Factori perturbatori care intervin în notarea lucrărilor scrise

Știut fiind faptul că o evaluare obiectivă trebuie să coreleze trei componente și anume măsurarea,
aprecierea și apoi corelarea acestora în vederea adoptării deciziei, ne putem întreba dacă evaluarea a fost
corect realizată. Evident, utilizarea probelor scrise spre deosebire de cele orale sau practice constituie
modalități economice de verificare a achizițiilor unui număr mare de candidați, care ar trebui să ne
conducă spre o evaluare obiectivă. Chiar dacă rezultatele examinării prin intermediul probelor scrise sunt
demne de încredere, totuși rezultatul este corect numai dacă vizează achiziții standard ale candidatului.
Acest fapt, constituie unul dintre motivele din care evaluarea scrisă poate genera erori în evaluare.
Evidențierea factorilor perturbatori și a erorilor ce pot să intervină în actul evaluării reprezintă o
problemă importantă pe care o ridică orice act de evaluare, la orice disciplină și la orice tip de probă sau
metodă utilizată.
În evaluarea lucrărilor scrise în cadrul examenului național de definitivare în învățământ, la
disciplina Filosofie, cele mai frecvente situații care generează variabilitatea aprecierilor în evaluare sunt
cele referitoare la acțiunile, comportamentele și atitudinile evaluatorului. Astfel, se pot aminti „efectul
de contrast” / „de ordine”, eroarea logică, efectul de ancorare și ecuația personală a examinatorului
etc.
Efectul de „contrast sau de ordine” se manifestă ca urmare a unor fenomene de inerție, când
profesorul evaluator menține același nivel de apreciere pentru o suită de răspunsuri care, în realitate,
prezintă anumite diferențe calitative. Examinatorul are tendința de a nota identic mai multe lucrări
diferite, dar consecutive, fără discriminările valorice necesare. Această eroare se poate manifesta și în
cazul testului elaborat, mai ales că include itemi subiectivi, cu răspuns deschis, iar evaluatorul poate să
nu sesizeze anumite nuanțe, anumite diferențe calitative.
Eroarea logică constă în substituirea obiectivelor și parametrilor importanți ai evaluării prin scopuri
secundare, cum ar fi acuratețea și sistematizarea expunerii, efortul depus de candidat pentru a ajunge la
anumite rezultate, gradul de conștientizare etc. În acest caz, evaluatorul poate să fie tentat să noteze cu
un punctaj mai mare o lucrare caracterizată prin sistematizare și acuratețe și să noteze cu un punctaj mai
mic o lucrare care nu este foarte bine sistematizată, dar care include toate elementele solicitate în barem.
Efectul de ancorare constă în supraevaluarea unor rezultate datorită faptului că atrag atenția asupra
unor aspecte mai puțin frecvente, așteptate, identificabile la nivelul majorității formelor de răspuns date.
Cu acest prilej, se constituie noi grile de valorizare a tezelor sau răspunsurilor ce urmează. La Filosofie,
evaluatorul s-ar putea să fie tentat să supraaprecieze o lucrare inedită, în care subiectul este tratat într-o
manieră personală, decât lucrările care merg pe o linie clasică, uzitată.
Ecuația personală a examinatorului se manifestă atunci când fiecare cadru didactic își structurează
criterii proprii de apreciere. Unii profesori sunt mai generoși, uzitând valorile de „sus” ale scării valorice,
alții sunt mai exigenți, exploatând cu precădere valori intermediere sau de „jos”. Astfel, unii profesori
apreciază mai mult originalitatea soluțiilor, alții conformitatea cu informațiile predate. O trăsătură aparte
a efectului discutat este exigența diferită pe care o manifestă examinatorii. Diferențele se pot evidenția
atât la același examinator și cu atât mai mult între evaluatori diferiți.
Prevenirea și înlăturarea erorilor ce se pot manifesta în evaluarea lucrărilor scris în cadrul
examenului de definitivare în învățământ, la disciplina Filosofie, crește coeficientul de obiectivitate, însă
aceasta rămâne totuși un deziderat, deoarece practica pedagogică demonstrează că subiectivitatea din
actul de evaluare și notare nu poate fi eliminată, ci doar redusă.
Efectele acestor factori perturbatori, chiar dacă nu pot fi eliminate, pot fi, într-o oarecare măsură,
diminuate, iar acest lucru se poate realiza prin instruirea personalului didactic cu privire la factorii
perturbatori și la erorile ce pot apărea în procesul de evaluare, prin diversificarea și specializarea
tehnicilor de evaluare, utilizarea mai multor metode și tehnici de evaluare sau apelarea la evaluarea
externă, la alt evaluator.