MICOLOGIE

NOŢIUNI GENERALE

Micozele sunt boli provocate de ciuperci parazite (paraziţi criptogamici sau

paraziţi micotici), iar micologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul acestor ciuperci şi
cu tulburările pe care le produc în organismul invadat.
Micozele sunt răspândite pe întreaga suprafaţă a globului pământesc, însă
distribuţia diferitelor specii este, în general, limitată la anumite regiuni.între
microorganisme ciupercile formează un grup aparte, cu caracteristici care le fac să
ocupe un loc special, insuficient precizat.

MORFOLOGIA

În general, orice ciupercă tipică este formată din două părţi distincte:
- o parte vegetativă, numitătal, care asigură creşterea ciupercii, alcătuită dinfilamente
micetiene sau hife, mai mult sau mai puţin lungi, adesea anastomozate între ele, care nu
sunt altceva decât celule cu un conţinut protoplastic variabil şi cu o membrană
rezistentă care se dezvoltă în toate sensurile;
- o parte de rezistenţă şi reproducere, denumităspor, care ia naştere din tal şi este
reprezentată de elemente de formă dreptunghiulară sau rotunjită, de mărime variabilă.

Reproducerea şi răspândirea la ciuperci se pot face, în general, după două mari

tipuri:
- înmulţirea perfectă(sexuată) reprezintă tipul de înmulţire în care două elemente
sexuate se vor contopi dând naştere laou (zigot) sau ascospor;
- înmulţirea imperfectă(asexuată) este realizată atunci când sporul se va forma pe
un filament micelian direct, fără un proces prealabil de
conjugare. Sporangiosporul,
conidia, artrosporul şi blastosporul reprezintă tipuri de spori realizaţi prin înmulţire
imperfectă.

NUTRIŢIA

Ciupercile, fiind lipsite de clorofilă, nu pot descompune dioxidul de carbon pentru

a extrage carbonul necesar sintetizării substanţelor nutritive. Din acest motiv, eleori
sunt legate de un substrat organic în descompunere pe care se dezvoltă (saprofite), ori
trăiesc pe substanţe vii pe seama cărora se hrănesc (parazite).
 Deseori, ele produc fermenţi ce pătrund în mediul în care se dezvoltă, transformând
substanţele din mediu în elemente nutritive pe care le vor absorbi în protoplasma lor.
întrucât, aşa cum s-a arătat, ciupercile sunt lipsite de clorofilă, ele nu au nevoie de
lumină pentru a se dezvolta. Acest fapt le uşurează viaţa parazitară, deoarece le permite
să
trăiască şi în profunzimea ţesutului gazdei.

TOXINELE

Ciupercile parazite produc substanţe care sunt, în general, toxice pentru

organismul pe seama căruia se dezvoltă. Unele substanţe toxice, numite toxine,
difuzează din corpul parazitului în corpul gazdei în timpul vieţii parazitului
(exotoxine), în timp ce altele rămân localizate în protoplasma ciupercii şi sunt puse în
libertate numai după distrugerea ei(endotoxine).
Dintre aceste substanţe sunt şi unele care pot fi folositoare omului. Astfel, unele
ciuperci nepatogene produc în mediul încare se dezvoltă substanţe care opresc
dezvoltarea unor bacterii patogene. Aceste substanţe sunt antibiotice, şi exemplul clasic
este reprezentat de ciupercile dingenul Penicillium din care se extrage penicilina.

ROLUL PATOGEN AL CIUPERCILOR

Odată pătrunse în organismul unei gazde, ciupercile îşi manifestă acţiunea lor
vătămătoare în felurite modalităţi.
Astfel, de exemplu, o ciupercă dingenul Aspergilluspătrunsă în căile respiratorii va
acoperi mucoasele bronhiilor cu o reţea fină - miceliul. Se va bloca, astfel,
funcţional suprafaţa destinată schimburilor gazoase, iar prin dezvoltarea sa exagerată
parazitul va putea astupa chiar şi bronhiolele. La această acţiune mecanicăse adaugă
acţiunea toxică, reprezentată de iritaţia şi inflamaţia ţesuturilor produse de toxinele pe

care le eliberează
distrugerea ciuperca
ţesuturilor prinînacţiunea
timpul creşterii şi oacţiune
fermenţilor pe care necrotică,
parazitul îireprezentată de la
pune în libertate
locul de dezvoltare.
În raport cu localizarea în corpul omenesc, bolile pe care Ie produc ciupercile -
micozele - pot fi împărţite înalte două mari categorii: micozesuperficiale şi micoze
profunde.
Micozele superficiale afectează cu precădere straturile superficiale ale pielii şi
fanerelor şi reprezintă un grup deboli cu largă răspândire, ocupând primul locîn
micologie. Faptul că ele se localizează aproape în exclusivitate la nivelul pielii sau al
fanerelor (peri şi unghii) a făcut să lise atribuie şi denumirea dedermatomicoze.
Micozele profundesunt acelea care afectează ţesutul celular subcutanat, muşchii,
oasele şi chiar întâlnite
puţin frecvent viscerele,îndar carecu
raport dinprimele.
punct de vedere
Tot al răspândirii
în grupa micozelor sunt cu mult
profunde mai
intră şi
candidozele - boli provocate de ciuperci din grupul Candida.
 TRICOFIŢIA

Tricofiţia este o boală parazitară produsă de ciuperci parazite din familia

tricofitonilor {Trichophyton violaceum, Trichoyton crateriformis, Trichophyton
gypseum ş.a.). Acestea se localizează fie pe pielea capului, dând leziuni uscate numite
tondanta tricofitică, fie în barba adulţilor, provocând leziuni izolate de foliculită
supurantă, numite sicozis tricofitic, foliculă confluentăsau kerionul bărbii.
Pe restul pielii corpului tricofitonii realizează leziuniuccaracter eritemoscuamos,
cunoscute sub numele de herpesul circinat, iar la unghii apar leziuni cunoscutesub
numele de onicomicoze tricofitice.
Dintre toate formele, tricofiţia uscată -tondanta tricofitică - este afecţiunea cea
mai frecventă şi cea mai contagioasă. Apare în timpul copilăriei, numai până la vârsta
de 15 -16 ani, după care, de regulă, se vindecă spontan, nepersistând decât în rare cazuri
la adulţi. Celelalte forme sunt mai frecvente la adulţi şi necesită un tratament medical
susţinut.

Epidemiologie

Sursa de infecţie în această boală parazitară este reprezentată de om, ca şi de o

serie de animale (câine, pisică, cal, vacă, şoarece) de la care omul sănătos se poate
îmbolnăvi prin scuame, fragmente de păr sau de unghii, ca şi prin secreţiile leziunilor
supurative. Unele specii de tricofitoni au o rezistenţă mare la condiţiile de mediu
înconjurător, rezistând ani de zile în scuame, peri sau crote, care apoi pot infecta omul
sănătos. Din această cauză infecţia, pe lângă transmiterea directă,se mai poate realiza
şi indirect, prin diverse obiecte contaminate (căciuli, şepci,pălării, bascuri, piepteni,
instrumente de frizerie, lenjerie de corp, de pat, etc.).
Aspectul clinic al bolii deosebeşte tricofiţia uscată de tricofiţia inflamatorie.
Tricofiţia uscată. În această boală, suprafaţa pielii este presărată culeziuni ovale

sau rotunde,
scuame uscate desau
0,5-4 cm diametru,
grase. Perii sunt în numărmajoritatea
friabili, variabil, izolate
rupţi sau confluente,
la 1-2 mm de laacoperite
emergenţacu
lor, iar alţii îndoiţi. Pe placardul lezional se pot observa şi rare fire de păr intacte .
Tricofiţia inflamatorie. Boală de srcine animală, se localizează pe pielea capului
sau a feţei în regiunile acoperite cu păr. Se prezintă uneori sub forma unui placard unic,
de obicei r otund, uşor pro em inen t, pr es ărat cu pu stul e foliculare, cu marginile
bine delimitate şi oarecum în pantă, cu un diametru de 1-5 cm şi numai rareori mai mare.
Diagnosticul bolii se face clinic, după simptomatologia arătată şi cuajutorul
laboratorului, prin examenul perilor sau al scuamelor recoltate din leziuni. Pentru acest
din urmă diagnostic, perii şi scuamele, recoltate din placardul lezional, eu ajutorul unei
spatule sterile, sunt plasaţi într-o soluţie depotasă caustică 40% sau lactofenol şi, prin
examen
Specialade
microscop,
parazit sese evidenţiază
determină prinprezenţa
culturi. parazitului.
Tratamentul diferă în raport cu localizarea.
- În localizările pe pielea capului, tratamentul constă în roentgenepilaţie, urmată de
badijonări cu alcool iodat şi salicilat de sodiu până la creşterea părului. Se mai pot utiliza
griseofulvina, griseofulvina M şi clotrimazolul.
 - Localizările pe pielea glabră sunt tratate cu badijonări cu alcool iodat şi salicilat de
sodiu sau cu coloranţi de tipul violetului de genţiană.
Profilaxia şi combaterea bolii se bazează pe depistarea şi tratamentul imediat al
formelor incipiente de boală, controlul copiilor la primirea în colectivitate şi controlul lor
periodic. Rufăria de pat şi corp, hainele, pălăriile, căciuliţele, obiectele de toaletă ale
bolnavilor vor fi dezinfectate riguros, iar în frizerii se va introduce dezinfecţia corectă a
instrumentelor şi a părului tuns.

FAVUSUL

Favusul este o boală parazitară produsă deAchorion schoenleini, care se dezvoltă

în profunzimea pielii capului, distrugând firul de păr. Boala netratată persistă foarte
mult timp, lăsând în pielea capului cicatrici cu alopecie (pierderea părului)
definitivă, întinse şi inestetice. În stratul comos al epidermului, unde se dezvoltă,
parazitul se găseşte sub formă de spori şi micelii. Parazitul invadează şi firul de păr la
nivelul ostiumului folicular, unde îl găsim sub formă de rare filamente îndreptate
în toate direcţiile. Aceste filamente sunt formate din elemente celulare cu aspect
diferit: dreptunghiulare, ovalare, unele mai scurte şi mai groase, altele mai lungi şi
mai subţiri, cu dimensiuni variind între 5 şi 15 µm.

Epidemiologie

Transmiterea bolii se face direct de la omul bolnav la omul sănătos, mai rar de la
unele animale (cal, câine), care pot -fi infectate cu acelaşi parazit, sau indirect, prin
intermediul hainelor şi al obiectelor de toaletă infectate. Boala se dezvoltă mai mult la
copiii subnutriţi, care trăiesc în condiţii de igienă deficitară, şi mai rar la adulţi.
În ordinea frecvenţei, parazitul se localizează pe pielea capului, pe pielea glabră şi
la unghii.
Aspectul
pitiriazică, clinic
forma al bolii îmbracă
impetiginoasă patrualopecică,
şi forma forme obişnuite:
la care seforma cu ogodeuri,
adaugă forma
formă mai rară:
forma papiracee.
Diagnosticul bolii se face după caracteristicile leziunilor şi prin examen de
laborator care constă în examenul microscopic al părului parazitat prin care se
evidenţiază prezenţa parazitului.
Determinarea speciei de Achorion se face prin culturi pe mediul Sabouraud în care se
însămânţează scuame.
Tratamentul bolii şi măsurile de prevenire şi combatere sunt asemănătoare cu
cele aplicate în tricofiţie.

.
 MICROSPORIA

Microsporia este o altă boală parazitară frecventă şi contagioasă la copii, localizată

pe pielea capului sau pielea glabră, produsă de obicei de Microsporon audouini şi,
uneori, de Microsporon ferrugineum.
Boala durează mai mulţi ani la copii şi se vindecă, ca şi tricofiţia, la pubertate.
Sursa de infecţie pentru omul sănătos este reprezentată de om şi unele animale
(cal, pisică, câine) infestate, care elimină paraziţi odată cu firele de părce cad de la
nivelul leziunilor.
Epidemiologie. Transmiterea bolii se face atât direct de la omul sau animalul
bolnav, cât şi indirect, prin intermediul obiectelor şi al rufelor contaminate.
Aspectul clinic. Afecţiunea se prezintă în general sub formă de placarde mai
mari ca în tricofiţie, dar mai puţine la număr, variind ca mărime între 2-5 cm diametru .
Aceste placarde sunt acoperite, de regulă, cu scuame mai mult sau mai puţin abund ente,
de culoare cenuşie, cu aspect de tărâţe. Pe suprafaţa placardelor firele de păr sunt rupte
la înălţimea de 3-6 mm de la emergenţa lor, ca şi cum ar fi fost tunse cu maşina.
Microsporia părţii nepăroase este mai rară; ea apare sub forma plăcilor
eritemoscuamoase neregulate, ovale sau rotunde, uşor ridicate pe margini şi adâncite în
centru.
Diagnosticul se pune pe baza aspectului leziunilor, ca şi în laborator, unde, la
examenul microscopic al perilor dinleziuni, poate fi evidenţiat parazitul. Parazitul
poate fi cultivat relativ uşor în tuburi pemediul Sabouraud. Diagnosticu l mai poate fi
precizat şi prin procedeul luminiscenţei cu lampa Wood.
Tratamentul este asemănător cu cel menţionat pentru tricofiţie.
Profilaxia boliise bazează pe aceleaşi principii de depistare şi izolare a bolnavului,
dezinfectia
anchete riguroasă a hainelor,
epidemiologice părului, sursei
pentru stabilirea obiectelor de toaletă,
de infecţie întrelenjeriei de corp şi pat,
oameni sau
animale (pisici în special) şi dezinfecţia instrument arului folosit în frizerii.
 EPIDERMOFIŢIA

Epidermofiţiile constituie un grup de afecţiuni cutanate superficiale, produse

de paraziţii criptogamici care pătrund în derm. Invadează stratul comos, fără a
ataca însă firul de păr. Din acest grup fac parte: epidermofiţia inghinală,
epidermo fiţia interdigit ală a mâinilor şi picioarelor, pitir iazisul versicolor şi
eritrasma.

EPIDERMOFIŢIA INGHINALA ŞI INTERDIGITALĂ

Este o dermatomicoză superficială contagioasă, întâlnită mai mult la adulţi,

produsă de un parazit criptogam - Epidermophyton inguinale.
Transmiterea bolii se face, de obicei, prin raport sexual, dar poate fi realizată
şi indirect, prin obiecte contaminate.
Aspectul clinic este reprezentat de leziuni care apar sub plică inghinală, pe
faţa superioară şi internă a coapselor, de obicei pe o singură parte (de obicei
stânga la bărbaţi), de unde se întinde la scrot şi penis Ia bărbaţi şi la vulvă la
femei. în regiunea inghinală, leziunea iniţială este constituită din pete roşiatice
de mărimea unui bob de porumb, uşor scuamoase şi pruriginoase. Aceste pete
roşiatice se dezvoltă rapid, se unesc dând naştere la placarde mari cu margini
circinate, policiclice, uşor reliefate, roşii şi scuamoase, care contrastează net cu
centrul lor mai palid, uneori brun sau roşu palid. Ele sunt acoperite cu mici
cruste (leziuni de grataj), deoarece afecţiunea este însoţită de prurit. Din
regiunea inghinală, indirect sau chiar direct, acest parazit poate ajunge să fie
inocul at între degete, infecţia mtinzându-se treptat la toate spaţiile interdigitale.
Diagnosticul se face prin aspectul leziunilor, completat cu examenul
microscopic al scuamelor în care se evidenţiază parazitul, sau prin culturi.

ERITRASMA

Eritrasma este o epidermicoză care se întâlneşte mai mult la adulţi, mai

rar la femei şi niciodată la copii. Este lo calizată de cele mai multe ori în
regiunea inghinală şi produsă de un parazit Microsporon minutissimum.

Asp ect ul cli nic . Leziunile în această boală parazitară apar la început sub forma
unor pete roş ii de măr imea unu i b ob de lin te, în zon a inghinală. Ele se măresc
lent şi formează un placard ovalar cu centrul bine precizat şi cu un diametru de 4-10
cm. Pe măsură
cu scuame fine ce
pese extinde placardul,
o suprafaţă culoarea
netedă fără leziunii
vezicule. în cazdevine brună, apoi
de transpiraţie în cafenie,
regiunile inoculate, scuamele se macerează, lăsând sub ele să apară o sup rafaţă
roşie eczematizată, care devine în acest caz moderat pruriginoasă. Afecţiunea
persistă în acest stadiu timp îndelungat, dar în unele cazuri poate invada coapsele
(faţa internă şi superioară), regiunea perianală, organele genitale şi chiar plică
submamară ori zona axilară.
Diagnosticul se face prin examinarea la microscop a scuamelor raclate de la
suprafaţa placardului, evidenţiind grupe de spori mici şi rotunzi, alături de
filamente sinuoase, ramificate.

PITIRIASIS VERSICOLOR

.
Această afecţiune este o epidermomicoză destul de frecvent întâlnită în care
infecţia Se limitează la stratul comos al pielii. Boala are o evoluţie cronică, deseori
recidivantă, şi este produsă de un p arazit criptogamic numit Microsporon furfur.
Are o contagiozitate redusă, remarcându-se cazuri în care soţia şi soţul nu se
infestează unul de Ia altul. S-ar părea că există o predispoziţie a terenului
(transpiraţia), care ar favoriza infecţia.

Aspectul cl inic. Leziunile sunt constituite din pete mai mici sau mai mari
(gămălie de ac, bob de linte) izolate sau confluând în plăci de mărimi variabile, de
culoare galbenă-închis până la b rună, cu scuame foarte fine, care se detaşează când
suprafaţa leziunii este zgâriată. Localizările mai frecvente sunt pe torace,
abdomen, braţe şi flancuri. Afecţiunea nepruriginoasă este înt âlnită în special la
adolescenţi.
Există mai multe varietăţi clinice : formapunctiformă, în plăci sau leziuni
întinse., O formă mult discutată este aşa-zisa formă "acromiantă", care apare mai
frecvent la persoanele supuse radiaţiilor solare sau,ultraviolete. f n aceste cazuri,
petele albicioase, care rămân ca o coloratură normală a pielii faţă de pigmentarea din
jur, se explică
Aceasta, prin
după ce seoprirea acţiuniilasă
descuamează, razelor solare
în urma sa depete
către depozitul
albicioase, scuamos.
având forma
exactă a plăcilor de Pitiriasis versicolor, care le-au precedat.
Diagnosticul constă în evidenţierea parazitului prin examenul microscopic al
scuamelor.
Tratamentul epidermofiţiilor constă în pansamente umede, reci, cu rezorcină
1-2% sau acidboric 2-4% în formele inflamatorii ale epidermofiţiei interdigitale şi
plantare, pomezi antimicotice în formele uscate şi badijonări zilnice cu alcool iodat
în Pitiriasis versicolor, la care se adaugă griseofulvină M sau Clotrimazol.
În toate epidermofiţiile, pentru a se evita recăderile) tratamentul va trebui
continuat un oarecare timp şi după vindecare, şi completat în toate cazurile cu
dezinfecţia periodică a rufariei de pat şi de corp.
 CANDIDOZA ŞI ACTINOMICOZA

În afară de micozele cutanate superficiale se mai întâlnesc la noi în ţară şi unele

micoze profunde, cu sediul în derm şi hipoderm, sau alte micoze ale mucoaselor.
Acestea, spre deosebire de micozele superficiale, constituie un grup de afecţiuni cu un
prognostic mai grav. Dintre aceste micoze, mai frecvent întâlnite suntcandidoza şi
actinomicoza.

CANDIDOZA

Aceasta este o boală parazitară produsă prin localizarea unei ciuperci,Candida

albicans, mai frecvent pe mucoasa bucală sau pe alte mucoase, realizând infecţia
cunoscută sub numeje de "mărgaritărel".
Parazitul se prezintă sub forma unui înveliş membranos, alb sau cenuşiu, care
acoperă treptat mucoasa gurii, a faringelui, a esofagului. Această falsă membrană,
groasă de 1-2 mm, nu aderă în profunzimea stratului mucoasei de care se detaşează cu
uşurinţă.
La examenul microscopic, această falsă membrană apare formată din filamente
cilindrice, simple sau ramificate, de 3-5 µ lăţime şi 50-600 µ lungime, formate din
celule aşezate cap la cap. Între aceste filamente miceliene, sau la extremitatea unora
dintre ele, se observă celule sferice sau ovoide de 5-7 µ diametru, foarte refringente,
care sunt clamidosporii caracteristici genului Candida.

Epidemiologie. Transmiterea bolii se face direct de la omul bolnav la omul

sănătos, prin intermediul veselei, sau de la unele animale infestate, în special bovine.
Boala este răspândită pe întreaga suprafaţă a globului, apariţia ei fiind favorizată de
factorul "teren" reprezentat de antibioterapie intensă, atrepsie.
Aspectul 3-4
următoarele clinic este
zile să reprezentat de o stomatită
se observe prezenţa la început
unor depozite eritematoasă,
albicioase, pentru
la baza ca în
limbii, apoi
pe mucoasa obrazului, bolta palatină şi gingii, numită şintărgăritârel sau muguet.
Tratamentele cu antibiotice creează un teren favorabil dezvoltării acestei ciuperci,
care poate fi în aceste cazuri generalizată, invadând întregul organism. Localizările cele
mai frecvente sunt în tubul digestiv, vagin şi aparatul respirator, în mod special în
plămâni.
Diagnosticul se face în laborator, evidenţiind parazitul din falsele mucoase sau
zone perlate, prin examen microscopic direct sau princulturi pe medii Specifice.
Tratamentul bolii se face prin spălaturi cu substanţe alcaline, ţinând seama că
ciuperca se dezvoltă în mediu acid, badijonări cu glicerina boraxată, antifungice de tip
Micostatin, Nipafungin,
Prevenirea Stamicin
bolii se face evitândsau Amphotericin
contactul ori 5-Fluorocitozin.
cu persoanele infectate şi acordând o
atenţie deosebită în aplicarea tratamentelor prelungite cu antibiotice.
 ACTINOMICOZA

Actinomicoza este o boală parazitară dată de localizarea în pielea regiunii

cervicofaciale, a mâinii, a piciorului, a unei ciuperci din genul Actinomyces.
Parazitul izolat din leziuni se prezintă sub forma unor mici granulaţii de aspect şi
culoare variabilă, galbenă-albă, formate central dintr-un miceliu fin şi des ce se întretaie
în toate direcţiile. La periferie prezintă o coroană de elemente dilatate, aşezate radial, care
nu sunt altceva decât o hipertrofie a hifelor miceliene.
Ciuperca trăieşte saprofită în pământ, în apă, dar mai ales pe vegetale: grăunţe de
cereale, frunze, fructe în putrefacţie etc.
Formele clinice, mai frecvent cutanate, provocate de acest parazit, sunt
reprezentate de localizările în regiunea cervicofacială sau la mâini şi picioare, unde iau
numele de "mâna sau piciorul de Madura".
- Actinomicoza cutanata cervicofacială este caracterizată prin prezenţa unor
nodozităţi cu sediul în hipoderm, de mărime variabilă (gămălie deac - nucă), mobile pe
planurile profunde, care cu timpul se agravează, dând naştere unor ulceraţii din ce în ce
mai mari, cu margini dezlipite şi suprafaţa vegetantă. Starea generală a
bolnavului nu este alterată decât în forme avansate de boală.
- Piciorul şi mâna de Madura reprezintă o afecţiune rar întâlnită în ţara noastră,
fiind mai frecventă în ţările calde. Este caracterizată prin apariţia unor nodozităţi
multiple, care se extind în placarde de aspect tumoral, ulceroase şi dureroase la
presiune.
Epidemiologie. Transmiterea la om se face prin:
- pătrunderea directă în piele a parazitului la nivelul unei mici soluţii de
continuitate (zgârieturi), mai ales la picioarele persoanelor care umblă desculţe;
- prin infectarea mucoasei bucale faringiene, în urma mestecării grăunţelor de
cereale parazitate;
- prin introducerea parazitului în tubul digestiv odată cu alimentele infectate, de unde,
pornind prin
viscerale, mucoasa
osoase intestinală lezată, va determina pe cale sanguină metastaze
sau cutanate.
Diagnosticul este precizat în laborator, evidenţiind prezenţa parazitului în produsele
recoltate din zonele ulcerate sau prin biopsia nodulilor.
Tratamentul se face: general, prin administrare de iodură de potasiu, preparate
arsenobenzenice, vaccin antiactinomicotic, antifungice de tip Amphotericin,
5-Fluorocitozin sau Clotrimazol şi local, prin electroterapie.
Prevenirea boliiconstă în evitarea infecţiei dinsol, în special pentru agricultori,
evitarea consumării de alimente - fructe insuficient spălate, igienă personală şi
diagnosticul precoce al elementelor nodulare ale pielii.