Tehnologia de cultura pentru orez (Oryza sativa L.

)
15/1/2014
0 Comments

Orezul este una dintre cele mai importante plante pentru alimentaţia omului. Pentru o populaţie a
globului de minimum 2 miliarde, orezul constituie hrana principală. În alimentaţia omului, orezul
prezintă marele avantaj de a fi comod şi folosit rapid.

Într-adevăr, în timp ce grâul trebuie mai întâi măcinat şi apoi transformat în pâine, orezul nu
presupune decât să fie decorticat şi în acest fel, după numai o scurtă fierbere, este gata de consum.
Orezul are o valoare dietetică incontestabilă. El are o largă întrebuinţare în alimentaţia omului
suferind de boli de metabolism, hipertensiune etc. Bobul de orez are importanţă şi în pregătirea şi
prepararea unor medicamente. Din bobul de orez se obţin pudre fine, făinuri, amidon; bobul de
orez, aşa după cum prezintă Gh. Bîlteanu şi V. Bârnaure (1979), se utilizează la prepararea
conservelor, la fabricarea berii etc. Paiele de orez se întrebuinţează la fabricarea hârtiei, a
cartonului, la diferite împletituri.

Rotaţia - orezăria, constituind o investiţie costisitoare, se cere exploatată, în primul rând, prin
cultura orezului. Acest fapt este posibil deoarece orezul suportă bine monocultura. S-a demonstrat
însă că după 3-4 ani de monocultură producţia de orez pe hectar scade. Din cauza stratului de apă,
care acoperă parcela practic pe tot timpul vegetaţiei, se ajunge prin monocultura îndelungată la
deteriorarea structurii solului, la procese biochimice nefavorabile (anaerobe), la spălarea
substanţelor nutritive, la îmburuienarea puternică specifică terenurilor umede. Faptul că producţia
de orez se menţine ridicată în 3-4 ani de monocultura, bineînţeles cu asigurarea tuturor factorilor
fitotehnici, dă posibilitatea să se alcătuiască rotaţii cu încărcături mari pentru cultura de orez (50-
80%). Întreruperea culturii orezului se realizează prin diferite plante, între care reţin atenţia trifoiul,
lucerna, borceagul, grâul, porumbul, fasolea, soia, cânepa, sfecla de zahăr, sfecla furajeră. Este
foarte important ca planta premergătoare culturii orezului să elibereze cât mai devreme terenul,
pentru a se putea realiza pregătirea solului din toamnă în cele mai bune condiţii. Deosebit de
interesantă în cultura orezului este şi rotaţia anuală (borceag de toamnă recoltat pentru nutreţ verde -
orez sau mazăre verde pentru conserve - orez), prin care se asigură, pe lângă orez, şi o producţie
complementară care nu este de neglijat. Introducerea şi respectarea rotaţiilor în orezărie atrag după
sine importante creşteri de producţie şi exploatarea eficientă a investiţiei.
Fertilizarea - capacitatea ridicată de producţie ce caracterizează orezul nu poate fi valorificată fără
utilizarea în tehnologia de cultură a îngrăşămintelor organice şi minerale. Consumul de elemente
nutritive pentru realizarea producţiei nu este mai mare la orez decât la celelalte cereale. Este de
reţinut că din azotul total absorbit de orez, 71% se depozitează în bob, din cel de fosfor - 68%, iar
din cel de potasiu - 17%. Perioada critică în nutriţia cu azot a orezului se situează în faza de înfrăţire
şi la începutul alungirii paiului, adică la începutul trecerii plantelor în etapa reproductivă.
Insuficienţa azotului în acest timp atrage după sine cea mai mare pierdere de recoltă. Condiţiile de
nutriţie în primele 40-50 de zile de vegetaţie determină în cea mai mare măsură dimensiunile
inflorescenţei şi densitatea culturii. Intensitatea absorbţiei fosforului de către plantele de orez este
diferită de cea de azot. În faza de alungire a paiului se absoarbe numai 13% din cantitatea totală de
fosfor, pentru ca în perioada de înflorire să se reţină de către plantă 32%, iar în timpul maturării,
25%. În faza de înflorire şi maturare, cantitatea totală de fosfor absorbit se ridică la 57%, faţă de
43% la azot şi faţă de numai 8-9% la potasiu. Insuficienţa fosforului pe timpul diferenţierii
organelor de reproducere determină scăderea accentuată a producţiei. Ca şi la celelalte cereale, şi la
orez aproape 100% din cantitatea totală de potasiu este absorbită în prima jumătate a perioadei de
vegetaţie. În administrarea îngrăşămintelor minerale în cultura orezului cele mai mari probleme le
ridică azotul.

Cantităţile de azot care se folosesc în orezării sunt legate de fertilitatea solului, de vechimea
orezăriei, de rotaţiile folosite, de perioada de vegetaţie a soiurilor cultivate, de capacitatea de
producţie şi de rezistenţa soiurilor la cădere. În raport cu aceşti factori, dozele de azot în cultura
orezului se încadrează în limite largi, 50-120 de kilograme la hectar. Cantităţile menţionate sunt
orientative. În cultura orezului este obligatorie administrarea fracţionată a azotului. Se recomandă
ca 70-80% din doza de azot luată în considerare să se administreze înainte de semănat şi 20-30% în
timpul vegetaţiei, în faza de 7-9 frunze, adică în momentul trecerii plantei la faza reproductivă (A.
Melacrinos şi colab., 1978). În timpul vegetaţiei orezului trebuie administrat cu precădere sulfatul
de amoniu; numai în lipsa acestuia se poate folosi azotat de amoniu sau chiar îngrăşăminte
complexe. Trebuie evitată folosirea ureii în timpul vegetaţiei, deoarece prelungeşte perioada de
vegetaţie. Înainte de semănat poate fi folosit sulfatul de amoniu, care se încorporează prin arătura
superficială, la adâncimea de 16 cm. În cultura orezului trebuie acordată o atenţie deosebită şi
îngrăşămintelor cu fosfor, deoarece acest element stimulează înfrăţirea şi înrădăcinarea şi măreşte
rezistenta plantelor la cădere şi la boli. În acelaşi timp, fosforul influenţează pozitiv procentul de
flori fecundate şi grăbeşte procesul de măturare. Doza recomandată de fosfor este de 60-80
kilograme/hectar P2O5 pe terenuri normale şi 80-100 kilograme/hectar P2O5 pe terenuri degradate.
Întreaga doză de fosfor luată în considerare se administrează numai înainte de semănat şi se
încorporează în sol o dată cu sulfatul de amoniu. Potasiul, administrat singur, nu determină creşterea
producţiei de orez la nivelul azotului sau la nivelul fosforului. Administrarea în cultura orezului a
unor cantităţi mari de azot şi de fosfor face necesară utilizarea potasiului, pentru a păstra echilibrul
între cele trei elemente nutritive. Potasiul se poate administra fie în doză întragă înainte de semănat,
fie fracţionat, 70% înainte de semănat şi 30% o dată cu azotul, la 7-9 frunze. Pentru orezăriile cu
soluri sărace sau pentru orezăriile vechi, cu soluri deteriorate fizic şi chimic din cauza irigării
îndelungate, precum şi în orezării amplasate pe sărături prezintă importanţă deosebită gunoiul de
grajd. În asemenea orezării, îngrăşământul organic se administrează în cantităţi de 30 tone/hectar, o
dată la 3-4 ani. Solurile din orezării se pot îmbogăţi în substanţă organică şi prin îngrăşăminte verzi.
În acest scop, toamna, după recoltarea orezului, se seamănă borceag, care se încorporează sub
arătura de primăvară, înainte de semănatul orezului.

Amendamentele - pe solurile sărăturate, cu reacţie puternic alcalină, pentru a crea condiţii

corespunzătoare de viaţă plantelor de orez, este necesară folosirea amandamentelor cu calciu, şi
anume a gipsului (sulfat de calciu) sau a fosfogipsului, reziduu industrial cu 80% sulfat de calciu.
Cantităţile de amendament se calculează în funcţie de sodiul absorbit şi de capacitatea de schimb
cationic a solului. Normele de amendament variază mult în funcţie de elementele menţionate şi se
situează ca limite inferioare la 4-6 tone. Dozele normale de amendament sunt însă de aproximativ
10 tone/hectar.

Lucrările solului - prin aceste lucrări se creează un strat aerisit, în care se desfăşoară normal
procesele biologice aerobe, se asigură combaterea unor buruieni şi rizomi, se distruge hardpanul, se
pregăteşte patul germinativ pentru germinarea orezului în cele mai bune condiţii. Înainte de a trece
la efectuarea lucrărilor solului se cere ca măsură obligatorie eliminarea excesului de umiditate din
parcelă, prin rigole care se deschid special în acest scop. Arătura de toamnă, ca lucrare de bază, este
de dorit să se execute cât mai timpuriu, imediat după recoltare, la adâncimea de 18-22 cm. În
orezăriile de pe terenuri sărăturate arătura trebuie executată mai adânc, până la 30 cm, pentru a se
favoriza într-o măsură mai mare spălarea sărurilor. Arătura trebuie să fie uniformă, brazdele să se
reverse şi să acopere bine resturile vegetale. Primăvara, când se poate ieşi pe teren, arăturile de
toamnă se lucrează cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili, după care se trece la
efectuarea nivelării de exploatare. Nivelarea trebuie executată cu toată atenţia, întrucât numai în
parcelele corect nivelate se poate asigura uniformitatea înălţimii apei. Pregătirea patului germinativ
se face cu una-două zile înainte de inundarea parcelelor prin două lucrări cu grapa cu discuri în
agregat cu grapa cu colţi reglabili. Există în dotarea fermelor specializate în cultura orezului
agregate agricole care, într-o singură trecere, asigură: pregătirea terenului, aplicarea
îngrăşămintelor, erbicidarea, tratamente antiparazitare şi semănatul.

Sămânţa şi semănatul - sămânţa de orez trebuie să fie întreagă (bobul îmbrăcat în întregime în
palei şi nespart), cu puritate mare, lipsită complet de seminţe de buruieni, cu capacitate de
germinaţie şi energie germinativă ridicate (energie germinativă de cel puţin 85%). Înainte de
semănat, sămânţa se tratează cu substanţe de protecţie împotriva bolilor şi a dăunătorilor.

Metoda de semănat - în România este generalizat semănatul orezului prin împrăştiere în apă,
această metodă fiind determinată, între altele, şi de folosirea unor erbicide care, imediat după
încorporare, se volatilizează. Însămânţarea orezului în apă prezintă numeroase avantaje, dintre care
amintim: maturarea mai timpurie cu 7-10 zile faţă de semănatul în uscat; pe terenurile sărăturate se
creează condiţii pentru spălarea sarurilor încă de la începutul vegetaţiei; se asigură parametri
calitativi corespunzători şi în cazul solurilor grele, în orezăriile în care terenul nu este bine desecat
sau atunci când patul germinativ nu se poate pregăti în cele mai bune condiţii. Semănatul orezului
în apă (semănatul în teren submers) se execută cu diferite mijloace mecanice, dar cel mai des folosit
este avionul. Semănatul cu avionul se realizează rapid, deci se cuprinde uşor epoca optimă, iar
seminţele se împrăştie uniform pe teren, după ce înainte de semănat au fost umectate. Semănatul în
uscat în rânduri este destinat loturilor semincere din verigile superioare, la care se cer purificări
biologice. Semănatul se execută cu semănătorile obişnuite folosite la semănatul cerealelor, la
distanţe între rânduri de 15-18 cm.

Epoca de semănat - orezul se seamănă când temperatura solului şi a apei se ridică la 11-12 grade
Celsius, iar timpul este spre încălzire. Calendaristic, semănatul orezului începe la 12-15 aprilie şi se
termină la 5 mai. Densitatea - pentru cultura de orez, densitatea optimă este de 250 plante/mp la
soiurile cu capacitate de producţie ridicată şi cu capacitate ridicată de înfrăţire şi de 300-350
plante/mp la celelalte soiuri. Cele mai ridicate producţii se realizează la un număr de 400-600
panicule recoltabile/mp. Pentru realizarea acestei densităţi, cantitatea de seminţe ce se seamănă la
un hectar este mult mai mare - 750-800 boabe germinabile/mp (225-255 kg/ha). În orezăriile de pe
sărături se recomandă sporirea cantităţii de sămânţă cu 10-15% (I. Badea, 1974). Adâncimea de
semănat - prezintă importanţă deosebită şi este de 1-3 cm. La semănatul în teren submers, seminţele
de orez cu greutate sporită prin umectare cad prin apă şi pe sol, sunt acoperite cu un strat subţire de
nămol, care se depune din apa care nu trebuie să depăşească 0,5 cm.

Lucrările de îngrijire - în cultura orezului sunt importante combaterea buruienilor, combaterea

bolilor şi a dăunătorilor şi irigarea. Buruienile aduc pagube enorme culturilor de orez. Se apreciază
că din pierderile mondiale de orez circa 10,8% revin buruienilor. Îmburuienarea culturilor de orez
este avantajată de condiţiile specifice orezăriilor (apă, canale, diguri etc.). Combaterea buruienilor
din orezării trebuie realizată integral, adică prin toate mijloacele cunoscute. Din punct de vedere al
folosirii erbicidelor, substanţele, dozele şi momentul aplicării le stabilesc specialiştii laboratorului
fitosanitar judeţean. Algele din orezărie se combat simplu, cu sulfat de cupru (12- 14 kg/ha) pe
întreg ciclul de vegetaţie, introdus într-un săculeţ, care se aşază la gura vanetei de alimentare cu apă
a parcelei. În orezării se înmulţesc diferiţi dăunători specifici, care produc pagube însemnate
culturii, precum moluştele, racul mic şi o serie de insecte (musculiţa orezului, ţânţarul orezului etc.).
Combaterea dăunătorilor se face, în primul rând, prin evacuarea apei din parcele. După 3-4 ore de la
evacuarea apei, dăunătorii mor. Combaterea se poate face şi pe cale chimică, cu diferite substanţe
toxice indicate de laboratorul fitosanitar judeţean de care aparţine orezăria.

Irigarea - se întâlnesc mai multe variante ale regimului de irigare la orez, dintre care în România se
aplică regimul de irigare prin submersie intermitentă, cu nivel de apă variabil. La semănatul
orezului în uscat, cu semănătoare obişnuită pentru cereale păioase, în perioada de semănat-răsărit
solul se umectează prin introducerea unui strat mic de apă, care se lasă să se infiltreze. Solul nu
trebuie să rămână submers mai mult de 1-2 zile. Umectările se repetă ori de câte ori solul se zvântă
(până la răsărit se aplică 2-3 udări). De la răsărirea completă şi până la faza de 3-4 frunze se mai
efectuează 2-3 udări. În orezăriile în care semănatul se face în apă, cu 1-2 zile înainte de semănat se
inundă parcelele cu un strat de apă de 10-15 cm. După semănat, la 6-10 se evacuează apa din
parcele şi terenul rămâne emers 4-5 zile. După înrădăcinarea plantelor de orez, se inundă parcelele,
iar stratul de apă se ridică treptat, ajungând ca în faza de 3-4 frunze să aibă înălţimea de 10 cm. Cu
puţin timp înainte de începerea înfrăţirii se opreşte alimentarea parcelelor şi se coboară nivelul apei
la 3-5 cm. La sfârşitul fazei de înfrăţire, când se constată formarea primordiilor inflorescenţei,
stratul de apă se ridică, astfel ca apa să acopere nodul purtător al inflorescenţei. Pe toată perioada
alungirii apiului, până are loc înspicatul, se aplică submersia cu nivelul apei de 10-15 cm. În faza
apariţia paniculului-înflorit, stratul de apă se ridică la 20 cm. După fecundare, până în faza de
coacere în lapte, se aplică submersia cu strat de apă de 10-15 cm. La maturitatea în ceară se opreşte
alimentarea cu apă a parcelelor, în vederea uscării terenului pentru recoltare. Evacuarea apei din
parcele cu 10-14 zile înainte de recoltare (când paniculele s-au aplecat, iar boabele de la baza lor
sunt în faza de coacere lapte-ceară), folosind rigole de scurgere, asigură recoltarea orezului
mecanizat în condiţii bune.

Recoltarea - trebuie să înceapă când boabele de la vârful paniculului sunt în faza de coacere
deplină. Umiditatea medie a boabelor în momentul recoltării este de 18-20%, uneori chiar până la
24%. Calendaristic, în condiţiile României, orezul se recoltează între 15 septembrie şi 15 octombrie.
Recoltatul se face cu combinele de recoltat cereale, dotate cu şenile. Se poate executa şi recoltatul
divizat, tăierea plantelor cu vindroverul şi apoi treieratul cu combina în mers sau staţionar, în
funcţie de starea de umiditate din parcelă. La recoltarea orezului se întâmpină dificultăţi din cauză
că frunzele şi paiele sunt încă verzi când boabele sunt în faza de recoltare. În toamnele lungi, când
plantele continuă să vegeteze, la culturile cu coacere neuniformă, precum şi în orezăriile mari,
pentru devansarea recoltatului, se pot efectua tratamente cu desicanţi, care se aplică prin
aviotratamente. Administrarea desicantului se face când umiditatea medie a boabelor este de
aproximativ 25% şi deci migrarea substanţelor din frunze în bob este terminată. Uscarea frunzelor şi
a paielor se produce după 5-6 zile de la tratament; în acest timp, umiditatea boabelor scade la 17-
18%.

Victor VĂTĂMANU