ORGANIZAREA BANCARĂ

ORGANIZAREA CONTABILITĂŢII PATRIMONIULUI

SOCIETĂŢILOR BANCARE
ORGANIZAREA SISTEMULUI BANCAR

Sistemul bancar este un ansamblu de bănci diferite organizat în jurul şi sub conducerea
Băncii Centrale, în vederea coordonării activităţii de scont şi reescont de credite, de plasamente
şi de administrare a depozitelor bancare.
În ţara noastră sistemul bancar are două componente:
1) Banca Naţională a României
2) Instituţiile de credit reprezentate de Băncile Comerciale, persoanele juridice române şi
sucursalele din România ale băncilor străine şi organizaţiile cooperatiste de credit.

1) Banca Naţională a României (B.N.R.) – este o instituţie bancară, cu personalitate juridică

ce asigură emisiunea de monedă, elaborează şi aplică politica de credit şi monetară a României.
Activitatea BNR se desfăşoară pe baza Legii contabilităţii nr. 82/1991 (republicată cu
modificările şi completările ulterioare) şi Legea nr. 58/1998 (republicată cu modificările şi
completările ulterioare) privind Legea bancară, ale cărei operaţii se desfăşoară în corelaţie cu
funcţiile acesteia.
Funcţiile BNR sunt:
 emisiunea monetară – ce conferă BNR funcţia de Bancă Centrală. Este unica
instituţie autorizată să emită bancnote şi monedă metalică. Ea elaborează programe
de emisiune monetară asigurând emisiunea regulată în scopul menţinerii stabilităţii
monedei naţionale.
 efectuează operaţiuni cu societăţile bancare şi cu alte instituţii de credit referindu-se
în principal la:
 reescontarea efectelor de comerţ şi a bonurilor de casă prezentate de societăţile
bancare
 acordarea de credite societăţilor bancare şi altor instituţii financiare sub forma
creditelor de refinanţare stabilind şi nivelul ratei de refinanţare
 stabilirea regimului rezervelor minime obligatorii (reprezintă sumele de bani pe
care toate băncile sunt obligate să le păstreze în conturi special deschise la
BNR.
 efectuează operaţiuni cu trezoreria statului ceea ce conferă BNR rolul de bancă a
statului. BNR ţine evidenţa contului curent al trezoreriei statului efectuând încasări
şi plăţi în şi din contul acesteia
 efectuează operaţiuni cu aur şi valute – expresie a funcţiei de centru valutar al BNR
 reglementează şi controlează tranzacţiile valutare pe teritoriul României elaborând
în acest scop regulamentul operaţiunilor în valută. Supraveghează şi controlează
casele de schimb valutar şi toate tranzacţiile efectuate pe piaţa valutară internă.
 efectuează operaţiuni cu titluri de stat în conformitate cu reglementările proprii,
BNR acţionând ca agent pe contul statului în ceea ce priveşte:
 plasarea emisiunilor de titluri de stat şi alte efecte negociabile de îndatorare a
statului român
 exercitarea funcţiilor de agent de înregistrare, depozitate şi transfer al titlurilor de
stat
 plata capitalului, dobânzilor şi comisioanelor aferente.
Instituţiile de credit sunt reprezentate de băncile comerciale şi cooperativele de credit.
 D.p.d.v. juridic băncile comerciale sunt persoane juridice române constituite sub forma de
societăţi pe acţiuni în baza autorizaţiei elaborate de BNR în conformitate cu Legea nr. 58/1998
republicată. Spre deosebire de celelalte societăţi comerciale, societăţile bancare se înfiinţează
prin subscriere şi emisiune exclusiv de acţiuni, ce reprezintă capitalul social care se varsă
obligatoriu în numerar.
Activitatea desfăşurată de băncile comerciale este reglementată de BNR în privinţa
politicii monetare, valutare, de credit, de plăţi şi d.p.d.v. contabil.
Băncile comerciale joacă rolul de intermediar între agenţii economici şi sistemul bancar.
Pentru realizarea acestui rol băncile comerciale îndeplinesc următoarele funcţii:
 de mobilizare a activelor monetare disponibile în economie
 de utilizare a resurselor proprii şi atrase prin distribuirea de credite către clientelă,
persoane fizice sau juridice pe termen scurt, mediu sau lung.
 De decontare între titularii de cont.
Structura organizatorică a unei bănci se dezvoltă pe 2 niveluri:
 Structură pe verticală
 Structură pe orizontală.
Structura pe verticală a unei bănci comerciale conferă acesteia configuraţia unei
reţele care are următoarea componenţă:
- Centrala bancară
- Sucursalele şi sediile secundare
Centrala bancară – este o unitate bancară care are în subordine toate verigile inferioare
şi nu are relaţii cu clientela. Centrala bancară are rolul de a îndruma, analiza şi controla întreaga
activitate.
Sucursalele – sunt unităţi bancare operaţionale fără personalitate juridică şi care
efectuează operaţiuni în limita mandatului conferit de banca centrală.
Agenţiile bancare – sunt unităţi bancare fără personalitate juridică cu rol executiv
operativ şi care funcţionează acolo unde sucursalele nu acoperă volumul de operaţii.
Punctele de lucru – sunt unităţi bancare operative care funcţionează în locuri cu afluenţă
mare de public (magazine, hoteluri etc.).
Legea bancară nr. 58/1998 republicată introduce o verigă intermediară: filiala – ca
persoană juridică în care banca deţine o participaţie de capital de 50% sau mai mult, ceea ce îi
permite băncii să exercite controlul efectiv asupra conducerii sau politicii filialei.
Structura pe orizontală a unei bănci comerciale variază de la bancă la bancă, fiind
influenţată pe de o parte de politica proprie a fiecăreia, iar pe de altă parte de ansamblul
mijloacelor materiale şi umane de care dispune.
În funcţie de obiectivele propuse de conducere la nivelul unei bănci comerciale se disting
următoarele funcţiuni:
1. funcţiunea de conducere generală – cea care asigură managementul băncii şi
orientarea de ansamblu a activităţii acesteia.
2. funcţiunea comercială – care asigură cadrul normativ al relaţiilor cu clientela.
3. funcţiunea de execuţie – care asigură finalizarea operaţiunilor specifice activităţilor
bancare generate de funcţiunea comercială.
4. funcţiunea administrativă – care asigură buna realizare a tuturor celorlalte
funcţiuni.
5. funcţiunea financiar-contabilă.

Contabilitatea băncilor se organizează în compartimente distincte, conduse de directorul

financiar-contabil, contabilul şef sau alte persoane împuternicite să îndeplinească această funcţie.
Contabilitatea generală denumită şi financiară are la bază norme unitare privind organizarea şi
conducerea acesteia prevăzute în lege şi în norme care au caracter obligatoriu pentru toate
băncile.
 Contabilitatea de gestiune se organizează de către fiecare bancă în funcţie de specificul
activităţii şi necesităţile proprii, având ca obiective principale următoarele:
- stabilirea cheltuielilor şi veniturilor rezultate pe fiecare subunitate
- rentabilitatea activităţilor prestate de bancă
- întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli pe subunităţi şi activităţi
- urmărirea şi controlul executării acestora în scopul cunoaşterii rezultatelor şi
furnizării datelor necesare fundamentării deciziilor privind gestiunea băncilor.
Societăţile bancare-persoane juridice cu sediul în România au potrivit legii contabilităţii
nr. 82/199 obligaţia organizării şi ţinerii contabilităţii la sediile declarate pe teritoriul României.
Aceste obligaţii se aplică în mod corespunzător şi subunităţilor cu sediul în România ce aparţin
unor bănci cu sediul în străinătate.
Băncile sunt obligate să păstreze la sediile declarate documentele justificative care stau la
baza înregistrărilor în contabilitate, registrele contabile obligatorii şi să le pună la dispoziţia
organelor legale în drept.
Principiile contabilităţii (vezi cursuri mai vechi)

PLANUL DE CONTURI

Planul de conturi al BNR şi instrucţiunile de aplicare ale acestuia au la bază prevederile

Legii contabilităţii nr. 82/1991 (republicată, cu modificări şi completări) şi ale regulamentului de
aplicare a acesteia ale Legii bancare nr. 58/1998 (republicată), precum şi ale normelor şi
regulamentelor interne emise de BNR. Acestea sunt utilizate de către centrala BNR şi sucursalele
sale.
Planul de conturi al BNR conţine conturi necesare înregistrării în contabilitate a
operaţiunilor patrimoniale proprii, conturi ale titularilor de cont conform legislaţiei în vigoare,
conţinutul şi funcţia fiecărui cont, monografia contabilă a principalelor operaţiuni precum şi
transpunerea conturilor.
Planul de conturi conţine 8 clase de conturi simbolizate cu o cifră, grupe de conturi
simbolizate cu 2 cifre, conturi sintetice de gr. I simbolizate cu 3 cifre şi conturi sintetice de gr. II
simbolizate cu 4 cifre.
Dezvoltarea în analitic a conturilor sintetice de gr. II va fi adaptată şi completată în
funcţie de specificul activităţii şi necesităţile proprii.
Cele 8 clase ale planului de conturi al BNR sunt:
- clasa 1 – active – operaţiuni bancare
- clasa 2 – alte active
- clasa 3 – pasive – operaţiuni bancare
- clasa 4 – alte pasive
- clasa 5 – capitaluri proprii
- clasa 6 – cheltuieli
- clasa 7 – venituri
- clasa 9 – conturi în afara bilanţului
Conturile prevăzute în planul de conturi sunt ordonate în funcţie de lichiditatea activelor
şi exigibilitatea pasivelor în corelare cu normele care stau la baza întocmirii bilanţului.

Planul de conturi pentru bănci şi normele de utilizare ale acestuia conţin conturile
necesare înregistrării în contabilitate a operaţiunilor patrimoniale ce pot avea loc în cadrul băncii.
Conţinutul şi funcţia fiecărui cont, monografia contabilă a principalelor operaţiuni, precum şi
criteriile generale (ATRIBUTE) privind dezvoltarea în analitic a conturilor sintetice.
La elaborarea planului de conturi pentru bănci şi normele metodologice de utilizare a
acestuia s-au avut în vedere reglementările în vigoare şi încadrarea în standardele contabile
internaţionale.
 Planul de conturi conţine:
- 8 clase de conturi simbolizate cu 1 cifră
- grupe de conturi simbolizate cu 2 cifre
- conturi sintetice de gr. I simbolizate cu 3 cifre
- conturi sintetice de gr. II simbolizate cu 4 cifre
- conturi sintetice de gr. III simbolizate cu 5 cifre.
Conturile prevăzute în planul de conturi sunt ordonate în funcţie de lichiditatea activelor
şi exigibilitatea pasivelor în corelare cu normele care stau la baza întocmirii bilanţului.
Planul de conturi cuprinde următoarele clase:
Clasa 1 – OPERAŢIUNI DE TREZORERIE ŞI OPERAŢIUNI INTERBANCARE
Clasa 2 – OPERAŢIUNI CU CLIENTELA
Clasa 3 – OPERAŢIUNI CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNI DIVERSE
Clasa 4 – VALORI IMOBILIZATE
Clasa 5 – CAPITALURI PROPRII ASIMILATE ŞI PROVIZIOANE
Clasa 6 – CHELTUIELI
Clasa 7 – VENITURI
Clasa 9 – CONTURI ÎN AFARA BILANŢULUI
Conturile din cele 8 clase se utilizează de către toate băncile. Dezvoltarea în analitic a
conturilor sintetice prevăzute în planul de conturi este de competenţa fiecărei bănci în funcţie de
criteriile generale şi de necesităţile proprii.
Pentru contabilizarea operaţiunilor de mandat în cadrul trezoreriei statului, băncile
utilizează conturi distincte potrivit instrucţiunilor Ministerului de Finanţe deschise în cadrul
clasei 8.
Pentru operaţiuni aferente contabilităţii de gestiune băncile pot utiliza conturi distincte
deschise în cadrul altor clase decât cele care figurează în planul de conturi (1 la 7 şi 9) şi celor
deschise în cadrul clasei 8.
Conturile aferente operaţiunilor de mandat în conturile trezoreriei statului şi celor de
gestiune nu se includ în balanţele de verificare a conturilor de bilanţ.
În ceea ce priveşte simbolizarea conturilor se pot reţine câteva aspecte generale care
uşurează înţelegerea şi utilizarea lor. Astfel, pentru grupurile de conturi bilanţiere simbolizate cu
2 cifre este caracteristic faptul că terminaţia de la 0 – 8 asigură în cadrul fiecărei clase
clasificarea sau ordonarea lor în funcţie de natura economică sau destinaţia bunurilor respective.
Pentru elementele de pasiv clasificarea sau ordonarea se face în raport cu natura juridică.
Conturile de cheltuieli şi venituri sunt clasificate în raport cu natura acestora, existând o
anumită relaţie între conturile din cele 2 clase.
Pentru conturile sintetice de gr. I se reţine că terminaţia de la 0 – 8 semnifică aceeaşi
funcţie contabilă cu cea a grupei din care face parte. La rândul său terminaţia în cifra 9 indică
grupele de provizioane existente în primele 4 clase de conturi care conţin conturi cu funcţii
contabile de pasiv.
O categorie distinctă de conturi sunt cele care au cuprinsă în simbolul lor cifra 7 în
poziţia a treia sau a patra, ceea ce semnifică creanţe sau datorii ataşate aferente grupei sau
conturilor sintetice din care fac parte.
O particularitate o prezintă şi conturilor care înregistrează operaţiuni în afara bilanţului.
Din contabilitatea financiară a agenţilor economici se ştie că aceste conturi funcţionează
în partidă simplă ceea ce nu se aplică şi la bănci unde funcţionează în partidă dublă cu ajutorul
contului 999 – Contrapartidă, un cont bifuncţional de contrapartidă pentru debitarea sau
creditarea conturilor în afara bilanţului, cu excepţia conturilor din grupa 93 „Operaţiuni în
devize” care intră în corespondenţă unele cu altele în cadrul acestei grupe.
 ATRIBUTELE CONTURILOR

Un atribut sau un criteriu de identificare este o specificaţie complementară care permite

furnizarea unor informaţii suplimentare referitoare la conţinutul conturilor prevăzute în planul de
conturi.
Atributele sunt criterii de informaţie care se au în vedere la stabilirea structurii analitice a
conturilor sau care pot fi calificate ca extracontabile în măsura în care acestea nu au fost incluse
direct în planul de conturi.

Atributele permit să fie analizate fiecare tip de operaţiune definită de norme şi planul de
conturi în funcţie de:
 caracteristicile operaţiunii însăşi (de natură contractuală), durata iniţială a operaţiunii,
durata reziduală, caracteristicile titlurilor, defalcarea creanţelor coresp. Sistemului de
refinanţare a acestora
 caracteristicile contrapartidei (statutul rezidentei, calitatea clientelei, legăturile cu grupul
sau cu reţeaua)
 teritoriul unde se realizează operaţiunea (ţară sau străinătate)
 gestiunea atributelor se asigură cu ajutorul sistemului informatic care trebuie să fie
obiectul unei preocupări cu totul deosebită având în vedere importanţa atributelor,
numărul mare şi dificultatea obţinerii unora dintre ele.
În consecinţă, stabilirea structurii atributelor precum si adaptarea corespunzătoare a
sistemului informatic trebuie să reprezinte activităţi coerente şi să răspundă tuturor cerinţelor
curente de cunoaştere, raportare şi informare.
Structura minimală a atributelor este următoarea:
 rezidenţa
 moneda
 ag. economic
 operaţiuni-funcţie de termen
 suportul operaţiunilor de pensiune
 raportări la BNR.

CONTABILITATEA OPERAŢIUNILOR DE TREZORERIE

ŞI INTERBANCARE

Sunt conturi cu funcţie contabilă de activ.

În cadrul operaţiunilor de trezorerie şi interbancare sunt cuprinse:
 operaţiunile de casă, operaţiunile de decontare cu BNR privind rezervele obligatorii
ale băncilor, conturile curente, compensarea multilaterală a plăţilor interbancare,
operaţiunile privind refinanţarea de către BNR.
 operaţiunile prin conturile de corespondent, depozitele, creditele şi împrumuturile
interbancare
 operaţiunile de pensiune interbancare
 Operaţiunile de casă şi alte valori
Operaţiunile de casă re realizează prin intermediul compartimentului tezaur şi casierie din
cadrul fiecărei subunităţi bancare. În cadrul acestui compartiment în funcţie de volumul
încasărilor şi plăţilor în numerar se organizează:
- case de circulaţie cu case operative de încasări şi plăţi în lei şi devize şi de vânzare a
imprimatelor
- case speciale pentru operaţiuni cu metale preţioase
- case de schimb valutar
Documentele primare întocmite pentru efectuarea operaţiunilor de casă sunt:
a) încasări
 foaie de vărsământ cu chitanţă prin care clientul băncii depune o sumă de bani în
numerar
 ordinul de încasare – document intern folosit pentru restituirea de avans spre
decontare, vânzări de imprimate, contravaloare servicii de fax şi telefon realizate
în contul clientului
 borderou însoţitor cu chitanţă utilizat în cazul depunerii de numerar în genţi
sigilate urmând ca numărarea să se realizeze ulterior conform convenţiei încheiate

b) plăţi
 cec pentru ridicarea numerarului – titularul de cont dispune băncii plata unei sume
în numerar
 OP – document intern prin care se eliberează numerar reprezentând avans spre
decontare, salarii neridicate în termen şi alte sume, conform normelor interne ale
fiecărei bănci
Pentru evidenţa operativă la sfârşitul zilei se întocmeşte jurnalul de casă pentru încasări şi
separat pentru plăţi deschise pentru fiecare monedă.
La casele de schimb valutar tranzacţia se consemnează în buletinul de schimb valutar. La
sfârşitul zilei se întocmeşte registrul zilnic al tranzacţiilor punctului de schimb valutar care
reprezintă centralizarea tuturor buletinelor de schimb emise în cursul unei zile.
Contabilitatea operaţiunilor de casă se ţine conform normelor emise de bănci cu
respectarea normelor BNR.
Contabilitatea operaţiunilor de casă asigură evidenţa, existenţa şi mişcarea valorilor în
casă (bancnote, cec, monede de călătorie).
În categoria altor valori sunt cuprinse cecurile de călătorie – sunt instrumente de plată
emise de regulă de organisme specializate pentru o sumă fixă şi într-o monedă determinată; are
în general o valabilitate nelimitată în timp. Sunt acceptate ca instrument de plată sau pot fi
schimbate în moneda locală.
Principalele operaţiuni care se efectuează cu cecuri de călătorie sunt:
 emiterea cecurilor de călătorie şi/sau darea lor în consignaţie pentru a i vândute de
alte bănci
 primirea în consignaţie şi vânzarea cecurilor de călătorie
 cumpărarea cecurilor de călătorie de la clientelă, remiterea spre încasare şi încasarea
contravalorii acestora de la emitent
Înregistrarea operaţiunilor privind cecurile de călătorie în conturile de bilanţ nu intervine
decât în momentul vânzării sau cumpărări acestora, precum şi în cadrul operaţiunilor de
decontare cu emitentul.
Cecurile de călătorie date şi respectiv, primite în consignaţie se înregistrează în conturile
din afara bilanţului până la punerea lor în circulaţie.
 CONTABILITATEA OPERAŢIUNILOR DE DECONTARE CU B.N.R.

Contabilitatea operaţiunilor de decontare cu BNR, inclusiv a celor privind compensarea

multilaterală a plăţilor interbancare se ţine cu ajutorul conturilor curente deschise la unităţile
BNR ale României în conformitate cu normele emise de aceasta.
Societăţile bancare au obligaţia de a menţine rezerve minime obligatorii în lei şi valută în
conturi la BNR.
Nivelul efectiv prevăzut al rezervelor îl reprezintă soldul mediu zilnic al contului curent
la atingerea căruia nu se mai pot face plăţi.
Conform prevederilor legale, la BNR se por constitui depozite de către societăţile bancare
pe perioadă OVER NIGHT.
Cererea de constituire a depozitelor bancare la BNR se adresează direcţiei operaţiuni de
piaţă. Constituirea depozitului la BNR se va efectua din iniţiativa societăţii bancare prin emiterea
de OP, iar rambursarea la scadenţă se va efectua din iniţiativa direcţiei mai sus menţionată din
cadrul băncii centrale.
În sfera relaţiilor de decontare cu BNR intră şi operaţiunile de împrumut, de refinanţare,
creanţele şi datoriile.

Împrumuturile de refinanţare cuprind următoarele categorii:

A) împrumuturi colateralizate cu activele eligibile pentru garantare – reprezintă tranzacţii
reversibile în cadrul cărora se primesc împrumuturi de la BNR garantate cu active
eligibile
B) împrumuturi lombard (OVERDRAFT) (pe termen foarte scurt, de pe o zi pe alta) –
reprezintă o formă de refinanţare pentru a obţine lichidităţi pe un termen foarte scurt,
garantate cu active eligibile.

CONTABILITATEA DEPOZITELOR INTERBANCARE

Depozitele interbancare sunt o formă de plasament a disponibilităţilor unor bănci în

scopul obţinerii de venituri, decisă de organele de conducere a centralei fiecărei bănci.
Depozitele interbancare pot fi:
 depozite la vedere – sunt constituite pentru o durată iniţială de o zi lucrătoare
 depozite la termen – sunt constituite pentru un termen fix pentru care durata iniţială este
mai mare de o zi lucrătoare
 depozite colaterale – sunt constituite drept garanţii sau pentru efectuarea unor operaţii
ulterioare determinate.

Documentaţia necesară constituirii depozitelor interbancare

În situaţia în care o societate bancară constituie un depozit la o altă bancă centrala băncii
întocmeşte în nume propriu un ordin de plată prin care dispune transferul sumei de bani
corespunzătoare depozitului constituit din contul său curent în contul curent al societăţii bancare
la care se face depozitul conform convenţiei încheiate.
OP se va semna de către persoane autorizate să dispună de conturi conform fişei
specimen de semnătură depusă de bancă la BNR cu amprenta ştampilei, fiind aceea care a fost
aplicată în această fişă de specimen.
Convenţia încheiată între bănci cuprinde: data constituirii depozitului, perioada pentru
care depozitul a fost constituit, suma, procentul de dobândă negociat şi denumirile societăţilor
bancare semnatare a convenţiei.
 OP se completează exclusiv prin dactilografiere, nefiind admise corecturi.
După întocmire, OP se depune la BN pentru astfel de operaţiuni în timpul programului de
lucru al acestuia, în ziua în care se constituie depozitul. În aceeaşi zi BNR va debita contul curent
al băncii plătitoare şi se va credita contul curent al băncii beneficiare, operaţiunile respective
fiind evidenţiate în extrasele de cont liberate de banca centrală pentru ziua respectivă ambelor
societăţi bancare.
Cele 3 exemplare ale OP vor avea următoarea destinaţie:
 exemplarul 1 (alb) se arhivează la BNR
exemplarul 2 (roz) se arhivează la societatea bancară la care se constituie depozitul,
anexă la extrasul de cont
exemplarul 3 (verde) se arhivează la societatea bancară care constituie depozitul, anexă la
extrasul de cont.
În situaţia în care societatea bancară atrage sume sub formă de depozite de la alte bănci
procedura este aceeaşi ca şi în situaţia în care societatea bancară constituie ea însăşi depozite, dar
în sens invers.

CONTABILITATEA ÎMPRUMUTURILOR ŞI CREDITELOR

INTERBANCARE

Creditele şi împrumuturile interbancare pot fi:

 credite şi împrumuturi de pe o zi pe alta – credite sau împrumuturi fără garanţii (în alb)
acordate sau primite în baza unei convenţii sau contract pe o perioadă de cel mult o zi
lucrătoare
 credite şi împrumuturi la termen – credite fără garanţii (în alb) acordate sau primite pe un
termen fix în baza unei convenţii sau contract pentru care durata iniţială este mai mare
de o zi lucrătoare
 credite financiare (credite cumpărător) – sunt acordate băncilor nerezidente, dar ai căror
beneficiari finali sunt agenţii economici nefinanciari, nerezidenţi
 împrumuturile financiare sunt primite de la bănci nerezidente având ca beneficiari finali
agenţi economici nefinanciari rezidenţi.
Creditele şi împrumuturile interbancare sunt generatoare de dobânzi care reprezintă o
creanţă ataşată, aferentă creditelor acordate sau o datorie ataşată, aferentă împrumuturilor primite
de la bănci.

Operaţiuni de pensiune interbancară – se efectuează pe bază de efecte de comerţ livrate

sau nelivrate şi pe bază de titluri nelivrate. D. p.d.v. al trezoreriei – operaţiunile de pensiune
reprezintă credite sau împrumuturi garantate prin transferul temporar de proprietate asupra
elementelor de activ cedate.

Operaţiuni privind provizioanele pentru creanţe din operaţiunile bancare

Provizioanele sunt datorii cu exigibilitate incertă, adică cu grad de decontare d.p.d.c. al
datei sau sumei aferente.
Provizioanele pentru creanţe din operaţiunile interbancare se constituie pe seama
cheltuielilor, de regulă, la finele exerciţiului sau la alte perioade potrivit reglementărilor în
vigoare pentru:
 acoperirea riscului de credit
 acoperirea riscului de dobândă.
 La finele exerciţiului sau la alte perioade, precum şi la ieşirea creanţelor respective din
patrimoniu, provizioanele constituite anterior se analizează şi se regularizează astfel:
- prin debitul conturilor de cheltuieli, în cazul majorării provizioanelor
- prin creditul conturilor de venituri, când provizioanele trebuie diminuate sau
diminuate sau anulate, respectiv când acestea devin parţial sau total fără obiect
şi când are loc realizarea riscului de credit şi dobândă.
Conturile de provizioane constituite anterior se închid prin conturile de venituri,
concomitent cu pierderile respective în raport de natura lor se înregistrează în conturile
corespunzătoare.

CONTABILITATEA OPERAŢIUNILOR CU CLIENTELA

Operaţiunile cu clientela sunt operaţiuni efectuate cu agenţii economici, alţii decât

băncile, sub formă de credite, de depozite şi de cont curent. Aceste operaţiuni au o pondere
însemnată, contabilitatea acestora cuprinzând următoarele:
 credite acordate clientelei
 credite şi împrumuturi privind clientela financiară
 valori primite sau date în pensiune
 conturile clientelei
 valori de recuperat şi alte sume datorate
 creanţe restante şi îndoielnice
 provizioane pentru operaţiuni cu clientela.
Caracteristicile operaţiunilor de creditare
Operaţiunile de creditare reprezintă actul prin care banca pune la dispoziţie sau se obligă
să pună la dispoziţie clienţilor fondurile solicitate sau îşi ia un angajament prin semnătură de
natura avalului, cauţiuni sau garanţiei şi favoarea acestora.
Sunt asimilate operaţiunilor de creditare, operaţiunilor de leasing şi toate operaţiunile de
locaţii, însoţite de operaţiuni de cumpărare.
Se disting 2 forme de creditare:
1) punerea de dispoziţie a fondurilor – operaţiuni ce se înregistrează în conturile bilanţiere
2) angajamentul de a pune la dispoziţie fonduri şi angajamente prin semnătură, operaţiuni
care figurează în conturi în afara bilanţului
Contabilitatea creditelor acordate clientelei evidenţiază ansamblul creanţelor deţinute de
bancă asupra agenţilor economici, alţii decât băncile, cu excepţia creanţelor materializate printr-
un titlu.
Principalele caracteristici ale operaţiunilor de creditare sunt următoarele:
- creditul global sau specific – poate fi acordat de regulă sub forma unui credit global
de exploatare sau pentru finanţarea unor necesităţi specifice cum sunt: procurarea
de imobilizări corporale şi echipamente, stocuri etc.
- credite acordate sub forma unor autorizări sau a unui avans la termen fix
Creditele acordate sub forma unui avans la termen fix se materializează în:
 efecte de comerţ, în general, bilete la ordin subscrise de clientelă în favoarea
băncii sale care le scontează
 ordin de plată cu scadenţe prestabilite, întocmite de agenţii economici sau de
persoane fizice pe baza cărora, la datele convenite, se vor debita conturile
acestora
Această formă de creditare este folosită, de exemplu, pentru credite acordate persoanelor
fizice sau vânzării în rate.
 Etapele parcurse pentru acordarea creditului
Pentru acordarea unui credit este necesară întocmirea unei documentaţii care stă la baza
unei convenţii între bancă şi persoana care solicită creditul, documentaţie ce cuprinde:
 situaţii financiare curente ale solicitantului de credit şi ale oricărui garant al său
inclusiv proiecţia fluxurilor financiare pentru perioada de rambursare a creditului
şi de plată a dobânzii
 o descriere a modalităţilor de garantare pentru plata integrală a datoriei, şi după caz,
o evaluare a bunurilor ce fac obiectul garanţiei

 o descriere a condiţiilor creditului cu prezentarea:

- valorii creditului
- rata dobânzii
- graficul de rambursare
- obiectivul debitorul sau scopul pentru care a solicitat creditul
- semnătura fiecărei persoane care a autorizat creditul în numele băncii.
Solicitanţii persoane juridice pentru obţinerea de credite prezintă băncii cererea de credit
la care anexează:
- documentaţia care atestă constituirea legală a societăţii
- acordul dat organului de conducere a societăţii abilitat prin documentele de
constituire a acesteia, să reprezinte societatea în angajarea de împrumuturi în
numele său
- situaţia evoluţiei patrimoniului şi a principalilor indicatori de rezultate financiare pe
ultimul an
- ultimul bilanţ contabil anual, contul de profit şi pierderi şi ultima balanţă de
verificare însoţită de dovada depunerii la Direcţia Generală a Finanţelor Publice.
- bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul în curs
- documentaţia tehnico-economică şi studiul de fezabilitate
- lista bunurilor materiale care constituie garanţii asiguratorii pentru bancă.
Pentru obţinerea de credite persoanele fizice prezintă bănci:
- cererea de credit
- adeverinţă de venit
- 2 sau mai mulţi giranţi
- alte garanţii (în funcţie de valoarea creditului).
Pentru persoanele juridice, pe baza cererii de credite şi a documentaţiei înaintate se
analizează bonitatea clientului prin calculul indicatorilor de lichiditate, solvabilitate, rentabilitate,
gradul de îndatorare, precum şi evaluarea riscului creditului prin analiza serviciului datoriei, a
capacităţii agentului economic de a rambursa creditele la scadenţă şi de a plăti dobânzile la
termenele stabilite.
Rezultatul analizelor şi verificările efectuate se înscriu de către inspectorul de bancă într-
un referat de analiză a creditului din care să rezulte:
 situaţia economico-financiară a solicitantului
 situaţia garanţiilor
 posibilitatea împrumutatului de a realiza veniturile estimate şi de a rambursa creditul
 perioada de creditare
 dobânda creditului de gestiune
 propunerea de respingere a creditului şi restituire a documentaţiei sau trecerea la
negocierea creditului
Referatul de analiză este înaintat directorului băncii care decide asupra admiterii sau
neadmiterii negocierii creditului.
După negocierea volumului de credite şi a condiţiilor de acordare se întocmeşte
contractul de împrumut, contract ce este semnat de solicitantul de credit şi apoi este înaintat spre
avizare juristului băncii.
 Contabilitatea creditelor acordate clientelei se ţine în funcţie de destinaţia acestora pe
următoarele categorii:
 credite comerciale
 credite de trezorerie
 credite pentru export
 credite pentru echipamente
 credite pentru bunuri imobiliare
 alte credite acordate clientelei.
În conturile de creanţe comerciale se înregistrează creanţele clienţilor mobilizate de bancă
sub forma operaţiunilor de scont comercial şi asimilate, factorii şi alte creanţe comerciale.
Scontul comercial reprezintă operaţiunile prin care, în schimbul unui efect de comerţ
(cec, bilet la ordin, cambie). Banca pune la dispoziţia posesorului creanţei valoarea efectului mai
puţin AGIO (taxă de scont şi comisioane aferente) fără a aştepta scadenţa efectului respectiv.
Operaţiunile asimilate scontului se realizează pe baza biletului la ordin, de mobilizare a
creanţelor comerciale subscrise de client la ordinul băncii.
Factoringul este operaţiunea prin care clientul denumit „aderent” transferă proprietatea
creanţelor (facturilor) sale comerciale băncii, denumită „factor”, aceasta având obligaţia,
conform contractului încheiat de a asigura încasarea creanţelor aderentului, asigurându-si riscul
de neplată a acestora. Banca, pe baza documentelor primite plăteşte valoarea nominală a
creanţelor, mai puţin AGIO, fie imediat, fie la scadenţa acestora sau la scadenţa contractuală
stabilită cu aderenţii.
Contabilitatea creditelor de trezorerie asigură evidenţa creditelor acordate clientelei pe
termen scurt pentru acoperirea necesarului de lichidităţi privind activitatea de exploatare curentă
a clientelei (vânzări în rate, credite acordate persoanelor fizice, facilităţi de trezorerie pentru
titularii cărţilor de plată, deschideri de credite permanente, creditul pentru importuri şi alte
credite.
Contabilitatea creditelor pentru export asigură evidenţa creditelor acordate clientelei
pentru activitatea de export (credite de mobilizare a creanţelor asupra străinătăţii, credite
furnizor, credite cumpărător sau alte credite pentru export).
Creditele de mobilizare a creanţelor asupra creanţelor pe termen scurt asupra străinătăţii
se acordă exportatorilor sub forma plăţii creanţelor deţinute de aceştia asupra clienţilor străini din
momentul efectuării exportului sau prestării serviciului.
Creditele furnizor se acordă exportatorilor rezidenţi, de regulă, pe termen mediu şi lung
prin scontarea cambiilor (efecte de plată) trase de furnizorul exportator asupra clientului
importator sau de bilete la ordin subscrise de clientul importator.
Creditele cumpărător se acordă pe termen mediu sau lung direct importatorilor
nerezidenţi, alţii decât băncile. Aceste credite, de regulă, fac obiectul unor garanţii de către stat.
Contabilitatea creditelor pentru echipament asigură evidenţa creditelor acordate pe
termen mediu şi lung pentru finanţarea instituţiilor productive efectuate de clienţi (achiziţionarea
de construcţii sau amenajări de imobilizări corporale pentru rezultat profesional). În această
categorie se cuprind şi creditele acordate agricultorilor pentru investiţiile productive, inclusiv
creditele cu dobândă subvenţionată de stat.
Contabilitatea creditelor pentru bunuri imobiliare asigură evidenţa creditelor acordate, în
general, pe termen mediu şi lung pentru achiziţii, amenajări sau reparaţii de bunuri imobiliare cu
destinaţii de locuinţă efectuate, fie de investitor (pers. fizice sau juridice), fie de promotori
imobiliari (pers. juridice specializate).
Creditele investitor se acordă direct investitorului pentru achiziţii, amenajări sau reparaţii
de bunuri imobiliare cu destinaţii de locuinţă.
Creditele promotor se acordă promotorilor imobiliari de construcţii de locuinţe pentru:
 cumpărarea terenurilor
 demararea construcţiilor
 efectuarea lucrărilor de construcţie
 finanţarea locuinţelor construite aflate în aşteptarea vânzării.
 CREDITE ŞI ÎMPRUMUTURI PRIVIND
CLIENTELA FINANCIARĂ

Contabilitatea creditelor şi împrumuturilor privind clientela financiară asigură evidenţa

acestor operaţiuni efectuate în baza unei convenţii cu instituţii financiare autorizate autohtone
sau străine cum sunt:
- societăţile de leasing
- societăţile de factoring
- societăţile de plasament
- societăţile de investiţii şi de portofoliu
- agenţiile de schimb
- mijlocitorii de valori mobiliare.

CONTABILITATEA OPERAŢIUNILOR DE PENSIUNE

CU CLIENTELA

Operaţiunile de pensiune cu clientela se efectuează pe bază de valori mobiliare

(obligaţiuni) precum şi pe bază de titluri de valori de creanţe negociabile (bonuri de tezaur,
certificate de depozit etc.) şi care nu fac obiectul unei livrări.

CONTABILITATEA OPERAŢIUNILOR EFECTUATE PRIN

CONTURILE CURENTE ALE CLIENTELEI

Conturile curente ale clientelei deschise la bănci evidenţiază disponibilităţile clientelei şi

operaţiunile de încasări şi plăţi dispuse de aceasta. Conturile curente ale clientelei permit
efectuarea de depuneri pentru a putea utiliza serviciile băncii.
Depozitele reprezintă o formă de mobilizare a disponibilităţilor băneşti ale clientelei
menite să asigure fructificarea acestora.
Depozitele clientelei pot fi:
 la vedere
 la termen
 colaterale.
Depozitele la vedere sunt constituite pentru o durată iniţială de cel mult o zi lucrătoare.
Depozitele la termen sunt constituite pentru un termen fix pentru care durata iniţială este
mai mare de o zi lucrătoare.
Depozitele colaterale sunt constituite drept garanţii sau pentru efectuarea unor plăţi
ulterioare determinate.
În vederea deschiderii de conturi pentru persoane juridice se vor solicita următoarele
documente:
 actul constitutiv
 hotărârea judecătorească privind încheierea de înmatriculare a judecătorului delegat
de la Registrul Comerţului
 certificat de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Direcţia impozite şi taxe
 codul fiscal.
 Pe lângă actele cerute mai sus se mai completează:
 cererea de deschidere de cont
 specimenul de semnătură.
Documentele utilizate pentru decontarea operaţiunilor prin contul curent sunt:
- ordinul de plată
- biletul la ordin
- cecul
- cambia (se realizează între 3 societăţi).
Instrumentele de plată utilizate la decontarea fără numerar a operaţiunilor în valută sunt
următoarele:
- dispoziţie de plată valutară
- deschidere de acreditiv.
Evidenţa operativă se realizează prin intermediul extrasului de cont pentru a justifica
operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate zilnic în cont. Pentru fiecare operaţiune efectuată în
cont, la extrasul de cont, se va anexa un exemplar al documentului care a generat operaţiunea sau
aceasta se va arăta explicit în extrasul de cont.
Disponibilităţile din conturile curente ale clientelei pot fi retrase de titularii de cont în
orice moment fără preaviz.

CONTABILITATEA VALORILOR DE RECUPERAT

ŞI A SUMELOR DATORATE

Valorile de recuperat se compun din:

 cecuri
 efecte de comerţ
 alte valori remise la încasare, neplătite şi restituite
 sumele care nu pot fi reţinute din conturile clientului
 sumele plătite în mod eronat din contul curent al BNR sau din conturile de
corespondent care urmează a fi recuperate din conturile clienţilor
 sumele datorate clientelei pot proveni din:
 încasări în contul clientelei înregistrate provizoriu ca sume datorate până la
plata acestora
 sume în curs de clarificare provenite din încasări neprevăzute.

Provizioane pentru creanţe din operaţiunile cu clientela

Provizioanele de risc şi credit reprezintă provizioane care sunt constituite de bănci în

scopul acoperirii unor pierderi potenţiale din credite şi plasamente, sistematizate d.p.d.v. al
categoriilor de active pe care le rectifică, precum şi a structurii în principal şi dobânda.

CONTABILITATEA OPERAŢIUNILOR CU TITLURI

Definirea şi clasificarea titlurilor de valoare

Titlurile de valoare reprezintă înscrisuri care încorporează un drept de proprietate sau
creanţă care nu pot fi valorificate sau transferate decât prin prezentarea sau cesiunea acestora.
 Titlurile de valoare se clasifică după mai multe criterii:
a) după natura lor:
- valori mobiliare
- titluri de stat (bonuri de tezaur, certificate de trezorerie)
- titluri de creanţă negociabilă
- titluri ale pieţei interbancare
- alte valori negociabile.
Valorile mobiliare sunt instrumente negociabile emise în forma materială sau evidenţiate
prin înscrisuri în cont care conferă deţinătorilor drepturi patrimoniale asupra clientului conform
legii. În această categorie pot fi încadrate acţiuni, obligaţiuni, instrumente financiare derivate sau
orice alte titluri de credit încadrate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare în această
categorie.
Titlurile de stat sunt emise de organele de specialitate ale administraţiei publice centrale,
de regulă, sub formă dematerializată. Proprietatea asupra lor se înregistrează la BNR şi
schimbarea titularului cu drept de proprietate se anunţă acesteia.
Titlurile pieţei interbancare sunt emise numai de către bănci şi sunt negociabile numai pe
piaţa interbancară. În această categorie sunt incluse: biletul la ordin negociabil, certificatele
interbancare şi alte titluri emise şi negociabile pe piaţa interbancară potrivit legislaţiei în vigoare.
Titlurile de creanţe negociabile includ: certificatele de depozit, biletele de trezorerie şi
alte titluri emise de bănci în baza unor reglementări specifice.
b) în funcţie de veniturile pe care le generează titlurile se clasifică astfel:
- titluri cu venit fix
- titluri cu venit variabil.
c) după conturile contabile care le înregistrează avem:
- titluri tranzacţionale (de tranzacţii, de plasament şi investiţii)
- titluri imobilizate (părţi în societăţile comerciale legate, titluri de participare,
titluri ale activităţii de portofoliu).
d) după forma în care se află:
- titluri tranzacţionabile primite în pensiune livrată
- titluri tranzacţionabile date în pensiune livrată.

Contabilitatea operaţiunilor cu titluri se efectuează în funcţie de intenţia băncii cu privire

la durata de deţinere în momentul achiziţionării sau reclasării acestora.
În acest scop titlurile se clasifică în următoarele categorii:
 titluri de tranzacţii
 titluri de plasament
 titluri de investiţii
 titluri de participare
 părţi în societatea comercială legată (soc. mamă)
 titluri ale activităţii de portofoliu.

Titlurile de tranzacţii trebuie să răspundă simultan următoarelor 3 condiţii:

 intenţia de tranzacţionare să se realizeze în ce mai scurt termen înainte de
scadenţă, de regulă, în mai puţin de 6 luni
 titlurile să fie tranzacţionabile în orice moment pe o piaţă lichidă
 preţul pe piaţă al titlurilor să fie în mod sistematic accesibil terţilor
În categoria titlurilor de tranzacţii se includ titlurile cu venit fix, cum sunt: obligaţiunile,
efectele publice şi valorile asimilate şi alte titluri cu venit fix, precum şi titluri cu venit variabil,
cum ar fi acţiunile.
La intrarea în patrimoniu, titlurile de tranzacţie se evaluează la valoarea de achiziţie,
formată din preţul de cumpărare inclusiv cheltuielile de achiziţii şi dobânzile calculate pentru
perioada scursă, în cazul titlurilor de tranzacţii cu venit fix.
 Primele sau decontările aferente titlurilor de tranzacţii cu venit fix nu se înregistrează
separat în contabilitate, acestea fiind incluse în preţul de cumpărare.
Periodic, titlurile de tranzacţii se evaluează la preţul pieţei, iar diferenţele rezultate din
evaluare se înregistrează pe venituri sau cheltuieli după caz.
La inventar titlurile de tranzacţii se evaluează la preţul pieţei din ziua cea mai recentă
datei inventarului.

Titlurile de plasament sunt achiziţionate cu intenţia de a le deţine o perioadă mai mare de

6 luni, dar fără ca această deţinere să implice o conservare până la scadenţa lor.
În categoria titlurilor de plasament se includ titlurile cu venit fix, precum şi cele cu venit
variabil de aceeaşi natură cu titlurile de tranzacţie.
La intrarea în patrimoniu titlurile de plasament se evaluează la valoarea de achiziţie,
formată din preţul de cumpărare, exclusiv cheltuielile de achiziţie şi dobânzile calculate pentru
perioada scursă în cazul titlurilor cu venit fix.
Cheltuielile de achiziţie a titlurilor de plasament cum sunt: comisioanele, curtajele şi alte
cheltuieli similare se înregistrează în conturile de cheltuieli corespunzătoare. Primele sau
decontările aferente titlurilor de plasament cu venit fix nu se înregistrează separat în
contabilitate, acestea fiind incluse în preţul de cumpărare.
Contabilitatea cesiunii titlurilor de plasament se face la preţul de vânzare, iar diferenţele
dintre preţul de vânzare şi preţul de înregistrare al titlurilor cedate se înregistrează în contul de
venituri sau cheltuieli, după caz.
Periodic, titlurile de plasament se evaluează la preţul pieţei, caz în care diferenţele
favorabile nu se înregistrează în contabilitate, iar pentru diferenţele nefavorabile, respectiv
pentru deprecierea valorii titlurilor de plasament se constituie provizioane.
În cazul în care cesiunea se referă la o parte dintr-un ansamblu de titluri de aceeaşi natură
şi care conferă aceleaşi drepturi, preţul de intrare al titlurilor cedate se stabileşte pe baza costului
mediu ponderat sau după metoda FIFO (prima intrare, prima ieşire).
În situaţia în care o parte din titlurile cedate provin dintr-un transfer de titluri de
tranzacţie data primei intrări ce se ia în calcul după metoda FIFO este considerată ziua
transferului.
La inventar, titlurile de plasament se evaluează la preţul pieţei, în funcţie de cotarea sau
necotarea titlurilor.
Valoarea de inventar a titlurilor cotate se stabileşte pe baza cursului cel mai recent, iar a
titlurilor necotate în funcţie de valoarea probabilă de negociere determinată, de regulă, în funcţie
de cursurile utilizate în tranzacţiile cele mai recente.

Titlurile de investiţii sunt titluri cu venit fix care au fost achiziţionate cu intenţia de a le
deţine de o manieră durabilă, în principiu, până la scadenţă.
În această categorie se cuprind: obligaţiunile, efectele publice şi alte titluri cu venit fix.
La intrarea în patrimoniu titlurile de investiţii se evaluează la valoarea de achiziţie
formată din preţul de cumpărare exclusiv cheltuielile de achiziţie şi dobânzile calculate pentru
perioada scursă.
Cheltuielile de achiziţie a titlurilor de investiţii cum sunt: comisioanele, curtajele şi alte
cheltuieli similare3 se înregistrează în conturile de cheltuieli corespunzătoare.
În cazul în care preţul de achiziţie al titlului este superior preţului de rambursare diferenţa
trebuie amortizată pe durata de viaţă rămasă a titlului pe seama cheltuielilor.
În situaţia inversă diferenţa se eşalonează pe perioada rămasă de parcurs pe seama
veniturilor. Primele sau decontările aferente titlurilor de investiţii nu se înregistrează în
contabilitate separat, acestea sunt incluse în preţul de cumpărare.
Cesiunea titlurilor de investiţii se contabilizează conform regulilor aplicabile
imobilizărilor financiare, respectiv părţilor în societăţile comerciale legate titlurilor de participare
şi titlurilor activităţii de portofoliu.
 La inventar, titlurile de investiţii se evaluează potrivit regulilor aplicabile titlurilor de
plasament.
Principalele operaţiuni privind titlurile sunt:
 operaţiuni de pensiune şi de împrumut
 operaţiuni de vânzare şi de împrumut
 emisiunea de titluri.
Operaţiunile de pensiune reprezintă cesiuni ale elementelor de activ pe o bază
contractuală irevocabilă prin care instituţia cedentă se angajează să le primească, iar instituţia
cesionară să retrocedeze aceleaşi elemente de activ la un preţ şi la o dată stabilite prin contractul
de pensiune.
Operaţiunile de pensiune în funcţie de livrarea sau nelivrarea efectivă a titlurilor se
clasifică în:
 pensiune simplă
 pensiune livrată.
Operaţiunile de pensiune simplă reprezintă operaţiunile de credit sau împrumut
garantate prin transferul temporar de proprietate asupra elementelor de activ cedate, care nu fac
obiectul unei livrări efective de titluri sau efecte de comerţ indiferent că sunt sau nu livrate.
Operaţiunile de pensiune livrată reprezintă operaţiunile ce se realizează cu titluri care
îndeplinesc una din următoarele condiţii:
 titluri create material, care în momentul punerii în pensiune sunt livrate efectiv şi
fizic cesionarului sau mandatarului acestuia
 titluri dematerializate şi cele create material, păstrate la o societate depozitară, dar
circulând prin virament din cont în cont şi care fac obiectul unei înregistrări în
contul deschis pe numele cesionarului la un intermediar abonat la societatea
depozitară sau dacă este cazul la emitent.
Titlurile primite în pensiune livrată de către cesionar pot fi redate în pensiune, vândute
ferm sau date cu împrumut.
În afara operaţiunilor de pensiune, băncile pot efectua împrumuturi de titluri având ca
scop facilitarea operaţiilor curente de clientelă şi care permit satisfacerea imediată a cererii fără a
fi necesar ca titlurile să fie cumpărate.
Operaţiunile de vânzare, posibilităţile de răscumpărare sunt operaţiuni însoţite de un
acord prin care banca îşi rezervă posibilitatea de a relua sau răscumpăra elementele cedate contra
plăţii unui preţ convenit la o dată sau la un termen stabilit.

LEGEA NR. 58 ACTUALIZATĂ ÎN 2005 (LEGEA BANCARĂ)

- MONITORUL OFICIAL NR. 1074 / 28 NOIEMBRIE 2005
- ORDINUL BNR – 25 MAI 2005