neurologice.
Asociatia Alzheimer din America a stabilit 10 semne specifice acestei afectiuni. Acestea sunt:
• Pierderi de memorie;
• Dificultati in indeplinirea sarcinilor familiare;
• Probleme de limbaj (uita cuvinte sau sensul acestora);
• Dezorientare in timp si loc;
• Judecata slaba sau indoielnica;
• Probleme cu gandirea abstracta (cum ar fi interpretarea cifrelor sau uitarea unor operatii
matematice simple);
• persoana cu Alzheimer incurca lucrurile;
• Schimbari in starea de spirit sau de comportament;
• Schimbari de personalitate;
• Pierderea initiativei.

Aceste semne observate la unul dintre membrii familiei ar trebui sa va determine sa-l duceti
de urgenta la medic.
Trebuie subliniat faptul ca, este normal sa scada capacitatea de memorare si sa apara unele
pierderi de memorie atunci cand inaintam in varsta. De fapt, indivizii normali de 50 de ani isi
vor aminti 60% din ceea ce isi pot aminti persoanele de 20 de ani. In plus, toata lumea uita,
chiar si cei de 20 de ani. In concluzie, nu-ti face griji daca ai uitat ceva la 20 de ani, gandindu-
te ca este un semn prematur de Alzheimer. De asemenea, daca ai 50-60 de ani si uiti unde ai
pus cheile de la masina sau alte lucruri minore, nu-ti face griji ca se instaleaza aceasta
afectiune. Daca ai o temere legata de memoria ta, mergi si consulta un specialist.

Alzheimer - diagnostic

Nu exista niciun test de sange sau de imagistica pentru a diagnostica aceasta

boala. Alzheimer este o afectiune care se recunoaste prin excluderea altor boli. Cu alte
cuvinte, daca o persoana da semne de declin cognitiv suficient de grav pentru a satisface
criteriile de dementa; evolutia bolii este in corcondanta cu aceasta boala si nu exista alte
afectiuni cerebrale sau alte explicatii mai bune pentru dementa, se ajunge la diagnosticul de
Alzheimer.
Specialistii spun ca diagnosticul de Alzheimer se poate pune cu certitudine de 100% doar prin
examinarea post-mortem a creierului. Cu toate acestea, metodele moderne - anamneza
amanuntita, explorare neuropsihica, si examene neuroradilogice - pot stabili un diagnostic
mai mult decat coerent, cu o probabilitate de 90%.

Examenele neuro-psihologice presupun mai multe vizite la specialist care-l va supune pe

pacient unui interogatoriu specific care exista cu siguranta si in limba romana ( in America
acesta este numit "Mini Mental State Examination" - MMSE). Interogatoriul contine intrebari
simple care testeaza memoria, inteligenta, atentia, gandirea abstracta, orientarea in spatiu si
alte functii cognitive, in cautarea unor semne de dementa.

Testul ceasului este un test destul de dificil de trecut pentru un pacient cu Alzheimer. Acest
test, aparent simplu consta in desenarea unui cadran de ceas, cu cifrele normal asezate si
numerotate de la 1 la 12, cu minutarul si orarul puse la anumite ore. Pentru o persoana
sanatoasa, acest test este banal, insa persoanele cu Alzheimer au dificultati majore in a
executa acest desen, chiar daca boala este la debut.

Examene neuroradiologice, cum ar fi Tomografia Computerizata a creierului, Rezonanta

Magnetica Nucleara (RMN), Tomografia Computerizata cu Emisiune de Fotoni - SPECT pot
constata o atrofie cortica (micsorarea scoartei cerebrale) si pot permite chiar o diferentiere a
dementei degenerative de tip Alzheimer, fata de una vasculara cauzata de mini-infarcte
cerebrale.

Alzheimer- evolutia bolii

Ezista 3 faze importante ale bolii:

Faza incipienta a bolii caracterizata prin dezorientare, inadaptare la situatii noi, pierderea
capacitatii de a initia anumite activitati si de a memora, reactii greoaie si intarziate, decizii
gresite, tulburari in judecata, schimbarea brusca a dispozitiei, iritabilitate, agitatie.

Faza intermediara se caracterizeaza prin dificultati de scriere, citit si in efectuarea unor

operatii matematice simple, probleme in recunoasterea persoanelor apropiate, probleme de
logica, pierderea orientarii. Persoanele bolnave sunt suspicioase, geloase si chiar ostile, au
probleme in a se imbraca singure si a folosi banii.

In faza tardiva sau avansata pacientii nu-si mai amintesc anumite activitati pe care ar trebui
sa le faca zilnica (spalat, imbracat, schimbat, mers la toaleta); au dificultati in a mesteca
alimentele, a inghiti, in pastrarea echilibrului si merg greu; comunicarea verbala (prin cuvinte)
este deficitara, uneori imposibila; apar stari de confuzie, agitatie; apare incontinenta urinara si
fecala.

Alzheimer - prevenire si tratament

Daca vorbim de prevenire, trebuie subliniat faptul ca nu exista mijloace sigure pentru a tine
departe aceasta afectiune. In schimb, specialistii recomanda mentinerea unei activitati
intelectuale continue, miscare, o dieta echilibrata, bogata in fructe si legume, renuntarea la
fumat. Anumite medicamente din categoria antinflamatoarelor nesteroide (ibuprofen,
indometacin, aspirina) pot scadea riscul de aparitie al acestei boli.
Pana in 2006, foarte multe studii (studiul SYST-EUR) au evientiat ca mentinerea presiunii
arteriale la o valoare normala a demonstrat o semnificativa scadere (pana la 50%) a riscului de
imbolnavire.

In plus, alaptarea face minuni si in acest caz. Un studiu recent arata ca femeile care au
alaptat mai bine de 6 luni au un risc mai mic de a face boala Alzheimer. Si asta pentru ca,
alaptarea aduce o reechilibrare hormonala fiziologica dupa cele 9 luni de sarcina. Riscul de a
face Alzheimer scade chiar si la femeile care au avut in familie rude diagnosticate cu aceasta
boala.

Ingrijirea pacientilor cu Alzheimer

Cei mai multi pacienti cu Alheimer sunt ingrijiti la domiciliu de familie sau prieteni.
Ingrijirea unei persoane cu astfel de probleme poate fi dificila, epuizanta atat emotional cat si
fizic. Cu toate acestea, pentru persoana bolnava acest tip de ingrijire poate oferi multe
beneficii cu privire la siguranta si confortul sau.

Din pacate, sunt cazuri in care palsarea persoanei bolnave intr-un camin specializat, devine
mai mult decat necesara. Pe masura ce boala progreseaza apar tulburari de comportament si
afectiuni conexe care nu pot fi solutionate acasa. Mai grav este ca, in Romania nu sunt foarte
multe centre competente si optim dotate care sa trateze asa cum se cuvine toate cazurile de
Alzheimer. In aceste conditii, starea pacientului se degradeaza rapid si confortul fizic si psihic
al familiei se destabilizeaza. De multe ori, cei care inrijesc astfel de persoane refuza internarea
acestora si ingrijesc bolnavii acasa pana in ultimele clipe.
Ingrijirea unui pacient cu Alzheimer inseamna rabdare, creativitate, cunostinte in
domeniu si multe alte abilitati menite sa ajute o astfel de persoana sa traiasca decent si
demn.
In Romania doar 35.000 de persoane diagnosticate cu Alzheimer se afla in evidentele
clinicilor de specialitate, conform unui studiu al Societatii Romane de Alzheimer. Medicii
spun insa ca numarul persoanelor care sufera de aceasta afectiune este mult mai mare si in
crestere.