Ne-au risipit cetătile, ne-au ucis altarele, Toate frumuseţile, ca într-un blestem, Ni le-au schilodit. Şi-am rămas doar cu Soarele. Din el ne-am croit poteci în pădure, în munte, Lîngă vetre mărunte, Am logodit timpul cu statornicia. Dacă te uiţi bine-apoi În pietre nemuritori, suntem noi, numai noi: Noi, Dacii!"