Sunteți pe pagina 1din 1

Romanţă orientală

de Ion Minulescu

În care zi din calendar


Ne-am întâlnit o dată doar,
În faţa unui mic bazar
Dintr-un oraş oriental -
Bazar cu marfa pe trotoar,
Ca-ntr-un ajun de carnaval?
În care zi din calendar,
În faţa unui mic bazar,
Când eu - un biet cumpărător -
Iar tu - o biată vânzătoare -
Cu ochii noştri de fosfor
Ne-am tocmit prima sărutare?
În care zi din calendar
Ne-am îngropat ca-ntr-un bazar,
Şi lacrimile ochilor
Din ochii noştri de fosfor,
Şi măştile de carnaval,
Cu-ntregul fast oriental,
Şi visul nostru pe Bosfor?...
În care zi din calendar
Şi-n faţa cărui mic bazar
Dintr-un oraş oriental,
Ne-am întâlnit
Şi ne-am iubit,
În visurile noastre doar,
Ca-ntr-un final de carnaval?...

S-ar putea să vă placă și