I thought I might draw your attention to the “Paris Statement” recently issued

by a group of conservative intellectuals from various European countries

at TheTrueEurope.eu. It is something that merits publicity.

DECLARAŢIA DE LA PARIS - EUROPA ÎN CARE PUTEM CREDE

1. Europa este casa noastră. Europa ne aparţine şi noi aparţinem Europei. Aici este
casa noastră; nu avem altundeva. Motivele pentru care Europa ne este scump ă
depăşesc capacitatea noastră de a ne explica sau justifica aceast ă credincioşie.
Este vorba de o istorie comună, de speranţe şi iubiri. Este vorba despre obiceiuri
împământenite, de clipe de patos şi durere. Este vorba despre inspiraţionala
experienţă a reconcilierii şi promisiunea unui viitor împreună. Peisaje şi evenimente
obişnuite sunt pline de semnificaţii speciale pe care doar noi le putem în ţelege.
Acasă este acolo unde lucrurile ne sunt familiare şi unde rămânem recunoscu ţi
oricât de mult am rătăcit. Aceasta este adevărata Europă, preţioasa noastră
civilizaţie pe care nimic nu o poate înlocui.

Suntem sub ameninţarea unei false Europe

2. Suntem sub ameninţarea unei false Europe. Europa, cu toată bogăţia şi măreţia ei,
se găseşte sub ameninţarea unei false înţelegeri a propriei identităţi. O falsă Europ ă
care se vede pe sine ca o culme a civilizaţiei, dar în realitate ne va confisca
căminul. Care face apel la virtuţile autentic europene, pe care însă le exagereaz ă şi
distorsionează, în timp ce ea însăşi rămâne oarbă la propriile vicii. Aceast ă falsă
Europă, care se complace în promovarea unei caricaturi partizane a istoriei
noastre, este iremediabil discriminatorie faţă de trecut. Adepţii ei aleg să fie orfani
fără trecut şi prezintă starea de orfan fără familie şi cămin ca pe o cucerire nobil ă a
prezentului. Astfel, falsa Europă se erijează ca înaintemergătoarea unei comunit ăţi
universale care de fapt nu este nici comunitate, nici universală.

3. Falsa Europă este utopică şi tiranică. Campionii falsei Europe sunt vrăjiţi de
superstiţia progresului inevitabil. Cred că Istoria este de partea lor, iar aceast ă
credinţă îi face aroganţi şi dispreţuitori, incapabili să mai recunoască defectele
lumii la care pun umărul, o lume în care nu mai există naţiuni şi culturi. În plus,
aceştia ignoră adevăratul izvor al virtuţilor umane pe care le pre ţuiesc – la fel ca şi
noi. Ei ignoră sau chiar resping rădăcinile creştine ale Europei. Şi sunt extrem de
atenţi să nu-i ofenseze pe musulmani, despre care îşi închipuie că vor adopta cu
bucurie perspectiva lor seculară şi multiculturală. Năpădită de prejudecăţi,
superstiţie şi ignoranţă şi orbită de viziunea înfumurată şi plină de sine a unui viitor
utopic, falsa Europă înăbuşă în mod automat orice dezacord. Ceea ce se face,
desigur, în numele libertăţii şi toleranţei.

Trebuie să apărăm adevărata Europă

4. Trebuie să apărăm adevărata Europă. Mergem pe un drum înfundat. Cea mai mare
ameninţare cu privire la viitorul Europei nu este nici interven ţionismul rus, nici
imigraţia musulmană. Cel mai mare risc pentru adevărata Europă este menghina în
care falsa Europă ne ţine imaginaţia. Naţiunile şi cultura noastră sunt golite de
conţinut şi înlocuite de fantasma unei Europe iluzorii. Ne angajăm să ţinem piept
acestei ameninţări la adresa viitorului. Vom apăra, susţine şi promova adevărata
Europă, Europa căreia cu toţii îi aparţinem de fapt.
+++
5. Solidaritatea şi loialitatea civică încurajează participarea activă. Adevărata
Europă aşteaptă şi încurajează o participare activă la proiectul comun al vie ţii
politice şi culturale. Idealul european este cel de solidaritate bazat ă pe acceptarea
unui corp de legi care se aplică tuturor şi are cerinţe limitate. Aceast ă acceptare nu
a luat întotdeauna forma democraţiei reprezentative. Dar tradiţia noastr ă de
supunere civică reflectă un acord fundamental cu tradiţiile noastre politice şi
culturale, în orice formă s-ar manifesta ele. În trecut, europenii s-au luptat pentru
un sistem politic mai deschis participării populare şi suntem pe drept cuvânt
mândri de aceasta. Chiar în timp ce duceau această luptă, uneori prin revolt ă f ăţiş ă,
europenii au afirmat mereu cu tărie că, în ciuda nedrept ăţilor şi eşecurilor, tradi ţiile
popoarelor de pe acest continent ne aparţin tuturor. Un devotament atât de
puternic pentru reformă arată Europa ca pe un loc care a c ăutat mereu dreptatea.
Acest spirit de progres s-a născut din dragostea şi fidelitatea pe care am ar ătat-o
patriei.

6. Nu suntem supuşi pasivi. Spiritul unităţii europene ne permite să le acord ăm

încrederea celor din piaţa publică, chiar dacă ne sunt străini. Parcurile publice,
pieţele centrale şi largile bulevarde ale oraşelor europene exprimă spiritul politic
European: împărtăşim o viaţă în comun şi treburile publice (res publica).
Presupunem că este de datoria noastră să ne asumăm responsabilitatea pentru
viitorul societăţilor în care trăim. Nu suntem supuşi pasivi aflaţi sub dominaţia unei
puteri despotice, fie ea sacră sau seculară. Nu ne prostern ăm în faţa for ţelor
implacabile ale istoriei. A fi european însemnă să fii capabil de ac ţiune politic ă şi
istorică. Suntem autorii destinului nostru comun.

Statul-naţiune este emblema Europei

7. Statul-naţiune este emblema Europei. Adevărata Europă este o comunitate de

naţiuni. Avem fiecare propria limbă, propriile tradiţii şi graniţe. Dar am recunoscut
întotdeauna înrudirea noastră, chiar şi atunci când ne-am găsit pe pozi ţii opuse sau
chiar în război. Această unitate în diversitate ni se pare firească. Dar este
deopotrivă remarcabilă şi preţioasă, pentru că nu este nici naturală, nici inevitabil ă.
Cea mai obişnuită formă politică de unitate în diversitate este imperiul, exact ceea
ce regii războinici ai Europei au încercat să creeze iar şi iar dup ă c ăderea Imperiului
Roman. Atracţia formulei imperiale a fost îndelungată, dar în final a învins statul-
naţiune, forma politică ce conferă suveranitate popoarelor. Statul-na ţiune a devenit
astfel emblema civilizaţiei europene.
8. Nu susţinem o unitate impusă cu forţa. O comunitate naţională se autoguverneaz ă
cu mândrie, adesea se laudă cu realizările în plan naţional în domeniul artei sau al
ştiinţelor şi concurează cu alte naţiuni. Uneori aceasta s-a făcut şi pe câmpul de
luptă, ceea ce a rănit Europa – uneori profund – dar nu a reuşit niciodat ă s ă
compromită unitatea noastră culturală. De fapt, s-a întâmplat chiar contrariul. Pe
măsură ce statele-naţiune ale Europei deveneau tot mai recunoscute şi de sine-
stătătoare, identitatea Europeană comună s-a consolidat. După teribila vărsare de
sânge a celor două Războaie Mondiale din prima jumătate a secolului XX, am pornit
la drum cu o hotărâre şi mai mare de a ne cinsti moştenirea cultural ă comun ă.
Aceasta dovedeşte profunzimea şi forţa Europei ca civilizaţie cosmopolit ă în
adevăratul sens al cuvântului. Nu căutăm unitatea impusă cu for ţa de tipul unui
imperiu. Dimpotrivă, Europa cosmopolită recunoaşte că iubirea de patrie şi
supunerea civică faţă de ţară includ şi o deschidere către lumea largă.

Creştinismul a încurajat unitatea culturală

9. Creştinismul a încurajat unitatea culturală. Adevărata Europă a fost marcat ă de
creştinism. Împărăţia universală a Bisericii – una a duhului – i-a conferit unitate
culturală Europei, fără a avea nevoie şi de un imperiu politic. Aceasta a permis
înflorirea culturilor şi cetăţeniilor specifice în sânul unei culturi Europene comune.
Autonomia a ceea ce azi numim societatea civilă a devenit o caracteristic ă a vie ţii
europene. Evanghelia creştină nu impune legea divină în treburile statului, ci
permite afirmarea şi cinstirea legilor seculare ale naţiunilor în diversitatea lor, f ăr ă
ca aceasta să prezinte vreo ameninţare la adresa unităţii noastre. Nu întâmplător
declinul credinţei creştine în Europa a coincis cu reluarea eforturilor de a stabili o
unitate politică, un imperiu al banului şi regulilor prezentat sub masca unor
sentimente de universalism pseudoreligios. Este ceea construieşte şi promovează
în prezent Uniunea Europeană.

Europa se hrăneşte din rădăcinile sale creştine

10. Europa se hrăneşte din rădăcinile sale creştine. Adevărata Europă afirm ă
demnitatea egală a fiecărei persoane indiferent de sex, statut sau rasă. Aceasta
provine tot din rădăcinile noastre creştine. Bunele noastre virtu ţi provin toate din
moştenirea noastră creştină: echitatea, compasiunea, mila, iertarea, împăcarea,
caritatea. Creştinismul a revoluţionat relaţia dintre bărbat şi femeie, preţuind
dragostea şi fidelitatea reciprocă într-un mod nemaiîntâlnit. Leg ământul c ăs ătoriei
le permite bărbaţilor şi femeilor să înflorească în comuniune. Majoritatea
sacrificiilor noastre sunt de dragul consortului sau al copiilor noştri. Acest duh
jertfelnic constituie o altă contribuţie creştină la Europa pe care o iubim.

11. Rădăcinile clasice încurajează excelenţa. Adevărata Europă îşi trage extrage
inspiraţia şi din tradiţia clasică. Ne recunoaştem oglindiţi în literatura antică greacă
şi romană. Ca europeni, ne străduim să atingem măreţia, cununa virtu ţilor clasice.
Uneori, aceasta a condus la o competiţie violentă pentru supremaţie. Dar, în cea
mai bună versiune a sa, aspiraţia către excelenţă continuă să inspire europenii să
compună muzică şi să creeze obiecte de artă de o frumuseţe inegalabilă şi să facă
descoperiri istorice în ştiinţă şi tehnologie. Adevărata Europă nu a uitat vreo clip ă
nici virtuţile severe ale calmilor romani, nici mândria participării civice şi spiritul de
investigare filosofică ale grecilor antici. Şi acestea fac parte din moştenirea
noastră culturală.
12. Europa este un proiect comun. Adevărata Europă nu a fost niciodată perfectă.
Cei care ne propun o falsă Europă nu greşesc când îşi doresc dezvoltare şi
reformare. S-au realizat multe după 1945 şi după 1989 – realiz ări pe care trebuie s ă
le cinstim şi să le sărbătorim. Viaţa noastră comună este un proiect în lucru, nu o
moştenire împietrită. Dar viitorul Europei rezidă în reafirmarea credinţei noastre în
cele mai bune tradiţii, nu într-un universalism contrafăcut care cere uitare şi
repudiere de sine. Europa nu a început odată cu Iluminismul. Uniunea Europeană nu
împlineşte dezideratul de cămin drag al nostru. Adevărata Europă este şi va fi
întotdeauna o comunitate de naţiuni de sine-stătătoare, care uneori îşi ap ăr ă cu
înverşunare diferenţa, dar mereu unite prin moştenirea spiritual ă pe care o dezbat
şi dezvoltă împreună, pe care o împărtăşesc şi o iubesc.

Ne pierdem căminul

13. Ne pierdem căminul. Adevărata Europă este în primejdie. Suntem pe cale să

pierdem multe: suveranitatea popoarelor, rezistenţa la imperialism,
cosmopolitismul civic capabil de iubire, moştenirea creştină a unei vie ţii umane şi
demne, angajamentul viu faţă moştenirea antichităţii greco-romane. Pe măsură ce
promotorii falsei Europe construiesc un fals creştinism al drepturilor universale ale
omului, noi ne pierdem căminul.

Se promovează o falsă libertate

14. Se promovează o falsă libertate. Falsa Europă afişează un devotament fără

precedent pentru libertatea umană. O libertate care, totuşi, este foarte părtinitoare
şi se prezintă mai degrabă ca eliberare de orice constrângere: eliberare sexual ă,
libertatea de auto-exprimare, libertatea de a fi „tu însuţi”. Generaţia studenţilor
care au participat la revolta din 1968 priveşte aceste libert ăţi ca pe nişte victorii
preţioase în faţa unui regim cultural cândva opresiv şi atotputernic. Se percep pe ei
înşişi ca mari eliberatori, iar imoralitatea le este aclamată ca o adevărat ă realizare
morală pentru care întreaga lume ar trebui să le fie recunoscătoare.

Individualismul, izolarea şi lipsa de ţel se răspândesc

15. Individualismul, izolarea şi lipsa de ţel se răspândesc. Pentru generaţiile

europene mai tinere, realitatea nu pare atât de aurit ă. Libertinajul hedonist adesea
provoacă plictiseală şi un sentiment profund de lipsă de ţel. Legătura căs ătoriei a
slăbit. Valurile libertăţii sexuale care se rostogolesc peste tineri le înăbuş ă dorin ţa
profundă de a se căsători şi a-şi întemeia familii. O libertate care înăbuşă cea mai
profundă aspiraţie a inimii devine blestem. Societăţile noastre par să se afunde în
individualism, izolare şi lipsă de ţel. În locul libert ăţii, suntem condamnaţi la
conformismul lipsit de substanţă al culturii consumeriste şi mediatice. Avem
datoria să spunem adevărul: Generaţia 1968 a distrus, nu a construit. Au creat un
gol pe care acum îl umplu reţelele de socializare online, turismul ieftin şi
pornografia.

16. Suntem reglementaţi şi gestionaţi. Chiar în timp ce pretutindeni este ridicată în

slăvi libertatea fără precedent de care cetăţenii se bucură în ziua de ast ăzi, via ţa
europenilor devine tot mai amplu reglementată. Regulile – adesea elaborate de
birocraţi fără chip care merg mână în mână cu interese puternice – ne guvernează
relaţiile de muncă, deciziile de afaceri, calificările educaţionale, ştirile şi
divertismentul. Iar Europa încearcă acum să strângă şurubul în ceea ce priveşte
regulile libertăţii de exprimare, o libertate pe care se întemeiază însăşi Europa, c ăci
reprezintă manifestarea libertăţii de conştiinţă. Noile restricţii nu vizează
obscenitatea sau alte atacuri la adresa decenţei în viaţa public ă. Ceea ce doreşte,
de fapt, să restricţioneze clasa guvernantă a Europei este exprimarea politic ă.
Liderii politici care rostesc adevăruri incomode despre Islam şi imigra ţie sunt târâ ţi
prin tribunale. Corectitudinea politică impune tabuuri puternice, care împiedic ă
orice punere sub semnul întrebării a stării de fapt. Falsa Europă nu încurajeaz ă de
fapt o cultură a libertăţii, ci promovează o cultură a omogeniz ării consumeriste şi a
conformismului impus politic.

Multiculturalismul nu funcţionează

17. Multiculturalismul nu funcţionează. Falsa Europă se mai mândreşte şi cu un

devotament fără precedent faţă de principiul egalităţii. Pretinde că promovează non-
discriminarea şi incluzivitatea faţă de toate rasele, religiile şi identit ăţile. În aceast ă
privinţă, progresele sunt autentice, dar au fost însoţite de o detaşare utopic ă de
realitate. În decursul unei singure generaţii, cea anterioar ă, Europa a pus în
aplicare un proiect măreţ de multiculturalism. A cere sau promova adaptarea nou-
veniţilor de religie musulmană la obiceiurile şi moravurile noastre, ca să nu
pretindem şi la religia noastră, este considerat ca o nedreptate flagrant ă. Ni se
spune că devotamentul nostru pentru egalitate ne cere să renun ţăm la orice urm ă
de pretenţie că am avea o cultură superioară. În mod paradoxal, aventura
multiculturală a Europei, care neagă rădăcinile creştine ale acesteia, promovează o
formă exagerată şi himerică a idealului creştin de caritate universală. Le cere
popoarelor Europene un grad de negare de sine care frizează sfin ţenia. Ni se cere s ă
confirmăm însăşi colonizarea propriei patrii şi moartea propriei culturi ca cea mai
mare realizare europeană a secolului XXI – un act de sacrificiu colectiv f ăcut de
dragul unei noi comunităţi globale a păcii şi prosperităţii, care s-ar naşte acum.

18. Rea-credinţă. Este o doză mare de rea-credinţă în acest raţionament. Cu

siguranţă majoritatea celor din clasa guvernantă recunosc superioritatea culturii
europene, dar refuză afirmarea ei publică într-o manier ă care ar putea leza
imigranţii. Dată fiind această superioritate, ei cred că asimilarea va avea loc în mod
natural şi rapid. Ca o reverberaţie ironică a vechii gândiri imperialiste, clasa
guvernantă europeană presupune că aceştia vor deveni de la sine ca „noi”, prin
legea naturii şi a istoriei, neputând concepe faptul că s-ar putea s ă se întâmple
chiar pe dos. Între timp, multiculturalismul se aplică în mod oficial ca instrument
terapeutic de gestionare a nefericitelor tensiuni culturale „temporare”.

Creşterea tiraniei tehnocratice

19. Creşterea tiraniei tehnocratice. Există însă o doză şi mai mare de rea-credin ţă,
una de natură întunecată. În decursul celei mai recente genera ţii, un segment tot
mai amplu al clasei noastre guvernante a decis că globalizarea accelerat ă îi
favorizează propriile interese. Vor să construiască institu ţii supranaţionale pe care
să le poată controla fără inconvenientele rezultate din suveranitatea popular ă.
Devine tot mai limpede că „deficitul de democraţie” din Uniunea European ă nu mai
este o simplă problemă tehnică ce poate fi remediată prin mijloace tehnice. Ci este
mai degrabă o caracteristică fundamentală şi apărată cu zel. Fie că sunt legitima ţi
de presupuse necesităţi economice, fie de legislaţia internaţională a drepturilor
omului, care se dezvoltă în mod autonom, mandarinii supranaţionali ai institu ţiilor
UE confiscă viaţa politică a Europei, răspunzând la toate provocările cu acelaşi
argument tehnocrat: „Nu există alternativă”. Aceasta este tirania ascunsă, dar tot
mai reală, cu care ne confruntăm.

Falsa Europă este fragilă şi neputincioasă

20. Falsa Europă este fragilă şi neputincioasă. Vina tragică a falsei Europe devine
tot mai evidentă, în ciuda faptului că partizanii ei fac eforturi majore pentru a
întreţine falsele iluzii. Mai presus de orice, falsa Europă se dovedeşte mai slabă
decât şi-ar fi imaginat cineva. Nu distracţiile populare şi consumul de bunuri
materiale sunt cele care susţin viaţa cetăţii. Lipsite de idealuri mai înalte şi
descurajate, prin ideologia multiculturalistă, de a-şi mai exprima mândria
patriotică, societăţile moderne cu greu îşi mai găsesc resursele pentru a se ap ăra.
Mai mult chiar, încrederea cetăţenească şi coeziunea socială nu se consolidează
prin retorica incluzivităţii sau cu ajutorul unui sistem economic impersonal dominat
de corporaţii-gigant multinaţionale. Trebuie să o spunem pe şleau: societăţile
europene scârţâie din toate încheieturile. Dacă deschidem mai bine ochii, vom
vedea o utilizare tot mai mare a puterii guvernamentale, inginerii sociale şi
îndoctrinare prin educaţie. Azi, soldaţii înarmaţi de pe străzile noastre nu sunt acolo
doar pentru a combate terorismul islamic, ci şi pentru a gestiona situa ţii precum
protestele violente împotriva sistemului sau mulţimile de fani beţi care ies de la
meciurile de fotbal. Fanatismul în fotbal este un semn disperat al nevoii profund
umane de solidaritate, pe care falsa Europă nu o poate împlini.

Se instalează o cultură a negării de sine

21. Se instalează o cultură a negării de sine. Elita intelectuală europeană se numără,

din nefericire, printre principalii apărători ai pretenţiilor falsei Europe. F ăr ă îndoial ă,
universităţile noastre reprezintă gloria civilizaţiei europene. Dar, dacă acestea
căutau cândva să transmită noilor generaţii înţelepciunea acumulată din vremurile
trecute, astăzi majoritatea universitarilor echivalează gândirea critic ă cu o negare
simplistă a trecutului. Un punct de referinţă esenţial al spiritului european este
disciplina riguroasă a sincerităţii şi obiectivităţii intelectuale. Dar, de dou ă genera ţii
încoace, acest nobil ideal s-a schimbat. Ascetismul intelectual care cândva căuta
să elibereze mintea de tirania opiniei dominante a devenit adesea conformism
automat şi respingere a tot ceea ce ne caracterizează. Această poziţie de
respingere culturală funcţionează ca un surogat facil de gândire critic ă. De o
generaţie încoace, acest surogat intelectual se practică în sălile de conferin ţă,
devine doctrină, dogmă. Iar aderarea la el este etichetată drept dovadă de
iluminare, de rafinament spiritual. În consecinţă, universităţile au devenit agenţi
activi ai disoluţiei culturale.
22. Elitele îşi etalează cu aroganţă virtutea. Clasa noastră guvernant ă face posibil
progresul drepturilor omului. Se luptă pentru a preveni efectele schimb ărilor
climatice. Proiectează o economie de piaţă globală unificată şi armonizeaz ă
politicile de taxare. Monitorizează progresele realizate în privinţa egalit ăţii de gen.
Fac atât de multe pentru noi! Ce mai contează procesul prin care ajung s ă ne
conducă? Ce importanţă mai are că popoarele Europei devin tot mai sceptice cu
privire la conducere?

Azi, Europa este dominată de un materialism lipsit de sens

23. Există alternativă. Creşterea nivelului de scepticism este pe deplin justificat ă.

Azi, Europa este dominată de un materialism lipsit de sens şi incapabil să mai
motiveze femeile şi bărbaţii să-şi mai întemeieze familii şi să nască copii. O cultur ă
a negării de sine privează generaţiile viitoare de un sens al identit ăţii. În unele ţări
europene există deja regiuni întregi în care musulmanii locuiesc într-un regim de
autonomie neoficială în raport cu legea locală, ceea ce-i face de facto colonişti, nu
compatrioţi. Individualismul ne izolează unul de celălalt. Globalizarea schimbă
perspectiva de viaţă a milioane de persoane. Când sunt confruntaţi cu aceste
adevăruri, guvernanţii ne spun că ei nu fac decât să îmblânzeasc ă inevitabilul,
adaptându-se la necesităţile implacabile. Nu există altă opţiune şi este iraţional să
opui rezistenţă. Lucrurile nu pot fi deturnate. Cei care obiecteaz ă sufer ă de
nostalgie, drept pentru care sunt „pe drept cuvânt” etichetaţi ca „rasişti” sau
„fascişti”. Pe măsură ce diviziunea socială şi neîncrederea civică devin tot mai
evidente, viaţa publică din Europa devine tot mai mânioasă şi mai ranchiunoasă,
sentimente despre care nimeni nu ştie până unde vor putea fi împinse. Nu trebuie
să mai continuăm pe acest drum. Trebuie să ne scuturăm de tirania falsei Europe.
Există alternativă.
+++
24. Trebuie să respingem pseudoreligia. Orice lucrare de înnoire începe cu o
autocunoaştere de tip teologic. Universalismul şi pretenţiile universaliste ale falsei
Europe o revelează pe aceasta ca fiind o întreprindere pseudoreligioas ă, care
propune un puternic angajament de credinţă, dar şi anateme. Aceast ă atitudine
constituite puternicul opiu care paralizează organismul politic al Europei. Trebuie s ă
subliniem că aspiraţiile religioase ţin de domeniul religiei, nu al politicului – şi cu
atât mai puţin al unei administraţii birocratice. Din această perspectivă, pentru a ne
recupera puterea de influenţă politică şi istorică, trebuie să „resecularizăm” via ţa
publică europeană.
25. Trebuie să restaurăm adevăratul liberalism. Pentru aceasta va fi nevoie să
renunţăm la limbajul mincinos care ocoleşte responsabilitatea şi favorizează
manipularea ideologică. Discuţiile despre diversitate, incluziune şi multiculturalism
sunt vorbe goale. Adesea, acest limbaj este folosit pentru a prezenta eşecurile
drept realizări: destrămarea solidarităţii sociale este „de fapt” un semn de primire,
toleranţă şi incluziune. Acesta este un limbaj de marketing, care îşi propune să
ascundă realitatea, nu să o clarifice. Trebuie să ne recâştigăm respectul pentru
realitate. Limbajul este un instrument delicat care îşi pierde lustrul când este
folosit pe post de buzdugan. Ar trebui să veghem la decenţa limbajului. Recursul la
denunţ este un semn de decadenţă a momentului actual. Nu trebuie să toler ăm
intimidarea verbală şi cu atât mai puţin ameninţările cu moartea. Trebuie să îi
protejăm pe cei care vorbesc raţional, chiar şi atunci când ni se pare c ă se înşal ă în
vederile lor. Viitorul Europei trebuie să fie liberal în sensul bun al cuvântului, ceea
ce înseamnă să fie profund ataşat deschiderii către dezbaterea public ă solid ă,
eliberată de orice ameninţări de violenţă sau coerciţie.

26. Avem nevoie de oameni de stat responsabili. Să rupem vraja falsei Europe şi
cruciada ei utopică şi pseudoreligioasă către o lume fără frontiere înseamn ă s ă
nutrim un nou sens politic şi un nou tip de om de stat. Un bun lider politic
administrează bunăstarea unui anumit popor. Un bun om de stat vede moştenirea
noastră europeană comună şi tradiţiile naţionale specifice ca pe daruri m ăre ţe şi
dătătoare de viaţă, dar şi ca pe lucruri fragile. El nu respinge o astfel de moştenire,
nici nu riscă să o piardă de dragul unor vise utopice. El va râvni să fie cinstit de
poporul său, nu va înseta după aprobarea „comunităţii internaţionale”, care este de
fapt aparatul de relaţii publice al oligarhiei.

27. Trebuie să ne reînnoim unitatea şi solidaritatea la nivel naţional. Să

recunoaştem caracterul particular al fiecărei naţiuni europene şi a specificului ei
creştin fără a ne lăsa intimidaţi de pretenţiile false ale multiculturalismului.
Imigraţia fără asimilare înseamnă colonizare, iar acest fapt trebuie respins. Ne
aşteptăm pe drept cuvânt ca cei care vin în ţările noastre s ă devin ă membri ai
naţiunilor noastre şi să adopte felul nostru de a fi. Această aşteptare trebuie s ă fie
consolidată prin politici sănătoase. Limbajul multiculturalismului a fost importat din
America. Dar marea imigraţie americană a avut loc în pragul secolului XX, o
perioadă de remarcabilă creştere economică dintr-o ţară în care practic nu exista
niciun sistem de servicii sociale. Dar această ţară avea un foarte puternic sim ţ al
identităţii naţionale, aşteptându-se de la imigranţi să se adapteze la acesta. Dup ă ce
a acceptat un mare număr de imigranţi, America şi-a închis uşile timp de aproape
două generaţii. Europa trebuie să înveţe din această experienţă american ă, nu s ă
preia ideologiile contemporane care circulă în prezent acolo. Respectiva experien ţă
istorică ne arată că locul de muncă este un motor puternic de asimilare, că un
sistem de asigurări sociale generos împiedică această asimilare şi că o conducere
politică prudentă dictează uneori reducerea – chiar drastică – a numărului de
imigranţi acceptaţi. Nu trebuie să permitem ideologiei multiculturale să ne
deformeze judecata politică în ceea ce priveşte optima slujire a binelui comun. Şi
este nevoie de comunităţi naţionale suficient de unitare pentru a vedea care este
binele lor comun.

28. Doar imperiile sunt multiculturale. După al Doilea Război Mondial, Europa
Occidentală a cultivat democraţiile vitale. După destrămarea Imperiului Sovietic,
naţiunile central-europene şi-au recăpătat vitalitatea civic ă. Acestea se num ăr ă
printre cele mai preţioase realizări ale Europei. Dar vor fi pierdute dacă nu încercăm
să rezolvăm problema imigraţiei şi pe cea a schimbărilor demografice din naţiunile
noastre. Numai imperiile pot fi multiculturale. Astfel va deveni şi Uniunea
Europeană dacă nu reuşim să reconstruim solidaritatea şi unitatea civic ă drept
criterii de evaluare pentru politicile de imigraţie şi strategiile de asimilare.

29. O ierarhie adecvată nutreşte bunăstarea socială. Mulţi cred în mod greşit c ă
Europa este frământată numai de controversa din jurul imigraţiei. În realitate,
acesta este doar unul dintre aspectele unui proces general de destr ămare a
ţesutului social care trebuie oprit şi reparat. Trebuie să recuperăm demnitatea
anumitor roluri sociale. Părinţii şi profesorii au datoria de a-i forma pe cei care le-au
fost daţi în grijă. Trebuie să rezistăm cultului experienţelor câştigate pe seama
înţelepciunii, tactului şi căutării unei vieţi cultivate. Europa nu se poate înnoi f ăr ă a
respinge în mod hotărât egalitarismul exagerat şi reducerea înţelepciunii la
expertiză tehnică. Apreciem realizările politice ale erei moderne. B ărba ţii şi femeile
trebuie să aibă drepturi egale de a decide treburile cetăţii. Drepturile fundamentale
trebuie protejate. Dar o democraţie sănătoasă necesită ierarhii sociale şi culturale
care încurajează căutarea excelenţei şi îi cinstesc pe cei care slujesc binele
comun. Trebuie să refacem sentimentul de măreţie spirituală şi să-i acordăm cinstea
cuvenită pentru ca civilizaţia noastră să poată contracara puterea tot mai mare a
banului, pe de o parte, şi distracţia vulgară, pe de alta.

Astăzi, corporaţiile-gigant ameninţă până şi suveranitatea politică

30. Trebuie să restaurăm cultura morală. Demnitatea umană înseamnă mai mult
decât dreptul de a fi lăsat în pace, iar doctrina internaţională a drepturilor omului
nu epuizează dorinţa de dreptate şi cu atât mai puţin dorinţa de bine. Europa are
nevoie de un consens înnoit asupra culturii morale, astfel încât oamenii s ă fie
conduşi către o viaţă virtuoasă. Nu trebuie să permitem ca o falsă imagine a
libertăţii să împiedice folosirea prudentă a legii pentru a combate viciul. Trebuie să
iertăm slăbiciunea umană, dar Europa nu poate prospera fără recuperarea unei
aspiraţii comune către o conduită dreaptă şi către excelenţă umană. O cultură a
demnităţii decurge din decenţă şi din împlinirea datoriei de către fiecare la locul s ău
din societate. Trebuie să reînnoim respectul reciproc dintre clasele sociale,
trăsătură caracteristică pentru o societate care preţuieşte contribu ţiile tuturor.
31. Piaţa trebuie îndreptată spre scopuri sociale. Deşi recunoaştem aspectele
pozitive ale economiei de piaţă, trebuie să rezistăm la tentaţia ideologiilor care
încearcă să organizeze întreaga societate conform logicii pieţei libere. Nu totul este
de vânzare. Pieţele funcţionale necesită domnia legii, iar scopul celei din urm ă
trebuie să fie mai mult decât eficienţa economică. Piaţa funcţionează cel mai bine
când beneficiază de instituţii sociale puternice şi organizate dup ă propriile principii,
care nu ţin de logica pieţei. Creşterea economică, deşi benefică, nu reprezint ă cea
mai înaltă valoare. Piaţa trebuie orientată spre scopuri sociale. Astăzi, corporaţiile-
gigant ameninţă până şi suveranitatea politică. Naţiunile trebuie să coopereze
pentru a gestiona aroganţa şi indiferenţa forţelor economice globale. Susţinem
folosirea judicioasă a puterii administrative pentru a susţine bunuri sociale non-
economice.

Credem că Europa are o istorie şi o cultură demne de a fi păstrate

32. Este nevoie de o reformă a educaţiei. Credem că Europa are o istorie şi o cultură
demne de a fi păstrate. Universităţile noastre, totuşi, trădează prea des moştenirea
noastră culturală. Este nevoie de o reformă a programelor educaţionale pentru a
încuraja transmiterea culturii noastre comune, nu de o îndoctrinare a oamenilor
într-o cultură a negării de sine. Profesorii şi mentorii de la toate nivelurile de
educaţie au datoria memoriei. Trebuie să se mândrească cu rolul lor de punte între
generaţiile trecute şi cele viitoare. Trebuie să reînnoim cultura înalt ă a Europei
stabilind frumosul şi sublimul ca standard comun şi respingând degradarea artelor
într-un fel de propagandă politică. Aceasta necesită cultivarea unei noi generaţii de
mecena. Corporaţiile şi birocraţii s-au dovedit a fi slabi gestionari ai artelor.

Căsătoria şi familia sunt esenţiale

33. Căsătoria şi familia sunt esenţiale. Căsătoria stă la temelia societăţii civile şi a
armoniei între bărbaţi şi femei. Este legătura intimă centrată pe susţinerea
gospodăriei şi creşterea copiilor. Afirmăm că cele mai importante roluri pe care le
avem în societate şi ca fiinţe umane sunt cele de tată, respectiv mamă. Căsătoria şi
copiii sunt de nelipsit din orice viziune a prosperit ăţii umane. Copiii necesit ă
sacrificiu din partea celor care îi aduc pe lume. Acest sacrificiu este nobil şi
trebuie onorat. Susţinem politicile sociale judicioase care încurajează şi
consolidează căsătoria, naşterea şi creşterea copiilor. O societate care nu este
deschisă faţă de naşterea propriilor copii nu are viitor.
+++
34. Noţiunea de populism trebuie reexaminată. În Europa de astăzi există o mare
doză de anxietate cu privire la ascensiunea a ceea ce este desemnat drept
„populism”, cu toate că termenul nu este niciodată definit şi se foloseşte mai ales
în sens peiorativ. Ne exprimăm rezerva cu privire la aceasta. Europa trebuie mai
degrabă să se hrănească din înţelepciunea profundă a propriilor tradi ţii decât s ă
recurgă la lozinci simpliste şi apeluri emoţionale care învrăjbesc. Însă recunoaştem
că o mare parte din acest fenomen politic poate constitui o rebeliune s ăn ătoas ă
împotriva tiraniei falsei Europe, care etichetează ca „antidemocratică” orice
ameninţare la propria legitimitate morală. Aşa-zisul „populism” pe drept cuvânt
pune sub semnul întrebării dictatura sistemului, „fanatismul centrului”. Este dovada
că, până şi în cultura noastră politică degradată şi sărăcită, capacitatea de acţiune
istorică a popoarelor europene poate renaşte.

35. Viitorul nostru este adevărata Europă. Respingem pretenţia falsă că nu există
alternativă responsabilă la solidaritatea artificială şi lipsit ă de suflet a pie ţei unice,
a birocraţiei transnaţionale şi a societăţii de divertisment. Pâinea şi circul nu sunt
suficiente. Adevărata Europă reprezintă alternativa responsabilă.

36. Trebuie să ne asumăm responsabilitatea. În acest moment, le cerem tuturor

europenilor să ni se alăture în respingerea fanteziei utopice a unei lumi
multiculturale fără frontiere. Suntem îndreptăţiţi să ne iubim patriile natale şi ne
dorim să le transmitem integral copiilor noştri nobilul tezaur cultural şi identitar
care ne-a fost încredinţat. Ca europeni, avem şi o moştenire culturală comună, iar
această moştenire ne cerem să trăim împreună în pace ca o Europă a naţiunilor . Să
reînnoim suveranitatea naţională şi să ne regăsim demnitatea unei responsabilit ăţi
politice comune pentru viitorul Europei!

Phillipe Bénéton (France)

Rémi Brague (France)
Chantal Delsol (France)
Roman Joch (Česko)
Lánczi András (Magyarország)
Ryszard Legutko (Polska)
Roger Scruton (United Kingdom)
Robert Spaemann (Deutschland)
Bart Jan Spruyt (Nederland)
Matthias Storme (België)

thetrueeurope.eu
https://thetrueeurope.eu/a-europe-we-can-believe-in/

Preluat de pe pagina de Facebook Platforma Împreun ă.

https://www.facebook.com/PlatformaImpreuna/posts/2176634219230220?
hc_location=ufi

http://politiek.tpo.nl/2017/10/07/the-paris-statement-a-europe-we-can-believe/

https://irinamonica.wordpress.com/2017/10/28/declaratia-de-la-paris-europa-in-care-
putem-crede-suntem-sub-amenintarea-unei-false-europe/