Una dintre valorile de bază ale proprietăţii private este tocmai dorinţa de a o păstra pentru noi înşine şi

pentru urmaşii noştri. În zilele noastre, pentru a-şi păstra valorile în deplină siguranţă, oamenii apelează
la seifuri. Numele de „seif” provine de la cuvântul englezesc „safe”, care se traduce literalmente ca sigur,
fiabil. În alte cuvinte, un seif este o cutie robustă, din material incasabil, rezistent la foc, unde se pot
stoca documente și obiecte de valoare. Totuşi, care este istoria acestor „cutii” care aduc atâta linişte
când vine vorba de valorile noastre? Să aruncăm o privire. Progenitorii seifurilor moderne sunt tocmai
cuferele și sicriele antice, practic obiecte inerente în viaţa celor bogați și a elitelor. Totuşi, istoria
cuferelor cu comori nu poate fi spusă fără să ne aplecăm puţin asupra invenției și dezvoltării lacătelor,
obiecte atât de necesare pentru blocarea cuferelor. Primele urme ale unui dispozitiv cu încuietoare au
fost descoperite în mormântul faraonului Ramses al II-lea, care a domnit în secolul al XIII-lea î.Hr. Însă,
trebuie remarcat faptul că încuietorile mecanice din lemn au fost inventate simultan, de către mai multe
civilizații. Încuietorile, cu ace mobile (degete), trebuiau ataşate tocului ușii. Acele, la rândul lor, din cauza
propriei lor greutăţi, cădeau în găurile din «șurub» și încuiau ușa. Această metodă de blocare este
utilizată în prezent sub numele de „butuc” pentru uşă. Cu timpul, aceste dispozitive au fost
îmbunătăţite, fiind confecţionate din materiale diverse, de la lemn la metal. Potrivit istoricilor, regele
Franţei, Ludovic al XVI-lea, a fost un maestru al forjării metalului și a aplicat cunoștințele sale la
încuietori. Totuşi, piesa sa de rezistenţă a fost o cutie de fier. Una construită în perete și pe care o
folosea pentru a stoca documentele sale personale. Aceasta a fost, probabil, singurul caz din istorie când
un seif a fost inventat de către un om cu asemenea rang.

În ceea ce privește producția industrială de seifuri, primul loc îi aparține Angliei unde, în secolul al XIX-
lea, britanicii au început să producă seifurile care au încă aproximativ aceleaşi caracteristici şi astăzi.
Primele seifuri au fost blocate cu chei. Totuşi, odată cu progresele de securitate, cresc şi abilitățile
hoţilor sau safecrackers (spărgători de seifuri în argoul limbii engleze). Aceştia deschideau încuietorile cu
o rangă, sau, chiar mai rău, le spărgeau cu praf de pușcă, pe care îl puneau în gaura cheii. Apoi,
încuietorile mecanice aveau să le înlocuiască pe cele cu chei. Cum era de aşteptat, hoţii nu s-au lăsat mai
prejos, astfel încât în 1960 spărgătorii au început să folosească burghie de diamant care puteau
străpunge până şi betonul. Producătorii au luat măsuri prompte și a început să adăuge corindon (al
doilea mineral tare după diamant), betonului. Spărgătorii ţin pasul şi se folosesc de o mulţime de
metode, de la lămpi de sudat la furtul cutiei de valori, pe care o vor sparge ulterior în condiţii de
siguranţă. De aceaa, în prezent, producătorii mondiali de seifuri încearcă să satisfacă cererea tot mai
mare a cumpărătorilor, care sunt în creștere zi de zi. O mare varietate de case de bani sunt produse și
vândute. Luând în considerare cererea, producătorii încearcă să decoreze produsele lor cu metal sau
chiar pânze de paianjen, modele menite să ofere seifurilor acel „look” clasic. Să nu mai zicem şi de
seifurile care sunt tapiţate cu catifea, lemn scump, decorate ca o carte pe un raft și multe alte modele.
Oricum ar fi, siguranţa bunurilor dumneavoastră este prioritară!

O casă de bani, sau și casă de fier, trezor, seif (cuvânt care provine din engleză de la safe), este
un obiect în formă de dulap din fier blindat pentru păstrare de bani, obiecte de valoare, arme, cu
scopul împiedicării furtului lor. Pentru ca aceste obiecte să fie în siguranță, seiful are pereții din
oțel, eventual pereți dubli, golul fiind umplut cu beton. Broasca seifului este de o construcție
deosebită care poate fi deschisă doar cu o cheie specială, sau este un dispozitiv electronic care se
deschide cu o tastatură și un cifru (cod) secret. Închiderea ușii seifului este de obicei consolidată
prin bare metalice care glisează în pereții săi.

CASA DE BANI este acel seif, cu rezistența testată la efracție si încercarea de deschidere.
Casele de bani sunt categorizate după gradul de siguranță pe care îl oferă, variind de la seifuri
mici, și până la seifurile foarte mari care cântăresc câteva tone, cu grosimea pereților de peste 1
metru și sistem de siguranță mărită, ce asigură securitatea necesară chiar și pentru păstrarea de
arme nucleare. Seifurile tip casă de bani se recunosc după plăcuța de certificare din interior și au
clasa de rezistență conform EN 1143. Cele cu indicativ EN 14450 sunt clasificate ca DULAP de
SIGURANȚĂ

Încuietori există, se pare, de când există case sau, cu siguranţă, de când există bogăţie. Cea mai
veche încuietoare cunoscută a fost găsită de arheologi în ruinele unui palat mesopotamian de lângă
Ninive. Executată în jurul anului 2000 î.H., este un strămoş al încuietorii de tip tambur cu verturi
care avea să devină obişnuită în Egiptul vremii. Incu-ietoarea consta dintr-un drug mare de lemn
care bloca uşa. In partea de sus avea o fantă cu câteva găuri. Când drugul era pe poziţie, în găuri
erau împinse nişte bolţuri de lemn, împiedicând alunecarea înapoi a drugului. între anii 2000 şi
1400 î.H., în Creta minoică a Epocii de Bronz s-au realizat încuietori şi mai sofisticate.

Vreme îndelungată, în epoca preistorică şi chiar mai târziu, europenii şi-au asigurat locuinţele doar
cu un drug solid care intra într-un suport de fier fixat pe cadrul uşii. A fost metoda aproape
universală, de la casele neolitice din piatră de la Skara Brae, construite fără mortar, până la porţile
marilor castele medievale. Uşile duble ale marii Porţi a Leului care apăra citadela Micene a lui
Agamemnon în 1250 î.H. erau asigurate de o grindă grea de lemn exact în acelaşi fel.
Cheile metalice şi broaştele au apărut în Evul Mediu, dar problema era că de foarte multe ori o
cheie deschidea mai multe broaşte. Fie nu-i venise nimănui ideea de pereche unică cheie-broască,
fie fierarilor vremii le era imposibil să născocească destule forme diferite. Chiar dacă nu ayeai
cheie, era, în general, uşor să deschizi o broască. În 1778, Robert Barron a făcut prima încercare
serioasă de a îmbunătăţi siguranţa. A inventat o încuietoare cu dublă armare. În 1764, Joseăh
Bramah a inventat broasca de siguranţă, care era considerată a fi imposibil de spart; era o
încuietoare de protecţie împotriva hoţilor. În 1857, James Sargent a inventat prima broască cu cifru
funcţională. asta era considerată atât de sigură încât a fost adoptată de producătorii de seifuri. Şi
Trezoreria americană a folosit-o. Sargent a mai inventat în 1873 un mecanism cu temporizare;
acesta a fost precursorul celor folosite astăzi în mod obişnuit pentru încuierea camerelor în care se
păstrează tezaurele băncilor.

Primele încuietori antişperaclu au fost inventate în 1916 de Samuel Segal, un poliţist la pensie. În
1921, Harry Soref a înfiinţat Master Lock Company şi a inventat un lacăt îmbunătăţit. Era atât
solid, cât şi ieftin. L-a construit din straturi de metal – concept întâlnit şi la uşile placate cu metal
ale tezaurelor bancare.
Yala a fost inventată în 1848 de Linus Yale senior. Fiul lui a perfecţionat-o, făcând cheile mai mici
şi mai plate, cu margini zimţate, de forma celor utilizate astăzi. Linus Yale junior (1821-1868) şi-
a brevetat butucul cu verturi în 1862. Marele avantaj al acestei noi generaţii consta în faptul că nu
existau două mecanisme la fel. Cele cinci rânduri de verturi acţionau de fapt ca o încuietoare cu
cifru, şi nu aveai cum să-ţi dai seama după aspectul exterior al încuietorii care ar fi putut
combinaţia. Numai o singură cheie, sau o copie exactă a acelei chei, putea deschide o anumită
yală. Invenţia a marcat un mare progres în securitatea locuinţelor şi a spaţiilor comerciale. Linus
Yale a murit în 1868, înainte de a putea profita cu adevărat de pe urma marii lui invenţii. Se spune
că yala a fost „primul produs ce a putut fi realizat în masă în formă neidentică”.

Istoria Yale
Yale este una din cele mai vechi marci internationale si probabil cel mai cunoscut nume din
industria incuietorilor. Istoria Yale cuprinde mari inovatii care au marcat evolutia nu doar a
marcii Yale ci si a intregii industrii de incuietori.

Inceputuri
Yale isi are radacinile in America coloniala. Familia Yale a decis sa emigreze in Lumea Noua
din Nordul Tarii Galilor. Cateva generatii mai tarziu, app 1840, Linus Yale Sr., a inceput sa
creeze si sa produca o serie de incuietori inovative de inalta securitate la Atelierul sau Yale din
Newport, New York. Era specializat in incuietori pentru banci, scumpe, lucrate manual.

Pionierul inovatiei
Fiul lui Linus Yale Sr. s-a alaturat afacerii tatalui sau in 1850, a perfectat si patentat cilindrul cu
pini al tatalui sau si a devenit cel mai cunoscut expert in incuietori de la acea vreme. In 1862,
Yale Jr. a introdus Monitor Bank Lock, facand tranzitia in incuietorile pentru banci de la
incuietorile cu cheie la cele cu cifru. Principiile incorporate in Monitorul sau pentru incuietori
sunt acum standard in incuietorile cu cifru din SUA.

Yale Jr.
Yale Jr. a experimentat de asemenea o incuietoare bazata pe un mecanism folosit mai intai de
vechii egipteni cu peste 4000 de ani in urma. Patentele acordate in 1861 si 1865 au dus in cele
din urma la crearea celei mai importante inventii - cilindrul Yale. Linus Yale Jr. a transformat
pentru totdeauna industriei incuietorilor, cu numeroasele sale inventii.

Expansiunea mondiala
Bazandu-se pe brevetele Yale, numele Yale si ingeniozitatea pura, Yale Jr. si colegul sau Henry
Towne au infiintat compania Yale & Towne in 1868, ce avea 35 de angajati. Compania a crescut
si si-a largit aria de activitate cu lanturi actionate manual, camioane cu platforme actionate de
baterie si in 1879 a fost introdusa linia de lacate Yale & Towne. Yale & Towne a achizitionat
compania de amortizori Norton si H. si T. Vaughan Ltd. La inceputul secolului 20, compania s-a
extins la nivel mondial si avea peste 12000 de angajati. Pe parcursul secolului 20 achizitiile si
asociatiile in participatiune au facut cunoscute incuietoarile Yale in intreaga lume. In august
2000 Yale a fost cumparata de Grupul ASSA ABLOY si de atunci este parte a liderului
mondial in solutii de deschidere a usilor.