Programare C/C++

LABORATOR

1 Generalităţi.
Noţiuni primare
C
Structura programelor C
Vocabularul limbajuilui
Citiri, scrieri
Tipuri de date, tipuri standard
Constante
Expresii. Operatori
Aplicaţii
Probleme propuse

Structura programelor C

L imbajul C a apărut la începutul anilor 70 – creaţia lui Dennis Ritchie şi Brian

Kerninghan. Un program C este alcătuit din una sau mai multe funcţii.
În linii mari, putem spune că:
 Fiecărui algoritm (subalgoritm) în C îi corespunde o funcţie care codifică algoritmul
(subalgoritmul) în instrucţiuni C.
 O funcţie poate întoarce sau nu un rezultat. Dacă aceasta nu întoarce nici un rezultat,
spunem că tipul rezultatului este void. Tot aşa, există funcţii cu rezultat de tip întreg, real,
etc.
 O funcţie poate conţine declaraţii de variabile, care pot fi utilizate doar de ea, nu şi de
celelalte funcţii.
 Programul C este alcătuit din una sau mai multe funcţii, din care una este rădăcină – adică
nu poate lipsi şi execuţia programului începe automat cu ea. Aceasta se numeşte main. De
asemenea, programul poate conţine şi declaraţii de variabile globale – adică variabile cu
care pot lucra toate funcţiile care îl alcătuiesc.

Să vedem cum arată cel mai simplu program C:

1
Programare C/C++

void main ()
{
}
Programul de mai sus este corect. Cu toate acestea el nu face nici o operaţie. Dacă îl analizăm,
putem trage primele concluzii:
 Este alcătuit numai din funcţia rădăcină – main.
 Funcţia rădăcină este de tipul void – adică nu întoarce nici un rezultat.
 Cele două paranteze rotunde () se ataşează oricărei funcţii. Între ele se scriu opţional
anumiţi parametri. În acest caz ei lipsesc.
 Cele două acolade {} constituie corpul funcţiei. Între ele se scriu instrucţiunile care o
alcătuiesc. În cazul de faţă mulţimea lor este vidă.
Observaţie 1: Limbajul face distincţie între literele mari şi cele mici. Programul de mai jos
dă eroare de sintaxă, pentru că tipul Void nu este cunoscut.
Void main ()
{
}
Observaţie 2: Nu are importanţă plasarea cuvintelor pe linie, nici spaţiile dintre ele.
Programul mai poate fi scris şi aşa:
void main ( ) { }

Aceasta nu înseamnă că este bine să procedăm astfel. El poate fi rulat, dar este greu de înţeles.
Observaţie 3: Este permis ca tipul funcţiei să lipsească. În acest caz se presupune că funcţia
întoarce un rezultat întreg (de tipul int). De exemplu putem scrie aşa:
main()
{
}
În acest caz, la compilare se primeşte un avertisment. De vreme ce tipul este int, se
aşteaptă ca funcţia să întoarcă un rezultat de acest tip. Dar, ea nu întoarce nimic. Acest
avertisment poate fi ignorat.
Observaţie 4: toate compilatoarele de C++ sunt şi compilatoare de C. Însă, atunci când se
compilează programe în C trebuie să se reţină un lucru important: fişierele trebuie să aibă
extensie .c nu .cpp. Chiar dacă C este conţinut în C++, există câteva diferenţe minore între
cele două limbaje. Din acest motiv, programele în C trebuie compilate ca programe în C, iar
cele în C++, ca programe în C++.

Vocabularul limbajului
Vocabularul oricărui limbaj este format din:
 setul de caractere;

2
Programare C/C++

 identificatori;
 separatori;
 comentarii.
Setul de caractere. Reprezintă ansamblul de caractere cu ajutorul cărora se poate realiza
un program C:
- literele mari şi mici ale alfabetului englez (A – Z, a - z);
- cifrele sistemului de numeraţie în baza 10 (0 - 9);
- caractere speciale: +, –, *, /, =, ^, <, >, (, ), [, ], {, }, ., ,, :, ;, #, $, @, _, şi blank (spatiu)
Identificatori. Prin identificatori înţelegem o succesiune de litere, cifre sau caracterul
special ‘_’ din care prima nu trebuie să fie cifră. Cu ajutorul identificatorilor se asociază nume
constantelor, variabilelor, procedurilor, etc.
Exemple de identificatori: a1, tasta, un_numar, _variabila.
Contraexemple: 1ar, mt@ (primul începe cu o cifră, iar al doilea conţine un caracter
special).
Separatori şi comentarii. Separatorii sunt, după caz unul sau mai multe blancuri,
caracterul CR, sfârşitul de linie sau caraterul ‘;’. Comentariile se introduc între caracterele ‘/*’ si ‘*/’ pentru mai
multe linii ale textului sursă, respectiv ‘//’ ptr. o sigură linie de comentarii ale textului sursă.

Citiri. Scrieri
Funcţiile printf() şi scanf() efectuează ieşiri, respectiv intrări formatate – ele pot
citi respectiv scrie date în diverse formate. Ambele funcţii ştiu să lucreze cu orice cu orice tip
de date existent, inclusiv caractere, şiruri şi numere. Prototipurile lor sunt:
printf(<format>[,<parametri>]);
scanf(<format>[,<parametri>]);

Pentru a putea efectua citiri/scrieri trebuie utilizată directiva:

#include<stdio.h>
deoarece, pentru a utiliza funcţiile cerute, compilatorul are nevoie de anumite informaţii
referitoare le ele. Acestea se găsesc într-un fişier header (antet) numit stdio.h. prin directiva
#include se solicită ca fişierul stdio.h să fie inclus înaintea textului care reprezintă
programul C.

Specificatorii de format printf()

Cod Format
%c Caracter
%d Nr. întregi în baza 10 cu semn
%i Nr. întregi în baza 10 cu semn
%e Notaţie ştiinţifică (cu litera e mică)

3
Programare C/C++

%E Notaţie ştiinţifică (cu litera E mare)

%f Nr. zecimal în virgulă mobilă
%g Foloseşte %e sau %f (care din ele este mai mic)
%G Foloseşte %E sau %F (care din ele este mai mic)
%o Număr în octal fără semn
%s Şir de caractere
%u Numere întregi zecimale fără semn
%x Nr. hexazecimale fără semn (cu litere mici)
%X Nr. hexazecimale fără semn (cu litere mari)
%p Afişează un pointer
%n Argumentul asociat este un pointer de tip întreg în
care a fost plasat numărul de caractere scrise până
atunci
%% Afişează un semn %
De exemplu, ptr. a afişa un număr întreg reţinut într-o variabilă n se foloseşte următoarea
apelare a funcţiei printf():
printf(“%d”, n);

Specificatorii de format pentru scanf()

Cod Semnificaţie
%c Citeşte un singur caracter
%d Citeşte un număr întreg zecimal
%i Citeşte un număr întreg zecimal
%e Citeşte un număr în virgulă mobilă
%f Citeşte un număr în virgulă mobilă
%g Citeşte un număr în virgulă mobilă
%o Citeşte un număr în octal
%s Citeşte un şir
%x Citeşte un număr în hexazecimal
%p Citeşte un pointer
%n Primeşte o valoare egală cu numărul de caractere
citite până atunci
%u Citeşte un număr întreg fără semn
%[ ] Caută un set de caractere

Observaţie: Toate variabilele folosite pentru a primi valori prin scanf() trebuie să fie
transmise prin adresele lor. Aceasta înseamnă că toate argumentele trebuie să fie pointeri la
variabilele care primesc efectiv intrările. De exemplu, pentru a citi un întreg într-o variabilă n
se foloseşte următoarea apelare a funcţiei scanf():
scanf(“%d”, &n);

Tipuri de date, tipuri standard

Prin tip de date se înţelege:
 o mulţime de valori;
 o regulă de codificare a lor (modul în care se reprezintă în memorie);
 o mulţime de operaţii definite pe mulţimea valorilor.

4
Programare C/C++

Limbajul C conţine următoarele tipuri standard:

1. tipuri întregi;
2. tipuri reale.
Observaţie 1: În C nu există tipul boolean a.i. orice valoare diferită de 0, a oricărui tip, este
considerată ca fiind TRUE, iar orice valoare 0, a oricărui tip, este considerată ca fiind FALSE.
Observaţie 2: În C tipul caracter este asimilat tipurilor întregi.
În C există cinci tipuri de bază: char (caracter), int (întreg), float (în virgulă
mobilă), double (în virgulă mobilă cu dublă precizie) şi void (fără nici o valoare).

Tipurile de date definite pentru standardul C

Tip Dimensiune aproximativă in biţi Domeniu minimal de valori
char 8 de la –127 la 127
unsigned char 8 de la 0 la 255
signed char 8 de la –127 la 127
int 16 de la –32767 la 32767
unsigned int 16 de la 0 la 65535
signed int 16 similar cu int
short int 16 similar cu int
unsigned short int 16 de la 0 la 65535
signed short int 16 similar cu short int
long int 32 de la –2.147.483.647 la
2.147.483.647
signed long int 32 similar cu long int
unsigned long int 32 de la 0 la 4.294.967.295
float 32 şase zecimale exacte
double 64 zece zecimale exacte
long double 80 zece zecimale exacte

Constante
Există mai multe tipuri de constante:
1. Constante întregi:
 zecimale: 23, 1239, 56.
 octale (în baza 8) – o constantă în baza 8 se declară percedată de un 0 nesemnificativ:
0123 – reţine numărul 123(8)
 hexazecimale (în baza 16) – acestea sunt precedate de 0X sau 0x: 0X1A2 sau 0x1a2 –
reţine numărul 1A2(16)
2. Constante caracter:
Acestea se trec între două caractere apostrof (‘). Exemple ar fi: ‘a’, ‘A’, ‘1’. Memorarea lor se
face utilizând tipul char. Se memorează codul ASCII al caracterului respectiv. De exemplu,
pentru ‘1’ – 49(10), respectiv pentru ‘a’ – 97(10).
3. Constante de tip backslash caracter (sub forma de secvenţă escape):

5
Programare C/C++

C admite mai multe coduri backslash speciale a.i. să se poată introduce caracterele respective
ca pe nişte constante.
Coduri backslash
Codul Semnificaţia
\b backspace
\f avans hârtie
\n rând nou
\t spaţiu de tabulare orizontal
\” ghilimele duble
\’ ghilimele simple
\0 nul
\\ backslash (linie înclinata spre stânga)
\v spaţiu de tabulare vertical
\a alertă
\N constantă în octal (unde N este constanta în
octal)
\xN constantă în hexazecimal (unde N este o
constantă în hexazecimal)

Exemplu 1: Să se scrie un program care care emite o linie nouă şi un spaţiu de tabulare şi
apoi afişează şirul Acesta este un text.
#include<stdio.h>
void main ()
{
printf("\n\tAcesta este un text");
}

Exemplul 2: programul de mai jos tipăreşte de patru ori caracterul a.

#include<stdio.h>
void main(void)
{
char x1=97, x2='\141', x3='\x61', x4='a';
printf("%c %c %c %c",x1,x2,x3,x4);
}
4. Constante reale:
Exemple: -45.66, 0.3, -2.5E-12(adică, -2.5*10-12)
5. Constante şir de caractere:
Acestea se declară între două caractere ”.
Exemplu: “acesta este un text”.

Pentru a da un nume constantelor se foloseşte const. Forma generală a unei astfel de

declaraţii este:
const [tip] nume=valoare;
unde:
 tip – reprezintă tipul constantei (dacă este absent, tipul este int);
 nume – reprezintă numele constantei;

6
Programare C/C++

 valoare – reprezintă valoarea constantei.

Exemple:
 const int numar=10;
 const numar=10; //la fel ca mai sus
 const float pi=3.14;
Să analizăm ultimul exemplu: dacă const ar fi lipsit am fi avut: float pi=3.14; adică,
am fi declarat o variabilă de tip float iniţializată cu valoarea 3.14. Prezenţa modificatorului
const determină protecţia la modificare a variabilei pi. Cu alte cuvinte, pi este o variabilă
de tip “citeşte numai” (are spaţiu rezervat, reţine o valoare care nu poate fi modificată).

Expresii. Operatori
Definiţie: Se numeşte expresie o succesiune de operatori şi operanzi legaţi între ei, după
reguli specifice limbajului, în scopul efectuării unor operaţii (calcule, atribuiri, apelări de
funcţii etc.). Operanzii pot fi: constante, variabile, funcţii.
Precedenţa operatorilor (în ordine descrescătoare)
() [] . ->
++ -- + - * & ! ~ sizeof
* / %
+ -
>> <<
== !=
&
^
|
&&
||
?:
= += -== *= /=
,

1. Operatori aritmetici:
În C există următorii operatori aritmetici:
-, + (unare si binare), *, /, % (unare si binare)
2. Operatori relaţionali:
<, >, <=, >=.
În C nu există valorile logice TRUE şi FALSE, rezultatul unei operaţii logice fiind 1, în cazul
în care inegalitatea este respectată şi 0 în caz contrar.
3. Operatori de egalitate:
== (pentru egalitate), != (pentru inegalitate).

7
Programare C/C++

Ca şi operatorii relaţionali, expresiile de acest tip returnează 0 sau 1 – în funcţie de modul în

care este respectată sau nu egalitatea (inegalitatea). Operanzii pot fi constante, variabile,
funcţii.
4. Operatori de incrementare ţi decrementare:
Aceşti operatori sunt unari şi au rolul de incrementa (adună 1) sau decrementa (scad 1).
Operatorii sunt:
 ++ pentru incrementare;
 -- pentru decrementare.
Operatorii pot fi prefixaţi (aplicaţi în faţa oparandului) sau postfixaţi (aplicaţi după
operand). Să ne gândim că pot fi expresii care conţin şi alţi operatori în afara celor de
incrementare (decrementare).
 Dacă operatorul este prefixat, variabila este incrementată (decrementată) înainte ca
valoarea reţinută de ea să intre în calcul.
 Dacă operatorul este postfixat, variabila este incrementată (decrementată) după ce
valoarea reţinută de ea intră în calcul.
5. Operatori logici:
! negare logică
&& şi logic
|| sau logic
Aceşti operatori se aplică oricărei variabile şi constante din cele mai sus menţionate.
6. Operatori logici pe biţi:
Limbajul C este dotat cu un set de operatori care permit accesul la bit. Aceştia sunt:
<<, >> operatori de deplasare către stânga/dreapta conţinutul tuturor biţilor din
stânga sa, cu un număr de poziţii egal cu valoarea reţinută de al doilea operand;
& şi pe biţi
| sau pe biţi
^ sau exclusiv pe biţi
~ negare pe biţi (operator unar).
7. Operatori de atribuire:
În C avem mai mulţi operatori de atribuire. Operatorul ‘=’se foloseşte într-o expresie de
forma:
v=expresie ,unde v este o variabilă.
Pot exista şi atribuiri multiple de forma:

8
Programare C/C++

v=v1=v2=v3=…..=vn=expresie ,unde v,v1,v2,…vn sunt variabile.

Pentru atribuiri se mai pot utiliza şi operatorii: *=, /=, %=, +=, -=, <<=, >>=, &=,
^=, |=.
Exemplu: Fie declaraţia int a=3; şi expresia a*=2. În urma evaluării a va reţine valoarea 6.
8. Operatorul condiţional:
Se foloseşte în expresii de genul:
exp1?exp2:exp3
principiul de execuţie este următorul:
 se evaluează exp1
 dacă aceasta produce o valoare diferită de 0, se evalueză exp2 şi este exp3 ignorată (nu se
evaluează);
 altfel, se evaluează exp3 şi exp2 este ignorată.
În ansamblu, expresia este de tipul lui exp2 sau exp3 şi produce valoarea exp2 sau exp3
(în funţie de cea care se evaluează).
9. Operatorul sizeof
Are rolul de a returna numărul de octeţi pentru memorarea unei valori. Operatorul poate fi
utilizat într-una din cele două forme de mai jos:
sizeof (expresie)
siteof (tip)
Este de reţinut faptul că expresia nu este evaluată (deci nu apar efecte secundare).
Exemple:
 fie declaraţia int a; sizeof(a)=2 (adică, tipul int ocupă 2 octeţi)
 sizeof(float)=4

 sizeof(++x)=4 (dacă x este de tip float, dar x rămâne nemodificat – expresia ++x nu
a fost evaluată).
10. Operatorul de conversie explicită:
De multe ori, se doreşte ca unul sau mai mulţi operanzi să intre în calcul convertiţi într-o
formă dorită, nu implicit. Pentru aceasta, înaintea operandului se trece între paranteze rotunde
tipul său.
Exemple:
 Fie declaraţia float x=-1.9; Atunci (int)x=-1 (se face conversia din tipul float
în int prin trunchiere);

9
Programare C/C++

 În aceleaşi condiţii (int)(++x+3)=2 adică, ( x=-1.9, ++x=0.9, ++x+3=2.9,

int(2.9)=2; );

 Fie declaraţiile: int a=3, b=6; Atunci (float)a/b=0.5 .

Aplicaţii
Ex.1: Se citesc două valori întregi a şi b. Se cere să se afişeze media lor aritmetică.
#include<stdio.h>
void main()
{
int a,b;
float medie;
printf("a = "); scanf("%d",&a); //&a inseamna ca valoarea lui a este preluata de scanf
printf("b = "); scanf("%d",&b);
medie=(float)(a+b)/2; /*Am convertit a+b in float deoarece intre doi operanzi intre care exista
operatorul / unul cel putin trebuie sa fie din tipurile reale ptr. ca rezultatul sa fie real.
Alta posibilitate era de a trece 2. in loc de 2 */
printf("Media este %4.2f",medie); /*4 (poate sa nu fie nimic) indica numarul minim de
carctere care se doresc a fi afisate 2 reprezinta numaul de de cifre care se doresc a fi afisate la dreapta
punctului zecimal*/
}

Ex.2: Să se calculeze puterea a n-a a lui 2, unde n este un întreg citit de la tastatură.
/*Acest exemplu il putem folosind unul dintre operatorii speciali pe care ii are C-ul si anume, operatorul de
deplasare pe biti spre stanga <<. Fie x un numar intreg. Prin x<<1 intelegem deplasarea spre stanga a bitilor
din reprezentarea pe biti (in baza 2) a lui x, completanduse cu 0 in dreapta. Astfel, de exemplu, daca x=5,
adica 101,atunci deplasarea pe spre stanga va duce la obtinerea numarului x=10, adica 1010. De fapt, o
deplasare spre stanga cu o unitate reprezinta o inmultire a lui x cu 2. O deplasare spre stanga cu p pozitii a
lui x reprezinta o inmultire a lui x cu 2 de p ori. Folosind aceste artificiu se poate calcula puterea lui 2 a unui
numar dat.*/
#include<stdio.h>
void main()
{
int n,m=1;//aici se declara atat variabila n, cat si m care se initializeaza cu 1
printf("Dati n:");
scanf("%d",&n);
printf("2^%d=%d\n",n,m=(m<<n));
}
/*Al doilea apel al functiei printf are un element de afisare a valorii expresiei m=(m<<n). Valoarea unei
expresii de forma m=e, care este si instructiune de atribuire, este tocmai valoarea expresiei e. Astfel, cand
scriem m=(m<<n), inseamna ca m este shiftat spre stanga cu n pozitii, deci m, initial 1, devine egal cu puterea
n a lui 2. Aceasta este si valoarea expresiei m=(m<<n), care va fi afisata.*/

Ex.3: Se citeste un număr zecimal si unul in hexa de cel mult 4 cifre fiecare şi se cere să se
affişeze valorile respective în sistemele de numerotaţie cu baza 10, 8, şi 16.
#include<stdio.h>
void main ()
{
unsigned int i,h;
printf("Dati nr. intreg zecimal: ");
scanf("%d",&i);

10
Programare C/C++

printf("Dati nr. intreg hexazecimal: ");

scanf("%x",&h);
printf("\nnr. zec:\tBaza 10: %u\tBaza 8: %o\tBaza 16: %x",i,i,i);
printf("\nnr. hex:\tBaza 10: %u\tBaza 8: %#o\tBaza 16: %#X",h,h,h);
//# este folosit ptr. afisarea unui prefix (0 sau 0x) inaintea valorilor octale, respectiv hexazecimale
}

Ex.4: Să se realizeze un program care să determine numărul de caractere afişate de printf

folosind cunoştiinţele acumulate.
#include<stdio.h>
void main (void)
{
int nr1,nr2;
printf("Acesta%n este un text.%n\n", &nr1,&nr2);/*specificatorul de format %n se
foloseste atunci cand apar situatii in care se doreste a se cunoaste numarul de caractere pe care le-a afisat
functia printf. La folosirea lui %n printf va tribui unei variabile (in urma unui transfer
printr-un pointer) suma totala a caracterelor pe care le-a fisat*/
printf("%10d %d",nr1,nr2);//primul nr. se scrie cu o spatiere de 10
}

Ex.5: Să se realizeze o rutină care foloseşte incrementarea (decrementarea) post şi prefixată.

#include<stdio.h>
void main()
{
int val=1;
printf("Utilizare postfix %d\n",val++); //1
printf("Valoarea dupa incrementare %d\n",val); //2
val=1;
printf("Utilizare prefix %d\n",++val); //2
printf("Valoarea dupa incrementare %d\n",val); //2

val=1;
printf("Utilizare postfix %d\n",val--); //1
printf("Valoarea dupa decrementare %d\n",val); //0
val=1;
printf("Utilizare prefix %d\n",--val); //0
printf("Valoarea dupa decrementare %d\n",val); //0
}

Ex.6: Să se realizeze o rutină care execută lucrul pe biţi.

#include<stdio.h>
void main()
{
unsigned int a=5;
const int b=7;
printf("%d <sau pe biti> %d este %d\n",a,b,a|b);
printf("%d <si pe biti> %d este %d\n",a,b,a&b);
printf("%d <sau exclusiv pe biti> %d este %d\n",a,b,a^b);
printf("5 <complementat pe biti> este %u variabila fiind pe %u
octeti\n",~a,sizeof(a));
}

11
Programare C/C++

Ex.7: Să se scrie un program care citeşte valoarea lui x, pozitiv, afişează valorile lui x, [x],
{x}, calculează şi afişează valoarea următoarei expresii: 5*x*[x]-3*{x}+15.
#include<stdio.h>
void main()
{
double x;
int y; //pentru partea intreaga
double z; //pentru partea zecimala

scanf("%lf",&x);

printf("x= %g\t",x);
printf("[x]= %d\t",y=x);
printf("{x}= %f\n",z=x-y);

printf("e= %g\n",5*x*y-3*z+15);
}

Ex.8: Să se determine maximul şi minimul a două numere întregi, folosind cunoştinţele din
acest laborator.
#define max(x,y) x>y?x:y
#define min(x,y) x<y?x:y
#include<stdio.h>
void main()
{
int x,y;
printf("Dati x si y : ");
scanf("%d %d",&x,&y);
printf("\n\tMaximul este: %d",max(x,y));
printf("\n\tMinimul este: %d",min(x,y));
}
/* În acest program am definit două macrouri ptr. minim şi maxim. Aceste macroinstrucţiuni oferă
posibilitatea de a defini constantele pe care procesorul le substituie în tot programul înainte să înceapă
compilarea. În plus, macroinstrucţiunile permit crearea unor operaţii asemănătoare funcţiilor, care lucrează
cu parametri. Parametrii sunt valori care trebuie transmise macroinstrucţiunii. */

Ex.9: Se dau trei numere reale a,b,c. Pot reprezenta ale lungimile laturilor unui triunghi?
#define si &&
#define adevarat ?
#define altfel :
#define afiseaza printf
#define citeste scanf
#define reale float
#include<stdio.h>
void main()
{
reale a,b,c;
afiseaza("Dati lungimile laturilor:\n");
citeste("%f %f %f",&a,&b,&c);
(a>=0) si (b>=0) si (c>=0) si (a<b+c) si (b<a+c) si (c<a+b)
adevarat afiseaza("\t%4.2f, %4.2f si %4.2f formeaza triunghi.",a,b,c)
altfel afiseaza("\tNu formeaza triunghi.")
}

12
Programare C/C++

Probleme propuse
1. Să se scrie un program care citeşte pe n de tip întreg şi afişează valoarea expresiei n/
(n+1) cu 15 zecimale.
2. Să se determine maximul şi minimul a două numere întregi, folosind macrouri şi
cunoştinţele din acest laborator.
3. Să se scrie un program care să calculeze numărul de picioare dintr-o curte, în care se
află g găini, p pisici şi un om.
4. Folosind operatorul condiţional să se verifice dacă un număr real x se află în intervalul
[a,b), unde a şi b sunt date de la tastatură.
5. Să se scrie un program care citeşte valoarea variabilei x şi afişează valoarea funcţiei
f(x) definită ca mai jos:
| 3x*x+7x-10 pentru x<0
f(x) = | 2 pentru x=0
| 4x*x pentru x>0
6. Să se îmbunătăţească exemplul 7 astfel încât să se poată introduce şi numere negative.
Se vor folosi doar cunoştinţele acestui laborator.

13