Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Capitolul 2 Anatomie Si Biomecanica
Capitolul 2 Anatomie Si Biomecanica
Segment complex, de o mare importanta functionala, coloana vertebrala este alcatuita din
33 sau 34 de segmente osoase (vertebre), 344 de suprafete articulare, 23 de discuri
intervertebrale si 365 de ligamente cu 730 de puncte de insertie. Asupra coloanei vertebrale
actioneaza nu mai putin de 730 de muschi cu actiune directa. La toate acestea trebuind
adaugate formatiunile nervoase (somatice si vegetative), vasculare, etc.
Corpul vertebral este partea cea mai voluminoasa si are forma unui cilindru scurt, care
prezinta doua fete (superioara si inferioara) si o circumferinta.
Arcul vertebral are o forma neregulata. Posterior si median prezinta o apofiza spinoasa,
lateral doua apofize transverse si deasupra si dedesubt cate doua apofize articulare (in total
patru apofize articulare dispuse vertical). Intre apofiza spinoasa si apofizele articulare se
gasesc lamele vertebrale. Portiunile care leaga arcul vertebral de corpul vertebral se numesc
pediculi.
Coloana vertebrala se imparte in patru regiuni, fiecare din ele fiind alcatuita, in mod normal,
dintr-un numar fix de vertebre:
– regiunea cervicala: 7 vertebre;
– regiunea dorsala: 12 vertebre;
– regiunea lombara: 5 vertebre;
– regiunea sacrococcigiana: 9 – 10 vertebre;
Suprafetele de sprijin ale corpurilor vertebrale cresc de la o vertebra la alta, forma lor fiind
determinata de solicitarile dinamice, in regiunea cervicala si in cea lombara, diametrul
transversal al corpurilor vertebrale este proportional mai mare decat cel anteroposterior,
ceea ce explica posibilitatile mai mari ale acestor regiuni de a realiza miscarile de flexie si
extensie.
Articulatiile
Intre vertebre se realizeaza o serie de linii articulare, care se clasifica in :
Articulatiile corpurilor vertebrale – Suprafetele articulare ale acestora sunt date de
fetele inferioare si superioare (usor concave). Intre aceste suprafete osoase se gasesc
discurile intervertebrale. Acestea sunt formatiuni fibrocartilaginoase, constituite dintr-o
portiune periferica fibroasa – inelul fibros – si una centrala – nucleul pulpos. Nucleul pulpos
nu are o pozitie fixa, el mobilizandu-se in cursul miscarilor. Deplasarile acestuia sunt
posibile, deoarece este deformabil elastic si expansibil, aceste calitati fiind legate de
continutul de apa. Nucleul se afla astfel intr-o permanenta presiune si este usor de inteles
de ce orice defect al inelului fibros care-l inconjoara permite hernierea lui. Limita inferioara
a discurilor este alcatuita din lamele cartilaginoase, care protejeaza nucleul pulpos de
presiunile excesive. In ceea ce priveste vascularizatia, la individul adult prezenta vaselor de
sange se intalneste numai in conditii patologice. Nutritia cartilajului se face prin imbibitie
prin lamele terminale ale suprafetelor articulare vertebrale. Usor de inteles deci de ce in
conditiile unor solicitari permanente ale articulatiilor intervertebrale discul nu are
posibilitatea unei nutritii corespunzatoare facilitandu-se astfel degenerescenta precoce a
acestuia, (prin diminuarea sau chiar pierderea proprietatilor fizico-chimice ale acestuia).
Cand discul este incarcat, diminueaza in dimensiune si se lateste.
Trebuie remarcat faptul ca nucleul pulpos are o mare forta de imbibitie, marindu-si volumul
in repaus, putand da (prin insumarea maririi volumului tuturor discurilor) o alungire de pana
la 3 cm. a coloanei vertebrale la subiectul tanar, sanatos. Nucleul pulpos nu este inervat.
Inelul fibros este inervat de ramurile nervoase provenite din nervii sinuvertebrali care
inerveaza si ligamentul vertebral comun posterior (aceasta explica si caracterul durerii din
hernia sau tasarea discului intervertebral).
Tehnica unui exercitiu fizic este cu atat mai corecta, cu cat respecta mai mult legile
biomecanice de protectie impotriva solicitarilor discurilor intervertebrale.
Articulatiile lamelor vertebrale – Intre lamele vertebrale nu exista propriu zis articulatii.
Totusi, ele sunt unite prin ligamente speciale denumite ligamente galbene, alcatuite din
fascicule de fibre elastice, care prin structura lor permit apropierea si indepartarea lamelor
vertebrale una fata de alta.
Suprafetele articulare ale atlasului sunt reprezentate de cele doua cavitati glenoide, ce
privesc in sus, inainte si inauntru si au o forma concava in toate sensurile. Toate aceste
patru suprafete articulare sunt acoperite de un cartilaj hialin. Suprafetele articulare sunt
unite intre ele printr-o capsula subtire, intarita de doua ligamente, unul anterior si altul
posterior.
Aparatul ligamentar principal al coloanei vertebrale este alcatuit din doua ligamente
(ligamentul vertebral comun posterior si ligamentul vertebral comun anterior), care
formeaza doua benzi ce se intind pe toata lungimea coloanei vertebrale.
Segmentul motor
La baza mobilitatii coloanei vertebrale se afla segmentul motor, alcatuit din discul
intervertebral si ligamentele acestuia, gaurile de conjugare, articulatiile interapofizare si
apofizele spinoase cu ligamentele lor.
Segmentul motor poate fi impartit intr-un stalp anterior si unul posterior. Stalpul anterior
este mai putin mobil, mai solid, prezinta relativ rare insertii musculare si constituie
elementul principal de sustinere mecanica pasiva a coloanei vertebrale. Stalpul posterior
prezinta numeroase insertii musculare si reprezinta elementul principal motor al coloanei
vertebrale.
Miscarile coloanei vertebrale sunt produse de un mare numar de muschi, care se insera fie
pe coloana, fie la distanta de ea, cum sunt unii muschi ai gatului si muschii abdominali.
Muschii gatului: muschiul sternocleidomastoidian; m. scaleni; m. drept anterior al capului;
micul drept anterior al capului; lungul gatului; (pielosul gatului; splenius al gatului si al
capului; fasciculul superior al m. trapez)
Muschii abdomenului: marele drept al abdomenului; marele oblic al abdomenului; micul
oblic al abdomenului; transversul abdomenului; muschii lomboiliaci (patratul lombelor,
psoasul iliac).
Muschii posteriori ai trunchiului: muschiul trapez; m. marele dorsal; romboidul; unghiularul;
micul dintat posterosuperior; micul dintat posteroinferior; muschii cefei (splenius, marele
complex, micul complex, transversul gatului, marele si micul drept posterior ai gatului,
marele si micul oblic posterior ai gatului); muschii spinali, se gasesc in santurile vertebrale
formate din apofizele spinoase si coaste (m. sacrospinali, paravertebrali) sunt in numar de
trei: iliocostalul, lungul dorsal si spinotransversalul; m. intertransversali si muschii
interspinosi.
CURBURILE COLOANEI
Alte elemente care au rolul de a absorbi solicitarile sunt discurile intervertebrale. Ele nu stau
in tensiune ca ligamentele, ci sub presiune. Intre aceste doua categorii de elemente
anatomice, ligamentele pe de o parte si discurile de alta, supuse unor forte contrare, se
stabileste o anumita stare de echilibru, denumita echilibru intrinsec.
In afara echilibrului intrinsec coloana dispune (dupa cum am mentionat) de un mare numar
de grupe musculare, care prin tonicitatea lor ii asigura si un echilibru extrinsec, corsetul
muscular.
TIPURILE DE TINUTA
Echilibrul coloanei vertebrale nu se realizeaza in acelasi mod la toti indivizii normali. Aceasta
face ca tinuta coloanei vertebrale sa difere de la individ la individ si ea trebuie pusa in
legatura cu accentuarea sau diminuarea curburilor din planul anteroposterior, ca urmare a
gradului de inclinare inainte a bazinului.
Se deosebesc astfel cinci tipuri generale de tinuta:
• Spatele normal. Este tipul de tinuta in care curburile vertebrale prezinta o arcuire
normala. Este tinuta de drepti “ostasesc” , in care inclinarea bazinului este normala.
• Spatele rotund. Este un tip de tinuta foarte frecvent intalnit. Convexitatea dorsala coboara
si cuprinde si vertebrele lombare, iar concavitatea regiunii lombare se micsoreaza si ca
intindere si ca profunzime. Bazinul este inclinat usor inainte si in jos.
• Spatele plat. Este un tip de tinuta mai putin frecvent intalnit. Convexitatea dorsala si
concavitatea lombara dispar, dar inclinarea bazinului ramane mica. Scapulele apar reliefate
inapoi. Acest tip de spate provoaca scoliozele cu evolutia cea mai grava.
• Spatele concav – plat (sau lordotic). Este si mai putin frecvent intalnit. Concavitatea
lombara se accentueaza mult prin inclinarea puternica a bazinului inainte, in timp ce
convexitatea dorsala dispare.
• Spatele concav – rotund. Este tipul de postura cel mai putin intalnit. Concavitatea lombara
se accentueaza, de asemenea mult, dar concomitent se accentueaza si convexitatea
dorsala.
Micile deplasari intervertebrale sunt posibile numai gratie prezentei nucleului pulpos, care
trebuie sa aiba consistenta, forma si asezare normale. Miscarile vertebrale se executa pe
nucleul pulpos ca pe un ax, nucleul jucand rolul unei adevarate bile mecanice (rulment). Se
poate intelege ca pe un astfel de suport toate miscarile sunt posibile; totusi, acestea vor fi
limitate ori calauzite de feluritele conformatii si pozitii ale apofizelor articulare, de
ligamentele coloanei vertebrale si de corsetul muscular al acesteia.
Prin tensiunea lichidului ce se afla intre elementele sale componente, nucleul pulpos are
proprietatea de a fi elastic. Datorita acestei proprietati sunt posibile miscarile coloanei
vertebrale si sunt inlaturate efectele daunatoare ale presiunilor excesive sau ale socurilor
suferite de rahis. Intr-o atitudine de flexie fortata are loc o apropiere a corpurilor vertebrale
– in partea lor anterioara – prin comprimarea partiala a discului in jumatatea lui anterioara
si prin impingerea usoara posterioara a nucleului pulpos, in extensie lucrurile se petrec
invers. Daca nucleul pulpos trebuie considerat rulmentul pe care se executa miscarile
coloanei vertebrale, inelul fibros ramane elementul cel mai important al discului
intervertebral, care rezista fortelor de compresiune si decompresiune.
Din punct de vedere al goniometriei normale coloana vertebrala prezinta miscari complexe
rezultate din micromiscarile cumulate ale tuturor articulatiilor intervertebrale: flexie –
extensie, inclinare laterala, rotatia, si ca o rezultanta a acestora – circumductia.
Sacrul fiind fixat, restul coloanei poate sa execute in intregime o miscare de flexie, dar nu
toate segmentele participa in aceeasi masura. Amplitudinea cea mai mare in flexie se
realizeaza in regiunea cervicala si in cea lombara. Miscarea de flexie are cea mai mare
amplitudine la nivelul ultimelor doua vertebre dorsale si al vertebrelor lombare.
Arcul cu concavitatea anterioara pe care-l formeaza coloana in intregul ei, nu este un arc de
cerc, ci o linie curba, compusa din trei segmente, si anume: unul cu raza mai mica, pe care
il formeaza coloana cervicala, unul cu raza mai mare pe care-l formeaza coloana dorsala, si
unul cu raza mica, al regiunii lombare.
In pozitie ortostatica, muschii care initiaza miscarea de flexie sunt cei ai peretelui
abdominal, mai ales dreptul abdominal si cei doi oblici, psoasul iliac, precum si muschii
subhioidieni si sternocleidomastoidieni. Odata miscarea initiata, grupul antagonist al
extensorilor intra in actiune si gradueaza flectarea trunchiului, invingand fortele
gravitationale.
Miscarea de inclinare laterala are maximum de amplitudine in segmentul dorsal. Cand are
loc si un oarecare grad de rasucire a coloanei, atunci trunchiul se inclina si mai mult lateral.
Miscarea de rotatie este maxima in regiunea cervicala. Coloana dorsala se roteste putin si
numai daca se inclina lateral, in coloana lombara miscarea de rasucire se executa cand
coloana este in extensie, mai ales in segmentul dorsolombar. Cand coloana este flectata,
miscarea de rasucire din segmentul lombar nu este posibila, deoarece condilii vertebrelor
sunt asezati vertical in articulatii si opresc miscarea; din aceeasi cauza, in flexie nu se poate
face nici inclinarea laterala a segmentului lombar.
Miscarea de flexie – extensie se face in jurul unui ax transversal ce trece prin partea
superioara a cavitatilor glenoide ale atlasului, capul actionand pe coloana ca o parghie de
gradul 1, unde forta este data de muschii cefei, rezistenta este data de greutatea capului ce
tinde sa cada inainte, iar punctul de sprijin este pe coloana.