m
  

 
Biomaterial inseamna orice material sintetic sau natural care poate fi utilizat în
contact endogen sau exogen cu un ţesut viu sau cu lichidele biologice, în scop de
regenerare, înlocuire, terapeutic, stocare a sângelui, diagnostic sau de monitorizare şi
care nu afectează componentele biologice ale organismului viu. Ele sunt folosite
pentru a ajuta sarcinile
esutului afectat sau func
iile afectate ale unui organ bolnav.
Se poate sa realizeze interfa
area mediului biologic (dispozitive medicale pentru
diagnostic si stocare a medicamentelor, invelisuri pentru biosenzori, sisteme cu
eliberare controlata a medicamentelor, biochip-uri etc.)la dispozitivele medicale prin
care pot tele-interac
iona, sau pot sa îmbunata
esca o func
ie afectata a unui
organism.
Un biomaterial poate să aibă toate caracteristicile mecanice, fizice
i chimice cerute
de o aplica
ie medicală dar la contactul cu mediile biologice, inclusiv cu organismul
uman, el găse
te condi
ii fiziologice particulare cu care interac
ionează prin procese
specifice, precum difuzia de ioni
i fluide, drenaj limfatic, circula
ia sângelui, dar
i
prin mecanisme fiziologice (locale
i sistematice) mai pu
in previzibile. Aceste reac
ii
specifice fac ca materialul să fie sau nu tolerat de mediul respectiv. Mai mult, în
acela
i organism uman, aceste condi
ii mecanice, fizico-chimice
i fiziologice variază
într-un domeniu destul de larg.
De exemplu, pH-ul are valoare de 1.2 -3 în sucul gastric până la 7.15-7.4 în sânge
i 6-8
în mediul intracelular, sau temperatura care are valoare normală de 37ǏC la nivelul
inimii, dar poate să fie 20ǏC Ȃ 42.5ǏC în anumite boli.Succesul actului medical este
asigurat numai de interac
ia biomaterial-organism viu, adică biocompatibilitatea
material- mediu biologic.
Un material care îndepline
te la început toate cerin
ele de biocompatibilitate poate
să piardă în timp aceste calită
i nu numai datorită unor procese de uzură, oboseală,
degradare, dar
i pentru că
esuturile înconjurătoare, ini
ial sănătoase, se
îmbolnăvesc sau pur
i simplu îmbătrânesc.
Astfel incat BIOCOMPATIBILITATEA resprezinta un complex de caracteristici fizico-
chimice si biochimice, care fac posibila acceptarea biomaterialului de catre tesuturile
vii, fara a avea loc in timp fenomene repulsive sau toxice sub forma de inflamatii,
infectii, sau chiar rejectia din partea organismului,de asemenea determinata de
procesele la interfata material-mediu biologic, procese controlate atat de proprietatile
fizico-chimice si de topografia suprafetei materialului, cat si de compozitia mediului
biologic si de organizarea primului strat de molecule adsorbit de material.Sau altfel
spus prin acest termen se intelege proprietatea unui material de a fi compatibil
cuorganismele vii, adica de a fi acceptat la o maniera definitiva de catre organism fara
a genera reactii adverse .Aşadar, biomaterialul trebuie să nu prezinte toxicitate sau să
nu producă reacţii inflamatorii, atuncicând este introdus în organismul uman ca şi
implant.

c
c
c
Influenta reciproca biomaterial Ȃ mediu biologic

Un corp străin în organism reprezinta o scăderea imunităţii şi a capacităţii de

apărare,favorizandinfecţia acelui organism .Astfel incat materialele cu suprafeţe
netede nu sunt favorabile aderenţei coloniilor bacteriene fiind mai recomandate decat
cele care prezinta asperitati pe suprafata de contact,deoarece in cazul celor din urma
ce prezinta o aderenta ridicata riscul de contaminare cu coloniile bacteriene este
foarte crescut. Acest factor este valabil si in cazul suprafetelorhidrofile care sunt mai
rezistente la aderare, în comparaţie cu cele hidrofobe.

Clasificarea biocompatibilitatii:

Ac -biocompatibilitatea intrinseca se înţelege faptul că suprafaţa implantului

trebuie să fie compatibilă cuţesutul gazdă din punct de vedere chimic, biologic şi
fizic.

Factori determinanti:
c Insolubilitate
c rezistenţa la coroziune la un pH de 6,6-7,5
c neutralitate electrică
c rezistenţă mecanică

Ac biocompatibilitatea extrinsecăfuncţională, acesta se referă la proprietăţile

mecanice ale materialului, cumar fi modulul de elasticitate, caracteristicile de
deformaţie şi transmiterea optimă a solicitărilor la interfaţadintre implant şi
ţesut.

Factori determinanti biostabilitate:

c formă macroscopică
c structură micromorfologică de suprafaţă
Biocompatibilitatea unui implant depinde de numeroşi factori ca :
c starea generală de sănătate a pacientului, vârsta, permeabilitatea ţesutului,
factori imunologici
c caracteristicile implantului (rugozitatea şi porozitatea materialului, reacţiile
chimice,proprietăţile de coroziune, toxicitatea acestuia).Din punct de vedere
chimic, materialele biocompatibile trebuie să fie stabile şi să aibă o
bunărezistenţă la coroziune, având în vedere particularităţile solicitărilor la
care sunt supuse încorpul uman:

1.compoziţia mediului intern variază continuu, având un caracter de la bazic la acid;

are loc şi ocoroziune microbiologică, imposibil de estimat în condiţii de laborator;

c

c
c
2.în funcţie de destinaţie, unele materiale sunt supuse solicitărilor mecanice constante,
generând coroziunea sub tensiune, respectiv ciclice, caz în care apare coroziunea la
oboseală;

Testarea biologică a biomaterialelor:

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc
cc  c c

1.Citotoxicitate

2.Sensibilizare

3.Potenţial iritant .

4.Reactivitate intracutanată

5.Toxicitate sistemică (acută)

6. Toxicitate subcronică (subacută)

7.Genotoxicitate

8.Implantare

9.Hemocompatibilitate- se bazeaza pe masuratori de hematologie, histopatologie,

biochimie, marcare cu izotopi radioactivi, spectrofotometrie etc.
Se foloseste sange uman sau animal (de preferat, iepuri).Se lucreaza cu: sange
integral, sange integral + anticoagulant, plasma sanguina fara celule sanguine,
plasma sanguina bogata intr-un anume tip de celule (ex.: trombocite) etc.
Sangele = depide de individ,de varsta,de stare de sanatate,de medicatiesi de dieta).Isi
modifica parametrii in afara organismului.
La testarea unui biomaterial, se recomanda folosirea de sange prevalat de la donatori
peste 17 ani, sanatosi, cu greutate intre 50 si 70 kg, fara medicatie cel putin 14 zile
inainte de recoltare (inclusiv anticoagulanti, ca: aspirina, dipiridamol, ticlopidina),
deoarece interfera cu functiile sangelui si modifica parametrii acestuia.

c
cc  c
c

1.Toxicitate cronică

2.Carcinogenitate

3.Toxicitatea asupra reproducerii şi dezvoltării (creşterii)

4.Biodegradare

Analiza sangelui, inainte si dupa interactia cu materialul de testat se face prin:

c
c
c
w Hemo-citometrie, flow-citometrie pentru determinarea concentratiei si activitatii
celulelor (citometrie Ȃ tehnica de laborator, prin care se numara si se analizeaza, cu
ajutorul unui microscop optic, celulele imobilizate pe un substrat).

w Spectroscopie de fluorescenta pentru identificarea si cuantificarea proteinelor

plasmatice (inclusiv a moleculelor de ADN si ARN).

w Microscopie optica, electronica si de forta atomica pentru vizualizarea de celule,

formarea de trombusi, precum si pentru analizarea suprafetei materialului in contact
cu sangele.

w Masuratori electrocinetice (electroosmoza, electroforeza, potential zeta).

w Teste ELISA de identificare si cuantificare de produsi sau fragmente din cascada

coagularii, anticorpi, antigeni.(testul ELISA reprezinta un test de imunologie enzimatica
(Enzyme-linked immunosorbent assay) O pentru determinarea adsorbtiei de proteine, prin
determinarea prezentei unui anticorp sau unui antigen intr-o proba; Aplicatii: determinarea
concentratiei de anticorpi din serul sanguin (ex.: test HIV, virus West Nile), industria
alimentara (detectarea de potentiali alergeni (ex.: lapte, alune, migdale, oua..)), toxicologie
(screening prezumtiv pentru anumite clase de medicamente)

Tehnici utilizate pentru identificarea si caracterizarea proteinelor adsorbite la

suprafata unui biomaterial in contact cu sangele:

w Spectroscopia de fotoni (UV, V, IR), cu variante precum spectroscopia IR cu reflexie

totala atenuata (ATR-FTIR), spectroscopia de fluorescenta cu reflexie totala interna
(TIRF) etc.; se identifica grupari specifice, concentratie si schimbari structurale ale
proteinelor adsorbite, daca stratul este denaturat etc.

w Spectroscopia de fotoelectroni (XPS), difractia de raze X, cromatografia

w Marcarea radioactiva a proteinei de interes cu 125I sau 51Cr, urmata de masuratori de

radioactivitate a suprafetei; metoda produce uneori alterari in conformatia proteinei,
facand dificila identificarea acesteia

w Tehnici de electroforeza, ce urmaresc miscarea particulelor incarcate in campuri

electrice

w Tehnici ELISA

w Tehnici termodinamice (ex.: calorimetria, prin care proteina adsorbita este

comparata cu proteina nativa, in forma libera)

w Microscopia electronica si deforta atomica

c
c
c
w Elipsometria, prin care se poate determina cantitatea de proteina adsorbita din
masuratori de grosime a stratului adsorbit

w Masuratori de unghi de contact, ce permit evaluarea energiei libere de suprafata si a

tensiunii interfaciale intre diferite proteine plasmatice si suprafata unui biomaterial

Pricipalele mecanisme de interactie dintre biomaterial si mediul biologic sunt

prezentate în tabelulurmator:

Conform unor principii generale, s-a convenit aplicarea urmatoarelor principii

metodelor de evaluarebiologica a dispozitivelor medicale:

a) testele trebuie efectuate pe produsul finit sau esantioane reprezentative ale

produsului finit sau alematerialelor;

b) alegerea metodelor de testare trebuie sa tina seama de:

c natura, gradul, durata, frecventa si conditiile de expunere sau de contact cu

suprafetelecorpului uman cu dispozitivele în utilizarea normala prevazuta;
c natura fizica si chimica a produsului finit;
c potentialul toxic al componentilor chimici în formula produsului finit;
c faptul ca anumite teste (de exemplu cele destinate sa estimeze efectele
sistemice) potsa nu fie aplicabile în absenta substantelor extractibile,
c
c
c
 c relatia dintre suprafata dispozitivului si talia corpului celui caruia îi este
aplicata;
c informatia existenta bazata pe literatura, experienta si testarile preclinice;

c) Daca se prepara extracte din dispozitive, se convine ca solventii si conditiile de

extractie utilizatesa fie corespunzatoare naturii si utilizarii produsului finit;

d) Martorii pozitivi si negativi sa se efectueze atunci când sunt necesari.

Doua aspecte controleaza corozivitatea acestui mediu:
c solutia salina-este unelectrolit excelent, facilitând mecanismele electrochimice
alecoroziunii,exista multe specii moleculare si celulare în tesuturi care au
capacitalea de a catalizaanumile reactii chimice sau de a distruge anumiti
componenti identificati ca strainiorganismului.
c Valoarea normala pentrupH se modifica imediat dupa operatia chirurgicala
de implantare, functie de aceasta, si este variabil în timpul perioadei de vindecare.
Înmomentul implantarii, valoareapH se modifica spre valori acide de circa 5,2 în
zonele afectate ale tesuturilor si revine la normal în câteva zile. De asemenea, valoarea
pH-ului depinde si de existenta sau nu a infectiilor.

Principalele elemente metalice utilizate sunt (grupate dupa domeniul de utilizare):

a) implante si proteze ortopedice sau dentare(Al, Co, Cr, Fe, Mn, Mo, Nb, Ni, Sn, Ta, Ti, V,
W, Zr, etc.)
Implantele folosite în stomatologie si chirurgia ortopedica sunt confectionate din trei
mari clase diferitedealiaje, fiecare prezentând componente caracteristice, alaturi de
cele executate din metale pure:
c metalele purefolosite la fabricarea dispozitivelor medicale sunt : titanul-Ti ,
tantalul-Tasi aurul-Au;
c aliajele pe baza de fier- Fe, cu un continut ridicat de crom-Cr , denumite oteluri
inoxidabile;
c aliaje pe baza de cobalt- Co,cu un continut de 25-30% crom-Cr,5-7% molibden-
Mo si cantitati micide alte metale ca nichel-Ni, mangan-Mn, zirconiu-Zr si
staniu-Sn,respectiv cele cu aproximativ 20%crom-Cr ,10% nichel-Nisi pâna la
15% wolfram W ;
c aliaje pe baza de titan -Ti,cu 70-90% sau mai mult titan-Ti,care contin procente
mici de alte metale:aluminiu-Al,vanadiu-V,niobiu-Nb,tantal-Ta,mangan-
Mn,zirconiu-Zr si staniu Sn.

b) aliaje dentare
c nepretioase (Al, B, Be, Cd, Co, Cr, Fe, Mn, Mo, Ni, Si, Ti, V, W, etc.);
c pretioase si semipretioase (Ag, Au, Cu, Fe, Ga, In, Ir, Pd, Pt, Rh, Ru, Sn, Ti, Zn, etc.);
c amalgame dentare (Ag, Cu, Hg, Sn, Zn, etc.)

c
c
c
Particule rezultate prin uzura
Un alt factor de risc este fenomenul de uzura, care apare în special la componentele
protezelor articulare sila implanturile mobile, nestabilizate, care pot genera particule
prin abraziune. Particulele produse prin uzuraobtinute prin abraziune apar deci în
mod esential în vecinatatea protezelor articulare si a implantelor cu ooarecare
mobilitate.Aceste particule pot induce reactii tisulare multiple, incluzând:
c osteoliza;
c degradarea structurii normale a osului;
c reactia severa a macrofagelor;
c granuloame;
c capsule fibroase;
c reactii inflamatorii si imune;În general, marea majoritate a specialistilor
admite în prezent ca:
ùc biomaterialele polimerice si biomaterialele ceramice dau mai putine
probleme decâtbiomaterialele metalice, în ceea ce priveste desprinderea
de particule prin uzare;
ùc forma si marimea particulelor au un rol important: în acest proces,
deoarece fragmentele maimici si cu contururile neregulate sunt mai
active decât fragmentele mai mari si cu contururilenetede;
ùc aliajele continând CoȂCrȂNi dau mai multe probleme decât aliajele pe
baza de titan.

Reactii tisulare
Cele mai frecvente sunt leziunile granulomatoase, care apar în special în jurul aliajelor
CoȂCrȂNi.Acestea sunt caracterizate printr-o mare densitate de fibre de colagen si de
prezenta de celule giganticemultinucleare: fibroblasti; plasmocite; histiocite, etc.
Granuloamele benigne contin frecvent precipitatece confera un aspect negricios
tesutului, evolutia acestor granuloame putând duce uneori chiar lablocarea protezelor
articulare care va necesita reinterventie chirurgicala.Un alt tip de leziune care poate
apare este modificarea structurii osului. S-a observat ca placile deosteosinteza,
realizate din biomateriale metalice, au fost total acoperite de tesutul osos nou format,
dupa3-4 ani, ceea ce face ca recuperarea acestor dispozitive sa devina deosebit de
dificila. La nivelulinterfetei os-implant pot avea loc fenomene de scleroza cu
osteonecroza, numite si metaloza. Aceasta aredoua caracteristici mai importante:
frecventa mare si extinderea necrozei, care uneori poate fi totala, si existenta
simultana a reactie limfoide.

Sensibilizarea si alergiile
Alergia a fost initial definita ca o reactie puternica a individului la substantele
reintrate în organism.Aceasta definitie a fost modificata o data cu progresul
cercetarilor imunologice. Substanta sensibilizanta,numita antigen, este o molecula sau
o celula care, odata introdusa în organism, induce producerea deanticorpi sau celule
specifice defensive.Coombs si Gell (1975) au definit patru tipuri de alergii, din care cele

c
c
c
mai importante sunt cele de tipul IV. Acestea sunt denumitedermatite de contact,si cele
mai studiate sunt reactiile alergice produse demetalele din compozitia chimica a
otelurilor inoxidabile sau a aliajelor de tip CoȂCr.Efectul hipersensibilizant în
dermatita de contact apare în general la nivelul pielii sub forma de eczema,dar pot
apare si reactii la nivelul mucoaselor, sub forma de stomatita. Alergiile de tip IV apar
cu medierecelulara fara producerea de anticorpi si din acest motiv nu este posibila
desensibilizarea. Termeniicorecti din punct de vedere imunologic sunt aceia de
sensibilizare sihipersensibilizare, termenul de alergie fiind utilizat de obicei doar în
situatiile clinice.

Biodegradarea
Este un termen care poate fi folosit pentru reactii care se produc în câteva minute
saupentru cele care au loc în ani. Uneori se poate proiecta ca aceste reactii sa se
produca la un anumittimp dupa implantare, alteori acestea se produc la un anumit
termen, neprevazut.
În urma biodegradarii, biomaterialele implantate se pot dizolva, farâmita, pot deveni
elastice saurigide. În ceea ce priveste produsele rezultate în urma degradarii, acestea
pot fi toxice corpului saupot fi concepute sa realizeze o functie farmaceutica.
Conform standardului ISO 10993, tipurile de teste care se efectueaza pentru
apreciereabiocompatibilitatii sunt: mutagenitatea;toxicitatea sistemica acuta;
toxicitatea orala; citotoxicitatea;pirogenitatea; senzitivitatea; toxicitatea
intravenoasa; hemoliza; iritatia; implantarea.

Alergia
A fost initial definita ca o reactie puternica a individului la substantele reintrate în
organism.Aceasta definitie a fost modificata o data cu progresul cercetarilor
imunologice. Substantasensibilizanta, numita antigen, este o molecula sau o celula
care, odata introdusa în organism, induceproducerea de anticorpi sau celule specifice
defensive.
Termenii corecti din punct de vedere imunologic sunt aceia de sensibilizare si
hipersensibilizare,termenul de alergiefiind utilizat de obicei doar în situatiile clinice.
Opiniile oamenilor de stiinta suntînca împartite despre potentialul sensibilizarii
alergice al metalelor la pacientii care au implante sauendoproteze, desi majoritatea
autorilor au demonstrat o strânsa legatura între concentratia de Ni, Cr si Co din
aliajele utilizate ca biomateriale si potentialul alergic al acestora.

Testarea biologica a biomaterialelor

(A). Teste de evaluare initiala.

Testele initiale de raspuns biologic sunt indicate în continuare:
1. Citotoxicitate

c
c
c
Prin utilizarea tehnicilor de cultura celulara, aceste teste determina liza (moartea)
celulara, inhibitiacresterii celulare si alte efecte asupra celulelor provocate de
dispozitivele, materialele si/sauextractele lor.

2. Sensibilizare

Aceste teste evalueaza pe un model corespunzator, probabilitatea sensibilizarii la

contactul cumaterialele, dispozitivele si/sau extractele lor. Aceste teste sunt adecvate,
caci o expunere sau uncontact chiar si în cantitati minime de substanta potential
extractibila, poate sa conduca la reactii desensibilizare sau alergie.

3. Potential iritant

Aceste teste evalueaza potentialul iritant al dispozitivelor, materialelor si/sau

extractele lor, utilizândzone corespunzatoare sau tesuturi de implantare ca pielea,
ochiul si mucoasele, pe un model adecvat.

Testul (testele) realizat(e) trebuie sa adapteze zona de aplicare (piele, ochi, mucoasa)
si durataexpunerii cu scopul de a determina efectele iritante ale dispozitivelor,
materialelor si substantelor potential extractibile.

4. Reactivitate intracutanata

Aceste teste evalueaza reactia locala a tesutului la extracte cu dispozitiv. Ele sunt
aplicabile atuncicând determinarea potentialului iritant prin testari cutanate sau pe
mucoase sunt neadecvate(deexemplu, pentru dispozitivele cu acces la circuitul
sanguin). De asemenea, aceste teste pot fi utileatunci când substantele extractibile
sunt hidrofobe.

5. Toxicitate sistemica (acuta)

Aceste teste evalueaza pe un model animal potentialele efecte daunatoare datorate

expunerii unicesau multiple, într-un timp mai mic de 24 h, a dispozitivelor,
materialelor si/sau al extractelor lor. Elesunt adecvate atunci când contactul
antreneaza o absorbtie posibila de substanta extractibila toxica siprodusele de
degradare. Testele de pirogeniticitate sunt incluse pentru a detecta
pirogeniticitateaextractelor, dispozitivelor sau materialelor. O singura testare nu
poate diferentia pirogeniticitateaindusa de catre material, datorita contaminarii cu
endotoxine.

6. Toxicitate subcronica (subacuta)

Aceste teste determina efectele unei expuneri simple sau multiple a dispozitivelor,
materialelor si/sauextractelor lor pe o perioada de timp de cel putin 24 h, la cel mult
10% din durata de viata aanimalului de experienta (de exemplu, pâna la 90 zile).

7. Genotoxicitate

c
c
c
Aceste teste utilizeaza culturi de celule de mamifere sau nemamifere, sau altfel de
tehnici pentru a determina mutatiile genetice, modificari ale numarului si structurii
cromozomiale precum si alteefecte toxice asupra ADN-ului sau genelor, provocate de
catre dispozitivele, materialelor si/sauextractele lor.

8. Implantare

Aceste teste evalueaza efectele patologice locale asupra tesuturilor vii, atât la nivel
macroscopic câtsi microscopic, ale unui esantion de material sau produs finit plasat
sau implantat într-o zona deimplantare sau un tesut corespunzator pentru aplicatia
prevazuta. Se convine ca aceste teste sa fieadaptate zonei si duratei de implantare.
Pentru un material, aceste teste sunt echivalente celor detoxicitate subacuta, daca se
studiaza si efectele sistemice.

9. Hemocompatibilitate

Aceste teste evalueaza, pe un model sau sistem corespunzator, efectele dispozitivelor

saumaterialelor în contact cu sângele, asupra sângelui sau componentelor sanguine.
Testele specifice dehemocompatibilitate pot fi, de asemenea, imaginate pentru a
simula geometria, conditiile de contactsi dinamica fluidelor, în dispozitivul sau
materialul supus aplicatiilor clinice. Testele de hemoliza determina gradul de liza a
globulelor rosii si eliberarea hemoglobinei provocata de catre dispozitiv,materiale
si/sau extractele lor in vitro.

(B). Teste de evaluare complementara:

1.c Toxicitate cronica .

Aceste teste determina efectele unei sau mai multor expuneri ale dispozitivelor,
materialelor si/sauextractelor lor pe durata unei perioade de cel putin 10% din
durata de viata a animalului deexperienta (de exemplu, peste 90 de zile pentru
sobolan). Se convine ca aceste teste sa fie adaptatezonei de aplicare si duratei de
expunere.

2.c Carcinogenitate.

Aceste teste determina potentialul onconogen al dispozitivelor, materialelor si/sau

extractele lor, înurma unei sau mai multor expuneri sau contacte pe o perioada de
timp acoperind toata viataanimalului supus testarii. Aceste teste pot fi concepute în
scopul examinarii toxicitatii cronice sicaracterului oncogen în cursul unui experiment.
Testele de carginogenitate nu sunt în generalefectuate decât daca exista rezultate care
converg si care provin din alte surse. Se convine ca acesteteste sa fie adaptate zonei de
aplicare si duratei de expunere.

c
c
c
3.Toxicitatea asupra reproducerii si dezvoltarii (cresterii)

Aceste teste evalueaza efectele potentiale ale dispozitivelor, materialelor si/sau

extractele lor asuprafunctiei de reproducere, dezvoltarii embrionare (teratogenitate)
si dezvoltarea prenatala si postnatalaprecoce. Testele de toxicitate sau testele
biologice asupra reproducerii si cresterii nu sunt în generalefectuate decât în cazul
unde dispozitivul are o posibilitate de impact asupra capacitatii dereproducere a
subiectului. Trebuie sa se tina seama de locul de aplicare a dispozitivului.

4. Biodegradare

Atunci când exista posibilitatea de degradare si/sau resorbtie, aceste teste pot pune în
evidentaprocesele de absorbtie, distributie, biotransformare si eliminare a
substantelor extractibile siprodusele de degradare a dispozitivelor, materialelor
si/sau extractelor lor.

Biomaterialele metalice au influente diferite asupra organismului uman, distingându-

sediferite forme de reactii biologice, în functie de:

ùc concentratia de metal;
-la concentratii foarte mici, unele elemente ca cobalt, cupru, fier, mangan, zinc, chiar si
nichelsunt esentiale in metabolism.
-la concentratii mari sau excesive aceleasi elemente pot duce la reactii toxice; foarte
cunoscutesunt cele induse de arsenic, cobalt, nichel, plumb si multe altele.

ùc timpul de expunere;
Reactiile biologice sunt de regula nesemnificative la contactul cu majoritatea
metalelor, atuncicând timpul de expunere este redus(sub 30 zile);
-cu cât este mai mare timpul de expunere, cu atât creste riscul unor reactii biologice
nedorite.
ùc calea de administrare.
ùc caile de intrare în organismul uman a metalelor si ionilor metalici sunt variate:
â cale cutanata (contact cu pielea),
â cale respiratorie,
â cale digestiva,
ùc prin intermediul implantelor si protezelor executate din biomateriale metalice.
Acestea reprezinta o sursa in crestere de metale si ioni de metale în corpul uman.

Parametrii determinati prin testele de hemocompatibilitate:

1. Parametrii de timp Ȃreprezinta timpi implicati in procesul de coagulare:

c
c
c
 c Timpul Howell (timp de recalcifiere) Ȃ caracterizeaza coagularea globala si
masoara timpul de coagulare al plasmei oxalata sau citrata, in prezenta unui
exces de calciu; valori normale: 70Ȃ130 s.
c Timpul Quick (timp de protrombina) Ȃ caracterizeaza coagularea extrinseca; in
prezenta unor cantitati optime de tromboplastina tisulara si clorura de calciu,
plasma sanguina coaguleaza intr-un timp foarte scurt; valori normale: 10-15 s.
c Timpul de consum al protrombinei Ȃ caracterizeaza rata de degenerare a
tromboplastinei; valori normale: 30-40 s.
c Timpul de trombina Ȃ informatii despre formarea fibrinei; dupa un adaos de
trombina, plasma normala coaguleaza in cateva secunde.
c Timpul de cefalinaȂ masoara timpul de coagulare a plasmei deplachetate si
citrate, in prezenta unei cantitati optime de lipide (cefalina); valori normale:
70-110 s.

2. Parametrii de trombogeneza Ȃreprezinta numarul de trombocite, leucocite,

eritrocite, agregarea si aderenta lor la suprafata materialului, fragilitatea membranei
celulare, nivelul de hemoglobina, adsorbtia de proteine plasmatice etc.

Oc Important de determinat, deoarece trombocitele sunt foarte sensibile la

contactul organismului cu suprafete straine, eliberand factori procoagulanti.

3. Reactiile imune ale organismului la interactia sange-implant.

Oc Urmarite prin analiza celulelor (in special, a limfocitelor) din jurul implantului.

Oc Din leucocitele prezente pe implant, se poate izola si purifica ADN-ul

genomic,din analiza caruia se obtin informatii despre efectele mutagene ale
materialului .

c

c
c
 ~Bibliografie~

1.Site-ul : http://www.scribd.com/doc/47451752/Biocompatibilitate

2.Cursul numarul 3

3.Site-ul: http://ro.wikipedia.org/wiki/Biomaterial

c
c
c