Sunteți pe pagina 1din 5

Atat sociologia, cat si psihologia sociala, politologia si antropologia se preocupa de identificarea si

cercetarea componentelor societatii umane si a relatiilor dintre acestea.

Societatea globala se compune dintr-un ansamblu de formatiuni sociale, intelese ca retele de


indivizi care au in comun modele culturale sau subculturale, pe baza carora se dezvolta procese de
relativa uniformizare, de distribuire de statute, roluri si functii, precum si orientarea selectiva in
raport cu problemele generale ale societatii.

Principalele tipuri de formatiuni sociale sunt: grupurile, colectivitatile si organizatiile .

Grupurile sunt formatiuni sociale in care indivizii interactioneaza direct, pe baza unor reguli
acceptate si se recunosc ca membri ai unor entitati distincte, intr-un anumit moment si loc.

Colectivitatile au la baza, de asemenea, recunoasterea unor norme si principii comune, dar nu


presupun interactiuni directe intre membri (de exemplu, etniile, credinciosii de un anumit rit
religios).

Organizatiile sunt formatiuni deliberat constituite in vederea atingerii unui anumit scop, prin
folosirea explicita a unor strategii de decizie si control.

In calitatea lor de cadre naturale ale formarii si manifestarii fiintei umane, grupurile constituie
verigile esentiale ale sistemului social global, realizand legatura necesara intre individual si social,
adica dintre planul existentei psihoindividuale si cel al existentei macrosociale.

Oamenii nu pot sa traiasca izolati unii de ceilalti, chiar realitatea sociala se prezinta ca un un sistem
complex de grupuri. Aristotel afirma in antichitate ca omul este o „fiinta sociala” (zoon politikon).

Grupul social este un ansamblu mai mult sau mai putin numeros de persoane. Putem vorbi de
existenta unui grup doar in cazul in care persoanele interactioneaza si au in acelasi timp sentimentul
de apartenenta la grup, asa-numitul „sentiment de noi” (Chelcea, 2008).

Termenul grup provine din limba italiana (groppo sau gruppo), fiind utilizat pentru prima data in
bele-arte, desemnand mai multi indivizi, pictati sau sculptati, ce formeaza un subiect. In literatura, a
fost folosit pentru prima oara de catre Molière, intr-un text putin cunoscut, Poème du Val-de -
Grace. Termenul de grup este regasit ca reuniune de persoane inca din secolul al-XVIII-lea.
Cuvantul a patruns tarziu in limba romana, din franceza, dar el a circulat si inainte de acest moment
insemnand ceata, trupa, ortacie, echipa. Inca de la aparitie, verbul a grupa a insemnat actiunea de a
pune in ansamblu un set de elemente distincte, de a le lega unele de altele, intr-o solidaritate mai
mult sau mai putin accentuata (Neculau, 2007).

Definitie, caracteristici, tipuri, functii

In sens larg, grupurile sociale sunt ansambluri de persoane, diferite ca marime, care au un grad mai
inalt sau mai redus de structurare si o durata mai mare sau mai mica a interactiunii si influentei
interpersonale.

Grupul consta din doua sau mai multe persoane care interactioneaza si urmaresc scopuri comune, au
relatii stabile sunt oarecum interdependente si isi dau seama ca sunt in fapt parte a grupului (Baron
si Byrne, 2001).
Caracteristicile generale ale grupurilor

Exista o gama larga de caracteristici prin care grupurile pot fi particularizate:

 Tipul grupului – tine de modul de formare, numarul de membri, relatiile dintre acestia,
natura activitatii desfasurate etc.
 Marimea grupului – cuprinde numarul de membri care compun grupul, acest parametru
influentand alti indicatori care tin de performanta, creativitate, intimitatea relatiilor
interpersonale etc.
 Compozitia – reflecta caracteristicile psihosociale ale membrilor grupului sub aspectul
varstei, sexului, etniei, nivelului de instructie, starii civile, statutului profesional etc.
 Structura – reprezinta modul de configurare a relatiilor interpersonale dintre membrii
(relatiile socioafective, de comunicare, influenta, coordonare, control etc) si distributia
rolului si functiilor in cadrul grupului.
 Sarcina grupului – consta in obiectivul care trebuie realizat in urma activitatii comune a
membrilor, obiectiv care are atat o componenta obiectiva, cat si una subiectiva.
 Coeziunea – este data de ansamblul fortelor care mentin unitatea grupului si circumscrierea
limitelor sale, fiind o rezultanta a relatiilor intra si extragrupale, caracteristicile psihosociale
ale membrilor, natura sarcinii, contextul in care se desfasoara activitatea de grup etc.
 Nivelul de integrare – reprezinta expresia gradului de maturizare a relatiilor psihosociale din
cadrul grupului, a gradului de elaborare a normelor si valorilor comune care structureaza
viata de grup, a masurii identificarii membrilor cu grupul din care fac parte, a participarii la
viata colectiva, a constiintei de grup (colective).
 Vechimea grupului – este data de timpul scurs din momentul constituirii sale. Corelata cu
nivelul de integrare si performanta rezulta un nou parametru , care exprima viteza de
maturizare si structurare a grupului.
 Eficienta – exprima parametrii calitativi si cantitativi de realizare a sarcinii, dar si pe cei de
mentinere a grupului si de satisfacerea trebuintelor membrilor sai.

Tipuri de grupuri

Existenta unei diversitati tipologice a grupurilor face dificila identificarea criteriilor de clasificare a
acestora. Totusi, literatura de specialitate a sintetizat diferite modalitati de clasificare a grupurilor, si
anume:

In functie de caracteristicile relatiilor dintre membri:

 Grupuri primare (de contact „fata in fata”) – prototipul grupului primar este familia, dar
din aceasta categorie mai fac parte si grupurile de prieteni, de colegi de clasa, precum si
echipele formate la locul de munca;
 Grupuri secundare (predomina relatiile indirecte, prin „releu”) – este alcatuit dintr-un
numar mare de persoane, relatiile dintre membri sunt indirecte, iar sentimentul apartenentei
la grup este mai slab (lucratorii dintr-un atelier formeaza un grup primar, in timp ce
colectivul unei intregi sectii, care este alcatuita din mai multe ateliere, formeaza un grup
secundar).
Dupa modul de formare a grupului:

Grupuri naturale – se nasc spontan, datorita conditiilor ce determina dezvoltarea unor relatii
stabile intre viitorii membri. Cooley distinge patru categorii de grupuri primare naturale: familia,
grupul de joc al copiilor, grupul de vecinatate si comunitatea de batrani.

Grupuri artificiale – se formeaza in urma unui proiect stiintific, organizatoric sau de utilitate
practica (grupurile de laborator, cele care formeaza o organizatie sau institutie, grupurile de decizie,
de dezbatere a unei probleme, de rezolvare a unei sarcini, terapeutice etc.).

In functie de natura activitatii (tipul sarcinii): grupuri scolare, de munca, de creatie, militare,
sportive, de petrecere a timpului liber, de discutie etc.

In functie de existenta cadrului institutional-normativ care le reglementeaza existenta:

 Grupuri formale (institutionale) – cadrul institutional este cel care le fixeaza principalele
coordonate structurale si functionale;
 Grupuri informale (spontane) – dinamica proceselor interrelationale este determinata de
factori socioafectivi spontani.

In functie de raporturile existente intre membri si grupuri:

 Grupuri de apartenenta – sunt grupurile carora membri le apartin la un moment dat, in


mod natural sau prin activitatea pe care o desfasoara in mod curent. Ele sunt grupurile cu
care ne identificam si care ne influenteaza modul de a gandi, simti si actiona. Apartenenta la
un grup poate fi, uneori, fictiva,cand cineva isi imagineaza ca apartine unui grup, fara ca
acest lucru sa fie real.
 Grupuri de referinta – sunt acele grupuri de la care se imprumuta valorile, normele si
atitudinile considerate de referinta prin prestigiul de care se bucura. Este grupul din care
aspiram sa facem parte. Merton face distinctie intre „grupurile de referinta pozitive”, ale
caror norme si valori sunt preluate de alte grupuri sau persoane, si „grupurile de referinta
negative”, ale caror norme si valori sunt respinse.
 Grupuri de presiune – sun acele grupuri care au capacitatea de a exercita o influenta
semnificativa asupra unor persoane, grupuri sau institutii, datorita pozitiei, prestigiului sau
puterii pe care o detin, in virtutea resurselor de care dispun (informationale, economice,
politice, profesionale, ideologice sau religioase etc.).

Mai exista si alte tipuri de grupuri umane, Anzieu si Martin diferentiind aceste grupuri dupa
numarul de membrii, tipul de relatii, stabilitatea relatiilor interpersonale, durata de existenta a
grupului, obiectivele explicite sau implicite:

 Multimea – este caracterizata prin numar mare de membri, relatii interindividuale foarte
slabe, instabila si predispusa la contagiune afectiva, cu o durata redusa de existenta,
dominata de pulsiuni latente, fara o constiinta clara a scopurilor.
 Banda – este caracterizata de un numar mic de membri, grad redus de structurare, durata
relativ scurta de existenta, sustinere reciproca a membrilor pentru atingerea unor scopuri
conjuncturale, cu mijloace para sau antisociale.
 Gruparea – este caracterizata de un numar mijlociu sau mare de membri, cu un grad mediu
de structurare, relatii umane superficiale. Este un suport pentru ideile, atitudinile sau
convingerile individuale, pe fondul unei rezistente pasive sau a unor actiuni limitate.
 Grupul primar – numar redus de membri, grad inalt de structurare, relatii interpersonale
intime si o consistenta clara a scopurilor, durata mare de existenta, influenta mare asupra
membrilor pe fondul actiunii comune sistematice.
 Grupul secundar – numar mijlociu sau mare de membri, cu un grad foarte inalt de
structurare, o durata medie sau mare de existenta, pe fondul unei activitati organizate,
relatiile dintre membri au caracter functional, constiinta relativ clara a scopurilor si
mijloacelor de realizare a acestora.

Identificarea corecta a tipului de grup are importanta operationala deosebita pentru ca multe
particularitati structurale, functionale si de dinamica depind direct de acest parametru.

Functiile grupului

Aebischer si Oberlé (Universitatea Paris X, 1998) au descris cateva functii pe care orice grup le
indeplineste:

- functia de integrare sociala a individului, a nevoilor si aspiratiilor sale – orice membru al


grupului nazuieste sa se incadreze in viata de grup si sa se articuleze normelor pe care acesta le
presupune. El suporta intai influentele normative si referentiale ale sistemului-grup, incepand cu
grupul familial, continuand apoi cu cel educativ. In aceste medii el deprinde anumite valori, i se
dezvolta potentele intelectuale, afective, morale, aici exerseaza roluri si posibilitati de a
interactiona.

- functia de diferentiere – se manifesta prin oportunitatea ce-o ofera grupul membrilor de a


beneficia de „imaginea sa de marca”, dar si de a se afirma personal. Fiecare membru al grupului are
tendinta de a se compara cu ceilalti, de a pretinde recunoastere. Strategia crearii unei stari de
confruntare (chiar a conflictului) ofera posibilitatea unor minoritari din grup sa propuna noi norme
si sa se afirme prin comparatie cu majoritarii.

- functia de schimbare – grupul se prezinta ca un mijloc si loc al schimbarii. Lewin prezinta grupul
ca un camp dinamic in care persoana, prin interactiune, dobandeste experiente, intervine asupra
evenimentelor, isi reprezinta anticipat efectele actiunilor sale, isi proiecteaza viitorul. In grup,
schimbarea poate fi opera unor actori sociali minoritari. Un grup minoritar, adesea lipsit de resurse,
putere, legitimitate etc. poate angaja o si de dezvoltare individuala. miscare (istorica, culturala,
ideologica) impunand un nou mod de a gandi si a actiona, antrenand o spargere a vechilor
stereotipuri si o schimbare catre propriile convingeri.

- functia de producere a ideilor – interactiunile dintre membri, conversatiile interioare stimuleaza


emergenta ideilor noi, elaborarea unei anumite „gandiri sociale”. Grupul este contextul care
stimuleaza cautarea solutiilor, produce conflict sociocognitiv, faciliteaza cunoasterea unor cadre de
referinta alternative. Cu alte cuvinte, propune noi practici cognitive.
Structuri si procese psihosociale de grup

Cercetarile psihologice, teoretice si experimentale evidentiaza existenta a patru categorii principale


de structuri (procese) psihosociale de grup:

- structura socioafectiva (procesele preferentiale);

- structura comunicatiei (procesele de comunicatie);

- structura puterii (procesele de influenta);

- structura activitatii (procesele de realizare a sarcinii).

La aceste structuri se mai adauga alte doua categorii care au o importanta majora asupra formarii si
evolutiei grupului ca sistem social:

- structura motivational-atitudinala

- structura participativ axiologica.