Contractul de franciză (franchising)

Legea nr.79/1998 pentru aprobarea OG nr.52/1997 privind regimul juridic al francizei

1. Noțiune
Contractul de franciză este o creaţie a comercianţilor din Statele Unite ale Americii care au fost
nevoiţi să găsească o nouă soluţie de comercializare a automobilelor, care să nu contravină
dispoziţiilor legislaţiei anti-trust, adoptată la finele secolului al-XIX-lea.
Contractul de franciză, reprezintă acordul prin care o parte, denumită francizor transmite unei
alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o
tehnologie sau un serviciu, în schimbul plății unei sume de bani plătită inițial sub forma unei taxe
(pentru intrarea în rețeaua de franciză), și a unor redevenţe plătite periodic.

2. Elementele constitutive ale francizei

Sistemul de franciză, bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice sau juridice, este
alcătuit din marca francizorului, din know-how aferent acesteia (realizat şi perfecţionat continuu
de franchizor în desfăşurarea activităţii sale profitabile), precum şi din asistenţa tehnică comercială
acordată de franchizor. Acest sistem de realizare a afacerilor trebuie să poată fi aplicat şi de alte
persoane fizice sau juridice, pe baze contractuale, ori de câte ori aceste persoane desfăşoară în nume
şi pe cont propriu activităţi identice cu cea a franchizorului, sub directa îndrumare a acestuia din
urmă.
1. Marca (de comerţ, de servicii sau de fabrică) este acel semn distinctiv, constând dintr-un
cuvânt, un semn reprezentat grafic, menit să identifice şi să diferenţieze produsele, lucrările sau
serviciile unui profesionist de cele identice sau asemănătoare care aparţin altor profesioniști,
garantând o calitate definită şi constantă a acestora, semn susceptibil de a forma, în condiţiile legii,
obiectul unui drept de proprietate industrială.
2. Know-how-ul reprezintă un ansamblu de cunoştinţe tehnice nebrevetabile sau nebrevetate,
prezentând o noutate relativă şi subiectivă, referitoare la fabricarea, funcţionarea, întreţinerea sau
comercializarea unor mărfuri sau privitoare la elaborarea şi punerea în lucrare a unor tehnici ori
procedee. Constă într-un ansamblu de formule, definiții tehnice, documente, desene și modele, rețele

1
și procedee și a altor elemente asemănătoare, care servesc la fabricarea și comercializarea unui
produs sau prestării unui serviciu.
3. Asistenţa tehnică comercială acordată beneficiarului constă într-un ansamblu divers de
activităţi desfăşurate de franchizor, atât la momentul încheierii contractului, cât şi pe întreaga durată
de executare a contractului.
- Asistenţa tehnică se referă îndeosebi la modul de exploatare a franchizei, de punere în practică
a metodelor şi procedeelor concepute de franchizor în cadrul propriei sale afaceri. Asistenţa tehnică
este o parte esenţială a contractului, în absenţa acesteia beneficiarul nu are posibilitatea să realizeze
afacerea în mod corect şi eficient şi riscă să nu îşi poată executa obligaţiile ce-i revin în temeiul
contractului;
- Asistenţa comercială vizează îmbunătăţirea exploatării întreprinderii beneficiarului şi este
obligatorie numai în măsura în care este prevăzută expres în contract. În acest sens, franchizorul va
transmite informaţii cu privire la comercializarea bunurilor şi serviciilor ce fac obiectul contractului,
va întreprinde acţiuni de publicitate şi de promovare a afacerii.
În funcţie de specificul fiecărui beneficiar (stabilit pe baza analizelor făcute asupra activității
economice desfășurată de acesta dar şi asupra mediului în care operează) franchizorul va desfăşura
şi o serie de activităţi menite să îl ajute efectiv pe beneficiar, anume: asistenţă financiară, consiliere
complementară specificului activităţii (privitoare la modul de organizare a gestiunii, consiliere
fiscală, juridică), precum şi asistarea beneficiarului în dificultate.

3. Caractere juridice
Contractul de franciză se caracterizează prin următoarele trăsături :
a) Este un contract sinalagmatic, în temeiul căruia părţile şi-au asumat obligaţii reciproce şi
interdependente corelativ: franchizorul îşi asumă obligaţia esenţială de a transmite dreptul de
utilizare a francizei, iar beneficiarul se obligă să plătească sumele de bani aferente (taxa de intrare
şi redevenţele) şi să respecte regulile şi procedeele francizorului în desfăşurarea activităţii, astfel
incât să păstreze identitatea mărcii şi renumele comercial ale francizorului (eventual ale reţelei de
franchising).
b) Contractul de franciză este cu titlu oneros având în vedere că fiecare din cei doi parteneri îşi
asumă obligaţii în scopul obţinerii unui avantaj material; astfel francizorul obţine contravaloarea
francizei (adică taxa de franchising şi redevenţele), iar beneficiarul obţine profit din desfăşurarea
unei activităţi sub marca franchizorului şi aplicând procedeele şi metodele de succes ale acestuia.

2
 c) În cadrul contractului de franciză, caracterul comutativ decurge din dispoziţiile legale în care
se prevede că trebuie să se definească fără ambiguitate obligaţiile şi responsabilităţile fiecărei părţi,
precum şi orice alte clauze ale colaborării.
Acest caracter juridic capătă valenţe specifice, deoarece reglementările în materie prevăd în
sarcina franchizorului şi o obligaţie de informare precontractuală a beneficiarului, care să îi permită
acestuia din urmă să evalueze încă din faza negocierilor coordonatele obligaţilor ce urmează să şi le
asume.
d) În ceea ce priveşte caracterul numit al contractului trebuie să menţionăm faptul că acesta este
reglementat prin dispoziţiile legii.
e) Contractul de franciză este prin definiţie un contract cu executare succesivă, care se bazează
pe o relaţie de durată între parteneri, luând în considerare specificul intereselor urmărite de părţi
prin încheierea acestuia şi natura activităţilor ce se desfăşoară în temeiul acestuia. Între părţi se
stabileşte un raport de colaborare continuă, care se concretizează în îndeplinirea unor obligaţii care
prin natura lor constau în prestaţii succesive; astfel francizorul acordă dreptul de a utiliza franciza
în desfăşurarea activităţii, iar beneficiarul se obligă la plata periodică a redevenţelor, (la care se
adaugă investiţiile realizate în executarea contractului). Pe cale de consecinţă, contractul de franciză
se încheie pentru o perioadă de timp suficient de lungă care să îi permită beneficiarului să îşi
amortizeze investiţiile.
f) Având în vedere că franciza reprezintă o modalitate prin care părţile urmăresc ca prin efort
comun să obţină anumite rezultate, acest contract prezintă şi caracter intuitu personae, fiind încheiat
de părţi numai în considerarea calităţilor lor personale, identificate în cadrul unui proces complex
de evaluare reciprocă. Astfel, franchizorul selecţionează cu mare atenţie şi acceptă numai un
beneficiar, care prezintă anumite calităţi, considerate a fi cele mai potrivite. Şi beneficiarul, în timpul
negocierilor, prin informaţiile ce îi sunt puse la dispoziţie de francizor, stabileşte dacă acesta (şi
reţeaua de franciză), dar şi activitatea ce urmează a fi desfăşurată, corespund intereselor sale.
g) În sfârşit, contractul de franciză este un contract consensual, care ia naştere în mod valabil
prin simplul acord de voinţă al părţilor. Evident, complexitatea sa şi diversitatea prestaţiilor a căror
executare se derulează în timp impun încheierea contractului în formă scrisă.

4. Încheierea contractului
Părțile contractante trebuie să îndeplinească anumite condiții prevăzute de lege, astfel:
 Francizorul

3
 - este titularul drepturilor asupra unei mărci înregistrate, pentru o perioadă de timp cel puţin egală
cu durata contractului de franciză,
- deţine şi exploatează o activitate comercială pe o anumită perioadă, anterioară lansării reţelei
de franciză,
- a pus la punct un ansamblu de metode şi procedee în vederea exploatării sau dezvoltării unei
afaceri, produs sau serviciu, unei tehnologii pe care le-a pus în practică în cadrul unităţii sale, înainte
de a acorda dreptul de a fi utilizate de beneficiari,
- utilizează personal mijloace financiare pentru promovarea mărcii sale, a cercetării şi inovaţiei,
asigurând viabilitatea şi dezvoltarea francizei.
 Beneficiarul
- este un profesionist independent juridic şi financiar de francizor,
- este selectat de francizor în perioada precontractuală
- aderă la principiul omogenităţii reţelei de franciză, aşa cum este stabilit de franchizor.
Beneficiarul este obligat să facă cunoscut, printr-o publicitate adecvată, că este o persoană
independentă din punct de vedere financiar (şi juridic) în raport cu francizorul sau cu alte persoane.
Încheierea contractului de franciză este precedată de o fază precontractuală, de informare
reciprocă, care are ca scop să permită fiecărei părţi să-şi confirme decizia de a colabora.
 Francizorul se obligă să furnizeze informaţii despre:
a. experienţa dobândită şi transferabilă;
b. condiţiile financiare ale contractului -
c. obiectivele şi aria exclusivităţii acordate;
d. durata contractului,
e. condiţiile reînnoirii, rezilierii, cesiunii acestuia.
Publicitatea pentru selecţionarea beneficiarilor trebuie să fie lipsită de ambiguitate şi să nu
conţină informaţii eronate.
 Beneficiarul trebuie să facă dovada cu privire la competențele solicitate de francizor,
respectiv calități manageriale și situaţia sa financiară reală, pentru a asigura o gestiune
eficientă a afacerii.

5. Conţinutul contractului de franciză

Legiuitorul a statuat că în contractul de franciză trebuie să se prevadă următoarele clauze:
- obiectul contractului (bunurile şi/sau serviciile furnizate franchisee-ului);

4
- drepturile şi obligaţiile părţilor;
- condiţiile financiare – (elemente care permit beneficiarului să facă un calcul al rezultatului
previzionat şi să-şi întocmească planul financiar);
- durata contractului - (termenul va fi fixat astfel încât să permită beneficiarului amortizarea
investiţiilor) ;
- condiţiile în care sunt utilizate de către franchisee a semnelor distinctive ce aparţin franchisor-ului;
- dreptul franchisor-ului de a dezvolta conceptul său de franchising;
- clauzele privind recuperarea de către franchisor a elementelor corporale sau incorporale care îi
aparţin, în caz de încetare a contractului, înainte de termenul prevăzut;
- condiţiile de modificare, prelungire şi reziliere;
- clauza de non-concurenţă necesară protejării know-how-ului, care prin definiție are un caracter
strict secret.

6. Efectele contractului de franciză

I. Obligațiile francizorului
 Obligaţia de transmitere a folosinţei mărcii
Unul din elementele esenţiale ale francizei este marca francizorului care se bucură de notorietate,
adică de capacitatea de a fi recunoscută de clientela care va continua să achiziţioneze produsele sau
serviciile care sunt identificate cu aceea marcă, indiferent de comerciantul care le furnizează efectiv.
În acest fel, beneficiarul se bucură încă de la început de o clientelă potenţială deja captată.
 Obligaţia de comunicare a know-how-ului
Transmiterea know-how-ului este o obligaţie de a face şi presupune atât comunicarea
informaţiilor privind metodele şi tehnicile de realizare a afacerii, cât şi pregătirea beneficiarului, a
personalului acestuia implicat în executarea contractului, în vederea punerii în practică a acestor
tehnici. De regulă, în vederea îndeplinirii obligaţiei de comunicare a know-how-ului, francizorul
alcătuieşte manuale operaţionale în care sunt precizate informaţiile, sunt descrise procedeele şi
metodele sale, pe care le remite beneficiarului.
 Obligaţia de acordare a asistenţei tehnice şi comerciale beneficiarului
Pe lângă asistenţa strict legată de comunicarea know-how-ului, francizorul acordă beneficiarului
asistenţă tehnică comercială pe întreaga durată a contractului în vederea reuşitei afacerii acestuia
din urmă. Succesul sistemului de franciză constă, în mare măsură, în menţinerea calităţii cu care
produsele şi/sau serviciile au fost lansate pe piaţă şi apoi de reuşita adaptării lor calitative la

5
exigenţele mereu în schimbare ale pieţei. În acelaşi timp, conceptul de franciză implică un proces
permanent de specializare, care se realizeză cu ajutorul francizorului.
 Obligaţia de a perfecţiona continuu sistemul de franciză.
Francizorul este obligat să îmbunătăţească continuu sistemul de franciză, adaptându-l la noile
cerinţe ale clientelei, având în vedere şi faptul că know-how-ul prin definiţie evoluează, păstrând
însă identitatea proprie a sistemului şi a reţelei de franciză.
 Obligaţia de a veghea la păstrarea notorietăţii mărcii sale
Francizorul trebuie să depună toate eforturile în vederea creşterii puterii de atracţie a imaginii şi
a renumelui mărcii sale prin campanii publicitare adecvate, reînnoite cu regularitate, realizate atât
la nivel national, cât şi internaţional.

II. Obligațiile beneficiarului

 Obligaţia de remunerare a francizorului
De regulă, beneficiarul este obligat să achite la început o sumă de bani cu titlu de taxă de intrare
în rețeaua de franciză, care poate fi determinată în sumă absolută sau forfetară. Această plată este
justificată de faptul că beneficiarul, încă înainte de a începe efectiv desfăşurarea activităţii,
beneficiază de asistenţă din partea francizorului, de o pregătire iniţială (deci de comunicare de know-
how), precum şi de alte servicii.
De asemenea, beneficiarul are obligaţia de a vărsa o redevenţă periodică, pe durata contractului
de franciză, care reprezintă contravaloarea dreptului de utilizare a mărcii (şi a semnelor distinctive
ale francizor-ului), a know-how-ului aferent acestei mărci şi a asistenţei furnizată. În principiu,
cuantumul acestei redevenţe reprezintă un procent din cifra de afaceri a beneficiarului, realizată ca
urmare a utilizării mărcii licenţiate şi diferă de la un contract la altul.
 Obligaţia de a utiliza marca francizorului potrivit cu indicaţiile primite şi numai în scopul
pentru care i-a fost licenţiată. Beneficiarul va putea aplica marca francizorului numai pe
acele produse sau o va ataşa numai acelor servicii care au fost stabilite expres de francizor.
 Obligaţia de a păstra bunul renume al mărcii francizorului.
Beneficiarul va respecta standardele de calitate şi toate regulile privind activitatea de producere
şi comercializare a produselor sau de prestare a serviciilor, desfăşurată sub marca francizorului.
 Obligaţia de confidenţialitate.
Beneficiarul, precum şi personalul acestuia, care iau cunoştinţă de secretele comerciale, tehnice
şi de altă natură ale francizorului, cuprinse în know-how, au obligaţia de a păstra secretul

6
informaţiilor şi metodelor, de a nu le divulga terţilor şi/sau de a nu le utiliza în alte scopuri, decât
cele pentru care le-au fost dezvăluite, şi nici în scopuri proprii, fără consimţământul francizorului.
Interdicţia se referă îndeosebi la divulgarea informaţiilor calificate ca secrete, iar nu la utilizarea
acestora, în scopul pentru care le-au fost dezvăluite.

III. Reţeaua de franciză

Unul dintre cele mai importante efecte ale contractului de franciză, dacă nu cel mai important, îl
constituie crearea reţelei de franciză, adică a unui sistem convenţional care funcţionează după reguli
proprii, stipulate, în cea mai mare parte prin acest contract.
Reţeaua de franciză este definită de lege ca fiind un ansamblu de raporturi contractuale stabilite
între un francizor şi mai mulţi beneficiari în scopul promovării unei tehnologii, unui produs sau
serviciu, precum şi pentru dezvoltarea producţiei şi distribuţiei unui produs sau serviciu.
Executarea obligaţiilor asumate prin contract de către fiecare beneficiar dă viaţă reţelei, constituie
modalitatea de concretizare a acesteia. În acest sens, legea prevede că fiecare membru al reţelei de
franciză trebuie să o exploateze astfel încât să permită păstrarea identităţii şi renumelui reţelei pentru
care francizorul este garant.
Însă, francizorul este cel care organizează această structură economico-juridică şi veghează la
funcţionarea şi dezvoltarea sa, asigurând o repartiţie optimă între beneficiari atât din punct de vedere
geografic, prin atribuirea unui teritoriu pentru desfăşurarea activităţii, cât şi din punct de vedere
managerial, prin impunerea unui anumit mod de lucru tehnologic prin obligarea fiecărui beneficiar
de a respecta întocmai know-how-ul şi din punct de vedere publicitar prin adoptarea unei reclame
unitare pentru promovarea produselor sau serviciilor etc.

7. Încetarea contractului de franciză

Încetarea contractului de franciză poate interveni: fie prin împlinirea termenului pentru care a
fost încheiat (în condiţiile în care părţile nu îl prelungesc), fie prin rezilierea contractului.
Contractul de franciză ajuns la termen este considerat prelungit de drept dacă francizorul nu
înştiinţează pe beneficiar asupra intenţiei sale de a nu reînnoi contractul, acordând în acest sens un
preaviz suficient de mare.
Ca orice contract sinalagmatic, şi contractul de franciză implică rezilierea pentru neexecutarea
culpabilă a obligaţiilor asumate de una din părţi. Însă, în acest caz, legea impune menţionarea în
contractul de franciză a condiţiilor de reziliere, precum şi a circumstanţelor care pot să determine o

7
reziliere fără preaviz, dar şi obligaţia francizorului de a notifica în scris beneficiarului orice
încălcarea a obligaţiilor sale şi acordarea unui termen rezonabil de remediere, prealabil rezilierii.
Francizorul va înştiinţa pe beneficiar, condiţiile în care va putea să opereze cesiunea drepturilor
decurgând din contract, în special condiţii de desemnare a unui succesor. În acest caz, se poate
recunoaște un drept de preemţiune, dacă este în interesul menţinerii sau dezvoltării reţelei de
franciză.
Din momentul în care contractul de franciză a încetat să îşi producă efecte, beneficiarul nu mai
are dreptul de a utiliza marca, (celelalte semne distinctive, eventual şi alte drepturi de proprietate
industrială) şi nu mai poate aplica know-how-ul aferent mărcii francizorului.
La încetarea contractului, relațiile post contractuale se vor baza pe regulile unei concurențe loiale.
Francizorul poate să impună anumite obligații prin care să se asigure păstrarea caracterului
confidențial al afacerii, dar mai ales caracterul strict secret al know-how-ului.