Sunteți pe pagina 1din 32

eniu

b`uturi
ocul pe care s-a construit În epoca de după 1810 până la 1830, fiind
Hanul Manuc făcuse parte hanul cel mai nou și mai organizat din
altădată din Curtea București, a atras pe călătorii străini cei mai
Domnească al cărui teren distinși. Dar după moartea lui Manuc Bei și a
începuse să se vândă la soţiei sale, sub conducerea epitropilor
mezat în ultimii ani ai secolului al XVIII-lea. interesaţi și nepricepuţi, hanul își pierde
Cum a putut să intre Manuc Bei în stăpânirea repede faima. Ce era Hanul Manuc pe la 1860
acestui loc nu știm. Se poate că restricţia ne-o spune foarte sugestiv pictorul francez
legală care interzicea străinilor să cumpere Auguste Lancelot, care vizitează Bucureștii în
proprietăţi în București și în ţară nu s-a aceasta vreme:
aplicat lui Manuc, drept recunoștinţă pentru „Așa cum este el acuma e locul de întâlnire
faptul că acesta reușise să îndepărteze de al chirigiilor transilvăneni, al toboșarilor
capitala bandele lui Manav-Ibrahim și să germani, al speculanţilor mărunţi turci,
salveze orașul și pe boieri. bulgari și greci, al tuturor călătorilor cu bani
Hanul pe care Manuc începuse să-l puţini precum și al meseriilor fără nume,
construiască se deosebea de marile cărora nu le place lumina zilei.
hanuri-cetăţi din secolul al XVIII-lea. O formă Galeriile în care se deschid odăile hanului
nouă mai puţin severă și mai atractivă, în servesc de loc de plimbare și de săli comune.
care partea de construcţie care dădea în Domnește acolo o nepăsare și o nesfială de cei
curtea interioară era de lemn, cu galerii în dimprejur nemaipomenită. Sub ochii tuturor
arcade sculptate, la care duceau scări largi și (...) fiecare face ca la el acasă. Din locul unde
monumentale, cu ornamente de stuc mă așezasem eu ca să-mi fac schiţele, puteam
de-asupra ușilor și ferestrelor și cu balustrii să văd pe o bălană nemţoaică spălînd rufe
de lemn ai parapetelor. sdrenţuite (...) pe un bărbier ambulant răzînd
La subsol se găseau 15 pivniţe boltite; la bărbi și cefe, pe o ţigancă danţînd înaintea
parter se aflau 23 prăvălii, 2 saloane mari, 10 unor turci cu chef, pe un comediant în tricou
magazii, 16 camere de servitori și bucătari și decolorat dînd lecţii unei maimuţe jerpelite. În
un tunel în care încăpeau 500 de persoane; la același timp sdrăngăneala unei cobze, însoţind
etaj se aflau 107 odăi pentru locuinţe și un glas melancolic și dulce, se auzea prin
cantoare. căscătura unei uși de la spatele meu.
În mijlocul curţii pavată cu piatră de râu Curtea năpraznică îmi înfăţișa priveliștea
se afla o cafenea cu toate dependinţele ei și o cea mai cu haz și cea mai variată din lume:
grădină cu fântană arteziană. Pe malul tabăra, deposit, tîrg, bursă, menajerie erau
Dâmboviţei, pe tot lungul construcţiei, se toate deodată; de-a lungul pereţilor coviltire,
află un chei lucrat în piatră, larg de peste un lăzi, corturi, baloturi de marfă, buţi; în fund, în
metru. firide mari, închise cu gratii, teancuri de piei
După canalizarea Dâmboviţei, în vederea proaspete, lînă umedă, carne de bivol...
deschiderii Halei de Carne s-au construit pe În această învălmășeală, o frămîntare
această latură a clădirii încă 16 sau 20 nesfîrsită de birje, de ţărani călari, femei
prăvălii. purtînd tîrguieli, cai dezhămaţi care se scutură,
Hanul Manuc, gata de a-și primi oaspeţii nechează și azvîrlă cu picioarele dinapoi, cîini
încă din primăvara lui 1808, a început bine care urlă, porci mari negri care grohăe de
povestea existenţei sale. Sub supravegherea plăcere...
stăpânului său, a găzduit timp de cinci luni Aceasta mișcare, acest zgomot nu tulbură
pe plenipotenţiarii ruși și turci care au nici o clipa pe turcii, pe românii, pe bulgarii, pe
încheiat Pacea de la București, prin care s-a grecii care-și vedeau liniștiţi de treburi,
pus sfârșit unui război de șase ani. discutind, tocmindu-se sub prezidenta
ovreilor, care le schimbau pe loc banii, înarmaţi
cu ochelari mari rotunzi, cu pietre de
„Istoricul hanurilor bucureștene“
George Potra, București, 1985 mehenghiu, cu balanţe...“
arafeturi
Nuci prăjite sărate ........................................................... 100 gr 9,8
Alune iuți .......................................................................... 100 gr 8,7

`uturi
f`r` alcool
Fresh de portocale ............................................................. 330 ml 17,5
Fresh de portocale ............................................................. 500 ml 25,7
Limonadă ........................................................................... 500 ml 13,9
Limonadă cu miere ........................................................... 500 ml 15,5
Citronadă cu miere ........................................................... 500 ml 16,5
Limonadă cu sirop de soc ................................................. 500 ml 14,9
Limonadă de cătină............................................................500 ml 18,9
Suc de mere Bran ............................................................ 1000 ml 29,5
Pepsi Cola Classic, Twist, Light, Max .............................. 250 ml 8,9
Mirinda portocale ............................................................. 250 ml 8,9
7UP (classic) ....................................................................... 250 ml 8,9
Mountain Dew ................................................................... 250 ml 8,9
Bucovina plată/minerală ................................................... 330 ml 8,9
Bucovina plată/minerală ................................................... 750 ml 12,9

Iordache, de-acu‘ să ceri


apşoară fără de bulbuci,
că ne îmflăm toate,
zici că suntem cimpoaie!
Borsec plată/minerală ....................................................... 330 ml 8,9
Borsec plată/minerală ....................................................... 750 ml 12,9
Apă tonică Evervess .......................................................... 250 ml 8,9
San Benedetto plată/minerală ......................................... 500 ml 16,9
Ice Tea - Lipton .................................................................. 250 ml 9,4
Prigat Nectar ..................................................................... 250 ml 10,9
Lapte dulce ......................................................................... 330 ml 6,5
Red Bull – energizant ........................................................ 250 ml 17,8
RockStar – energizant ...................................................... 250 ml 9,5

ong drinks
Blue Ice 70 ml 19,5
Gordon's, Cinzano, Blue Curaçao

Captain Morgan & Pepsi Cola 160 ml 23,0


Mimosa 120 ml 16,5
Suc de portocale, Prosecco

Manhattan 85 ml 18,7
J&B, Cinzano Rosso, Bitter Angostura

Mojito 200 ml 16,5


rom Matelot, lime, mentă, apă minerală

Aperol Spritz 160 ml 26,8


Aperol, Prosecco & apă minerală

Whisky J&B & Coke 160 ml 23,0


Diablo 70 ml 19,9
Tequila Jose Cuervo, 7up

Campari orange 160 ml 24,5

Gin Gordon's Tonic 160 ml 23,5

inars
Jad 28 ani XO ....................................................................... 40 ml 52,5
Jidvei Vin Ars VSOP ............................................................ 40 ml 15,5
Brâncoveanu XO ................................................................. 40 ml 20,5
Flinta
şi cureaua lată,
ce-aş mai bea
o vişinată!

`uturi
tradi]ionale
române[ti
Palincă Bran de gutui / caise / pere.................................... 40 ml 20,4
Palincă de prune Bran.......................................................... 40 ml 11,9
Țuică Bran ............................................................................ 40 ml 9,4
Vișinată Bran ....................................................................... 40 ml 11,9
Afinată Bran ......................................................................... 40 ml 11,9
Șliboviță ................................................................................ 40 ml 11,9
Afinată Saber Elyzia ........................................................ 40 ml 13,5
Vișinată Saber Elyzia............................................................. 40 ml 13,5
Caisată Saber Elyzia............................................................. 40 ml 13,5
Bitter Samaro Satu Mare .................................................... 40 ml 13,9
inuri
Șarba lui Manuc, Gîrboiu.................................................. mândria 93,0
Pahar vin Șarba lui Manuc....................................150 ml hanului 19,3

Să închini un pahar de vin notele de tei, trandafir, și busuioc ale șarbei


românesc face parte din obișnuite cu unele mai citrice, de lime și
obiceiul Hanului. Și, vorba aia: grapefruit. Însă e atât de echilibrată încât -
dacă e șarbă, de cum o sorbi, o fără glumă - se potrivește cu orice fel de carne,
sa te soarbă.Șarba clasică de nu doar cu pui si pește. Un vin-surpriză care
Odobești descinde din Tamâioasa Româneasca, trebuie neapărat descoperit.
dar șarba lui Manuc e mai cu moţ; a înlocuit

VINUL CASEI – Alb/Roșu/Rosé


Pahar .................................................................................. 200 ml 9,3
Carafă ............................................................................... 1000 ml 33,0

VINURI ROȘII
Cupaje
Smerenie; Oprișor ......................................................................... 277,0
Cuvee Uberland; Recaș .................................................................. 230,0
Cabernet & Shiraz; Lacerta Winery............................................. 189,0
Drăgaica Roșie; Oprișor ................................................................ 158,0
Terra Romana, Cuvee Charlotte; S.E.R.V.E. ............................... 205,0
Tarla 101; Dealu Mare .................................................................... 110,0
Tribun; Alira ................................................................................... 63,0
Cabernet & Merlot; Corcova.......................................................... 115,0
Negru de Ceptura........................................................................... 158,0

Soiuri „pure” românești


Domenii, Busuioacă de Bohotin; Cotnari.................................... 87,0
Negru de Drăgășani; Avincis ........................................................ 182,0
Fetească Neagră soi „pur” românesc
Eclipse; Basilescu .......................................................................... 94,0
Livia; Gîrboiu ............................................................................ 75,0
Moșia de la Tohani; Special Reserve............................................ 87,0
Serafim; Licorna Winehouse ....................................................... 81,0
Floare de Lună; Halewood ........................................................... 95,0
Caloian; Oprișor ............................................................................ 72,0
Hyperion; Halewood .................................................................... 245,0
Cervus Magnus Monte; Ceptura ................................................. 84,0
Domeniile Sâmburești ................................................................. 71,0
Castel Huniade; Recaș................................................................... 57,0
Pelin; Urlați..................................................................................... 41,0
Alira................................................................................................. 112,0
Apogeum; Tohani............................................................................ 295,0
Liliac................................................................................................. 140,0
Regno; Recaș..................................................................................... 87,0
Selene; Recaș.................................................................................... 170,0
Artisan; Aurelia Vișinescu.............................................................. 102,0

Cabernet Sauvignon
Soare; Vinarte ................................................................................ 200,0
Negrini ........................................................................................... 93,0
La Cetate; Oprișor ......................................................................... 130,0
Castel Bolovanu; Vinarte ............................................................. 89,0
Domeniile Sâmburești ................................................................. 91,0
Cuvee Andrei; Avincis .................................................................. 179,0
Purcari ........................................................................................... 98,0
Karakter; Aurelia Vișinescu ......................................................... 110,0
Premium; Budureasca................................................................... 100,0

Merlot
Principele Radu; Tohani ............................................................... 182,0
Prince Matei; Vinarte .................................................................... 199,0
Menestrel; Rotenberg ..................................................................... 112,0
Negrini ........................................................................................... 93,0
Prince Mircea; Vinarte .................................................................. 145,0
Altele
Rară Neagră de Purcari ................................................................ 98,0
Negru de Purcari ........................................................................... 208,0
Syrah Reserve; Corcova................................................................ 132,0

VINURI ROSÉ
Serafim; Licorna Winehouse ........................................................ 74,0
Alira ................................................................................................ 92,0
Terra Romana; S.E.R.V.E. ............................................................. 105,0
Cuvee Dolette; Tohani.................................................................... 113,0
Tarla 101; Crișana, Transilvania...................................................... 99,0
Sole; Recaș........................................................................................ 139,0
Epicentrum; Gîrboiu...................................................................... 99,0
Caloian; Oprișor.............................................................................. 72,0
Mysterium; Jidvei............................................................................ 103,0
Purcari.............................................................................................. 99,0
Corcova............................................................................................. 89,0
Floare de Lună; Halewood............................................................... 95,0
Premium; Budureasca..................................................................... 99,0
Saac; Urlați........................................................................................ 125,0
Regno; Recaș..................................................................................... 86,0
Domeniile Sâmburești.................................................................... 72,0

VINURI ALBE
Cupaje
Solo Quinta; Recaș ......................................................................... 216,0
Rusalca Albă; Oprișor .................................................................... 155,0
Fetească Regală & Pinot Gris; Avincis ......................................... 167,0
Tarla 101; Lechința Transilvania ................................................... 99,0
Mysterium Traminer & Sauvignon Blanc; Jidvei ...................... 103,0
Artisan White; Aurelia Vișinescu.................................................. 101,0
Premium Fume; Budureasca......................................................... 95,0
Alb de Ceptura................................................................................. 159,0
Soiuri „Pure“ Românești
Maria Fetească Albă; Jidvei............................................................ 129,0
Domeniile Grasa de Cotnari.......................................................... 75,0
Domenii Tămâioasă Românească de Cotnari............................. 75,0
Fetească Regală; Liliac................................................................... 103,0
Serafim, Fetească Albă; Licorna Winehouse............................... 74,0
Crâmpoșie Selecționată; Avincis.................................................. 118,0
Livia, Plăvaie; Gîrboiu.................................................................... 59,0

Sauvignon Blanc
Liliac ................................................................................................ 145,0
Ana; Jidvei ....................................................................................... 135,0
Nec Plus Ultra; Jidvei ..................................................................... 70,0
Purcari ............................................................................................ 95,0
Corcova ........................................................................................... 76,0
Saac Urlați....................................................................................... 132,0
Regno; Recaș................................................................................... 90,0

Chardonnay
Sole; Recaș ...................................................................................... 155,0
LacertA Winery ............................................................................. 149,0
Chateau Valvis; Domeniile Sâmburești ....................................... 195,0
Domeniile Sâmburești .................................................................. 71,0
Corcova. .......................................................................................... 76,0
Purcari. ........................................................................................... 91,0

Riesling
Caloian Rhein; Oprișor ................................................................. 72,0
Tezaur; Jidvei ................................................................................. 79,0
Vinul Cavalerului; S.E.R.V.E. ....................................................... 65,0
Altele
Grigorescu, Dry Muscat; Jidvei ..................................................... 58,0
Hyperion Pinot Grigio; Halewood................................................. 210,0

VINURI LA PAHAR 150 ml


Solo Chardonnay ........................................................................... 30,0
Solo Quinta ..................................................................................... 41,0

VINURI LICOROASE 375 ml


Ice wine ..................................................................................... 162,0
Nectar de Transilvania, Liliac........................................................ 132,0

SAMPANIE & SPUMANTE & ROSÉ


Zarea 100 ......................................................................................... 119,0
Rhein Extra Rosé ........................................................................... 132,0
Rhein Extra Sec .............................................................................. 132,0
Extra Dry Jidvei .............................................................................. 130,0
Champagne Lanson ....................................................................... 429,0
ere
LA METRU un metru conţine 4 litri de bere potriviţi în 10 halbe!
Berea casei – Premium nefiltrată ................................................ 99,0
Timișoreana .................................................................................. 76,0

LA HALBĂ
Berea casei – Premium nefiltrată .................................... 400 ml 12,5
unoscătorii în ale berii vor în halbă în așa chip în care ea, Berea, se
descoperi în berea casei de la rostogolește ușor lăsând în urmă două dește
Manuc ceva rar și uitat – de spumă albă ca neaua mieilor. Din această
răbdare. În răbdare șade răbdare vine nerăbdarea ta, dragă mușteriu,
taina gustului bun și așezat, de a sorbi însetat din această licoare
răbdarea malţului la fermentare, răbdarea neasemuită.
halbei la gheţar, răbdarea flăcaului ce o pune

Timișoreana ....................................................................... 400 ml 8,9


Timișoreana ....................................................................... 300 ml 7,1
Timișoreana – nepasteurizată ......................................... 400 ml 10,5

LA STICLĂ
Timișoreana ...................................................................... 500 ml 10,3
Ursus Premium ................................................................. 500 ml 12,9
Ursus fără alcool ............................................................... 500 ml 11,6
Ursus Black ........................................................................ 500 ml 12,9
Ursus Cooler ...................................................................... 500 ml 12,5
Ursus Cooler fără alcool ................................................... 500 ml 12,5
Redd's Cranberry .............................................................. 400 ml 11,7
Redd's Light........................................................................ 400 ml 11,7
Peroni Nastro Azzurro ..................................................... 500 ml 14,7
Grolsch Swing Top ............................................................ 450 ml 17,7
Grolsch ................................................................................500 ml 13,9
Grolsch Weizen ................................................................. 500 ml 18,9
Pilsner Urquell ................................................................... 330 ml 16,5
Efes Pilsener ...................................................................... 500 ml 19,3
Efes Draught ...................................................................... 500 ml 19,3
St. Stefanus ......................................................................... 330 ml 20,9
Cidru Kingswood .............................................................. 400 ml 12,9
Alune .............................................................................................. 15,0
Mare pezevenghi
muscalul aiesta!

A dat Kiseleff pravila


să se beie numai Smirnoff
în crâşme.

ăuturi tari
VODKA
Smirnoff ............................................................................... 40 ml 12,9
Absolut .................................................................................. 40 ml 16,2
nou 40 ml 10,3
Stalinskaya Silver .................................................................

GIN
Gordon's ............................................................................... 40 ml 14,7
Hendricks ............................................................................. 40 ml 23,9
nou 40 ml 9,5
Wembley Dry Gin .................................................................

TEQUILA
Jose Cuervo Silver ................................................................ 40 ml 17,2
Jose Cuervo Gold .................................................................. 40 ml 17,2

ROM
Captain Morgan ................................................................... 40 ml 17,3
Pampero ............................................................................... 40 ml 12,9
Zacapa 23YO ......................................................................... 40 ml 48,5
BOURBON & TENNESSE
Wild Turkey 81 .................................................................... 40 ml 17,5
Jack Daniel's ........................................................................ 40 ml 21,9

WHISKY & IRISH


J&B ......................................................................................... 40 ml 17,5
Johnnie Walker Red ............................................................. 40 ml 16,3
Johnnie Walker Black .......................................................... 40 ml 30,9
Johnnie Walker Gold ............................................................ 40 ml 51,0
Johnnie Walker Platinum .................................................... 40 ml 66,9
Irish Bushmills ..................................................................... 40 ml 17,7
Glenfiddich 12 yo................................................................... 40 ml 22,9

SINGLE MALT
Cardhu .................................................................................. 40 ml 41,5
Lagavulin .............................................................................. 40 ml 55,9

COGNAC
Camus VS ............................................................................. 40 ml 26,5
Camus VSOP ........................................................................ 40 ml 42,9

DIGESTIVE
Schwartzhog ........................................................................ 40 ml 12,9
Jagermeister ........................................................................ 40 ml 15,5
Sambuca Romana ............................................................... 40 ml 17,5
Fernet Branca ...................................................................... 40 ml 17,0

APERITIVE
Cinzano Alb / Roșu .............................................................. 40 ml 10,7
Campari ............................................................................... 40 ml 15,5

LICHIOR
Sheridan's ............................................................................. 40 ml 20,4
Bailey's .................................................................................. 40 ml 19,5
eai, cafea,
specialit`]i
CAFEA & CEAI
Espresso 9,9

Espresso 9,9
fără cofeină

Caffé Latté 12,2

Cafea filtru 7,2

Cappuccino 12,5
cu spumă de lapte

Cappuccino 12,5
cu lapte și frișcă

Ceai Julius Meinl 8,8


Darjeeling Monteviot, Earl Grey, Wild Cherry,
Chinese Jasmine, Peppermint, Chamomile

Ceai românesc 8,8


mușeţel, tei, sunătoare, busuioc, mentă, salvie
și liniște de vară – amestec de plante

SPECIALITĂȚI CAFEA
Ciocolată caldă Julius Meinl 11,5
Arome: Moro Ciok și Bianca Bahia

Cafeaua casei 17,0


Amaretto, sirop de zăhar, espresso, frișcă

Frappé - Amaretto 18,0


Cafea instant, lapte, frișcă, topping, Amaretto, zahăr
Bre, dacă n-are
duhnil tăiat mărunt,
ado-mi duhnil siniliu.
Da‘ să nu-mi vii
cu mahorcă,
m-auzi?

English Frappé – Whisky J&B 18,0


Cafea instant, lapte, frișcă, topping, Whisky J&B, zahăr

Sweet Frappé 18,0


Cafea instant, lapte, frișcă, topping, îngheţată, zahăr

Irish Coffee 18,9


Whisky Bushmills, sirop de zahăr, espresso, frișcă

Affogato Coffee 11,5


Espresso, îngheţată

ȚIGĂRI la preţul zilei

DUNHILL
KENT
VOGUE
PALL MALL
rinks
menu
Right.
In brandy In wine In water I see
there‘s freedom lies wisdom only tadpoles
and courage! and truth! and frogs…
he place where the Inn of In the period after 1810 up to 1830, the newest
Manuc was built had been and most organized inn of Bucharest, it
part of the former Royal welcomed the most distinguished foreign
Palace, whose land was sold travelers. After the death of Manuc Bey and his
in auctions in the final years wife, under the leadership of interested and
of 18th century. There is no information on unskilled trustees, the inn lost its fame very
how Manuc came to buy this place. It could quickly. We find out what the Inn of Manuc
be that the legal restriction forbidding was around 1860 from the French painter
foreigners to buy properties in Bucharest was August Lancelor, who visited Bucharest in that
not applied to Manuc Bey as gratitude for his period:
success in deflecting the army of Manav „As it is now, it is the meeting place of
Ibrahim from the Capital and saving the city Transylvanian coachmen, German drummers,
and the noblemen. petty Turkish, Bulgarian and Greek peddlers, of
The Inn, Manuc had started to build, was all poor travelers and nameless people who do
different from the great citadel-inns from not enjoy the light of day.
the 18th century. A new form, less severe and The galleries faced by the innís rooms serve
more attractive, where the part of as walking alley and common halls. An unseen
construction facing the interior yard was carelessness and shyness reign there. In front
made of wood, with carved arched galleries, of everyoneís eyes (...) everybody feels at
arrived at through monumental large stairs, home. From where I sat to draw my sketches, I
with stucco ornaments above doors and could see a blonde German girl washing some
windows and wooden pillars. rags (...), a barber razing chins and necks, a
The basement sheltered 15 arched cellars; gypsy woman dancing before some drunken
the ground-floor fostered 23 shops, 2 large Turks, a comedian in a faded shirt teaching a
halls, 10 warehouses, 16 rooms for servants ragged monkey some tricks. At the same time,
and cooks and tunnel that could fit 500 I could hear behind my back the noise of a lute,
people; 107 rooms and lodgings were on the accompanying a melancholic and sweet voice.
top floor. The strange yard showed the funniest and
In the middle of the yard, paved with most varied view in the world: camp,
river stones, there was a café with all its warehouse, fair, stock-exchange, zoo – all at
outbuildings and a garden with a water the same time; along the walls – tents, cases,
fountain. On the Dambovita banks, 16 or 20 tilts, bales of merchandise and, in the back
additional shops were built for the Meat large niches, closed with bars, stacks of fresh
Hall. hides, wet wool, ox meat...
The Inn of Manuc, ready to welcome its In this clutter, an endless movement of
guests since the spring of 1808, started its coaches, peasants on horses, women with
story very well. Under its master's bags, unharnessed horses that agitate, neigh
supervision, it fostered Russian and Turkish and throw their hind legs, whining dogs, big
officials for 5 months. They concluded the black pigs that honk with pleasure...
Peace of Bucharest which ended a 6-year war. This movement, this noise do not bother at
all the Turks, Romanians, Bulgarians, Greeks
who handled their business peacefully,
discussing, bargaining under the supervision
„History of Bucharest Inns“ of Jews who changed their money on the spot,
George Potra, Bucharest, 1985 armed with big round glasses, with stones to
check the gold, with scales...“
reats
Salty roasted walnuts.........................................................100 gr 9,8
Spicy peanuts......................................................................100 gr 8,7

on-alcoholic
drinks
Freshly-squeezed orange juice ......................................... 330 ml 17,5
Freshly-squeezed orange juice ......................................... 500 ml 25,7
Lemonade ........................................................................... 500 ml 13,9
Honey lemonade ................................................................ 500 ml 15,5
Honey citronade ................................................................ 500 ml 16,5
Elderberry cordial lemonade ........................................... 500 ml 14,9
Sea buckthorn lemonade...................................................500 ml 18,9
Bran apple juice ............................................................... 1000 ml 29,5
Pepsi Cola Classic, Twist, Light, Max ............................... 250 ml 8,9
Mirinda orange .................................................................. 250 ml 8,9
7UP (classic) ........................................................................ 250 ml 8,9
Mountain Dew .................................................................... 250 ml 8,9
Bucovina still/mineral water ............................................. 330 ml 8,9
Bucovina still/mineral water ............................................. 750 ml 12,9

Damn, I can‘t drink!


I have to drive these tourists
around all day!
Borsec still/mineral water ................................................... 330 ml 8,9
Borsec still/mineral water ................................................... 750 ml 12,9
Tonic water Evervess .......................................................... 250 ml 8,9
San Benedetto still/mineral water ..................................... 500 ml 16,9
Ice Tea - Lipton .................................................................... 250 ml 9,4
Prigat Nectar ........................................................................ 250 ml 10,9
Sweet milk ............................................................................ 330 ml 6,5
Red Bull – energizer ............................................................ 250 ml 17,8
RockStar – energizer ........................................................... 250 ml 9,5

ong drinks
Blue Ice 70 ml 19,5
Gordon's, Cinzano, Blue Curaçao

Captain Morgan & Pepsi Cola 160 ml 23,0


Mimosa 120 ml 16,5
Orange juice, Prosecco
Manhattan 85 ml 18,7
J&B, Cinzano Rosso, bitter Angostura

Mojito 200 ml 16,5


Rum Matelot, lime, mint, mineral water

Aperol Spritz 160 ml 26,8


aperol, prosecco & mineral water

Whisky J&B & Coke 160 ml 23,0


Diablo 70 ml 19,9
Tequila Jose Cuervo, 7up

Campari orange 160 ml 24,5

Gin Gordon's Tonic 160 ml 23,5

randy
Jad 28 ani XO ....................................................................... 40 ml 52,5
Jidvei Vin Ars VSOP ............................................................ 40 ml 15,5
Brancoveanu XO ................................................................. 40 ml 20,5
Sing the merry one
about the one-armed
blind old man
that died from
bubonic plague!

raditional
Romanian drinks
Bran quince / apricots / pear palinka................................. 40 ml 20,4
Bran plum palinka ............................................................... 40 ml 11,9
Bran plum spirit .................................................................. 40 ml 9,4
Bran sour cherry spirit ........................................................ 40 ml 11,9
Bran blueberry spirit ........................................................... 40 ml 11,9
Slivovitsa .............................................................................. 40 ml 11,9
Saber Elyzia blueberry spirit ................................................ 40 ml 13,5
Saber Elyzia sour cherry spirit ............................................ 40 ml 13,5
Saber Elyzia apricot spirit .................................................... 40 ml 13,5
Bitter Samaro Satu Mare .................................................... 40 ml 13,9
ines
Șarba lui Manuc, Gîrboiu......................................... 93,0
Șarba lui Manuc, Glass..................................150 ml INN'S PRIDE 19,3

Șarba is a rare local grape and replaced the rose, basil and linden tree notes
raising a glass of Romanian common to the usual Șarba with citrus
wine is customary at Hanul ones - mainly lime and grapefruit.
Manuc. So, as we say 'round But the result is so balanced - and this is not
here, “...dip your lip, then sip and an empty boast - that it actually can be paired
sip; then get a grip so you won't trip.” with any kind of meat, not just poultry or fish.
The classic Odobești Șarba actually descends A surprising wine that you absolutely have to
from the Romanian Tamâioasa grape, only discover.
Șarba lui Manuc really stands apart. It has

HOUSE WINE – Red/White/Rosé


Glass.................................................................................... 200 ml 9,3
Pitcher............................................................................... 1000 ml 33,0

RED WINES
Blending
Smerenie; Oprișor ......................................................................... 277,0
Cuvee Uberland; Recaș .................................................................. 230,0
Cabernet & Shiraz; Lacerta Winery............................................. 189,0
Drăgaica Roșie; Oprișor ................................................................ 158,0
Terra Romana, Cuvee Charlotte; S.E.R.V.E. ............................... 205,0
Tarla 101; Dealu Mare .................................................................... 110,0
Tribun; Alira ................................................................................... 63,0
Cabernet & Merlot; Corcova.......................................................... 115,0
Negru de Ceptura........................................................................... 158,0

„pure” romanian varieties


Domenii, Busuioacă de Bohotin; Cotnari.................................... 87,0
Negru de Drăgășani; Avincis ........................................................ 182,0
Fetească Neagră "pure" romanian variety
Eclipse; Basilescu .......................................................................... 94,0
Livia; Gîrboiu ............................................................................ 75,0
Moșia de la Tohani; Special Reserve............................................ 87,0
Serafim; Licorna Winehouse ....................................................... 81,0
Floare de Lună; Halewood ........................................................... 95,0
Caloian; Oprișor ............................................................................ 72,0
Hyperion; Halewood ....................................................................245,0
Cervus Magnus Monte; Ceptura ................................................. 84,0
Domeniile Sâmburești ................................................................. 71,0
Castel Huniade; Recaș................................................................... 57,0
Pelin; Urlați..................................................................................... 41,0
Alira................................................................................................. 112,0
Apogeum; Tohani............................................................................295,0
Liliac.................................................................................................140,0
Regno; Recaș..................................................................................... 87,0
Selene; Recaș.................................................................................... 170,0
Artisan; Aurelia Vișinescu.............................................................. 102,0

Cabernet Sauvignon
Soare; Vinarte ................................................................................ 200,0
Negrini ........................................................................................... 93,0
La Cetate; Oprișor ......................................................................... 130,0
Castel Bolovanu; Vinarte ............................................................. 89,0
Domeniile Sâmburești ................................................................. 91,0
Cuvee Andrei; Avincis .................................................................. 179,0
Purcari ........................................................................................... 98,0
Karakter; Aurelia Vișinescu ......................................................... 110,0
Premium; Budureasca................................................................... 100,0

Merlot
Principele Radu; Tohani ............................................................... 182,0
Prince Matei; Vinarte .................................................................... 199,0
Menestrel; Rotenberg ..................................................................... 112,0
Negrini ........................................................................................... 93,0
Prince Mircea; Vinarte .................................................................. 145,0
Others
Rară Neagră de Purcari ................................................................ 98,0
Negru de Purcari ........................................................................... 208,0
Syrah Reserve; Corcova................................................................ 132,0

ROSÉ WINES
Serafim; Licorna Winehouse ........................................................ 74,0
Alira ................................................................................................ 92,0
Terra Romana; S.E.R.V.E. ............................................................. 105,0
Cuvee Dolette; Tohani.................................................................... 113,0
Tarla 101; Crișana, Transilvania...................................................... 99,0
Sole; Recaș........................................................................................ 139,0
Epicentrum; Gîrboiu..................................................................... 99,0
Caloian; Oprișor.............................................................................. 72,0
Mysterium; Jidvei............................................................................ 103,0
Purcari.............................................................................................. 99,0
Corcova............................................................................................. 89,0
Floare de Lună; Halewood............................................................... 95,0
Premium; Budureasca..................................................................... 99,0
Saac; Urlați........................................................................................ 125,0
Regno; Recaș..................................................................................... 86,0
Domeniile Sâmburești.................................................................... 72,0

WHITE WINES
BLENDING
Solo Quinta; Recaș ......................................................................... 216,0
Rusalca Albă; Oprișor .................................................................... 155,0
Fetească Regală & Pinot Gris; Avincis ......................................... 167,0
Tarla 101; Lechința Transilvania ................................................... 99,0
Mysterium Traminer & Sauvignon Blanc; Jidvei ...................... 103,0
Artisan White; Aurelia Vișinescu.................................................. 101,0
Premium Fume; Budureasca......................................................... 95,0
Alb de Ceptura................................................................................. 159,0
“Pure Romanian” varieties
Maria Fetească Albă; Jidvei............................................................ 129,0
Domeniile Grasa de Cotnari.......................................................... 75,0
Domenii Tămâioasă Românească de Cotnari............................. 75,0
Fetească Regală; Liliac................................................................... 103,0
Serafim, Fetească Albă; Licorna Winehouse............................... 74,0
Crâmpoșie Selecționată; Avincis.................................................. 118,0
Livia, Plăvaie; Gîrboiu.................................................................... 59,0

Sauvignon Blanc
Liliac ................................................................................................ 145,0
Ana; Jidvei ....................................................................................... 135,0
Nec Plus Ultra; Jidvei ..................................................................... 70,0
Purcari ............................................................................................ 95,0
Corcova ........................................................................................... 76,0
Saac Urlați....................................................................................... 132,0
Regno; Recaș................................................................................... 90,0

Chardonnay
Sole; Recaș ...................................................................................... 155,0
LacertA Winery ............................................................................. 149,0
Chateau Valvis; Domeniile Sâmburești ....................................... 195,0
Domeniile Sâmburești .................................................................. 71,0
Corcova. .......................................................................................... 76,0
Purcari. ........................................................................................... 91,0

Riesling
Caloian Rhein; Oprișor ................................................................. 72,0
Tezaur; Jidvei ................................................................................. 79,0
Vinul Cavalerului; S.E.R.V.E. ....................................................... 65,0
Others
Grigorescu, Dry Muscat; Jidvei ..................................................... 58,0
Hyperion Pinot Grigio; Halewood................................................. 210,0

WINES BY THE GLASS 150ml


Solo Chardonnay ........................................................................... 30,0
Solo Quinta ..................................................................................... 41,0

FORTIFIED WINES 375 ml


Ice wine ........................................................................................... 162,0
Nectar de Transilvania, Liliac...................................................... 132,0

CHAMPAGNE & SPARKLING WINE


Zarea 100 ......................................................................................... 119,0
Rhein Extra Rosé ........................................................................... 132,0
Rhein Extra Sec .............................................................................. 132,0
Extra Dry Jidvei .............................................................................. 130,0
Champagne Lanson ....................................................................... 429,0
eer
One meter contains 4 liters
A METER OF BEER of beer served in 10 draughts!
Beer of the House – unfiltered Premium ................................... 99,0
Timișoreana .................................................................................. 76,0

DRAUGHT
Beer of the House – unfiltered Premium ........................ 400 ml 12,5

Beer connoiseurs will beeing iced, the lad's patience when pouring
discover in Manuc's House it into the glass so that it, the Beer, lightly rolls
Beer something rare and into the glass leaving two fingers of snow
forgotten - patience. In white foam behind. Out of this patience comes
patience lies the secret of your impatience, dear guest, to thirstily taste
good and settled taste, patience of the malt this noble liquid.
while fermenting, patience of the beer mug

Timișoreana ....................................................................... 400 ml 8,9


Timișoreana ....................................................................... 300 ml 7,1
Timișoreana – unpasteurized .......................................... 400 ml 10,5

BOTTLED
Timișoreana ...................................................................... 500 ml 10,3
Ursus Premium ................................................................. 500 ml 12,9
Ursus non-alcoholic .......................................................... 500 ml 11,6
Ursus Black ........................................................................ 500 ml 12,9
Ursus Cooler ...................................................................... 500 ml 12,5
Ursus Cooler non-alcoholic .............................................. 500 ml 12,5
Redd's Cranberry .............................................................. 400 ml 11,7
Redd's Light........................................................................ 400 ml 11,7
Peroni Nastro Azzurro ..................................................... 500 ml 14,7
Grolsch Swing Top ............................................................ 450 ml 17,7
Grolsch ................................................................................500 ml 13,9
Grolsch Weizen ................................................................. 500 ml 18,9
Pilsner Urquell ................................................................... 330 ml 16,5
Efes Pilsener .......................................................................500 ml 19,3
Efes Draught .......................................................................500 ml 19,3
St. Stefanus ........................................................................ 330 ml 20,9
Kingswood Cider ............................................................... 400 ml 12,9

Peanuts ............................................................................................. 15,0


Let‘s do shots!

I don‘t like doing shots.


I much more prefer using
my sword instead.

trong drinks
VODKA
Smirnoff ............................................................................... 40 ml 12,9
Absolut .................................................................................. 40 ml 16,2
new 40 ml 10,3
Stalinskaya Silver .................................................................

GIN
Gordon's ............................................................................... 40 ml 14,7
Hendricks ............................................................................. 40 ml 23,9
Wembley Dry Gin .................................................................new 40 ml 9,5

TEQUILA
Jose Cuervo Silver ................................................................ 40 ml 17,2
Jose Cuervo Gold .................................................................. 40 ml 17,2

RUM
Captain Morgan ................................................................... 40 ml 17,3
Pampero ............................................................................... 40 ml 12,9
Zacapa 23YO ......................................................................... 40 ml 48,5
BOURBON & TENNESSE
Wild Turkey 81 ..................................................................... 40 ml 17,5
Jack Daniel's ........................................................................ 40 ml 21,9

WHISKY & IRISH


J&B ......................................................................................... 40 ml 17,5
Johnnie Walker Red ............................................................. 40 ml 16,3
Johnnie Walker Black .......................................................... 40 ml 30,9
Johnnie Walker Gold ............................................................ 40 ml 51,0
Johnnie Walker Platinum .................................................... 40 ml 66,9
Irish Bushmills ..................................................................... 40 ml 17,7
Glenfiddich 12 yo................................................................... 40 ml 22,9

SINGLE MALT
Cardhu .................................................................................. 40 ml 41,5
Lagavulin .............................................................................. 40 ml 55,9

COGNAC
Camus VS ............................................................................. 40 ml 26,5
Camus VSOP ........................................................................ 40 ml 42,9

DIGESTIVE DRINKS
Schwartzhog ........................................................................ 40 ml 12,9
Jagermeister ........................................................................ 40 ml 15,5
Sambuca Romana ............................................................... 40 ml 17,5
Fernet Branca ...................................................................... 40 ml 17,0

APERITIFS
Cinzano White / Red........................................................... 40 ml 10,7
Campari ............................................................................... 40 ml 15,5

LIQUEUR
Sheridan's ............................................................................. 40 ml 20,4
Bailey's .................................................................................. 40 ml 19,5
offee, coffee
specialties, tea
COFFEE & TEA
Espresso 9,9

Espresso 9,9
decaf

Caffé Latté 12,2

American coffee 7,2

Cappuccino 12,5
with milk foam

Cappuccino 12,5
with milk and whipped cream

Ceai Julius Meinl 8,8


Darjeeling Monteviot, Earl Grey, Wild Cherry,
Chinese Jasmine, Peppermint, Chamomile

Romanian Tea 8,8


Chamomile, linden tea, rattle tea, basil tea, mint, sage
and summer serenity – mixed herbs

COFFEE SPECIALTIES
Julius Meinl Hot chocolate 11,5
Moro Ciok and Bianca Bahia Flavours

House coffee 17,0


Amaretto, sugar syrup, espresso, whipped cream

Frappé - Amaretto 18,0


Instant coffee, milk, topping, Amaretto, sugar
Get me an „English Frappe“,
though „frappe“ is not an
English word, my boy.
I should know, I was ashore
in Portsmouth once.

English Frappé – Whisky J&B 18,0


Instant coffee, milk, topping, Whisky J&B, sugar

Sweet Frappé 18,0


Instant coffee, milk, topping, ice cream, sugar

Irish Coffee 18,9


Whisky Bushmills, sugar syrup, espresso, whipped cream

Affogato Coffee 11,5


Espresso, Ice Cream

CIGARETTES at current day‘s price

DUNHILL
KENT
VOGUE
PALL MALL
Rezerv`ri: www.hanumanucrestaurant.ro
0730 188 653 Str. Francez`, Nr. 62

Serviciile nu sunt incluse.


10% Mulţumit - 12% Excelent
• • • • •
Service charge is not included.
10% Good - 12% Excellent

S-ar putea să vă placă și