Homo videns.

Imbecilizarea prin televiziune și post-gândirea

- recenzie -

Homo videns. Imbecilizarea prin televiziune și post-gândirea - titlu sugestiv, cu rezonanță și

răsunet, ce te poate atrage doar prin „trecerea lui pe la ureche ”. Din momentul în care am auzit
titlul operei lui Giovanni Sartori, mi-am amintit de fotografia mai jos ilustrată. Îmi amintesc că
aceasta circula pe rețelele de socializare cu câțiva ani în urmă sau, cel puțin, atunci am văzut-o
pentru prima dată. Se pare că acum îi înțeleg cel mai bine însemnătatea. Dacă în evoluția omului și
în teoriile lui Charles Darwin aflăm de homo habilis și homo erectus, până la homo sapiens, ei bine,
Giovanni Sartori consideră că homo sapiens se transformă, odată cu dezvoltarea tehnologiei, într-un
homo videns.

sursa foto: Internet

Giovanni Sartori s-a născut în anul 1924 la Florența. A studiat științele sociale și politice, iar în anul 1954
obține doctoratul în istoria filozofiei moderne. Din 1950 a început să predea filozofie modernă, științe politice și
sociologie la Universitatea din Florența. În 1971 fondează “Rivista Italiana di Scienza Politica”. De pe la 1980 începe
o prodigioasă carieră universitară în Statele Unite, la Stanford, Columbia, Harvard și Yale. Lucrările sale de politologie
se bucură de un mare ecou în spațiul italian, american și hispanic. În present este editorialist la Corriere della Sera.
Printre lucrările sale mai cunoscute se numără: Teoria democrației reinterpretată (1987), Homo Videns.
Imbecilizarea prin televiziune și post-gândire (1997), Ce facem cu străinii? Pluralism și
multiculturalism (2000), Ingineria constituțională comparată (2008).
Lucrarea lui Giovani Sartori, Homo Videns. Imbecilizarea prin televiziune și post-gândirea
este structurată pe trei capitole: Primatul imaginii, Opinia teledirijată și Democrația. În conținutul

1
acestora sunt expuse, cu pragmatism, gândurile autorului prin care încearcă să demonteze mitul
televiziunii. Totodată, prin intermediul lucrării, Giovanni Sartori dorește să ne atragă atenția și să ne
facă să reflectăm asupra realității din spatele televizorului.
Prodigios în expunerea unor sintagme, Giovanni Sartori pune în Homo videns –
Imbecilizarea prin televiziune şi post-gândirea toată experiența sa analitica şi tot talentul său pentru
a trage semnalul de alarmă: omul crescut în faţa televizorului, dominat de video-cultură, riscă să
rămână un video-copil incapabil de raţionamente, rămânând un simplu prizonier al „post-gândirii“.
Așadar, cu alte cuvinte, riscă să se transforme intr-o nouă specie, diferită de homo sapiens. Mai
mult, însăşi democraţia e pusă în pericol de distrugerea sistematică a spiritului critic, fenomen
accentuat de televiziune, al cărei scop este audienţa şi al cărei efect imediat e dezinformarea. Astfel,
în spatele iluziei conform căreia televiziunea ne face să participăm direct la viaţa politică, apare
riscul că nu mai putem nici cunoaşte lumea în care trăim. Nu mai contează programele politice, ci
persoanele care apar la televizor, nu mai sunt importante discursul și nici promisiunile politicienilor,
ci persoana și imaginea pe care o afisează la televizor.
Această lucrare, nu doar că mi-a pus mintea la treabă, dar mi-a și tulburat existența. Dacă te
întrebi cum a reușit, e simplu: fiecare cuvânt este susținut de niște niste idei pertinente. Giovanni
Sartori nu menajează cititorul și nici nu manifestă reținere în fata cititorului. Totul este concis și clar:
televiziunea nu face altceva decât să atrofieze înțelegerea, televiziunea sărăcește informarea și
formarea omului și, mai mult decât atât, ea îndepărtează omul de natura sa simbolică și, implicit, de
clasa din care face parte: homo sapiens. Se conturează, în acest fel, o nouă specie umană, homo
videns, ispitită de imagine. Cu formație în științele politice, Giovanni Sartori este îngrijorat de
faptul că această specie este principalul actor în procesul de regresie al democrației.
Ce am înțeles din această capodoperă este faptul că Giovanni Sartori nu se poziționează ca
un inamic în permanență și în totalitate al televiziunii. Acest aspect este susținut de ideea conform
căreia televiziunea nu este rea, în sine, ci ea a decazut din momentul în care a început să nu se mai
axeze pe conținut, ci doar pe imagini, pe producția de pseudo-evenimente care au făcut-o să cadă în
vulgar. Autorul ajunge să critice televiziunea într-un context în care ea a devenit suverană, în așa fel
încât omul, video-dependentul, își pierde treptat simțul critic, capacitatea de abstractizare și pe
aceea de a face distincția dintre adevărat și fals.
La începutul anilor 1990, când Giovanni Sartori publica această carte, a stârnit numeroase
critici scandaloase. În prezent, însă, această percepție s-a schimbat. Homo videns nu reprezintă
altceva decât video-copilul ajuns la maturitate care și-a pierdut capacitatea de a transforma
imaginile în informații și de a dezvolta singur raționamente. Acest fenomen este augmentat de
prezența televizorului în viața copilului, de la vârste foarte fragede până la adolescență și maturitate.
Giovanni Sartori consideră că publicul din spatele televizorului este leneș, incapabil de a filtra și de

2
a analiza informațiile.
În primul capitol este expus faptul că punctul culminant al dezvoltării tuturor civilizațiilor a
fost trecerea de la comunicarea orală la transpunerea acesteia în scris. Putem discuta despre scriere
încă de la sumerieni, prin scrierea cuneiformă, până la inventarea telegrafului, a telefonului, a
radioului (mijloace de comunicare strict lingvistică) , a televizorului și, mai curând, a Internetului
(mijloace de comunicarea audio-vizuale). Prin argumente pertinente, încă de la începutul lucrării,
Sartori ne introduce imaginea lui homo sapiens – unica ființă ce are capacitatea de a opera cu
simboluri și de a abstractiza – aspect ce îl face pe om să fie superior primatelor. Televiziunea produce
imagini și anulează conceptele, dar în felul acesta atrofiaza capacitatea noastră de abstractizare și, odată cu
aceasta, întreaga noastră capacitate de a întelege. Ceea ce noi vedem nu produce idei, ci poate fi inserat în concept. Se
produce trecerea de la homo sapiens la homo videns, în care limbajul abstract este înlocuit de un limbaj concret
care este infinit mai sărac, nu doar în ceea ce privesc cuvintele, dar și semnificațiile.
Până la apariția televizorului, mijloacele de comunicare anterioare nu au produs zgomot în
spațiul public, deoarece vederea unui om se dezvolta strict în două direcții: există microscopul și, de
asemenea, binoclul și telescopul. Revoluționarul a fost produs prin apariția televizorului, deoarece
acesta a determinat ca omul să vadă tot, fără a fi necesar să se deplaseze. Un alt aspect important
este faptul că televizorul furnizează imagini reale, spre deosebire de Internet, în care imaginile sunt
imaginare, apărând sintagma de realitate virtuală. Sartori insista pe ideea conform căreia un copil
crescut în fața televizorului devine un animal simbolic îmbogățit doar prin imagini, lipsit de
informații concrete.
În ultima perioadă, în așa numita eră a digitalizării, odată cu dezvoltarea fără precedent a
Internetului, în întreaga lume s-a observat că numărul persoanelor care citesc (deopotrivă cărți
și/sau ziare) a scăzut considerabil. Ceea ce a produs Inernetul a fost mutarea formatului print, într-
unul digital, multe dintre ziare înțelegând, astfel, că acesta pare a fi viitorul presei scrise. Mai mult
decât atât, se observă că în prezent, un succes deosebit îl au ziarele de scandal, precum și emisiunile
de divertisment sau cele de tip reality-show și talk-show. Mai mult, Sartori atrage atenția că mulți
oameni consideră că urmărirea unui telejurnal substituie informația ce poate fi citită într-un ziar.
Paradoxul acestui fenomen este faptul că televiziunea manipulează opiniile oamenilor, le oferă doar
unele informații, iar omul nu mai depunde efort de a înțelege contextul unei știri, nu-i verifică
veridicitatea și nici nu se informează suplimentar.

În continuarea lucrării, autorul ne aduce în vedere mai multe argumente cu privire la

impactul pe care îl are televiziunea în privința politicului și a modului în care un om poate percepe o
informație. Sartori consideră că televiziunea dirijează domeniul politic și influențează modul în care
un om poate fi informat cu privire la acest fenomen. Opinia publică nu se naște și nu se formează,

3
ea există și atât. Asa cum enunța și Platon, opinia este doxă și nu episteme, nu este cunoastere sau
știință, ea este doar o părere ce nu cere dovezi. Astfel, rezultă că democrația reprezentativă nu este o
guvernare bazată pe cunoațtere, ci este o guvernare a opiniei. Existența democrației reprezentative
este posibila prin generarea unei opinii și, mai mult, a unei opinii publice. Aici intervine
televiziunea, pe care Sartori o acuză că se transformă într-o videocrație ce nu întărește democrația
ca o guvernare a opiniei ci, din contra, o slăbește.
Televiziunea își are meritul de a fi un furnizor permanent de informație, însă informația nu
reprezintă în sine cunoaștere. Putem fi informați asupra multor lucruri, însă putem să nu le
înțelegem. Mai mult, televiziunea tinde în permanență să furnizeze doar acele informații care pot fi
și filmate. Astfel, dacă un eveniment nu poate fi filmat, din considerente financiare, politice sau de
alta natură, se determină pierderea informației.
Poate că este necesar să înțelegem lucrarea lui Giovanni Sartori și ca un manifest împotriva
pasivității și al lenei intelectuale care guvernează societatea modernă. Consider că această carte este
lectură necesară pentru orice persoană.

Găsesc televiziunea foarte educativă. De fiecare dată când cineva porneşte televizorul, mă
duc în camera cealaltă și citesc o carte. (Groucho Marx)