Tema 1.

NOŢIUNI PRIVIND CONTABILITATEA, FUNCŢIILE Şl PRINCIPIILE DE BAZĂ

ALE ACESTEIA

1.1. Necesitatea contabilităţii în procesul decizional şi funcţiile acesteia

1.2. Contabilitatea financiară şi de gestiune
1.3. Cadrul normativ al contabilităţii în Republica Moldova
1.4. Principiile de bază ale contabilităţii

-1.1-
Contabilitatea este definite ca un sistem complex de colectare, identificare, grupare,
prelucrare, înregistrare, generalizare a elementelor contabile şi de raportare financiară.
Obiectivele contabilităţii sunt:
 să furnizeze informaţii necesare elaborării planurilor şi programelor de activitate economică;
 să asigure urmărirea şi controlul valoric al activităţilor desfăşurate, prin înregistrarea cronologică
şi sistematică a operaţiilor economice şi financiare, prelucrarea informaţiilor cu privire la
situaţia patrimoniului, informaţii necesare atât pentru nevoile proprii ale entității, cât şi în
relaţiile cu acţionarii şi asociaţii, clienţii, furnizorii, băncile, cu organele fiscale şi alte persoane
fizice şi juridice;
 să asigure controlul integrităţii patrimoniului prin înregistrarea existenţelor şi
mişcărilor elementelor patrimoniale, pe categorii, pe locuri de depozitare sau păstrare,
persoanele în responsabilitatea cărora se află etc;
 să furnizeze informaţiile necesare întocmirii situațiilor financiare care reflectă imaginea
fidelă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute, astfel încât aceste
informaţii să poată fi utilizate de toţi utilizatorii la luarea deciziilor economice.
Pentru realizarea obiectivelor sale, contabilitatea îndeplineşte următoarele funcţii:
 Funcţia de înregistrare şi prelucrare a datelor constă în consemnarea, potrivit unor
principii şi reguli proprii, a proceselor şi fenomenelor economice ce apar în cadrul
întreprinderilor şi se pot exprima valoric;
 Funcţia de informare a contabilităţii rezidă în furnizarea informaţiilor privind structura
şi dinamica patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute în scopul
fundamentării deciziilor. Contabilitatea are o funcţie de informare internă (pentru
conducerea entității) şi o funcţie de informare externă (a terţilor). Perfecţionarea acestei
funcţii este condiţionată de folosirea pe scară largă a mijloacelor de culegere şi
prelucrare a datelor în vederea obţinerii unor informaţii operative, rapide şi de calitate
la toate nivelurile organizatorice;

1
  Funcţia de control este legată de funcţia de informare şi constă în verificarea cu
ajutorul informaţiilor contabile a modului de păstrare şi utilizare a valorilor materiale
şi băneşti, de gospodărire a resurselor, controlul respectării disciplinei financiare etc;
 Funcţia juridică datele din contabilitate şi documentele primare servesc ca mijloc
de probă în justiţie, pentru a dovedi realitatea unor operaţii economice, pentru
stabilirea răspunderii patrimoniale pentru pagubele produse la soluţionarea unor litigii;
 Funcţia previzională informaţiile furnizare de contabilitate sunt utilizate la stabilirea
tendinţelor viitoare ale fenomenelor şi proceselor economice.
Principalul motiv pentru studierea contabilităţii constă în obţinerea cunoştinţelor şi
aptitudinilor necesare pentru a participa la luarea unor decizii economice importante. Datele
furnizate de contabilitate stau la baza procesului decizional atât în interiorul, cât şi în
exteriorul întreprinderii, de aceea informaţia despre diferiţi indicatori economici ai entității prezintă
interes şi este necesară pentru câteva grupuri de utilizatori, care pot fi împărţite convenţional în interi şi
exteriori.
Utilizatorii interni sunt considerați personalul administrativ al entității care în baza informaţiei
contabile adoptă diferite hotărâri cu caracter de producţie şi financiar. La acestea se referă elaborarea
planului financiar pe următorul an, modificarea volumului de realizări, determinarea direcţiilor de
investire a resurselor întreprinderii, utilitatea atragerii creditelor ş.a.
Utilizatorii externi, la rândul lor, pot fi împărţiţi în două grupuri: nemijlocit interesaţi şi
neinteresaţi în activitatea entității.
Din primul grup fac parte:
 proprietarii – investorii, fondatorii, acţionarii cărora informaţia le trebuie pentru a evalua
eficacitatea activităţii conducerii, cât de avantajos îşi îndeplinesc misiunea managerii şi care
va fi rezultatul financiar final.
 partenerii comerciali şi creditorii care manifestă interes faţă de informaţia despre solvabilitatea
companiei şi siguranţa livrărilor de diferite mărfuri sau servicii, precum şi despre determinarea
utilităţii acordării creditelor, garanţia rambursării lor, estimarea încrederii în întreprindere ca şi în
client;
 servicii fiscale – pentru determinarea corectitudinii calculării sumelor impozitelor pe care
trebuie să le plătească compania, pentru analiza eficienţei politicii fiscale a statului;
 funcţionarii şi lucrătorii companiei care doresc să cunoască stabilitatea şi rentabilitatea
întreprinderii, capacitatea acesteia de a plăti la timp salariile, de a efectua calcularea pensiilor
şi altor plăţi, de a asigura plasarea în câmpul muncii;
 analiştii şi consultanţii financiari cărora informaţia le trebuie pentru a consulta investorii,
acţionarii, furnizorii potenţiali şi mass-media;

2
  cercurile largi, de asemenea, sunt interesate în obţinerea informaţiei veridice despre situaţia
financiară a întreprinderii, succesele şi tendinţele dezvoltării, întrucât de activitatea ei în mare
măsură depinde gradul de utilizare a braţelor de muncă în regiunea dată, orientarea companiei
spre furnizorii locali, folosirea serviciilor instituţiilor de credit locale, investirea mijloacelor în
dezvoltarea social-economică a regiunii.
La utilizatorii externi neinteresaţi nemijlocit în activitatea întreprinderii se referă:
 firmele de audit care verifică corespunderea datelor evidenţei regulilor existente;
 bursele valorilor mobiliare care apreciază informaţia la înregistrarea firmelor respective,
adoptă hotărâri privind diverse chestiuni ale companiilor, precum şi estimează metodele de
evidenţă utilizate şi de întocmire a dărilor de seamă;
 organele financiare şi de statistică care generalizează dările de seamă ale întreprinderilor;
 sindicatele care sunt interesate în informaţie pentru argumentarea propriilor cerinţe referitoare
la salariile lucrătorilor şi determinarea condiţiilor contractelor de muncă, precum şi pentru
evaluarea tendinţelor de dezvoltare a ramurii din care face parte întreprinderea dată;
 presa, agenţiile de informaţie care utilizează informaţia pentru pregătirea trecerii în revistă,
analiza activităţii diverselor întreprinderi, calculul indicatorilor generalizatori ai activităţii
financiare.

-1.2-
În prezent, în domeniul contabil se detaşează două aspecte complementare: pe de o parte,
contabilitatea urmăreşte furnizarea de informaţii către utilizatorii externi (domeniu caracteristic
contabilităţii financiare), iar pe de altă parte, informaţiile furnizate de contabilitate vizează
utilizatorii interni (este cazul contabilităţii manageriale). Cu toate că informaţiile furnizate de
aceste două segmente ale contabilităţii vizează utilizatori diferiţi ca natură, practic ele se bazează pe
aceleaşi înregistrări şi pe aceleaşi surse (numai modul de structurare şi de prezentare este diferit)
tabelul 1.1..
Contabilitatea financiară este definită ca un sistem de colectare, grupare, prelucrare şi
sistematizare a informaţiei privind existenţa şi mişcarea activelor, capitalului propriu, datoriilor,
veniturilor şi cheltuielilor în expresie valorică pentru întocmirea rapoartelor financiare. Ea cuprinde
în câmpul sau de acţiune cunoaşterea şi prezentarea patrimoniului şi a rezultatelor obţinute, ca urmare
a utilizării elementelor acestuia. Astfel, contabilitatea financiară are ca obiect de activitate înregistrarea
tuturor operaţiilor de modificare (majorare sau diminuare) a elementelor patrimoniale, stabilirea
rezultatelor finale sub formă de profit sau pierdere, desfăşurarea lucrărilor prealabile întocmirii
situațiilor financiare, întocmirea balanţelor de verificare etc, întocmirea şi prezentarea situațiilor

3
financiare prevăzute de legislaţie, şi anume: bilanţul, situația de profit și pierdere, situația fluxului de
numerar şi situația privind fluxul capitalului propriu.
În același timp, ea are un rol dublu, pe plan extern reprezintă un instrument de comunicare
financiară prin informațiile prezentate utilizatorilor externi, iar pe plan intern reprezintă un
instrument de gestiune pus la dispoziția managerilor.
Tabelul 1.1
Criterii de comparare a contabilităţii financiare şi de gestiune
Criterii de comparare Contabilitatea financiară Contabilitatea de gestiune
Utilizatorii de informaţii Utilizatorii externi şi cei interni Numai utilizatorii interni
Obligativitatea organizării Organizarea contabilităţii este Se organizează contabilitatea de
contabilităţii obligatorie pentru toate tipurile gestiune reieşind din necesităţile
de entități, indiferent de forma întreprinderii
organizatorico-juridică, fiind
impusă de legislaţie
Obiectivul contabilităţii Prezentarea informaţiilor contabile Furnizarea informaţiilor
utilizatorilor externi şi interni prin managementului entității în scopul
prisma situațiilor financiare luării deciziilor bine fundamentate
privind planificarea, bugetarea şi
dirijarea activităţii

Gradul de reglementare Respectarea obligatorie a Nu este strict reglementată

Unităţile de măsură
Exactitatea informaţiilor
Frecvenţa prezentării Anuale, semianuale
rapoartelor
Obiectul de studiu
Publicitatea informaţiilor
prevederilor tuturor actelor
legislative şi normative ce
reglementează modul de ţinere
a contabilităţii
Unitatea valorică
Informaţii corecte,
obiective
Patrimoniul entității
ansamblu
Informaţii publice
Datorită complexității activității
economice, se operează cu o serie
de unități cantitative care ulterior
sunt transformate valoric
exacte, Multe date aproximative
Sistematizate – în funcție de
necesitățile informaționale ale
administrației entității (zilnic,
săptămânal, lunar etc.)
în Activitatea subdiviziunilor,
secţiilor, unor produse
Informaţii confidenţiale

Contabilitatea de gestiune sau managerială este definită ca un sistem de colectare, prelucrare,

pregătire şi transmitere a informaţiei contabile pentru planificarea, calcularea costurilor, verificarea
şi analiza executării bugetelor, în scopul pregătirii rapoartelor interne pentru luarea deciziilor
manageriale. Cu alte cuvinte contabilitatea de gestiune înregistrează informaţiile necesare aprecierii
mersului activităţii interne, controlului riguros şi sistematic asupra modului de utilizare a factorilor de

4
producţie în cadrul activităţii interne. Ea este un instrument de gestiune pus la dispoziția
administrației entității și prevede: calculul costurilor de producție (servicii), controlul intern,
întocmirea și urmărirea executării bugetelor, analiza rezultatelor activității economice etc.
Informațiile furnizate de aceasta sunt confidențiale și sunt destinate numai conducerii întreprinderii.
Spre deosebire de contabilitatea financiară care se organizează pe baza actelor normative şi
legislative în vigoare, contabilitatea de gestiune funcţionează pe baza unor reguli stabilite de
întreprindere, conform propriilor nevoi.
Faptul separării contabilităţii în financiară şi de gestiune nu denotă că la întreprindere există două
contabilităţi şi diverse registre de evidenţă. La întreprindere funcţionează un singur sistem contabil, însă
el este construit în aşa fel, încât, prin regruparea datelor iniţiale, tuturor utilizatorilor să le fie pusă la
dispoziţie acea informaţie, care îi va ajuta să ia decizii corecte.
Contabilitatea de gestiune şi cea financiară sunt legate reciproc ca părţi componente ale unui
sistem unic de evidenţă. Aceste feluri de contabilităţi au funcţii şi reguli diferite, ceea ce se vede din
tabelul 1.1.
-1.3-

În Republica Moldova, legea supremă care reglementează contabilitatea este Legii

contabilităţii nr. 113-XVI din 27.04.2007. Legea contabilității reflectă un cadru juridic general,
însă există și alte acte legislative și normative care reglementează contabilitatea:
 Planul de conturi contabil - act normativ care stabileşte nomenclatorul sistematizat al
conturilor contabile şi normelor metodologice de utilizare a acestora;
 Standarde Naționale de Contabilitatea (SNC);
 Standarde Internaționale de Raportare Financiară (IAS/IFRS) etc.
Standardele de contabililate sunt acele norme ce reglementează înregistrarea și evaluarea ,
elaborarea și prezentarea informației contabile în situațiile financiare. Standardele de contabilitate
sunt nucleul normalizării. iar în contabilitatea autohtonă se utilizează atât SNC cât și IAS/IFRS.
SNC reprezintă standarde şi interpretări, bazate pe directivele Uniunii Europene şi pe IAS/IFRS,
elaborate şi aprobate de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, care stabilesc reguli generale
obligatorii privind ţinerea contabilităţii şi raportarii financiare.
IAS/IFRS standarde şi interpretări emise de Consiliul pentru Standarde Internaţionale de
Contabilitate, care devin valabile în Republica Moldova după acceptarea lor de Guvernul Republicii
Moldova și sunt obligatorii pentru entitățile de interes public ( entitate care are importanţă deosebită
pentru public datorită domeniului de activitate şi care reprezintă o instituţie financiară, un organism
de plasament colectiv în valori mobiliare, o societate de asigurări, un fond nestatal de pensii, o
societate comercială ale cărei acţiuni se cotează la bursa de valori).

5
 -1.4-
Principiile contabile sunt definite ca o totalitate de reguli şi noţiuni de bază ale ştiinţei
contabilităţii prezentate din punct de vedere teoretic. Conform Legii contabilităţii nr. 113-XVI din
27.04.2007, contabilitatea se ţine conform următoarelor principii de bază:
a) continuitatea activităţii;
b) contabilitatea de angajamente;
c) permanenţa metodelor;
d) separarea patrimoniului şi datoriilor;
e) necompensarea;
f) consecvenţa prezentării.
Principiul continuităţii activităţii, potrivit căruia se presupune că entitatea trebuie să-şi
continuă în mod normal funcţionarea într-un viitor previzibil, fără a intra în stare de lichidare sau de
reducere sensibilă a activităţii. Continuitatea activităţii se exprimă clar în actul de constituire. Atunci
când funcţionarea este delimitată în timp, sunt menţionate datele de începere şi de încetare a activităţii.
Dacă conducerea nu intenţionează şi nu este obligată să lichideze întreprinderea sau să reducă esenţial
volumul de producere, atunci se vor aplica metodele tradiţionale de evaluare a activelor, pasivelor,
precum şi de calculare a rezultatelor financiare care sunt prevăzute în politica de contabilitate a
întreprinderii. În cazul în care întreprinderea intenţionează sau este obligată să se lichideze, atunci
conducerea întreprinderii nu mai are dreptul sa utilizeze metodele tradiţionale de evaluare şi calculare a
rezultatelor financiare, în acest caz, se va recurge la utilizarea aşa-ziselor valori de lichidare, care, de
obicei, sunt mai mici decât valoarea de bilanţ. De exemplu, în cazul funcţionării normale a întreprinderii,
mijloacele fixe sunt reflectate în bilanţ la valoarea de intrare diminuată, cu suma uzurii acumulate, iar în
cazul lichidării întreprinderii, acestea vor fi evaluate la valoarea de vânzare (lichidare).
Principiul contabilității de angajamente prevede ca elementele contabile să fie recunoscute
pe măsura apariţiei acestora, indiferent de momentul încasării/plăţii sau compensării în altă formă.
Principiul permanenţei metodelor presupune continuitatea aplicării regulilor şi normelor privind
evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor patrimoniale şi a rezultatelor,
asigurând comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile. Acest principiu asigură aplicarea, pentru
aceleaşi elemente, structuri, domenii de activitate etc, a aceloraşi metode de la o perioadă de gestiune la
alta. Modificarea metodelor de la un an la altul trebuie să fie determinată de o profundă motivaţie, cum

6
ar fi: fuziunea întreprinderii, modificarea legislaţiei contabile sau fiscale, schimbarea politicii
economice sau comerciale etc.
Pe lângă principiile contabile, înformaţia din situațiile financiare trebuie să corespundă
următoarelor caracteristici calitative:
a) inteligibilitatea;
b) relevanţa;
c) credibilitatea;
d) comparabilitatea.
Inteligibilitatea: O calitate esenţială a informaţiilor furnizate de situaţiile financiare este
aceea că ele pot fi uşor înţelese de utilizatori. În acest scop, se presupune că utilizatorii dispun de
cunoştinţe suficiente privind desfăşurarea afacerilor şi a activităţilor economice, de noţiuni de
contabilitate şi au dorinţa de a studia informaţiile prezentate.
Totuşi, informaţiile privind unele probleme complexe, care ar trebui incluse în situaţiile
financiare datorită relevanţei lor în luarea deciziilor economice, nu ar trebui excluse doar pe motivul
că ar putea fi prea dificil de înţeles pentru anumiţi utilizatori.
Relevanţa: Informaţiile sunt relevante atunci când influenţează deciziile economice ale
utilizatorilor, ajutându-i pe aceştia să evalueze evenimente trecute, prezente sau viitoare,
confirmând sau corectând evaluările lor anterioare. Relevanţa informaţiei este influenţată de natura
sa şi de pragul de semnificaţie. Informaţiile sunt semnificative dacă omisiunea sau declararea lor
eronată ar putea influenţa deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situaţiilor financiare.
Pragul de semnificaţie depinde de mărimea elementului sau a erorii, judecat în împrejurările
specifice ale omisiunii sau declarării eronate.
Credibilitatea (fiabilitatea): Informaţia este credibilă atunci când nu conţine erori
semnificative, nu este părtinitoare, iar utilizatorii pot avea încredere că reprezintă corect ceea ce şi-a
propus să reprezinte sau ce se aşteaptă, în mod rezonabil să reprezinte.
Informaţia poate fi relevantă, dar atât de puţin credibilă sub aspectul naturii sau
reprezentării, astfel încât recunoaşterea acesteia să poată induce în eroare. O informație să fie
credibilă dacă întrunește următoarele cerințe, și anume: reprezentare fidelă, prevalenţa
economicului asupra juridicului, neutralitatea, prudenţa, integralitatea.
Cei care elaborează situaţii financiare se confruntă cu incertitudini care, inevitabil, planează
asupra multor evenimente şi circumstanţe, cum ar fi încasarea creanţelor îndoielnice, durata de
utilitate probabilă a echipamentelor, etc. Astfel de incertitudini sunt recunoscute prin prezentarea
naturii şi valorii lor, dar şi prin exercitarea prudenţei în întocmirea situaţiilor financiare.

7
 Prudenţa înseamnă includerea unui grad de precauţie în exercitarea raţionamentelor necesare
pentru a face estimările cerute în condiţii de incertitudine, astfel încât activele şi veniturile să nu fie
supraevaluate, iar datoriile şi cheltuielile să nu fie subevaluate.
Comparabilitatea: Utilizatorii trebuie să poată compara situaţiile financiare ale unei
întreprinderi în timp pentru a identifica tendinţele în poziţia financiară şi performanţele sale.
Totodată, este necesar să se poată compara situaţiile financiare ale diverselor întreprinderi, pentru a
le evalua poziţia financiară, performanţa acestora şi modificările poziţiei financiare.