CAPITOLUL I.

NOŢIUNI GENERALE TOPOGRAFICE

1. Masuratori Terestre

Măsurarea si reprezentarea pe plan a formei si reliefului Pamantului a constituit o

preocupare pentru om din cele mai vechi timpuri.Pe masură ce cunostințele omului s-au amplificat
, iar societatea a trecut pe treptele superioare de dezvoltare ,măsurătorile terestre au inceput sa
capete o importanta sporită pentru tot mai numeroase domenii ale activitații umane.

Măsurătorile terestre au evoluat alături de alte ştiinţe ca:matematica, fizica, astronomia,

mecanica cerească şi electronica,care au permis dezvoltarea instrumentelor de măsurare precum
şi ametodelor de prelucrare a măsurătorilor.

- Evoluţia ştiinţifică a matematicii a permis dezvoltarea metodelor de prelucrare şi interpretare a

rezultatelor măsurătorilor;

- Fizica şi electronica au oferit deschideri noi în domeniul aparaturii utilizate la efectuarea

măsurătorilor.

Măsurătorile terestre au o importanţă deosebită atât în dezvoltarea ştiinţifică cât şi în cea

economică.

Masuratorile cuprind următoarele ramuri :

Topografia (topos – loc; graphein – a descrie din limba greacă) se ocupă cu studiul,
măsurarea şi reprezentarea pe planuri şi hărţi a terenului cu toate formele de planimetrie şi de
relief existente. În cadrul măsurătorilor topografice, ce se execută pe suprafeţe mici, nu se ţine
seama de curbura Pământului. Măsurătorile de teren împreună cu reprezentarea lor pe plan se
numesc ridicări topografice. Rezultatul concret al unei ridicări topografice este planul topografic
sau harta topografică, pe care punctele de pe suprafaţa terestră sunt redate prin cele trei
coordonate x, y, h, adică atât în plan cât şi în spaţiu. Ca urmare, în cadrul topografiei se disting
două părti disticte:

- planimetrica, care se ocupa cu reprezentarea planurilor si hartilor a proiectiei orizontale a

obiectelor de suprafata terestra

- altimetria care se ocupa cu reprezentarea reliefului pe planuri si harti

 Topografia inginereasca este ramura masuratorilor terestre care studiaza si rezolva
probleme legate de studiile ingineresti, de proiectare, executie si exploatare a constructiilor.

Termenul inginereasca subliniaza faptul ca aceasta ramura este strans legata de studiul, proiectarea
si exploatarea lucrarilor si constructiilor ingineresti de mare amploare, devenind o parte integranta
a procesului tehnologic de constructii-montaj. In acest domeniu intra si urmarirea comportarii in
timp a constructiilor deja executate, determinandu-se cu precizie deplasarile constructiilor.

Geodezia se ocupa cu studiul , masurarea si determinarea formei si dimensiunilor

Pamantului sau a unor parti intinse din suprafata acestuia, precum si cu determinarea pozitiei
precise a unor puncte fixe de pe teren, ce formeaza reteaua geodezica de sprijin pentru
masuratorile topografice .

Fotogrammetria, se ocupă cu înregistrarea, măsurarea şi reprezentarea obiectelor sau

fenomenelor în spaţiu şi timp, cu ajutorul imaginilor fotografice ale acestora, ce poartă denumirea
de fotograme. Ridicările fotogrammetrice au o largă utilizare în prezent datorită randamentului
superior al procesului de culegere şi prelucrare a datelor, precum şi a metodelor rapide de
întocmire a planurilor topografice sub formă analogică şi mai recent, sub formă digitală.

Cadastrul este sistemul unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică, prin
care se realizează identificarea, înregistrarea, descrierea şi reprezentarea pe hărţi şi planuri
cadastrale a tuturor terenurilor, precum şi a celorlalte bunuri imobile de pe întreg teritoriul ţării,
indiferent de destinaţia lor şi de proprietar.

2.Suprafete Terestre

Din punctul de vedere al măsurătorilor terestre, se definesc următoarele trei suprafeţe :

a.suprafata topografica

b. geoidul

c. elipsoidul
 Fig1.1 Suprafete Terestre

Suprafaţa topografică – este suprafaţa terenului natural, cu toate caracteristicile lui, aşa
cum va fi reprezentat pe hărţi şi planuri. Are forma neregulată şi nu este geometrizată (nu are o
formă matematică ce poate fi descrisă prin relaţii matematice).

Geoidul – este o suprafaţă echipotenţială particulară a câmpului gravitaţional terestru,

asimilată cu suprafa ţa liniştită a mărilor şi oceanelor considerată prelungită pe sub mări şi oceane.
Are o formă uş or ondulată, fiind denumită suprafaţa de nivel zero şi constituie originea în
măsurarea altitudinilor punctelor de pe suprafaţa topografică a Pă mântului. Are o formă neregulată
şi nu este matematizat. Are proprietatea că în orice punct al său este perpendicular pe verticala
VV, respectiv pe direcţia acceleraţiei gravitaţionale, indicată de regulă de firul cu plumb.

3. Suprafete de proiectie

Prin intermediul sistemelor de proiecţie se face trecerea – prin procedee matematice – de

la suprafaţa topografică la suprafaţa plană care este suportul hăr ţii sau planului topografic. Se ştie
că o suprafaţă curbă (gen elipsoid, geoid) nu poate fi transpusă pe plan fără deformarea suprafeţelor
sau unghiurilor.

Pentru România sunt adoptate două sisteme de proiecţie:

►Proiecţia stereografic ă 1970 – STEREO ,70 – cu plan secant unic în centrul geometric al
teritoriului, respectiv zona oraşului Făgăraş . Direcţia nord geografic se alfă pe axa X, iar axa Y
este paralelă cu direcţia ecuatorului.

►Proiecţia Gauss – proiecţie internaţională, cilindrică, conformă, transversală – aceasta

presupune divizarea elipsoidului în 36 de fuse de 6o fiecare. Acestea se desfăşoară de-a lungul
meridianului axial, pe un cilindru imaginar.
4. Descrierea Sistemului de Proiectie Stereografic 1970

Denumirea completă este Sistem de proiecție conform, azimutal, oblic, secant,

stereografic 1970.
Sistemul de proiecţie cartografică stereografic face parte din categoria proiecţiilor cartografice
conforme-perspective, care păstrează nealterate valorile unghiurile dar deformează radial
lungimile.

Fig. 1.2 Proiectia Stereografica conform planului secant unic 1970

r – raza cercului deformaţiilor nule (aprox. 202 km);

H – Adâncimea planului de proiecţie (aprox. 1,39 km);
1, 2, 3,..., 9 – puncte de pe suprafaţa terestră;
1‟, 2‟, 3‟,..., 9‟ – puncte de pe suprafaţa planului de proiecţie Stereografic 1970.
 Fig.1.3 Proiectia Stereografica

În figura de mai sus sunt ilustrate elementele proiecţiei stereografice :

C - centrul de proiecţie;
V - punctul de vedere;
R0 - raza medie de curbură la centrul de proiecţie;
CD - adâncimea planului de proiecţie;
M - un punct pe elipsoid;
m - proiecţia pe planul secant a punctului M;
r - raza cercului de secanţă.

Aşadar, Sistemul Stereografic 1970 este un sistem de proiecţie stereografic cu plan secant
unic, având următorii parametrii de bază:
• coordonatele geografice ale punctului central al proiecţiei:
φ= 46O λ= 25O
• coordonatele geodezice (convenționale) ale punctului central al proiecței, folosite pentru
pozitivare:
Xo=500.000,00m ; Yo=500.000,00m;
• raza medie de curbură a elipsoidului pentru punctul central proiecției:
Ro= 6.378.956,681 m ;
• raza cercului de deformație nulă, R= 201.718 m ;
• adancimea planului secant unic nu fața de planul tangent 7iT în punctul central al proiecției, i=
1.389.478 m.

Atunci rezulta că pentru 1 km măsurat pe planul secant rezultă valoarea constantă numită
″coeficient de reducere la scară". Pentru a obține valoarea unei coordonate X sau Y din planul
tangent in planul secant, este suficient a înmulți coordonata respectivă cu C=0.99975 sau invers,
pentru a transforma o coordonata din planul secant în planul tangent, trebuie împartita la
coeficientul C.
În practică, problema reducerii deformațiilor nu se poate rezolva decat in mică masură prin
adoptarea planului tangent ca plan de referintă unic, intrucât deformațiile ar crește foarte mult
într-un singur sens. De aceea s-a ales planul secant care de fapt injumătătește deformațiile
regionale.
Distanța de 1 km dintre doua puncte situate in zona punctului central al Proiecției Stereografice
1970 în zona centrala a țării va fi mai mică cu 0.25m, iar pe marginea țării mai mare cu 0.50 m
aceste deformații trebuie avute in vedere, in primul rând, la realizarea rețelelor geodezice,
poligonații, reperaj,fotogrametrie,dar și la masuratorile topografice de mare precizie,inclusiv în
cadastrul general pentru zonele de la marginea și din centrul țării.Aceste deformații ale
sistemului de Proiecție Stereografica 1970 pot fi din sistemul stereografic 1970 și anume, prin
sisteme locale cu plane de proiecție secante.

Fig.1.4 Diagrama deformațiilor liniare relative în proiecția Stereo 70

Punctul C de coordonate geografice alea proiectiei este situat in apropirea orasului Fagaras .
 Fig. 1.5 Harta coordonatei geografice C din Fagaras
5. Tipuri de Coordonate
a. Coordonate rectangulare cunoscute de asemenea și sub numele de coordonate carteziene,
redau poziția unui punct atât în plan cât și în spațiu prin intermediul unor axe perpendiculare.

Fig 1.6 Sistem de coordonate rectangulare

b. Coordonate polare este un sistem de coordonate bisimensional în care poziţia punctului în

teren este determinată cu ajutorul unie direcții şi a unei distanţe reduse la orizont D.
 Fig.1.7 Sitem de coordonate polare
Transformarea din coordonate rectangulare în coordonate polare

Transformarea se bazează pe raportare carteziană. Presupunând că se cunosc coordonatele

rectangulare a două puncte (1 şi 2), acestea se vor raporta într-un sistem de axe stereo 70. Se
formează un triunghi dreptunghic şi se observă că ipotenuza reprezintă distanţa redusă la orizont
(D12 ), iar catetele sunt diferenţele de coordonate.

Fig1.8 Transformearea coordonatelor polare in rectangulare

Aceste diferenţe poartă denumirea de coordonate relative şi pot fi exprimate astfel:

ΔX12 = X2 − X1

ΔY12 = Y2 − Y1

Unghiul format dintre axa X și distanța D12 reprezintă de fapt orientarea (θ12 ).

Pentru determinarea coordonatelor polare se vor efectua următoarele calcule:

2 2
D12 = √ΔX12 + ΔY12
 ΔY Y −Y Y2 −Y1
tg θ12 = ΔX12 = X2 −X1 sau θ12 = arctg
12 2 1 X2 −X1

Transformarea din coordonate polare în coordonate rectangulare

Pentru acest tip de transformări se folosesc următoarele formule:

ΔX12 = D12 cos θ12

ΔY12 = D12 sin θ12

Astfel coordonatele rectangulare a unui punct nou pot fi determinate cu ajutorul

coordonatelor rectangulare ale altui punct și coordonatelor relative dintre acestea:

X2 = X1 + D12 cosθ12 Y2 = Y1 + D12 sinθ12

Coordonatele relative se vor calcula cu trei zecimale având ca unitate de măsură metrul, pot
avea semnul + sau – în funcţie de cadranul în care se află orientarea. Coordonatele absolute se
vor calcula tot cu trei zecimale având ca unitate de măsură tot metru.