ION

Incadrare în specie și curent literar

Ca specie literară, "Ion" este un roman, o operă care aparține genului epic de mari
dimensiuni cu acțiune complexă, pe mai multe planuri narative, cu multe personaje,
oferind o amplă perspectivă asupra vieții.
"Ion" este un roman obiectiv publicat in perioada interbelică care prezintă un
punct de vedere asupra societății rurale de la începutul secolului XX, surprins în
Ardeal, satul Pripas.

Romanul se încadrează în curentul realist prin următoarele trăsături:

- Importanța acordată factorului material, dorința de îmbogățire, statut social

- Personaje tipice în situații tipice, a căror evoluție este condiționată de mediul
în care trăiesc
- Veridicitatea și verosimilitatea faptelor și personajelor prezentate
- obiectivitatea perspectivei narative
- prezența tehnicii detaliului semnificativ atât în descrirerea acțiunii cât și în
caracterizarea personajului
- fixarea timpului și spațiului cu precizie realistă, acțiunea petrecându-se într-
un sat ardelenesc în condițiile istorice ale dominației austro-ungare.

Elemente de structură, compoziție și limbaj

Tema principală a romanului este reprezentată de problematica pământului, lupta

unui țăran sărac de a-l obține și toată zbaterea lui interioară în acest sens. În
cuprinsul romanului găsim reprezentată societatea rurală cu datinile și obiceiurile
acesteia, surprizând momente importante ale existenței umane (nașterea, moartea,
nunta, botezul,etc) și relațiile sociale ale vremii (ierarhizarea țăranilor între
săraci și bogați sau culturală).
O altă temă principală a romanului este tema iubirii, împletită cu tema morții
(eros și Thanatos), cele două teme conducând spre tema destinului care guvernează
deciziile personajelor.

Perspectiva narativă

Proză realist-obiectivă, realizată la persoana a III-a, cu narator obiectiv,

omniscient și omniprezent, care nu se implică în acțiunea romanului. Acesta știe
totul despre personajele sale, viziunea moralizatoare a autorului, trasează
traiectoria vieții eroilor săi, considerând, în maniera realistă, că cei care
greșesc trebuie să plătească.

Structura și compoziția romanului

Romanul este structurat în două părți intitulate sugestiv și metagoric: "glasul

pământului" și "glasul iubirii", respectând cele două patimi ale eroului. Acestea
sunt împărțite în treisprezece capitole, fiecare având un titlu sugestiv, primul
capitol intitulându-se "începutul" și ultimul "sfârșitul" pentru a arăta o
circulație esențială, în sensul că orice are un început și un sfârșit.

Conflictele romanului

Ca în orice roman, există o serie de conflicte, unele centrale, altele secundare,

unele de natură interioară și altele de natură exterioară. Conflictul central este
reprezentat de lupta pentru pământ, posesiunea acestuia condiționând statutul
personajului, dreptul de a fi respectat. În acest context, situația lui Ion este
drama țăranului sărac care, mândru și orgolios, conștient de calitățile sale, care
nu-și acceptă condiția. Un alt confict central este cel interior, psihologic, între
cele două "glasuri" care sugerează metaforic cele două patimi ale lui Ion, pământul
și iubirea, fiind nevoit să aleagă între averea Anei și iubirea Floricăi.

Alte conflicte ale personajului Ion prezentate în roman sunt:

Conflictul cu Vasile Baciu, tatăl Anei, care se naște din refuzul acestuia de a-i
da fata de soție apoi fiind accentuat de faptul că Baciu nu-i oferă toate
pământurile sale după mariajul cu Ana.

Conflictul cu George Bulbuc, mai întâi din cauza Anei apoi din cauza Floricăi. Ana
fiind promisă lui George Bulbuc, tinerii se confruntă la cârciuma lui Avrum,
aparent pentru plata lăutarilor. Această scenă anticipează secvența finală în care
George rezolvă confictul cu Ion omorându-l cu sapa găsindu-l în curtea sa, acesta
din urmă căutând-o pe Florica.

Un alt conflict, secundar, este cu Simion Lungu, pentru o brazdă de pământ, fiind
dat în judecată și ispăsește o pedeapsă de două săptămâni în închisoare

Un conflict important al romanului este cu pământul, evidențiat magistral în scena

sărutării pământului în care este conturată patima irațională a lui Ion. Conflictul
tragic cu pământul domină întreaga existență a personajului, manevrându-i destinul.

Secvențe / scene semnificative

Scena horei - este una dintre cele mai importante secvențe narative ale romanului,
aducând în prim plan personajele și conflictele cu care acestea se confruntă dar și
ierarhia socială prin care se caracterizează lumea rurală a Prispasului. Se
realizează tehnic etnografic, prin detaliu semnificativ, specific realismului,
ilustrând o serie de imagini artistice, auditive și vizuale. Dincolo de acestea,
hora pune în lumină stratificarea socială a țăranilor, în funcție de statutul
economic al acestora.

Rolul horei este acela de a menține unitatea comunității rurale, dar și acela de a
facilita căsătoriile. De aceea, deciziua lui Ion, țăran sărac, marchează întriga
romanul prin acțiunile sale, deși o iubește pe Florica, fiica văduvei lui Maxim
Oprea, o ia la joc pe Ana, fată urâțică dar cu zestre mare.

Scena finală este una reprezentativă pentru soluționarea conflictelor pe care le

primesc personajele, atât interioare cât și exterioare. Din punct de vedere
psihologic, eliberându-se de povara conjugală, după sinuciderea Anei, Ion simte
imperios nevoia de a-și împlini "glasul iubirii" începând să o curteze pe Florica,
deși aceasta era măritată cu George Bulbuc. Ion dovedește viclenie simulând
prietenia cu George pentru a avea acces în casa acestuia pentru a o vedea pe
Florica. Punând la cale o întâlnire nocturnă, când George este plecat după lemne,
cei doi sunt găsiți de Savista, personaj justițiar care îi dă de gol lui George.
Acesta amânându-și planurile, îl surprinde în grădină pe Ion, sfârșind conflictul
prin a-l omorî cu sapa.

Statutul lui Ion

Statutul social: Fiul Zenobiei și al lui Alexandru Pop al Glanetașului, Ion este un
personaj realist, tipic în situații tipice, reprezentând țăranul sărac, dornic de a
avea cât mai mult pământ, conștient că posesiunea acestuia îi oferă dreptul de a fi
respectat, de aceea el optează pentru căsătoria cu Ana, fata lui Vasile Baciu, om
înstărit deși o iubește pe Florica, fată fără zestre. Totodată statutul social
descrie drama interioară a personajului care se naște din neputința de a unifica
cele două obsesii, "glasuri", într-o singură "voce".
Statutul moral: Ion este un personaj complex a cărei personalitate este contituită
din calități și defecte, care treptat involuează caracterial și moral sub impactul
obsesiei de a avea pământ. El este caracterizat direct de către autor, prin ochii
celorlalte personaje și prin monolog interior dar și indirect prin comportamentul
acestuia. La începutul romanului ne apare ca un țăran harnic, implicat în orice
activitate a pământului, de care se simte apropiat. Din dragostea pentru pământ
abandonează școala deși este apreciat de învățătorul său care îi propune să
continue în ideea de a ajunge domn. Deși lipsit de pământ, Ion este apreciat de
ceilalți tineri pentru curajul și impulsivitatea acestuia, tânărul fiind capabil să
se evidențieze în cadrul comunității. Cu toate acestea, este disprețuit pentru
statutul economic precar, fiind jignit la horă de către Vasile Baciu, făcându-l de
râs în sat, intuind că tânărul are intenția de a-i cuceri fata.

Etimologia morală a tânărului este nuanțată cel mai bine de modul în care acesta
relaționează cu cele două femei care îi marchează destinul.

Comportamentul față de Ana: Comportamentul lui Ion se modifică în funcție de

interesele personale ale acestuia, este tandru și afectuos față de ea atunci când o
ia la joc, dându-i impresia falsă că o place. Este carismatic, seducător, vorbindu-
i convingător și numind-o blând "Anuța", manipulator atunci când o vizitează
noaptea, cu intenția de a o lăsa însărcinată și a-l convinge pe urmă pe Baciu să i-
o dea de soție. Devine indiferent și disprețuitor față de Ana când aceasta este
chinuită și maltratată de tatăl ei, expunând-o întregului sat. După căsătoria cu
aceasta, intrând în posesia pământului râvnit, comportamentul lui Ion devine
agresiv, brutalizând-o pe Ana, nelăsându-se impresionat de copilul abia născut și
nici de obediența acesteia. Datorită lui, moartea îi apare Anei ca un gând
salvator. După moartea ei, Ion dovedește cinism și insensibilitate, fără milă sau
regret, simțind doar eliberare din jugul marital.

Comportamentul față de Florica: Atitudinea lui Ion este egoistă de la început până
la sfârșit, părăsind-o pe Florica pentru Ana, stăpânit de "glasul" pământului, deși
o iubește. Egoism arată chiar la propria nuntă când îi creează iluzii Floricăi,
întărindu-i speranța că o iubește ("tot tu rămâi mireasa mea"), dovedindu-se lipsit
de empatie. Se comportă la fel în momentul în care dorește să o recupereze pe
Florica în finalul romanului, fără să țină cont de faptul că o duce în postura
ingrată de femeie compromisă.

În relația cu George, Ion se simte de la începutul romanului în inferioritate,

dovedind agresivitate după horă, când orbit de setea de răzbunare și complexul de
sărăcie, se bate cu acesta. În final, manifestând viclenie și ipocrizie pretinzând
că îi este prieten, pentru a fi în preajma Floricăi, este ucis cu sapa din gelozie
de către George.

Așadar, consider că tema și viziunea despre lume în romanul "Ion" vizează ideea
potrivit căreia împlinirea deplină a idealurilor unui om reprezintă un deziderat
intangibil, căci incercarea acestuia de a-și depăși limitele atrage după sine
sancțiunea fatală. Astfel, mai mult decât un simbol reprezentativ al țăranului
împătimit de dorința de a se îmbogăți, Ion devine un exponent al condiției tragice
umane., fiind surprins în ipostaza dramatică de a opta pentru obsesii care îl
îndepărtează de o atitudine empatică și rațională. Se observă impactul devastator
pe care egoismul și lipsa de luciditate a protagonistului îl au în viața celorlalte
personaje, căci prăbușirea morală iminentă a lui Ion atrage inevitabil măcinarea
altor destine.