Hans Kelsen

(Praga, 1881 - Berkeley, California, 1973) gânditor politic și juridic austriac. Pentru a dezmembra fostul
Imperiu Austro-Ungar, la sfârșitul primului război mondial, Hans Kelsen a participat activ în organizarea
instituțională a Austriei ca fiind unul dintre principalele redactorii Constituției adoptate în 1920. În 1929
a plecat ca profesor la Universitatea din Viena de a profesa în Köln, dar accesul nazismului l-au dus să se
mute la Geneva în 1933 și trei ani mai târziu la Praga, unde a rămas până în 1940, când sa mutat în
Statele Unite Acolo a predat drept la Harvard și Berkeley. Kelsen, aparținând formalismul legal actual a
spus teoria Normativismul, potrivit căreia legea este un fenomen autonom cu privire la orice fapt sau de
drept pozitiv. doctrina lui Kelsen, pe care el a numit „teoria pură a legii“, a fost continuată în Școala de
la Viena și au influențat consilierea juridică a multor țări europene.

Profesor de filosofie de drept la Universitatea din Viena (din 1917), Hans Kelsen a fost unul dintre
principalii autori ai constituției republicane și democratice pe care Austria a fost în 1920, după
înfrângerea sa în primul război mondial I (1914-1918) și dezintegrarea ulterioară a Imperiului austro-
ungar. În 1929 el a mers la Universitatea din Köln, dar ascensiunea lui Hitler la putere l -au dus să
părăsească Germania (1933).
După o câțiva ani de predare la Universitatea din Geneva, el a mers la Praga (1936). În cele din urmă,
izbucnirea primului război mondial II (1939-1945) , el a decis să părăsească Europa, luând refugiu în Statele
Unite ale Americii (1940). Acolo a predat la Universitatea Harvard, unde a mers pe pentru a preda științe
politice la Berkeley (1942).

Kelsen a apărat o vedere pozitivist el a numit „teoria pură a legii„înseamnă o analiză formalistă a legii ca
fenomen autonom de considerente ideologice sau morale, care a exclus orice idee de“lege
naturală". Analizând structura sistemelor juridice a concluzionat că orice normă emană de la o lege
anterioară, trimiterea de originea sa finală într-o „normă fundamentală ipotetică“, care a plasat în
conformitate cu dreptul internațional; prin urmare, apără supremația dreptului internațional asupra
dreptului național.

Concepția sa de lege ca o tehnică pentru a rezolva conflictele sociale unul dintre cele mai importante
teoreticienii face ca democrația a secolului XX. Printre lucrările sale sunt de esență și valoarea
democrației (1920), Teoria generală a statului (1925) și Teoria pură a Legii (1935).

Hans Kelsen (1881 – 1973), distins jurist si teoritician al dreptului, este considerat a fi unul
dintre principalii reprezentanti ai pozitivismului juridic. S-a nascut la Praga, intr-o familie de
evrei, S-a specializat in dreptul constitutional, in dreptul public si in filosofia dreptului.

Hans Kelsen îşi face studiile universitare la Heidelberg, Berlin şi Viena. La Viena,
publică în 1905 lucrarea Teoria statului la Dante Alighieri („Die Staatslehre des Dante
Alighieri”), iar în 1906 este proclamat doctor în drept al Universităţii din Viena.Anul 1934
este un an deosebit în cariera ştiinţifică a lui Hans Kelsen: îi apare opera sa fundamentală,
„Reine Rechtslehre” (Teoria pură a dreptului). Pe parcursul unei cariere didactice stralucite,
in mai multe universitati europene si americane, conjugata cu unele functii administrative, a
reusit sa elaboreze o doctrina juridica originala. In principala sa lucrare,’’Doctrina pura a
dreptului”, considerata de exegeti ca fiind expresia desavarsita a normativismului juridic,
autorul respinge categoric teoria dreptului natural, teoria sociologica privind justitia si teoria
scolii istorice asupra dreptului.’’Convingerea lui Kelsen era ca teoria dreptului trebuie sa fie
pura, adica sa respinga orice influenta de natura politica, morala, sociologica ori istorica, sa
fie o teorie eliberata de orice ideologie politica si de toate elementele stiintelor naturii,
constienta de legitatea proprie a obiectului ei si in acest fel constienta de specificul ei.”1
O lucrare care va cunoaşte o răspândire universală, în numeroase traduceri şi în ediţii
succesive până în 1960, an când autorul împlinise vârsta de 78 de ani.

Hans Kelsen este unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai şcolii de la Viena,
şcoală rezultată din raţionalismul de sorginte kantiană. Gândirea kelsiană cu privire la stat
porneşte de la concepţia dinamică a dreptului, ştiindu-se că Kelsen promovează o concepţie
statică cu privire la drept, conform căreia structura ierarhică a ordinii juridice, sesizată în
mişcarea sa, este un proces de reînoire permanentă. Această mişcare de reînoire este
autocreaţia sa. Formele de guvernământ sau formele politice nu sunt altceva decât un caz
particular al formei dreptului în general, în ultimă instanţă al Constituţiei. „Identificarea
formei politice cu Constituţia răspunde perfect prejudecăţii care reduce tot dreptul numai la
legi"2.

Kelsen promovează prin concepţiile sale cu privire la principul libertăţii înţeles ca

autodeterminare şi la formele de guvernământ diviziunea fundamentală a dreptului modern în
drept public şi drept privat. Cu toate acestea diviziunea nu are pentru el decât un caracter pur
ideologic, având în vedere că, atât normele dreptului public, cât şi cele ale dreptului privat,
exprimă în ultimă instanţă voinţa de stat. În aceste condiţii discutăm de „ două domenii
juridice organizate tehnic în forme diferite, dar nu printr-o antiteză esenţială, absolută, între
Stat şi drept"3

1
Doctrina pura a dreptului, Editura Humanitas, 2000, p. 5
2
3