Dumitru Stăniloaie – Esența iadului și posibilitatea unui iad etern1

COMENTARIU - LUCRARE DE SEMINAR

Băieș Alex Cătălin

Din cele mai vechi timpuri a existat o preocupare despre eshatologie. Din păcate, acest
subiect este destul de netratat științific dată fiind complexitatea subiectului, a întrebărilor care
se nasc din abordarea eshatonului cât și a lipsei unor oarecare dovezi. Procentual vorbind,
singurele domenii care abordează acest subiect al morții, al iadului și al vieții veșnice sunt
domeniile de teologie și filosofie.
O abordare destul de complexă referitoare la veșnicie, cu accent pe posibilitatea unui
iad etern o are părintele Dumitru Stăniloaie în Teologia Dogmatică Ortodoxă, folosind ca surse
pe Părinții de renume ai Teologiei: Ioan Hrisostom, Maxim Mărturisitorul și Ioan Damaschin.
Conform cercetării părintelui Stăniloaie, iadul este o stare, starea vieții noastre (din
timpul vieții, mai corect) care se înveșnicește. Sentința unui suflet nu este dată de către o
autoritate externă ci chiar de către persoana umană proprie – faptele vieții noastre ne judecă.
De aici se naște întrebarea: de ce Dumnezeu nu-i salvează din iad pe acei oameni, dacă
Dumnezeu este iubitor și milostiv ? Acei oameni nu pot fi salvați pentru că refuză comuniunea
cu Dumnezeu, totuși aceștia nu sunt chinuiți de un factor anume ci de către plăcerile din timpul
vieții lor. Omul, după moarte, nu mai se alimentează din materialitate. Acest fapt nu îți mai
oferă șansa de a experimenta sau consuma plăcerea, deci ai parte de un chin veșnic –
imposibilitatea generării de plăcere. În cealaltă parte, oamenii care au fost în comuniune cu
Dumnezeu în timpul vieții, care și-au tăiat plăcerile și au fost axați pe lucrarea chipului în
vederea asemănării, se bucură continuu de plăcerea din și de Dumnezeu.
După toate aceste afirmații, apare o întrebare logică: este iadul veșnic ? Este veșnic
pentru unii și temporar pentru alții: veșnic pentru cei care nu au crezut în Dumnezeu și l-au
respins în mod voit, și temporar pentru cei care au crezut în El, au avut o încercare de apropiere
de El dar au săvârșit fapte incompatibile cu mântuirea. Desigur, această teză nu poate fi luată
ca regulă generală. Nu poate fi luată ca normă. Mântuirea subiectivă nu poate fi generalizată
sau restrânsă la nivelul unor acțiuni care ar determina un posibil verdict. Mântuirea subiectivă
rămâne o taină, taina persoanei.

1
Recenzie după Teologia Dogmatică Ortodoxă a pr. Dumitru Stăniloaie

1
 Există desigur, și părinți care au afirmat posibilitatea mântuirii tuturor sufletelor, din
iubirea milostivă a lui Dumnezeu.2 Totuși, teza apocatastazei nu este susținută nici biblic. În
Cartea Apocalipsei se vorbește într-adevăr de distrugerea iadului, dar este oferită a altă referință
care lasă loc de multe interpretări: iezerul cel veșnic în care va fi aruncat și diavolul.
În concluzie, teologia patristică explicată la nivelul de cunoaștere al secolului XXI, ne
oferă o interpretare plauzibilă a existenței veșnice. Omul acestui secol este un om orientat spre
cunoaștere, doar că această cunoaștere trebuie să capete un sens. Sensul cunoașterii este
Dumnezeu, iar oamenilor trebuie prezentat acest Dumnezeu în mod teologic, la un nivel
ridicat.3 În caz contrar, tezele teologiei riscă să fie ridiculizate. În ceea ce privește eternitatea
iadului, acesta este și va rămâne momentan o taină care va fi elucidată în mod deplin numai în
momentul transfigurării noastre.

2
Vorbim aici despre: Origen, Siluan Athonitul ș.a.
3
Acest mod de abordare este prezentat de către pr. Georges Florovsky în lucrarea Biblie, Biserică, Tradiție.