Sunteți pe pagina 1din 4

Banca Naţională a Republicii Moldova

BNM este persoană juridică de drept public, autonomă reponsabilă faţă de


Parlament. Ea este formată din departamente, direcţii şi alte subdiviziuni.
Banca Naţională a Moldovei (BNM) a fost înfiinţată prin Decretul Preşedintelui
Republicii Moldova la 4 iunie 1991, cu desemnarea guvernatorului – Leonid
Talmaci. Obiectivul fundamental al Băncii Naţionale a Moldovei este asigurarea
şi menţinerea stabilităţii preţurilor.
BNM are următoarele atribuţii de bază:

 stabilirea şi implementarea politicii monetare şi valutare în stat;


 activitatea de bancher şi agent fiscal al statului;
 licenţierea, supravegherea şi reglementarea activităţii instituţiilor financiare;
 supravegherea sistemului de plăţi în Republica Moldova şi facilitarea
funcţionării eficiente a sistemului de plăţi interbancare; etc.

Banca Naţională a Moldovei are un rol important în procesul de tranziţie la


economia de piaţă a Republicii Moldova. Din 1991 şi până în prezent au fost
elaborate şi implementate un şir de măsuri eficiente în vederea stabilizării
mediului monetar şi de credit. Cel mai important pas în acest sens a constituit
introducerea în circulaţie la 29 noiembrie 1993 a monedei naţionale – leul
moldovenesc – cu promovarea ulterioară a unei politici monetare şi de credit
antiinflaţioniste. Astfel s-a reuşit stoparea inflaţiei galopante de la începutul anilor
90.
GUVERNATORUL BNM
Guvernatorul este preşedintele consiliului de administraţie al BNM, este
responsabil de formularea iniţiativelor în domeniul politicii monetare, valutare,
pentru a fi prezentate Consiliului de Administrare şi de Executare a lor.
Guvernatorul reprezintă BNM în relaţiile cu alte instituţii interne şi internaţionale
şi în caz de lipsă, poate fi substituit în funcţie de către unul din vice-guvernatori.
Conform prevederilor legii cu privire la BNM, guvernarea corporativă a BNM
include 2 niveluri de control:
a) Controlul extern, realizat prin:

 auditul extern;
 controlul FMI al siguranţei BNM;
 auditul Curţii de Conturi al R.M.

b) Controlul intern, realizat prin:

 Auditul intern;
 Controlul operaţional la nivel de subdiviziune, aplicîndu-se Codul de
Conduită al salariatului BNM, Politica anti-fraudă a BNM şi Planul de
acţiuni al BNM pentru prevenirea şi combaterea fraudei şi corupţei.

2. Structura şi competenţa BNM


Banca Naţională a Moldovei este condusă, conform Legii nr. 548-XIII din
21.07.1995, de un Consiliu de administraţie format din cinci membri şi reprezentat
actualmente de:
a) Guvernatorul BNM – preşedintele Consiliului de administraţie: Dorin
Drăguţanu;
b) Prim-viceguvernatorul BNM – vicepreşedintele Consiliului de
administraţie: Marin Moloşag;
c) Viceguvernator al BNM: Emma Tăbîrţă;
d) Viceguvernator al BNM: Aureliu Cincilei;
e) Viceguvernator al BNM: Ion Sturzu.
Conform Legii cu privire la Banca Naţională a Republicii Moldova, BNM are
următoarea competenţă:
a) încheierea contractelor şi emiterea obligaţiilor;
b) achiziţionarea şi dispunerea de bunuri mobile şi imobile în scopul exercitării
atribuţiilor sale;
c) intentarea acţiunilor în instanţa de judecată şi participarea la proces în
calitate de subiect.
ATRIBUŢIILE BNM:

 Emisiunea monetară (moneda naţională a statului). Emisiunea bănească are


înţelesul doar de bani în cont. Emisiunea monetară trebuie să includă 4
elemente:

v Crearea semnelor băneşti;


v Stocarea semnelor băneşti;
v Punerea lor în circulaţie;
v Retragerea lor din circulaţie.
BNM are drept:
v Monopolul de emitere, prin Legea cu privire la bani (15.12.1992);
v De a stabili valoarea nominală, dimensiunea, greutatea, design-ul monedei;
v Să anuleze, să retragă din circulaţie orice bancnotă sau monedă şi să pună în
circulaţie altele.
Obligaţiile BNM:
v Să administreze direct rezerva de bancnote şi monede;
v Să asigure tipărirea, păstrarea în siguranţă a bancnotelor şi monedelor ce nu
sînt puse în circulaţie;
v Păstrarea sau distrugerea matriţelor;
v Schimbarea la cerere, fără taxe şi comisioane a bancnotelor emise, cu excepţia
celor care prezintă deformări, perforări;
v Informează publicul privind masa monetară aflată în circulaţie şi privind
tendinţele din domeniul micro şi macroeconomic;
v Politica monetară
Cantitatea de monedă aflată în circulaţie reprezintă, conform teoriei monetariste,
principala cauză de creştere a preţurilor şi, respectiv, a inflaţiei.
Doctrina defineşte politica monetară ca acele acţiuni întreprinse de banca
centrală, în sensul influenţării masei monetare sau a ratelor dobînzilor, în
încercarea de stabilizare a economiei. Cît de mare are autoritatea BNM în
influenţarea politicilor monetare, depinde şi de gradul de independenţă a ei, faţă
de puterea executivă. De facto, BNM este considerată a fi o autoritate relativ
independentă. Politica monetară este stabilită şi condusă în cadrul politicii
economice şi financiare a statului, responsabilitatea căreia cade şi asupra
Guvernului.
În cadrul BNM funcţionează Departamentul de Politici Monetare. Astfel,
obiectivul principal este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor exprimat
prin menţinerea ratei inflaţiei la un nivel redus şi stabil, care trebui să contribuie
la creşterea economică a statului.
Instrumentele prin care BNM acţionează în conducerea politicii monetare sînt:

1. Operaţiuni pe piaţa monetară, prin care BNM promovează regimul de flotare


gestionată a cursului de schimb, fără a avea o ţintă prestabilită a cursului de
schimb valutar a leului;
2. Cumpără, păstrează şi vinde valorile imobiliare ale statului (hîrtii de
valoare);
3. Facilităţile permanente, facilităţi pe care BNM le pune la dispoziţia băncilor
comerciale la iniţiativa acestora, cum ar fi:
 Facilităţi de credit (over night) – credite peste noapte acordate băncilor
comerciale pentru asigurarea efectuării plăţilor acestora şi pentru
menţinerea rezervelor obligatorii, sau pentru o zi, în lei sau în baza
garanţiilor în hîrtii de valoare de stat disponibile în portofoliile băncilor. În
acest caz, creditele durează de la 1 la 10 zile. Creditele respective se
înregistrează în conturile lawro, pe care băncile le au la BNM.
 Depozitele overnight – depunerea banilor pentru o noapte la BNM.
 Facilităţi de lombard – cînd BNM cumpără activele eligibile vîndute de o
bancă (activele emise de către Ministerul Finanţelor), la un preţ determinat,
urmat mai apoi de răscumpărarea lor de aceleaşi bănci, la un preţ determinat
(maximum 5 zile).

1. Rezervele obligatorii. Toate băncile licenţiate în RM deţin rezerve obligatorii


la BNM, pentru a influenţa asupra cererii de bani de scurtă durată şi asupra
ratei de dobîndă pe termen scurt menţinute în conturile lawro.
2. Supravegherea bancară. Aceasta este determinată de faptul că băncile:

 Deţin cea mai mare parte a masei monetare din stat;


 Ele sînt principala sursă de fonduri pentru persoanele fizice şi juridice;
 Desfăşoară sistemul naţional de plăţi;
 Asigură intermedierea financiară între economii şi investiţii;
 BNM urmăreşte menţinerea încrederii publicului în sistemul bancar naţional;
 Protejarea fondurilor de deponenţilor şi protecţia consumatorilor;
 Realizarea unui sistem bancar eficient care să asigure servicii financiare de
înaltă calitate la un cost rezonabil;
 Asigură respectarea legislaţiei financiare. Pentru aceasta BNM emite
reglementări ce se referă la condiţiile de autorizaţie a băncilor comerciale,
fixîndu-le restricţiile privind activităţile acestora;
 Poate să retragă autorizaţiile băncilor;
 Indică criteriile de solvabilitate şi lichiditate pe care băncile trebuie să le
respecte;
 Asigurarea sistemului de plăţi.
 Obligaţia BNM de a deschide conturi curente pentru băncile autorizate,
pentru băncile centrale ale statelor stăine şi pentru instituţiile financiare
internaţionale;
 Acordă asistenţă băncilor prin organizarea serviciilor de clearing
interbancar şi de plăţi interbancare, dar şi plăţi prin diverse instrumente de
plată (cecuri, cambii, bilete la ordine, etc);

S-ar putea să vă placă și