Relația adolescentului cu sine și cu ceilalți

Una din sarcinile majore ale adolescenței o reprezintă formarea unei identități personale,
înțelegerea propriei persoane drept o entitate distinctă de toți ceilalți, dar în același timp o entitate
coerentă și integrată trans-situațional. Centrarea pe propria persoană, legată de modificările fizice
care au loc în pubertate și de descoperirea identității, poate pendula între narcisism și ură față de
propria persoană/autodepreciere. Dacă există o discrepanță prea mare între conceptul de sine și sinele
ideal, pot apărea ușor anxietatea și hipersensibilitatea.
Anxietățile legate de viitor pot duce la diferite strategii de autoapărare:
- Izolarea emoțională, care duce la pasivitate, apatie, cinism, scăderea nivelului
de aspirații;
- Negarea realității, cu retragerea din orice competiție, îmbolnăvirea în perioada
de examene, perioade de indecizie și de refuz al problemelor stresante;
- Fantasmare, vise cu ochi deschiși, pentru a compensa realitatea sau dimpotrivă
pentru a suferi ca un veritabil erou neînțeles, o victimă a propriului curaj;
- Raționalizarea, de tipul „strugurilor prea acri”.
Relațiile cu părinții încă joacă un rol foarte important în dezvoltarea adolescenților. Prieteniile
devin tot mai intime, se dezvoltă relații apropiate și cu persoane de sex opus. Presiunile grupului de
prieteni sunt foarte puternice, iar în cazuri extreme pot duce chiar și la acte antisociale.
Un studiu recent elaborat de Hamm (2000) abordează criteriile de selecție a prietenilor de
către adolescenți americani de origine africană, asiatică și europeană. Se face că alegerea prietenilor
se face în primul rând după criteriul consumului (comun) de substanțe (alcool, tutun, droguri), pe
locul doi fiind orientarea academică și abia pe locul 3 identitatea etnică. Dintre toate cele trei
subgrupuri studiate, doar cel al tinerilor de origine africană par a opta cel mai mult pentru prieteni de
identitate etnică similară.
Similaritatea însă nu pare un criteriu absolut, ci doar unul relativ. Adolescenții nu aleg în mod
necesar să fie alături d cei care au orientări identice cu ale lor, ceea ce implică o recunoaștere sporită
a diversității pe care o presupune această vârstă.
Sexualitatea influențează masiv dezvoltarea identității adolescenților. De asemenea
încărcătura emoțională a vârstei poate duce la stări anxioase și depresive, concretizate într-o incidență
crescută a tulburărilor de comportament alimentar, a consumului de droguri sau ajungându-se în
cazuri extreme chiar la sinucidere.

1
 Relația adolescenți părinți dincolo de mituri

Cel mai frecvent întâlnit mit referitor la relațiile dintre părinți și copiii lor adolescenți este că
aceștia nu se pot înțelege. Numeroase studii însă arată că relațiile din cadrul familiei sunt mai
armonioase decât apar ele în folclor și că adolescenții caută de fapt aprobarea părinților.
Tensiunea care apare odată cu intrarea copilului în adolescență este prezentă de ambele părți
ale relației. Adolescenții simt tensiunea între dorința de a se separa de părinți și înțelegerea faptului
că încă depind foarte mult de aceștia. De partea opusă părinții resimt și ei ambivalența dintre dorința
de a-și vedea copiii independenți și aceea de a-i ține totuși cât mai mult dependenți de ei.
În lipsa unei comunicații deschise a acestor stări contradictorii este firesc să apară conflictele.
Dacă modul de abordare al problemelor de către părinți este unul negativ (negative affect), adică
implică ostilitate, constrângeri nejustificate, acte agresive, adolescentul va învăța acest mod de
rezolvare de probleme și îl va aplica în viitor și în alte situații. Kim, Conger, Lorenz & Elder (2001)
arată că întețirea conflictelor din familie cu copii adolescenți se datorează reciprocității dintre
modalitățile negative de abordare a problemelor de către cei implicați. Ei explică după o analiză a
tentă a 451 de familii faptul că comportamentul negativ al părinților, crește probabilitatea
comportamentului negativ al copilului sau adolescentului care la rândul său accentuează conflictul
inițial. Acesta este menținut așadar datorită reciprocității interacțiunii și nu atât datorită
comportamentelor luate separat (respectiv comportamentul ostentativ al adolescenților și interdicțiile
părinților).
În același studiu autorii arată că acest model de rezolvare de probleme este transferat ulterior
de către tânăr/ă (fostul adolescent în relația de cuplu, ceea ce amenință stabilitatea și calitatea relației.
În consecință am putea urma câteva sugestii pentru a evita conflictele acute și modelele inadecvate
oferite adolescenților:
- Exprimarea deschisă a emoțiilor;
- Evitarea etichetelor și a blamării;
- Descoperirea împreună a unor strategii rezolutive eficiente în situații conflictuale;
- Conștientizarea faptului că orice relație implică și apariția unor confliecte;
- Considerarea adolescentului ca partener egal în discuții;
- Oferirea gradată a independenței;
- Protejarea lor de erorile datorate lipsei de experiență;
- Încrederea în capacitatea lor de a face față riscurilor;
- Discutarea oricăror teme care îi frământă;
- Ascultarea și luarea în considerare a argumentelor lor;

2
- Explicarea motivelor din spatele unei decizii referitoare la ei;
- Evidențierea și recompensarea comportamentelor dezirabile1.

1
Oana Benga, Psihologia vârstelor – note de curs,
3