Conservatorismul

Conservatorismul este una dintre cele trei ideologii politice semnificative in

Occidentul ultimelor veacuri alaturi de liberalism si socialism. Toti conservatorii
impartasesc dorinta de a conserva sau pastra ceva, de obicei modul de viata traditional,
obiceiurile din societatea lor.
In ceea ce priveste conservatorismul ca ideologie, indeplineste cele patru functii:
functia explicativa, evaluativa, orientativa si programatica.
Explicatia: pentru cei mai multi dintre conservatori, baza explicatiei de ce conditiile
sociale sunt asa cum sunt, este imperfectiunea umana.Conservatorii se refera si la alti
factori (circumstante istorice, conditii economice, politici guvernamentale si tendinte
culturale), insa nu-i considera ca fiind o consecinta directa a debilitatii naturii umane
imperfecte.
Evaluarea: Conservatorii apreciaza de obicei conditiile sociale facand apel la pace si
stabilitate.
Orientare: Conservatorismul ii spune individului ca el sau ea nu este doar un individ, ca
fiecare dintre noi este parte dintr-un intreg mult mai mare si ca trebuie sa actionam pentru
binele comun (conservatorii individualisti difera radical de ceilalti in acest aspect,
deoarece ei sunt in favoarea individualismului concurential,in aceasta privinta ei sunt mai
aproape de traditia liberala decat conservatorii).
Program: programul politic pe care il urmeaza conservatorii variaza de la o epoca la alta
si de la un loc la altul. Insa mesajul general al conservatorilor spune ca lucrurile trebuie
luate incet, trebuie procedat cu grija pe motiv ca este mai bine sa faci binele cate putin,
decat sa provoci foarte mult rau.
Ca orice ideologie politica, conservatorismul se bazeaza pe o conceptie despre
natura umana, inclusiv o idee despre potentialul uman. Convingerea fundamentala a
conservatorilor este ca fiintele umane sunt si vor fi intotdeauna slabe. Acesta este motivul
pentru care unii cercetatori numesc conservatorismul “filosofia politica a imperfectiunii”(
fiintele mane nu sunt imperfecte numai din punct de vedere intelectual, ci si din punct de
vedere moral. Avem tendinta de a fi egoisti, de a aseza dorintele si interesele noastre
deasupra celorlalti si de a ajunge la mai multa putere si bogatie decat ar fi bine pentru noi
sau pentru pacea si stabilitatea sociala).
Dupa cum vad conservatorii problemele, cel mai bun lucru care se poate face in privinta
imperfectiunilor noastre morale si intelectuale, este sa restrangem pasiunile si instinctele
care conduc catre conflict. Acest lucru se poate face prin guvernamant, care ne impune
restrictii, sau prin educatie care ne invata autocontrolul.
Conservatorii sustin ca ar fi mai bine sa procedam incet si precaut in incercarile noastre
de a imbunatati societatea, si ar fi mult mai intelept sa pretuim o societate stabila si
pasnica, decat sa riscam sa o pierdem in cautarea efemera a perfectiunii. Aceasta a fost
convingerea fundamentala a conservatorismului inca de la inceputurile sale acum 200 de
ani, in scrierile lui Edmund Burke.

Originea conservatorismului
Conservatorismul a aparut in Occident ca reactie fata de Revolutia Franceza si
impactul acesteia asupra societatiii traditionale. Edmund Burke este considerat
intemeietorul conservatorismului, el si-a dezvoltat si expus parerile in mijlocul unor
controverse politice aprinse. Conservatorismul modern poate fi inteles ca o generalizare a
acuzatiilor lui Burke la adresa nu doar a Revolutiei franceze, ci si a revolutiei mai ample
pe care o numim „modernitate”. De la Burke si contemporanii acestuia, temele esentiale
ale conservatorismului politic au ramas aceleasi, fiind centrate pe istorie, traditie,
proprietate, autoritate, libertate si religie. [Conservatorismul isi concentreaza atacul atat
impotriva colectivismului politic, cat si impotriva celui individualism radical care tinde sa
duca la aparitia colectivismului, cat si impotriva acelui individualism radical care tinde sa
duca la aparitia colectivismului. In prezent conservatorismul trateaza o criza generata in
mare masura de practica politica unde principiile conservatoare sunt combinate cu
liberalismul economic si cu socialismul democratic al bunastarii]
Conservatorismul nu a devenit o parte a discursului politic decat de prin 1830, in
Anglia, dar substanta sa filosofica a fost dezvaluita de Edmund Burke in lucrarea
„Reflectii asupra Revolutiei din Franta”.
Burke a vazut de la inceput Revolutia Franceza ca o incercare nesabuita de a creea
o societate noua din temelii, delimitandu-se de viziunea revolutionarilor, care o priveau
ca pe un pas maret atat pentru Franta , cat si pentru cauza libertatii in general.
In Franta, asaltul impotriva modului traditional de existenta si de guvernare a fost dat de
un mic grup de francezi, iacobini. Din punctul lui de vedere, iacobinii agresau istoria si
traditia franceza, sub conducerea lor Franta aratand “exact ca o tara cucerita”.
Dupa Burke, francezii intrasera intr-o revolutie de o natura noua si mult mai
radicala, spre deosebire de englezi si americani care au luptat pentru a-si restabili
drepturile, pentru a se intoarce la o stare de care se mai bucurasera odata. Francezii
planuiau sa scoata din radacini ordinea stabilita a societatii si a guvernamantului lor
pentru a o inlocui cu ceva nou si neverificat si probabil predesinat dezastrului,dupa cum
credea Burke.
Burke nu a sustinut niciodata ca guvernamantul sau societatea franceza ar fi fost
perfecte si nici nu s-a opus in mod plat oricarei incercari de schimbare. Dimpotriva, el
considera schimbarea ca o trasatuta necesara a vietii si societatii umane, insa schimbarea
trebuie sa intervina treptata si precaut, acel gen de schimbare pe care Burke il numea
reforma, si nu inovare.
In timp ce Revolutia Americana cautase libertatea in numele unor americani vii,
in carne si oase, si a traditiilor si obiceiurilor acestora; Revolutia Franceza nu se arata
interesata de cei in viata(de tarani, de burghezi, de preoti sau de nobili), ci mai degraba de
o specie de oameni pe care conducatorii Revolutiei sperau sa o poata creea prin educatie,
prin forta convingerii si daca era nevoie prin forta bruta. Burke a vazut in Revolutia
Franceza mai degraba o lupta pentru puterea absoluta decat pentru libertate, ea fiind in
primul rand opera intelectualilor care nu aveau, spre deosebire de revolutionarii
americani o pozitie sociala decenta, fiind in realitate dusmanii societatii.

Conservatorismul si reactiunea

Spre deosebire de conservatorii clasici à la Burke, a caror preocupare este sa

pastreze trasaturile traditionale ale societatii existente prin intermediul reformelor
precaute, reactionarii doresc sa dea timpul inapoi. Ei acuza societatea asa cum este ca ar
fi doar o degradare a societatii care a fost. Preocuparea lor era sa rastoarne ordinea poltica
si sociala actuala pentru a se intoarce la viata din trecut.
Cel mai important dintre reactionari a fost Joseph de Maistre. In conceptia
acestuira Revolutia era inainte de toate un atac la adresa “tronului si altarului”, al regelui
si bisericii.
Reactiunea nu a fost insa singura forma pe care a imbracat-o in sec XIX. Au
existat si forme mai moderate, mai cu seama acelea acre au aparut in Marea Britanie:
conservarea culturala si democratia de tip Tory.
Conservatorismul cultural: Conservatorii englezi s-au opus revolutiei si schimbarilor pe
care le-a propus, cea mai mare amenintare la adresa societatii engleze nu provenea
dinspre Revolutia franceza, ci dinspre Revolutia industriala, care remodela societatea
engleza. Conservatorismul englez de dupa Burke apara mai cu seama societatea agrara,
traditionala impotriva ravagiilor facute de industrie si comert. Ei considerau comertul si
capitalismul ca fiind dusmanii spiritului si culturii.
Democratia Tory: De-a lungul secolului al XVIII-lea partidele Tory si Whigs au rivalizat
pentru a obtine puterea. Aceasta disputa a continuat in sec XIX, cu Tory reprezentand in
general interesele aristocratiei detinatoare de pamanturi, iar Whigs pledand pentru o
societate mai orientata spre comert si mai concurentiala. Diferentele dintre cele doua
partide s-au concentrat treptat in jurul atitudinilor lor cu privire la extinderea
electoratului: pe Tory ii caracteriza opozitia la orice extindere a dreptului de vot, dincolo
de mica minoritate, care se bucura deja de el; insa Whigs au purtat o campanie pentru a
obtine votul barbatilor din clasa mijlocie- negustori, industriasi, liberi profesionisti-
obiectiv atins in 1832.
Pe de alta parte insa, Tory se puteau astepta doar la a pierde alegerile daca nu
gaseau o cale de atragere a noilor alegatori pentru cauza lor. Cel care a gasit solutia a fost
Benjamin Disraeli. El a format o alianta intre clasa de sus aristocratica si clasa
muncitoare. Prin aceasta partidul sau , pe care a inceput sa-l numeasca Conservator, era
capabil sa concureze impotriva Liberalilor, dupa cum incepe sa fie numit partidul
Whigs.
Democratia Tory incerca sa abordeze problemele clasei muncitoare (Actul
Reformei din 1867 a contribuit la extinderea votului si asupra muncitorilor din orase),
insuflandu-le in acelasi timp un respect pentru ordinea traditionala a vietii englezilor,
inclusiv respectul pentru monarhie, pentru aristocratie si pentru Biserica restaurata in
Anglia.

Conservatorismul in sec XX

Conservatorismul impotriva societatii de masa

Secolul XX este caracterizat de o dezvoltare rapida a productiei de masa in industrie, ce a

dus la impresia ca barierele economice se prabusesc. Aceasta evolutie nu a fost
intampinata cu entuziasm de conservatori. Din punctul lor de vedere, noua societate de
masa reprezenta aceeasi amenintare pe care o reprezenta-se dintotdeauna democratia-
amenintarea ca masele vor conduce societatea mai intai spre haos si apoi spre despotism.
Criticile conservatoare la adresa societatii de mase sustineau ca masele trebuie sa invete,
sa fie invatate autocontrolul, adica sa-si invinga poftele si sa respecte caile traditionale
sau sa recunoasca faptul ca este mai bine sa incredinteze guvernarea aristocratiei sau
elitei, acelora care au o intelepciune, o experienta si o clarviziune superioara.
Daca trebuie sa traim intr-o societate de masa, spun conservatorii, trebuie sa fim
cel putin destul de prudenti pentru a aseza o parte substantiala a puterii in mainile acelora
care se ridica deasupra maselor.

Nivelarea
Teama conservatorilor fata de societatea de masa este motivul pentru care ei s-au
opus nivelarii, incepand cu Burke. Conservatorii au fost de obicei suspiciosi cu privire la
incercarile de a ajunge la o mare democratie sau egalitate, deoarece ei au considerat ca
aceasta va “nivela” societatea. Nivelarea este nociva din punct de vedere cultural, dupa
cum spun conservatortorii, care au perceput-o adesea si ca pe o amenintare la adresa
societatii. Pe langa efectele sale daunatoare asupra economiei si culturii, ea este dusmanul
diversitatii si varietatii sociale.
Societatea de masa risca, in cel mai rau caz, sa degenereze in anarhie si despotism sau, in
cel mai bun, sa niveleze societatea intr-o multime fara radacini.(Societatea de masa ne
aduce consumatorismul necugetat, ne aduce fascismul, nazismul si, de asemenea,
comunismul).

Conservatorii si comunismul
Una dintre temele cele mai prezente ale conservatorismului secolului XX este
teama si aversiunea sa fata de comunism. Acesta este unul dintre putinele puncte in care
toti conservatorii se intalnesc.
Viziunea conservatorilor difera de cea a comunistilor in ceea ce priveste natura
umana si libertatea. Pentru conservatori, fiintele umane sunt creaturi fundamentale
imperfecte, care au sanse egale de a abuza de libertate, iar pentru comunisti, sursa
problemelor sociale nu este natura umana , ci conditiile sociale- mai ales divizarea
societatii in clase economice si sociale bazate pe detinerea si controlul proprietatii. O data
ce oamenii sunt eliberati de aceste conditii inhibitive, sustin comunistii, ei vor prospera;
ceea ce este un lucru total opus viziunii conservatoare.
Din aceasta opozitie generala rezulta 3 aspecte mai precise in care conservatorii se
contrazic fundamental cu comunismul: progresul, perfectibilitatea si planificarea.
Mai intai, conservatorii neaga ideea ca eforturile de a schimba societatea pot
aduce un mare progres. Urmandu-l pe Burke , cei mai multi conservatori continua sa
argumenteze ca a crede in progres este nerational, schimbarea sociale nefiind neaparat o
schimbare in bine. Orice schimbare poarta in sine un anumit risc, iar genul de schimbare
la are fac apel comunistii este de departe prea riscant si nerealist pentru a-l adopta.
In al doilea rand, credinta comunistilor in progres se bazeaza pe credinta lor
nejustificata in perfectibilitatea naturii umane si a societatii, credinta care, din punctul de
vedere al conservatorilor, este impotriva oricarei experiente umane.
In al treilea rand, majoritatea conservatorilor repinge accentul comunist asupra
planificarii. Unii conservatorii cred ca planificarea sociala este intotdeauna ineficienta si
ca ar trebuie ca lucrurile sa fie lasate in voia competitiei pe piata deschisa. Conservatorii
lui Burke sau clasici cred ca o anumita doza de planificare este necesara si de dorit, insa
doar acea planificare la scara mica, pentru o schimbare sociala graduala.
Conservatorismul astazi
Exista multe diferente de opinie si de accente in ideologia conservatoare incat putem
distinge patru curente de gandire: conservatorismul traditional, conservatorismul
individualist, neoconservatorismul si dreapta religioasa.
a. Conservatorismul traditional.
Conservatorii traditionali percep societatea ca o panza delicata in care vietile individuale
sunt intretesute.Ei considera ca societatea trebuie sa promoveze libertatea, insa cea
ordonata, consider proprietatea privata ca fiind esentiala pentru stabilitatea sociala, totusi
ei nu pun semnul egal intre proprietate privata si capitalism pe care il privesc cu o
anumita suspiciune (conform editorialistului conservatot George Will, capitalismul este
un “solvent” care poate dizolva tesatura de relatii traditionale.)
b. Conservatorismul individualist.
Pentru conservatorii individualisti sau ai pietei libere, societatea nu este o tesatura
delicata, ci o piata cu o concurenta acerba. Pentru acestea libertatea nu inseamna libertate
ordonata, ci libertatea indivizilor de a concura unul cu celalalt, mai ales in spatiul
economic al pietei libere. C.i. este conservatorismul unor oameni ca fostul senator Barry
Goldwater sau cel al lui Ronald Reagan in S.U.A si al lui Margaret Thatcher in Marea
Britanie. C.i. sustin ca problemele sociale sunt simple la fel ca si solutiiile lor. Cele mai
multe probleme, cred ei apar din “prea mult guvernamant”, adica prea mult amestec din
partea guvernamantului in activitatile pietei libere.
c. Neoconservatorismul
Ocupa o pozitie intermediara intre consevatorii individualisti si cei traditionali. Acestea
privesc capitalismul cu un amestec de admiratie si suspriciune. Ei constientizeaza
meritele lui ca sistem economic capabil sa produca multa avutie, insa sunt constienti de
rupturile si dislocarile sociale generate de o economie de piata lasata libera.In politica
interna, ei sprijina programele de asistenta sociala platite de guvern insa insista supra
faptului ca aceste programe ar trebui sa ii ajute pe oameni sa devina independenti si nu sa
ii faca tot mai dependenti de guvern. In politica externa, ei au adoptat o pozitie dur
anticomunista, cerand in general asistenta militara si economica pentru regimurile si
miscarile de rebeliune anticomuniste din intreaga lume.
d. Dreapta religioasa
Doreste interventia guvernului in activitati si domenii ale vietii pe care altii, inclusiv
multi conservatori, le considera a fi private. Ea doreste ca guvernul sa interzica avorturile,
sa stabileasca un timp pt rugaciune in scolile publice, sa curete scolile si bibliotecile
publice de materiale pe care le considera moralmente ofensatoare. In aceste domenii si in
altele, dreapta religioasa ar extinde considerabil puterile guvernului.
Tocqueville
A accentuat,in spiritul lui Burke, unicitatea Revolutiei franceze, denuntand si el
asemanarea parelnica dintre aceasta si Revolutia americana, aceasta a fost opera unor
oameni cu o pozitie sociala destul de buna, cu mult mai buna decat aceea a
revolutionarilor francezi.
Tocqueville este, punct cu punct, o dezvoltare a viziunii lui Burke.A trecut in
revista insurectiile(Formă de luptă armată organizată, având ca scop răsturnarea unui regim politic sau
izgonirea unei armate ocupante.) religioase din trecut pt a gasi cel mai apropiat precedent al
Revolutiei din Franta, si tot el a subliniat rolul activ al intelectualilor in Revolutia
franceza- in contrast izbitor cu cea maericana.
Tocqueville a considerat, asemeni lui Burke, natura esentialmente religioasa a
Revolutiei franceze mai aproape de revoltele, distrugerile si macelurile caracteristice
Reformei tarzii, decat de orice alte revolutii politice precum cea engleza din 1688 si cea
americana din 1776. Intr-o maniera asemanatoare cu a lui Burke, Tocqueville preia
acuzatiile repetate ale acesteia la adresa lipsei de experienta politica si de interes fata de
istorie ale revolutionarilor francezi, fapt ce ii facea incapabili sa propuna o reforma
politica in adevaratul sens al cuvantului.
Tocqueville a fost atat de impresionat de rolul crucial jucat in istorie de
proprietatea familiala incat a considerat ca veritabila Revolutie ameicana trebuie cautata
nu in evenimentele legate de razboiul impotriva Marii Britanii, ci mai degraba in
schimbarile impuse aproape imediat dupa Revolutie in natura proprietatii.
- A imbratisat doctrina laissez- faire-ului.
Rousseau
Burke l-a declarat pe Rousseau drept autorul principal al Revolutiei franceze.
Tocqueville insa l-a disculpat pe acesta plasand responsabilitatea pe umerii ‘’oamenilor
de litere’’, care in timpul celor 10 ani premergatori Revolutiei au indus in mintile
oamenilor ideile libertatii, egalitatii si dreptatii absolute.
In apogeul Revolutiei, iacobini precum Robespierre si Saint-Just il citeau pe Rousseau cu
regularitate si plini de devotament.
Rousseau a condamnat corpurile traditionale (breslele, manastirile, corporatiile de tot
felul) din dorinta de a obtine o vointa generala pura si in acelasi timp un grad inalt de
autonomie a individului. Ele trebuiau desfiintate sau subordonate natiunii intr-o masura
cat mai mare.

* in 1789 toate breslele au fost desfiintate

* scopurile pe care Burke le atribuia in 1790 iacobinilor: reconstructia intregii societati,
reformarea constiintei individuale si intemeierea unei noi religii care sa ia locul
crestinismului.
* Un ultim motiv de iritare pentru majoritatea conservatorilor englezi l-a constituit
filosofia utilitarista a lui Jeremy Bentham, una dintre cele mai puternice minti din istorie
a devenit, respingand iluminismul,Revolutia franceza si filosofia drepturilor naturale,
aproape un revolutionar prin teoriile sale despre interesul individual, despre
hedonism(Concepție etică potrivit căreia scopul vieții este plăcerea; cultul plăcerii) si despre cel mai
mare bine accesibil cat mai multora.
Bentham:’’trecutul nu ne este de niciun folos’’, tot ceea ce este bun provine doar din
ratiunea individuala , insotita de placerea pe care omul o cauta fara incetare si de evitare a
durerii.
Ceea ce nu era demn de admiratie, ceea ce era inspaimantator in ochii conservatorilor era
lumea de cosmar a ratiunii inflexibile, a birocratiei, a reformei permanente, a caritatii
apatice si a totalei lipsei a emotiilor si a sentimentelor pe care Bentham a prevestit-o.
* Burke, in Reflectiile sale, considera asaltul iacobin impotriva proprietatii private-
prin distrugerea acestei, prin nationalizari sau prin reglementari severe- o crima mai mare
decat cele la adresa crestinismului, a monarhiei sau a aristocratiei.
* Nimic nu ilustreaza mai bine elementele de realism medieval ale gandirii conservatoare
decat apararea lui Burke a regimului colectiv al proprietatii existente in vechiul regim.
* In numele individualismului drepturilor naturale, conducatorii iacobini au declarat
inexistenta proprietatea colectiva intrucat, potrivit teoriei dreptului natural, numai
indivizii puteau detine cu adevarat titluri de proprietate.
* In teoria conservatoare, proprietatea este mai mult decat o anexa eterna a omului, un
simplu slujitor lipsit de viata al necesitatii omenesti. Ea este, mai cu seama in sfera
civilizatiei, conditia insa a umanitatii, a superioritatii omului asupra intrgii lumi naturale.

Principalele elemente ale gândirii conservatoare sunt:

1.Omul ca fiinta eminamente religioasa, întruchipare a ratiunii, a instinctului si a emotiei,

iar religia element fundamental al societatii civile.

2. Comunitatea ca element teleologic anterior individului.

3. Drepturile ca urmare fireasca a obligatiilor individuale.

4. Raul considerat înradacinat în fiinta umana si nu în institutiile statale.

5. Inegalitatea umana (nu si din punct de vedere moral, însa) ca urmare a organizarii
sociale complexe.