RADIATIILE

Numim radiatie fenomenul fizic de transmitere la distanta a energiei fara a fi

nevoie de un mediu purtator. Studiul complet al unui fenomen radiativ
presupune investigarea mecanismelor si a legilor care guverneaza: producerea
lor,propagarea (care, conform definitiei, poate avea loc in vid) si absorbtia
energiei pe care o transporta.
Clasificarea radiatiilor:
Dupa natura lor, radiatiile pot fi corpusculare si electromagnetice.
Radiatiile corpusculare sunt compuse din particule de substanta avand o
anumita energie cinetica. Ele pot fi subdivizate in functie de sarcina si masa
particulelor transportoare ale energiei, conform schemei de mai jos:

Radiatiile electromagnetice sunt emise si absorbite in natura sub forma de

cuante (fotoni). Fotonii sunt particule fara masa de repaus, ce transporta,
fiecare, o cantitate de energie ce poate fi calculata cu expresia E = hn, unde h =
constanta lui Planck (6,625.10–34 Js), iar n= frecventa radiatiilor. Masa lor de
miscare, m, se leaga de energie prin formula lui Einstein: E = mc2, c fiind
viteza luminii in vid. Curent, energia lor se exprima in electron-Volti: 1eV =
1,6.10–19 J .
In functie de energia transportata, radiatiile se clasifica in radiatii
neionizante si radiatii ionizante. Distinctia dintre aceste este conventionala, si
este legata de efectele asupra materiei. Daca se iau in considerare energiile de
ionizare ale principalilor atomi ce compun materia vie (H, C, N si O), pot fi
considerate ionizante radiatiile ce transporta energie mai mare de 13,6 eV pe
particula, ceea ce corespunde, in cazul radiatiilor electromagnetice, la o
lungime de unda l < 100 nm. Pe de alta parte, anumite macromolecule

1
biologice pot fi ionizate la energii ce depasesc 5 eV, lungimea de unda
corespunzatoare fiind l < 200 nm.
Pentru simplificare, cand este vorba de radiatiile electromagnetice, se
considera ionizante radiatiile din domeniile X si g, si neionizante cele din
domeniile radio, microunde, IR, VIS si UV.

INTERACTIUNEA RADIATIILOR CU MATERIA VIE

Materia vie, caracterizata printr-o mare heterogenitate, este alcatuita din

numeroase feluri de molecule organice, o mare cantitate de apa si substante
anorganice care se afla fie dizolvate in apa, fie sub forma de combinatii
organominerale. Compozitia de baza a materiei vii difera la plante fata de
animale, difera de la o specie la alta, chiar si de la un organ la altul. In structura
materiei vii, pe elemente, 95% din masa sa este hidrogen, carbon, azot si
oxigen; la acesta se mai adauga fosforul, sulful, clorul, sodiul, magneziul,
potasiul si calciul. Alte elemente chimice impreuna constituie sub 1% si se
gasesc in mod sporadic.
Interactiunea radiatiilor cu materia, in faza initiala, nu difera daca materia
este vie sau fara viata si consta in transfer de energie. Deosebirea fundamentala
apare datorita comportarii diferite a produsilor rezultati din interactiunea
primara, care depinde de tipul si energia radiatiei cat si de compozitia chimica a
materiei. Datorita marii diversitati in structura materiei vii, interactiunea
radiatiilor cu acesta va produce o multitudine de efecte, care de multe ori sunt
greu de explicat. Astfel, un flux de radiatii X sau gamma va interactiona in alt
mod decat un flux de neutroni iar radiatiile gamma actioneaza diferit asupra
tesutului adipos fata de tesutul osos.
Radioactivitatea este proprietatea pe care o au unele elemente de a se
transforma prin dezintegrare in alt element, dupa emiterea unor raze, adica
energie. Exista o radioactivitate naturala,dar si o radioactivitate artificiala.
Iradierea se produce cand un individ, sau un obiect, sunt supusi razelor (alfa,
beta, gamma) unei surse radioactive. Iradierea se opreste daca te indepartezi de
sursa, dar efectele ei sunt uneori ireversibile.
Contaminarea radioactiva se produce atunci cand un individ sau un obiect
intra in contact cu un corp sau cu praf radioactiv. Aceasta contaminare este
deosebit de grava cand praful sau obiectele contaminate sunt absorbite.
Anumite elemente radioactive se fixeaza in oase sau in organe si emit raze atat
timp cat sunt prezente in organism. In cazul prafului inhalat in plamani ,
metode de spalare permit evacuarea produselor periculoase.
Referitor la parcursul radiatiilor, radiatiile alfa sunt oprite de stratul
superficial al pielii (deci, in contaminarea externa a omului, efectele sunt foarte
reduse). Radiatiile beta pot traversa mai multi centimetri de tesut iar unele
radiatii gamma si cele cosmice sunt capabile sa traverseze chiar si blindaje de
plumb de mai multi metri. Neutronii rapizi pot cauza distrugeri grave la nivelul
celulei, printre cela mai periculoase fiind ruperea fragmentelor lanturilor

2
acizilor nucleici. Aceleasi efecte grave asupra structurilor celulare pot produce
radiatiile alfa in cazul contaminarilor interne.
Efectul radiatiilor asupra materiei se manifesta, mai intai, prin ionizarea
materiei vii (mai ales a apei din structura sa, efect numit radioliza apei).
Radicalii liberi si ionii rezultati prezinta o mare reactivitate chimica care poate
duce si la modificarea diversilor constituienti celulari, la formarea de peroxizi
si a altor compusi citotoxici. Radiatiile ionizante pot produce si importante
distrugeri celulare, mai ales cand sunt emise din interiorul organismului
(contaminarea interna cu radionuclizi care emit radiatii alfa si beta). In
iradierile cu neutroni, in afara ionizarilor si distrugerilor subcelulare, poate
apare si radioactiviatatea indusa (nuclizi, C, Na, K, etc. din corp devin
radioactivi).

EFECTELE BIOLOGICE ALE RADIATIILOR IONIZANTE

Depasirea limitei normale de functionare a organismului, datorita unei doze

de expunere la radiatii, duce la dereglari ale metabolismului, care pot avea ca
efect distrugeri de constituienti celulari iar in final, moartea celulelor,
tesuturilor sau chiar a organismului respectiv. Efectele pot fi grupate astfel:
Efectele somatice imediate, numite si manifestari precoce, apar la cateva zile,
cateva saptamani sau chiar luni dupa iradiere, fiind expresia efectelor cu prag.
O iradiere locala (interna sau externa) se poate manifesta numai prin efecte la
nivelul tesutului respectiv, in timp ce o radiere a intregului corp poate duce la
aparitia unor efecte generalizate. Efectele imediate sunt, de regula,
nestochastice (nealeatorii), adica se produc la toti indivizii expusi la o doza
superioara a unei anumite valori, numita doza-prag. Expunerea externa a
intregului corp (in cazul omului) la doze de peste 1Gy, intr-un timp relativ
scurt, duce la aparitia bolii de iradiere cu trei forme de
manifestare: gastrointestinala, hematologica si neuropsihica. Pentru dozele
apropiate de 1Gy si daca se instituie un tratament corect si precoce, bolnavul se
poate vindeca. Dozele de peste 5-6 Gy duc la decese in 50% din cazuri.
Efectele somatice tardive apar dupa o perioada de latenta si se manifesta in
principal sub forma de leucemie sau cancer. Aceste efecte sunt de natura
stochastica; demonstrarea relatiei cauza-efect este mult mai dificila.
Probabilitatea producerii unui efect este proportionala cu doza de iradiere.
Corelatia intre doza de iradiere si efectele induse se pot stabili numai in cazul
unei populatii numeroase de indivizi expusi la radiatii. Ca efect biologic fara
prag, care se manifesta la diverse doze de expunere, este citat cancerul
radioindus; acesta poate apare la cateva luni pana la zeci de ani dupa expunere.

Efectele genetice (ereditare)

Apar in celulele germinale (sexuale) din gonade (ovar si testicul).

Cercetarile au aratat ca aceste celule, in perioada de inmultire sunt sensibile la

3
radiatiile ionizante, ceea ce explica actiunea mutagena. Aparitia unor mutatii
letale sau subletale la descendenti se datoreaza unor efecte imediate ale
radiatiilor ca: alterarea cromozomilor (translocatii, aparitia de extrafragmente),
ruperea unor segmente de cromatina, alterarea chimica a codului genetic, fie
prin actiunea radicalilor liberi asupra bazelor azotate ale acizilor nucleici, fie fie
prin ruperea lantului acelorasi acizi datorita dezintegrarii H-3 sau C-14 in He si,
respectiv, in N. Efectele genetice se manifesta ca boli ereditare si apar la
descendentii persoanelor exuse la radiatii. Anomaliile genetice ereditare pot
merge pana la modificari inaparente (predispozitie pentru diabet, hipertensiune
arteriala, psihoze, cancere) pana la tulburari de dezvoltare si malformatii grave.
Studiile epidemiologice nu au pus in evidenta modificari statistic
semnificative ale aparitiei efectelor ereditare in expunerea umana, principalele
concluzii in acest sens fiind obtinute in studiile experimentale pe animale de
laborator.
In timpul unei iradieri accidentale este necesar, pentru a stabili diagnosticul
si tratamentul, sa se cunoasca bine dozele primite si repartizarea lor.
Tratamentele difera foarte mult in functie de durata de expunere si de intinderea
iradierii. O tehnica noua – dozimetria biologica – permite estimarea cantitativa
precisa a daunelor suferite de organe si celule. Sunt detectate chiar modificarile
cromozomice. Tratamentul este complex. Un transplant de maduva poate avea
loc doar daca doza primita este omogena, alfel fiind exclus. Scopul este de a
face sa creasca din nou numarul de globule albe, de a readuce tulburarile
hemoragice si de a suprima anemia raspunzatoare de dificultatile respiratorii.