Ecosfera (termen introdus de A.

Tansley în 1935) este constituită din totalitatea ecosistemelor

(secţiuni spaţio-temporale ale ecosferei, ce conţin biotopul şi biocenoza asociată acestuia) şi a
interacţiunilor structurale şi funcţionale existente între biosferă, litosferă, hidrosferă şi atmosferă.
Menţinerea şi funcţionalitatea ecosferei sunt asigurate de circuitul permanent al substanţei şi
energiei între diferitele sale paliere.

Componentele mediului, pot fi clasificate după originea şi natura lor, pe planuri de structură
ale mediului; se deosebesc nouă planuri de structură, din care opt naturale şi unul antropic:
a. mediul cosmic sau planul cosmic, în care sunt grupaţi toţi factorii de mediu care
provin de la alte planete.
b. mediul geofizic cuprinde aşa numitele forţe tehnice, care îşi au originea în
geosferele profunde ale planetei, energii şi substanţe care se propagă lent sau ajung brusc la
suprafaţa planetei.
c. mediul geochimic care cuprinde ansamblul combinaţiilor chimice, organice din
învelişul extern al planetei.
d. mediul orografic, adică ansamblul formelor de relief terestru şi subacvatic, precum
şi toate caracteristicile acestuia.
e. mediul hidrografic, cuprinde apa de pe planetă în toate cele trei stări fizice.
f. mediul edafic, configurat în spaţiul terestru prin prezenţa, răspândirea, tipologia,
proprietăţile şi starea solurilor sau pământurilor fertile.
g. mediul biocenotic, cuprinzând toate biocenozele terestre şi acvatice, sistemele lor
(fitocenoze si zoocenoze), componentele acestora( populaţii de plante si animale), care îşi
formează şi modelează mediul propriu şi funcţionează ca factori ai mediului general şi individual
pentru întreaga lume vie.
h. mediul biochimic, alcătuit din ansamblul substanţelor eliminate în mediul
geochimic de către organismele vii, ca produşi reziduali ai metabolismului, numiţi şi metaboliţi
sau ergoni. Fiecare metabolit eliminat reprezintă un factor de mediu şi un mijloc de transformare
a mediului geochimic iniţial în unul nou, biogeochimic, cu o altă configuraţie.
i. mediul antropic este unul complex, alcătuit atât din populaţia umană a planetei
(efectivul, răspândirea, obiceiurile sale, modul său de locuire şi viaţă), cât şi din structurile tehnice
sau create de om în biosferă, activitatea sa economică, socială şi culturală.
 Mediul înconjurător este constituit din totalitatea factorilor naturali şi a celor creaţi prin
activitatea umană, care în strânsă interacţiune influenţează condiţiile de viaţă ale omului şi de
dezvoltare a societăţii.
Apa, aerul şi solul, elemente constituente ale biosferei, sunt cunoscute şi sub denumirea de
factori de mediu, în fiecare dintre acestea se dezvoltă o faună şi o floră specifice, cărora, pentru a
putea supravieţui, trebuie să li se asigure un mediu ambiant cât mai curat și sănătos.

Solul este definit ca fiind stratul afânat, moale și friabil, care se găsește la suprafața scoarței
terestre și care, împreună cu atmosfera, constituie mediul de viață al plantelor.
Factorii pedogenetici sunt: clima (temperatură, precipitaţii); rocile; vegetaţia; apa, care
participă la alterarea materiei organice şi dizolvă materia minerală, formând soluţia solului care
ajută la hrănirea plantelor; relieful contribuie la diferenţierea locală a solurilor. De asemenea,
trebuie luaţi în seamă factorul timp şi factorul antropic.

Apa constituie o „minune" a planetei noastre; unde este apă este şi viaţă. Apa poate exista
fără viaţă, dar viaţa fără apă este imposibilă. Apa, alături de aer, nu poate lipsi din hrana omului şi
nu poate fi înlocuită cu nimic.
• Apa este considerată „sângele Terrei" sau „inima biosferei" pentru că se găseşte
întotdeauna acolo unde există viaţă. Apa este cea mai răspândită substanţă compusă şi reprezintă
trei sferturi din suprafaţa Terrei. Apa este o resursă naturală esenţială, cu rol multiplu în viaţa
economică.

Hidrosfera este învelișul de apă al globului terestru, alcătuit din: oceane, mări, lacuri,
ghețari, ape curgătoare, ape subterane, zăpezi și ghețuri.
Hidrosfera a rămas aproximativ constantă din punct de vedere cantitativ, încă de la
începuturile formării ei, acum mai bine de trei miliarde de ani.
Ca întindere pe planeta noastră, apa predomină în suprafaţă cu 71 %, iar uscatul reprezintă
29%. Dacă se ia în considerare volumul întreg al masei terestre, apa reprezintă doar 7%, iar restul,
de 93%, este format din masa solidă si semifluidă pe care stau oceanele şi mările.
În natură, apa se găseşte într-un circuit continuu. Datorită circuitului său rapid, apa
constituie o resursă care poate fi reînnoită.

dacă concepem aerul ca un înveliş pe toată grosimea lui, sau ca geosferă, îl vom numi
atmosferă).
• dacă ne gândim la compoziţia sa obişnuită, îi vom spune aer, şi în această situaţie
nu mai pare a fi înveliş
 • dacă privim atmosfera în vastele ei dimen¬siuni, îi vom spune ocean aerian.

Atmosfera este învelişul gazos care înconjoară planeta Pământ. Atmosfera are o grosime
de 1000-3000 km. În viaţa planetei Pământ (Terra), rolul atmosferei este esenţial, în antichitate,
atmosfera se considera, prin intermediul aerului şi alături de apă, pământ şi foc, drept element
fundamental al Terrei.
Pe bună dreptate, învelişul aerian (atmosfera) este un component fundamental al materiei
deoarece:
• întreţine viaţa pe Pământ, adică nici o vieţuitoare nu ar putea exista fără aer mai
mult de câteva minute;
• de prezenţa atmosferei depinde păstrarea căldurii la suprafaţa pământului – aerul
reglează temperaturile la suprafaţa solului ca un termostat; dacă nu ar exista învelişul de aer,
Pământul ar fi suspus unor variaţii termice excesive între zi şi noapte;
• are rol de filtru natural perfect - stratul de ozon absoarbe o mare parte din radiaţiile
ultraviolete, iar dioxidul de carbon (CO2) şi vaporii de apă absorb radiaţiile ultraviolete şi
infraroşii;
• reglează lumina solară pe suprafaţa Terrei, făcând posibilă alternarea zilei cu
noaptea; protejează Pământul faţă de ploaia de meteoriţi;
• este veriga principală în realizarea circuitului optim al apei, prin intermediul
atmosferei, apa se mişcă deasupra oceanelor şi mărilor, reglându-se în acest fel repartiţia
umidităţii;
• face posibilă transmiterea sunetelor, a radiocomunicaţiilor, efectuarea zborurilor
aeriene, în lipsa aerului astfel de activităţi nu ar fi posibile;
• face posibilă existenţa fenomenelor meteorologice;
• asigură oxigenul necesar tuturor vieţuitoarelor.

Forme de agresiune

O problemă majoră a omului contemporan este conservarea mediului în care trăieşte, deoarece
evoluţia tehnologică a degradat natura, uneori ireversibil. Prin degradarea mediului se înţelege
alterarea caracteristicilor fizico-chimice şi structurale ale componentelor naturale ale mediului,
reducerea biodiversităţii şi productivităţii biologice a ecosistemelor naturale şi antropizate,
afectarea echilibrului ecologic şi a calităţii vieţii, cauzate, în principal de poluarea apei, solului şi
atmosferei, supraexploatarea resurselor, gospodărirea şi valorificarea lor deficitară, ca şi
amenajarea necorespunzătoare a teritoriului.

Cele mai des întâlnite forme de poluare sunt: poluarea apei, poluarea solului, poluarea aerului
(atmosferică). Aceste elemente de bază vieţii omeneşti se pare că sunt şi cele mai afectate de
acţiunile iresponsabile ale fiinţei omeneşti.
Solul, ca şi aerul şi apa este un factor de mediu cu influenţă deosebită asupra sănătăţii. De calitatea
solului depinde formarea şi protecţia surselor de apă, atât a celei de suprafaţă cât mai ales a celei
subterane.

Apa este un factor de mediu indispensabil vieţii. Ea îndeplineşte în organism multiple funcţii, fără
apă toate reacţiile biologice devenind imposibile. Lipsa de apă sau consumul de apă poluată are
multiple consecinţe negative asupra omului şi sănătăţii sale.

Sursele naturale principale ale poluării sunt:

- erupţiile vulcanice,

- furtunile de praf,

- incendiile naturale ale pădurilor,

- gheizerele,

- descompunerea unor substanţe organice.