Particularităţile bugetelor

locale
Bugetul local reprezintă actul in care se înscriu veniturile si cheltuielile colectivităţilor
locale, pe o perioada de un an. Bugetele locale sunt instrumente de planificare si conducere a
activităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale care au personalitate juridica
(comuna, oraş, municipiu, sector al municipiului Bucureşti, judeţ, municipiul Bucureşti).
Structura bugetelor locale evidenţiază:

 gradul de autonomie a administraţiei locale fata de puterea centrala si legăturile

existente intre diferitele administraţii teritoriale;
 fluxurile formarii veniturilor si efectuării cheltuielilor administraţiilor locale;
 modalitatea de finanţare a cheltuielilor pe destinaţii si de acoperire a deficitelor.

În România, organizarea teritoriala a finanţelor publice este aşezata pe împărţirea ţării în

unităţi administrativ-teritoriale, fiind structurată pe niveluri ierarhice în limitele fiecărei
unităţi administrative: judeţe, municipii, oraşe, comune.
Din punct de vedere juridic,organele financiare teritoriale sunt instituţii ale administraţiei
publice, cu administraţie şi gestiune proprie de instituţie. Sfera lor de acţiune diferă, după
nivelul organizatoric, astfel:

 Direcţiile generale ale finanţelor publice si controlului financiar de stat, la nivel de

judeţ si municipiul Bucureşti;

 Administraţiile financiare, la nivelul municipiilor si sectoarelor municipiului

Bucureşti;
 Circumscripţiile financiare, la oraşe;
 Percepţiile rurale si agenţii fiscali, la nivelul comunelor.

Toate aceste organe sunt îndrumate si controlate de către Direcţia Generala a Finanţelor
Publice si Controlului Financiar de Stat, a cărei structura organizatorica cuprinde:

 Direcţia de trezorerie, cu serviciile: contabilitatea trezoreriei; metodologie, verificare

si control; buget;
 Direcţia impozite si taxe, cu serviciile: constatare si impunere persoane fizice;
constatare si impunere persoane juridice; urmărire persoane juridice; urmărirea si

1
 încasarea impozitelor, taxelor si altor venituri; biroul pentru evidenta si valorificarea
bunurilor; serviciul TVA;
 Direcţia controlului financiar de stat, cu serviciile: controlul financiar la regii si
societăţi comerciale; control financiar la instituţii publice si agenţi economici privaţi;
controlul financiar la societăţi comerciale de turism si prestări servicii;
 Garda financiara, structurata pe trei divizii

La nivelul colectivităţilor locale realităţile postdecembriste au impus reforma

administraţiei potrivit principiilor de descentralizare şi autonomie a unităţilor teritoriale.
Autoritatea publică operează prin primar,preşedinţii consiliilor judeţene şi primarul
municipiului Bucureşti-ca structură executivă şi prin consiliile locale şi al municipiului
Bucureşti-ca structură legislativă.

Ambele structuri dispun de competente şi responsabilităţi precis formulate,astfel că,prin

permanentă implicare a instituţiilor specializate şi însărcinate cu atribuţii privind finanţele
publice,devine reală şi funcţională autonomia decizională la nivel local.

În funcţie de raporturile existente între organele autorităţilor publice de la nivel central

şi local,o serie de evoluţii s-au produs în mod firesc şi cu privire la procedura bugetară.
Conform clasificăriilor economice şi funcţionale ONU, folosite în raporturile statistice
internaţionale, structura veniturilor şi a cheltuielilor bugetelor locale este comuna cu cea a
bugetului de stat (central) şi se prezintă astfel:
I. Venituri:
1. Veniturile proprii ale bugetelor locale:
 sunt reglementate prin Legea privind finanţele publice şi Legea privind finanţele
publice locale;
 cuprind:
 impozitele, taxele şi vărsămintele de venituri cuvenite de la agenţi economici şi
instituţii publice de importanţă locală;
 impozitele şi taxele locale (de la populaţie sau de la persoanele juridice).
2. Venituri atribuite, în care intră sumele defalcate din anumite venituri cuvenite, potrivit
legii, bugetului de stat.
3. Transferuri acordate de la bugetul de stat pentru finanţarea unor obiective de interes
naţional, dar care sunt organizate şi controlate eficient de către organele locale (cum sunt
acţiunile de protecţie socială, unele investiţii etc.);

2
4. Împrumuturile contractate pe piaţa financiară internă sau externă, fie direct, în numele
organelor administraţiei publice locale, fie garantate de către Guvern.
II. Cheltuieli:
1. Autorităţile executive (Serviciile publice generale);
2. Învătământ, sănătate, cultură şi religie, asistenţă socială, ajutoare şi indemnizaţii (Acţiuni
social-culturale);
3. Servicii, dezvoltare publică si locuinţe;
4. Transporturi, agricultură, alte acţiuni economice (Acţiuni economice);
5. Alte acţiuni;
6. Fondul pentru garantarea împrumuturilor externe, plata dobânzilor şi a comisioanelor
aferente;
7. Plăţi de dobânzi şi comisioane (Datoria publică şi altele);
8. Rambursări de împrumuturi (Rambursări de împrumuturi şi pentru echilibrare bugetară);
9. Fonduri de rezervă;
10. Cheltuieli cu destinaţie specială (Finanţate din fonduri speciale).

În România, sursele de formare a veniturilor bugetelor locale sunt următoarele:

1. Impozite, taxe şi alte venituri, precum şi cotele adiţionale la unele venituri ale bugetului de
stat şi bugetelor locale.
Consiliile locale, consiliile judeţene şi Consiliul general al municipiului Bucureşti stabilesc
impozitele şi taxele locale.

2. Vânzarea sau valorificarea materialelor obţinute ca urmare a casării activelor fixe sau din
vânzarea unor bunuri materiale. Aceste sume constituie venituri ale bugetelor locale sau ale
instituţiilor (care nu sunt finanţate integral de la bugetul local) şi servesc la finanţarea
investiţiilor.

3. Sumele încasate din vânzarea bunurilor aparţinând domeniului privat al unităţilor

administrativ-teritoriale sunt venituri cu destinaţii speciale si servesc la finanţarea investiţiilor.

4. Sumele încasate din valorificarea bunurilor confiscate, în funcţie de subordonarea

instituţiilor care au dispus confiscarea.

5. Transferuri cu destinaţie speciala de la bugetul de stat, aprobate anual prin legea bugetului
de stat, pe ansamblul fiecărui judeţ şi municipiul Bucureşti.

3
6. Împrumuturile contractate pe piaţa financiara interna sau externa pentru:

 finanţarea de investiţii publice de interes local;

 refinanţarea datoriei publice locale.

După regula prevederilor din bugetul de stat,şi în bugetele locale,veniturile sunt prevăzute
ca plafon minim,în timp ce cheltuielile sunt explicit prevăzute ca plafon maxim.

O altă asemănare procedurală se referă la fazele procesului bugetar,a căror derulare

respectă succesiv competenţele instituţionale aşa cum se manifestă acestea la nivel local.
Astfel,elaborarea proiectelor de bugete locale reprezintă sarcină a organelor executive,care
trebuie să le finalizeze şi să le înainteze cu cel puţin 2 luni înaintea începerii anului;aprobarea
acestor proiecte este sarcina consiliului local şi acesta examinează punctual fiecare capitol şi
pe articole,sau după atribuţiile şi specificul ordonatorilor de credite;odată aprobat un atare
proiect de buget,dobândeşte greutatea şi semnificaţia unui act normativ şi, în
consecinţă,începe execuţia bugetului,ca fază de încasare a veniturilor şi de efectuare a
cheltuielilor bugetare. Prin sistemul de trezorerie se realizează execuţia de casă a bugetului
local,precum şi prin alte instituţii şi organisme financiare aprobate prin lege.
Alocaţiile sau creditele bugetare sunt sume de bani puse la dispoziţia unor
beneficiari,în limita cărora se poate decide efectuarea de cheltuieli pe seama resurselor
provenite de la bugetul statului. Destinaţia acestor alocări este precisă şi limitată,iar eventuala
lor majorare necesită o temeinică fundamentare prealabilă,precum şi prevederea surselor
financiare corespunzătoare acestui surplus de cheltuieli (cheltuieli de personal nu pot face
obiectul unor astfel de majorări).
La fel ca şi în cazul bugetului de stat,şi în execuţia bugetelor locale sunt implicate
aceleaşi categorii de ordonatori de credite,ca persoane autorizate,de drept sau cu delegaţie,să
dispună de sume din bugetul public. Ordonatorii principali de credite sunt preşedinţii
consiliilor judeţene,primarii localităţilor şi primarul municipiului Bucureşti;atribuţiile acestora
includ aprobarea şi repartizarea creditelor bugetare aprobate pe unităţile ierarhic inferioare,iar
pentru ordonatorii secundari ei au abilitatea de a repartiza cheltuielile aprobate din bugetul
propriu. La rândul lor,ordonatorii secundari dispun aprobarea şi repartizarea creditelor
bugetare pentru ordonatorii terţiari,care au obligaţia de a le utiliza în conformitate strictă cu
necesităţile declarate şi cu prevederile bugetare aprobate.
Ordonatorii principali pot delega dreptul de a aproba folosirea şi repartizarea creditelor
bugetare fie către înlocuitorii lor de drept,fie către conducătorii organelor locale de
specialitate din administraţia locală. Totodată,alături de ordonatorii principali, şi ordonatorii

4
secundari sunt abilitaţi să aprecieze şi să constate eventualele încălcări ale disciplinei
financiare,iar în cazurile unor abateri grave,pot să suspende alocaţii bugetare deja deschise
sau pot să sisteze noi aprobări.
Tot ordonatorii principali de credite au competenţa să propună şi să iniţieze
documentaţia justificativă privitoare la rectificarea bugetară;aceasta este o operaţiune firească
în contextul evoluţiilor unor indici de preţuri şi din necesitatea armonizării prevederilor
bugetare cu realitatea unor parametri macroeconomici. Consiliul local aprobă propunerile de
rectificare,iar operaţiunea intră în vigoare în 30 de zile de la intrarea în vigoare a rectificării
bugetului de stat.
Ultima etapă a procedurii bugetare este încheierea execuţiei bugetare;primăria
întocmeşte contul anual de execuţie bugetară şi până la 1 iulie curent se finalizează şi se
înaintează organele locale alese (consiliilor locale) pentru examinare şi aprobare.
Bazate pe aceleaşi resorturi care mobilizează şi dirijează banul public,bugetele locale
sunt supuse procedurilor de control financiar desfăşurat pe cele trei paliere de competenţe şi
responsabilităţi instituţionale.
Controlul politic se efectuează de către Parlament pe baza documentaţiei prezentate de
către executiv în cursul anului bugetar. Fie la cerere sau din oficiu,acest gen de control
urmăreşte în egală măsură legalitatea şi corectitudinea încasării veniturilor,precum şi aceea
privitoare la efectuarea cheltuielilor.
Controlul jurisdicţional este sarcina Curţii de Conturi,care efectuează şi un control cu
caracter preventiv asupra modului de gestiune a fondurilor statului şi ale sectorului public.
Anual se prezintă Parlamentului un raport cuprinzător al situaţiei constatate în exerciţiul
bugetar expirat.
Controlul administrativ este controlul specializat desfăşurat de către Ministerul
Finanţelor prin organele sale şi se urmăresc toate aspectele privitoare la corecta încasare a
veniturilor şi eficienta alocare a tuturor cheltuielilor. Organele de inspecţie vizează o serie de
obiective prioritare în activitatea lor,cum ar fi:
 respectarea limitelor şi destinaţiilor stabilite prin capitolele clasificaţiei
bugetare,la venituri şi la cheltuieli deopotrivă;
 temeinicia şi corectitudinea documentaţiei justificative;
 respectarea normativelor legale pentru reparaţii capitale ale fondurilor
fixe,precum şi a celor care susţin cheltuielile materiale;
 dotarea corespunzătoare cu mijloace de inventar şi circulante,prin finanţare de
la buget şi în spiritul sporirii gradului de autofinanţare la unităţile de stat
prestatoare de servicii publice etc.

5
 În ideea promovării şi întăririi disciplinei financiare şi pentru a preîntâmpina abuzurile
şi ilegalităţile cu banul public,organele şi instituţiile de control financiar se pot implica nu
numai prin cerinţele propriilor regulamente,ci şi în urma semnalărilor transmise de la mass-
media şi societatea civilă,ca semn de responsabilitate asumată faţă de toţi contribuabilii în
legătură cu gestionarea patrimoniului public.
Resursele care concură la acoperirea cheltuielilor bugetelor locale sunt reprezentate de
venituri proprii ale bugetelor locale,subvenţiile primite de la bugetul central şi împrumuturile
contractate de organele locale.
În categoria veniturilor proprii se includ:impozitele locale,veniturile provenind din
exploatarea bunurilor aparţinând administraţiei de stat locale şi cotele adiţionale la impozitele
de stat.
Impozitele locale ocupă ponderea cea mai însemnată în cadrul veniturilor proprii ale
bugetelor locale. Impozitele locale variază de la o ţară la alta în ceea ce priveşte
numărul,structura şi modul lor de aşezare.
Alături de impozitele directe,bugetele locale sunt alimentate şi cu o seamă de impozite
indirecte,cum ar fi:taxe de consumaţie asupra tutunului,alcoolului,cărnii,laptelui,energiei
electrice,taxe de înregistrare,taxe asupra permiselor de vânătoare,taxe de publicitate etc.
Veniturile din exploatarea bunurilor aparţinând administraţiei de stat locale au caracter
nefiscal şi se referă la:venituri de la întreprinderile locale (întreprinderi pentru distribuirea
electricităţii,gazelor,apei,întreprinderi de transport în comun,centrale electrice,abatoare
etc.),încasări din exploatarea pădurilor,venituri din chirii,amenzi şi penalităţi.
În un ele ţări se practică sistemul cotelor adiţionale ce reprezintă un adaos la
impozitele care alimentează bugetul central şi sunt percepute în favoarea bugetului
administraţiei de stat locale.
De regulă,veniturile proprii nu acoperă decât parţial cheltuielile prevăzute în bugetele
locale. În acest caz,pentru acoperirea deficitului,organele administraţiei locale primesc
subvenţii pentru echilibrare din partea bugetului central sau din partea bugetelor ierarhic
superioare.
În unele ţări subvenţiile acordate unităţilor administrativ-teritoriale pot fi folosite
pentru finanţarea oricăror acţiuni sau obiective,în timp ce în altele,subvenţiile sunt acordate
pentru scopuri precis determinate (pentru anumite obiective la finanţarea cărora participă,într-
o anumita proporţie şi organele locale).
Acoperirea deficitului bugetelor locale,prin intermediul subvenţiilor,conduce la o
dependenţă a organelor locale faţă de organele centrale ale administraţiei de stat.

6
 Sunt ţări atât dezvoltate din punct de vedere economic,cât şi în curs de dezvoltare,în
care echilibrul la nivelul organelor locale este obligatoriu,în timp ce în alte ţări bugetele locale
se pot încheia cu deficit.
În măsura în care bugetele locale nu se echilibrează cu ajutorul subvenţiilor,se
apelează la împrumuturi. Acestea se obţin fie prin plasarea unor obligaţiuni pe piaţă,fie prin
contractarea împrumuturilor la diferite organisme financiare specializate,cum ar fi: casele de
împrumuturi.
Împrumuturile pot fi folosite de organele locale şi pentru finanţarea unor investiţii .În
cazul în care împrumuturile sunt destinate a acoperi deficitul bugetar,dobânda aferentă
acestora va fi suportată din resursele ordinare ale bugetului local respectiv;dacă împrumutul
este folosit pentru construcţii de locuinţe, dobânda va majora chiria ce urmează a fi plătită de
către locatari;iar dacă împrumutul este destinat finanţării unei investiţii cu caracter
productiv,dobânda va fi suportată din profitului realizat ulterior.

7
Bibliografie

Monica Susanu - ,,Finanţe Publice”

Iulian Văcărel,Gh.D.Bistriceanu,Florin Bercea,Gabriela Anghelache,Maria Botnar,Theodor
Stolojan,Tatiana Moşteanu-,,Finanţe Publice”
www.ecursuri.ro -,,Bugetele locale”