JUDEŢUL BACĂU

- Istorie si actualitate
/
1. Caracterizarea fizico-geografică
1.1. Aşezarea geografică a judeţului Bacău
Situat în estul ţării, traversat de paralela de 46°30' latitudine nordică şi meridianul de 27° longitudine
estică, teritoriul judeţului Bacău se desfăşoară în bazinul mijlociu al râului Şiret, pe cursul inferior al
Bistriţei şi bazinul hidrografic al râului Trotuş. Cu o suprafaţă de 6621 Km2, se încadrează între judeţele
mijlocii ale ţării, ocupând 2,8% din suprafaţa României.
Văile Şiretului, Bistriţei şi Trotuşului, vechi axe de comunicaţie între Europa Centrală, Transilvania şi
gurile Dunării - Marea Neagră au favorizat de timpuriu popularea teritoriului şi atragerea resurselor de
sare, petrol, cărbune, lemn, produse agricole în largi circuite comerciale.
1.2. Geologia, relieful şi resursele minerale.
Geostructural teritoriul aparţine orogenului şi unităţii de platformă.
Fig.1- UNITĂŢI DEREMEF

«ev' •
Relieful scade altitudinal de la vest la est şi cuprinde forme variate de la culmi montane, depresiuni
intramontane şi subcarpatice la dealuri, lunci şi terase (fig.1).
Ecartul altitudinal este cuprins între 1664m (vf. Grinduşu, Munţii Tarcău) şi 94 m (lunca Şiretului).
Relieful montan ocupă treimea vestică a judeţului şi aparţine Subregiunii Carpaţilor Moldo-
Transilvăneni, încadrată în zona flişului carpatic cretacic şi paleogen cu o mare extindere a pânzelor de
Ceahlău şi Tarcău.
Oftul«.
t.tnxfi <C •'■»wu'n» Î r>tfv.îi 7 ÎU.,. H>t.*.p>}uau
Aspectul general este de munţi şi muncei cu altitudini medii de 1100-1300m, cu orientarea generală
a culmilor pe direcţia NNV-SSE. Valea Trotuşului fragmentează masa montană :1a nord fiind Munţii
Goşmanu, Munţii Tarcăului şi Culmea Berzunţ, iar la sud Munţii Ciucului, Munţii Nemira şi munţii Vrancei.
Pe valea Trotuşului este situată depresiunea intramontană Comăneşti formată în sarmaţian prin
prăbuşirea unei părţi din flişul extern. în depozitele de fundament (eocene şi oligocene) se găsesc
zăcăminte de petrol şi gaze naturale, iar în cele sarmaţiene şi meoţiene resurse de cărbuni.
Relieful subcarpatic este format din dealuri şi un uluc depresionar alcătuit din două compartimente:
Depresiunea Tazlău şi depresiunea Caşin-Oituz-Trotuş (depresiunea Oneşti) cu interfluvii largi ce
corespund unor glacisuri piemontane, terase medii şi inferioare, lunci şi albii minore. Culmea Pietricica,
alcătuită din conglomerate cu şisturi verzi, marne şi gipsuri, este cutată, cu înălţimi rotunjite avănd
altitudinea maximă de 740 m.
în zona subcarpatică s-au format resurse de petrol,ape minerale şi sare. Partea estică a judeţului
aparţine sectorului central-vestic al Colinelor Tutovei şi sud-vestul Podişului Central Moldovenesc.
Este un relief monoton format dintr-o succesiune de interfluvii paralele a căror altitudine scade de la
nord la sud. în aceste regiuni eroziunea torenţială se manifestă cu putere, alunecările de teren se extind,
relieful este puternic fragmentat Jar resursele subsolului se concretizează în rezerve de gaze naturale,
argile, pietrişuri şi nisipuri.
în ansamblu, relieful judeţului Bacău se diferenţiază ca vârstă, fragmentare, altitudine, energie (de
relief), facies petrografic. în vest, formaţiunile de suprafaţă aparţin cretacicului inferior, în partea centrală
- neogenului, iar în est sarmato-pliocenului şi cuaternarului (la est de Şiret).

7
 1.3. Clima judeţului Bacău este temperat-continentală, cu nuanţe excesive în est şi moderate în
vest, cu diferenţieri marcate altitudinal.Temperatura medie anuală variază între 2°C în zona montană,7-
8°C în zona subcarpatică şi 9-10°C în lunca Şiretului. Extremele termice s-au înregistrat la Târgu Ocna
(40,8°C în 5 iulie 1916) şi, respectiv, Bacău (-32,5°C în 20 feb.1954). Precipitaţiile medii variază între
550 mm/an în Colinele Tutovei şi 1100 mm/an pe culmile montane din vest. Vânturile dominante sunt
cele din sectorul nordic, nord-vestic.
1.4. Hidrografía
a) Apele subterane bogate se găsesc în şesurile aluvionare din lungul Şiretului, Trotuşului şi
Bistriţei, la baza teraselor şi a conurilor aluvionare. Apele minerale clorúrate sunt cantonate în zona
carpatică şi subcarpatică (IHârja, Slănic, Târgu Ocna, Berzunţi etc.) iar cele sulfuroase la Comăneşti,
Zemeş, Brusturoasa etc.
b) Râurile sunt tributare Şiretului care străbate judeţul de la nord la sud cu principalii afluenţi Bistriţa
şi Trotuşul.
Densitatea reţelei hidrografice în zona montană este de 0,7-0,9 km/km2, în subcarpaţi de 0,5- 0,7
km/Km2, iar în Colinele Tutovei de 0,3-0,5 km/km2. Pentru toate râurile din judeţ este dominantă
scurgerea de primăvară iar toamna este cel mai redus regim al scurgerii.
c) Lacurile, reduse ca număr, sunt reprezentate de acumulările antropice de pe Bistriţa (Bacău I,
Bacău II), Şiret (Galbeni, Răcăciuni, Bereşti), Uz (Poiana Uzului), la care se adaugă lacul de baraj
natural Bălătău.
1.5. Vegetaţia şi fauna
Se încadrează, aproape în exclusivitate, în domeniul forestieripăduri de molid, brad, stejar, fag,
păduri mixte), pajişti montane şi de deal, în sud-estul judeţului se dezvoltă silvostepa, iar în luncile
râurilor vegetaţia de luncă (fig.2). De remarcat este prezenţa unor endemisme proprii Munţilor Nemira
(Rubus măgurensis, Rubus ocnensis).
Fig.2'VEGETAŢIA

Fauna este caracterizată prin prezenţa speciilor de pădure, între care se evidenţiază ursul, cerbul,
lupul, vulpea, mistreţul, căpriorul. Judeţul Bacău deţine un fond cinegetic reprezentativ la nivel naţional.
Pe teritoriul judeţului Bacău au fost delimitate mai multe rezervaţii forestiere:Slănic Moldova <617
ha), Parcul Dendrologic Hemeiuş (49 ha), Izvorul Alb (9 ha), Parcul Dendrologic Dofteana (24 ha),
Arsura (35ha) şi o rezervaţie Botanică - Dealul Perchiu, 90,6 ha.
1.6. Solurile
Marea varietate a solurilor reprezintă o urmare a interacţiunilor componente condiţiilor naturale: de la
solurile brun-acide şi brun-podzolice slab fertile din zona montană la cele argiloiluviale şi cernoziomuri
cambice în regiunile deluroase. Pe văile Bistriţei, Şiretului şi Trotuşului, în Îunci, se găsesc soluri aluviale
şi lăcovişti.
(Prof. Mariana Dobre)

8
 2. Evoluţia organizării administrative între anii 1600-2006
în cronica atribuită de Ion Bogdan lui Mikolaj Brezski, între cele 24 ţinuturi ale Moldovei, Trotuşul şi
Bacăul au fost înscrise la poziţiile 21 şi 22. Către sfârşitul secolului al XVIll-lea, unităţile administrative
respective au fost unificate. în perioada ulterioară au fost înscrise in documente sub denumirea „ţinutul
Trotuş-Bacău".
în „Descrierea Moldovei" a lui Dimitrie Cantemir a fost prezentat numai ţinutul Bacău, care făcea
parte din Ţara de Sus. Unitatea administrativă cuprindea şi târgurile Bacău, Ocna şi Trotuş. în cea de-a
doua domnie, Constantin Mavrocordat a instituit ocoalele ca subdiviziuni ale ţinutului.
Catagrafia, întocmită în anul 1774, a confirmat existenţa anterioară a ţinutului Bacău, în care existau
93 aşezări săteşti şi trei târguri. Acestea erau grupate în ocoalele: Trotuş, Tazlău, Bistriţa de Sus, Bistriţa
de Jos.
Târgul Bacău avea 952 familii şi Târgu Ocna 873. Populaţia urbană cuprindea 1.825 familii, iar cea
rurală 12.141.
între anii 1852-1855 administraţia districtului Bacău era formată din: 1 ispravnic, 4 şefi de mese, 3
scriitori la mese, 2 registratori, 1 arhivar, 1 poroşnic la masa arhivei, 2 poliţmaiştri (unul laTg. Ocna şi
altul la Bacău), 7 privighetori de ocoale.
Legile administrative elaborate în anul 1864 au pus bazele organizării comunelor şi consiliilor
judeţene, precum şi a celor de la comune.
în conformitate cu prevederile celor două legi elaborate în timpul domniei lui Alexandru loan I, au fost
păstrate repartiţiile teritoriale din vechile ocoale, care au primit numele de plase, iar satele au fost
unificate în comune, conduse de primar şi de consiliile comunale. Prefectura avea prefect şi consilieri
judeţeni, aleşi de un electorat redus.
Astfel, au fost organizate noile unităţi administrative, grupate în:
1. plasa Bistriţa de Sus, în care au existat comunele Bogdăneşti, Buhoci, Luizi Călugăra, Dealul
Nou, Luncani, Mărgineni-Munteni, Slobozia-Luncăi, Schineni cu Muntele, Racova, Şerbeşti, Glodurile,
Odobeşti, Gârleni, Fântânele, Valea lui Ion, Blăgeşti, Săuceşti, Berbinceni, Călugăra Mare, Osebiţi-
Mărgineni, Bereşti, Bacău, Secuieni, Prăjeşti;
2. plasa Bistriţa de Jos, comunele: Cleja, Bodeşti, Pânceşti, Năneşti, Răcătău, Mileşti, Letea,
Valea Seacă, Gioseni, Bibireşti, Petreşti, Răcăciuni, Ruşii, Valea Mare, Fărăoani, Ta- maşi, Parîncea;
3. plasa Tazlău de Sus cuprindea comunele: Băsăşti, Bucşeşti, Băhnăşeni, Brusturoasa, Câmpeni,
Comăneşti, Dărmăneşti, Dofteana, Schitu-Frumoasa, Valea Arinilor, Podurile, Plopu, Solonţ, Măgireşti,
Vâsleşti;
4. plasa Tazlăul de Jos, comunele: Boşoteni, Bârsăneşti, Sănduleni, Nadişa, Ardeoani, Brătila,
Tescani, Bereşti, Berzunţi, Scorţeni, Valea Rea;
5. plasa Trotuş, comunele: Tg. Ocna, Jevreni-Holtu, Bogdăneşti, Râpile, Bogdana, Gropile,
Păltinata, Oneşti, Grozeşti, Căiuţi, Caşin. Judeţul a cuprins 76 comune rurale şi 2 urbane, Bacău şi Tg.
Ocna.
în 1872, au mai fost organizate încă 7 comune. în acest moment, judeţul avea 85 de comune. La
plasa Bistriţa de Sus au fost adăugate comunele: Gumaşi, Mărăşti; la Bistriţa de Jos: Fundu-Răcăciuni
şi Somuşca; la plasa Tazlăul de Sus a apărut comuna Moineşti, a dispărut Schitu-Frumoasa; la Tazlăul
de Jos a fost organizată comuna Drăgugeşti, iar la Trotuş: Curiţa şi Mănăstirea Caşin. în anul 1882, cele
405 sate şi cătune au fost organizate în 88 de comune. Alte modificări au intervenit prin legea din 1908.
Atunci, cele 91 cătune şi 366 sate au fost organizate în 77 comune, grupate în 12 plase.
«Ml'*«**.
A' w v

- ' lM MMMnmk M w v A j <

v
*» ><TTr yr/c A I)
- TL *
HfM lU'
Î i«»t 1XM
%
»W
* V,
,, > - * \ V|m»*v »ii.» v
'''M
y
* 4 »0J 4 v
~ * ?, , CjSJBt
>k»mvp*
\ Xpjn
A •

9
aiyinuif»M
' «V.« » ^
mu ' *}/•
.*•
ii»
\X *£, - , friiti*
% -% u’ ""-H ^ »
’C./AILAKKS'
<.r*»*«*; ‘ y., „ri
jf?-? I ~ /X *¥ J/'MIÎ*
» ?(>w»wipri
‘ilW»
^ >* si L'«"
** £ . * <î\ Mjv.rk
^jj
\ lym^i t
1 im»
/M
9
4»
B£tfUN*W**i
!\ _ *
{&■**# rft, * »*
T»HWH» ţ * VT"'
„ pp® , . .1. _ '»■%» v *^s&^
*«•*«^..r ^ ttfnyÎM*î . V ^ SM? . r^.«» tjM T .j
/' ÎR4 r ,|w •«. tK * \ •' r*f ***
C/’/AI - ^3 * ' » a. ^ lî IM**-**f*+* u u*. y
tapaoHM */ 1 ' M?
/<*§*• mA.pr,
f i'wiffvT jrţf*. *

/ 5»uo*M fn4 &

/ M*
*<*,aJy*
'¿¿¿mu
WiUttU
-•- *’ ' 1 ifi ¥"?

*•" »«r«‘ f ,
t ^ f;. x
* .% i. * . #’* j. w«* ^ ^ ^ --
f Tw>*?s£ *

10
*t‘. 7i t e •*«**' , . Iwt** %rr *■ *, \ '4
v. „ -• (»•» I * \; /V
*
^r;
X
5x
| lf % i
V
\_________________________________________________________
• ~ ’ ^ fjm
Extras dintr-o hartă rusească, întocmită în anul 1835, cuprinzând Bacăul şi împrejurimile
Adunarea Deputaţilor, în 7 martie 1913 şi Senatul, la 20 martie au votat altă le^e, conform căreia s-a
revenit la 76 comune rurale, 2 urbane, 7 plase. După războiul de întregire, judeţul avea 74 comune
rurale, 2 urbane, în care trăiau 206.119 locuitori în mediul rural şi 26.835 în cel urban. în 1925,
comunele: Racova (fără satele Gura-Văii şi Hălmăcioaia),
Blăgeşti, Buda şi Valea lui Ion au fost trecute în componenţa judeţului Neamţ, iar de la Trei- Scaune, a
fost primită comuna Poiana Sărată. Judeţul avea: o comună reşedinţă de judeţ, Bacău, 2 comune
urbane: Moineşti şiTcţ. Ocnaşi 86 comune rurale. O reformă nejustificată a fost cea din 1930, când
aproape fiecare sat a fost transformat în comună. în 1933, Slănicul a devenit comună urbană. La 28
iunie 1935, au fost organizate plasele: Bistriţa, cu sediul la Bacău, şi 14 comune; Muntele, reşedinţa la
Moineşti, 15 comune; Oituz, sediul laT^. Ocna, 17 comune; Răcăciuni, 10 comune; Şiret, sediul la
Parincea, 9 comune; Tazlău, sediul la Valea Rea, 11 comune; Traian, sediul în municipiul Bacău, 11
comune.
Prefectura şi comunele au căpătat personalitate juridică. Preturile de plasă n-au beneficiat de
asemenea calitate.

11
 Legea raionării, adoptată în anul 1950, aplicată în 1951, a modificat întregul sistem de organizare,
adoptat în anul 1864.
De această dată, teritoriul României a fost împărţit în 18 regiuni şi un oraş de subordonare
republicană, Bucureşti.
Regiunea Bacău a cuprins, iniţial, două oraşe de subordonare regională, Bacău şi Piatra Neamţ.
Teritoriul regiunii cuprindea raioanele: Bacău, 36 comune; Buhuş, 15 comune; Buhuş cu Orbie, oraş
raional; Ceahlău, 11 comune; Moineşti, 21 comune, 2 oraşe raionale, Comăneşti şi Moineşti; Piatra-
Neamţ, 26 comune: Târgul Neamţ, 15 comune; oraş raional Tg. Neamţ; Tg. Ocna, 17 comune, 2 oraşe
raionale; Slănic Moldova şi Tg.-Ocna.
în anul 1956 regiunea Bacău preia şi raioanele Zeletin şi Adjud de la regiunea Bârlad şi raionul
Roman, de la regiunea laşi. Noua configuraţie a regiunii, cu raioanele şi comunele lor, era următoarea:
Adjud, cu 20 comune; Bacău - 41 comune; Buhuşi - 14 comune; Ceahlău -11 comune; Moineşti - 22
comune; Piatra Neamţ - 26 comune; Roman - 30 comune; Tg. Neamţ -15 comune; Tg. Ocna -18
comune; Zeletin -15 comune.
La sfârşitul anului 1960 când numărul regiunilor s-a redus de la 18 la 16, s-au restructurat şi unele
raioane. Astfel, raionul Zeletin cu cele mai multe din comunele sale a trecut la raionul Adjud, iar raionul
Ceahlău, la raionul Piatra Neamţ. în anul 1964 s-a desfiinţat şi raionul Buhuşi, comunele fiind preluate
de raioanele Bacău şi Piatra Neamţ. De la această dată, regiunea Bacău avea 4 oraşe de subordonare
regională - Bacău, Gheorghe Gheorghiu- Dej (Oneşti), Piatra Neamţ şi Roman - şi 8 oraşe raionale:
Adjud, Băile Slănic, Bicaz, Buhuşi, Comăneşti, Moineşti, Tg. Neamţ şi Tg. Ocna.
Această organizare fiind apreciată necorespunzătoare, în anul 1968 s-a hotărât revenirea la forma
de organizare anterioară anului 1951, pe baza reformei administrative din anul 1864, dar cu judeţe mai
cuprinzătoare sub aspectul teritorial şi al populaţiei.
în anul 2007, judeţul Bacău avea în componenţă 3 municipii (Bacău, Moineşti, Oneşti), 5 oraşe
(Buhuşi, Comăneşti, Dărmăneşti, Slănic Moldova şi Tg. Ocna) şi 85 comune rurale, care cuprind 491
sate.

Notă:
Modificări ulterioare întocmirii hărţii privind împărţirea teritorial-administrativă a judeţului:
începând cu aprilie 2004, din comuna Nicolae Bălcescu s-a desprins comuna Sărata (cu satele

12
Sărata şi Bălţata);
începând cu martie 2005 s-au înfiinţat următoarele comune: Odobeşti (desprinsă din comuna
Secuieni, prin preluarea satelor Odobeşti, Băluşa, Ciutureşti şi Tisa-Silvestri), Buciumi (desprinsă din
comuna Ştefan cel Mare, prin preluarea satelor Buciumi şi Răcăuţi); Gioseni (desprinsă din comuna
Tamaşi, prin preluarea satului Gioseni); Prăjeşti (desprinsă din comuna Traian, prin preluarea satului
Prăjeşti);
începând cu iulie 2005 s-a înfiinţat comuna Iteşti (desprinsă din comuna Bereşti-Bistriţa, prin
preluarea satelor Itesti, Ciumasi, Dumbrava si Făgetel).
(D.Z.)
Conducătorii Prefecturii judeţului Bacău. Anii numirii şi perioadele.
Dimitrie Cracti - 17 ianuarie 1860; Matei Ganea - 25 mai 1861; Matei Crupenschi - 3 martie 1862;
Constantin Cristodulo Cerchez - 15 septembrie 1862; Dimitrie Cracti - 8 martie 1863; Eugeniu N. Ghica -
7 septembrie 1865; căpitan George Lecca - 14 februarie 1866; Matei Crupenschi - 1 ianuarie 1867;
George Lecca - 1 iunie 1867; Alecu Scorţescu - 12 aprilie 1868; Dimitrie Miller - 1 decembrie 1868;
Matei Crupenschi - 16 ianuarie 1870; George Exarcu - 13 mai 1870; Dimitrie Ghica Comăneşti - 14
septembrie 1871; George Livezeanu - 5 mai 1876, Alexandru Vilner - 12 ianuarie 1877; George Exarcu -
27 ianuarie 1879; Alexandru Vidraşcu - 25 iunie 1879; T. Keminger (provizoriu) - 27 noiembrie 1880;
lorgu Exarho - 29 ianuarie 1881; It.col. Al. Lipoianu - 17 iulie 1881; Al. Vidraşcu - 1 decembrie 1882; Ciril
G. Sebastian - 5 iulie 1885; Gheorghe Radu - 24 decembrie 1885; V. Tătaru - 16 martie 1888; Dimitrie
Rosetti Tescanu - 6 aprilie 1888; M. Al. Sturdza - 21 noiembrie 1888; Grigore Ghe. Tulbure (provizoriu) -
12 aprilie 1889; Ernest Sturza - 12 iunie 1889; Nicu Ghica Comăneşti - 17 decembrie 1889; Ernest
Sturza - 26 februarie 1891; col. A. Crupenski - 30 decembrie 1891; Radu Rosetti - 1 noiembrie 1893;
Ştefan Gane (provizoriu) - 4 februarie 1895; D. S. Donici (provizoriu) - 1 martie 1895; Scarlat Rosetti - 12
iulie 1895; loan Gh. Lecca
- 5 octombrie 1895; Leon Sachelarie - 24 septembrie 1897; luniu Lecca - 11 februarie 1899; Nicolae
Donici - 16 aprilie 1899; Nicolae Botez - 23 august 1900; Caton Lecca - 16 februarie 1901; Dimitrie
Lecca - 1904; Panait Ghe. Cantili - 1904; Radu C. Porumbaru - 1907; Constantin Vlaicu - 1907; Panait
Ghe. Cantili - 1911; Mircea Costinescu - 1914; Dumitru Luca
- 1917; Ercol Rosetti - 1918; Gheorghe Văsescu (prin delegaţie) - 1918; Cristi Cristoveanu - 1919;
Eugen Munteanu Şendrea - 1919; Dimitrie Bucă - 1919, Mihail Văgăunescu - 1920; It. Col. Theodor
Voinescu - 1920; It.col. Chiru Constantin - 1920; Neculai Gatoschi - 1926; Mihail Borcea - 1927; Leonida
Dumitrescu - 1927; Petre Giurgea Negrileşti - 1928; Constantin Nădejde - 8 iunie 1932; Leonida
Dumitrescu - 1933; Constantin Zlătescu - 19 noiembrie 1937; Alexandru Antoniu - 28 decembrie 1937;
col. Vasile Martac - 11 februarie 1938; col. loan Ninescu - 1 martie 1938 şi 15 septembrie 1941; col.
Vasile Creţoiu - 20 august 1940; col. Dumitru Drajna- 30 ianuarie 1941; Vasile Stoian - 30 septembrie
1941; col Constantin lonescu - 21 martie 1941 şi 22 ianuarie 1942; It.col. Constantin lonescu - 12 august
1942 şi 22 august 1944; Dionisie lonescu instalat de Comandamentul sovietic de ocupaţie militară la 28
august 1944, iar de Guvernul României la 28 octombrie 1944; Gheorghe Terinte - 1948-1949;
Preşedinţii Comitetului Provizoriu judeţean şi ai Sfatului Popular regional Bacău
Alexandru Costescu - 1949-1953; llie Moscu - 1953-1956; Ştefan Boboş - 1956-1968. Preşedinţii
Comitetului Executiv al Sfatului Popular judeţean Bacău
loan Ichim - 1968-1969; Gheorghe Roşu - 1969-1979; Alexandrina Găinuşe - 1979-1982; loan
Bogdan Băluţă - 1982-1989; Gheorghe Tănase - 1989.
Prefecţii judeţului Bacău
Viorel Hrebenciuc - 9 ianurie 1990 - decembrie 1992; Dumitru Bontaş - 28 decembrie 1992 - 1996;
Silviu Lefter - 1996; Adrian Mironescu - 2000; Cătălin Radu Mardare - 2000- 2004; Gabriel Berea - 2004.

(VI.M.)

13
JUDEŢULUI

Editura AGORA
ENCICLOPEDIA
£0