Tainele mormântului princiar de la Agighiol

Printre piesele descoperite, din argint şi aur, se remarcă un coif, două cnemide (apărătoare
de picior), două pocale(ryton), cinci phiale (vase plate gen cupe străchini),din care una cu
inscripţie, numeroase aplice de diferite forme şi decorate cu motive zoomorfe (animaliere),
nasturi butoni şi mărgele. În afara acestor obiecte s-au mai descoperit circa 100 vârfuri de săgeţi,
din bronz, diferite piese din fier şi bronz – cuţit, vârf de lance, inel, două bile din piatră, o cană
locală, două amfore întregi şi una fragmentară, precum şi câteva fragmente de vase greceşti cu
figuri roşii.
Inventarul, deosebit de fastuos, se compune din obiecte de aur, argint, fier, bronz şi ceramică.
Analize artefacte din tezaurele princiare Traco-Getice de la Agighiol ,în ultimii 100 de ani,
mai multe descoperiri arheologice întâmplătoare, de mare răsunet public la vremea lor si, de-a
lungul timpului, cu considerabile consecinţe în cercetarea istorico arheologică, au venit să
contureze o grupă de monumente bine documentate cantitativ şi calitativ, omogene, concentrate
în principal în regiunile sudice ale României (Muntenia, Oltenia, Dobrogea) şi provenind, în
mare, din sec. V-II i.Hr. sau, exprimat în termeni istorici, din prima epocă de înflorire
economică, socială, militar-politică şi cultural-religioasă a societătii locale geto-dace.

Mormântul princiar de la Agighiol (jud. Tulcea) este o descoperire întâmplătoare, din

primăvara lui 1931, cu ocazia exploatării iniţial ilegale a pietrei dintr-un tumul funerar, când au
fost descoperite piesele de argint si aur; după ancheta oficială din martie-aprilie, săpături
conduse de I. Andrieşescu (ajutat de studentul D. Berciu), în perioada 17 oct. – 5 nov. 1931, au
identificat dromosul, cele două camere funerare (pentru 2 persoane) şi camera celor 3 cai
sacrificaţi, recuperând resturi din inventar. Detalii necunoscute până acum se găsesc în sus-
menţionatul Carnet de însemnări al Profesorului Ioan Andrieşescu.

Intr-o expeditie Andriesescu exploatează piatra cu localnici. În după-amiaza zilei de 21

martie găseşte, împreună cu doi consăteni cu care sapă, sub o piatra, o serie de obiecte de argint
– două figuri omeneşti de cca. 25 cm (cnemidele), două pahare, patru castroane (phialele), mai
multe paftale şi nasturi, precum şi un coif turtit, plus bucăţi de fier ruginite şi vârfuri de săgeţi
oxidate. Ia obiectele acasă şi a doua zi, 22 martie, le predă autorităţilor la Tulcea. Este anunţat
Muzeul de Antichităţi din Bucureşti şi pe 18 aprilie se deplasează la faţa locului profesorul
Andriesescu împreună cu un colaborator (Paul Nicorescu). La Tulcea şi Agighiol cei doi verifică
şi copiază declaraţiile din timpul anchetei si examinează artefactele.

Mai trebuie lămurită problema osemintelor omeneşti găsite în tumulus – în carnetul lui
Andrieşescu se vorbeşte întâi de un singur craniu şi de multe oase împrăştiate iar într-o etapă
finală a investigaţiilor din octombrie-noiembrie 1931 apare informaţia atribuită lui Berciu
(Andrieşescu pune semn de întrebare, reflectând îndoiala sa) că e vorba de două schelete. Peste
cca. 30 de ani, Berciu vorbeşte într-un prim articol din “Pontica” de un schelet feminin şi de unul
al unui tânăr de cca. 17 ani, dar în cartea sa ulterioară nu mai menţionează scheletele. Va trebui
văzut dacă aceste schelete mai există şi dacă pot fi analizate antropologic. Faptul că în mormânt
s-au găsit multe vârfuri de săgeţi din bronz ar putea sugera un mormânt de tip “amazoane” –
“prinţese” războinice estice (scite? sarmate?), dar nu se poate fantaza fără dovezi ştiinţifice cum
ar fi analiza scheletelor.
Din păcate, oasele s-au pierdut înainte de a fi realizate analize antropologice, dar se bănuiește că
era vorba de un bărbat, a explicat istoricul George Trohani pentru GreatNews. Cel mai probabil,
așa cum lasă să se înțeleagă piesele din metal prețios (argint și argint aurit) alături de care a fost
îngropat defunctul, mormântul îi aparținea unei căpetenii militare din zonă.

În altă încăpere au fost descoperite trei schelete de cai. Înmormântarea cailor era un obicei
practicat de mai multe populații din jurul Mării Negre, el întâlnindu-se la sciți, perși sau traci,
mai spune Trohani.

Cea mai spectaculoasă piesă din tezaurul de la Agighiol este coiful din argint aurit. Astfel de
coifuri din aur sau argint s-au descoperit numai în lumea tracă de la nord de Dunăre, arată
istoricul. La sud de Dunăre, toate coifurile descoperite pentru această perioadă sunt din bronz și
sunt diferite ca formă, completează el.

Interesant este că ele nu erau folosite în luptă. Erau doar piese de paradă menite să impresioneze,
explică Rodica Oanță-Marghitu, muzeograf la Cabinetul de Numismatică și Tezaur al MNIR. În
primul rând, coiful era prea subțire pentru a-l proteja pe cel care îl purta. În al doilea rând, era
din argint: „În momentul în care intri în luptă cu o astfel de piesă ești victimă sigură. Toată
lumea ar fi vrut să te jefuiască”, spune Oanță-Marghitu.

Alături de coif, căpetenia înmormântată la Agighiol avea și alte obiecte: vase, cnemide
(apărătoare pentru partea de jos a picioarelor) sau mici aplice folosite pentru a prinde hainele sau
obiectele necesare la înhămarea cailor.

Unul dintre aceste vase are o inscripiție incizată, care îl pomenește pe un anume Kotios. Acest
personaj ar putea fi defunctul înmormântat la Agighiol sau artizanul care a făcut vasul.

Cercetătorii cred că meșterii care au creat aceste piese erau itineranți și călătoareau de-o parte și
de alta a Dunării. „Prea ai același tip de piese pe un spațiu foarte mare”, spune Trohani. Despre
acești meșteri, Trohani spune că erau traci, dar că aveau școală grecească: „Piesele grecești sunt
mult mai elaborate, mai bine finisate, cu o atenție mai mare pentru detaliu”.