LP 7.

Dozarea glicemiei (metoda enzimatică specifica) / 2 ore

Reglarea glicemiei

Menţinerea glicemiei în limitele normale (65-110 mg/dl) este rezultatul acţiunii

convergente a unor factori metabolici şi hormonali.

Principalii hormoni cu rol în reglarea glicemiei sunt:

- insulina cu rol hipoglicemiant
- glucagonul, adrenalina, cortizolul şi somatotropul cu rol hiperglicemiant

Insulina favorizează toate căile de utilizare a glucozei în muşchi, ficat, ţesut adipos prin
stimularea gloclizei, glicogenogenezei şi inhibarea gluconeogenezei hepatice.

Glucagonul are acţiuni metabolice opuse insulinei, stimulând glicogenoliza şi

gluconeogeneza în ficat şi ţesut adipos.

Adrenalina:
-prin intermediul receptorilor β2 de la nivelul musculaturii scheletice
stimulează glicogenoliza
-la nivel hepatic stimulează glicogenoliza şi gluconeogeneza furnizând
glucoză ţesuturilor extrahepatice (în special creierului)
-la nivelul ţesutului adipos, prin intermediul receptorilor β 1 stimulează
lipoliza cu eliberare de glicerol utilizat în gluconeogeneză
-prin intermediul receptorilor α2 pancreatici inhibă secreţia de insulină

Cortizolul stimulează la nivel hepatic glucogeneza prin aport crescut de aminoacizi din
muşchi şi de glicerol din ţesutul adipos, precum şi prin inducţia unor enzime
gluconeogenetice. Glucoza este parţial depozitată ca glicogen, paţial trece în sânge.
Efluxul glucozei are un efect hperglicemiant fiind corelat şi cu o captare redusă a
glucozei în muşchi şi ţesut adipos.

În condiţiile absenţei aportului exogen glucidic, menţinerea glicemiei este asigurată prin:
- glicogenoliză (care se manifestă dupa câteva ore de post alimentar,
dar glicogenul hepatic se epuizează în circa 15 ore)
- gluconeogeneză (care este intensificată odată cu epuizarea
rezervelor de glicogen)

Dozarea glucozei în ser prin metoda enzimatică (metoda specifică)

Principiul metodei:

În prezenţa glucoxidazei glucoza este oxidată la acid gluconic. Apa oxigenată rezultată
din reacţie reacţionează cu un donor de hidrogen în prezenţa peroxidazei rezultând un
compus colorat, fotocolorimetrabil la 505 nm.

Cantitatea de glucoză din probă este direct proporţională cu intensitatea culorii.

 glucozoxidază
Glucoză + O2 + H2O ―――――――→ acid gluconic + H2O2

peroxidază
H2O2 + o-dianisidină ――――――→ complex colorat galben + H2O

Se măsoară extincţia complexului format la λ = 505 nm.

Mod de lucru: în trei eprubete (probă, standard şi martor) se pipetează:

REACTIVI P S M
Probă ml 0,01
Standard ml 0,01
Apă distilată ml - 0,01
Reactiv de glucoză ml 1 1 1

Se agită şi se incubează eprubetele la 270C, apoi se citesc extincţiile probei şi

standardului la λ = 505 nm faţă de un martor.
Calcul: mg glucoză/100 ml sânge = (EP / Es) x C standard

Glicemia (valoare normală): 65 – 100 mg/100 ml sânge

Modificări patologice ale glicemiei

Hiperglicemia (glicemie > 120 mg/dl) poate apare:

- asociată hipersecreţiei de glucocorticoizi, catecolamine sau hormoni tiroidieni
- în timpul sarcinii
- secundar administrării unor medicamente: cortizonice, unele diuretice, glucoză
concentrată

Clinic, hiperglicemia se asociază diabetului zaharat. Diabetul zaharat este de două

tipuri:
 IDDM = insulin dependent diabetes mellitus
 NIDDM = non-insulin dependent diabetes mellitus

Hipoglicemia (glicemie < 50 ml/dl asociată cu manifestări clinice) poate fi asociată cu:
- tumori hipersecretante de insulină (insulinom pancreatic)
- secundar administrării unor medicamente: insulină, antidiabetice orale, alcool,
salicilaţi