Nevrozele fac parte din marea grupa a psihogeniilor.

Prin acest termen se defines

c acele afectiuni psihice care debuteaza si evolueaza in conditii de suprasolicit
are psihica. Fenomenele psihice astfel declansate sunt, de obicei, reversibile s
i nu se insotesc de alterarea personalitatii. Pacientul este constient de boala
sa, vine singur cerand ajutorul medicului psihiatru, contrar bolnavilor psihotic
i, care nu au constiinta bolii, nici atitudine critica fata de tulburarile care
necesita asistenta psihiatica. Se descriu in clinica patru forme de nevroze: ast
enica, obsesivo-fobica, isterica, mixte. NEVROZA ASTENICA (neurastenia)
A fost descrisa prima data de Beard, in anul 1880. Trepiedul simptomatologie al
nevrozei astenice este constituit de: astenie, cefalee, insomnie. Cauza principa
la a nevrozei astenice este suprasolicitarea indelungata, care duce la epuizare,
oboseala patologica a functiilor psihice, reversibila dupa Tratamentul institui
t. Spre deosebire de oboseala fiziologica, care cedeaza la o odihna compensatoar
e, astenia este reversibila numai dupa un Tratament special, in conditii de repa
us. Fatigabilitatea crescuta, epuizarea rapida, se insotesc de o hiperexcitabili
tate emotiva - bolnavii izbucnesc repede in plans sau ras neretinut, sunt nerabd
atori, nu se pot concentra, atentia slabeste rapid; nu pot achizitiona notiuni n
oi, nu pot citi o site, ceea ce le da impresia ca nu mai au memorie. Somnul este
neodihnitor, superficial sau uneori insomnia este totala. La trezire, astenia e
ste mai obositoare decat la culcare. Sensibilitatea psihica crescuta se dubleaza
si de o hiperestezie polisenzoriala: il supara zgomotele, fosnetul foilor de zi
ar, scartaitul usii; il supara chiar contactul pielii cu hainele proprii, are fu
rnicaturi, amorteli in membre, vederea i se tulbura -in campul vizual aparand ce
rcuri luminoase - sau este impaienjenita, cu puncte zburatoare". Vertijul, senzat
ia de ameteala, nesiguranta in mers, pocniturile in urechi, sunt alte semne de n
evroza astenica pe linie somatica. in cadrul hiperexcitabilitatii vasomotorii, p
acientii au valuri de caldura alternand cu senzatia de frig sau palpitatii cu ta
hicardie. La nivelul aparatului respirator nevroza se manifesta prin senzatii ne
placute de sufocare sau de nod in gat". Cefaleea are caracterul unei dureri in cas
ca", cu punct de plecare occipital. Formele clinice variaza dupa predominanta fe
nomenelor psihice:
- simpla - neurastenia clasica descrisa mai sus;
- anxioasa, la care se adauga anxietatea excesiva;
- cenestopata, ce se imbogateste cu senzatii neplacute sub forma unor tulburari
neurovegetative, traduse de bolnav prin senzatii de amorteli, intepaturi, furnic
aturi in membre, de-a lungul rahisului etc. Aceasta forma evolueaza un timp inde
lungat si este destul de rebela la Tratament.
De mare importanta in ceea ce priveste diagnosticul diferential al nevrozei asten
ice, este sindromul pseudonevrotic prin care incep multe boli psihice: debutul n
eurasteniform al schizofreniei, debutul neurasteniform in ateroscleroza cerebral
a, unele boli neurologice ca scleroza in placi, cerebrastenia dupa un traumatism
cra-nio-cerebral, tumori cerebrale, unele boli cu etiologie infectioasa sau tox
ica (P.G.P., hepatita epidemica sau toxica, intoxicati cu Pb, oxid de carbon etc
).
Tratament: folosirea cat mai judicioasa a perioadelor de concedii anuale, a zile
lor de odihna. Restabilirea somnului prin medicamente hipnotice, sedative curent
e (meprobamat), tranchilizante minore (Nozinan, Dormitai, Lauronil etc). Pentru
combaterea asteniei se administreaza tonice: vitaminele B,, B6, B12, fosfobion,
lecitina sub forma de pulbere sau sirop, meclofenoxat. Durerea de cap se poate c
ombate cu injectii i.v. cu sulfat de magneziu, gimnastica in aer liber, bai, mas
aj si, eventual, cura sanatoriala cu program de odihna activa si psihoterapie (c
ulterapie = auditii muzicale, indrumarea pacientilor spre ocupatii placute, ca p
ictura, lucrul de mana etc). NEVROZA OBSESIVO-FOBICA
Aceasta forma de nevroza, cunoscuta si sub numele de psihastenie, se caracterizea
za printr-o serie de Simptome functionale reversibile, dar foarte chinuitoare pe
ntru bolnav. Aparitia, in campul ideator al bolnavului, a obsesiilor si fobiilor
, fata de care bolnavul are atitudine critica, luptand contra lor, marcheaza apa
ritia psihasteniei. Psihastenia se desfasoara pe un fond afectiv anxios, bolnavu
l fiind framantat de teama, nesiguranta, dubii. Sindromul psihastenie sau mai bi
ne-zis obsesivo-fobic poate fi intalnit si in A.S.C., in melancolia de involutie
, in P.G.P. si in psihopatia psihastenica. Simptomele obsesive sunt de mai multe
feluri: amintiri obsesive, fobii, ritualuri, idei obsedante etc. Functiile psih
ice intelectuale, ca atentia, memoria, rationamentul, sunt pastrate. Vointa, ran
damentul in munca, fondul afectiv sufera cel mai mult insa in psihastenie, prin
faptul ca bolnavul este constient si lupta din rasputeri contra bolii. De aceea,
psihastenia mai poarta si denumirea de nebunie lucida".
Tratamentul psihasteniei, se aplica astazi in mod diferentiat de la caz la caz;
pe primul plan sunt: terapia psihotropa anxiolitica, antidepresiva, sedativa, to
nica, cu tranchilizante de tip tioridazin, diazepam; neuroleptice de tip Nozinan
, Clordela-zin; anxiolitice: Tranxene, Librium, hidroxizin. Psihoterapia trebuie
condusa cu multa rabdare si perseverenta.
ISTERIA (nevroza isterica)
A fost descrisa la inceputul acestui secol de Charcot si Babinski, fiind insa cun
oscuta din antichitate. Vechii greci puneau in legatura mecanismul de producere
al isteriei cu suferinta uterului (hystera = uter). Simptomele isteriei sunt pol
imorfe, ele manifestandu-se prin crize isterice, tulburari de constienta de tip
isteric, tulburari asemanatoare celor din unele boli neurologice si tulburari so
matice.
Crizele isterice se dezlantuie in diferite conditii stresante. Desi se manifesta
asemanator crizelor epileptice, ele nu prezinta semnele obiective care exista c
u regularitate in epilepsie. Bolnavul, in urma unui conflict, a unei contrarieri
, a unor certuri sau din dorinta de a atrage atentia celor din jur asupra sa, in
tra in asa-numita criza de isterie; la inceput scoate un tipat caracteristic, ca
de, alegandu-si locul si cautand sa nu-si provoace leziuni prin cadere, intra in
contractura tonica cu capul sprijinit, cu trunchiul incordat in pozitie de opis
totonus ca un arc, cu calcaiele la celalalt capat al arcului; alteori, pe de o p
arte, in pozitie de emprostotonus. Criza poate dura de la cateva minute pana la
cateva ore. Constienta nu se tulbura ca in
epilepsie, ci se ingusteaza numai campul acesteia. Contractura tonica nu este ur
mata de contractura clonica (ca in epilepsie), bolnavul nu-si pierde urina, nu-s
i musca limba; la excitanti durerosi bolnavul raspunde, aparandu-se, scurtand cr
iza prin noua dominanta ce i se creeaza prin durere, sustragandu-1 de la preocup
area sa asupra crizei. Pupilele reactioneaza la stitnulii luminosi. Dupa risipir
ea crizei, bolnavul pastreaza partial memoria celor petrecute.
Tulburarile de constienta de tip isteric sunt asemanatoare crizelor crepusculare
. Astfel bolnavul percepe tot ce se petrece in jurul sau numai partial.
Exista, in isterie, tulburari care simuleaza afectiuni neurologice ca: paraplegi
a, hemiplegia isterica, coreea isterica, tulburari de sensibilitate. Mutismul is
teric este mutismul demonstrat de bolnav prin inlocuirea vorbirii printr-un limb
aj gesticulat. Tulburari organice: bolnavul acuza ca nu vede (cecitate isterica)
, ca nu aude (surditate isterica) (fenomene ce pot disparea usor, punandu-1 in s
ituatii care impun folosirea acestor analizori, si astfel se tradeaza. Toate ace
ste manifestari isterice apar de obicei pe un fond de insuficienta dezvoltare mi
ntala, in situatia in care bolnavul cere compasiune si foloase de pe urma aceste
i boli.
Tratamentul consta intr-o psihoterapie individuala, sustinuta prin hipnoza, suge
stie simpla sau ajutata de torpiaj" electric sau folosirea unei noi dominante dur
eroase - de exemplu injectarea de apa distilata intradermic. Nu trebuie sa i se
dea prea multa atentie in timpul crizei, pentru a nu o exagera spre a-si prelung
i suferinta, insa toata aceasta atitudine trebui insotita de calm, blandete si i
ntelegere pentru boala psihica.
NEVROZELE MIXTE
Acestea sunt Forme clinice de nevroze, caracterizate prin tulburari motorii ca s
i maladia ticurilor, crampa profesionala, logonevroza (balbismul sau balbaiala).

Stresul si riscul pentru boala - din 3 Iunie 2009

Notiuni introductive
S-a împlinit o jumatate de secol de la primele formulari experimentale si teoretic
e ale teoriei stresului de catre Hans Selye. De la munca de pionierat a lui W. C
annon si H. Selye si pâna în prezent s-a acumulat un numar impresionant de date, cer
cetari, monografii. În ciuda criticilor si impreciziilor, teoria stresului suscita
în continuare interes din partea specialistilor din diversele domenii ale stiinte
lor biologice si sociale. În încercarea de a câstiga o mai mare rigurozitate, teoria s
tresului îsi asimileaza noile achizitii ale neurostiintelor, ale celor cognitive s
i comportamentale, propunând abordari multi si interdisciplinare. Utilitatea conce
ptului este dovedita si de faptul ca discipline noi conturate, cum sunt Psiholog
ia Sanatatii, Medicina Comportamentala sau Psihoneuroimunologia includ stresul c
a un concept-cheie în modelele explicative ale sanatatii si bolii.
Costurile societatii legate de efectele stresului sunt extrem de mari. Organizat
ia Mondiala a Sanatatii estimeaza ca 50% din totalul cauzelor de mortalitate si
morbiditate se datoreaza stilului de viata, în care stresul are un rol preponderen
t în adoptarea unor comportamente inadecvate (WHO, 1989). Bolile cardiovasculare,
tulburarile mentale, dependenta de substante au devenit boli ale civilizatiei.
Stresul a fost si ramâne unul dintre cele mai disputate concepte din istoria stiin
tei. Astazi nimeni nu poate nega ca definirea stresului difera flagrant în functie
de perspectiva disciplinei stiintifice din care ea este elaborata. Fiziologii s
i endocrinologii dovedesc experimental ca stresul este un raspuns al organismulu
i la stimularile externe; sociologii ne sugereaza ca stresul se datoreaza caract
eristicilor mediului în care traim, iar psihologii argumenteaza ca stresul rezulta
din perceperea unei stari de autoineficienta.
Constatam ca diferitele definitii ale stresului au dus si la confuzii terminolog
ice. Nu de putine ori stresul este confundat cu anxietatea. Identificam confuzii
frecvente si între termenul de stres si activare (arousal). Aceasta confuzie a du
s la utilizarea termenului de distres ca echivalent a hiperactivarii simpatice.
Echivalarea termenului de stres cu cel de activare are semnificatia implicita ca
un scop major al individului este mentinerea homeostaziei (adica un anumit nive
l mediu al activarii). Zuckerman (1991) dovedeste ca exista persoane care cauta în
permanenta mentinerea unui nivel ridicat de activare prin cautarea de senzatii.
S-au formulat si optiuni de reducere a termenului de stres la cel de coping, co
nsiderându-se ca acesta din urma concentreaza esenta fenomenului de stres (Lazarus
, 1987). Definitiile inoperante ale stresului au determinat asimilarea de catre
unii psihiatri a notiunii de stres cu cea de boala psihica (Bech si colab., 1982
). Este adevarat ca folosirea termenului de stres ofera avantajul de a evita con
otatiile negative ale unui diagnostic de nevroza sau hipomanie. În opinia noastra,
distresul nu poate fi echivalat cu psihopatologia. Faptul ca o persoana experie
ntiaza anxietate sau instabilitate nu înseamna în mod necesar ca ea sufera de o tulb
urare nevrotica; în acelasi timp anxietatea sau depresia nu epuizeaza consecintele
stresului.
Precursori ai teoriei stresului
Primele observatii privind adaptarea organismului la mediu dateaza din antichita
te. Hippocrate considera ca boala nu e numai suferinta si leziune (pathos) ci si
efortul organismului de a-si restabili echilibrul (ponos).
Mult mai recent, când progresele stiintei au permis cercetari mai riguroase, biolo
gii si fiziologii secolului al XIX-lea au semnalat înaltul grad de organizare a lu
mii vii care faciliteaza o adaptare activa. C. Bernard (1878) indica capacitatea
organismului de a-si mentine constant mediul intern în raport cu stimulii externi
. Procesul de adaptare activa al organismului la mediu extern în continua schimbar
e este posibil datorita unor mecanisme dinamice, compensatorii, de neutralizare
si corectare a disfunctiilor survenite.
Termenul de stres, a carui semnificatie originara era de adversitate, dificultat
e, suferinta, poate fi gasit înca din secolul al XIV-lea. Trei secole mai târziu, te
rmenul este folosit mai ales în inginerie, desemnând acea forta sau presiune care de
formeaza corpurile. Modificarea structurii sub influenta acelei forte este desem
nata prin notiunea de strain (Levi, 1985). Persistenta acestei interpretari o re
gasim la autorii contemporani care asimileaza stresul cu cerintele externe care
exercita presiuni asupra organismului. De abia în secolul al XIX-lea conceptul de
stres este preluat de stiintele biologice. El este utilizat initial cu sensul de
 boala mintala. Sir William Osler (cit. în Hinkle, 1973) echivala stresul cu munca
multa si cu probleme .
La începutul secolului al XX-lea, fiziologul american Walter Cannon (1929), utiliz
eaza termenul de stres pentru a demonstra existenta unor mecanisme homeostatice
specifice de protejare a organismului împotriva agentilor perturbatori (1929). Ace
ste mecanisme de natura fiziochimica, enzimatica, endocrina si nervoasa, mentin
temperatura corpului, pH, nivelul sanguin de glucide, lipide, proteine, minerale
constante în conditiile modificarii factorilor externi. Cannon (1932) are meritul
de a fi dovedit experimental implicarea multipla si complexa a sistemului simpa
to-adrenal si ai mediatorilor medulosuprarenali în adaptarea organismului la stimu
lii fizici si psihici din mediu. Cannon foloseste termenul de stres în legatura cu
reactia autonoma a organismului, denumita "reactie de urgenta", binecunoscuta a
stazi în literatura sub numele de reactie "lupta sau fuga" (fight or flight). Date
le experimentale obtinute de Cannon sunt printre primele dovezi ce indica partic
iparea sistemului endocrin la adaptarea organismului la schimbarile bruste ale a
mbiantei. Desi fiziologul american a studiat doar adaptarea de scurta durata la
situatii acute si nu a detaliat alte posibile reactii, prin cercetarile sale, W.
Cannon este considerat cel mai important precursor al teoriei stresului.
Contributii la problematica adaptarii si indirect a stresului aduce si I. Pavlov
prin teoria învatarii bazate pe reflexe conditionate cu functii anticipative. Teo
ria lui S. Freud despre nevroza si mecanismele inconstiente de aparare abordeaza
dintr-un punct de vedere complet nou problematica adaptarii individului la situ
atii conflictuale. Aproape concomitent cu Selye, fiziologul francez A. Reylly îsi
publica teoria "sindromul de iritare", care descrie importanta raspunsului siste
mului nervos autonom atunci când organismul este expus la diverse noxe.
Modelul fiziologic si teoria raspunsului
Modelul fiziologic, numit si model biologic îsi are originea în cercetarile lui H. S
elye si pune accentul pe raspunsul organismului la stimulii nocivi din mediu. St
resul este definit de Selye ca o stare a organismului manifestata prin reactii n
especifice ca raspuns la agentii perturbanti. Stresul biologic, initial descris
sub numele de sindrom general de adaptare (SGA), comporta trei faze:
reactia de alarma
stadiul de rezistenta
stadiul de epuizare.
Investigând mecanismele fiziologice si consecintele SGA, Selye (1968, 1980) demons
treaza ca stresul implica atât adaptare si stimulare cât si uzura organismului, desc
risa sub numele de strain. Pentru a realiza aceasta distinctie Selye (1983) intr
oduce termenii de :
eustres (stimulare optima, antrenare, adaptare)
distres (solicitare intensa, prelungita, supraîncarcare, efecte de încordare si tens
ionare, de dezadaptare).
În cadrul modelului fiziologic al stresului constatam completari si dezvoltari ult
erioare teoriei lui Selye care nuanteaza întelegerea raspunsului organismului la f
actorii de stres. Studiile lui Frankenhaeuser (1982) urmaresc stabilirea unor re
latii între patternurile de raspuns endocrin la stres si trasaturile psihologice.
Astfel, starile afective negative se traduc prin activarea adrenalinei si cortis
olului, iar cele pozitive numai prin adrenalina. Frankenhaeuser dovedeste specif
icitatea raspunsului la stres si prin diferentele reactiei endocrine în functie de
sex. Atât la barbati cât si la baietii de vârsta scolara secretia de adrenalina este
mai mare decât la persoanele de sex feminin (1986).
Asa cum am aratat în paginile anterioare, una din limitele abordarii fiziologice e
ste identificarea stresului cu activarea, chiar daca unii cercetatori extind ter
menul si asupra activarii psihologice. Este meritul lui Lundberg (1980) si Ursin
(1984) de a demonstra experimental ca atât supraactivarea cât si subactivarea induc
stres exprimat prin modificari în plan fiziologic, psihologic si comportamental c
u repercursiuni asupra nivelului performantei umane. Alaturi de stresul de supra
solicitare se impune astfel si conceptul de stres de subsolicitare.
Modelul de stres oferit de Karasek si Theorell (1990) se distanteaza de asemenea
 de identificarea activarii cu stresul. Activarea este urmarea pozitiva a unor c
erinte intense dar în prezenta controlului. Conform autorilor citati, stresul se p
roduce doar la intersectia dintre solicitari intense si optiuni de control minim
e. Apreciem modelul ca având valente aplicative deosebite pentru mediul ocupationa
l. Relevanta modelului este sustinuta si de datele epidemiologice privind relati
a dintre caracteristicile psihosociale ale muncii si organizatiei si incidenta u
nor boli cronice, cum este boala coronariana.
Meritul de a integra factori sociobiologici în modelul fiziologic de stres revine
teoriei propusa de Henry si Stephans (1977), chiar daca ea se bazeaza doar pe st
udii experimentale realizate pe rozatoare si maimute. Autorii dovedesc specifici
tatea raspunsului endocrin la stres în functie de clasificarea animalelor în tipul d
ominant/agresiv si tipul subordonat/pasiv. Prima categorie de animale opteaza pe
ntru un raspuns activ de tip "lupta sau fuga", însotit de modificari ale activitat
ii simpatoadrenale, cu descarcari catecolaminice. Animalele subordonate aleg un
comportament pasiv, de supunere, caracterizat prin activarea sistemului hipofizo
-corticoadrenal si secretia de corticosteroizi, raspuns considerat mai nociv decât
primul. Complexitatea modularii tipului de reactie este dovedita de Henry (1980
) si prin includerea factorului situational: mediu securizant, deprivare materna
, ambianta noua, lipsa posibilitatilor de control. Potentialul de nocivitate asu
pra organismului a reactiei fiziologice determinat de combinatia dintre perceper
ea lipsei controlului si atitudinea de pasivitate si supunere este confirmata si
de studiile realizate pe subiecti umani (Seligma ci si o multitudine de macanis
me neuronale coordonate de sistemul nervos central (SNC). Participarea SNC accen
tueaza componenta specifica a raspunsului organismului si evidentiaza capacitate
a de învatare si persistenta în timp a strategiilor adecvate de ajustare la stres.
Modelul cauzal si teoria stimulilor
Un al doilea punct de vedere, identifica stresul cu factorii de stres, numiti si
stresori, stimuli sau agenti stresanti. Potrivit teoriei stimulilor, stresul es
te o conditie a mediului (Holmes si David, 1989, Dohrenwer, 1986). Spielberger s
ugereaza ca termenul de stres trebuie sa se refere la caracteristicile obiective
ale situatiei (cit. în Patterson si Neufeld, 1989, p.10). Pearlin (1981, 1989) pr
opune modelul sociologic al stresului, subliniind faptul ca structurilor si rela
tiile sociale sunt principalele surse de stresori. În cadrul modelului sociologic,
Rapaport (1978) si Toffler (1973, 1978) acorda o importanta deosebita factorulu
i cultural în atribuirea de semnificatii stresorilor sociali.
Modelul cauzal denumit si model ingineresc, considera persoana, prin analogie cu
modelele tehnice, ca având o capacitate înnascuta (coeficient de toleranta) de a fa
ce fata unor factori potentiali daunatori din mediu, definiti drept nivel de încar
care. Depasirea nivelului optim cauzeaza reactiile de stres, respectiv alterari
ale functiilor psihofiziologice. Modelul cauzal conceptualizeaza stresul drept o
functie a stimulilor, exprimabila prin formula S=f(s). Relatia dintre stimuli s
i reactii este una similara din behaviorismul radical, adica unilaterala si unid
irectionala, de tipul S - R.
Asumarea ideii, de catre modelul cauzal, ca stresul rezulta exclusiv din proprie
tatile stimulilor reprezinta o abordare unidimensionala si restrictiva. Teoria s
timulilor ignora complexitatea relatiei dintre fiinta umana cu mediul sau si exi
stenta diferentelor interindividuale în reactiile la stres. Este adevarat ca facto
rii de stres psihosociali sunt caracteristici inevitabile ale vietii cotidiene.
Totusi unii oameni percep mai intens si reactioneaza mai acut decât altii la impac
tul cu factorii de stres social. Cu exceptia unor evenimente de viata extreme, c
um este moartea unei fiinte dragi, stimulii psihosociali nu pot avea aceeasi sem
nificatie pentru toti indivizii. A interpreta stresorii în sine ca o cauza de mala
daptare reprezinta o simplificare pe modelul unui determinism reductionist, meca
nicist, pozitie de care ne distantam. În acelasi timp nu putem omite faptul ca mod
elul cauzal aduce contributii valoroase la întelegerea si aprofundarea unui segmen
t al procesului de stres, si anume rolul structurilor sociale în generarea de posi
bili stresori.
Modelul interactional si teoria tranzactionala
O data cu publicarea teoriei lui Lazarus cercetarile asupra stresului încep sa fie
comutate din cadrul biologic în cel psihologic, conturând în final teoria tranzaction
ala a stresului (Lazarus si Folkman, 1984). Analiza noii paradigme de cercetare
permite identificarea a patru concepte fundamentale care definesc teoria tranzac
tionala a stresului:
(1)interactiunea sau tranzactia;
(2)sistemul cognitiv;
(3)evaluarea;
(4)copingul.
De altfel chiar definitia stresului data de Lazarus si Folkman (1984, p. 19) ref
lecta integrarea conceptelor teoretice enumerate: "stresul este o relatie partic
ulara între persoana si mediu, în care persoana evalueaza mediu ca impunând solicitari
care exced resursele proprii si ameninta starea sa de bine, evaluare ce determi
na declansarea unor procese de coping, respectiv raspunsuri cognitive, afective
si comportamentale la feed-backurile primite".
Termenul de tranzactie desemneaza relatia bidirectionala dintre persoana si medi
u, negocierea activa între cerintele si presiunile mediului si ierarhizarea scopur
ilor individuale. Se subliniaza astfel faptul ca amenintarea (termen preferat de
Lazarus fata de cel de stresor) nu exista în sine, ca proprietate a uneia din cel
e doua subsisteme implicate - persoana si mediu - ci numai în relatia dintre ele.
Conform definitiei stresului, amenintarea decurge din perceperea unui dezechilib
ru între cerintele impuse si capacitatea de raspuns, din discrepanta dintre starea
actuala si cea dorita de subiect. Natura subiectiva a evaluarilor determina o a
rie larga de stresori.
Daca initial era utilizat termenul de interactiune sau relatie, ulterior a fost
preferat cel de tranzactie care indica nu numai unitatea organica dintre cele do
ua subsisteme, dar elimina si caracterul static al relatiei mediu-persoana. Term
enii pot fi utilizati si ca sinonimi. Autorii introduc si conceptul de proces st
râns legat de cel de tranzactie pentru a sublinia interconditionarile reciproce di
ntre variabilele implicate. Abordarea conventionala a stresului interpreteaza st
resorii ca punct de start iar sanatatea mentala ca punct final al acestui fenome
n. Este adevarat ca deteriorarea sanatatii mentale este una din consecintele str
esului dar a limita emotiile negative la variabila de consecinta este prea restr
ictiv; în realitate emotiile negative pot deveni la rândul lor surse de stres care v
or influenta atât evaluarea cât si formele de coping.
Sublinierea rolului sistemului cognitiv ca mediator al evaluarii, copingului si
emotiei este consecinta revolutiei cognitive din psihologia deceniului al saselea.
Daca psihologia traditionala considera ca emotia este cea care modeleaza adapta
rea, psihologia cognitiva abordeaza aspectele motivationale si emotionale ale ad
aptarii prin prisma proceselor informationale. Medierea cognitiva este elementul
care distinge teoria psihologica a stresului de cea sociologica si fiziologica.
Tocmai datorita acestei note specifice, teoria lui Lazarus si colab. era cunosc
uta initial sub numele de teoria cognitiva a stresului.
Prin prisma teoriei cognitive, stresul nu mai este determinat de nivelul reactii
lor sau de o situatie în sine, ci de evaluarea cognitiva a situatiei si a resursel
or de a face fata. O prima categorie de cercetatori cognitivisti ai stresului se
focalizeaza asupra abordarilor de tip normativ ale proceselor si abilitatilor c
ognitive de procesare a informatiei. În acest context distresul este generat de li
mitarea capacitatii de procesare a informatiei datorita fie unor abilitati cogni
tive neadecvate, fie unui exces sau deficit informational. Cercetarile de acest
gen ignora diferentele individuale de procesare a informatiei, de acordare de se
mnificatii personale informatiei.
Subliniem ca stresul nu presupune numai suprastimulare sau substimulare informat
ionala ci si procesarea unei informatii interpretata de subiect ca aversiva, ire
levanta sau deosebit de importanta pentru scopul urmarit. Cercetatorii încadrabili
în a doua categorie sunt interesati mai mult de stilul si schema cognitiva a pers
oanei care descriu maniera si preferinta în care informatia este stocata, organiza
ta si activata în acordarea de semnificatii personale situatiilor de viata (Miclea
, 1994).
În cadrul teoriei interactionale s-au impus si alte modele, fiecare reliefând import
anta unor aspecte ale procesului de stres. Modelul ecologic propus de Levi si Ka
gan (1981) sugereaza abordarea holistica a persoanei umane în interactiunea dinami
ca cu ambianta sa fizico-chimica si psihosociala. Conform modelului, stresul psi
hosocial se datoreaza urmatoarelor cinci mari categorii de factori: 1. discrepan
ta dintre nevoi si posibilitatea satisfacerii lor; 2. discrepanta dintre abilita
tile umane si cerintele mediului; 3. suprastimularea si substimularea; 4. incomp
atibilitatea dintre rolurile pe care le are persoana si 5. schimbari rapide ce s
capa controlului individului. Modelul sugereaza si strategiile de reducere si co
mbatere a stresului la nivel individual si social prin identificarea situatiilor
, grupurilor si reactiilor cu risc crescut.
Pornind de la prezumtia ca scopul principal al persoanei este de a obtine, pastr
a si proteja resursele, Hobfoll (1988, 1993, 1994) dezvolta unul din cele mai re
cente si acceptate modele ale stresului, numit "modelul conservarii resurselor".
În conceptia autorului resursele reprezinta ceea ce individul valorizeaza ca impo
rtant pentru sine, de la valori obiective la caracteristici personale, conditii
sau energii. Conform autorului, stresul apare în oricare din cele trei circumstant
e: amenintarea pierderii resurselor; pierderea lor; sau privarea persoanei de po
sibilitatea câstigarii unor resurse pentru care se investesc eforturi. Consideram
ca modelul are relevanta pentru adaptarea umana prin surprinderea unor tipuri di
verse de relatii individ-mediu, de la macrosistemele sociale, la structurile org
anizationale si relatiile interpersonale.
Modelul patogen si teoria fiziopatologica
Studierea consecintelor stresului asupra starii de sanatate a dus la formularea
unei variante a modelului fiziologic si anume modelul patogen sau fiziopatologic
al stresului. Observatiile privind asocierea stresului cu patologia nu au aparu
t doar odata cu formularea modelului susmentionat. Prima descriere a relatiei di
ntre stres si boala dateaza din 1910 si apartine lui Sir W. Osler, care consemna
ca angina pectorala este o boala caracteristica oamenilor de afaceri, intens ab
sorbiti de munca lor (cit. în Hinckle, 1973). Relevarea relatiei dintre psihic si
somatic a determinat aparitia Psihosomaticii, marcata în special de studiile lui D
unbar (1938), Wolf (cit. în Henry si Stephens, 1977) si Alexander (1950). Initial,
modelul oferea o imagine simplista, unilaterala, dominata strict de ideile psih
analitice, în care relatia dintre un anumit conflict intrapsihic si o boala specif
ica era considerata ca fiind directa si liniara.
Continuatorii scolii pavloviene, Bâcov si Kurtin (1949) demonstreaza experimental
unitatea dintre psihic si fiziopatologic si contureaza orientarea corticoviscera
la. Primele dovezi de laborator ale lui Selye (1956) vizând rolul agentilor pertur
batori asupra organismului erau involutia timusului si ulceratiilor gastrointest
inale. Ulterior, Selye (1976 b) dezvolta teoria bolilor de adaptare ce cuprind b
olile reumatoide, alergice si colagenozele, ca raspunsuri nespecifice la stres.
Chiar si cei mai sceptici autori privind teoria stresului, accepta rolul concept
ului în depasirea punctului de vedere unilateral privind specificitatea cauzei bol
ii. Sub influenta descoperirilor lui Virchow si Pasteur, medicina secolului XIX
si începutului de secol XX a fost dominata de un determinism strict biologic. Enge
l (cit. în Sarafino, 1990), subliniind cauza multifactoriala a bolii, în care elemen
tele specifice (biologice) se înlantuie cu cele nespecifice (psihologice si social
e) contureaza modelul biopsihosocial al bolii, considerat mult mai pertinent.
Astazi, în cadrul modelului patogen, un numar mare de cercetari încearca sa elucidez
e rolul predispozant sau precipitator al stresului pentru diverse boli (Brown si
Harris, 1989, Kasl si Cooper, 1987, Holmes si David, 1989, Markides si Cooper,
1989, Brown si Harris, 1989, Friedman, 1990, Iamandescu, 1993). Dezvoltarea unei
noi ramuri interdisciplinare, si anume Psihoneuroimunologia este relevanta în ace
st sens (Ader, 1982, Whalley si Page, 1989, Baban, 1992).
În concluzie, modelul fiziologic, cel patogen, respectiv teoria raspunsului acoper
a o mare parte din cerectarile asupra stresului. Studii de laborator si în cadrul
natural, pe subiecti umani si pe animale, încearca sa elucideze o veriga esentiala
în procesualitatea stresului, si anume raspunsul la stres. În masura în care aceste c
ercetari se limiteaza numai la aspectele de reactie si conceptualizeaza stresul
ca o suma a raspunsurilor organismului la stimulii nocivi, abordarile ne apar un
ilaterale si restrictive. Ignorarea rolului personalitatii si situatiei în raspuns
ul individual face ca demersul de cunoastere sa devina incomplet si inadecvat. S
e impune necesitatea integrarii reactiei la stres în studiul procesului dinamic re
zultat din interactiunea variabilelor personale cu cele situationale. În acelasi t
imp, focalizarea cercetarilor doar pe tipul de evaluare si confruntare cu situat
ia stresanta, fara a identifica costurile si beneficiile raspunsului, este un de
mers la fel de unilateral ca si cel anterior mentionat. Când costul controlarii st
resorului este mai ridicat decât beneficiile înregistrate, copingul nu numai ca nu r
educe distresul, dar îl intensifica, stare obiectivabila în reactiile de scurta dura
ta si consecintele pe termen lung.

STUDIU DE CAZ. EVOLUTIE PSIHOTERAPEUTICA

Studiu de caz 5 Gastrita ca neputinta de exprimare emotionala .
1.Date personale
Nume,prenume- R.A.
Vârsta-18
Ocupatia- eleva
2. Prezentarea problematicii prezente
Pacienta se prezinta la cabinetul de psihologie pentru a obtine un aviz psiholog
ic pentru înscrierea la scoala de soferi. Pe parcursul desfasurarii probelor pacie
nta este emotiva si la un moment dat, între probe, solicita un pahar cu apa pentru
a lua o pastila. Întrebata ce simte, ea raspunde ca este foarte emotiva si ca are
dureri de stomac în momentele de emotii puternice. Este încurajata sa termine proba
si i se ofera varianta unei sedinte de psihoterapie pentru emotivitate si somat
izarea acesteia. Accepta propunerea deoarece medicul i-a spus ca boala ei este p
e fond nervos si se gândise sa consulte un psiholog însa de fiecare data a amânat aces
t lucru.
3.Dignostic psihiatric
Nu exista un diagnostic psihiatric, pacienta prezinta emotivitate crescuta si an
xietate de evaluare, somatizând aceste caracteristici în durere de stomac. Din punct
de vedere medical este diagnosticata cu gastrita.

4.Descrierea problemei biopsihosocial

Din punct de vedere somatic pacienta prezinta dureri de stomac, de tip întepatura,
accentuate daca manânca în timpul cât este prezenta durerea, fiind diagnosticata de a
proximativ doi ani cu gastrita. Durerile sunt mai dese sau mai rare în functie de
starea emotionala a ei. În perioadele de evaluari de la finalul semestrului pot fi
zilnice.
Din punct de vedere psihologic este o persoana emotiva, anxioasa, în special fiind
u-i teama de evaluarea scolara. Are un nivel intelectual bun, se descrie ca o pe
rsoana fara vointa, de aceea solicita ca în psihoterapie sa fie sustinuta motivati
onal.
Din punct de vedere social este fiica cea mai mica a parintilor ei, are o sora m
ai mare cu care este mereu în concurenta. Afirma ca este discriminata de parinti în
raport cu sora sa. Are o relatie de un an cu un coleg de clasa. Are rezulate med
ii la scoala si doreste sa devina psiholog. În prezent este în clasa a XII a si se p
regateste pentru examenul de bacalaureat.
5. Obiectivele terapiei
Terapia a avut ca obiective:
a) La finalul terapiei pacienta îsi va ameliora simptomatologia somatica, va preze
nta mai rar dureri sau deloc.
b) La finalul terapiei pacienta va avea un grad de emotivitate si anxietate mai
mic.
6.Planul de interventie
Planul de interventie s-a derulat pe parcursul a 15 sedinte si a avut urmatoarea
structura:
S1. Anamneza. Descrirea modului de a actiona a psihoterapiei.
S2. Prezentarea psihoterapiei de relaxare. Exercitii de sugestibilitate.
S3. Relaxare musculara progresiva. Sugestii de ritm si secretii digestive normal
e.
S4. Transa hipnotica. Sugestii de reînvâtare a corpului sa functioneze normal.
S5. Identificarea trairilor emotionale reprimate.
S6. Transa hipnotica. Scenariu de recadrare în 6 etape.
S7.Realizarea unei genograme transgenerationale.
S8. Identificarea scenariilor personale din genograma si constientizarea lor pe
aspectul emotiilor intense si neexprimate.
S9. Scaunul gol. Dramaterapie.
S10. Transa hipnotica cu modificarea scenariului unui eveniment.
S11.Transa hipnotica. Întarirea Eului.
S12. Transa hipnotica de întarirea comportamentului de ritm si secretie a stomacul
ui normala si de terminare a utilitatii durerii de stomac.
S13. Dramaterapie. Exersarea noilor modalitati de a face fata situatiilor.
S14.Transa hipnotica.Progresie de vârsta.
S15. Evaluare. Finalizarea terapiei.

7. Momente semnificative în timpul psihoterapiei

Pacienta afirma ca primele dureri de stomac le-a avut dupa începerea liceului. Au
debutat în momentele când avea emotii ca va fi ascultata sau îi era frica de acest luc
ru. Gimnaziul l-a urmat la o scoala de cartier, iar liceul la unul din scolile d
e elita ale orasului. În gimnaziu era una din cele mai bune eleve din clasa, cu pr
emii în fiecare an. În liceu notele au început sa scada si anxietatea de evaluare sa c
reasca. Probabil ca durerile de somac au aparut pe de o parte ca o somatizare a
fricii si emotiilor, pe de alta parte cu scopul de a o proteja de criticile pari
ntilor datorate notelor mai mici pe care pacienta le obtinea. De asemenea, în aces
t fel îsi proteja si imaginea ei de eleva buna, care din cauza durerilor de stomac
si a emotiilor nu reuseste sa obtina note destul de mari.
Pacienta a dorit sa intre în terapie mai ales datorita faptului ca se apropia baca
laureatul si durerile erau din ce în ce mai dese. Poate însa ca se apropia si finalu
l liceului si simptomul nu îi mai era folositor.
A reactionat repede la exercitiile de sugestibilitate, fiind receptiva la sugest
iile kinestezice în mod special. Acestea au fost folosite des în exercitiile care au
urmat. La exercitiile de relaxare care vizau secretia si miscarile stomacului p
acienta a prezentat o imagerie bogata, care i-a permis sa exploreze aceste senza
tii. Sugestiile au vizat controlul involuntar al stomacului în timpul emotiilor. A
urmat o etapa de identificare a beneficiilor simptomului si de ce vrea el sa tr
ansmita. Iar scenariul de recadrare în sase etape i-a permis sa gaseasca modalitat
i mai adaptate de a transmite acelasi lucru. A gasit ca poate sa vorbeasca cu pr
ietenul ei atunci când îi este teama. Teama a fost mesajul care a considerat ca vrea
sa îl transmita durerea de stomac.
A urmat identificarea pe genograma a scenariilor care o fac sa reactioneze astfe
l si a constientizat ca imaginea data de note este foarte importanta datorita ex
amenului mamei sale de admitere la facultate pe care aceasta nu l-a luat si i-a
transmis ei ca imaginea de sine are de suferit datorita acestui fapt. A experime
ntat prin dramaterapie, prin scaunul gol, aceste scenarii si le-a schimbat prin
sugestii în timpul transei. A urmat întarirea Eului si o progresie de vârsta în care sim
ptomul nu mai exista.
8. Rezultate
La finalul terapiei pacienta a constientizat rolul durerilor de stomac si le-a e
liminat prin dezvoltarea altor modalitati de a face fata evenimentelor.

STUDIU DE CAZ
Psoriazisul ca manifestare a rusinii .
Studiu de caz 7
1.Date personale
Nume,prenume- I.V.
Vârsta- 47 de ani
Ocupatia- cadru didactic
2.Prezentarea problematicii prezente
Doamna se prezinta la medicul dermatolog pentru psoriazis. Dupa multe tratamente
încercate , medicul specialist îi recomanda ca sa însoteasca tratamentul medical cu o
psihoterapie. În acest mod ajunge în cabinetul psihologic. Initial I.V. nu întelege c
um ar putea sa o ajute o psihoterapie în afectiunea pe care o are, iar dupa explic
atia medicului conform careia în acest tip de diagnostic starea psihica este foart
e importanta si poate fi un factor care sa contribuie la aparitia bolii, pacient
a se adreseaza cabinetului. În momentul prezentarii la cabinet pacienta prezinta o
stare de anxietate crescuta cu privire la evolutia bolii si o neacceptare a bol
ii. Încearca sa gaseasca raspunsuri la întrebarea de ce i se întampla ei sa sufere de
o astfel de boala si este preocupata de aspectul sau fizic. Accepta sa participe
la un program de psihoterapie si este chiar entuziasmata ca va avea cu cine sa
vorbesca despre problemele ei. Afirma ca are numeroase alte probleme cu membrii
familiei si doreste sa le rezolve.
3.Dignostic psihiatric
Nu putem afirma ca ar exista un diagnostic psihiatric. Pacienta prezinta doar o
stare de anxietate crescuta .
4.Descrierea problemei biopsihosocial
Din punct de vedere biologic pacienta prezinta numeroase cruste pe toata suprafa
ta corpului. În perioada anotimpului rece ele se diminueaza, iar în perioada anotimp
ului cald se accentueaza. Acest lucru o deranjeaza foarte tare pentru ca este o
femeie cocheta si îi afecteaza imaginea tocmai atunci când corpul este mai expus ved
erii.
A mai fost operata de un fibrom uterin în urma cu trei ani si i s-a facut histerec
tomie totala. Nu afirma sa o fi afectat foarte tare acea operatie pentru ca nu s
e vedea. Nu putem sa nu afirmam ca de data asta inconstientul a ales ceva care s
e vede!
Din punct de vedere psihologic se arata foarte afectata de aspectul sau disgrati
os, afirmând ca îi este si ei urât sa se uite la ea. Este anxioasa cu privire la evolu
tia bolii, neavând încredere ca se va vindeca vreodata.
Din punct de vedere social este casatorita de 26 de ani, are doi copii, baieti,
de 23, respectiv 17 ani. Nu se întelege prea bine cu sotul, existând scene de violen
ta între ei. De asemenea, sotul bea destul de mult si acest lucru le strica si mai
mult relatia. Cel mai bine se întelege cu baiatul cel mare. Are cu acesta o relat
ie speciala, oarecum de parteneriat. Este cel care îi ia apararea atunci când sotul
o agreseaza. Este cel care îi aduce satisfactii datorita rezultatelor exceptionale
pe care le are la facultate si le avea ca elev. Cu baiatul mai mic are o relati
e conflictuala datorita faptului ca nu învata si prin acest lucru considera ca o f
ace de rusine.
Este un cadru didactic foarte apreciat în scoala unde lucreaza, cu toate gradele o
btinute, metodist si cu salarii de merit permanente.
Asadar putem constata ca imaginea pe care o lasa celorlalti este foarte importan
ta pentru aceasta femeie. Si sufera de o boala care îi pune în umbra tocmai imaginea
. Putem presupune ca este un mod de autopedepsire inconstienta sau ca doreste sa
readuca la lumina imaginea unei alte persoane din familia sa care a suferit din
cauza stirbirii imaginii.
Important de precizat este ca boala a debutat dupa moartea tatalui ei, cu care n
u se întelegea si dupa ce baiatul cel mare s-a casatorit si a plecat de acasa.
5. Obiectivele terapiei
Terapia a avut mai multe obiective:
1.Constientizarea semnificatiei bolii;
2.Acceptarea bolii ca facând parte din viata ei sisau ameliorarea simptomelor;
3.Scaderea anxietatii.
6.Planul de interventie
Planul de interventie s-a desfasurat pe parcursul a 21 de sedinte provocative( a
proape 40 de ?edinte în total), dupa cum urmeaza:
S1. Anamneza. Descrirea modului de a actiona a psihoterapiei .
S2. Identificarea trairilor emotionale reprimate.
S3. .Realizarea unei genograme transgenerationale.
S4. Identificarea scenariilor personale din genograma si constientizarea lor pe
aspectul emotiilor intense si neexprimate.
S5. Scaunul gol. Dramaterapie. Analiza relatiei cu parintii.
S6. Dramaterapie. Travaliu de doliu dupa tata. Transa de separare de tata.
S7. Constientizarea relatiilor cu sotul si baiatul cel mare.
S8. Exersarea noilor roluri. Schimbarea rolului de partener al baiatului mare.
S9. Prezentarea psihoterapiei de relaxare. Exercitii de sugestibilitate.
S10. Relaxare musculara progresiva. Sugestii de curatare a pielii.
S11. Transa hipnotica. Sugestii de reînvâtare a corpului sa functioneze normal cu ri
tm de reînnoire celulara normala.
S12. Transa hipnotica. Scenariu de recadrare în ?ase etape.
S13. Transa hipnotica cu sugestii de tipul Boala si-a facut datoria, acum poate s
a plece.
S14.Transa hipnotica. Întarirea Eului.
S15. Transa hipnotica de întarire a comportamentului de ritm de înnoire celulara nor
mala.
S16. Dramaterapie. Identificarea dorintei de înnoire în viata, identica cu înnoirea pi
elii.
S17. Stabilirea obiectivelor pentru înnoirea vietii clientei.
S18. Identificarea resurselor de a face schimbarile dorite.
S19. Evaluarea schimbarilor începute si transa hipnotica cu sugestii de vindecare.
S20.Transa hipnotica. Progresie de vârsta pentru întarirea comportamentului.
S21. Evaluare. Finalizarea terapiei.
7. Momente semnificative în timpul psihoterapiei
Înca din etapa de realizare a genogramei am observat multiple legaturi ale bolii c
u viata si momentele importante din viata pacientei. Tatal pacientei a fost tot
un barbat violent, care bea mult si îsi alunga copiii si sotia de acasa si era foa
rte gelos pe sotie. În primul rând se observa o identificare clara a doamnei cu mama
sa, aceasta alegând acelasi gen de barbat. Doamna a avut relatii foarte proaste c
u tatal sau, de altfel asa cum le are si cu sotul.
Nevoia mare de stima de sine si de imagine a pacientei este explicabila prin ace
ste evenimente din copilaria si tineretea sa, în care atât ea, cât si mama sa au supor
tat umilinte publice. Trebuie sa mai spunem ca pacienta este din Husi, un oras m
ic, în care oamenii se cunosc între ei si ca a stat la o margine a orasului, în care v
iata sociala semana cu cea din mediul rural, în sensul ca oamenii de pe strada cun
osteau toti problemele din familia sa. Initial operatia de histerectomie la o vârs
ta destul de tânara, de 43 de ani, arata o neacceptare a feminitatii, explicabila
prin pozitia femeii asa cum a fost ea perceputa de la mama. Psoriazisul este, pe
de o parte, dorinta de a se pedepsi pentru relatiile cu tatal sau, apare de alt
fel dupa moartea acestuia, când pacienta regreta ca nu se împacase cu el. Pe de alta
parte, are semnificatia unei retrairi a marginalizarii, a sentimentului de rusi
ne cum se exprima pacienta si readucerea în acest fel a umilintelor ei si mamei ei
în fata, dar acum acceptabile social. Este si o modalitate de a se acoperi, astfe
l încât sa corespunda geloziei tatalui ei, din moment ce nu poate sa se îmbrace a?a cu
m dore?te ?i trebuie sa se ascunda. Este o modalitate de a fi fidela acum tatalu
i din sentimentul de vinovatie.
Pe de alta parte plecarea baiatului mai mare agraveaza lucrurile pentru pacienta
.
Baiatul, în rol de partener, asigura femeii un oarecare echilibru emotional. Baiat
ul putea fi controlat de mama si nu avea o relatie de tip erotic cu acesta astfe
l încât era solutia cea mai buna pentru o relatie de parteneriat. Fata de acesta put
ea sa îsi manifeste latura feminina pentru ca nu intra în scenariul familiei sale. T
otodata beneficiul bolii se manifesta si în faptul ca având pe corp acele cruste dez
gustatoare evita relatiile sexuale cu sotul, motiv permanent de conflict dintre
soti.
Este evident o situatie complexa care necesita dorinta de schimbare si de consti
entizare. Pacienta constientizeaza însa greu toate aceste legaturi, beneficiile fi
ind însemnate. Accepta scenariile familiei si îsi restabileste relatiile cu parintii
prin tehnica scaunului gol. Îsi rezolva doliul printr-un travaliu de doliu în care
descarca mult emotional.
Constientizeaza pozitia baiatului mai mare si motivele pentru care ea l-a determ
inat sa intre în acest rol. Din pacate, din descrierile doamnei, baiatul manifesta
un comportament sexual neadecvat, probabil datorita unui complex Oedip nerezolv
at, inevitabil în aceste conditii, dar baiatul refuza sa vina în terapie.
Stabileste sa nu mai aiba comportamente fata de baiat care sa îl puna pe acesta în r
ol de partener si identificam împreuna ce nu trebuie sa mai faca si ce sa faca în lo
c. Urmeaza etapa de sugestii în transa de vindecare a pielii. În recadrarea în ?ase et
ape, identifica acelasi motiv al simptomului, de pedepsire, ceea ce arata ca era
principalul beneficiu . Descopera ca nu mai are nevoie de un alt comportament p
entru a-l înlocui.
Se stie ca psoriazisul este o boala în care ritmul de înnoire celulara este mai mare
decât normal si astfel apar acele cruste la suprafata pielii prin descuamarea pie
lii. Am folosit sugestii de ritm normal de înnoire si de curatare. De asemenea, am
legat acest ritm de dorinta de înnoire a pacientei. Am facut-o sa constientizeze
ce schimbari dorea sa realizeze. Dorea sa divorteze însa acest lucru a afirmat ca
nu îl va face niciodata. Am cautat acele comportamente pe care le-ar face daca ar
divorta si am stabilit obiective pe termen scurt si mediu. S-a îndreptat spre prof
esie, din nou un comportament masculin. Benefic pentru moment cel putin pentru c
a îi oferea o schimbare si spatiu. Nu mai gatea si se simtea libera. A negociat co
mportamente ce tin de gospodarie cu sotul pe care sa le faca fiecare si a stabil
it cu el ca nu vor divorta dar vor trai la o distanta psihologica mai mare. Aces
t lucru l-a nemultumit pe sot dar la amenintarea divortului a acceptat. Am reali
zat o ultima transa cu progresie de timp în care nu mai prezenta simptomul. A plec
at în concediu singura pentru a face un tratament la Techirghiol.

8. Rezultate
Consideram acest caz ca fiind un succes terapeutic, pacienta a constientizat sem
nificatia bolii sale si întrebarile ei initiale de ce i se întâmpla ei au avut raspuns
. De asemenea, pacienta a avut prilejul de a-si reevalua întreaga viata. La finalu
l terapiei anxietatea sa era în limite normale, accepta boala si probabilitatea de
a avea recaderi, dar si-a modificat perceptia asupra bolii. Se raporta cu încrede
re si speranta. Crustele se restrânsesera la nivelul zonelor unde nu se vad de sub
haine. Au ramas pe spate, pe abdomen, pe sâni si pe fund dar mult reduse. Pacient
a urma sa plece în concediu la Techirghiol unde sa urmeze un tratament. M-a sunat
la întoarcere si mi-a zis ca este foarte bine si ca sunt reduse crustele aproape în
totalitate.