UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

Sinodul al II-lea Ecumenic

Coordonator: Student:

Pr. Conf. Univ. Dr. Marin Cojoc Alecu Remus Adrian

Sinodul al II-lea ecumenic de la Constantinopol 381
Sinodul al II-lea ecumenic, tinut la Constantinopol in perioada mai-iulie 381, a combatut si
condamnat erezia pnevmatomahilor sau pnevmatomahismul.

Pnevmatomahismul, termen format din combinarea cuvintelor grecesti Pneva = Duh si Mahi
= lupta, inseamna o invatatura gresita care combate adevarul despre Duhul Sfant. Mai precis,
pnevmatomahii negau dumnezeirea, egalitatea si consubstantialitatea Sfantului Duh cu Tatal
si cu Fiul.

Interpretand gresit textul din Epistola catre Evrei 1, 14, pnevmatomahii au ajuns la concluzia
ca Duhul Sfant este doar un „Duh slujitor", superior naturii spirituale a ingerilor, o creatura a
Tatalui, caci prin cuvantul „toate" din formularea „toate printr-insul s-au facut" (In. 1, 3) se
cuprinde implicit si Duhul Sfant.

De asemenea, ei argumentau ca nu se spune nicaieri in Sfanta Scriptura ca „Duhul este

Dumnezeu" iar expresia „Duh este Dumnezeu" (In. 4, 24) nu inseamna altceva decat ca
Dumnezeu este duh dar nu ca tot cel ce este duh este si Dumnezeu. Ei nu faceau insa corelatia
cu un alt cuvant biblic din care rezulta dumnezeirea Duhului Sfant: „Domnul este Duhul" (2
Cor. 3, 17), ci argumentau mai departe ca daca Duhul Sfant este Dumnezeu atunci El este ori
Tata ori Fiu, dar pentru ca nu este nici unul nici celalalt, atunci El este un simplu spirit. Se
incerca stabilirea unor raporturi familiale in Sfanta Treime dupa modelul celor umane. „Daca
Sfantul Duh nu este creat, atunci El este sau fratele lui Dumnezeu-Tata] sau este Tatal Celui
Unuia-Nascut, Iisus Hristos, sau este Fiul lui Hristos sau nepotul lui Dumnezeu-Tatal sau Fiul
lui Dumnezeu, dar atunci Domnul Iisus Hristos nu va mai fi Fiul Cel Unul-Nascut, intrucat
are un frate" (cf. Didim din Alexandria (cel orb), Despre Sfantul Duh, 62). Deci, daca Duhul
Sfant isi are existenta in Fiinta Tatalui ca si Fiul, atunci in Sfanta Treime se afla doi frati,
deoarece Fiul si Duhul Sfant sunt cei doi fii ai Tatalui (cf. Didim din Alexandria.
Despre Sfanta Treime, II, 5).

Observam ca pnevmatomahii nu aveau o invatatura despre Sfantul Duh bine conturata,

iar toata argumentarea lor urmarea sa demonstreze ca Duhul Sfant este o creatura, care ocupa
o pozitie intermediara intre Dumnezeu si creaturi, si care nu poate fi adorata ca Dumnezeu
pentru ca nu este egal si consubstantial cu Tatal si cu Fiul. O formulare scurta a doctrinei lor
s-ar putea exprima prin afirmatia episcopului pnevmatomah Eustatie al Sevastei: „Eu n-as
cuteza sa afirm despre Duhul Sfant nici ca este Dumnezeu, nici sa-l socotesc o creatura" (cf.
Socrate, Istoria bisericeasca, II 45).

Initiatorul pnevmatomahismului este considerat episcopul arian Macedonie al

Constantinopolului (342-346; 351-360), depus din scaunul episcopal de la Constantinopol in
anul 360. Dupa numele lui, pnevmatomahii au fost numiti macedonieni iar apoi maratonieni
dupa numele diaconului Maratoniu hirotonit de Macedonie episcop de Cizic in anul 356 si
depus de sinodul de la Constantinopol din anul 360, impreuna cu Eustatie al Sevastei.
Prima mentiune despre aparitia unei noi erezii care neaga dumnezeirea Sfantului Duh,
egalitatea si consubstantialitatea Lui cu Tatal si cu Fiul, s-a facut la sinodul de la Sirmium (azi
Mitrovita - Serbia) din anul 351, care prin anatemele 19, 21 si 23 condamna pe cei care nu-l
recunosc pe Sfantul Duh ca a treia persoana a Sfintei Treimi, egal si consubstantial cu Tatal si
cu Fiul. Impotriva ereziei pnevmatomahilor, care nu era altceva decat o extindere a
arianismului la a treia persoana a Sfintei Treimi, s-au ridicat Sfintii Parinti din a doua
jumatate a secolului al IV-lea care prin lucrarile lor, adevarate perle ale literaturii teologice
patristice, au aparat dumnezeirea, egalitatea si consubstantialitatea Sfantului Duh cu Tatal si
cu Fiul.

Sfantul Atanasie cel Mare (+ 373), scriind din exil prietenului sau, episcopul Serapion de
Thmuis, in Egipt, in anul 359, ii comunica acestuia ca unii dintre cei care au renuntat la
arianism invatau ca Duhul Sfant este doar o creatura, un spirit slujitor care se deosebeste de
ingeri numai prin grad. Aceasta erezie trebuie condamnata pentru ca dupa cum Fiul nu poate
fi despartit de Tatal, tot asa nici Duhul Sfant nu poate fi despartit de Tatal si de Fiul, caci
astfel s-ar desfiinta unitatea Sfintei Treimi. Sfantul Duh, adauga el, purcede de la Tatal si fiind
propriu Fiului se da prin Acesta apostolilor si tuturor celor ce cred in El. (cf. Sfantul Atanasie
cel Mare, Epistola I catre Serapion, 2).

Revenind in Alexandria la 21 februarie 362, Sfantul Atanasie a intrunit un sinod in luna

martie pentru a clarifica si defini invatatura despre dumnezeirea si raportul de reciprocitate
a persoanelor Sfintei Treimi. Referindu-se la persoana Sfantului Duh sinodalii au aparat
consubstantialitatea Lui cu Tatal si cu Fiul folosind expresia „deofiinta cu Tatal si cu Fiul".
Scriind antiohienilor, sinodalii de la Alexandria le cereau sa recunoasca in Sfanta Treime o
singura Dumnezeire si ca Duhul Sfant nu este o creatura sau ceva strain, ci propriu si
nedespartit de fiinta Fiului si a Tatalui (cf. Sfantul Atanasie cel Mare, Tomosul catre
antiohieni, 3 si 5). Un nou sinod convocat de Sfantul Atanasie la Alexandria in timpul
imparatului Jovian (363-364) a condamnat pe pnevmatomahii care invatau ca Sfantul Duh
este „o creatura si o faptura facuta prin Fiul". (cf. Sfantul Atanasie cel Mare, Epistola catre
Iovian, 6).

Sfantul Vasile cel Mare (+379), arhiepiscopul Cezareei Capadociei, scria papei Damasus
(366-384) in anul 371 ca unii arieni combat si dumnezeirea Sfantului Duh. Desi marturisea
dumnezeirea si egalitatea Sfantului Duh cu Tatal si cu Fiul, el a evitat sa foloseasca in acest
context termenul omousios considerand ca acesta a fost consacrat de Sinodul I
ecumenic pentru a exprima consubstantialitatea Fiului cu Tatal. In anul 372 a avut o
intrevedere cu episcopul Eustatie al Sevastei in legatura cu invatatura despre Duhul Sfant. Cu
toate ca Eustatie a promis ca va renunta la erezia pnevmatomahilor, in anul 373 a reluat
comuniunea cu ei devenind chiar conducatorul lor, dupa cum mentioneaza Sfantul Vasile intr-
o scrisoare adresata episcopatului apusean in anul 377. Desigur, el facea referire la formula
adoptata la sinodul pnevmatomahilor tinut la Cizic in anul 376, semnata si de Eustatie al
Sevastei, prin care nu se mai marturisea consubstantialitatea omousia, ci asemanarea in
substanta a Fiului cu Tatal, iar Duhul Sfant era trecut in randul creaturilor.
La cererea prietenului sau, episcopul Amfilohie de Iconiu, Sfantul Vasile a combatut pe
pnevmatomahi in lucrarea Despre Sfantul Duh, scrisa intre anii 374-375. Si in aceasta lucrare
in care se marturisea dumnezeirea, egalitatea si consubstantialitatea persoanelor Sfintei
Treimi, Sfantul Vasile evita sa foloseasca termenul omousios cu referire la persoana Duhului
Sfant, ci prefera termenul omotimos (de aceeasi cinstire) considerand ca daca se invata despre
aceeasi adorare adusa si Duhului Sfant ca si Tatalui si Fiului, se marturiseste implicit
dumnezeirea si deofiintimea Lui cu Tatal si cu Fiul. Se pare ca ezitarea Sfantului Vasile era
motivata de considerente de ordin practic pentru a nu redeschide discutiile legate de adoptarea
termenului niceean omousios, prin care spera sa-i castige pe adversarii sai arieni.

De altfel, Sfantul Vasile in Epistola a VIII-a invata clar ca Duhu Sfant este egal si nu inferior
Tatalui si Fiului, si ca noi „trebuie sa marturisim ca Tatal este Dumnezeu, Fiul, Dumnezeu,
Duhul Sfant Dumnezeu si deofiinta (omousios) cu Tatal si cu Fiul.

Sfantul Grigorie de Nazianz (+390) a infierat cu vehementa erezia pnevmatomahilor in

Cuvantarea a V-a teologica, ultimul din ciclul celor celor cinci cuvantari rostite in Biserica
„Invierii" din Constantinopol in anul 380. Desi incearca sa-si menajeze adversarii cu intentia
de a-i castiga pentru Ortodoxie, el nu evita sa-l marturiseasca pe Sfantul Duh consubstantial
cu Tatal si sa declare fara echivoc: „Sa preamarim pe Dumnezeu-Tatal si pe Dumnezeu-Fiul
si pe Dumnezeu Duhui Sfant, trei ipostasuri, dar o dumnezeire, neimpartita in slava, in
cinstire, in fiinta si imparatie (.) Sa ne inchinam Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, o unica
dumnezeire si putere" (cap. 28 si 33).

Sfantul Grigorie de Nyssa (+394) a combatut pe pnevmatomahi in tratatul intitulat Despre

Sfantul Duh contra pnevmatomahilor macedonieni compus in anul 380. Aparand
consubstantialitatea si egalitatea persoanelor Sfintei Treimi el invata: „Precum Tatal este
substanta sau fiinta (.), Fiul este substanta, Duhul Sfant este substanta, dar nu sunt trei
substante, tot asa Tatal este Dumnezeu, Fiul este Dumnezeu, Duhul Sfant este Dumnezeu, dar
nu sunt trei Dumnezei. Caci unul si acelasi este Dumnezeu deoarece El are o singura si
aceeasi fiinta, cu toate ca fiecare dintre persoane se numeste fiinta, existenta si Dumnezeu"
(Contra elinilor despre notiunile comune, P.G. 45, 177A).

Cea mai buna lucrare a antichitatii crestine referitoare la Sfantul Duh apatine lui Didim din
Alexandria sau Didim cel orb (+398). Cunoscand invatatura pnevmatomahilor dintr-o lucrare
eretica din care citeaza de mai multe ori in tratatul Despre Sfantul Duh si in cartea a II-a a
lucrarii Despre Sfanta Treime, prima scrisa inainte de anul 381 iar a doua dupa anul 381,
Didim a combatut cu argumente precise pe pnevmatomahi, oferindu-ne in acelasi timp
informatii pretioase despre fundamentarea eologica a doctrinei lor.

De asemenea, pentru cunoasterea doctrinei pnevmatomahilor, sunt relevante doua dialoguri

care formeaza un tratat intitulat Contra macedonieniilor, atribuit lui Didim cel orb, alcatuit
intre anii 380-390, din care dupa toate probabilitatile s-a inspirat scriitorul alexandrin la
alcatuirea tratatului Despre Sfanta Treime. Aici este redat textul unin Dialog macedonian
pentru a oferi cititorilor informatii precise despre doctrina si argumentele pnevmatomahilor.
La acestea trebuie adaugate si cele cinci Dialoguri pseudo-atanasiene despre Sfanta Treime
care redau dialogul dintre un ortodox si un eretic pnevmatomah.

Sinodul convocat si prezidat de papa Damasus la Roma in anul 380 a condamnat printre alte
erezii si pe cea a pnevmatomahilor. Relevante pentru pnevmatologia apuseana sunt in acest
context anatemele 16-20.
„Daca cineva nu va marturisi ca Duhul Sfant este cu adevarat si real ca si Fiul, din substanta
dumnezeiasca si Dumnezeu adevarat, sa fie anatema".
„Daca cineva nu va marturisi ca Duhul Sfant poate toate, cunoaste toate si este pretutindeni ca
si Fiul si Tatal, sa fie anatema".
„Daca cineva nu va marturisi ca Tatal a creat toate, adica cele vazute si cele nevazute, prin
Fiul si Sfantul Duh, sa fie anatema".
„Daca cineva nu va marturisi ca una este Dumnezeirea, puterea, maiestatea, taria, marirea,
stapanirea si imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, ca au o singura vointa si un
adevar-sa fie anatema".

Chiar daca s-a inspirat din scrierile pnevmatologice ale Sfintilor Atanasie cel Mare, Vasile cel
Mare si ale lui Didim din Alexandria, Sfantul Ambrozie al Milanului (+ 397) in lucrarea
Despre Sfantul Duh alcatuita la cererea imparatului Gratian (378-383) in anul 381, combate
pe ereticii pnevmatomahi si sustine cu argumente scripturistice si patristice dumnezeirea si
consubstantialitatea Sfantului Duh cu Tatal si cu Fiul. De asemenea, s-a ocupat de combaterea
pnevmatomahismului si Sfantul Niceta de Remesiana (366-414) in tratatul Despre Sfantul
Duh scris dupa anul 381.

Observam ca atat episcopatul rasaritean cat si cel apusean era preocupat de combaterea
pnevmatomahismului, deoarece considera, pe de o parte, ca prin aceasta se da lovitura de
gratie arianismului care incerca sa se mentina sub o forma voalata prin noua erezie, iar pe de
alta parte, dorea sa evite un conflict de proportia celui cu arienii, eliminand noua erezie inca
din starea ei incipienta.

Evenimentele politice din anul 378 au cauzat modificari neasteptate in conducerea imperiului.
Batalia de la Adrianopol, din 9 august 378, s-a soldat cu o stralucita victorie a gotilor
impotriva armatei romane din Orient cand insusi imparatul Valens (364-378) a fost ucis.
Imparatul Gratian (373-383), augustul Occidentului dupa ce a condus un an intreg Imperiul
Roman, l-a proclamat august al Orientului pe generalul de origine spaniola Teodosie (379-
395) la Sirmium, la 19 ianuarie 379.

Pe langa jumatatea orientala a Imperiului Roman, Teodosie a primit si cele doua dioceze
orientale ale profetului Illyricum, Macedonia si Dacia Aureliana. Noul imparat si-a stabilit
resedinta la Tesalonic. Stapanirea lui Teodosie asupra Macedoniei si Daciei Aureliana a durat
numai un an pentru ca la 8 septembrie 380 cei doi augusti intalnindu-se dm nou la Sirmium au
convenit ca aceste provincii sa fie reintegrate in marea prefectura a Occidentului. Illyricul
oriental, cum erau numite cele doua provincii, au fost trecute iarasi in componenta Imperiului
Roman de Rasarit dupa moartea imparatului Teodosie Cel Mare (395) iar in anul 427 sau 437
au fost anexate Orientului si provinciile Pannonia Inferior cu metropola Sirmium si "annonia
Superior, ambele din Illyricul Occidental.

Din punct de vedere bisericesc, provinciile Illyricului occidental si Illyricului oriental

apartineau jurisdictional scaunului episcopal din Roma. Numai Moesia Inferior si Scythig
Minor au apartinut dintotdeauna Bisericii din Constantinopol Odata cu modificarile succesive
ale granitei dintre Imperiul Roman de Rasarit si Imperiul Roman de Apus au aparut atat
complicatii de ordin politic cat si de ordin bisericesc, dand nastere la problema jurisdictiei
bisericesti a Illyricului.

Prima masura luata de imparatul Teodosie pe linie religioasa a fost renuntarea la titlulpagan
de „pontifex maximus" si refuzul de a mai purta mantie albastra impodobita cu stele, simbolul
pontificatului pagan. Exemplul lui a fost urmat de Gratian, imparatul Imperiului Roman de
Apus, in anul 382. Imbolnavindu-se grav, imparatul Teodosie a primit botezul la Tesalonic de
la episcopul Ascholius, in ianuarie 380. La 28 februarie 380 el a promulgat un edict decisiv
pentru sustinerea Ortodoxiei niceene cu urmatorul continut:

„Toate popoarele supuse autoritatii noastre trebuie sa marturiseasca credinta pe care

dumnezeiescul Apostol Petru a transmis-o romanilor, raspandita de la el pana acum, pe care o
urmeaza papa Damascus si episcopul Petru al Alexandriei, barbat de o sfintenie apostolica.
Aceasta inseamna sa credem, dupa randuiala apostolica si invatatura evanghelica, intr-o
singura Dumnezeire a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, de aceeasi marire in Sfanta
Treime.

Potrivit acestei legi, poruncim sa se cinsteasca numele crestinilor adevarati (nomen

christianorum), iar pe ceilalti nefericiti si nebuni ii socotim loviti de infamia ratacirii eretice si
nici locurile lor de intalnire nu au dreptul sa primeasca numele de biserici (ne conciliabula
eorum Ecclesiarum nomen accipere) Dumnezeu se va razbuna pe ei, apoi si noi insine (cf.
Codex Theodosianus, XVI, I, 2).

Edictul a fost reinnoit la Constantinopol la 10 ianuarie 381. Acesta ne indreptateste sa-l

consideram pe imparatul Teodosie creatorul Imperiului Roman crestin.