STRANA ORTODOXĂ

Cel smerit şi minuni de ar face tot

nu crede în gândul său. Nu crede în
gândul tău, nici atunci când îţi
spune că eşti într-un hal fără de
hal, nici când îţi spune că eşti sfânt
”Pentru un om duhovnicesc a se încrede în gândul său este în‐ceput
ul în�elării. Mintea sa se întunecă de mândrie �i se poate
în�ela. Este mai bine să înnebunească, pentru că atunci va avea
circumstan�e atenuante.

– Părinte, dar ajutor de la al�ii nu se poate lua?

– Pentru ca cineva să �e ajutat în starea în care se a�ă, trebuie ca �i

el însu�i să ajute. Să în�eleagă că a se încrede în gândul care îi spune,
de pildă, că este cel mai bun dintre to�i, că este sfânt etc, aceasta
înseamnă în�elare. Dacă omul însu�i îl �ine, un astfel de gând nu se
poate alunga nici cu mitraliera. Trebuie să se smerească pentru ca
el să plece. Uneori mi se cere să mă rog pentru astfel de cazuri. Ce
rugăciune să fac? Din moment ce acela are înăuntrul său �tilul
diavolului, orice vei face tot va sări în aer. Este ca �i cum cineva ar
�ine în mâinile sale �tilele de la dinamită �i ar cere să-l aju�i ca să
nu explodeze.

– Părinte, am devenit sucită.

– Cine î�i spune aceasta? Gândul tău? Eu te urmăresc din Sfântul Munte.
�tiu aceasta. Nu ai devenit sucită. Dar dacă vei crede în gândul tău,
atunci acela te va răsuci. Nu crede în gândul tău, nici atunci când
î�i spune că e�ti într-un hal fără de hal, nici când î�i spune că e�ti
sfântă.

**********************

– Părinte, atunci când pe cineva îl chinuie gândul că to�i se preocupă de

el etc, cum îl va alunga?

– Aceasta este lucrarea diavolului care vrea să-l îmbolnăvească.

Unul ca acesta să �e nepăsător, să nu creadă deloc în acest
gând. Unul, de pildă, care are bănuială, dacă va vedea pe cineva
cunoscut că vorbe�te încet cu altul, gânde�te:  “Vorbe�te despre
mine; nu mă a�teptam la aceasta de la el“, în timp ce aceia discută
despre cu totul alt subiect. �i dacă nu ia aminte, evoluează încet-
încet �i unde va ajunge? Crede că to�i îl urmăresc, îl
prigonesc. Chiar de ar avea dovezi concrete că ceilal�i se preocupă de
el, să �tie că acestea însu�i vrăjma�ul le-a potrivit a�a ca să-i insu�e
această convingere. Măi, cum le mai combină diavolul! Cunosc un
tânăr care, de�i este foarte inteligent, crede în gândul său care îi spune
că nu este echilibrat. Primind gândurile ce i le aducea aghiu�ă,
acestea i-au creat o grămadă de complexe. A avut chiar �i o încercare
de sinucidere, care i-a topit pe părin�ii lui. Dumnezeu i-a dat puteri �i
harisme, dar pe toate i le netrebnice�te vrăjma�ul �i astfel se
chinuie�te �i pe el �i pe al�ii. Nu pot în�elege de ce unii oameni
primesc astfel de gânduri diavole�ti �i-�i fac via�a chinuită,
împotrivindu-se astfel �i lui Dumnezeu, Care ne face atât de mult
bine �i ne iube�te. Oricâte i-ai spune unui astfel de om, nu se
folose�te. Dacă nu va înceta să creadă gândurilor pe care i le aduce
vrăjma�ul, te vei osteni în zadar.

– Părinte, cel sensibil este slab su�ete�te, este bolnav?

– Nu, mărimea de su�et �i sensibilitatea sunt harisme �re�ti, dar,

din păcate, diavolul reu�e�te să le exploateze. Pe un om sensibil îl
face adeseori să exagereze lucrurile ca să nu poată trece peste o
greutate, sau dacă reu�e�te pu�in s-o rezolve, mai apoi cedează, îl
face să deznădăjduiască, să se chinuiască si în cele din urmă să se
epuizeze. Dacă ar pune în valoare sensibilitatea mo�tenită, ea ar deveni
cerească. Iar dacă o va lăsa ca să o exploateze diavolul, se va pierde.
Pentru că dacă omul nu-�i pune în valoare harismele sale, atunci le
exploatează diavolul. �i astfel aruncă darurile lui Dumnezeu. In loc
să-i �e recunoscător lui Dumnezeu, le ia pe toate anapoda. Cel
sensibil, atunci când crede gândului său, poate sfâr�i chiar �i la
psihiatrie, în timp ce acela indiferent, cu al său “nu mă
interesează”, desigur nu merge bine, însă cel pu�in nu sfâr�e�te în
psihiatrie. De aceea aghiu�ă îi urmăre�te pe oamenii sensibili.

****************************

– Părinte, atunci când, din experien�a pe care o am, apreciez ce evolu�ie va

avea o stare personală, în aceasta există încredere în sine?

– Să nu tragi concluzii singură. Sfântul Apostol Petru a mers pe

deasupra apei atunci când l-a chemat Hristos. Insă când i-a spus
gândul său că se va scufunda, s-a scufundat. �i Hristos l-a lăsat.
“Dacă zici că te vei scufunda, scufundă-te“.

�i iată, cel smerit �i minuni de ar face tot nu crede în gândul său.”

Cuviosul Paisie Aghioritul, “Nevointa duhovniceasca“, Editura

Evanghelismos, Bucuresti, 2003

Publicat de stranaortodoxă

 Vezi toate articolele lui stranaortodoxă

26 Mar 2018
Predici, S�nții Părinți

COMENTARIILE NU ÎNCHISE.
BLOG LA WORDPRESS.COM.

SUS ↑