Alfabetul Limbii Franceze

Alfabetul limbii franceze conţine 26 de litere:

ABCDEFGHIJKLMNOPQRSTUVWXYZ

Există cinci accente/diacritice în limba franceză.

Litera Y poate fi fie consoană fie vocală, în funcţie de poziţia din cuvânt: dacă se găseşte la începutul
silabei este consoană, altfel este vocală.

Tabelul următor cuprinde exemple de cuvinte pentru fiecare literă, împreună cu pronunţia cuvintelor
respective:
Accentele Limbii Franceze
Există cinci tipuri de accente în limba franceză:

aigu (acut): ´
doar pe vocala e: événement (eveniment)

grave (grav): `
pe vocalele a, e, u: mère (mamă)

circonflexe (circumflex): ˆ
pe vocalele a, e, i, o, u: hôtel (hotel)

tréma (umlaut): ¨
pe vocalele e, i, u: Noël (Crăciun)

cédille (sedilă): ¸
doar pe litera c: leçon (lecţie)

Un al şaselea accent se foloseşte foarte rar, pentru cuvinte împrumutate, pe litera n: tilde (tilda): ˜
cañon (canion)

Combinaţiile de accente sunt:

àâçéèêëîïôûùüÿ

Există de asemenea 2 ligaturi:

œ / Œ (oe)
œil (ochi)

æ / Æ (ae)
æquo

Pronunţia în Limba Franceză

Dacă un cuvânt se termină în C, R, F sau L (cu excepţia verbelor care se termină în -r), consoana finală se
pronunţă.

Uneori e-ul este tăcut, scurtând astfel cuvintele:

rapid(e)ment (rapid)
lent(e)ment (lent)

Vocalele urmate de M sau N sunt de obicei nazale, cu excepţia cazului în care consoana respectivă este
urmată de o altă vocală. Pronunţia lui n nazal înseamnă ca aerul este expirat pe nas în timpul rostirii
cuvintelor, deci n-ul nu este pronunţat complet:
 enfant (copil)
cent (o sută)
onze (unsprezece)
lundi (luni)

Substantivul
Substantivul denumeşte fiinţe, locuri, obiecte, idei abstracte, etc. În limba franceză substantivele pot fi
proprii sau comune şi pot avea număr şi gen ca şi în limba română. Spre deosebire de limba română, în
limba franceză nu există genul neutru. Substantivele pot avea genul masculin sau genul feminin.

Substantive comune:
une fille = o fată
un garçon = un băiat

Substantive proprii:
France = Franţa
Emmanuel

Este important să cunoşti genul substantivelor pe care le foloseşti, deoarece restul cuvintelor din propoziţie
se acordă în funcţie de acesta. Identifică următoarele părţi de vorbire ajutătoare pentru a recunoaşte genul
şi numarul substantivelor dintr-o propoziţie:

Genul substantivelor poate fi depistat deseori şi în funcţie de terminaţie:

Substantivele care se termină în -age şi -ment sunt de obicei masculine,
iar substantivele care se termină în -té, and -ette, -ure, -sion, -tion, -ence, -ance sunt de regulă feminine.

Substantivele pot avea număr singular sau plural:

un garçon (un băiat) - des garçons (băieţi)
une fille (o fată) - des filles (fete)

În general numărul plural se formează prin adăugarea sufixului -s la forma de bază a singularului.

Există desigur excepţii de la regulă, printre care:

cheapeau (pălărie) - chapeaux (pălării)
jeu (joc) - jeux (jocuri)

Verbul
Verbul este partea de vorbire care defineşte acţiunea într-o propoziţie.
În exemplul următor, verbul este acheter (a cumpăra):
Jaques achète des pommes. (Jaques cumpără mere).
Modurile verbelor din limba franceză sunt:
Personale: Indicativul (l'indicatif), Conjunctivul (le subjonctif), Condiţionalul (le conditionnel) şi Imperativul
(l'impératif)
şi Impersonale: Infinitivul (l'infinitif), Gerunziul (le participe présent) şi Participiul (le participe passé)
Verbele se conjugă în funcţie de mod şi timp. Majoritatea verbelor sunt verbe regulate, ceea ce înseamnă
că se conjugă în acelaşi fel. Există trei categorii de verbe regulate, în funcţie de terminaţie:

În funcţie de terminaţie, verbele se conjugă la timpul prezent prin adăugarea următoarelor terminaţii la
rădăcina lor:
Verbele auxiliare sau verbele ajutătoare sunt verbe care se combină cu verbul principal pentru a forma o
frază verbală. Există două tipuri de verbe auxiliare: comune şi modale. Cele două verbe auxiliare comune
sunt: être (a fi) şi avoir (a avea).

Jaques parle avec Maria. (Jaques vorbeşte cu Maria)

Jaques a parlé avec Maria. (Jaques a vorbit cu Maria)

În prima propoziţie verbul parler este la prezentul simplu. În a doua propoziţie verbul este la timpul trecut
compus, unde verbul auxiliar avoir se combină cu verbul principal: a parlé

Verbele reflexive se conjugă la fel ca verbele normale, doar că înaintea verbului se adaugă un pronume.
Pronumele respective sunt:
me (mă)
nous (ne)
te (te)
vous (vă)
se (se)
se (se)

Următoarele verbe sunt reflexive:

se laver (a se spăla)
se dépêcher (a se grăbi)
se reposer (a se odihni)

Adjectivul
Adjectivul este partea de vorbire care descrie un substantiv sau un pronume.
În limba franceză adjectivul se poziţionează de regulă după substantivul pe care îl defineşte şi se acordă în
gen şi număr cu acesta, la fel ca şi în limba română.

La table est vert. (Masa este verde)

Le pantaloon est bleu. (Pantalonii sunt albaştri)

În general adjectivele feminine se formează adăugând -e la forma de masculin, iar pluralul se formează
adăugând un -s:

Gradele de comparaţie la adjective pot indica ideea de mai mult:

plus [..] que
Jaques est plus calm que François. (Jaques este mai calm decât François)

mai puţin:
moins [..] que
Jaques est moins calm que François. (Jaques este mai puţin calm decât François)

sau la fel:
aussi [..] que
Jaques est aussi calm que François. (Jaques este la fel de calm ca şi François)

Adjectivele neregulate sunt adjective care nu se supun regulilor obişnuite exemplificate anterior.
Pentru adjectivele a căror formă de masculin se termină în -x, femininul se formează schimbând -x cu -se:
ambitieux (ambiţios) - ambitieuse (ambiţioasă)
dangereux (periculos) - dangereuse (periculoasă)
généreux (generos) - généreuse (generoasă)

Pentru adjectivele a căror formă de masculin se termină în -f, femininul se formează schimbând -f cu -ve:
attentif (atent) - attentive (atentă)
impulsif (impulsiv) - impulsive (impulsivă)
naïf (naiv) - naïve (naivă)

Pentru adjectivele a căror formă de masculin se termină în -er, femininul se formează schimbând -er cu -
ère:
cher (drag) - chère (dragă)
étranger (stăin) - étrangère (străină)
premier (prim) - premier (primă)

Unele substantive a căror formă de masculin se termină într-o consoană îşi formează femininul prin
dublarea consoanei înainte de adăugarea literei e:
bon (bun) - bonne (bună)
gros (mare) - grosse (mare)
gentil (blând) - gentille (blândă)

Adverbul
Adverbul defineşte acţiunea verbului şi răspunde la întrebarile cum / când. În limba franceză, majoritatea
adverbelor au terminaţia -ment, care se adaugă formei de masculin singular a adjectivelor din care provin:
rapide -> rapidement (rapid)
sincère -> sincèrement (sincer)
vrai -> vraiment (într-adevăr)

Dacă adverbul provine dintr-un adjectiv a cărui formă de masculin singular se termină în consoană,
terminaţia -ent se adaugă formei de feminin singular a adjectivului:
Unele adverbe au forme diferite faţă de adjectivele din care provin:
bon -> bien (bun)
mauvais -> mal (rău)

Există adverbe care nu provin din adjective, majoritatea lor fiind listate mai jos:
alors (atunci)
après (după aceea)
assez (destul)
aujourd’hui (astăzi)
auparavant (înainte)
aussi (de asemenea)
beaucoup (mult)
bientôt (în curând)
cependant (între timp)
comme (ca)
d’habitude (de obicei)
davantage (mai mult)
de nouveau (din nou)
dedans (înăuntru)
dehors (afară)
déjà (deja)
demain (mâine)
encore (încă, iarăşi)
enfin (în sfârşit)
en retard (târziu)
ensemble (împreună)
ensuite (după aceea)
environ (despre)
exprès (expres)
hier (ieri)
ici (aici)
jamais (niciodată)
là (acolo)
loin (departe)
maintenant (acum)
même (chiar)
parfois (câteodată)
partout (pretutindeni)
peut-être (poate)
plus (mai mult)
plutôt (preferabil)
près (lângă)
presque (aproape)
puis (atunci)
quelquefois (câteodată)
si (atât de)
souvent (des surtout (în mod special)
tard (târziu)
tôt (curând)
toujours (mereu)
tout (în întregime)
tout à coup (dintr-o dată)
tout à fait (complet)
tout de suite (imediat)
très (foarte)
trop (prea mult)
vite (repede)

În general adverbele sunt poziţionate imediat după verbele pe care le modifică.

Gradele de comparaţie ale adverbelor se formează în modul următor:

plus + adverb + que = 'mai ... decât':
Jaques parle plus vite que François. (Jaques vorbeşte mai repede decât François)

moins + adverb + que = 'mai puţin ... decât':

Jaques parle moins vite que François. (Jaques vorbeşte mai puţin repede decât François)

aussi + adverb + que = 'la fel de ... ca':

Jaques parle aussi vite que François. (Jaques vorbeşte la fel de repede ca şi François)

Superlativele adverbelor se formează în modul următor:

le plus + adverb = 'cel mai [mult] ...':
Jaques parle le plus vite. (Jaques vorbeşte cel mai repede)

le moins + adverb = 'cel mai [puţin] ...':

Jaques parle le moins vite. (Jaques vorbeşte cel mai puţin repede)
Pronumele
Pronumele este partea de vorbire care ţine locul unui substantiv (eu, tu, el, ea, ei, ele).

Pronumele sunt de mai multe feluri, în funcţie de roul lor gramatical:

Articolul
Articolul este partea de vorbire care determină înţelesul unui substantiv. Pentru fiecare substantiv poate
exista maxim un articol şi acesta se poziţionează mereu înaintea substantivului. Articolul se acordă în gen
şi număr cu substantivul de care este ataşat.

Articolele sunt de trei feluri:

Articolul hotărât Se foloseşte atunci când substantivul este specific:
Je lis le livre. (Eu citesc cartea)

Articolul nehotărât Se foloseşte atunci când substantivul nu este specific:

Je lis un livre. (Eu citesc o carte)

Articolul partitiv Se foloseşte atunci când substantivul nu are o cantitate determinată:

J'achete du lait. (Eu cumpăr lapte)
Tabelul următor conţine formele adverbelor în funcţie de categoria din care fac parte:
Conjuncţia
Conjuncţia este partea de vorbire care leagă două cuvinte sau fraze împreună.

Conjuncţiile sunt de două feluri:

Conjuncţiile coordonatoare coordonează două părţi de vorbire identice într-o propoziţie:
car (pentru)
donc (aşadar)
et (şi)
mais (dar)
ni ... ni (nici ... nici)
ou (sau)
or (deci)
puis (atunci)

Conjuncţiile subordonatoare fac legătura dintre o propoziţie independentă şi una dependentă dintr-o
frază:
depuis que (de când)
lorsque (atunci când)
parce que (deoarece)
pendant que (în timp ce)
puisque (de când)
quand (când)
que (că)
tandis que (pe când)
Prepoziţia
Prepoziţia este partea de vorbire care stabileşte relaţia dintre substantive sau dintre substantive şi verbe.

Jaques parle à Pierre. (Jaques vorbeşte cu Pierre).

Cele mai întâlnite prepoziţii din limba franceză sunt à (la, cu) şi de (de la, despre).
Acestea se contractă cu articolele hotărâte le şi les în modul următor:
de + le = du
de + les = des
à + le = au
à + les = aux

Articolele hotărâte la şi l' nu se contractă cu à şi de.

Tabelul următor conţine cele mai folosite prepoziţii din limba franceză:
Negaţiile
Negaţia semnifică contradicţia unei propoziţii afirmative.

Negaţiile din limba franceză sunt prezentate în tabelul:

Întrebările
Întrebările în limba franceză se pot forma în trei moduri:

Prin intonaţie - ridicând tonul la sfârşitul propoziţiei

Pierre aime le montagne. (Lui Pierre îi place muntele.)
Pierre aime le montagne? (Lui Pierre îi place muntele?)

Cu ajutorul lui "est-ce que"

"est-ce que" înseamnă "este că". Pus înaintea unei propoziţii afirmative, "est-ce que" o transformă în
interogaţie
Pierre aime la muzique. (Lui Pierre îi place muzica)
Est-ce que Pierre aime la muzique? (Îi place muzica lui Pierre?)

Prin inversiune. Această metodă este considerată cea mai formală dintre cele trei şi constă în inversarea
locurilor dintre verb şi pronumele subiect al unei propoziţii afirmative şi adăugarea unei liniuţe de despărţire
între cele două părţi de vorbire
Tu aimes les pommes. (Ţie îţi plac merele)
Aimes-tu les pommes? (Îţi plac merele?)

Întrebările se pot forma cu ajutorul cuvintelor:

Qui? - Cine?
Quoi? - Ce?
Combien? - Cât?
Comment? - Cum?
Où? - Unde?
Quand? - Când?
Pourquoi? - De ce?
Quel/Quels/Quelle/Quelles? - Care?

Pronume interogativeInterogatia se poate face si cu ajutorul pronumelor interogative.

Pourquoi = de ce?
Comment= cum?
Où= unde?
Quand= cand?
Qui= cine?
Culorile în limba franceză

Numerele în limba franceză

Numeralele Ordinale
Timpul (Data, ora, anotimpurile) în limba franceză
Saluturile în limba franceză