Introducere

Ce înseamnă să cauţi perfecţiunea creştină? Cu mult timp în urmă credeam că

înseamnă să ai un comportament perfect - dacă aş fi făcut ce mi se cerea, dacă aş fi
urmat regulile cu stricteţe, dacă m-aş fi rugat cu fervoare toate rugăciunile şi dacă mi-as
fi petrecut ore în şir în genunchi undeva într-o capelă, atunci aş fi “perfectă”, aş merita
raiul, nu-i aşa, pentru că am fost bună!
Dar şi fariseii au crezut aceasta şi Isus a avut cuvinte dure la adresa lor pentru că se
limitau numai să se conformeze unui set exterior de reguli şi practici religioase.
Perfecţiunea creştină nu este doar o adeziune exterioară la anumite norme şi reguli.
Toate acestea îşi au rolul lor în viaţa creştină şi aş spune că au un rol important, dar nu
sunt miezul/esenţa perfecţiunii.
Mai târziu am descoperit un concept cu totul nou pentru ceea ce înseamnă perfecţiune
creştină. Înseamnă să fii un “sfânt”- cineva care e cuprins de extaz, levitând în
rugăciune, primind regulat viziuni şi apariţii. Am fost dezamagită să aflu într-un final că
aceasta nu este chemarea creştină obişnuită! Aceste fenomene sunt extraordinare, date
de Dumnezeu unor oameni aleşi de El în timpuri şi locuri alese de El. Deci nu,
perfecţiunea creştină nu este despre experienţe mistice ieşite din comun, deşi le poate
include.
Mai apoi am crezut că perfecţiunea creştină înseamnă o viaţa consacrată, aşa că într-o
zi am luat cartea Sfintei Tereza de Avila “Castelul interior” pentru a o abandona mai apoi
într-un sertar pentru că viaţa ei şi a mea nu prea aveau nimic în comun. A fi soţie şi
mamă nu era sinonim cu sfinţenia despre care citeam eu.
Undeva de-a lungul acestui drum am realizat că perfecţiunea creştină însemna altceva.
Trebuia să fie ceva ce putea realiza oricine, pentru că Isus a spus: “Fiţi desăvârsiţi aşa
cum Tatăl vostru este desăvârşit,”1 şi a adresat aceste cuvinte tuturor.
În studiile mele am dat peste o definiţie a perfecţiunii care avea sens pentru mine.
Perfecţiunea este “unirea cu Dumnezeu, care este posibilă în lumea aceasta, şi constă
în gradul de iubire posedată şi exercitată...Când o persoană îl iubeşte pe Dumnezeu din

1
Mt. 5:48

1
toată inima, sufletul, mintea, şi cu toata puterea şi pe aproapele lui ca pe el însuşi din
iubire faţă de Dumnezeu, atunci el este perfect.” 2
A căuta perfecţiunea în această viaţă înseamnă într-adevăr a căuta unirea cu
Dumnezeu prin iubire.
Aşadar, perfecţiunea creştină poate fi într-adevăr scopul oricărei vieţi- nu este rezervată
doar unora, şi nici nu este legată de perspectiva nerealistă a ceea ce înseamnă a fi
sfânt. Nici nu înseamnă că trebuie să fii preot sau călugăr, fondatorul unei mari
congregaţii, sau un contemplativ într-o casă de rugăciune ascunsă în munţi. Nu trebuie
nici să fii făcător de minuni sau cineva care este în centrul opiniei publice.
Perfecţiunea este pentru toţi, chiar şi pentru mamele ocupate închise între patru pereţi,
pentru că toti suntem chemaţi la iubire. Toţi suntem chemaţi să fim sfinţi, (deşi nu toti
suntem chemaţi să fim canonizaţi). Toti suntem chemati la sfinţenie, care nu înseamnă
altceva decât perfecţionarea iubirii din noi. Ca mame, avem multe persoane pe care le
putem iubi!
Nu trebuie să aşteptăm până ajungem în rai ca să fim uniţi cu Dumnezeu. Deşi
eternitatea petrecută în cer este împlinirea vieţii noastre creştine, acea viaţă nu este
altceva decât un proces de creştere permanentă în relaţia cu Dumnezeu. Suntem
chemaţi să-L cunoastem acum, să fim în relaţie cu El acum şi nu cândva după ce
trecem de Purgatoriu!
Acest lucru este valabil şi pentru mame. Nu este nimic inerent vocaţiei noastre care să
ne excludă de la o relatie profundă, intimă cu Dumnezeu. De fapt este chiar invers.
Întrucât viaţa noastră ca soţii şi mame este o vocaţie adevarată- Domnul ne cheamă-
însemnă că vrea să-L găsim în viaţa de familie.
Deşi totul este har, un dar gratuit al lui Dumnezeu, mai sunt multe pe care le putem face
pentru a căuta perfecţiunea creştină nu mai puţin decât preoţii sau sfinţii din trecut şi din
prezent. Ne putem pune la dispoziţia lui Dumnezeu cum putem mai bine- putem găsi căi
de a ne pune la dispoziţia Lui în viaţa noastră, chiar acum, în mijlocul scutecelor,
facturilor sau gripei.
Acesta este scopul Regulii mamei de viaţă.

2
Donald Attwater, ed., A Catholic Dictionary (New York: The Macmillian Company, 1943), 399.