Sunteți pe pagina 1din 8

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI – FACULTATEA DE ISTORIE

Campanie de promovare pentru


România, în vederea obținerii statutului
de membru cu drepturi depline în cadrul
OECD

Bănică Mihaela
Grupa S.E. , Anul II

Bucureşti
2017
Introducere
Organizația pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică este un for interguvernamental dedicat
identificării, diseminării şi evaluării aplicării politicilor publice potrivite pentru asigurarea
creşterii economice sustenabile şi stabilităţii sociale, este organizația internațională a acelor
națiuni dezvoltate care acceptă principiile democrației reprezentative și a economiei de piață
liberă. Înfiinţată în anul 1948, Organizaţia de Cooperare Economică Europeană, aşa cum a fost
numită initial, a avut încă de la început scopul de a ajuta la administrarea planului Marshall
pentru reconstructia Europei după cel de Al Doilea Război Mondial.1
Odată cu trecerea anilor, OCDE a strâns tot mai mulţi membri care şi-au dorit ca prin această
aderare să dobândească o mai bună situaţie economică, o ascensiune în plan economic şi social şi
o mai bună relaţionare cu celelalte state. În prezent, cei 35 de membri ai OCDE (din care
majoritatea europeni - 23) sunt state dezvoltate, deţinând peste 70% din producţia şi comerţul
global şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe. Organizaţia a reuşit cu eforturi
considerabile să îşi consolideze vocaţia globală prin cooperarea cu G8/G20, ONU, OMC şi
organizaţiile regionale cu profil economic din Asia, America Latină şi Africa. 2

Toate statele care au aderat la OCDE au cunoscut o evoluţie uimitoare, reuşind prin intermediul
acesteia să îşi eficientizeze mecanismele de piaţă, să-şi promoveze economia la un alt nivel, să-şi
consolideze politicile fiscale de stat şi să îşi valorifice capitalul uman. Ultimele state care au
aderat la OCDE au fost Estonia, Slovenia, Israel în 2010 şi Letonia în 2016. Analizănd situaţia
ultimei ţări aderate, Letonia, putem observa faptul că evoluţia în plan economic , dar şi social şi
politic este una impresionantă. Interesul Letoniei a constat în principal în deschiderea către
investitori şi îmbunătăţirea mediului de afaceri, mizând pe calitatea de membru OCDE care îi va
da credibilitate si stabilitate. Lucru care de altfel s-a şi întâmplat, Letonia reuşind să devină o ţară
mult mai echilibrată din toate punctele de vedere.

 România este văzută drept un candidat cu şanse favorabile de aderare la OCDE, graţie în
special poziţiei relevante deţinute de ţara noastră în plan regional, a evoluţiei din cadrul
UE, a implicării ei constructive în activitatea organizaţiei, a democraţiei în ascensiune şi
nu în ultimul rând a potenţialului său de dezvoltare economică. Cu toate acestea,
România trebuie să îndeplinească toate cerinţele şi criteriile impuse de organizaţie pentru
a obţine statutul de membru OCDE.

 existenţa unei economii de piaţă şi a unei democraţii funcţionale;


 dimensiunea şi importanţa economică a statului candidat
 principiul beneficiului reciproc pentru OCDE şi statul candidat, beneficiu rezultat din
aderarea acestuia la organizaţie
 consideraţii globale, referitoare la asigurarea echilibrului geographic între membrii
organizaţiei.3
Dorinţa României de a adera la OCDE s-a manifestat în două rânduri, în 2004 şi 2012, însă
niciuna dintre cele două candidaturi nu a avut succes. Prima candidatură a fost depusă pe 28

1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C8%9Bia_pentru_Cooperare_%C8%99i_Dezvoltare_Economic%C4%83
2
https://www.mae.ro/node/1481
3
http://www.caleaeuropeana.ro/mapamond-ocde-luata-cu-asalt-in-2013/
aprilie 2004, semnând o serie de acorduri cadru şi obţinând statutul de donator internaţional. În
acelaşi spirit, Romania a devenit în decembrie 2008 primul donator din Europa de Sud-Est la
programul Investment Compact for South-East Europe, alocând 250.000 euro. În 2012, intenţia
de aderare la organizaţie a fost manifestată prin scrisoarea premierului român, Victor Ponta,
adresată secretarului general al OCDE, Angel Gurria.4 Intenţia României de aderare la OCDE a
rămas un obiectiv strategic al politicii externe române, fiind inclusă în programul de guvernare
2013-2016. Cu toate acestea, situaţia pare să fie una fără rezolvare până în prezent.

În acest context, voi propune o campanie de promovare pentru România, în vederea obţinerii
statutului de stat membru al Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică.

ANALIZA SWOT

În vederea găsirii unei soluţii favorabile aderării României la OCDE, propun o analiza swot
pentru a putea privi în ansamblu situaţia economică actuală a ţării noastre:

STRENGHTS WEAKNESSES

- Dezvoltarea economică - PIB-ul mic pe cap de locuitor


- Abordarea si susţinerea unui număr tot - Creșterea în dezacord a importului și
mai mare de investiții străine exportului creându-se un dezechilibru
- Reducerea taxelor și impozitelor economic
- Majorarea veniturilor, alocaţiilor si - Incapacitatea de atragere şi de gestionare
pensiilor; a fondurilor europene;
- Apartenenţa UE - Lipsa dezbaterilor publice privind
- Nivel de educaţie şi pregătire ridicat adoptarea bugetului
- Lipsa promovarii politicilor
Antreprenoriale

4
https://www.mae.ro/node/18539
OPPORTUNITIES THREATS
- Apartenența la o piața unică, - Consumul depăşeşte producţia
- Creşterea exportului prin deschiderea - Resurse naturale epuizabile
faţă de statele membre OCDE - Creşterea şomajului ca urmare a
- Creşterea nivelului de competitivitate diminuării numărului de job-uri
prin promovarea numeroaselor politici - Infrastructura slabă
antreprenoriale şi sprijinirea IMM-urilor. - Funcţionarea administrativă este pusă la
- Creşterea standardelor de viaţă îndoială
- Asistenţă în materie de politici publice

Diagrama factorilor de interes

În tabelul următor vă voi prezenta analiza susţinătorilor/ adversarilor în cazul unor posibile
scenarii.

SUSŢINĂTORI- factori pozitivi

 Guvernul aflat la putere, PSD+ALDE, poate susţine şi înainta demersuri în vederea


obţinerii statutului de stat membru OCDE al României pentru a căpăta credibilitate în faţa
poporului privind îndeplinirea promisiunilor şi totodată pentru a le câştiga susţinerea
pentru un viitor mandat
 PSD( partidul care a înaintat cererea de aderare prin intermediul lui Victor Ponta) ar putea
colabora cu celelalte partide de opoziţie în vederea pregătirii unei mai bune strategii de
îndeplinire a condiţiilor de aderare
 SUA ar putea sprijini România în vederea aderării la OCDE având în vedere relaţiile din
ultima perioadă
 România ar putea fi susţinută şi de statele fost comuniste
ADVERSARI- factori negativi

 Un obstacol care ar putea împiedica aderarea României la OCDE este refuzul preşedintelui
de a susţine procesul de aderare din cauza relaţiilor fragile pe care le are cu alianţa aflată la
putere
 De asemenea, în cadrul guvernului pot exista neînţelegeri la nivelul alianţei aflate la
putere, unul dintre partide se poate opune aderării la OCDE considerând că nu este ceea ce
ţara noastră are nevoie în acest moment
 Statele puternic dezvoltate precum Franţa, Germania, Anglia, Italia, ar putea să se opună
deoarece economia României nu se află la nivelul acestora şi nu va putea contribui în
aceeşi măsură la susţinerea bugetului organizaţiei.

Direcţia strategică pe care am decis să o urmez este aceea a prezentării cadrului actual al
României evidenţiind, prin prisma campaniei de promovare ,calităţile şi potenţialul uriaş al ţării
în vederea aderării la OCDE.

Obiectivul strategic urmărit este promovarea României pentru obţinerea statutului de stat
membru cu drepturi depline al OCDE.

Factorii interesaţi. Va exista un întreg ansamblu de factori interesaţi de aderarea României la


OCDE. În primul rând, cetăţenii constituie principalul factor interesat deoarece odată cu
dobândirea calităţii de stat membru, cetăţenii vor fi beneficiarii tuturor evoluţiilor statului :
creştere economică, nivel de trai ridicat, preţuri scazute, contact extern ridicat etc. La fel ca
cetăţenii, instituţiile statului urmăresc cu interes aderarea României în cadrul organizaţiei.
Acestea urmăresc ajutorul pentru imbunatatirea guvernării acordat de OCDE ajutor ce se
direcţionează pe creşterea prosperităţii, lupta împotriva sărăciei prin crestere economică, comerţ
si investiţii, tehnologie, inovaţie, anteprenoriat şi cooperare în scopul dezvoltării. Şi nu în ultimul
rând, instituţiile urmăresc dobândirea credibilităţii în plan internaţional şi sabilitate. Lista de
factori interesaţi continuă cu partidele politice care sprijină întreg procesul urmărind ca prin
beneficiile economice aduse de aderare să câştige simpatia poporului, să îşi crească prestigiul şi
poziţia pe scena politică. Nu trebuie să neglijăm nici interesul mass mediei, care va avea de
câştigat prin difuzarea şi promovarea în rândul cetăţenilor a tuturor informaţiilor şi noutăţilor
privitoare la activitatea României ca stat membru OCDE. De asemenea, Ţările membre OCDE
ar prezenta un interes major dacă România ar deveni stat membru al organizaţiei deoarece ar
putea avea acces pe piaţa românească şi ar putea întreţine relaţii la alt nivel cu ţara noastră.

Publicurile ţintă: Parlamentul şi Guvernul României, statele membre OCDE

Publicurile nimbulus: cetățenii, partidele politice, mass media


Slogan: „Unitate pentru Stabilitate”

Aderarea României la Oranizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică nu poate fi realizată


decât prin intermediul unui proces bine pus la punct şi a unei strategii care să beneficieze de un
suport uriaş din partea instituţiilor, organizaţiilor şi voluntarilor care aspiră la o ţară unită şi
stabilă pe toate planurile. Pentru acest lucru, voi prezenta principalele activităţi de susţinere a
procesului de aderare şi voi accentua meritul României de a obţine statutul de membru OCDE.
Aceste activităţi au un rol foarte important deoarece prin intermediul factorilor interesaţi
menţionaţi anterior sunt aduse la cunoştinţă beneficiile de care poate dispune ţara noastră odată
cu realizarea aderării.

Activităţi de tip advocacy - pot fi desfăşurate de organizaţii neguvernamentale, alianţe de


organizaţii neguvernamentale, instituţii ale societăţii civile cu scopul de a înainta către factorii de
decizie un document cu propuneri concrete menite să îmbunătăţească situaţia aflată în discuţie.

 Desfăşurarea de campanii de presă: apariţii televizate, emisiuni radio şi tv, editoriale care să
aducă la cunoştinţă potenţialul României ca stat membru OCDE şi avantajele pe care le-ar
putea obţine
 Editarea de materiale informative: broşuri, sondaje, pliante care să prezinte situaţia
economică a României şi care să traseze posibili indici de evoluţie pentru anii de după
aderare
 Creearea de website-uri si bloguri referitoare la acţiunile întreprinse de România în procesul
de aderare şi descrierea în detaliu a fiecărui obstacol sau progres
 Crearea de evenimente publice: dezbateri, conferinţe prin care să se discute situaţia
Românieişi să se găsească noi mijloace de consolidare a aderării la OCDE.

Activităţi de tipul relaţii publice:

 Organizarea de conferinţe şi vizite oficiale cu membri ai OCDE prin care să se stabilească


noi relaţii oficiale şi să se obţină acordul statelor membre de aderare a României în cadrul
organizaţiei
 Crearea unei instituţii pe teritoriul României care să faciliteze comunicarea cu statele
membre OCDE şi care să se preocupe în permanenţă de monitorizarea situaiei economice a
ţării

Activităţi de tipul publicitate

 Difuzarea de spoturi publicitare periodice prin intermediul cărora societatea să fie informată
cu privire la beneficiile pe care România le poate obţine de pe urma aderării la OCDE
 Prezentarea evoluţiilor cunoscute de celelalte state devenite membre OCDE şi a posibilei
evoluţii a României în urma aderării

În cadrul campaniei de promovare am încercat să arăt nivelul potenţialului ţării noastre


în procesul de aderare OCDE. România a avut un progres constant mult accelerat în ultimii ani
pentru a asimila instrumentele OCDE şi a participat la scară largă la structurile de lucru ale
organizaţiei. România a cunoscut o creştere economică de 5,6% în primul trimestru al anului
2017, conform Eurostat, având loc un record la nivelul exporturilor şi conştientizarea
competitivităţii produselor româneşti.5
Însă acest lucru nu este suficient pentru ca România să devină stat membru cu drepturi
depline în cadrul OCDE. Aşa cum am prezentat în campania de promovare, nu este suficientă
doar voinţa naţiunii române de a adera la OCDE, ci este şi nevoie de sprijinul partenerilor
externi, al statelor membre OCDE, sprijinul mediului de afaceri, al institutiilor statului, al
formatorilor de opinie din România, al mediului academic.
Prin înaintarea sloganului „Unitate pentru Stabilitate”, campania transmite următorul
mesaj: România va dobândi stabilitate în toate planuri numai în momentul în care va exista
unitate deplină în conducerea statului şi unitatea acesteia cu partenerii externi. Iar această unitate
se poate realiza prin integrarea în OCDE.

5
http://www.bursa.ro/grindeanu-romania-este-pregatita-sa-lanseze-cat-mai-curand-negocierile-de-aderare-la-
ocde-323207&s=print&sr=articol&id_articol=323207.html
Bibliografie

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C8%9Bia_pentru_Cooperare_%C8%99i_Dezvol
tare_Economic%C4%83
 https://www.mae.ro/node/1481
 http://www.caleaeuropeana.ro/mapamond-ocde-luata-cu-asalt-in-2013/
 https://www.mae.ro/node/18539
 http://www.bursa.ro/grindeanu-romania-este-pregatita-sa-lanseze-cat-mai-curand-
negocierile-de-aderare-la-ocde-323207&s=print&sr=articol&id_articol=323207.html

S-ar putea să vă placă și