Migratia medicilor romani a luat o mare amploare in ultimii ani, medicii
rezidenti si tinerii specialisti fiind mai dispusi sa calatoreasca spre zone mai generoase financiar.
Conform datelor publicate de Colegiul Medicilor din Romania, din 1990
pana in 2015 au emigrat 21.000 de medici, din care 14.100 incepand cu anul 2007, cand Romania a devenit membra a Uniunii Europene. Tarile preferate de medici au fost si sunt Germania, Franta si Marea Britanie.
Recrutarea internaţională a personalului medical a devenit o practică
uzuală pentru multe ţări prospere economic, în vederea acoperirii posturilor vacante, dar cu efecte negative pentru ţările-sursă aflate în curs de dezvoltare, care rămân cu un deficit şi mai accentuat de personal. Accelerarea recrutării din ţările sărace destabilizează sistemele naţionale de sănătate deja periclitate din cauza dificultăţilor financiare şi a insuficienţei de personal medical, în acord cu necesităţile reale ale populaţiei.
Astfel, practica recrutării din ţări aflate în curs de dezvoltare are un
dublu efect negativ: mai întâi – salariile mari promise în statele bogate încurajează medicii să plece, iar în al doilea rând – lipsa generată de pierderea specialiştilor accentuează ineficienţa sistemelor de sănătate existente. De asemenea, medicii plecaţi să profeseze în străinătate ajută la stabilirea contactelor de colaborare între instituţii şi specialişti din ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare, ceea ce favorizează dezvoltarea sistemului medical din ţările defavorizate.
La nivel individual, experienţa lucrului în străinătate implică dobândirea
unor noi abilităţi şi competenţe, ce pot fi valorizate ulterior în ţara sursă. Astfel, întoarcerea medicilor plecaţi pe o anumită perioadă să profeseze în străinătate poate avea ca efect aportul de experienţă de lucru în domeniu în condiţii superioare, ce poate favoriza investiţii în achiziţii de noi tehnologii, schimbări în managementul organizaţional, creşterea calităţii relaţiei medic- pacient, precum şi favorizarea dezvoltării mediului privat de servicii medicale. Dreptul la emigrare al personalului medical este pus în balanţă cu responsabilitatea socială a acestei categorii socio-profesionale. În particular, responsabilitatea socială presupune o datorie morală pentru societatea care a investit în educarea şi formarea cadrelor medicale care decid să emigreze (cheltuieli pentru profesori, instituţii, granturi de cercetare, stagii de formare în clinici şi spitale, etc.), investiţie suportată din contribuţia public. Analiza principalelor motive ale migraţiei personalului medical evidenţiază contribuţia semnificativă pe care climatul socio-economic şi politic din ţara sursă îl are asupra deciziei de a pleca pentru a profesa în alte ţări.
De asemenea, valorizarea medicilor în societăţile occidentale,
posibilităţile de dezvoltare personală şi satisfacţia performanţelor realizate în străinătate, constituie factori care fundamentează dorinţa de emigrare a profesioniştilor din domeniul sănătăţii .Din această perspectivă rezultă că societăţii îi revine un rol fundamental în asigurarea nevoilor individuale şi în oferirea de oportunităţi care să permită dezvoltarea personală şi atingerea scopurilor în viaţă. Astfel, guvernul trebuie să asigure condiţii pentru exercitarea profesiei, iar sistemul să fie permisiv pentru includerea pe piaţa muncii a tinerilor absolvenţi de studii medicale. În plus, politicile în domeniul sanitar ar trebui să fie adaptate nevoilor reale ale unei societăţi în continuă schimbare, pentru a-şi putea proba eficienţa şi, în cele din urmă, pentru a reduce fluxul de plecări a cadrelor medicale din ţară. Una dintre soluţii ar fi ca ţările sursă să solicite angajamente substanţiale de la cei care sunt educaţi în calitate de profesionişti în domeniul medical şi să acorde o atenţie sporită şi resurse pentru pregătirea acestora. În multe şcoli medicale din ţările de origine studenţii sunt influenţaţi de „aspiraţiile vestului”, dar programele lor nu sunt în acord cu tiparul local de boală şi cu nivelul de tehnologie din ţările gazdă.
Dreptul la liberă circulaţie în scop profesional este garantat de
legislaţia naţională cât şi de cea internaţională, la fel ca şi dreptul la sănătate şi, implicit, accesul la serviciile medicale. Migraţia profesioniştilor din domeniul sănătăţii reprezintă un fenomen care nu poate fi stopat şi care a luat amploare în ultimii ani în ţara noastră.