Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
17
Unul dintre nutrientii cu rol esential in functionarea sistemelor ecologice este azotul.
Circuitul biogeochimic al azotului este determinat in mare parte de activitatea organismelor,
fiind de natura biologica. Formele sub care se gaseste azotul difera in functie de conditiile
de mediu: sub forma gazoasa (N2 atmosferic, N2O), dizolvat (NO2-, NO3-, NH4+) sau sub
forma “solida” in materia organica.
In apa, ciclul azotului consta intr-un echilibru intre imputurile de azot si pierderile de
azot. In conditii normale de oxigenare, azotul se gaseste in special sub forma nitratilor.
Aceasta forma, fiind in stare dizolvata are o mobilitate potentiala foarte mare. Ea este
direct asimilabila de catre vegetatia acvatica.
Formele nitrit (NO2) si ionul amoniu (NH4+) sunt in conditii normale de obicei rare si
in orice caz tranzitorii (Diaconu, S., et al., 1995). Aceste forme sunt prezente in cazul
disfunctionalitatii mediului acvatic si sunt toxice pentru organismele vii.
In general formele dizolvate ale azotului se formeaza in apa in special in urma
descompunerii si a mineralizarii compusilor proteici proveniti din diferite surse.
Conditiile create de agricultura moderna, urbanizarea si industrializarea au dus la
perturbarea acestui circuit si la o crestere considerabila a cantitatii lor, atat din surse
difuze, cat si punctiforme, in apele de suprafata si cele subterane. Aportul de azot, alaturi
de cel de fosfor, mai ales in sistemele lentice (sisteme stagnante), a dus la aparitia
fenomenului de eutrofizare. Acest fenomen si cel opus acestuia, oligotrofizarea apelor,
sunt procese care se produc si natural, dar foarte lent, in secole. Ritmul lor de crestere,
insa a fost accelerat in ultima perioada si a dus la degradarea unor ecosisteme intr-un timp
foarte scurt. Cresterea concentratiei azotului si fosforului in apa determina o inmultire
rapida a algelor, iar in zonele litorale din lacuri si alte ape de adancime mica a macrofitelor
acvatice.
In practica se foloseste Raportul Redfield pentru a estima raportul intre N si P (16 : 1)
care, in general este echivalat cu cel al valorilor nitratilor si fosfatilor din apa. Modificarea
raportului este datorat dereglarii cantitatilor de nutrienti si deci la alterarea starii biologice a
ecosistemului (biomasa planctonica, compozitia speciilor, dinamica lantului trofic).
Pentru stabilirea calitatii apei, din multitudinea caracteristicilor fizice, chimice si
biologice care pot fi stabilite prin analize de laborator se utilizeaza practic un numar limitat,
considerate mai semnificative.
Sistemul mondial de supraveghere a calitatii apelor presupune urmatoarele:
i) clasificarea indicatorilor de calitate ai apei, ii) concentratiile maxime admisibile pentru
acestia precum si iii) metodele standardizate pentru determinarea lor.
In tabelul 1 sunt prezentate urmatoarele forme de azot (si fosfor) ce sunt analizate,
din punct de vedere al monitorizarii calitatii apei:
Prin analiza chimica se stabilesc cantitativ formele de azot mineral si azot organic,
iar prin insumarea acestora se determina azotul total din apa:
- - +
Ntotal = NO2 +NO3 + NH4 + Norg.
Valori ce caracterizeaza o stare foarte buna si buna a apei, admise conform Ordin
161/2006, sunt cele corespunzatoare clasei I si II de calitate si mentionate in tabelul de
mai sus.
Amoniu NH4+ – existenta ionului amoniu in apa poate indica o contaminare recenta cu
produsi de descompunere celulara sau deversari de ape uzate de la unitati zootehnice sau
de la siroirea de pe campuri fertilizate cu substante pe baza de azot (azotat de amoniu
NH4NO3, uree).
-
Azotitii NO2 - reprezinta prima treapta de oxidare a amoniului; prezenta ionilor NO2- in
apa, poate indica o contaminare recenta si existenta unor produse reducatoare.
Continutul de azotiti trebuie corelat cu cel de azotati NO3-, substantele organice si
indicatorii bacteriologici.
Azotatii NO3- - reprezinta stadiul avansat de oxidare al amoniului, azotatii semnaland o
impurificare mai veche.
Azotul din nitrati, la fel ca si cel din nitriti sau amoniac, constituie un element nutritiv
pentru plante si, alaturi de fosfor, este folosit la cultura intensiva în agricultura. Prezenta
nitratilor în apele naturale se poate explica prin contactul apei cu solul bazinului hidrografic.
Provenienta poate fi de origine organica, din procesele de mineralizare a
proteinelor sau poate fi de origine minerala, ape de pe terenuri fertilizate cu ingrasaminte
minerale sau ca rezultat al unor procese biochimice.
Normele de calitate pentru apa de suprafata si potabila limiteaza acest indicator,
deoarece in concentratii mari si in conditii de hipoaciditate pot fi transformati in nitriti NO2-,
de 50 de ori mai toxici.
Prezenta NO2- si NO3- in concentratii mari in apele poluate cu materie organica ce
contine gruparea NH2, conduce la formarea nitrozoaminelor, cancerigene pentru mamifere.
Azotul organic – in apa se gaseste sub forma coloidala sau ca molecule de
aminoacizi provenite din cadavrele organismelor hidrobionte. De asemeni, prin activitatea
lor metabolica organismele acvatice secreta compusi cu azot precum aminoacizi,
polipeptide, uree, hidroxilamina etc.
-
La apele de suprafata exista un raport intre azotul mineral (NH4+, NO3-, NO2 ) si cel organic
si acesta este dat de relatia: NT= 0,8 Nmin. + 0,2 Norg (Varduca A.,1997).
Compusi ai fosforului - Un alt nutrient cu rol esential in functionarea ecosistemelor
este fosforul. In apele de suprafata, fosforul se gaseste sub forma de fosfor organic, de
PO43- dizolvat si de fosfor fixat pe particule aluvionare.
Prezenta fosforului in ape este legata de siroirea apelor pe campuri fertilizate cu
ingrasaminte fosfatice si impurificarea cu ape uzate menajere (urina si detergentii contin
mari cantitati de fosfor), de la unitati zootehnice si de la degradarea biochimica a
microorganismelor vegetale si animale, fiind unul din constituentii de baza ai
microorganismelor vegetale si animale. Continutul de fosfati în apele naturale este relativ
redus (0,05 – 0,5 mg P/l. Concentratii mai mari de 0,5 mg/l P exprimat în PO43- în apele de
suprafata pot sa constituie un indiciu asupra poluarii de origine animala, mai ales daca se
coreleaza cu dezvoltarea faunei microbiene, pot determina eutrofizarea progresiva a
lacurilor, prin favorizarea dezvoltarii algelor.
Clorofila "a", pigmentul verde al plantelor, este folosita in primul rind ca indicator al
abundentei fitoplanctonului, aflat in relatie directa cu cresterea concentratiei de nutrienti din
apa.
Datorita cresterii concentratiilor de azot si fosfor (sub diferite forme ionice) intervin
modificari ale tuturor indicatorilor fizico-chimici, mai ales cresterea valorilor concentratiilor
acestora, rezultatul fiind inrautatirea calitatii apei, iar in cazul potabilizarii ei la majorarea
costului investitiilor alocate tratarii.
12,000 V. Enei
av. Negresti
10,000
av confl Crasna
Crivesti (av.
8,000
Confl. Tutova)
Umbraresti
6,000 ord 161/2006,
cls. II
4,000
2,000
0,000
Pentru ionul azotit, cea mai mare valoare, 0,905 mg N/l, s-a inregistrat la Crivesti
(av. Confl. Tutova). In general, concentratia ionului azotit creste din amonte spre aval pana
in sectiunea Crivesti, aval confluenta Tutova, dupa care scade, in sectiunea Umbraresti
inregistrandu-se o valoare medie a concentratiei de 0,098 mg N/l. Exceptie face anul 2009
in care s-au inregistrat valori foarte ridicate si in sectiunea „aval confluenta Crasna” cu o
valoare maxima de 1,166 mg N/l (figura 3.
sectiuni Barlad, N-NO2
mg/l
1,100
1,000 V. Enei
0,900
0,800 av. Negresti
0,700 av confl Crasna
0,600
0,500 Crivesti (av. Confl.
0,400 Tutova)
Umbraresti
0,300
0,200 ord 161/2006, cls. II
0,100
0,000
2007 2008 2009
7,00
6,00
V. Enei
5,00
av. Negresti
av confl Crasna
4,00
Crivesti (av. Conf l.
Tutova)
3,00 Umbraresti
1,00
0,00
2007 2008 2009
6,00
5,00
V. Enei
4,00 av. Negresti
av conf l Crasna
1,00
0,00
2007 2008 2009
7 2
6
5 1,5
mg N/l
m.c./s
4 N-NO3
1
3 Debit m.c/l
2 0,5
1
0 0
I III V VII IX XI
luni