Cum a rezolvat nea Hristache Popic problema lu’ fi-sa

Aurel Oancea

Pe drum m-am întâlnit cu Taliţa, fata cea mare a lui nea Hristache
Popic. De câte ori o vedeam, nu mă puteam abţine şi râdeam, amintindu -
mi de o întâmplare despre ea, povestită chiar de nea Hristache, la moară.
Eee, şi când mă vedea râzând, Taliţa mă punea repede la punct: „Ce râzi,
mă, ca o crăpătură, ’ai?“. Acum doar i-am zâmbit – de, eram şi eu băiat
plecat în lume, se cădea să fiu mai politicos – şi mi-a zâmbit şi ea.
– Ce mai faci, mă Laurenţiule mă, ai mai dat şi tu p-acasă? N-ai
uitat adiresa?, m-a întrebat în loc de bună ziua.
– N-am uitat-o, Taliţo, după cum vezi. Ce mai faci tu? Dar Griguţă
al tău ce mai face?
– E la câmp şi eu i-am dus de mâncare. Acu’ mă’c acasă să am grijă
de ăia micii. Făcu câţiva paşi, apoi îşi aminti ceva şi se întoarse spre
mine:
– Auzi, mă? Ai şi tu v’o gagică p-acolo pe la oraş, mă întrebă,
dezvelindu-şi dinţii mari ca de cal.
– Vorbeşti de lucruri sfinte, Taliţo. Eu şi gagicile, ţi -ai găsit!…
– Da’ tu ce ai, mă, eşti cumva falş?
Când eram prin clasa a patra, tata m-a luat o dată cu el la moara de
grâu. Era o singură moară în sat la noi, care măcina numai porumb.
Pentru măcinat grâu, trebuia mers la altă moară, peste vreo şapte sate.
Se forma un convoi de două-trei căruţe mari pline cu saci şi un grup de
oameni în căruţe sau mergând, pe rând, pe lângă ele.
Odată ajunşi la moară, fiecare se ocupa de sacii lui şi rămâneau
copiii şi femeile la căruţe. După ce duceau sacii lângă moară, toţi
„membrii echipajului“ se adunau lângă una din căruţe, având mai întâi
grijă să le atârne cailor traiste cu ovăz de gât, şi pe urmă se
„înzdrăveneau“ cu ţuică tare. Fiecare avea câte ceva de povestit sau de
spus snoave. Atunci a povestit nea Hristache Popic ce a păţit cu fi ’sa
Taliţa.
Om gospodar şi cinstit, nea Hristache a avut parte de şase fete şi de
nici un băiat. S-a mulţumit cu ce le-a dăruit Dumnezeu, lui şi Catincăi,
şi şi-a educat bine fetele. Mai întâi le-a învăţat, de mici, cu munca. Pe
urmă le-a cerut „să mănânce“ cartea. Toate fetele lui erau băieţoase şi
tari la bătaie, oricare din ele putea să bată un băiat de vârsta ei şi erau
toate peste măsură de cuminţi.
 Când Nataliei, fata cea mare, i-a venit vremea, a trebuit să se mărite.
Era în sat un băiat cuminte şi gospodar, Griguţă al lui Mocanu, rămas
de mic fără tată. Mama lui „şi-a rupt de la gură“ să-l dea la şcoală să
înveţe o meserie. După ce a terminat SMT-ul, Griguţă a venit în sat, ca
tractorist la CAP. Toată lumea din sat îl socotea numai bun pentru fata
lui nea Hristache.
„Măi fraţilor“, şi-a început omul povestea, fiind şi bine înfierbântat
de ţuica băută până atunci, „care aveţi fete, să nu le ţineţi din scurt că
nu-i bine, mă! Eu pe ale mele le-am învăţat să fie harnice şi sunt harnice,
nimic de zis, şi le altoiam când auzeau vorbe urâte pe la băieţi, veneau
acasă şi ne întrebau pe mine şi pe mă-sa ce e aia… Şi n-a fost bine deloc.
Prea cuminţi! O fată trebuie să ştie să afle singură ce e bine şi ce e rău
în viaţă, asta trebuie ea învăţată de mică de acas ă. Fata asta a mare a
mea, Taliţa, pe care am dat-o după Griguţă, e proastă ca noaptea! M-a
făcut de baftă în sat“, oftă nea Hristache şi mai trase o duşcă bună de
ţuică, îşi împinse căciula pe ceafă şi urmă: „După nuntă, că aţi văzut ce
nuntă le-am făcut, şi-au luat ce era al lor şi s-au dus la Griguţă, unde de
acum era casa lor. Într-o zi, la vreo două săptămâni după nuntă, m-am
apucat să ung căruţa. Luasem un scăunel, că mă dureau şalele şi nu
puteam să stau pe vine. Iau păcură pe pensulă şi dau să ung o sia, când
aud poarta scârţâind. Mă uit şi-o văd pe Natalia mea, plânsă toată. «Ce
ai, fato?», o întreb. «Tată, eu nu mă mai duc» – zice – «la nenorocitu’
ăla, că nu e de trăit lângă el». «Da’ ce a făcut?», întreb iar. «Mi -e ruşine
să-ţi spun, tată, da… îţi spun, cu toată ruşinea. Toată ziulica lucrăm
amândoi, eu vin acasă la prânz, fac mâncare şi-i duc şi lui la câmp. E bun
cu mine ziua, da’ noaptea parcă dă dracu-n el. Nu mă lasă să dorm, se
suie pe mine, îmi pune mâna la păsărică, vrea să mă dezbrace şi v orbeşte
tot felul de măscări. Acuma a-nceput să-mi facă la fel şi dimineaţa». Am
sărit în sus, cu toate că mă dureau şalele: «Aşa a făcut? Hai cu mine, ’tu -
i mântuirea mamii lui, i-arăt eu lui!», am zis şi am luat frişca din cui, de
sub streaşina grajdului. Când am ajuns la Griguţă, el tocmai ieşea pe
poartă. A dat el să-mi zică săru’mâna, da’ nu l-am mai lăsat şi l-am şi
croit cu frişca peste picioare. El urla şi vrea să se apere şi eu îl tot croiam
şi i-am zis: «Bine mă Griguţă, 'tu-ţi Gibraltaru’ mă-tii, aşa ne-a fost
vorba? Îţi dau fată harnică şi frumoasă ca o zână, vă fac nuntă ca în
poveşti şi acuma vine fata la mine şi-mi spune că de două săptămâni tu
nu i-ai făcut nimic? Hal de bărbat eşti tu, mă?». Şi ia -l, şi dă-i! «Şi tu»,
i-am zis Taliţei, «de-acu’ eşti femeie măritată, ai bărbat. Să ai grijă de el
să nu-i lipsească nimic, m-ai înţeles? Să nu mai pleci de-acasă, că eu n-
am să te primesc la mine, ’tu-ţi luna mă-tii şi ţie!». Şi, ca să nu uite
niciodată ce i-am spus, i-am ars şi ei o frişcă peste picioare şi o palmă
după ceafă“.
Acum Taliţa avea trei copii, prinsese gustul, cum zicea „gura lumii
slobodă“, şi se mai întindea şi cu alţii, când prindea ocazia.