Sunteți pe pagina 1din 4

Cele şapte oglinzi eseniene

Recunosc că am asociat pentru prima dată esenienii cu manuscrisele găsite la Marea Moartă.
Niciodată nu m-am obosit să aflu mai multe despre ei. Au ajuns totuşi până la mine crâmpeie din vasta
lor cunoaştere, iar acum le propag şi eu mai departe. Am urmărit un documentar realizat de Gregg
Braden despre cele 7 oglinzi eseniene şi în cele ce urmează voi detalia înţelepciunea fiecăreia dintre
ele.
Esenienii ne spun că întreaga noastră viaţă este o succesiune de lecţii, iar profesori ne sunt toţi ceilalţi
oameni cu care destinul ne pune faţă în faţă. Fiecare lecţie este, de fapt, o oglindă – pentru că scopul
suprem este auto-cunoaşterea („Cunoaşte-te pe tine însuţi” se spune încă din antichitate!).
Tot ce se întâmplă în interiorul nostru, tot ce am devenit până la un moment dat, se reflectă în
universul nostru imediat care ni se prezintă ca o oglindă. Atragem oameni şi întâmplări ca un magnet,
ei fiind reflexia în care noi trebuie să ne recunoaştem şi să ne înţelegem. Abia când ne regăsim pe noi
înşine în acele oglinzi, putem merge mai departe, spre altă lecţie-oglindă.
Mi s-a părut fascinantă teoria, aşa că m-am decis să prezint mai jos toate cele şapte oglinzi eseniene
şi lecţiile din spatele fiecăreia.
1. Prima oglindă este oglinda prezentului tău imediat, adică arată ce gânduri, emoţii sau stări
îţi guvernează existenţa în timp real. Dacă tu eşti bucurie, vezi în jurul tău doar bucurie. Dacă
tu zâmbeşti, vei remarca imediat că ceilalţi îţi zâmbesc la rândul lor. Este posibil să fie chiar
datorită zâmbetului tău. Tu ai „schimbat” realitatea după chipul şi asemănarea ta. Dar este, de
asemenea, posibil să fii extrem de grăbit şi stresat şi să remarci că toţi din jurul tău sunt lenţi şi
irascibili. Sau poate ţi s-a întâmplat să te aşezi la un rând care ţi s-a părut mai mic, grăbit fiind,
dar să remarci că se dovedeşte a fi, de fapt, cel mai lent, aşa că te muţi la un alt rând, care
subit devine lent şi el… Te regăseşti în situaţiile de mai sus sau în altele asemănătoare? Atunci
întreabă-te: ce lecţie primeşti chiar în acel moment? Ce vrea să îţi spună Universul? Uită-te în
„oglindă” şi te vei vedea pe Tine. Atragi oameni şi evenimente corespunzător nivelului tău de
vibraţie. Dacă simţi că „toate ţi se-ntâmplă numai ţie”, iată ce trebuie să faci: Opreşte-te. Apoi
respiră. Observă-ţi corpul, ascultă-ţi inima, opreşte-ţi gândurile. Priveşte-te cu
compasiune şi blândeţe. Iartă-te şi … reacţionează cu creativitate. Ce te-ar face cu
adevărat fericit cu resursele pe care le ai în acest moment? Ştii, visul e cu tine oricând şi
e cea mai ieftină resursă! Prezentul depinde te tine. Tot ce trebuie să faci este să-l
trăieşti aşa cum vrei! Felicitări! Ai învăţat prima lecţie!

2. A doua oglindă ne arată la nivel subtil ce judecăm în mintea noastră, ce dezaprobăm


conştient sau nu. Poate judeci la alţii minciuna. Este posibil să dai peste câţiva mincinoşi, până
realizezi că Universul ţi i-a scos în cale ca să te înveţe să nu îi mai judeci pe alţii. De multe ori
te auzi, poate, zicând: „Eu niciodată nu aş putea să fac aşa ceva!” şi nu trece mult timp până
când tu însuţi pici în capcana judecăţii tale: te vezi făcând fix acelaşi lucru. Noi, românii, avem
o variantă minunată de explicare a aceste „oglinzi”: spunem că ne-a smerit Dumnezeu! Dacă
te regăseşti în situaţiile de mai sus sau altele asemănătoare, întreabă-te: ce lecţie primeşti
chiar în acel moment? Ce vrea să îţi spună Universul? Uită-te în „oglindă” şi te vei vedea pe
Tine. Opreşte-te. Apoi respiră. Observă-ţi corpul, ascultă-ţi inima, opreşte-ţi gândurile.
Priveşte-te cu compasiune şi blândeţe, priveşte-i şi pe ceilalţi la fel şi … reacţionează cu
creativitate. În loc să-i judeci, mai bine zâmbeşte-le şi oferă-le o mână de ajutor! Puteai fi
chiar tu în locul lor, pentru că orice e posibil – doar e o „oglindă”! Felicitări! Ai învăţat a
doua lecţie!
3. A treia oglindă ne arată părţi din felul nostru de a fi care au fost pierdute, uitate sau ni s-
au luat de către cei ce au putere asupra noastră. De-a lungul existenţei, experimentăm viaţa,
creştem şi lăsăm în urmă sau dăm cu bună-ştiinţă părticele de suflet, creând seanzaţia de gol
sufletesc. Când întâlneşti o altă persoană, de multe ori străină, în care recunoşti piesele lipsă,
simţi o atracţie deosebită, simţi că vrei să stai pe lângă ea sau că te simţi bine în preajma ei.
Nu este dragoste la prima vedere, deşi uşor poţi cădea în această pseudo-percepţie! Este felul
Universului de a-ţi arăta ce parte din suflet îţi lipseşte. De exemplu, cândva ai fost credul şi
inocent, acum „ţi-a trecut”, dar când recunoşti aceste părticele pierdute în altă persoană, simţi
subit simpatie. Poate că sufletul tău tânjeşte să redevină inocent şi credul. Poate copilul tău
interior, care e inocent şi credul, este ignorat. Dacă simţi astfel de senzaţii când priveşi în ochi
o altă persoană, întreabă-te: poate fi o conştientizare privind o părticică pierdută din tine?
Poate fi ceva ce îţi aminteşte de copilul tău interior? Întreabă-te ce anume din ce vezi în acea
persoană îţi trezeşte un sentiment de familiaritate – ceva ce ai pierdut, ţi-a fost luat sau
la care ai renunţat? Vei fi uimit ce ţi se va returna subit! Felicitări! Ai învăţat a treia lecţie!
4. A patra oglindă corespunde recunoaşterii formelor de dependenţă din viaţa ta. Toată viaţa
învăţăm tipare de comportament. Uneori aceste tipare devin de-a dreptul obsesive: tot ce este aparent
diferit va fi forţat de către tine să intre în tipar. Dai naştere unei forme de dependenţă comportamentală
şi nu neapărat legată de tutun, alcool sau droguri. Există altele, mult mai subtile. De exemplu, setea
de putere, patima banilor sau dorinţa de a-i controla pe ceilalţi. Pe măsură ce obţii tot mai multă
putere, tot mai mulţi bani sau deţii tot mai mult controlul, renunţi la câte ceva sau chiar la cineva drag –
pentru că nu mai încap. Poate fi vorba despre prieteni, colegi sau chiar familie. Dacă remarci la tine un
şablon de gândire sau de comportament, trebuie să ştii că el nu a apărut peste noapte. El s-a
dezvoltat pas cu pas, îndepărtând astfel, în acelaşi ritm, ceva drag sufletului tău pentru a face loc
dependenţei. Frumuseţea acestei oglinzi este că poţi oricând recunoaşte un tipar şi, odată cu el,
poţi pune pe hârtie toate renunţările tale. Astfel poţi începe să recuperezi ce ai pierdut şi îţi poţi
reaşeza viaţa. Felicitări! Ai învăţat a patra lecţie!
5. A cincea oglindă este oglinda mamei/tatălui . Se pare că este una dintre cele mai importante
lecţii de viaţă. Este oglinda pe care părinţii noştri ne-o pun în faţă, în special în timpul copilăriei, în care
ne vedem cu aşteptările şi credinţele noastre. Dacă părinţii ne judecă în permanenţă şi ne dau de
înţeles că nimic din ce facem nu e bun, este foarte posibil ca acţiunile lor să reflecte tocmai lipsa
noastră de încredere în forţele proprii sau convingerea că nu suntem suficient de buni. Această
oglindă ne spune mai multe despre noi decât toate celelalte şi ne poate explica de ce am trăit viaţa în
modul în care am făcut-o. Dacă ar fi să treceţi pe o foaie de hârtie câte trei calităţi, respectiv trei
defecte atât pentru mama, cât şi pentru tatăl vostru – aşa cum îi vedeţi acum, cu ochi de adulţi, este
foarte posibil să fie percepţii diferite de cele pe care le-aţi avut în copilărie, dar care vă descriu mai
degrabă pe voi decât pe ei. Şi relaţiile îmbătrânesc, dar şi comportamentele se transformă! Esenienii
spun că această oglindă pe care ne-o pun părinţii în faţă ne arată şi aşteptările, respectiv credinţele
noastre cu privire la Creator. Este posibil astfel să considerăm, prin transfer, că nu suntem suficient de
buni sau că nu am făcut totul suficient de bine în ochii lui Dumnezeu. Când îţi vezi părinţii iubitori,
înţelepţi, dispuşi să-şi arate vulnerabilitatea sau puternici, cinstiţi şi toleranţi – aceasta este şi
aşteptarea noastră de la Creator. Dar când le vezi şi părţile negative – ele reflectă credinţa ta că aşa
eşti şi tu în ochii Creatorului. Şi câtă suferiţă îţi creezi astfel singur! Dar, dacă cineva v-ar spune că mai
aveţi doar un singur minut de trăit, ce aţi alege să-le spuneţi în acel moment părinţilor? Că sunteţi
bine, împăcaţi, fericiţi şi ştiţi că sunteţi iubiţi, că aţi vrea ca ei să nu sufere şi să ducă o viaţă cât mai
fericită până când vă veţi reîntâlni, nu-i aşa? Înseamnă că sunteţi iubire, recunoştinţă, iertare, altruism,
bunătate… Asta eşti şi în ochii lui Dumnezeu! De asemenea, dacă aţi avea acel minut să îi ascultaţi pe
ei, ce aţi alege să vi se spună? Poate „te iubesc”, „mulţumesc”, „vino acasă” sau poate „te-ai
descurcat de minune, sunt mândru de tine!”. Şi de aici începe vindecarea! Aceste afirmaţii pun
degetul pe rană! Aţi găsit suferinţa! Vedeţi unde apare efectiv un disconfort fizic când le rostiţi
şi exact acel aspect trebuie vindecat! Vindecaţi relaţia cu părinţii voştri pământeni şi se vindecă
automat şi relaţia pe care voi aţi stabilit-o cu Părintele Divin. Felicitări! Ai învăţat a cincea lecţie!
6. A şasea oglindă este testul întunericului. Esenienii îi spuneau „noaptea neagră
a sufletului”. Ni se aminteşte că viaţa tinde spre echilibru. Natura întreagă, Universul însuşi înseamnă
echilibru. Deşi cu toţii afirmăm asta, oare chiar am înţeles cu toţii subtilităţile stării de echilibru?
Lumina şi întunericul sunt opuse doar pentru că cineva – chiar TU – le ţii în echilibru, permiţând ca
Lumina să fie Lumină şi Întunericul să fie Întuneric. De fapt eşti în echilibru atunci când înţelegi că
Lumina şi Întunericul una sunt în tine. Universul te pune în faţa unei situaţii sau provocări dacă şi
numai dacă El consideră că deţii toate instrumentele pentru a le depăşi cu graţie şi uşurinţă spre
starea de echilibru. Din această perspectivă gândind, un necaz nu este altceva decât o oportunitate de
a demonstra – sieşi şi Universului – maestrul din tine. În faţa acestei oglinzi eşti doar TU – cel atât de
dăruit – şi nu cel care crezi că eşti prin toate etichetările construite în mintea ta. Ce ţi se cere este să
ai încredere în tine şi în viaţă, să faci pasul ştiind că poţi să-l faci, deşi nu vezi prin negura minţii. Chiar
dacă pierzi în viaţă tot ce ai crezut că ţi-e mai drag, TU eşti acolo, TU ai în tine tot ce-ţi trebuie pentru
a merge mai departe şi a ieşi din abisul întunecat. Dumnezeu nu îţi dă mai mult decât poţi duce!
Pentru a învăţa ce este echilibrul, trebuie mai întâi să înveţi ce este dezechilibrul, iar natura din noi
tinde spre atingerea stării de echilibru. Dacă te găseşti într-un impas cum nu ai mai experimentat,
dacă nu ai pe nimeni care să-ţi arate calea de ieşire şi niciun indicator în faţa ta, înseamnă că
experimentezi cea de-a şasea oglindă! Înseamnă că trebuie să-ţi găseşti în interior toate
instrumentele pe care Universul s-a asigurat că le ai pentru a depăşi acel necaz. Respiră şi
întreabă-te pe TINE, întreabă-ţi corpul, care este calea cea mai potrivită pentru TINE. Tu ştii deja
răspunsul. Salvarea e în tine şi te duce spre echilibru. Felicitări! Ai învăţat a şasea lecţie!
7. A şaptea oglindă este oglinda perfecţiunii, care arată percepţia despre sine. Ne este cumplit de
greu de înţeles că fiecare lecţie de viaţă, indiferent de rezultatul ei, este perfectă pentru noi. Indiferent
dacă ai atins sau nu piscuri semeţe în această existenţă, lecţia este a ta, deci comparaţia cu alţii este
inutilă! Această oglindă ne arată că fiecare realizare a vieţii noastre, fiecare aspect al corpului nostru
de la un moment dat – toate sunt perfecte şi sunt cum trebuie să fie, pentru că singurul etalon de
comparaţie eşti chiar tu. A şaptea oglindă eseniană ne face să punem semnul egal între ce este
perfect şi ce este imperfect. Şi dacă vedem totul prin minunea darului vieţii, înţelegem că imperfect
este perfect, că asimetric e simetric, că normal înseamnă unic. Întrebarea este: ce standarde îţi impui
pentru comparaţie, de ajungi să te simţi inconfortabil cu tine însuţi? De ce sunt necesare ajustări la
tine pentru a fi ca alţii? Dacă ţi s-ar da acum un test în care să-ţi evaluezi pe o scară de la 1 la 10
(unde 10 înseamnă excelent ) propria percepţie despre capacitatea ta de comunicare, inteligenţa ta,
frumuseţea ta, capacitatea de a iubi şi de a oferi iubire sau atâtea alte criterii, ce note ţi-ai da? Dacă îţi
dai măcar o notă diferită de 10, înseamnă că te-ai comparat cu un etalon exterior ţie! Înseamnă că i-ai
investit pe alţii cu putere de judecată asupra ta. Dar dacă îi analizezi pe alţii după fix aceleaşi criterii şi
dai alte note decât 10, înseamnă că vezi totul prin prisma propriei experienţe şi vei spune despre alţii
că sunt comunicativi sau nu comparativ cu tine! Inteligenţi sau nu – comparativ cu tine! Frumoşi sau
nu – comparativ cu tine… Atunci când te compari cu alţii eşti cel mai rău judecător al tău. Erai perfect
pentru tine până în clipa comparaţiei! Priviţi-vă viaţa şi vedeţi care sunt aspectele în care nu
sunteţi mulţumiţi de voi. Există două posibile situaţii: fie nu aţi făcut totul pentru rezultat, fie aţi
făcut totul, dar v-aţi comparat cu alţii. Reaşezaţi-vă etalonul în interior şi conştientizaţi
PUTEREA ce se află în voi: puterea gândului, a sentimentului şi a emoţiei. Folosiţi această
PUTERE pentru a vă schimba, dacă ne cazul, percepţia despre sine şi, odată cu ea, vă veţi
schimba şi percepţia despre ceilalţi. Felicitări! Ai învăţat a şaptea lecţie!
Aceste şapte oglinzi ale relaţionării cu sine şi cu alţii nu sunt altceva decât introspecţii, dar care ne
explică de ce am trăit viaţa aşa cum am trăit-o şi de ce am avut relaţiile pe care le-am avut. Esenienii
spun că Universul ne aşază în faţă consecutiv sau simultan aceste oglinzi şi ni le tot aşază până
învăţăm în sfârşit ce avem de învăţat. Ne aruncă în viaţă fără preaviz şi ne oferă lecţii, ne scoate în
cale oamenii-profesori de care avem nevoie şi, dacă relaţionăm conform temei învăţate acasă, ne
vindecăm viaţa şi relaţia/relaţiile.
Îi sunt recunoscătoare minunatului Gregg Braden pentru desluşirea lor şi, pentru că este un film de
două ore şi cinci minute – „prea mult” într-un secol al vitezei, mi-am asumat misiunea de profesor şi
am făcut pentru voi un „mic” rezumat în trei părţi. Vă invit să vizionaţi totuşi întregul material, dacă
aveţi plăcerea şi disponibilitatea, de aceea îl ataşez la final. De asemenea, poate luaţi în mână şi
cărţile acestui fantastic învăţător al vremurilor noastre şi începeţi astfel să vă descoperiţi pe voi înşivă.
Felicitări! Aţi făcut acum un mare pas!

S-ar putea să vă placă și