Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative

Departamentul ,,Științe Politice și Administrative''

,, Articolul 24 Dreptul la apărare”

Executor: Sadovei Doina; AP-106; zi

Verificat: Zaporojan Livia, lector, univ.

Chișinău, 2018
 Principiul garantarii dreptului de aparare

Dreptul de aparare este consacrat in toate normele legale moderne, intrucat de mult
a fost republicata, in conceptiile contemporane, arhaica dilema sofisticata prin care se nega
necesitatea apararii pornindu-se de la aprecierea gresita ca ori acuzatul e nevinovat si atunci
nu are nevoia unui aparator, sau e vinovat si atunci apararea sa nu mai e necesara.

Doctrina juridica considera pe buna dreptate ca dreptul la aparare constituie un

principiu juridic general inerent ordinii de drept fara de care ordinea democratica nu se
poate concepe.

Aceste consideratii au facut ca problematica dreptului de aparare sa fie abordata in

majoritatea legislatiilor interne in primul rand in normele constitutionale, codul de
procedura si celelalte legi detaliind numai aspectele concrete ale acestui drept.

Dreptul la aparare fiind considerat un principiu inerent ordinii de drept care se

aliniaza conceptiei contemporane asupra drepturile omului, el a fost inscris in numeroase
norme de drept international. Din evocarea acestor documente nu poate lipsi Declaratia
Universala a Drepturilor Omului (1948) si Conventia europeana a drepturilor omului
(1959).

Astfel, din art.6 al Conventiei europene rezulta ca beneficiaza de dreptul la aparare

orice persoana care este supusa statuarii in mod public, in legatura cu o cauza judiciara,
relativa la contestarea unor drepturi sau obligatii cu caracter civil, respectiv in legatura cu
temeinicia unei acuzari in materie penala.

Baza dreptului de aparare in legislatia interna romana se gaseste in dispozitiile

art.24 din Constitutie, reluate si in art.13 din legea pentru organizarea judiciara. Aceste
norme consfintesc in primul rand faptul ca dreptul de aparare este garantat, pentru ca in
continuare sa precizeze ca in tot cursul procesului penal partile au dreptul sa fie asistate
sau reprezentate de un avocat ales sau numit din oficiu.

Fiind unul din principiile fundamentale ale procesului penal garantarea dreptului
de aparare a fost inscris si in Codul de procedura penala (art.6). Textul art.6 modificat
prin Legea nr.281/2003 are un continut evident sporit fata de modul anterior de exprimare.

Coroborand normele constitutionale cu cele ale codului apare limpede vointa

legiuitorului de a un spor de substanta indeosebi acelor aspecte care asigura garantiile
dreptului de aparare.

Art.6 alin.1 si alin.4 C.p.p. reiau ideea constitutionala ca dreptul de aparare este
garantat invinuitului, inculpatului si celorlalte parti in tot cursul procesului penal, oricare
avand dreptul asistenta juridica in cursul urmaririi penale si al judecatii, fara a se face
deosebiri intre fazele sau momentele in care s-ar gasi procesul penal.
 Tot art.6 C.p.p. mai precizeaza expres ca organele judiciare sunt obligate: sa asigure
partilor deplina exercitare a drepturilor procesuale in conditiile prevazute de lege si sa
administreze probele necesare in aparare (alin.2); sa incunostiinteze pe invinuit sau
inculpat de indata si inainte de a-l audia despre fapta pentru care este cercetat, incadrarea
juridica a acesteia si sa-i asigure posibilitatea pregatirii si exercitarii apararii (alin.3).

Asistenta juridica fiind una din componentele cele mai importante ale dreptului de
aparare, la care insasi Constitutia face referire, art.6 alin.5 C.p.p. prevede ca invinuitul sau
inculpatul trebuie incunostiintat, inca inainte de a i se lua prima declaratie, despre dreptul
de a fi asistat de un aparator, consemnarea ca organul judiciar a realizat aceasta obligatie
facandu-se chiar in procesul-verbal de ascultare. Daca invinuitul sau inculpatul nu are
aparator ales, dar se afla in ipotezele in care asistenta juridica este obligatorie, sarcina
indeplinirii cerintelor legii revine organelor judiciare. Activitatea de asistenta juridica
desfasurata de aparator urmeaza a fi retribuita de partile carora aceasta asistenta se acorda.
Sumele platite de cei care beneficiaza de asistenta avocatului sunt avansate de parti si apoi
suportate potrivit normelor care reglementeaza cheltuielile judiciare (vezi art.189-193
C.p.p.).

Lipsa reala a mijloacelor materiale nu trebuie sa constituie o piedica in realizarea

dreptului de aparare, motiv pentru care in Legea nr.51/1995 privind organizarea si
exercitarea profesiei de avocat, exista dispozitiile care se refera la acoperirea drepturilor
banesti cuvenite avocatului, atunci cand acesta este desemnat din oficiu si partea nu-l poate
plati.

Dreptul de aparare este un drept complex. Este eronata si simplista parerea care
reduce dreptul de aparare numai la obtinerea de asistenta juridica. Dreptul de a folosi
serviciile unui aparator, nu epuizeaza continutul dreptului de aparare.

Astfel, partea are dreptul sa-si apere singura interesele legale.

Organul judiciar este obligat sa aiba in vedere din oficiu toate aspectele care sunt
in favoarea partii, aceasta decurgand din rolul sau activ care se manifesta independent de
activitatea sau pozitia partilor.

Asistenta juridica reprezentand una dintre cele mai importante modalitati prin care
se realizeaza dreptul de aparare, legea ofera posibilitatea asistentei juridice tuturor partilor.

Invinuitul sau inculpatul are dreptul de a fi asistat de un aparator. In cazurile

prevazute de art.171 alin.2 C.p.p. apararea este obligatorie. Masura este menita sa
garanteze dreptul de aparare a invinuitului sau inculpatului evitand riscul rezolvarii cauzei
penale fara sfatul si sprijinul unei aparari calificate.

Nerespectarea dispozitiilor referitoare la asistarea inculpatului de catre un aparator

cand aceasta este obligatorie, potrivit legii, atrage sanctiunea nulitatii absolute (art.197
C.p.p.).

In privinta asistentei celorlalte parti art.173 alin.3 prevede ca in cazul in care

instanta apreciaza ca din anumite motive partea vatamata, partea civila si partea responsabil
civilmente nu si-ar putea face apararea dispune din oficiu sau la cerere desemnarea unui
aparator din oficiu.

Avand in vedere importanta acestui principiu in materie penala, garantarea lui, de

regula, este prevazuta in majoritaea legislatiilor ca de altfel si in Declaratia Universala a
Drepturilor Omului din 1948 si Pactul International cu privire la drepturile civile si
politice.
Totodata, art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului cuprinde prevederi
privind dreptul de aparare, facand referire la faptul ca persoana careia i se imputa
savarsirea unei infractiuni trebuie sa dispuna de timpul si formalitatile necesare pentru
pregatirea apararii sale.
Constitutia il reglementeaza distnct, deoarece, desi este in stransa legatura,
indeosebi, cu libertatea individuala si siguranta persoanei, el prezinta un egal interes
pentru intreaga activitate judiciara, atat pentru cauzele penale, cat si pentru cauzele de
alta natura.
Potrivit art. 24 din Constitutie dreptul la aparare este garantat. In tot cursul procesului
partile au dreptul sa fie asistate de un aparator, ales sau numit din oficiu.
Atat art, 6 cat si art. 172 si 173 C.proc.pen. transpun in norme procesuale, pentru
inculpat, invinuit si celelalte parti ale procesului penal, pe tot parcursul acestuia,
principiul constitutional al dreptului la aparare, precum si dreptul acestora de a fi asistati
de aparator.
Potrivit art. 6 C.proc.pen., dreptul de aparare este garantat invinuitului,
inculpatului si celorlalte parti in tot cursul procesului penal.
In cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate sa asigure partilor
deplina exercitare a drepturilor procesuale in conditiile prevazute de lege si sa
administreze probele necesare.
Organele judiciare au obligatia sa-l incunostinteze, de indata si mai inainte de a-l
audia, pe invinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, incadrarea
juridica a cesteia si sa-i asigure posibilitatea pregatirii si exercitarii apararii.
Orice parte are dreptul sa fie asistata de aparator in tot cursul procesului penal.
Organele judiciare au obligatia sa incunostinteze pe invinuit sau inculpat, inainte
de a i se lua prima declaratie, despre dreptul de a fi asistat de un aparator, consemnandu-
se aceasta in procesul-verbal de ascultare. In conditiile si in cazurile prevazute de lege
organele judiciare sunt obligate sa ia masuri pentru asigurarea asistentei juridice a
invinuitului sa inculpatului, daca acesta nu are aparator ales.
Din analiza textului rezulta cateva aspecte de subliniat, unele diferite de
reglementarile anterioare, care au eliminat unele neclaritati sau au accentuat aspecte
insuficient precizate.
Astfel, daca primul alineat al art. 6 prevede ca dreptul la aparare este garantat in
tot cursul procesului, in alineatul urmator se prevede obligatia organelor judiciare de a
asigura partilor deplina exercitare a drepturilor procesuale, ceea ce constituie un mijloc
important de exercitare a dreptului de aparare.
O importanta deosebita in realizarea dreptului de aparare o are si obligatia
instituita in sarcina organelor judiciare de a-l incunostinta, de indata si mai inainte de a-l
audia, pe invinuit sau inculpat despre fapta pentru care este cercetat, incadrarea juridica a
acesteia si sa-i asigure posibilitatea pregatirii si exercitarii apararii.
Inseamna ca aducerea la cunostnta a invinuirii nu se face “in general” ci trebuie realizata
in concret cu indicarea exacta a faptelor aratate in actul de sesizare a organelor judiciare.
Se face precizarea ca trebuie adusa la cunostinta invinuitului inclusiv incadrarea juridica,
iar dupa efectuarea acestor activitati, sa i se asigure acestuia posibilitatea pregatirii si
exercitarii apararii.
De altfel, potrivit art. 6 parag. 3 lit. a din Conventia europeana a drepturilor
omului, orice acuzat are, in special, dreptul sa fie informat asupra naturii si cauzei
acuzatiei aduse impotriva sa, informare care trebuie sa constea in aducerea la cunostinta a
faptelor materiale si a calificarii juridice. Totodata, autoritatile nationale trebuie sa
depuna o diligenta maxima in ceea ce priveste modul in care se face notificarea acuzatiei
catre acuzat, deoarece actul de acuzatie are un rol determinant in procedura penala;
incepand cu data notificarii cel acuzat este oficial acuzat este ofocial avizat despre faptele
materiale si calificarea juridica a incriminarii ce i se aduce.
Informarea trebuie detaliata, precisa si completa, ceea ce reprezinta o discutie esentiala a
unui proces echitabil, intelegand ca dreptul de a fi informat cu privire la natura si cauzele
acuzatiei trebuie privit in legatura cu dreptul recunoscut acuzatului de a-si pregati
apararea.
De asemenea Curtea Europeana a decis ca notificarea acuzatiei aduse unei
persoane, indiferent daca este vorba despre natura faptei ori calificarea juridica , trebuie
adusa la cunostinta acesteia in aceleasi conditii de promptitudine voite de art. 6 parag. 3
lit. a, pentru ca ea sa fie in masura sa dispuna de facilitatile necesare organizarii apararii
in noile conditii formate.
Fiind o modalitate e exercitarii dreptului la aparare, dreptul de a fi asistat de un
aparator trebuie concretizat, de asemenea, intr-un mod eficient, motiv pentru care tot
organele oficiale au oblgatia de a-l incunostinta pe invinuit sau inculpat de acest drept,
inainte de a i se lua prima declaratie.
Se considera ca cele doua articole ale art. 24 din Constitutie cuprind corect
continutul dreptului de aparare sub cele doua acceptiuni ale sale.
Intr-o acceptiune larga, dreptul la aparare cuprinde totalitatea drepturilor si
regulilor procedurale care ofera posibilitatea persoanei de a se apara impotriva acuzatiilor
ce i se aduc, sa conteste invinuirile, sa probeze nevinovatia sa. In aceasta acceptiune
larga, se include si posibilitatea folosirii avocatului.
In acceptiunea sa restransa, dreptul la aparare cuprinde doar posibilitatea folosirii
unui avocat.