Comportamentul uman

Comportamentul uman
Latura cea mai evidentă a personalităţii
Tema 1
↨
DEFINIŢII
Latura cea mai uşor observabilă
ORIENTĂRI TEORETICE
PROCESE PSIHOLOGICE MODULATOARE ↨
Latura cea mai susceptibilă evaluărilor
şi interpretărilor

Principalele orientări teoretice asupra Principalele procese psihologice implicate

comportamentului în modularea comportamentului

Rezultat al conflictului dintre instanţele psihismului •  Procese cognitive

Sinele, Eul, Supraeul
•  Procese afective

Rezultat al învăţării / modelării individuale de rol •  Procese motivaţional – voliţionale

Rezultat al învăţării sociale

 Mijloace de investigare a
Paradigme ale comportamentului comportamentului
•  Observația;
•  Biologică / Neurofiziologică •  Interviul;
•  Experimentul;
•  Psihologică •  Anchetele;
•  Testele psihologice;
•  Sociologică
•  Studiile de caz;
•  Meta-analiza;
•  Antropologică
•  Analizele etnografice;
•  Studiul documentelor (auto)biografice.

Observația
I. Planificarea şi realizarea observării
1.pregătirea → scop→ obiective;
→ nr. de caracteristici ale comportamentului
observat;
→ realizarea protocolului de observare;
→ stabilirea regulilor de observare.
2.realizarea → cu ipoteze de lucru;
→ fără ipoteze de lucru.
3.interpretarea → Etapa I – speculaţii
→ Etapa II – interpretarea propriu-zisă.
Observaţia
Avantajele observației:
•  costuri minime;
•  încurajează spontaneitatea subiectului;
•  permite generarea unor ipoteze valoroase pentru cercetări ulterioare.
Dezavantajele observației:
•  nu asigură monopolul observatorului;
•  subiectivitatea - observația nu poate produce singură relevanță statistică;
•  retrospectivitatea - observația nu poate fi aplicată în studiul unui
comportament ce poate avea consecințe ireversibile: suicid, comportament
violent.

Interviul clinic Interviul structurat
Avantaje
Etapele interviului clinic Permite obţinerea de informaţii
precise într-un timp scurt
1.Introducerea; Este relativ independent de
dispoziţia sau calităţile
2.Construirea relaţiei; intrinseci ale intervie-
vatorului (se desfăşoară
3.Evaluarea; după un protocol bine
stabilit)
4.Stabilirea credibilităţii şi autenticităţii;
5.Obţinerea informaţiilor : Poate fi standardizat cu uşurinţă
(răspunsurile pot fi
- întrebări deschise, închise şi cu răspunsuri multiple; codificate şi cuantificate)
- elaborare şi clarificare;
Este uşor de replicat, făcând în
- ascultare participativă; acest fel posibilă analizarea
unor loturi mari de subiecţi
- instrumente adecvate interviului;
Tipuri de interviu
Dezavantaje
Creează aproape invariabil
frustrare (neofe-rind
subiectului posibilitatea de
catharsis emoţional)
Este uşor de deturnat de un
subiect rău-intenţionat sau
necooperant
Cercetătorul decide apriori care
subiecte sunt importante,
fără a ţine seama de
răspunsurile subiectului şi
fără posibilitatea de a
rectifica acest lucru
Poate avea validitate redusă
(dacă întrebările nu sunt
cele mai reprezentative)
Interviul semistructurat
Avantaje Dezavantaje
Oferă posibilitatea
pacientului de a se
elibera de emoţiile sau
Depinde, într-o măsură mai mare
decât cel structurat, de
temerile sale,
abilităţile intervievatorului
facilitează
autodezvăluirea
Este mai nuanţat, adaptat
personalităţii
Furnizează informaţie dificil de
prelucrat statistic sau de
subiectului operaţionalizat
Previne etichetarea apriori,
de către intervievator,
Este cronofag
a unor chestiuni, ca
fiind neimportante
Este mai vulnerabil decât cel
Facilitează abordarea unor
subiecte mai
structurat la influenţarea
răspunsurilor de către
complexe
intervievator

6.Încheierea. Subiectul are sentimentul că poate

controla mai uşor
desfăşurarea interviului
(„este în temă”)
Creează o asimetrie în relaţia
Creează un raport mai bun
Greu de repetat şi deci de
standardizat (temele
între intervievator şi
intervievator - intervievat interviului iau naştere ad-
intervievat
hoc)

Interviul clinic Experimentul

Avantajele interviului:

- mai obiectiv decât observaţia;

- poate fi integrat în anamneză;
- oferă date importante despre starea somatică /psihologică a pacientului; = metoda prin care, în psihologie, un comportament poate fi provocat,
- ușor de utilizat pentru aprecierea comportamentului în raport cu toate controlat sau manipulat; permite stabilirea unor legături clare între
variabilele aflate în studiu.
coordonatele temporale (trecut, prezent, viitor);
- costuri relativ mici.
Experimentul

Dezavantajele interviului: ↨
- persoana intervievată poate anticipa răspunsurile;
Natural Laborator
- persoana intervievată poate manipula rezultatele în folosul său.
 Testele psihologice
Ancheta
Explorează comportamente stabile, uneori ritualizate, derivate Probe standardizate care măsoară sau descriu un anume comportament
din sentimente sau credințe puternice ↨
Chestionar
↨
Avantajele anchetei: Proiective
- constituirea simplă a lotului de studiu;
- costuri relativ reduse raportate; Parametri ai testelor psihologice
- diagnostice în evaluarea comportamentelor cu risc.
Fidelitate

Dezavantajele anchetei: Validitate

- rezultatele se exprimă statistic;
- nu permite evaluări calitative de fineţe. Sensibilitate

Alte mijloace de investigare a comportamentului

Studiile de caz - descriere calitativă a unui comportament sau fenomen

psihologic care nu poate fi analizat prin metode cantitative, datorită
complexității şi varietăţii

Meta-analiza - vizează analiza statistică a unui număr de cercetări realizate

anterior;

Analizele etnografice – studiază credințe, mentalități, modalități specifice de

a înțelege și explica realitatea;

Studiul documentelor (auto)biografice (jurnale) reprezintă o metodă

utilizată cu succes în studiile longitudinale.
Tema 2
BAZE BIOLOGICE ALE COMPORTAMENTULUI

Elemente de genetică a comportamentului

Metodele genetice
– utilizate pentru a estima efectul net al factorilor genetici şi de mediu asupra diferenţelor
individuale şi a comportamentului
– scopul lor- de a identifica gene specifice responsabile de influenţa genetică
– studiile pot fi realizate pe animale şi pe oameni
Metodele genetice utilizate la om:
! metoda studiului gemenilor monozigoţi (identici în proporţie de 100%) şi dizigoţi (identici
în proporţie de 50%)
-aplicabilitate: -dacă trăsăturile de comportament sunt influenţate de factori de mediu,
atunci acestea ar trebui să fie la gemenii dizigoţi la fel de similare ca şi la
gemenii monozigoţi
-dacă trăsăturile de comportament sunt influenţate de gene, atunci gemenii
dizigoţi ar trebui să fie mai puţin similari între ei faţă de gemenii monozigoţi
-limite: -număr de subiecţi mic
-nu oferă o estimare precisă a raportului genetică-mediu în apariţia unui comportament
! metoda adopţiei
-se bazează pe adoptarea copiilor mici, departe de familia biologică,
-rol – evidenţierea comparativă a efectelor geneticii şi ale mediului
-pot exista mai multe variante:
"varianta adoptorilor (demers retrospectiv) – pornind de la copii bolnavi, se
evaluaeză măsura în care părinţii naturali sau adoptivi au boala
-dacă proporţia părinţilor naturali care au boala depăşeşte proporţia
părinţilor adoptivi care au boala == factorul genetic este mai important
"varianta adoptaţilor (demers prospectiv) – pornind de la părinţi afectaţi, se
evaluează proporţia în care copiii lor (naturali sau adoptaţi) au boala
-dacă proporţia copiilor naturali care au boala o depăşeşte pe cea a copiilor
adoptaţi == factorul genetic este mai important
"metoda încrucişării (cross-fostering) (=combinaţia celor 2 variante de mai sus)
-se compară copii adoptaţi cu părinţi adoptivi sănătoşi şi părinţi naturali bolnavi cu
copii adoptaţi cu părinţi adoptivi bolnavi şi părinţi naturali sănătoşi
-incidenţa bolii mai mare la primul lot de copii == factorul genetic este mai mare
Ex. riscul de transmitere genetică a schizofreniei

Implicaţiile etice ale studiilor genetice

"noţiunea de „eugenie”şi orientări derivate
-punct de plecare: selecţia naturală poate fi accelarată şi îmbunătăţită prin intervenţia umană
conştientă
-eugenismul „ştiinţific” – viza eliminarea feţilor anormali genetic şi păstrarea celor cu constelaţie
genetică favorabilă
-„eugenia negativă” – susţine necesitatea eliminării indivizilor handicapaţi genetic
-„eugenism pozitiv” – porneşte de la ideea că din încrucişarea dirijată a unor indivizi deosebiţi se
vor naşte copii remarcabili
"sfatul genetic, efectele în plan psihologic ale testelor genetice modul de aplicare a
informaţiilor în selecţia unor trăsături comportamentale
-consilierea genetică a cuplurilor cu boli ereditare în vederea planificării familiale
"investigaţii genetice la nivel populaţional
-încurajarea acestora cu scopul depistării markerilor tipici pentru unele boli versus riscul de
discriminare a unor persoane

Contribuţia geneticii în bolile psihice -exemplificare: determinismul schizofreniei

-background-ul genetic
-agregarea familială a bolii
-vulnerabilitate crescută de apariţie a bolii, în funcţie de gradul de rudenie cu persoana bolnavă
-teoriile familiale – rolul ambiguităţii mesajului emoţional parental
-„divorţul emoţional” (Bowen, 1978) –raporturi convenţionale între părinţi care se luptă
pentru supremaţie, copilul fiind pus în situaţia de a alege între mamă şi
tată " copilul evadează într-o lume imaginară în care se simte în siguranţă
-ambivalenţa afectivă („double bind”) (Bateson, 1956) – mediu familial cu mesaje
emoţionale ambigue şi eventual contrare " evadare într-o lume mai sigură
-atitudine parentală de tip „gardul de cauciuc” („rubber fence”) (Wynne, 1958)
-limitele familie-lume imprecis trasate, influenţând negativ capacitatea de
individuaţie a adolescentului (îngrădirea libertăţii în familie şi riscul de a se simţi
şantajat de propria familie dacă iese din mediul familial)

Influenţele genetice asupra unor trăsături de comportament sau boli psihice

1. Inteligenţa/ retardul mental
Inteligenţa
-determinismul dublu al inteligenţei (Leta Hollingworth, 1926): ereditar şi sub acţiunea factorilor
educaţionali şi de mediu
-relaţia ereditate –mediu se realizează si pe parcurs (indivizii mai inteligenţi sunt mai activi în
selectarea mediilor în care trăiesc sau îşi desfăşoară activitatea)
Retardul mental –definit ca:
-funcţionare intelectuală generală sub medie
-restricţii semnificative în funcţia adaptativă în cel puţin 2 din domeniile comunicare,
autoîngrijire, viaţă de familie, aptitudini sociale, autoconducere, aptitudini
şcolare, ocupaţie, timp liber, sănătate, securitate
-debutul înaintea vârstei de 18 ani
Ex de condiţii genetice asociate cu retardul mental:
-sindrom Down (trisomia 21) –deficit intelectual
-sindrom Klinefelter (cr X suplimentar la bărbat) –deficit intelectual, dificultăţi de
învăţare şi vorbire
-sindrom Turner (absenţa unui cr X la femeie) –dificultăţi de învăţare, tulburări de
comportament
-sindrom Prader-Willi (deleţii ale unor gene de pe cr. 15) –deficit intelectual,
dificultăţi de învăţare, tulburări de
alimentaţie, hiperfagie, tulburări de
comportament (crize de nervi, încăpăţânare)

2
 -fenilcetonuria
-sindrom de X fragil –tulburări de învăţare, comunicare, socializare
-hiperactivitate, nelinişte, comportament impulsiv
2. Inteligenţa emoţională = capacitatea de a percepe şi exprima emoţii, de a asimila emoţiile
în gânduri, de a face faţă emoţiilor şi de a le regla în funcţie de sine şi de ceilalţi
-cuprinde elementele:
-cunoaşterea emoţiilor personale
-gestionarea emoţiilor
-direcţionarea emoţiilor către scop
-empatia
-capacitatea de a construi relaţii interpersonale pozitive
-starea de bine personal
3. Agresivitatea
-poate fi înnăscută şi reactivă
-există o contribuţie ereditară – s-a evidenţiat o genă (Pet1-ETS) ce codifică sinteza serotoninei
(deficit Pet1-ETS" funcţionare nesatisfăcătoare a sistemului serotoninergic "
predispoziţie spre anxietate şi comportament agresiv)
4.Tulburarea bipolară
-diferite studii au identificat gene ce par a fi implicate în apariţia tulburării bipolare, unele fiind
comune cu genele implicate în apariţia schizofreniei
5. Boala Alzheimer
=afecţiune degenerativă progresivă a creierului, urmaţă de deteriorarea funcţiilor de cunoaştere,
cu pierderea capacităţilor intelectuale ale individului şi a valorii sociale a personalităţii, asociată
cu tulburări de comportament

3
Bazele neuroanatomice şi neurofiziologice ale comportamentului

Există o mare diversitate a structurilor anatomice şi a proceselor fiziologice cerebrale implicate

în comportament:
-activitatea neuronilor din SNC cu funcţii motorii
-structuri nervoase cu -rol în afectivitate (sistemul limbic, paleocortex)
-rol integrativ vegetativ (hipotalamus)
-rol volitiv (paleocortex, lob frontal)
Comportamentul alimentar
-hipotalamusul= rol central
- aria hipotalamică laterală
-stimulare"senzaţie de foame, apetit crescut, pe termen lung-obezitate
-distrugere "absenţa senzaţiei de foame, anorexie, iar pe termen mai lung-
caşexie, moarte
-nucleul ventromedial din aria hipotalamică medială – centru al saţietăţii
-stimulat de creşterea rezervelor metabolice ale organismului "oprirea
ingestiei de alimente
-afectarea (traumatică/ chirurgicală) a centrului saţietăţii
"supraalimentaţie " obezitate
-sistemul limbic – septumul şi amigdala – conotaţiile emoţionale ale unui aliment
-hipocampul – implicat în memorizarea gustului unui aliment
Circuitele hipotalamus- hipocamp iniţiază schiţe de comportament pt procurarea hranei şi
discriminarea între diverse alimente
Planul comportamental este transmis la neocortex, care în asociere cu paleocortexul, îl
definitivează în funcţie de posibilităţile de procurare a hranei (în comparaţie cu acte anterioare
de comportament alimentar) sau în funcţie de alte necesităţi de moment.
Planul motor de realizare a actului comportamental alimentar este iniţiat de neocortex, apoi este
transmis la cerebel şi este influenţat şi de ganglionii bazali (rol în motilitatea voluntară şi
semivoluntară).
Există un feedback permanent transmis cotexului, ganglionilor bazali şi cerebelului, via talamus.

Comportamentul sexual
Are la bază satisfacerea motivaţiei sexuale (cu origine în sistemul limbic).
Structurile implicate:
- porţiunea septală a fasciculului median al creierului anterior
-aici este localizat „sistemul de recompensare”
-este stimulată de procese psihice senzoriale şi comportamentale declanşate de
vederea persoanei iubite, mirosul, atingerea, conversaţia " creează o
încărcătură emoţională deosebită ce culminează cu actul sexual
- lobii occipital, frontal, temporal
-amigdala (cu rol şi în comportamentul emoţional)
-hipotalamusul (unde se realizează integrarea între componenta nervoasă şi cea endocrină)
-măduva sacrată (unde se închide arcul reflex al actului sexual) care primeşte influenţe de la
hipotalamus şi de la centrii scoarţei cerebrale

Comportamentul în stări emoţionale

-emoţiile iniţiază comportamente: -imediate (reacţia de tip „fugă sau luptă”)
-pe termen lung (ex. sindrom de stres post-traumatic)

4
-ariile asociative temporo-occipitale, lobul prefrontal, sistemul limbic, amigdala, hipocampul sunt
implicate în memoria afectivă, care stă la baza multor reacţii comportamentale
-emoţiile pot determina:
-comportamente pozitive („stenice”) – ca emoţii de plăcere, bucurie, etc. asociate cu
căutarea şi menţinerea excitantului respectiv
-comportamente negative („astenice”) -ca emoţii neplăcute, tristeţe, frică, furie,
agresivitate şi care presupun îndepărtarea sau evitarea excitantutului respectiv
-comportamente indiferente
- baza neurofiziologică a emoţiilor
= sistemul limbic
-„circuitul Papez” –cuprinde structuri cu rol în -procesarea emoţiilor,
-reactualizarea emoţiilor
-realizarea comportamentelor generate
de stările emoţionale
-structurile implicate sunt: hipocamp, fornix, corpii mamilari,
fasciculul Vicq-D’Azyr, talamus (nucleii anteriori), girus cinguli
- amigdala -localizată în profunzimea lobului temporal
-rol în -frică,
-învăţare, memorare
-interacţiunile sociale
-modularea emoţiilor, copingul emoţional
-leziuni ale amigdalei –nucleul central !preeminenţa unei forme active de coping
-zona bazală ! efecte inverse
-nucleul lateral !anihilează ambele forme de coping
-procesarea emoţiilor primare , alături de
- hipocamp -unde se depozitează memoria afectivă a situaţiei
- hipotalamus (unde are loc „traducerea” emoţiilor în manifestări vegetative: variţiile frecvenţei cardiace
şi respiratorii, roşeaţa, paloare, reacţia sudorală, stimularea motilităţii intestinale)
-lobul frontal – rol în interpretarea şi analiza emoţiilor
Complexitatea comportamentului emoţional – explicată pe baza legăturilor nervoase bilaterale dintre
sitemul limbic şi lobul frontal

Comportamentul în starea de frică

-efectul fricii " 2 comportamente opuse: fuga sau lupta
-frica „acută”
-hipotalamus posterior"reacţii vegetative ce pregătesc organismul pt luptă sau fugă
-amigdala-2 roluri – stimulează SN somatic şi vegetativ să declanşeze „sistemele de alarmă”
-stochează amintirea ameninţării
-există 2 căi neuronale:
-calea joasă: semnalele fricii"metatalamus" amigdala "neocortex
- interpretarea inconştientă şi înnăscută a pericolului
-stă la baza fricii condiţionate (a fricii învăţate inconştient)
-calea înaltă : semnalele fricii " metatalamus "cortex occipital, vizual " amigdala
-interpretarea conştientă şi raţională a pericolului

Comportamentul în stări emoţionale complexe

Ex: anxietatea, depresia

5
-localizările cerebrale ale acestora sunt mai puţin cunoscute (leziuni la nivelul hipocampului şi amigdalei
"anxiety-like behavior)
-amigdala – implicată în geneza anxietăţii , depresiei
-amigdala şi hipocampul modulează emoţiile
-lobul frontal – rol în procesarea şi conştientizarea emoţiilor complexe

Comportamentele complexe
-generate de evoluţia creierului uman, socializare, evoluţia gândirii, a conştiinţei umane
-rolul principal – lobul frontal – cel mai important rol în gândire
-planul comportamental – este elaborat în lobul frontal
- este modulat de structurile subcorticale şi de ariile de asociaţie cerebrale
-este ajustat la realitate prin feedback-uri primite de la analizatori

Rolul structurilor anatomice cerebrale în diferite comportamente

Cerebel -modulează contracţiile musculare, punând în echilibru tonusul postural cu

contracţiile musculare automate, semiautomate şi voluntare
Talamus - intervine în afectivitate
-releu în căile senzitive care merg spre cortex
Hipotalamus -intervine în comportamentele alimentar, hidric, sexual, afectiv
-reglează comportamentul afectiv-emoţional
leziuni la acest nivel" manie, melancolie, delir
tumori la nivelul hipotalamusului la copii sub 2 ani " comportament vesel
inadecvat
-implicat în răspusurile la stres de tip fugă (hipotalamus ant) sau luptă (nc
ventromedial) – considerate ca răspunsuri de autoconservare
-implicat în secreţia de endorfine

Sistemul limbic:
Hipocamp -rol în memoria afectivă şi în modularea emoţiilor
-leziuni la acest nivel " amnezie anterogradă (a evenimentelor recente,
în boala Alzheimer)
Amigdala -în comportamentele alimentar, sexual, în copingul emoţional şi în stările
emoţionale complexe
-leziuni bilaterale " scad comportamentul agresiv, de atac
-ablaţia uni/bilaterală a nc amigdalian " reduce comportam agresiv
Corpii striaţi -adaptează mişcările automate şi semiautomate, în strânsă relaţie cu ariile motorii
Lobul frontal - prin intermediul său sunt aduse la nivel conştient comportamentele instinctive şi
emoţiile
-se elaborează schema comportamentală finală în diferite comportamente
-sediul personalităţii şi al gândirii
-asigură integrarea superioară a emoţiilor şi motivaţiilor
-leziuni la acest nivel " tulb gândire, memorie, afective, tulb de limbaj (afazia Broca-
dificultate în formularea cuvintelor)
Lobul temporal – leziuni la acest nivel " tulb de memorie, afective, tulb de limbaj (afazia Wernicke –
afectarea înţelegerii cuvintelor)
Emisferele cerbrale (EC)– lateralizare (o funcţie psihocomport nu e egal distribuită între EC)

6
 EC stângă =dominantă –controlează partea dr a corp
-centrul vorbirii (la maj dreptacilor şi la aprox 70% stângaci)
-asoc cu raţiunea, raţionamentul,
reconstrucţia raţională a realit
EC dreaptă =non-dominantă –artistică, impresii, amintiri afective
-latura afectivă
- localiz spaţială, abilit muzicale
-ei i se adresează procesele relaxare, psihoterap
(care activează EC dr pt a relaxa EC stg )
-ipoteza complementarităţii
-EC interacţ şi se completează reciproc în integrarea şi realizarea
unităţii de ansamblu a sist comportamental
-scindarea celor 2 EC "destrămarea unităţii activităţii psihice
-sindr deconectare –experimentul Sperry (1968) – comisurotomie la
bolnavii epileptici
-postoperator - fără crize epilepsie, fără modificări ale personalităţii,
inteligenţei " cele 2 EC par să funcţioneze independent,
ca 2 creiere separate
-postoperator pacienţii au fost supuşi unor exp citire, scriere
-ob în câmp viz dr "EC stg"Pacientul descrie ob prin vorbire
-ob în câmp viz stg"EC dr" Pacientul nu poate descrie
obiectul văzut, dar îl recunoaşte, îl poate alege

Plasticitate
Organizarea cerebrală este stabilită încă înainte de naştere şi nu se modifică substanţial după naştere, dar
cortexul cerebral cunoaşte o continuă dezvoltare.
Creierul este maleabil şi educabil în timpul primilor ani de viaţă. Capacitatea de schimbare este cunoscută
sub denumirea de plasticitate.
În anumite limite, sistemul nervos poate fi modificat şi perfecţionat de către experienţa acumulată pe
parcursul mai multor ani, iar creierul poate fi antrenat pentru a reînvăţa şi imita învăţarea anterioară, care
poate s-a pierdut în urma unui accident sau alt traumatism cerebral.
Modificările la nivel cerebral au loc nu numai la organismele tinere, dar şi la cele îmbătrânite.
Odată cu înaintarea în vârstă, SNC funcţionează diferit, iar uneori nu chiar atât de bine ca până atunci.
Se produce scăderea numărului de neuroni şi de receptori, iar sarcinile de învăţare devin mai dificile.
Sunt importante:
-dezvoltarea structurilor neuronale are loc prin extinderea utilizării structurilor respective
-plasarea individului în mediu complex, îmbogăţit
-s-au descoperit substanţe (nimodipina) care pot facilita învăţarea la şobolanii în vârstă
-la persoanele cu leziuni cerebrale se poate produce o reorganizare corticală

7
Bazele neurochimice ale comportamentului

Neuromediatorii
= substanţe care realizează transmiterea informaţiei nervoase între neuroni şi de la neuron la fibra
musculară striată sau netedă sau la o celulă din structura unei glande
-sunt implicaţi în comportament cu rol de a inhiba sau stimula comportamentul sau specifici unui anumit
tip de comportament
Clasificare:- neuromediatori cu moleculă mică –acetilcolină
-amine biogene (dopamină, (nor)adrenalină,
serotonină, histamină)
-aminoacizi (GABA, glicină, glutamat)
-peptide neuroactive -hormoni secretaţi de hipotalamus (TRH, GnRH, somatostatină, CRH, STH-RH)
-hormonii neurohipofizei (vasopresină, oxitocină)
-peptide pituitare
-peptide gastointestinale
-neuromediatori cardiaci
-alţi neuromediatori (angiotensină II, bradikinină, peptidele
somnului, calcitonină, neurokinină)
Rolul în comportament
Acetilcolina
–la nivel periferic (rol în transmiterea influxului nervos la muşchi şi în secreţia glandulară)
-deficitul de acetilcolină " myastenia gravis (deficit motor şi fatigabilitate a
muşchilor scheletici
-la nivel cortical – implicată în tulburările de dispoziţie (<= din dezechilibrul acetilcolină –
noradrenalină la nivelul sistemului limbic şi al cortexului cerebral):
-raport mare = depresie
-raport mic = manie
(utilizarea antidepresivelor „triciclice” (anticolinergice) pt
ameliorarea dispoziţiei, dar cu timp mare de latenţă şi efecte secundare)
-implicată în boala Alzheimer şi în sindromul Down (degradarea neuronilor
acetilcolinergici)
-rol în memorie (receptorii colinergici se găsesc în cantităţi mari în hipocamp)
Adrenalina/ Noradrenalina
-Ad şi NAd -rol în -răspunsul de tip „fugă sau luptă” (fight or flight) în faţa unui pericol
-acţiune foarte difuză în toate ariile corticale; considerate modulator de semnal
(codifică raportul semnal/ zgomot în SNC: NAd, Ad crescute =mai mult semnal,
dar mai greu de procesat; NAd, Ad scăzute= mai puţin semnal,mai uşor de
procesat " permite focalizarea atenţiei)
-Ad -reglarea temperaturii corpului
-reglarea tensiunii arteriale şi a frecvenţei respiratorii
-comportamentul alimentar
-NAd –ciclul somn-veghe
-stările de anxietate
-tulburările de dispoziţie
(în trat depresiei – adm IMAO (inhibitori de monoamoxidază)
-Ad şi Nad – prezente în cantităţi mari la cei cu tip de personalitate A (indivizi alerţi, concentraţi,
ocupaţi, care din cauza nivelului ridicat de catecolamine sunt expuşi unei incidenţe
mărite a afecţiunilor cardiovasculare)

8
Dopamina
-se găseşte în:
-tractul mezostriat (nigrostriat) (face legătura între substanţa neagră şi nucleul caudat şi putamen)
-scăderea dopaminei din aceste structuri este asociată cu apariţia bolii Parkinson
(deficit dopamină" boala Parkinson; trat: L dopa)
-tractul mezolimbocortical (cuprinde sistemul limbic: nc. accumbens, amigdala,
hipocampul, cortexul cingular)
-această structură este stimulată în schizofrenie
-la nivel periferic- implicată în coordonarea motorie
-la nivel central – implicată în etiologia schizofreniei
(argumente: -eficienţa blocanţilor de receptori DOPA în tratamentul schizofreniei
-prezenţa unui număr crescut de receptori DOPA în creierul
persoanelor cu schizofrenie)
(exces de dopamină" schizofrenie)
-asociată cu modificări ale dispoziţiei : -în cantităţi mari "stări maniacale
-în cantităţi mici " depresie
-este mediator al dependenţei de drog (consumul de droguri "creşterea secreţiei de dopamină în
sistemul limbic" susţine motivaţia pt consumul de droguri)
Serotonina
-implicată în inhibiţia comportamentală (receptorii 5-HT 1A localizaţi în nucleul rafeului median şi
dorsal şi în hipocamp, septum şi unele straturi corticale; medicamentele anxiolitice îi stimulează)
-asociată cu depresia (receptorii 5-HT 1B; medicaţia antidepresivă îi inhibă)
-implicată în apariţia migrenei (receptorii 5-HT 1D influenţează vascularizaţia cerebrală)
-are efecte duale: inhibitorii (cortexul cerebral) şi excitatorii (cortexul limbic)
-rol în mecanismul somnului (alături de noradrenalină şi dopamină)
-serotonina " induce somnul lent
-implicată în transmiterea durerii
GABA (acidul gamma-aminobutiric)
-cel mai important neuromediator inhibitor al SNC
-implicat în mecanismul somnului
-asociat cu tulburările afective (depresie)
-influenţează comportamentele motivaţionale
Enkefalinele şi endorfinele
-aparţin clasei de neuropeptide denumită „opioide endogene”
-rol în modularea durerii (scad senzaţia dureroasă)
-efect imunostimulant
-mediatorii „plăcerii”
-implicaţi şi în echilbrul hidric, comportamentul alimentar
Alţi neuromediatori
Histamina – rol în -ritmul nictemeral
-ciclul foame-saţietate
Glutamat, Aspartat, Hemocisteat – excitatori ai SNC
-rol în agresivitate, impulsivitate, tulburările schizofrenice
Oxidul nitric (NO) şi Prostaglandine –influenţează eliberarea de neurotranmiţători
Colecistokinina – rol în -atacurile de panică
-tulburările obsesiv-compulsive
Glicina – inhibitor al SNC

9
Tema 3
BAZELE PSIHOSOCIALE ALE COMPORTAMENTULUI
Modelarea socială, de la tipuri psihocomportamentale cu risc (A,C,D), la aprecierea diferită -
din punct de vedere cultural - a normalităţii şi anormalităţii psihice

I. Tipurile psihocomportamentale A, C şi D

1. TIPUL PSIHOCOMPORTAMENTAL A

Rosenman, Friedman & Jenkins (1974) au pus în legătură apartenenţa la acest tip de
personalitate cu predispoziţia spre boli cardiovasculare, prin suprasolicitarea compartimentelor
psihice motivaţional, voliţional, afectiv şi cognitiv, mai ales dacă aceasta este coroborată cu
nerespectarea unui regim de viaţă sanogenetic sau cu o vulnerabilitate înnăscută de organ.

1.1. Elemente caracteristice:

• Ostilitatea si agresivitatea
• Sentimentul urgenţei si nerăbdarea’;
• Competitivitatea;
• Nevoia puternică de acumulare („workaholic”);
• Unele simptome fizice care sunt o consecinţă a stressului acumulat.

Agresivitatea persoanelor care aparţin acestui tip psihocomportamental poate fi de natură

cognitivă, verbală, comportamentală.

Unii cercetători au criticat modelul tipului A, din perspectiva a doua direcţii:

a. Nu s-ar constitui intr-un pattern coerent;

b. Nu este un predictor infailibil al bolilor cardiovasculare (Bates, 2006).

După alţi autori (Williams, 2001), nu toate trăsăturile tipului A se corelează cu riscul pentru
afecţiunile cardiovasculare, ci în principal ostilitatea.

1.2. Repercusiuni asupra sănătăţii

În plan biologic:
- datorită ostilităţii şi presiunii timpului pe care o resimt persoanele cu tip
psihocomportamental A, sistemul lor nervos este hiperactiv (Friedman et al.,1975);
- există o producţie constant crescută de noradrenalină şi adrenalină;
- şi alţi hormoni sunt secretaţi în mod excesiv, cum ar fi testosteronul, responsabil de
apariţia obezităţii şi de cresterea anabolismului (Berman, 1993);

! 1!
!
 - de asemenea, nivelul trigliceridelor şi al colesterolului este semnificativ ridicat faţă de
persoanele care nu au acest tip psihocomportamental.

În plan somatic: pot apărea simptome cardiovasculare - HTA (risc mai mare - 84%, faţă de
persoanele fără tipul psihocomportamental A) şi boală coronariană (risc de două ori mai crescut
la persoanele cu tip A);

În plan psihoindividual: anxietate, depresie, frustrare, suprasolicitarea compartimentelor

psihice, apariţia unor comportamente patogenetice (fumat, sedentarism, consumul excesiv de
alcool, somn insuficient);

În plan psihosocial: izolare sociala, stressul exacerbat de locul de muncă, lipsa suportului
social;

În planul relaţiei cu instituţia medicală: apelarea medicului este amânată, întârziată, relaţia cu
medicul este dificilă, din cauza comunicării deficitare cu acesta, complianţa terapeutică este
scăzută, atât în ce priveşte medicaţia, dar şi restricţiile igieno-dietetice.

1.3. Strategii de comunicare, opţiuni psihoterapeutice

- Punctualitatea medicului - este dezirabilă atunci când are o consultaţie a pacienţilor cu tip A
(pacientul este nerăbdător, simte ca nu are timp, este iritabil, etc.);
- Schimbarea climatului profesional, stilului de muncă al pacientului cu tip A fac obiectul
consilierii şi psihoterapiei;
- Programe de management al stressului – vizează optimizarea inteligenţei emoţionale;
- Psihoterapiile cognitiv-comportamentale – vizează remodularea gândurilor iraţionale,
dăunătoare şi a comportamentelor inadecvate (de ex. de suprasolicitare).

2. TIPUL PSIHOCOMPORTAMNETAL C

2.1. Elemente caracteristice

Comparativ cu tipul psihocomportamenal A (care se mânie facil şi nu-şi poate ascunde

emoţiile negative), persoanele care au tipul C îşi inhibă trăirile negative, oferind aparenţa de
calm, raţionalitate. În realitate, ele au emoţii puternice (frustrare, disperare, neputinţă) pe care le
refulează.
Elementele psihologice esenţiale ale personalităţii de tip C sunt:
- evitarea conflictelor;
- negarea si suprimarea emoţiilor (cu precădere a furiei);
- inautenticitatea deschiderii sociale;

! 2!
!
 - dezirabilitatea socială exagerată;
- excesul de obedienţă;
- nivelul elevat de raţionalitate;
- reprimarea continuă a emoţiilor („antiemoţionalitate”).

Consecinţele acestei reprimări puternice a emoţiilor negative sunt negative - în plan

social, psihologic şi somatic.

2.2. Repercusiuni asupra sănătăţii

- apariţia cancerului prin interiorizarea stressului (scad celulele NK si limfocitele T helper);

- diminuarea secreţiei de catecolamine şi hiperfuncţia axei hipotalamo-corticotrope;
- asocierea de comportamente patogenetice (consum de substanţe nocive);
- risc de boli autoimune (artrita reumatoidă, lupus, scleroza multiplă, fibromialgie).

2.3. Strategii de comunicare, optiuni psihoterapeutice

Relaţia medic- pacient poate să releveze rapid elementele psihologice ale tipului C, astfel:
- pare precaut, tăcut, formalist;
- comunicarea lui este lentă, încearcă să evite greşelile;
- are standarde ridicate, cu privire la alţii, dar şi faţă de propria persoană.

Este dezirabil, în plan psihoterapeutic, să urmărim, la tipul C, flexibilizarea atitudinii, potenţarea

asertivităţii, exprimarea emoţiilor negative. Exemple de psihoterapii indicate pentru atingerea
acestor deziderate sunt psihoterapiile cognitiv-comportamentale şi art-terapia.

3. TIPUL PSIHOCOMPORTAMENTAL D

3.1. Elemente caracteristice

- Afectivitatea negativă;
- Inhibiţia socială.

Persoanele cu tipul D au nivele crescute de anxietate, iritare şi stări depresive pe care nu le

exteriorizează, de teama respingerii sociale sau a dezaprobării. Au o stima scăzută de sine şi
predispoziţii depresive.

3.2. Repercusiuni asupra sănătăţii

- tipul D reprezintă un element de risc asociat cu prognosticul şi starea de sănătate proastă pentru
pacienţii cardiovasculari, inclusiv cei operaţi.

! 3!
!
3.3. Strategii de comunicare, opţiuni psihoterapeutice

Consilierea psihologică la tipul D trebuie să vizeze obiective precum ameliorarea capacităţii de

auto-management, extinderea reţelei de suport, adaptarea optimă la condiţia de bolnav,
potenţarea activităţilor sociale. Efectele scontate sunt reprezentate de reducerea stressului
perceput, a anxietăţii şi depresiei, îmbunătăţirea calităţii vieţii.
Psihoterapia cognitiv-comportamentală, hipnoza şi terapia centrata pe client sunt exemple de
strategii terapeutice eficiente la aceşti pacienţi.

II. ELEMENTE DE SOCIOLOGIE ȘI ANTROPOLOGIE MEDICALĂ, IMPORTANTE

ÎN CONTEXTUL SĂNĂTĂȚII ȘI BOLII

1. Rolul sociologiei și antropologiei în optimizarea înțelegerii comportamentului față de boală

și tratament
Antropologia și sociologia medicală sunt două discipline care au ca finalitate perceperea
fenomenului medical dintr-o perspectivă mai amplă, oferind domeniului medical o viziune
complexă asupra ființei umane.
Sunt vizate transpunerea şi înţelegerea, din perspectivă grupală sau macrosocială, a unor
fenomene psihologice în care este implicat bolnavul (asumarea rolului de bolnav, consecințele
acestuia, aderența la grup, persuasiunea și influența în relația medic-pacient, relația dintre
sistemul de valori al pacientului și cel al instituțiilor medicale).

2. Importanța apartenenței la grup asupra reprezentărilor sănătății și bolii

Apartenența la un grup social are repercusiuni evidente în planul reprezentărilor asupra
sănătății și bolii, de la viziuni “tehniciste” (credința neclintită în analize medicale și
medicamente) la percepții mistice ale sfatului medical, echivalente descântecului sau magiei
albe.
Funcţie de apartenenţa la un grup şi de rigiditatea / ofensivitatea normelor de grup, există
diferențe semnificative cu privire la adresabilitatea la medic, dar şi cu privire la interpretarea
unor simptome care sunt regăsite între populații care conviețuiesc în același areal dar au o
sorginte culturală diferită. Identitatea de grup poate suferi mutaţii în timp, spre exemplu, pot fi
evidente procese de genul aculturației (în care un grup preia cu timpul credințele și obiceiurile
altui grup) sau aculturației pragmatice (preluarea de la cultura dominantă, fără asimilare, a unor
segmente culturale- tehnologii, resurse- exclusiv pentru realizarea unor nevoi pragmatice).
Aceste transformări pot viza şi modalitatea de raportare la boală şi la instituţia medicală.

! 4!
!
3. Relația între stratificarea socială și sănătate/îmbolnăvire

3.1.Componente ale stratificării sociale

- Statusul ocupațional = asumarea unei profesii;

- Statusul educațional – nivelul de educație poate modela percepția asupra sănătății,
apelul la medicina profilactică şi raportarea la tratament;
- Venitul – persoanele cu venituri mici pot avea alte priorități legate de costurile nevoilor
primare, iar medicamentele, serviciile medicale calitative vor fi situate într-un plan
secund.

3.2.Mecanisme prin care stratificarea socială influențează păstrarea sănătății sau

susceptibilitatea la boală

- accesul diferențiat la resursele medicale;

- expunerea diferită la factorii de risc din mediu;
- asumarea de comportamente salutogenetice/predispozante la boală;
- expunerea diferențiată la agenții stresori.

Toate aceste mecanisme, dacă le privim în ansamblu, vor releva o diferență semnificativă în
planul prezervării sănătății și recuperării din starea de boală, în defavoarea persoanelor de la baza
piramidei sociale.

4. Diferențe culturale în interpretarea și exprimarea suferinței

Sunt certificate de numeroase, toleranța la boală fiind și ea diferită. Sensul suferinței

poate fi radical diferit, în funcţie de cultura de provenienţă, de ex. de esență religioasă, în Orient,
sau de natură pragmatică, pur biologică, în societățile occidentale.

5. Boli cu specific cultural

Particularităţi:
- au o extensie care, deşi restrânsă la graniţele unui anumit areal cultural, nu le face mai puţin
binecunoscute şi recunoscute în acel spaţiu;
- nu sunt însoţite de anormalităţi morfologice evidente;
- beneficiază de o abordare terapeutică în cadrul culturii populare locale şi nu în cadrul medicinii
moderne.

! 5!
!
6. Diferențe transculturale privind relația medic-pacient. Conceptul de ’competență”
culturală a medicului

Aceste diferențe au o importanță deosebită în cadrul relației medic-pacient, fiind considerate

ca bariere relaționale care pot prejudicia comunicarea mai pregnant decât alte diferențe
(educaționale, economice).

! 6!
!
 Tema 4
1. VARIABILE INDIVIDUALE CARE
1.  VARIABILE INDIVIDUALE CARE INFLUENŢEAZĂ RISCUL DE
INFLUENŢEAZĂ RISCUL DE ÎMBOLNĂVIRE IMBOLNĂVIRE SI COMPORTAMENTUL
ŞI COMPORTAMENTUL FAŢĂ DE BOALĂ
FAŢĂ DE BOALĂ
2. MODELE TEORETICE PRIVIND ATITUDINILE
FAŢĂ DE BOALĂ ŞI TRATAMENT

1 2

Particularităţi în funcţie de vârstă

Copilul
•  Sugarul (0-1 an)
•  Particularităţi în funcţie de vârstă
-relaţia dintre copil şi mamă – o legătură specială de ataşament =„bonding”;
Copilul
Ataşamentul:
Adolescentul
=puternică legătură emoţională ; favorizat de apropierea directă, de
Adultul contactul fizic;

Vârstnicul -dpdv biologic, este un mod de protecţie împotriva unui mediu ce poate fi
periculos (Bowlby,1969);

•  Particularităţi în funcţie de sex -poate fi împiedicat sau întârziat de diferiţi factori (boala sau un handicap al
copilului, boala fizică sau psihică a părinţilor, indiferenţa părinţilor la nevoile
copilului, neglijarea sau abuzul)

3 4

•  Copilul mic (1-3 ani)
- devine mai autonom şi independent de părinţi;
- această vârstă este caracterizată de negativism,
încăpăţânare, momente de furie, de criză pentru a îşi
impune voinţa;
- un grad de negativism este esenţial pentru dezvoltarea
independenţei şi individualizării copilului. Atitudinea
părinţilor trebuie să fie calmă, flexibilă, să ignore crizele
şi comportamentele nedorite.
5 6
•  Şcolarul (6-12 ani)
- Copilul are abilităţi cognitive care permit controlul impulsurilor, dar în
condiţii stresante poate regresa, emoţiile fiind intense şi rapid
modificate;
- Nu mai acceptă tutela familiei, dezvoltarea socială este orientată spre
grup, unde, în general copiii amabili, cu performanţe sportive sau
şcolare sunt mai populari decât cei agresivi, hiperactivi.
- Creşte importanţa grupului, dar nu întotdeauna influenţa sa este
pozitivă.
7 8
•  Preşcolarul (3-6 ani)
-  în plan psihic este o perioadă de stabilizare şi armonie;
-  la această vârstă copiii merg la grădiniţă, moment în care poate
apare o regresie temporară manifestată prin plâns, „agăţatul” de
părinţi, refuz de a mânca, udatul patului noaptea, tulburări de somn.
-  la unii apare anxietatea de separare sau fobia de şcoală;
-  tot acum pot fi evidente neîndemânarea, dificultăţile de înţelegere,
memoria deficitară, defecte de vorbire, tulburarea de opoziţie sau
tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenţie.
•  Adolescentul (12-21 ani)
Din perspectivă psihosocială, adolescenţa este perioada în care se dezvoltă identitatea
sexuală, relaţiile intime, scopurile vocaţionale, standardele morale, comportamentele
sanogenetice / cu risc şi are loc separarea de părinţi
Conflicte caracteristice acestei perioade:
- dependenţă versus independenţă faţă de familie;
- comportamente permise versus control ;
- loialitate faţă de familie versus grupul de prieteni;
- împărtăşirea gândurilor, sentimentelor cu prietenii versus nevoia de intimitate;
- idealizarea versus devalorizarea adulţilor;
- formarea identităţii, caracterului, adoptarea rolului social versus dezangajare,
neimplicare;
- consolidarea rolului sexual şi alegerea unui partener versus ambiguitate, promiscuitate.
 Particularităţi în funcţie de vârstă
Adultul
•  Adultul tânăr (22-44 ani)
La unele persoane, pot exista întârzieri în iniţierea sarcinilor de adult
determinate în special de părăsirea casei părinteşti şi separarea de părinţi.
Formele mai grave de regresie au fost denumite „sindromul Peter Pan” –
persoana este prinsă într-un tărâm de nicăieri între copilărie şi vârsta adultă
Alţi tineri se caracterizează printr-o autonomie şi independenţă precoce, ce pot
fi consecinţa unor diferite aspecte precum deprivarea de afecţiunea unor
părinţi preocupaţi excesiv de profesie (tipul workaholic ), atribuirea rolului
de părinte şi delegarea responsabilităţilor privind fraţii mai mici. Aceşti tineri
sunt incapabili să se relaxeze, să se bucure.
•  În această perioadă se consolidează rolul profesional sau ocupaţional şi se
formează cuplul.
9 10
Particularităţi în funcţie de vârstă
Vârstnicul
•  Această etapă de viaţă poate fi privită din perspectiva
bolii, declinului fizic, dispariţiei celor dragi;
•  Izolarea reprezintă principala ameninţare pentru
persoanele vârstnice;
•  Pierderea suportului social (venit mai mic, boala sau
decesul partenerului, schimbarea domiciliului) este unul
din aspectele asupra căruia trebuie intervenit prin măsuri
variate: existenţa şi referirea la grupuri de asistenţă,
vizite frecvente din partea familiei sau prietenilor.
11
•  Adultul vârstei de mijloc (45-64 ani)
Apar noi realităţi: semnele îmbătrânirii fizice, instalarea menopauzei la unele
femei, diminuarea dorinţei sexuale la unii bărbaţi, constrângerile
determinate de responsabilitatea simultană pentru copii şi pentru părinţii
vârstnici, o stare de stagnare profesională.
Nu rareori în această perioadă poate debuta o boală majoră (infarct miocardic)
ceea ce aduce ideea că moartea este inevitabilă, idee ce poate uneori
deveni realitate dacă are loc decesul partenerului de viaţă.
Este o perioadă în care apar deziluzii privind fanteziile tinereţii şi posibilităţile
nelimitate. Trecutul şi prezentul sunt „reaşezate”, fiecare aspect al vieţii va fi
privit ţinând cont de noile limite privind confruntarea cu propria mortalitate.
Uneori termenul de „criza vârstei mijlocii” este utilizat pentru a desemna
blocarea sau unele răspunsuri dizadaptative la tranziţia către următoarea
etapă de vârstă. Pierderile, reale şi imaginare, joacă un rol important.
Particularităţi în funcţie de sex
a) Diferenţele biologice între sexe:
•  estrogenul întârzie debutul bolii coronariene prin reducerea tendinţei
de coagulare şi a nivelului sanguin de colesterol;
•  testosteronul creşte agregarea plachetară. Aceasta poate fi şi
explicaţia pentru care se observă creşterea incidenţei bolii
coronariene după menopauză;
•  Există diferenţe şi în ceea ce priveşte răspunsul la stress: bărbaţii
reacţionează la stress prin secreţie crescută de hormoni şi colesterol
şi tensiune arterială mai mare comparativ cu femeile Diferenţele
hormonale (nivelurile ridicate de testosteron) explică şi
comportamentul cu risc la bărbaţi.
12

b) Procesele culturale şi sociale:
•  Bărbaţii lucrează în condiţii de muncă mai grele, fiind mai expuşi
incidentelor şi accidentelor; răspund la solicitările profesionale cu
nivele mai mari de stress.
•  La femei, dubla solicitare acasă şi la serviciu şi modul de
interferenţă dintre acestea se repercutează asupra sănătăţii, mai
dezavantajate fiind femeile cu nivel socio-economic şi suport social
mai scăzut.
•  Pentru femei, venitul mare, suportul social, norma întreagă de lucru,
familia sunt factori predictori pentru sănatate mai buni decât pentru
bărbaţi. Stilul de viaţă cu activitate fizică scăzută la femei este mai
puţin semnificativ comparativ cu consumul de alcool şi fumatul la
bărbaţi.
13
2. MODELE TEORETICE PRIVIND
ATITUDINILE FAŢĂ DE BOALĂ ŞI
TRATAMENT
15
c) Identitatea sexuală:
•  Multe din comportamentele adoptate de bărbaţi pentru a îşi demonstra masculinitatea
sunt în mare măsură nesănătoase: fumat, consum de alcool, mod nechibzuit de a
conduce şi fără centura de siguranţă, alimentaţie necorespunzătoare, abuz de
substanţe, activitate sexuală riscantă, violenţă. Unul din puţinele comportamente
sanogenetice în care se angajează bărbaţii este efectuarea regulată de exerciţii fizice
•  Bărbaţii işi arată masculinitatea nu doar prin angajarea în comportamente
nesănătoase, dar şi prin nesolicitarea ajutorului medical atunci când este nevoie. În
general, bărbaţii refuză să accepte faptul că au o problemă medicală, considerând
aceasta ca fiind un semn de slăbiciune.
•  Femeile sunt mai conştiente de valoarea sănătăţii şi se îngrijesc mai bine, solicită mai
multe consultaţii, sunt mai frecvent spitalizate. Se confruntă cu aspectele fiziologice
ale sarcinii şi îşi asumă rolul de îngrijire a copiiilor şi părinţilor.
•  Femeile sunt preocupate de imaginea corporală, adoptând diete neechilibrate, ceea
ce ar putea explica incidenţa bulimiei şi anorexiei întâlnite mai frecvent la
adolescente.
14
Modelul credinţei cu privire la sănătate
(Health Belief Model, HBM)
Factorii care modulează comportamentul sunt:
•  percepţia ameninţării care cuprinde:
- percepţia susceptibilităţii (convingerea individului că va suferi mai mult sau mai puţin
probabil urmările unui comportament negativ, de ex. „fumatul creşte riscul de cancer
pulmonar”) şi
- percepţia severităţii (reprezentările referitoare la consecinţele bolii, de ex. „cancerul
este o boală gravă”);
•  evaluarea comportamentului sănătos care cuprinde două seturi de convingeri :
- percepţia beneficiilor schimbării (sau eficacitatea unui comportament sănatos, de
ex. „renunţarea la fumat mă ajută la economisirea banilor”) şi
- perceperea barierelor/ limitelor sau costurile adoptării unui comportament (de ex.
„renunţarea la fumat mă va face iritabil”);
•  factorii declanşatori (triggers) care stimulează activarea unui comportament
sănătos şi care pot fi:
-interni (de ex. simptomele lipsei de aer);
-externi (de ex. informaţiile cuprinse în pliantele privind educaţia
pentru sănătate).
16

•  Din punctul de vedere al modelului HBM, complianţa este mai crescută
dacă:
- ameninţarea percepută de pacient ca derivând din boală este mai mare;
- pacientul apreciază că beneficiile tratamentului depăşesc riscurile;
- ar exista anumiţi stimuli favorabili începerii/ continuării tratamentului.
•  Aceşti factori pot fi manipulaţi (cu succes sau nu) de către medic, în funcţie
de tipul de personalitate a pacientului, de viziunea pacientului privind
beneficiile, caracterul subiectiv al simptomelor.
•  Limitele HBM (care poate explica doar 24% din varianţa complianţei
terapeutice):
-absolutizarea rolului decisiv al unor variabile punctuale (ameninţarea
percepută, balanţa risc-beneficiu, triggerul);
-ignorarea originilor atitudinilor;
-ignorarea factorilor sociali care generează un anumit comportament.
17
Modelul „acţiunii de bun simţ”
(Theory of Reasoned Action, TRA)
•  comportamentul şi credinţele care stau la baza formării atitudinilor sunt
condiţionate de factorii socio-culturali (norme şi motive sociale);
•  plasează individul în context social : astfel individul adoptă un
comportament privitor la sănătate, în conformitate cu ceea ce este acceptat
în comunitatea din care face parte;
•  utilitate – când pacientul aparţine unui grup coeziv (minoritate etnică,
religioasă, sexuală);
•  norma grupului (sau presiunea exercitată explicit sau implicit de liderul
grupului) influenţează atitudinea individului care poate să respingă un gest
medical/ terapeutic sau să îl adopte necritic;
•  Aplicaţie: în strategia de desfăşurare a unor intervenţii medicale de masă
(vaccinare, carantină, screening) (rezultate superioare se obţin când
personalul sanitar solictă sprijinul liderului).
19
•  Utilizare practică: pentru evaluarea aderenţei la controalele de tip
screening,
-de exemplu:
- screeningul pentru cancerul colorectal
(persoanele au perceput într-o mai mare măsură avantajele şi
într-o mai mică măsură barierele, respectiv costurile legate
de acest comportament)
- screeningul pentru cancer cervical.
(persoana respectivă percepe faptul că este la risc pentru cancer
cervical, că această boală este severă, că beneficiile examinării
periodice sunt semnificative, iar costurile acestora sunt reduse).
- comportamente preventive (autoexaminarea sânilor, alimentaţie
sănătoasă) adoptate în urma modificării percepţiilor individului privind
susceptibilitatea, severitatea, beneficiile şi costurile
18
Teoria comportamentului planificat
(Theory of Planned Behaviour, TPB)
Schimbarea comportamentului presupune existenţa unui „plan de acţiune” care se
sprijină pe:
•  convingeri sau evaluări (pozitive sau negative) ale individului referitoare la
urmările unui comportament;
•  convingerile individului privind modul în care persoanele semnificative din
viaţa lui se aşteaptă ca el să se comporte;
•  controlul perceput asupra comportamentului (predominant intern (aptitudini,
abilităţi) sau extern (obstacole, oportunităţi));
•  variabile adiţionale
-percepţia oamenilor asupra probabilităţii de a regreta în viitor un
comportament adoptat („regretul anticipat”)
-rolul unui obicei sau comportament din trecut asupra comportamentului
viitor (comportamentul trecut influenţează comportamentul viitor
deoarece comportamentele bine-învăţate se pot repeta în contexte
asemănătoare, fiind automate şi activate/iniţiate inconştient)
20
 •  Aplicaţie:

•  O variabilă importantă: gradul de control exercitat/ dorit de pacient
asupra simptomului
- măsura în care o persoană consideră că a se comporta într-un
anume fel îi garantează gradul de control dorit asupra sănătăţii
- gradul de control dorit/ gradul de control oferit de tratament/ gradul de
control perceput de pacient ca fiind rezultatul tratamentului
Utilitate: - explicarea variaţiilor complianţei
- explicarea adresabilităţii la medic
(un exces de control perceput !subestimarea unor simptome şi
prezentarea tardivă/ neprezentarea la medic)
(un control perceput scăzut ! scăderea adresabilităţii la
medic)
- pentru a anticipa/prezice comportamente precum consumul de droguri,
activitatea fizică, comportamente sexuale la risc, comportament alimentar.
-ex. Atitudinile oamenilor, şi într-o mai mică măsură controlul perceput
asupra comportamentului şi autoeficacitatea, par a avea influenţe-cheie în
formarea intenţiilor de a participa la activitatea fizică. Intervenţiile bazate pe
consolidarea atitudinilor faţă de activitatea fizică pot conduce la o creştere
concomitentă a comportamentului de efectuare a activităţii fizice.
•  TPB şi TRA – pentru a explica variaţiile complianţei terapeutice în bolile
cronice (HTA, astm), bolile acute (infecţiile urinare), în programele de
exerciţiu fizic şi a programelor dietetice
•  Limite: -nu ia în considerare starea emoţională;
-poate explica 30% din fluctuaţiile complianţei.

21 22

Teoria motivaţiei pentru protecţie Modelul autoreglării

(Protection motivation theory, PMT) (Self-regulatory Model, SRM) (Leventhal)
-  pune accent pe relaţia dintre experienţa de evocare a -  este un model cognitiv-afectiv care evidenţiază
ameniţării şi predispoziţia de a fi motivat pentru măsuri existenţa componentei emoţional-motivaţionale,
de autoprotecţie. concomitent cu cea cognitivă, ambele având rol (şi
influenţându-se reciproc) în percepţia ameninţării bolii;
- susţine că în adoptarea unui comportament sănătos sunt
implicate 4 componente: - pune accent pe rolul activ al pacientului, acţiunea
- severitatea percepută a bolii; concretă a acestuia în direcţia schimbării
- susceptibilitatea percepută a bolii; comportamentului oferind premizele unor intervenţii
- eficienţa răspunsului protector; eficiente.
- autoeficacitatea.

23 24
Comportamentul pacientului depinde de:
-factorii cognitivi (abilitatea de a identifica boala, ideile personale
privind boala/ tratamentul, durata percepută a bolii, riscul de
evoluţie nefavorabilă a bolii, în absenţa tratamentului,
părerea altora privind boala/ tratamentul, credinţa privind
posibilitatea controlului asupra bolii);
-dezvoltarea unui plan de a face faţă ameninţării produse de boală;
-evaluarea rezultatului acestui plan (dacă a fost pus în practică)
•  arată că abordarea complianţei nu se face strict în plan cognitiv, ci în plan
cognitiv-comportamental, ceea ce poate avea ca efect creşterea
complianţei prin posibilităţile de intervenţie ale echipei terapeutice
•  Aplicaţie: sindromul oboselii cronice, artrita reumatoidă, aderenţa la
tratament în programele de reabilitare cardiacă.
25
Modelul transteoretic al schimbării
comportamentului
(„Transtheoretical model of behavior change”)
(DiClemente & Prochaska, 1982)
Schimbarea comportamentului este un progres al individului
Sunt descrise 5 stadii ale schimbării
-precontemplarea – subiectul nu se gândeşte încă la nocivitatea unui
comportament sau la modificările necesare; nu există nicio intenţie de
modificare a comportamentului în următoarele 6 luni;
-contemplarea – apare intenţia de a face modificări în următoarele 6 luni;
aceste schimbări sunt necesare pentru a evita efectele negative ale
comportamentului actual şi pentru a mări/ maximiza beneficiile legate de
sănătate (indivizii devin conştienţi de factorii de risc asociaţi cu
comportamentul lor);
-prepararea –individul îşi face un plan de acţiune să facă o schimbare în
următoarele 30 zile;
-acţiunea – individul trece la noul comportament, dar schimbarea este încă
foarte recentă (mai puţin de 6 luni);
-menţinerea- individul este capabil să susţină modificările comportamentale
pentru o perioadă mai mare de 6 luni.
27
Modelul abordării acţiunii sănătoase
(Health action process approach)
•  afirmă că în adoptarea unui comportament sanogenetic există două stadii:
-1) stadiul motivaţional care cuprinde componente ca:
- autoeficacitate (AE) ( de ex. „am convingerea că mă pot lăsa de fumat”),
-aşteptările privind efectele comportamentului (de ex. „renunţând la
fumat sănătatea mea va fi mai bună”) şi
-evaluarea ameninţării/ percepţia riscului persistenţei în vechiul comportament
(convingerile privitoare la severitatea bolii şi la propria vulnerabilitate).
-2) stadiul voliţional sau acţional care depinde de:
- întocmirea unui plan de acţiune/ de reacţie în situaţii „cu risc”
( de ex.„dacă mi se va oferi o ţigară, iar eu încerc să mă las de fumat, mă voi
gândi cât de dăunător este fumatul”)
-susţinerea energetică a acţiunii, rolul esenţial avându-l autoeficacitatea (AE)
AE : -iniţiază şi susţine schimbarea comportamentului).
-emerge în adoptarea unor strategii eficiente de coping şi în
comportamente care întăresc convingerea că individul poate
continua cu schimbarea comportamentului
Există factori situaţionali (suportul social) ce pot contribui la modificarea comportamentului
(de ex. prezenţa prietenilor care susţin individul în încercarea de a se lăsa de fumat).
Utilizare: pentru explicarea adoptării comportamentelor sănatoase/ preventive precum
autoexaminarea sânilor, regimul dietetic, limitarea consumului alcool, activitate fizică
26
•  O rafinare a modelului (Prochaska şi Velicer, 1997) a inclus încă 2
stadii:
-încheierea- individul rezistă tentaţiilor de a restabili
comportamentul nedorit anterior;
-recăderea/ recidiva- persoana a revenit la un mod anterior /
precedent de a se comporta.
•  În practică pot apare întoarceri/ reveniri la stadiile
anterioare, conceptualizarea acestui fapt fiind cunoscută
ca „modelul spirală a stadiilor schimbării” ( the spiral
model of the stages of change ) (Prochaska et al.,
1992).
28
•  Numitorul comun: -stadiile preacţionale – greu de iniţiat;
-stadiile acţionale – greu de susţinut.

•  În derularea acestor stadii sunt utile:

- la nivel individual - intervenţii clinice (ex pt renunţarea la

fumat, metode farmacologice (substituenţi de nicotină),
comportamentale (modificarea secvenţelor comportamentale
ce favorizează reflexul de a fuma, găsirea unor alternative în
cazul situaţiilor ce pot genera acest comportament, consilierea
psihologică şi tehnici de învăţare şi aplicare a unor strategii
eficiente de coping, printre predictorii cei mai importanţi ai
sevrajului tabagic fiind controlul perceput asupra
comportamentului şi percepţia susceptibilităţii la boală.

- la nivel de colectivitate -intervenţiile de sănătate publică

(campanii, politici de stat şi comunitare, legi prohibitive /
stimulative).

29
 Introducere

•  În pofida tuturor modalităţilor organismului de a

Tema 5 contracara efectele devastatoare ale stressului,
Modificări comportamentale în - fie ele modalităţi conştiente de coping sau
mecanisme inconştiente de apărare ale Eului,
cadrul stressului psihic
- fie ele trăsături înnăscute sau dobândite de
personalitate,
există totuşi o vulnerabilitate psihică şi somatică la
stress.

Vulnerabilitatea psihică la stress

Variabile modulatoare ale vulnerabilității psihice și
Se manifestă în:
somatice la stress
-  existenţa unor trăsături disimunogene de personalitate (anxietate,
nevrozism, depresie);
•  Personalitatea
-  lipsa sau prezenţa diminuată a unor trăsături imunogene de personalitate
(stimă de sine, autoeficacitate, optimism, credinţă religioasă, robusteţe,
locus de control intern, sentiment de coerenţă); •  Afectul negativ
-  lipsa unui suport social solid şi constant (emoţional, material, informaţional);
•  Stilul cognitiv
-  manifestarea unor trăsături psihocomportamentale cu risc pentru sănătate
(factori cu risc de îmbolnăvire: consum de alcool, tutun, sedentarism, lipsa
unui somn suficient, etc); •  Factorii psihosociali
-  neîmplinirea unor nevoi psihice umane fundamentale sau stagnarea la
nivelele inferioare din piramida trebuinţelor lui Maslow; •  Adoptarea de comportamente sanogenetice / patogenetice
-  eşecul în găsirea unui echilibru optim între nivelul de posibilităţi şi cel de
aspiraţii al individului; •  Factori de ordin biologic
-  apartenenţa la un tip psihocomportamental care predispune la anume boli
psihosomatice (ex. tipurile psihocomportamentale A, C şi D); •  Potențialul cumulativ al unor factori
-  fragilizarea individului în urma experimentării unor stressuri repetate sau
prelungite: incapacitatea sau capacitatea redusă a individului de adaptare
şi imposibilitatea învăţării din experienţe anterioare.
 Personalitatea
•  Variabilă cheie, care poate explica diversitatea remarcabilă a
reacțiilor la stress;
•  Dovezi experimentale și epidemiologice ale legăturii între anumite
trăsături de personalitate și îmbolnăvire, via vulnerabilitate crescută
la stress;
•  Aceste dovezi sunt oferite mai ales de frecvența crescută a bolilor
infecțioase la persoanele care prezintă un pattern de incorporare
crescută a conotațiilor emoționale ale evenimentelor de viață
negative:
–  Studiul Graham, 1986 – evenimentele majore de viață și problemele
zilnice sunt predictive pentru gravitatea simptomelor de gripă
–  Studiile Cohen, 2002, 2003 – legătura între stressul perceput și
susceptibilitatea la infecții ale tractului respirator superior, legătură tot
mai puternică pe măsură ce expunerea la agentul stressor era mai mare
Psihoneuroimunologia
•  Studiază influența factorilor psihologici asupra
funcționării sistemului imun
•  Studiile au stabilit o asociere certă între stressorii
psihologici și modificările în funcția imunitară
•  Exemplu, Cohen, 1999 - pentru persoanele expuse
intenţionat la un virus obişnuit de răceală, cu cât mai
lungă este durata stresului, cu atât creşte riscul, iar
legătura între stress şi susceptibilitate poate fi mediată
de disrupţia indusă de stres în reglementarea citokinelor
proinflamatorii.

Afectul negativ
Stilul cognitiv
•  Acesta ar reprezenta ”calea comună” prin care agenții stressori ajung să
producă îmbolnăvire.
•  Unele variabile care țin de stilul cognitiv, de exemplu
•  Diverse studii s-au bucurat de un succes limitat în încercarea lor de a robustețea, locusul de control intern, optimismul pot
explica răspunsul imunitar al oamenilor la experienţele de viaţă doar pe
baza stărilor lor emoţionale (Bower et al, 1998; Miller et al., 1999; explica, la anumiți subiecți, rezistența crescută la agenții
Segerstrom et al., 1998). stressori, în condiții de expunere extremă.
•  Studiile s-au concentrat pe efectele imunitare de valenţă emoţională (de
exemplu, vesel vs. trist; Futterman et al., 1994), dar sistemul imunitar ar •  Mai multe studii au dovedit o corelație pozitivă între
putea fi chiar mai strâns legat de excitarea emoţională, în special în cazul
factorilor de stress acuţi (Cohen et al., 2000). optimism și intensitatea crescută a răspunsurilor
neurohormonale adaptative.
•  Ar conta şi alte procese mentale, cum ar fi stările motivaţionale sau
evaluările cognitive (Maier et al., 2003).

•  Asocierea între modificările cognitive și emoționale secundare confruntării

cu agentul stressor inițiază o serie de evenimente ale sistemului nervos și
endocrin care au impact asupra sistemului imunitar.

Factorii psihosociali
•  Funcționarea sistemului imun este mediată și de unele variabile de ordin
psihosocial, precum calitatea suportului social și diversitatea rețelelor de
suport.
•  Multiplele legături cu prietenii, familia, relațiile durabile și fructuoase de la
locul de muncă sau în cadrul comunității, par să fie mai avantajoase în
termeni de sănătate psihică (Berkman, 1995, Seeman, 2001).
•  Totuşi, faptul de a avea o reţea socială diversă poate să nu fie întotdeauna
un factor pozitiv. De exemplu, Hamrick et al.(2002) au relevat efectul
potențial stressant al unui mediu social nesatisfăcător sau nemotivant;
printre aceia care au experimentat evenimente de viaţă mai stressante,
diversitatea rețelei sociale a fost asociată cu mai multe simptome ale gripei.
•  Cobb et al. (1996) nu a reuşit să găsească o bază pentru un efect protector
al sprijinului social în relaţia stress-sănătate. Acest fapt are sens pentru
bolile infecţioase, deoarece expunerea la agenţi patogeni este mai posibilă
pentru persoane cu o reţea socială mai largă decât pentru persoanele
inhibate social.
Factori de ordin biologic
•  Vulnerabilitatea somatică este de cele mai multe ori, legată de o vulnerabilitate
genetică.
•  Fiecare dintre noi moştenim o vulnerabilitate somatică, cu alte cuvinte fiecare individ
va reacţiona la acţiunea distressului psihic în plan organic, în locul care se dovedeşte
a fi cel mai fragil.
•  Acestei fragilităţi organice genetice i se poate adăuga o fragilitate dobândită de-a
lungul vieţii, prin intermediul numeroaselor comportamente patogenetice, care la
rândul lor pot fi generate de stress.
•  Mai mult decât atât, în cadrul vulnerabilităţii somatice putem include efectele instalării
reacţiei de distress a organismului la nivel organic şi fiziologic, prin compromiterea
sistemului imunitar.
•  Experiment - impactul stressului asupra unor șobolani care sufereau de boală
coronariană înnăscută. Dacă animalul era stressat la începutul procesului evolutiv al
bolii, infarctul cardiac nu se instala. În schimb, atunci când stressul intervenea în
preajma declanșării infarctului miocardic, animalul devenea mai predispus la deces.
Rezultatele experimentului demonstrează că stressul devine un trigger adițional la un
animal cu vulnerabilitate înnăscută, astfel încât efectele stresului sunt augmentate de
existența unei vulnerabilități biologice anterioare (înnăscută sau dobândită).
Adoptarea de comportamente nocive /
sanogenetice
•  Nu trebuie omisă influența comportamentului însuși, ca
potențial mecanism mediator al relației stress – imunitate
•  Relația poate să fie biunivocă
–  Perceperea mai accentuată a stressului poate altera anumite pattern-uri
comportamentale. Ex. indivizii care raportau un nivel mai ridicat de
stress înregistrau comportamente patogenetice mai frecvente (lipsa
unui somn suficient, lipsa unui mic dejun consistent, consum mai ridicat
de alcool și anxiolitice)
–  Pattern-urile comportamentale disfuncționale, odată fixate, pot contribui
la creșterea vulnerabilității la stress. O serie de cercetări arată că
anumite variabile comportamentale, precum activitatea fizică scăzută,
tulburările de somn, supraalimentația sau fumatul se corelează cu o
vulnerabilitate imunitară crescută, în condiții de stress.
Potențialul cumulativ al unor factori
•  Rolul variabilelor modulatoare în determinismul vulnerabilității la stress –
măsura în care modificările întâmplătoare induse de stressul psihic asupra
funcționării sistemului imun sunt sau nu cumulative, respectiv dacă
asocierea lor are consecințe ireversibile în timp, ducând inevitabil la boală.
•  Răspunsurile în această privință sunt contradictorii, cele radical afirmative
fiind susținute numai de prevalența infecțiilor de tract respirator superior și
prognosticul HIV.
•  Expresiile modificate ale citokinelor reprezintă un exemplu ilustrativ. Se știe
că stressul cronic determină o producție prelungită de cortizol, ce conduce
la un mecanism de down-regulation a receptorilor de cortizol la nivel
leucocitar, acesta, la rândul său, reducând capacitatea celulelor de a
răspunde la semnalele antiinflamatoare și permițând proceselor
inflamatoare mediate de citokine să evolueze
•  Inflamația nespecifică consecutivă poate juca un rol important în progresia
anumitor boli (ex. scleroză multiplă, artrită reumatoidă, astm, etc.), crescând
riscul de mortalitate.
 Modificări psihocomportamentale în Factori de care depinde reacția la stress
cadrul stressului psihic în sfera comportamentală
Cuprind:
•  Gama tulburărilor psiho - comportamentale din cadrul stresului psihic este
mult mai largă şi nuanţată și depinde de:
-  tulburări afective - de tip activator (de exemplu: frică, mânie, furie);

–  natura agentului stressor;

-  tulburări afective pasive (de exemplu: depresie, paralizie emoţională);

–  particularitatea personalităţii individului stressat,

-  tulburări ale proceselor cognitive, ca de exemplu dezordine ideativă, blocaj
ideaţional, stări confuzionale, scăderea atenţiei);
–  condiţiile concrete conjuncturale în care se instalează stressul psihic.
-  tulburări comportamentale, vizibile în plan somato - motor, mimico - gestual.

Reacții generale la stress ale organismului Manifestări clinice

•  La apariţia unui agent stressor potenţial se declanşează o stare de •  Modificările psiho - comportamentale consecutive unui stress psihic
tensiune emoţională generatoare de anxietate; cronic sau frecvent repetat cu pauze relativ reduse se pot croniciza
sub forma unor tulburări nevrotice, izolate sau sistematizate
•  În cazul în care acţiunea agentului stresor persistă fără un răspuns (veritabile nevroze), instalându-se un cerc vicios între
adecvat sau este evaluată ca devenind şi mai ameninţătoare, simptomatologia nevrotică şi stresul psihic.
atingând aşa-numitul "prag de stress" prin perceperea pericolului şi
orientarea subiectului se realizează pe două direcţii: •  Urmare a acestui cerc vicios, reacția la stress poate conduce la o
–  "spre sarcină" (căutând rezolvarea situaţiei create de agentul stresor) şi mulțime de tipare comportamentale inadecvate, precum:
–  "spre sine" (tinzând să păstreze echilibrul psihic iniţial, ameninţat de –  Agresivitate
eventualul eşec). –  Delincvență
–  Dependență de droguri
•  Dincolo de acest prag al stressului psihic, dacă agentul stresor –  Surplus compulsiv de hrană
persistă, se înregistrează, într-o primă etapă, o mobilizare cu efect –  Manifestări isterice
adaptativ, caracterizată prin ameliorarea performanţelor. –  Stări de anxietate
–  Reacții depresive
•  Într-o a doua etapă, se înregistrează răspunsuri deteriorate prin
scăderea performanţelor, rigiditatea actelor adaptative şi
incapacitatea de valorificare a experienţei anterioare.
 Abordarea psihosomatică a tulburărilor
secundare expunerii la stress (I)
•  În centrul abordării psihosomatice se află ideea conform căreia stressul
poate conduce la tulburări psihice şi fizice.
•  Posibilitatea ca stressul psihologic, combinat cu factori biologici, să joace un
rol important în etiologia multor boli depinde în foarte mare măsură de felul
în care individul percepe situaţia stressantă.
•  Este foarte importantă o delimitare clară între situaţia unei vieţi externe
stressante, precum dificultăţile întâmpinate în relaţiile interpersonale sau
sociale, rezultate din pierderea unei persoane apropiate, boală sau eşec la
locul de muncă şi răspunsul intern la stressul consecutiv acestui tip de
eveniment extern, care depinde de însemnătatea pe care evenimentul
respectiv o are pentru acea persoană.
Abordarea psihosomatică a tulburărilor
secundare expunerii la stres (II)
•  Acest răspuns poate lua forma anxietăţii, mâniei, tristeţii sau depresiei şi
adesea implică un conflict emoţional, ca de exemplu cel dintre impulsuri
agresive sociale de neacceptat, asociate cu sentimente de vinovăţie şi
teamă de pierdere a controlului.
•  Reacţia la stress cuprinde o mulţime de tipare comportamentale
neadecvate, inclusiv comportament necontrolat agresiv sau sexual,
delincvenţă, dependenţă de droguri, surplus compulsiv de hrană, boală
psihiatrică evidentă, de exemplu isterie conversivă, stări de anxietate, reacţii
depresive sau încercări de suicid; sau orice formă de reacţii psihosomatice
funcţionale sau organice.

Abordarea psihosomatică a tulburărilor Abordarea psihosomatică a tulburărilor

secundare expunerii la stres (III) secundare expunerii la stres (IV)
•  Pentru a putea înţelege răspunsul de stress perceput al persoanei respective la
propria situaţie, este esenţială cunoaşterea sensului evenimentului extern pentru
acea persoană în momentul respectiv. Acest aspect depinde de ce fel de persoană •  Aceasta este singura modalitate de a da un răspuns
este, care îi sunt răspunsurile la mecanismele de coping şi de apărare şi felul în care
acestea au fost modelate de-a lungul dezvoltării sale, din copilărie până în prezent.
întrebării de bază, aceea dacă factorii de stress sunt sau
nu implicaţi şi de ce numai la acest pacient s-a instalat
•  Totuşi, este nevoie de o biografie detaliată, pentru o înţelegere aprofundată a
comportamentului individului. tocmai această boală, într-o anume perioadă din viaţa
sa.
•  Comportamentul în cazul unei persoane stressate se poate observa, desigur, cu
uşurinţă, în cazul în care ia forma unei tulburări comportamentale evidente, sau a
unui proces al unei boli, dar multe din schimbările psihologice provocate de stress
solicită observaţii detaliate, utilizându-se măsurători psihologice şi biochimice. •  Astfel, poate rezulta că numeroase boli aparent
•  Aceste schimbări psihologice trebuie corelate cu întrebări simultane despre separate, ce apar la aceeaşi persoană, pot să nu fie
experienţa pacientului.
entităţi ale bolii totalmente independente, dar pot
•  În cazul unei boli, atunci când se pune problema dacă stressul a contribuit la reprezenta tipuri diferite ale răspunsurilor la stress.
instalarea sa, alături de factorii biologici, la debutul sau la agravarea procesului bolii,
relaţia de timp între evenimentul provocator de stress, natura reacţiei pacientului la
acesta şi instalarea bolii trebuie analizată în detaliu.
 Concluzii
•  Multiplele şi diversele boli psihosomatice s-au dovedit a fi variaţiuni ale
răspunsului la stress ale unei personalităţi vulnerabile, forma reală a bolii
fiind determinată de factori multipli, inclusiv cei de ordin genetic şi dobândiţi
de-a lungul vieţii, dar şi de un conflict emoţional bazat pe o mulţime de
situaţii cauzatoare de stress.

•  Trebuie menţionat rolul stressului în apariţia unor modificări

comportamentale cu rol important în îmbolnăvire. Este vorba de acele
modificări responsabile de adoptarea unor comportamente patogenetice
precum fumatul, consumul de alcool, neglijarea meselor principale ale zilei,
lipsa unui somn suficient şi odihnitor, sedentarismul, etc.

•  Stresul poate determina modificări comportamentale care să compromită şi

eventualele eustressuri din viaţa individului. Acesta, sub acţiunea agenţilor
stressori nu mai reuşeşte să se relaxeze, să se bucure şi pierde astfel
şansa redobândirii echilibrului necesar refacerii sale.
Tema 6
COMPORTAMENTE NOCIVE PENTRU SĂNĂTATE

1. ALCOOLISMUL

1.1. Definiții

În cadrul Manualului de Diagnostic și Statistic al Tulburărilor Mentale IV- revizuit (DSM-

IV-TR), există două definiții complementare, care fac referință la “alcoolism”: “abuzul de
alcool” și “dependența de alcool”.

“Abuzul de alcool” se referă la „consumul recurent de băuturi alcoolice, în ciuda

consecințelor negative ale acestuia” .

A doua accepțiune,“dependența de alcool”, este mai complexă și constă în observarea

prezenței, în intervalul temporal de 12 luni, a trei din cele șapte criterii:
- Toleranța la alcool (diminuarea progresivă a efectului scontat, la o doză constantă);
- Sindrom de abstinență (două sau mai multe din simptomele următoare, generate de
încetarea sau diminuarea consumului, la un consumător cronic: potențarea tremorului
extremităților, hiperactivitatea sistemului vegetativ (transpirații profuze, tahicardie), insomnie,
greață sau vomă, halucinații, agitație psihomotorie, anxietate, crize convulsive de tip grand mal);
- Consumul de alcool pe durată mai lungă de timp decât cea dorită;
- Dorința persistentă, cuplată cu incapacitatea de a renunța la consumul de alcool;
- Cheltuirea disproporționată de resurse materiale, temporale, energetice pentru procurarea
alcoolului sau pentru recuperarea post-consum;
- Prezența efectelor negative (sociale, profesionale) ale consumului de alcool;
- Persistența consumului, în pofida conștientizării consecințelor nocive (somatice și psihice)
ale consumului de alcool.

1.2. Forme clinice

O clasificare folositoare a categoriilor alcoolismului, mai ales din perspectiva tratamentului ,

este cea concepută de Jellinek:
! ALFA (alcoolismul nevrotic sau de stress): individul are o dependență
psihologică de alcool, generată de efectul tranchilizant al acestuia în
situații critice (examene, situații solicitante, etc.). Dependența fizică și
sindromul de abstinență nu sunt instalate în această etapă. Consumul de
alcool este relativ neregulat și circumstanțial;
! BETA (alcoolismul somatic) : prezintă trăsături similare alcoolismului
alfa, cu unele diferențe legate de afectarea somatică datorată consumului

! 1!
!
 îndelungat: afectare gastrică (esofagită, gastrită, reflux gastro-esofagian,
ciroză) și neurologică (polinevrită), dar nu există dependență fizică sau
sindromul de abstinență;
! GAMMA: apare afectarea somatică, dependența fizică și psihică de alcool
și sindromul de abstinență. Persoana poate să reziste câteva zile fără să
consume alcool, dar revine la acesta în pofida faptului că își dorește să
abandoneze acest comportament patogen. Poate fi catalogat ca
toxicomanie, fiind denumit și “psihiatric”;
! DELTA: are aceleeași trăsături ca și tipul gamma, diferența constând în
faptul că nu poate să reziste mai mult de 24 de ore fără să bea.
Prognosticul, în acest caz, este cel mai nefavorabil din punct de vedere al
recuperării somatice și psihologice.
! EPSILON: este sinonim conceptului de “dipsomanie”, caracterizat de
nevoia imperioasă de a consuma cantități mari de alcool (uneori 4-8 sticle
de vin/ zi), aceste manifestări durând cu aproximație 7-15 zile sau mai
mult uneori, dar nedepășind o lună. Recăderile pot fi de 1-2 pe an.

În practica medicală, putem întâlni și alte forme clinice de alcoolism:

- Beția patologică: datorită unei intoxicații cronice sau a unei sensibilități toxice la alcool,
pot să apară manifestări clinice negative și ample, chiar la consumul unei cantități
insignifiante: violență, halucinații, faze excitomotorii, delir. Această etapă este urmată de
un somn profund și amnezia episodului. Recidiva poate apărea în mod frecvent;

- Delirul acut (delirium tremens): manifestarea cea mai agresivă a sindromului de

abstinență la o persoană cronic alcoolică (de tip delta); se caracterizează prin febră 40-41
grade, transpirații, deshidratare, confuzie, manifestări psihotice cu delir, halucinații (în
special zoomorfe, amenințătoare), atitudine auto sau hetero-agresivă, tendințe suicidare;

- Psihoza Korsakov : se manifestă prin sindrom psihiatric (confuzie onirică, amnezie și

confabulare compensatorie) și prin sindrom neurologic (polinevrită, abolirea / diminuarea
reflexelor osteo-tendinoase, paralizie, hiperestezii algice și atrofii musculare). Poate
evolua rapid spre exitus;

- Encefalopatía Wernicke: la o persoană consumatoare de alcool în mod cronic, la vârsta

de 40-60 de ani, poate apărea, declanșată de un factor acut (traumatism, boli infecțioase,
intervențiii chirurgicale). Manifestările debutează cu o fază prodromală (anorexie,
tulburări afective, insomnie) urmate de starea encefalopatică propriu-zisă, cu sindrom
psihiatric (apatie, indiferență, confuzie onirică, agitație, sau somnolență), sindrom ocular
(fotofobie, diminuarea acuității vizuale, mioză cu anizocorie, paralizii ale muschilor

! 2!
!
 oculari), sindrom motor (hipertonie, diskinezii, semne piramidale), sindrom neurologic
(interesarea nervilor cranieni V, VII și IX). Evoluția se poate ameliora sub tratament.

1.3. Modalitățile de intervenție psihoterapeutică la persoanele alcoolice

1.3.1. PSIHOTERAPIA COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ

Urmărește o schimbare pozitivă a nivelului cognitiv și comportamental.

- Palierul cognitiv este abordat prin tehnicile de schimbare a convingerilor și ideilor
iraționale de genul: “alcoolul imi dă putere” ,“ stressul meu este învins de alcool”,
“alcoolul imi generează fericirea”, etc.
- Palierul comportamental este modificat prin înlocuirea automatismelor corelate
alcoolului și a contextelor favorizante consumului cu alternative atitudinale
salutogenetice.
Această modalitate psihoterapeutică este eficientă dacă o privim sub aspectul raportului
investiție-beneficiu (Carroll, 2004): durată relativ scurtă de timp și cu efecte pozitive, durabile,
oferindu-i persoanei afectate posibilitatea de a găsi și experimenta alte modalități de a face față
stressului, de a opta pentru alte surse benefice de plăcere şi fericire.

1.3.2. HIPNOZA ȘI RELAXAREA

Cele două terapii prezintă avantajul că pot opera la nivelul inconștientului schimbări care
presupun aversiune legată de consumul alcoolului, fără ca terapeutul să se confrunte cu
rezistențele pacientului. Acest gen de intervenții se pretează în alcoolismul avansat, sau la
persoanele care au un grad redus de conștientizare a bolii. Dificultatea acestor terapii constă în
efectele reduse în cazul deteriorării majore a compartimentului cognitiv, deoarece atenția
pacientului nu poate fi canalizată pe mesajele hipnotizatorului și nu poate intra în transă.
Alt beneficiu al acestor metode este legat de starea de relaxare și combaterea stressului (Spiegel,
1993). Pacientul poate apela mai des la aceste tehnici ca o modalitate de coping pozitiv,
obținându-se o diminuare semnificativă a nivelului de stress, acest fapt influenţând indirect şi
consumul de alcool.

1.3.3. PSIHOTERAPIA DE GRUP

Popularizată sub denumirea de “Alcoolicii Anonimi”, a fost înființată în anul 1935, având ca
obiectiv principal realizarea abstinenței de durată și a reintegrării sociale. Varianta clasică
propunea 12 pași care urmăreau realizarea conștientizării că dependența de alcool este o
problemă care a scăpat de sub control și că este nevoie de un ajutor calificat. Între tehnicile
folosite frecvent în această modalitate de intervenție se situează modelarea, decondiționarea.

! 3!
!
2. FUMATUL

2.1. Prevalență

Este în continuare elevată (20,6%, conform Center for Disease Control, 2007), mai ales în
țările industrializate, chiar dacă în ultimii ani s-a înregistrat o tendinţă descrescătoare. În contrast,
în țările în curs de dezvoltare are loc o continuă creștere a diseminării acestui comportament
patogenetic. Cífrele care atestă decesele cauzate de fumat sunt extrem de îngrijorătoare, conform
statisticii OMS: 4 milioane pe an, cu un trend ascendent de 8,4 milioane decese estimate pentru
anul 2020.
Prevalența este mai ridicată:
- în rândul bărbaților;
- la persoanele cu statut socio-economic scăzut;
- la persoanele tinere.

2.2. Implicații clinice

Boli produse direct sau indirect de fumat:

! Cancere (bronhopulmonar -80-90% din totalitatea cazurilor de cancere, renal, faringian,

esofagian, gastric, uterin,cervical, de páncreas, de vezică urinară);
! BPOC (bronhopneumopatia cronică obstructivă)- risc de 12-13 ori mai crescut
comparativ cu nefumătorii,
! Boală coronariană;
! AVC (accidentul vascular cerebral).

Numărul de decese generate de fumat depășește numărul cumulat al morților produse de

alcool, consum de droguri, sinucideri, crimelor și accidentelor de circulație!

Speranța de viață la fumători este mai scăzută cu 8 ani față de nefumători, iar apariția de boli
degenerative este mai accelerată cu 12 ani comparativ cu persoanele nefumătoare.

Mortalitatea și morbididatea este corelată direct proporțional cu numărul de țigări fumate și

timpul de expunere, indicatorul relevant în acest sens fiind numărul de pachete pe an (PA),
calculat prin înmulțirea numărului de pachete fumate pe zi cu numărul anilor în care s-a fumat.
Dacă acest nivel este situat peste cifra 20, riscul îmbolnăvirii crește simțitor.

2.3. Modalități de intervenție terapeutică

Eșecurile renunțării la fumat sunt destul de ridicate (90%) şi impun o abordare

multidisciplinară, de natură farmacologică și psihologică, a acestui comportament nociv.

! 4!
!
Asocierea acestor metode terapeutice dublează posibilitatea de reușită a dorinței abandonării
fumatului.

2.3.1. TRATAMENTUL FARMACOLOGIC

- Tratamentul nicotinic substitutiv (NRT- nicotine replacement theory);
- administrarea de bupropionă și nortriptilină.

2.3.2. PSIHOTERAPIA COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ

Vizează modificarea palierului cognitiv și comportamental, prin schimbarea

modalității de a gândi, a convingerilor negative și a comportamentelor devenite automatisme
(prima țigara “de trezire” ,la cafea, la socializare, etc.).

Gândurile negative, iraționale de genul : “țigara mă face să arăt cool”, “fumatul mă ajută să
mă concentrez”, etc. sunt înlocuite treptat cu gânduri alternative pozitive, dezirabile.

Eficacitatea acestei intervenții, de scurtă durată (două ore săptămânal, timp de cinci
săptămâni) a fost demonstrată în multiple studii; rata abstinenței s-a situat la 12 luni de 12%, iar
combinația cu NRT, a produs o abstinență de 28% (Richmond et al., 1997).

Această psihoterapie este eficace, comparativ cu alte terapii, și în cazul acelor fumători cu
un status socio-economic mediocru, grup de persoane cu o prevalență crescută a fumatului și cu
o rată a recăderilor crescută.

2.3.3. HIPNOZA

Únele cercetări au relevat faptul că eficacitatea hipnozei în renunțarea la fumat este

deosebită (36%), comparativ cu media abstinenței de 17%, obținută în urma tratamentului
farmacologic.

Hipnoza reușește, în demersul său preponderent inconștient, să evite mecanismele de

rezistență ale fumătorului, prin utilizarea de mesaje aversive fumatului. De asemenea, se
urmărește și optimizarea încrederii în sine și potențarea dorinței de a reuși.

2.3.4. PSIHOTERAPIA DE GRUP

Avantajele acestei modalități terapeutice:
• Crearea sentimentului de solidaritate;
• Facilitarea exprimării, descărcării emoționale (catharsis);

! 5!
!
 • Însușirea unor strategii de coping, utilizate cu succes de alți
participanți la grup.

Această intervenție , sub aspectul eficacității, este superioară strategiilor educaţionale sau
counselling-ului, fiind mai puțin intensivă.

Comparativ cu terapiile individuale, unii autori susțin faptul că efectele pozitive ale
psihoterapiei de grup sunt potențate de intervenția farmacologică (NRT), cu precădere la
fumătorii înveterați.

2.3.5. COLABORAREA CU MEDICUL CURANT

În ecuația relațională medic-pacient, tehnicile persuasive ale doctorului, abilitățile

comunicaționale sunt elemente-cheie în dorința de abandonare a fumatului.

Inițiativa formării de specialiști în acest domeniu (smoking cessation specialists) a fost un

deziderat optimist dar neviabil economic. Din aceste considerente la ora actuală se uzitează
acțiunea în echipă a medicului pneumolog (de familie), a psihologului clinician și altor persoane
de suport, abordându-se în această modalitate chiar și cazurile de dependență avansată.

! 6!
!

Comportamentul în situații clinice
speciale (bolnavii cronici, chirurgicali,
neoplazici, incurabili și muribunzi)
Bolile neoplazice
•  Cancerul – fobie socială, a treia cauză de deces pe plan
internațional
•  Bolnavul privește neoplazia drept unul dintre cele mai
traumatice și ireversibile evenimente din existența sa.

•  Psiho-oncologia –subspecialitate a oncologiei –

abordează într-o manieră interdisciplinară cele două
dimensiuni psihologice principale ale cancerului:
–  Psihosocială – răspunsul psihologic al pacienților, familiei, cadrelor
medicale la boala neoplazică
–  Psihobiologică – comportamentul psihologic și factorii sociali care
influențează detectarea și supraviețuirea în cazul unei asemenea
afecțiuni.

Impactul în plan psihologic al Impactul în plan psihologic al

diagnosticului de cancer diagnosticului de cancer
•  Diagnostic de tumoră malignă = distress •  Obiectiv al psihooncologiei – studierea diferențelor
atitudinale ale pacienților, mecanismele psihogene aflate
•  Paletă largă de sentimente, aspecte cognitive și la baza comportamentelor lor și rezultatele interacțiunii
dintre ele.
comportamentale:
–  Senzația de neputință
•  Pentru a explica impactul cognitiv și afectiv al neoplaziei
–  Vulnerabilitate – un termen necesar este acela de coping.
–  Teamă
–  Tristețe •  Coping = factor cheie pentru menținerea stabilității
–  Depresie intrapsihice a unui individ în perioadele de stres acut.
–  Anxietate
–  Izolare socială •  Coping – explică diversitatea atitudinală a pacienților în
raport cu o boală extrem de solicitantă psihic precum
cancerul.
 Copingul cu boala neoplazică – etape
Strategii de coping în cancer
parcurse de pacient
•  Holland – trei faze de coping al unei persoane diagnosticate cu cancer:
•  Strategii mai mult sau mai puțin voluntare de negociere
cu boala și de acceptare a statusului de bolnav; –  Prima fază – aprox. 1 săptămână, corespunde confirmării diagnosticului și este
dominată de scepticism și negare. Impactul diagnosticului declanșează
sentimente haotice; stare inițială de transă, cu un anumit grad de afectare a
conștienței și atenției, dezorientare, incapacitate de a integra și identifica stimulii
•  Două categorii de coping: din mediul extern sau hiperreactivitate, panică;

–  Reacții ce țin de ”adaptarea psihologică pozitivă” –
convingerea în abilitatea de face față bolii,
optimismul, dorința de confruntare cu provocarea
reprezentată de boală
–  Adaptarea psihologică negativă – sentimente precum
cele de resemnare, pasivitate, evitare, negare,
pierdere a controlului sau fatalitate.
–  A doua fază debutează la minimum 48 de ore de la diagnostic, durează în medie
1-2 săptămâni şi cuprinde stări disforice, multiple reacții emoționale (anxietate,
depresie, lipsa capacității de concentrare, anorexie, insomnie, incapacitatea
desfășurării activităților zilnice. Refuză diagnosticul și apelează la o nouă serie
de investigații invocând eroarea medicală;
–  Ultima fază este rezultatul strategiilor de coping de durată lungă (săptămâni,
luni): pacientul se acomodează cu diagnosticul și cu tratamentul, descoperă (sau
nu) noi resurse de optimism și este capabil de a construi noi rutine.

Atitudini de respingere a confruntării Atitudini de acceptare a confruntării

cu boala cu boala
•  Incapacitatea de a lua decizii •  Tentativa unor pacienți de a atribui apariției bolii un sens sau un
•  Refuzul de a începe un tratament sau de a evalua periodic evoluția bolii scop
•  Cauza acestei atitudini – senzația de moarte iminentă, cancerul fiind perceput drept o
boală invincibilă și terminală. •  Unii pacienți se concentrează nu pe sensul bolii, ci pe cauzalitatea
•  Boala – veritabilă condamnare la moarte: ei: se pot apăra de confruntarea mintală cu prezența bolii în primul
–  Noncomplianță rând prin documentarea cu privire la elemente precum cauzele,
–  Insomnii factorii declanșatori sau favorizanți ai neoplaziei de care suferă,
–  Coșmaruri prognosticul maladiei, etc.
–  Tulburări de alimentație
–  Lipsă de speranță
•  Pacientul face diverse asoceiri între boală și stilul anterior de viață și
–  Incapacitate de a-și canaliza gândurile spre lucruri constructive
poate imagina posibile schimbări benefice în acest sens.
–  Sindromul neajutoare-disperare •  Atitudine problematizantă:
•  În unele cazuri, refuzul tratamentului curativ este expresia unei opțiuni bazate pe Anumite circumstanțe exterioare au reprezentat un factor major în dezvoltarea
logică și argumente pertinente. bolii – strategii de deplasare a repnsabilității în afara lor înșiși – deteriorarea
•  Factori de ordin socio-demografic care pot modula atitudinea de evitare a confruntării relațiilor cu ceilalți și tendința spre noncomplianță
cu boala: Deplasarea responsabilității pentru boală spre sine – tind să se autoblameze -
–  Nivelul scăzut de educație și de informare stigmat social – autoizolare – tulburări afective - noncomplianță
–  Statusul socio-economic mediocru
–  Implicațiile financiare ale tratamentului
–  Tendința de a ține secret diagnosticul de boală neoplazică
 Impactul psihologic al tratamentului din
neoplazii
•  Tratamentul antineoplazic – unul din principalele cauze de disconfort fizic și
psihologic, prin complexitate, multidisciplinaritate și agresivitate.
•  Terapia chirurgicală cu scop curativ → minimizarea diseminării iatrogene limfatice și
vasculare a celulelor canceroase dar implică şi pierderea unui segment sau a unei
funcții → consecințe dramatice → sentimente de pierdere a integrității fizice și
confuzie față de propria identitate.
•  Terapia antineoplazică – extrem de dificil de tolerat prin multitudinea de efecte
secundare și reacții negative ale organismului, solicitând la maxim resursele
personale de coping ale bolnavului.
•  Tratamentul multimodal (chirurgical, chimio, radio, hormono terapie, imunodepresive,
etc.) are efecte redutabile asupra calității vieții.
•  Chimioterapia – semne de toxicitate cutanată (alopecie, eritem, fotosensibilitate),
gastrointestinală (greață, vărsături, constipație, anorexie), hematologică (neutropenie,
anemie, trombocitopenie), hepatică, pulmonară, cardiacă, gonadală, renală,
neurologică – consecințe psihologice marcate.
•  Prezența psihologului clinician și asistența psihologică sunt imperios necesare și pot
atenua disconfortul fizic și emoțional secundar tratamentului.
Efectele neoplaziei asupra calității vieții
•  Pe lângă reactivarea cancerului sau apariția unor tumori secundare
medicației un alt obstacol este reprezentat de sechelele terapiei
antineoplazice.
•  Efecte secundare de lungă durată alterează semnificativ calitatea vieții
•  Exemplu de organe afectate pe termen lung – gonadele.
•  Un număr ridicat de tinere se confruntă cu simptome ale insuficienței
gonadale:
–  Menopauza precoce
–  Sterilitatea
–  Osteoporoza accelerată
–  Ateroscleroza coronariană
–  Infertilitatea
–  Frigiditate
Consecințe psihiatrice ale bolii
neoplazice
•  Fie depresia, fie anxietatea reprezintă cel mai prevalent simptom psihiatric în
neoplazii.
•  Apariția depresiei este ușor de înțeles prin deteriorarea progresivă a stării de
sănătate.
•  În ceea ce privește originea anxietății există mai multe scenarii:
–  Teama de intervenții și investigații dureroase, repetitive
–  Anticiparea efectelor secundare ale terapiei
–  Incertitudinea vindecării.
•  Uneori tratamentul determină per se o anumită comorbiditate psihiatrică, de exemplu
tulburări disforice, maniacale, stări confuzionale, paranoide.
•  Pentru prevenirea apariției tulburărilor psihiatrice este necesară existența unei rețele
de suport, precum și menținerea stablității sociale.
•  În fazele de remisiune studiile au relevat o accentuată fragilitate emițională, centrată
pe teama de manifestare a unor efecte secundare tardive și de lungă durată, cu
instalarea unor defecte iremediabile, de exemplu sterilitatea indusă de medicație şi în
special posibilitatea recurenței bolii sau dezvoltării unei forme secundare de cancer.
Impactul psihologic al intrării în faza
terminală
•  Etapa în care tratamentul devine paleativ – încetinirea evoluției bolii,
remediere complicațiiilor sau controlarea simptomelor ce scad
calitatea vieții.
•  Nevoia de aidentifica factorul cauzator al eșecului
•  Trecerea de la terapia curativă la cea paleativă este extrem de
solicitantă din punct de vedere psihologic
•  Succesiunea stărilor emoțioanle este asemăntoare cu cu cea din
momentul aflării diagnosticului.( negare, îndoială, târguire,
resemnare), cu un mai mare sentiment al pierderii controlului și al
neajutorării.
•  Pacientul este nevoit să treacă abrupt de la copingul direct la
copingul centrat pe emoție (cumaș putea accepta asta?)
•  Unii pacienți reușesc să mențină un oarecare control al emoțiilor iar
alții e scufundă în disperare, pasivitate și demoralizare.
•  Reacții psihologice comune: iritabilitatea, agitația, pierderea
perspectivei asupra sunetelor și identității obiectelor din jur,
manifestări halucinatorii.
 Factori de risc pentru suicid
•  Stadiul terminal
•  Prognosticul nefavorabil
•  Durerea intensă
•  Depresia necontrolată medicamentos
•  Delirul
•  Sentimentul de neajutorare sau de pierdere a demnității personale
•  Antecedente de bolaă psihiatrică
•  Istoricul familial de suicid
•  Fatigabilitatea marcată
•  Consumul de alcool și tutun
•  Izolarea socială
•  Abuzul de substanțe
Caractere de ordin psihologic ale
actului chirurgical
•  Desfăşurarea poartă pecetea unui dramatism
generat de riscul chirurgical percept de către
bolnav
•  Bolnavul poate avea senzaţii şi sentimente
generate de ideea de “prejudiciu corporal” în
cadrul unor exereze interesând segmente sau
organe ale propriului corp
•  Anxietatea – dominantă în plan psihologic - este
extremă începând din momentul internării.
Manifestată necontrolat anxeitatea poate avea
consecințe nefavorabile marcate asupra
prognosticului. Trebuie gestionată prioritar de către
chirurg atât în perioada pre cât și postoperatorie.
Bolnavul chirurgical
•  Caracterele de ordin psihologic ale actului
chirurgical
•  Relaţie tranşantă, lipsită de echivocuri, bolnavul are
perspectiva unei vindecări rapide şi, de regulă, definitive
(creează premisele unor așteptări mari iar reacțiile
psihologice consecutive nesatisafcerii acestor așteptări pot fi
majore (depresie, panică, noncomplianță).
•  Este dominat de riscuri, uneori majore – ameninţând
integritatea şi viaţa bolnavului
•  Încărcătura emoţională este maximă (transferul este
mare, contratransferul mic sau absent, ceea ce duce la o
serie de nevoi emoționale neexprimate/nesatisfăcute din
partea pacientului.
Caractere de ordin psihologic ale
actului chirurgical
•  Atât asupra bolnavului dar şi asupra medicului,
impactul psihologic al bolii chirurgicale este
crescut
•  Sentimentul responsabilităţii la medic nu dispare
odată cu sfârşitul operaţiei
•  Reducerea timpului de contact creează în
chirurgie, posibilitatea preluării unei părţi din
responsabilitatea relaţiei cu pacientul de către
echipa de asistenţă medicală dar generează adesea
pacienților frustrare și sentimentul insecurității. Unii
dintre ei gestionează aceste stări prin raționalizare
sau negare.
 Caractere de ordin psihologic ale
actului chirurgical
•  Pierderea contactului de către pacient cu medicul său, cel mai
adesea pe parcursul anesteziei generale, este percepută diferit, in
funcţie de tipul de coping al pacientului:
•  În copingul direct – individul este permeabil la argumente de
ordin raţional în perioada preoperatorie, îşi domină
anxietatea prin intelectualism
•  În copingul indirect –pacientul este dominat de anxietate şi
trebuie să se pună accent pe mesajele de încurajare.
•  Relaţia medic-bolnav este asimetrică, în sensul poziţiei
dominante a medicului; se accetuează dimensiunea “mitică” a
chirurgului.
•  Noțiunea de complianță poate avea un sens diferit – unii pacienți
tind să devină neglijenți în perioada postoperatorie.
Relația medic-pacient în chirurgia
de urgență
•  Timp de contact foarte scăzut, mai ales în perioada
preoperatorie
•  Confruntarea cu șocul psihologic al rudelor dar și cu
presiunile acestora
•  Anxietatea pacientului și medicului este maximă ținând
cont de specificul situației (intempestivă și imprevizibilă)
•  Este necesară o abordare interdisciplinară ceea ce
aduce un grad suplimentar de stres
•  Riscul crescut de burn out la medici care lucrează în
aceste servicii și care are adesea consecințe redutabile
asupra modului de comunicare cu pacienții.

Relația medic –pacient în chirurgia Relația medic-pacient în chirurgia

estetică de transplant
•  Împărtășirea de către pacient medicului a unor trăiri foarte personale care îl
determină să-și dorească intervenția •  Anxietatea joacă un rol mult mai important,
•  Medicul trebuie să își cultive abilități psihologice și trebuie să atragă atenția
pacientului că orice intervenție nu este un panaceu și că aduce cu sine și atât în perioada preoperatorie cât și
• 
unele riscuri
Ambivalența afectivă a pacientului față de medic dacă medicul nu a
postoperatorie, de aceea securizarea
• 
moderat suficient așteptările pacientului față de intervenție
Medicul trebuie să beneficieze de colaborarea cu psihologul și psihiatrul,
emoțională a pacientului devine o
mai ales dacă pacientul asociază tulburări psihice evidente ( ex.
Dismorfofobie).
prioritate.
•  Contraindicații psihiatrice ale intervenției chirurgicale:
–  Antecedente psihiatrice semnificative ca gravitate și frecvență
•  Prin prisma anxietății de respingere a
–  Recurgerea repetitivă la chirurgia estetică urmată de nemulțumire transplantului, menținerea contactului cu
–  Este un ”surgeon shopper” – grad mare de indecizie asupra oportunității
intervenției și asupra celui care ar trebui să o efectueze pacientul de către medic în perioada
–  Pacientul își imaginează intervenția ca pe un panaceu
–  Pacientul a luat decizia sub imperiul unui impuls de moment sau pentru a etala postoperatorie poate avea efecte salutare.
rezultatele acesteia.
Optimizarea comunicării medic-
pacient în chirurgie
•  Preoperator
–  Formarea și consolidarea încrederii, printr-o anamneză de
calitate și timp acordat pacientului
•  Grija acordată integrării și interpretării feedback-ului verbal și
nonverbal al pacientului
•  Cultivarea abilității de a-i pune pacientului întrebări înzestrate
cu sens emoțional
•  Preocuparea reală pentru amănuntele somatice și
psihologice relevante din antecedente
•  Recunoașterea și adresarea barierelor în comunicare
•  Luarea în seamă a credințelor, valorilor și statusului socio-
economic și adaptarea relației terapeutice acestora
•  Acordarea de timp pacientului pentru a se exprima sau
pentru a-și clarifica nelămuririle.
•  Preoperator și postoperator
–  Consilierea și negocierea cu pacientul
•  Încercarea de a umaniza și simetriza relația medic-
pacient
•  Feedback nuanțat neagresiv acordat pacientului
asupra comportamentelor care îi pot agrava
suferința
•  Considerarea pacientului ca un partener și nu ca
pe un obiect.
•  Postoperator
–  Menținerea și dezvoltarea relației terapeutice
•  Legitimitatea acordată reacțiilor emoționale ale
pacientului, evitarea atitudinilor cinice, brutale sau
indiferente
•  Încercarea de a oferi soluții competente dar și
empatice la problemele pacientului
•  Recunoașterea și evitarea surselor de conflict
•  Recunoașterea propriilor limite și căutarea
asistenței în cadrul echipei multidiciplinare.
Anxietatea în bolile chirurgicale
•  Simptomul psihic cel mai frecvent
•  Este influențată de :
–  Tipul de personalitate al pacientului
–  Tipul de intervenție chirugicală
•  În intervențiile desfășurate în situații de urgență,
anxietatea are, de regulă, o intensitate mare imediat
înaintea intervenției (cauza fiiind expresia zgomotoasă a
simptomului și mai puțin anticiparea operației în sine). La
scurt timp după operație, pacientul poate trăi un al doilea
moment de anxietate, dat de evocarea momentelor
dramatice prin care a trecut și a posibilității ca acestea
să se repete în viitor.
•  În intervențiile chirurgicale anunțate,
anxietate are de asemenea o componentă
preoperatorie semnificativă, tipic cu două
vârfuri, unul care apare în momentul anunțării
necesității intervenției și un al doilea în
vecinătatea imediată a intervenției.
•  În acest caz, securizarea emoțională a
pacientului nu poate fi niciodată redundantă.
•  În chirurgia estetică și de transpalnt,
anxietatea poate avea valori importante în
perioada postoperatorie tardivă.
•  În evaluarea gravității unei depresii în
chirurgie trebuie să se țină seama de:
–  Contextul obiectiv (ex. specificul și
prognosticul bolii)
–  Contextul subiectiv ( ex. așteptările
pacientului, tipul de P, suportul social
perceput)
•  Recunoașterea circumstanțelor
predispozante pentru depresie și
prevenția/tratamentul depresiei trebuie să
reprezinte o prioritate pentru chirurg.
Depresia în bolile chirurgicale
•  Simptom relativ frecvent, mai ales în
perioada postoperatorie, când derivă
direct din eșecul intervenției dar și din
consecințele iremediabile ale acesteia
•  O problemă o constituie depresia
preexistentă intervenției, simptom corelat
adesea cu un prognostic nefavorabil.
Bolnavul cronic
•  Bolile cronice includ grupuri diverse de
procese patologice care au în comun:
•  Asistenţa medicală frecventă şi pe termen lung
•  Cu speranţe mici de vindecare
•  Bolile cronice afectează considerabil viaţa
pacienţilor şi necesită:
•  Modificări importante ale stilului de viaţă şi uneori
de comportament
•  Reevaluarea priorităţilor
 Caracteristici ale bolilor cronice
•  Cele mai frecvente și cu mare impact
individual și social (BCV, cancer, boli
pulmonare, diabet, ACV, artrita,
Alzheimer).
•  Principalii determinanți ai bolilor cronice
sunt factorii genetici și comportamentele
cu risc pentru sănătate, dar și factorii de
mediu, precum și elemente ce țin de
specificul individual sau raportarea la
situație (tip de coping).
Modificări comportamentale în
bolile cronice
•  Evoluţia cronică a unei boli plasează bolnavul între
speraţă şi resemnare şi generează inerente modificări
bio-psiho-sociale ale bolnavului, manifestate mai
pregnant în comportament
•  GERBER
–  Modificări de personalitate: lentoare psihomotorie, iritabilitate,
ipohondrie, depresie
–  Modificări comportamentale: manipulativitate, tendinţe spre drog
(alcool, fumat, psihotrope sau chiar droguri)
–  Creşterea receptivităţii (scăderea pragului) la durere
–  Afectare psihosomatică: tulburări de somn, de apetit, obezitate,
constipaţie
–  În plan afectiv, simptome majore precum depresia şi anxietatea.
•  Sunt sistemice, afectând o gamă largă de funcții fizice și
sociale.
•  Sunt de lungă durată
•  Au un caracter insidios
•  Sunt caracterizate prin faze relativ liniștite, ce sunt
întrerupte de instalarea unor izbucniri episodice severe
sau complicații dramatice
•  Sunt universale
•  Subminează resursele fizice și psihice
•  Pot genera un nivel crescut de distress emoțional
•  Presupun existența unor sensuri culturale specifice, a
unor structuri instituționale și a unor contacte frecvente
cu diferiți specialiști.
Cercul vicios generat de boala
cronică
•  Experienţa vieţii de bolnav cronic este descrisă ca o
interconexiune între stres, depresie, durere şi dizabilitate
generate de procesul patologic.
•  Stresul crescut duce la creşterea oboselii, la tensiune
musculară şi senzaţii psihice de genul “depăşit de
situaţie”
•  Acestea contribuie la rândul lor la creşterea nivelului
durerii, prin scăderea pragului de sensibilitate, ceea ce
determină un declin al activităţii zilnice, imobilitate şi
intensificarea procesului patologic
•  Pacientul devine conştient de aspectul dizabilitant al
bolii, suferind o scădere a stimei de sine până la
depresie.
 •  Pentru pacient, conştientizarea problemei, fără însă a
Ciclul bolilor cronice (G.F. Brenner) avea o idee clară a extinderii acesteia, este adesea
frustrant.
DURERE •  Medicul poate de asemenea simţi frustrare şi teamă la
gândul că a omis date ce ar putea duc la stabilirea
diagnosticului.
•  Majoritatea pacienţilor cu o boală cronică diagnosticată
Tesiune musculară Imobiliate parcurg mai multe etape în acceptarea situaţiei lor:
•  Negarea
•  Furia
DIZABILITATE •  Negocierea
STRES •  Depresia
•  Resemnarea
Pierderea respectului •  Complianţa bolnavilor cronici este în general,
Pierderea controlului crescută.( dar depinde de personalitatea pacientului si
de sine
de faza în care se află). Este mai crescută la vârstnici
deoarece durerea reprezintă simptomul cel mai frecvent
la aceşti bolnavi.
DEPRESIE

Adaptarea la boala cronică (BC)

•  BC este percepută ca agresiune, ca eveniment •  Adaptarea la boala cronică depinde de o
stresant major serie de factori:
•  Persoana este nevoită să dezvolte abilități de –  Reprezentările oamenilor referitoare la boală
realocare a resurselor
–  Starea emoțională generată de boală
•  Pe fondul resurselor în declin, demersurile
–  Particularitățile clinice și evolutive ale bolii
necesare pentru diminuarea impactului sau
controlul bolii cronice pot avea efecte secundare –  Atitudinea familiei
ce pot fi la fel de invazive fizic ca și boala în –  Contextul socio-cultural
sine. (ex. chimioterapia în cancer sau schimbări
majore ale stilului de viață în diabet sau boala
coronariană).
 Modele teoretice privind
adaptarea la boala cronică
•  Din perspectiva modelului biomedical
–  Severitatea bolii estedirect responsabilă
pentru diminuarea funcționării fizice și psihice
(deficite cognitive și creșterea distresului
emoțional sunt direct atribuie compromiterii
funcționării cardiace, extinderii aterosclerozei,
HTAsau creșterii nivelului glicemiei)
–  Complianța terapeutică este puternic
influențată de caracteristiciele bolii
•  Interpretarea subiectivă a severității amenințării
bolii depinde de evaluarea acesteia ca depășind
sau nu resursele de coping ale pacientului
•  Strategiile de coping presupun trei etape:
–  Evaluarea cognitivă a severității și
semnificației bolii
–  Sarcinile adaptative ( legate de boală –
confruntarea cu diferite simptome și mediul
spitalicesc sau generale – echilibru
emoțional, suport social, redefinirea viitorului
în alți termeni)
–  Aptitudinea de face față (stategii de coping
propriu-zise).
Modelul adaptării la stres
•  Adaptarea la boală este un proces care se desfășoară în
trei etape:
–  Perceperea unei amenințări la adresa stării de
sănătate, ceea ce creează motivul și scopul spre
acțiune (ex. evitarea unui ACV prin controlul TA)
–  Alegerea unui răspuns adpatattiv pentru atingerea
scopului ( ex. evitarea alimentelor sărate și
administrarea unui tratament antihipertensiv)
–  Aprecierea eficienței răspunsului adaptativ în direcția
atingerii scopului (valorile TA).
Strategii de coping
•  Centrate pe evaluare
–  Încercările de a înțelege boala (analizarea logică, redefinirea
cognitivă, evitarea cognitivă și negarea)
•  Centrate pe problemă
–  Căutarea de informații și suport
–  Învățarea unor procedee și comportamente
–  Identificarea unor modalități de gratificare, prin planificarea unor
evenimente care pot produce satisfacție pe termen scurt
•  Centrate pe emoție
–  Eforturi de menținere a speranței
–  Descărcare emoțională
–  Acceptarea consecințelor inevitabile ale unei boli.
•  Nu toți pacienții reacționează în același
mod, strategiile de coping fiind influențate
de :
–  Factori demografici și personali (vârstă, sex,
clasă socială, religie)
–  Factori de mediu fizic și social (accesibilitatea
la suportul social, acceptarea mediului fizic
spitalicesc)
–  Factori legați de boală (durere, desfigurare,
stigmatizare).
•  Utilizarea strategiilor de coping (activ sau
pasiv). Preferința pentru una sau alta este
influențată atât de variabile de ordin individual
(locus de control, robustețe), cât și variabile de
ordin socio-cultural.
•  Estimarea implică aprecierea eficienței
strategiilor de coping, în raport cu diverși
parametri ai bolii.
•  Modelul autoreglării arată cum boala
influențează dispoziția și funcționarea
pacientului, respectiv identifică particularitățile
contextului cultural și social care limitează sau
favorizează managementul comportamental.
Modelul autoreglării
•  Individul cu BC este o persoană activă, care încearcă să rezolve
problema reprezentată de boală
•  Model dinamic orientat către proces
•  Ogden (2005) descrie trei etape pe care le parcurge pacientul în
adaptarea la boală:
–  Interpretarea depinde în largă măsură de reprezentările bolii
care sunt influențate de :
•  Abilitatea de recunoaștere a bolii
•  Abilitatea de a decela cauzele probabile ale îmbolnăvirii
•  Abilitatea de a întrevedea consecințele posibile ale bolii
•  Percepția duratei posibile a bolii
•  Perspectiva asupra controlului și vindecării
Atitudini de implicare a medicului în
relaţia terapeutică
•  Considerarea tulburării patologice ca făcând
parte din însuşi pacientul
•  Implicarea personală în relaţia cu bolnavul –
cunoaşterea impactului cuvintelor şi atitudinilor
medicului asupra psihicului bolnavului
•  Deprinderea cu modul de a-l lăsa pe bolnav să-
şi exprime ideile
•  Descifrarea unor nevoi psihologice reale ale
bolnavului
•  Menajarea regresiunii psiho-comportamentale
•  Sprijnirea Ego-ului bolnavului.
 Bolnavul incurabil
•  Particularități psihologice ale bolnavului incurabil
–  Teama față de momentul morții
–  Degradarea identității propriei persoane
–  Constantă conștientizare a pericolului decompensării
•  A fi diagnosticat cu o boală terminală este un eveniment
traumatizant și se manifestă inițial prin negare
•  Negarea este o etapă tranzitorie, înlocuită relativ rapid
de alte comportamente:
Factori care modulează comportamentul
în situații de incurabilitate
•  Tipul de P ( ex. tip C)
•  Antecedente psihologice (personale, heredo-colaterale,
în planul relațiie medic-pacient)
•  Cunoștințele medicale
•  Rolurile sociale și interacțiunile familiale ale pacientului
•  Plasarea pe scara socială
•  Vârsta biologică
•  Diferențele în privința autocunoașterii și valorificării
propriilor resurse (LCI și LCE)
•  Aderența la un model preformat de atitudine față de
îmbolnăvire și moarte al societății, familiei, grupului de
apartenență.
•  Ideal, pacientul este dispus să încerce un tratament, nu
se lasă pradă deznădejdii (atitudine combativ-
compliantă)
•  În cazul lipsei unui suport psihologic și a unei atitudini
indiferente a medicului curant, pot apărea:
–  Revolta (de ce eu?, atitudine de tip antisocial, mai a
les dacă societatea reacționează prin sancționare/
stigmatizare)
–  Panica/disperarea – favorizată de existența tipului de
personalitate anxios dar și de anturaj sau chiar de
medic.
–  Depresia/ resemnarea/ abandonul
–  Regresia în cadrul bolii.
Particularități comportamentale
ale bolnavului terminal
•  Atenția bolnavului este deviată tot mai mult
asupra sieși
•  Aducerea în discuție a consecințelor care se vor
răsfrânge asupra celor dragi, odată cu dispariția
propriei persoane.
•  Centrare a gândurilor asupra iminenței morții
•  Probleme legate de lucrurile neterminate
•  Dorință de a discuta în mod activ și curent
despre propria moarte
•  Dificultăți de a se despărți de familie și cei
apropiați.
 Speranța oarbă versus speranța Speranța oarbă (nerealistă) ”wishful
realistă thinking”
•  Unii bolnavi terminali au o capacitate semnificativă de
•  Un element important și care poate amenține un nivel de speranță ”oarbă”, în ciuda informației că
influența decisiv prognosticul vital al unie se află într-un satdiu final, irecuperabil al bolii.
•  Sursele acestui nivel de speranță sunt miltiple iar numitorul
boli incurabile este speranța comun este acela că imprimă pacienților încrederea nelimitată
și hazardată în posibilitatea vindecării în ciuda aducerii la
•  Speranaț de viață relativ îndelungată a cunoștință a prognosticului negativ.
•  Ea poate juca un rol important în deterioarea interacțiunii
unor pacienți incurabili se corelează cu medic-pacient
această latură concretă a speranței. –  Pacientul poate începe să suspicioneze o lipsă de
profesionalism al medicului
•  Nu orice tip de speranță este benefică. –  Scade nivelul de credibilitate pe care bolnavul este dispus
să îl acorde medicului – non-complianță.

Speranța realistă

Modalităţi de
•  Asociată cu conceptul de robustețe, include angajarea și persistența
în vederea îndeplinirii scopului propus.
•  Persoanle cu robustețe sau voință de a spera au o secreție crescută
de endorfine, fapt ce duce, prin imunostimularea celulelor NK, la
activarea unor resurse latente de rezistență a organismului.
•  Laturi ale speranței realiste ar include:
–  Speranța de tipul ”oază în deșert” – concentrarea pe laturile vieții care
intervenţie psihologică
în medicina paleativă
încă mai funcționează
–  Speranța văzută ca o punbte între două stări afective – o atitudine
centrată pe ideea de ieșire din impas – există o cale între situația
disperată de acum și o situație pozitivă în viitor
–  Speranța ca intenție durabilă – gândire pozitivă, centrată în jurul unui
eveniment pozitiv din viitorul apropiat, pe care pacientul își poate
propune să îl trăiască.
–  Speranța ca performanță zilnică – posibilitatea de a menține cotidian
concentrarea pe speranță.
 Generalităţi End of life care
Asistenţă medicală şi psihologică de
calitate pentru a menţine:

Creştere a procentului pacienţilor cu

boli degenerative, cronice şi
incurabile.

Variabile modulatoare ale dorinței de

Eutanasia – discuţii şi
eutanasie sau sinucidere asistată
controverse medical
•  Existența suportului familial
•  Nivelul de educație (superior / proeutanasie)
•  Sex (bărbați - proeutanasie)
•  Credința cu privire la utilitatea credințelor
religioase
•  Nivelul de calitate al vieții
•  Existența disconfortului somatic, dar mai ales
psihic
•  Costul ridicat al recurgerii la un tratament
paliativ.
 Puncte critice în anamneza
bolnavului incurabil
•  Mijloace de resuscitare
•  Convingerile pacientului
•  Incurabilitate
•  Moarte
•  Suportul social
Factorii care influenţează
perceperea diagnosticului
de boală incurabilă
•  Cunoştinţele medicale şi de cultură
generală ale pacientului şi familiei acestuia
•  Antecedentele psihologice ale pacientului
•  Tipul de personalitate a pacientului
•  Caracteristicele socio-economice ale
pacientului şi familiei
•  Specificul rolurilor sociale şi interacţiunilor
familiale pe care le are pacientul
•  Specificul relaţiei doctor-pacient.

Particularităţi ale asistenţei Alternative terapeutice –

psihologice a bolnavului modelul tradiţional
incurabil Faza de Faza de Faza preterminală -
diagnostic recurenţă deces

Tratament curativ

Prelungirea vieţii – creşterea Tratament paliativ şi controlul

încrederii în sine şi a autonomiei simptomelor importante(durerea)
Psihoterapie Asistenţă psihologică pentru
O moarte decentă – oferirea unui mimim suportivă simplă asumarea deznodământului
de confort, inclusiv spiritual.
 Modelul alternativ Modelul eclectic
Faza de Faza de Faza Faza post- Faza de Faza de Faza Faza post-
diagnostic recurenţă preterminală deces diagnostic recurenţă preterminală deces

Tratament Terapii propriu-zise adresate

curativ bolii
Tratament paliativ şi controlul Controlul simptomelor critice
simptomelor importante
Asistenţă psihologică
Asistenţă psihologică
Suport familial Suport psihologic pentru
bolnav şi familia bolnavului
Suport
psihologic Suport
adresat familiei psihologic
adresat familie
Tema 8
Modalităţi psihoterapeutice de modelare a comportamentului

1. Delimitări conceptuale
2. Modele psihoterapeutice
3. Eficienţa şi limitele consilierii psihologice şi psihoterapiei

3. Studii de caz

1.Delimitări conceptuale

Simpla sfătuire (SS) „intervenţie” prin mijloace psihologice de tip compătimire,

încurajări, oferirea unor soluţii viabile în vederea restabilirii echilibrului sufletesc
perturbat al unei persoane afectată de anumite evenimente de viaţă.

Consilierea psihologică(CP) este intervenţia psihologică în scopul optimizării,

autocunoaşterii şi dezvoltării personale şi /sau în scopul prevenţiei şi ameliorării
problemelor emoţionale , cognitive şi comportamentale. Acest tip de intevenţie se
adreseaza cu predilectie omului sănătos aflat în impas existential reconstruidu-i
confortul psihofizic si moral , celui cu dificultăţi de relaţionare reconfigurandu-i spatiul si
calitatea relatiilor si nu în ultimul rând persoanelor suferinde somatic cărora le ofera
alternative realiste la situaţia de bolnav .

Indicaţii de elecţie:

1)asistenţa psiho-medicală a copilului şi adolescentului,adultului

2)asistenţa psihologică a cuplurilor şi familiilor

3)asistenţa psihologică a persoanelor aflate in situaţii de criză

4)optimizarea şi dezvoltarea personală a copilului,adolescntului,adultului

5)optimizarea şi ameliorarea problemelor psihoemotionale şi de comportament

1
6) asistenţa psihologică a bolnavului somatic

Psihoterapia(PT) ,spre deosebire de consilirea psihologică este o intervenţie implicată în

egală masură în situaţiile de sănatate şi boală.Ea se adresează:

● omului sănătos, aflat în dificultate (îi conferă confort moral şi o mai bună sănătate)

● celui cu dificultăţi de relaţionare (îl ajută spre o mai bună integrare);

● celui suferind somaţic (îi alină suferinţa);

● celui alienat (îi dezvoltă capacitatea de orientare în viaţă şi de resocializare)

Indicaţii de elecţie:

1)asistenţa medico-psihologică bolnavului psihic(clinica psihiatrică)

2)asistenţa medico-psihologica a bolnavului somatic(clinica bolilor somatice:cardiologie,

neurologie,gastroenterologie,dermotologie,endocrinologie,chirurgie,etc.)

2)Modele psihoterapeutice:

Psihoterapia suportivă- psihoterapie de suprafaţă nu modifică personalitatea

bolnavului;obiectivul=activarea resurselor psihice personale ale pacientului,valorizarea
/dezvoltarea a ceea ce s-a conservat)

Psihoterapiile de orientare psihodinamică - obiectivul terapei constă în a aduce la nivel

conştient conţinuturile incoştiente( „insight”) în vederea restucturării profunde a
personalitaţii)

Psihoterapiile cognitiv-comportamentale-obiectivul terapiilor cognitiv-

comportamentale constă în identificarea şi înlocuirea schemelor,modelelor iraţionale de
a gândi,eradicarea comportamentelor problematice şi înlocuirea acestora cu scheme
comportamentale adaptative/sanogenetice)

2
Psihoterapiile experienţiale - obiectivul= să-l ajute pe client sa-şi descopere libertatea
interioară,să-şi conştientizeze propriile resurse, identificând factorii frenatori ai propriei
personalitaţi

Terapiile de relaxare - obiectivul=realizarea unei decontracturi musculare şi nervoase

având drept scop economisirea energiei fizice şi psihice, creşterea rezistenţei la stres a
organismului şi diminuarea efectelor negative ale stresului deja instalat; antrenamentul
autogen J.H.Shultz. relaxarea neuromusculară progresivă E.Jacobson, biofeedback-ul
4. Eficienţa şi limitele consilierii psihologice şi psihoterapiei
Eficienţa consilierii psihologice şi psihoterapiei
În ultimi ani, Medicina Bazată pe Evidenţe a devenit un adevărat „arbitru” care
evaluează pe baza unor indicatori somatici şi psihologici succesele diferitelor forme de
psihoterapie aplicate în diverse TPS şi BPS.
Astfel, metaanaliza unor cercetări asupra eficienţei psihoterapiilor scurte,
întreprinse de Linden et all (1996) şi Dusseldropp (1999), a evidenţiat la pacienţii cu
boală coronariană trataţi psihoterapeutic normalizarea frecvenţei cardiace, scăderea
nivelului de colesterol şi diminuarea de 1,7-1,8 ori a mortalităţii cardiace.
De asemenea ,s-a demonstrat ştiinţific că răspund foarte bine la intervenţia
psihoterapeutică depresia şi anxietatea care acompaniază bolile in general dar şi
comportamentele patogenetice care produc îmbolnăviri(ex. fumatul,
sedentarismul,obezitatea,etc.).
Mai mult, o serie de autori germani (Fritzsche, Bauer, Ruegg, Grawe) aduc în
favoarea eficienţei diferitelor forme de psihoterapie modificările evidenţiabile la nivelul
diferitelor structuri neuronale ale pacienţilor trataţi prin metode psihologice; eficienţa
psihanalizei a fost probată prin utilizarea tehnicilor de Brain - imaging.
Limite în consilierea psihologică şi psihoterapie

1)În prezent există în lume peste 200 de şcoli /orientări în consilire şi psihotrapie
şi peste 600 tehnici(D.David 2006),dar apariţia acestora nu a condus în mod direct la
scădrea prevalenţei tulburărilor psihice sau la clarificarea mecanismelor etiopatogenetice

3
 2) Un segment important din cei diagnosticati cu suferinte psihice sau psihologice
nu au acces la serviciile de consiliere si psihoterapie fiind fie prea scumpe(si nedecontate
de casele de asigurari de sănăte),fie insuficient promovate informational;
3)Eficienta acestor interventii s-a dovedit a fi mai bine aspectata în tulburarile de
anxietate si mai slabă in tulburarile bipolare.
Cine poate oferi servicii de consilire si psihoterapie?
În conformitate cu Legea 213/2004 cu privirea la reglementarea profesiunii de
psihlog/psihoterapeut servicii de consilire psihologică nu pot oferi decât licenţiaţii în
psihologie pregătiti postuniversitar(3-5ani) în domeniul consilirerii psihologice de
orientare:cognitivcomportamentală.experienţialistă,psihodinamică,integrativă,etc.Servicii
le de psihoterapie pot fi practicate în egală măsură de către psiholog,medic, asistent
social,teolog sub rezerva pregătirii printr-un curs postuniversitar(3-5ani) în domeniul
psihoterapieideorientarecognitivcomportamentală,.experienţialistă,psihodinamică,integrat
ivă,etc.
Concluzii:Consilirea si psihoterapia necesită o pregătire academică şi nu poate fi
practicată decât de profesioniştii domeniului.
5. Studii de caz
Exemplu de abordare psihodinamică a unui pacient alcoolic: analizarea motivaţiile şi
conflictelor inconştiente care stau la baza comportamentului actual (adictiv) prin tehnica
interpretărilor şi asociaţiilor libere care vor conduce pacientul la „iluminarea „şi
conştientizarea motivelor interioare care au determinat consumul cronic de alcool
=restructurare atitudinală,comportamentală şi de personalitate.
Principalele tehnici utilizate sunt: interpretările,asociaţiile libere,analiza viselor,analiza
rezistenţelor şi a trasferului
Exemplu de abordare cognitiv-comportamentală a unui pacient fumator:fumatul este un
comportament problematic care are la bază scheme de gândire şi comportamentale
condiţionate în timp care pot a fi decondiţionate prin tehnica identificării şi monitorizării
stărilor emoţionale care favorizează comportamentul indezirabil(fumatul);demersul
terapeutic se va focusa pe rezolvarea problemelor emoţionale ale clientului fumător şi
înlocuirea fumatului cu subtitute de genul activitate fizică ,implicarea în activităţi
generatoare de satisfacţii superioare(vizionarea unui film captivant, lecturarea unei cărţi

4
interesante,etc. )consumarea unor mici cantitaţi din alimentele preferate (o mini
amandină,o bomboană delicioasă,etc. ) =scheme comportamentale
adaptative(sanogenetice) capabile să înlocuiască treptat comportamentul problematic.
Strategiile terapeutice utilizate sunt : desensibilizarea,modelarea şi restructurarea
cognitivă (prin intermediul dialogului socratic de verificare a veridicităţii gândurilior şi
convingerilor iraţionale şi înlocuirii lor cu alternative realiste),monitorizarea stărilor
emoţionale şi a comportamentelor,elaborarea unor deprinderi de rezolvare de probleme
şi comunicare asertivă.
Exemplu de abordare experienţialistă a unui pacient anxios: demersul terapeutic îşi
propune să-l ajute pe client sa-şi descopere libertatea interioară,să-şi conştientizeze
propriile resurse, identificând factorii frenatori ai propriei individualităţi care îi împiedică
evoluţia spontană şi creativă a persoanalităţii prin încurajarea pacientului anxios să-şi
exprime neliniştile ,îngrijorările ,sentimentele fără inhibiţii în manieră simplă de „aici şi
acum „
Tehnici de terapie utilizate sunt înprumutate din alte sisteme terapeutice cu accent pe
atitudinea non-evaluativă a terapeutului pe înţelegere ,empatie şi respect faţă de client.
Demersul terapeutic foloseşte cu precădere tehnica ascultării active,reflecţia,încurajarea
clientului să-şi trăiască experienţa imediată.