De pe-alte meleaguri, cu ceruri înstelate; Şi tot ce e mai bun în întuneric şi mai strălucitor Se întâlneşte-n ochii şi-n ţinuta ei aparte: Acea lumină cu moliciuni de miere, de polen uşor, Pe care paradisul o neagă zilei din care suntem parte. O umbră în plus, o licărire mai puţin Şi graţia ar fi fost compromisă jumătate, Graţie care-învăluie fiecare pană-a corbului divin Şi care tandru-i luminează chipul peste poate, Chip pe care nobleţea gândurilor din plin Reflectă cât de pur e-acel loc – mai iubit din toate. Iar peste-acel obraz şi peste acea frunte, Blânde, liniştite, mai elocvente cu-atât deşi, Sunt zâmbete care înving, nuanţe luminând o punte, Ele vorbind de zile-n trăite-n bunătate şi Despre o minte în pace cu ea însăşi, O inimă-n care iubirea-i inocentă ca floarea în caişi!