I.

Judecata în primă instanță

1) Procedura prealabilă sesizării instanței și fixarea primului termen de judecată (art 193,
200, 201 CPC)
Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile.
Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată, în caz contrar,
aceasta poate fi invocată de către pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii.
Cererea de chemare în judecată va trece prin etapa de verificare și regularizare, înainte de fixarea primul
termen de judecată. În caz contrar, președintele instanței îi pune în vedere reclamantului să o completeze
conform legii (în maxim 10 zile de la primirea comunicării).
Dacă în acest termen, reclamantul nu modifică/completează cererea de chemare în judecată, instanța,
prin încheiere în cameră de consiliu, o va anula.
Reclamantul poate formula o cerere de reexaminare în maxim 15 zile, constituind astfel o cale de atac
specială. Dacă este admisă, cererea de chemare în judecată va fi repartizată unui complet de judecată și
introdusă în sistemul ECRIS.
Pârâtul are termen 25 de zile de la primirea comunicării să facă întâmpinare.
Reclamantul poate face răspuns la întâmpinare în 10 zile de la comunicare. Astfel, în termen de 3 zile
de la data depunerii răspunsului la întâmpinare (sau 10 zile de la data depunerii întâmpinării), judecătorul
va fixa un termen de judecată de cel mult 60 de zile de la data rezoluției, dispunând citarea părților.
2) Efectele introducerii cererii de chemare în judecată
a. Investirea instanței cu soluționarea pricinii la care se referă;
b. Determinarea cadrului procesual cu privire la părți și la obiectul cererii, limite în care trebuie să se
pronunțe instanța.
c. În cazul competenței teritoriale alternative, reclamantul trebuie să aleagă instanța competentă de
la unul dintre domicilii.
d. Cererea cu caracter personal poate fi transmisă moștenitorilor, dacă a fost introdusă înainte de
deces de câtre titular.
e. Dreptul ce se urmărește a fi valorificat prin cererea de chemare în judecată devine un drept litigios
și poate forma obiectul cesiunii dreptului.
3) Atribuțiile președintelui completului de judecată
Art 216 CPC: „președintele completului conduce ședința de judecată. El deschide, suspendă și ridică
ședința.” El va da cuvântul părților (prima dată reclamantului, apoi pârâtului, intervenientului, etc) pentru
a discuta și argumenta fiecare chestiune de fapt sau de drept invocată de acestea sau din oficiu. Dacă la
acea cauză participă și procurorul, acesta va avea ultimul cuvânt. Ceilalți participanți la proces (ex:
martorii) vor putea vorbi când le va permite instanța.
Judecătorul sau părțile pot pune întrebări celorlalți participanți la proces numai prin mijlocirea instanței,
care poate încuviința sau nu întrebarea. Președintele completului de judecată îi va cere oricărei părți să
prezinte actul de identitate, iar mai apoi grefierul va trece aceste date de identificare în caietul de ședință.
Cei care se adresează instanței în ședință trebuie să stea în picioare. Dacă în cursul ședinței se săvârșește
o infracțiune (infacțiune de audiență), președintele întocmește un proces-verbal pe care îl înaintează
procurorului.
În cazul în care părțile nu răspund la apelul făcut de grefier în cauză, instanța (după ce a lăsat dosarul
la sfărșitul ședinței de judecată) va proceda fie la amânarea cauzei, datorită neprezentării părților la
discuții, fie la suspendarea judecării cauzei, fie la judecarea procesului, dacă procedura de citare este legal
îndeplinită, iar părțile au cerut judecarea cauzei în lipsă.
 Toate discuțiile din sala de judecată se notează în caietul de ședință din acea zi, cu numărul de dosar
aferent, poziția dosarului pe ordinea de zi din acel termen. Aceste caiete de ședință se păstrează 3 ani în
arhiva instanței (de la ultimele notificări făcute); la fel ca și înregistrările audio din timpul ședinței.
4) Încheierea de ședință
= se întocmesc pentru fiecare termen de judecată, și conține dezbaterile ce au avut loc, la acel termen,
între părți. Cuprinde:
a. Partea introductivă (sau practicaua);
b. Considerentele, în care se motivează măsura luată de instanță (motivele care au justificat
soluționarea unei excepții);
c. Dispozitivul, în care se trece măsura ordonată de instanță (ex: efectuarea unei expertize, soluția
dată asupra unei excepții invocate) și termenul la care s-a amânat judecata (+ senătura judecătorilor și a
grefierului, în caz contrar => nulitatea încheierii de ședință).
Clasificarea încheierilor de ședință:
- Încheieri premergătoare:
a. încheieri preparatorii – instanța ia unele măsuri în cursul judecății, în vederea cercetării și
soluționării cauzei, fără ca prin acestea să se întrevadă rezultatul final al procesului.
b. încheieri interlocutorii – judecătorii nu pot reveni asupra măsurii dispuse prin ele.
- Încheierile de îndreptare a erorilor materiale – instanța lămurește hotărârea și înlătură dispozițiile
contradictorii.
5) Excepțile procesuale (art 245-247 CPC)
Art 245 CPC – „excepția procesuală este mijlocul prin care, partea interesată, procurorul sau instanța
invocă, fără să pună în discuție fondul cauzei, neregularități procedurale privitoare la compunerea
completului sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de judecată sau lipsuri
referitoare la dreptul la acțiune urmărind, după caz, declinarea competenței, amânarea judecății,
refacerea unor acte sau anularea, respingerea sau perimarea cererii”.
Apărarea desemnează toate mijloacele folosite pentru a obține respingerea pretenției supusă judecății
sau întârzierea soluționării acesteia; vizând astfel numai acele mijloace prin care se invocă obiecțiuni
împotriva fondului pretenției deduse judecății, tinzând la respingerea cererii de chemare în judecată.
 Clasificarea excepțiilor:
a) După obiectul lor:
- Excepțiile de procedură – se invocă nereguli referitoare la actele de procedură, ori la normele care
reglementează regulile de desfășurare a procesului – amână cauza.
- Excepțiile de fond – sunt sesizate neregularități ale dreptului la acțiune sau cele strâns legate de
componentele dreptului la acțiune.
b) După efectul lor:
- Excepțiile dilatorii – tind la întârzierea judecății pe fond.
- Excepții peremptorii – tind la împiedicarea judecății pe fond.
c) După natura formei juridice:
- Excepții absolute – se invocă încălcarea unor norme de ordine publică.
- Excepțiile relative – se invocă încălcarea unor norme care ocrotesc interesele părților.
 Invocarea excepțiilor procesuale:
Pârâtul poate invoca excepții cu privire la cererea de chemare în judecată făcută de reclamant;
reclamantul poate invoca excepții cu privire la cererea reconvențională făcută de pârât. Dacă nu au fost
propuse, acestea nu mai pot fi reinvocate.
 Excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu
se prevede altfel. Procurorul poate invoca excepțiile absolute pe parcursul procesului, dacă acesta participă
la proces.
Excepțiile relative pot fi invocate de partea care justifică un interes, cel mai târziu la primul termen de
judecată, după săvârșirea neregularității procesuale, în etapa cercetării procesului și înainte de a se pune
concluzii pe fond.
Nerespectarea regimului solicitării/propunerii acestor excepții sau apărări, atrage sancțiunea decăderii
din dreptul de a mai solicita proba sau de a invoca excepția.
6) Soluționarea excepțiilor (art 248 CPC)
Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, și mai apoi a celor de fond, care fac
inutilă, în tot sau în parte, administrarea probelor ori cercetarea în fond a cauzei. Dacă s-au invocat
simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea în care acestea se vor soluționa, în funcție de
efectele pe care acestea le produc. Dacă instanța nu se poate pronunța asupra excepției invocate pe loc,
atunci aceasta va stabili un termen cât mai scurt pentru soluționarea excepției. Excepțiile vor putea fi unite
cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei, numai dacă pentru judecarea lor este necesar să se
administreze aceleași dovezi ca și pentru finalizarea etapei cercetării procesului, sau, după caz, pentru
soluționarea fondului. Încheierea prin care se soluționează excepțiile, fie de respingere, fie de admitere a
excepției (instanța rămâne în continuare investită), poate fi atacată numai odată cu fondul, dacă legea nu
dispune altfel. Odată analizată și soluționată o excepție, aceasta nu mai poate fi repusă în discuție tot în
același proces (fond, apel, recurs).

Capitolul II. Probele

Termenul de “proba” are, d.p.d.v. procedural semnificatii multiple: semnifica atat actiunea de demonstrare
a unui fapt juridic, cat si mijloacele de probatiune, dar in egala masura reprezinta si rezultatul obtinut prin
probatiune.
Noul Cod de procedura civila, pastreaza intact principiul:- actori incumbit probation (proba
incuba reclamantului) cat si pe acela ca probele sunt indispensabile procesului judiciar- idem est non
esse et non probari (a nu fi sau a nu fi probat este tot una).

Distingem patru etape procesuale legate de probatiunea judiciara:

a) solicitarea sau propunerea de probe, in cadrul careia se consacra dreptul si obligatia partilor de
a proba pretentiile sau sustinerile facute in fata instantei;
b) incuviintarea probelor, care inglobeaza aprecierea admisibilitatii probelor intotdeauna in
competenta instantei, chiar si atunci cand partilor le este recunoscuta o anumita libertate
consacrata prin posibilitatea de a incheia anumite conventii asupra probelor;
c) administrarea probelor, care plaseaza in centrul actiunii pe judecator, ca subiect al probei, dar
si ca garant al respectarii legii de catre parti;
d) aprecierea probelor, este etapa lasata “la lumina si intelepciunea instantei”.

Toate aceste etape sunt menite sa puna la indemana partilor, in conditii de egalitate, mijloacele
adecvate de natura sa garanteze nu doar echitatea procedurii, cat si aflarea adevarului.
 1. Repartizarea sarcinii probei

a) In primul rand, obligatia de a proba apartine reclamantului, acesta fiind cel care face o sustinere
referitoare la existenta unui drept sau interes dedus judecatii.
b) Apoi anticipand domeniul urmatorului articol de lege, vom sublinia ca are sarcina probei acela
care afrima un fapt juridic in sens larg, o situatie care ar putea produce consecinte procesuale.
c) O alta conditie necesara pentru activarea sarcinii probei este aceea ca sustinerea sa fie facuta
in cursul procesului.

2. Inexistenta obligatiei de a proba

Permutarea sarcinii probei. Sarcina probei se deplaseaza in cursul procesului in functie de

sustinerile partilor, exista situatii in care fie partile nu au deloc obligatia de a proba, fie obligatia se permuta
contrar regulii stabilite.
Partile nu au obligatia de a proba, cand:
a) instanta este tinuta sa ia cunostinta din oficiu, potrivit art. 251-252 (1) NCPC;
b) potrivit art. 253 si art 255 (3) NCPC, sunt situatii judiciare,care pot da partii o derogare de la
obligatia de a proba;
c) faptele legal constatate, cum este in cazul prezumtiilor legale, insa potrivit art. 328 (1) NCPC,
partea careia ii profita prezumtia trebuie sa dovedeasca faptul cunoscut.

Sarcina probei se permuta de la cel care face sustineri in cursul procesului la cealalta parte, in
urmatoarele situatii:
a) in cazul prezumtiilor legale relative, cand legea prevede ca starii de fapt ii corespunde o
anumita stare de drept;
b) in litigiile de munca in care angajatorul este parat, deoarece, potrivit art. 272 C.Muncii , sarcina
probei in conflictele de munca ii revine angajatorului, acesta fiind obligat sa depuna dovezile
in apararea sa, pana la prima zi de infatisare.
c) in litigiile vizand drepturi ale consumatorului.

3. Obiectul probei
Retinem ca face obiectul probei, actul juridic sau faptul juridic stricto sensum;
Obiectul probei inglobeaza o mare diversitate de fapte juridice, insa nu include norma juridical aplicabila
in speta.

4. Mijloacele de proba
 Mijloacele de proba sunt: - inscrisurile, martorii, prezumtiile, marturisirea uneia dintre parti,
expertiza, mijloacele materiale de proba, cercetarea la fata locului, dar si orice alte mijloace prevazute de
lege.
Clasificarea probelor
a) directe sau indirecte; dupa criteriul legaturii lor cu faptele care trebuie probate
b) primare sau secundare; dupa criteriul raportului cu faptul supus al probatiunii
c) judiciare sau extrajudiciare; dupa criteriul locului constituirii si infatisarii lor
d) materiale sau personale; in functie de ce/ cine le determina, etc

5. Propunerea probelor. Decaderea

Conform art. 249 NCPC, propunerea probelor, apartine reclamantului atunci cand,
acesta isi sustine cauza, paratului cand se apara, in functie de natura fiecareia dintre ele.
Acestia sunt datori sa prezinte in fata instantei, care este suma armelor cu care se poarta disputa.
Nepropunerea probelor in conditiile articolelor 194 lit e), 205 lit. d), atrage pentru
parte, decaderea din dreptul de a propune probe,daca legea nu dispune altfel. Exista insa si situatii cand
propunerea probelor se face in mod oral, exemplul putand fi luat in considerare in temeiul art. 204 NCPC.

6. Posibilitatea de a propune probe peste termen

Dreptul la proba contrara

Daca, in conditiile art. 254 (1) partea a fost decazuta din dreptul de a propune probe, ori daca vreo
proba nu a fost ceruta in aceste conditii, atunci partea aflata in aceasta situatie va putea cere proba numai
daca:
. a) necesitatea probei rezulta din modificarea cererii
b) nevoia administrarii probei reiese din cercetarea judecatoreasca si partea nu putea sa o
prevada.
c) partea invedereaza instantei ca, din motive temeinic justificate, nu a putut propune in
termen probele cerute.
d) administrarea probei nu duce la amanare
e) exista acordul expres al tuturor partilor

7. Limitele dreptului de a incheia conventii asupra probelor

 Limitele dreptului de a incheia conventii sau exceptii de la regula, sunt
determinate de urmatoarele conditii:
a) conventiile asupra probelor sa nu priveasca drepturi asupra carora partile sa nu poata
dispune ori tranzactiona;
b) conventiile asupra probelor nu trebuie sa faca mai dificila ori imposibila dovada actelor
sau faptelor juridice supuse probatiunii;
c) conventiile asupra probelor sa nu contravina ordinii publice, normelor legale imperative
sau bunelor maravuri.

Categorii de probe

Probele sunt clasificate dupa mai multe criterii :

a) dupa cum probele se efectueaza in fata instantei sau in afara cesteia ,ele se clasifica in probe
judiciare si probe extrajudiciare ;
b) dupa natura lor, probele se clasifica in :
- probe personale care pot fi pozitive (declaratiile consemnate in inscrisuri facute oral), negative
sau de abtinere (ascunderea sau distrugerea unui inscris, neprezentarea inscrisului, lipsa/ refuzul
de a raspunde la interogatoriu) de rationament (in cazul prezumtiilor legale si prezumtiilor
simple)
- probe materiale
c) in functie de caracterul original sau derivat, probele se impart in probe primare sau nemijlocite
si probe secundare , derivate sau mijlocite ;
d) dupa cum faptul probator duce ori nu direct la stabilirea faptului principal sau dupa caracterul
legaturii dintre proba si faptul care urmeaza sa fie stabilit, probele se impart in probe directe si
probe indirecte ;
e) dupa modul in care judecatorul percepe faptele sau dupa raportul dintre judecator si fapte, probele
se claifica in : probe care nu sunt rezultatul perceptiei personale a faptelor de catre judecator
(cercetarea la fata locului) si probe care sunt rezultatul perceperii faptelor de alte persoane
(dispozitia martorului, expertiza)

INSCRISUL

Def : Orice scriere sau alta consemnare care cuprinde date despre un act sau fapt juridic, indiferent de
suportul ei material ori de modalitatea de conservare si stocare.
Sunt considerate mijloace materiale de proba : fotografii, fotocopii, filme, discuri, benzi inregistrare, etc.

Clasificarea inscrisurilor :
a) dupa scopul in care au fost concepute : inscrisuri preconstituite in scop probator si inscrisuri
nepreconstituite ;
b) dupa efectul realizat in plan probator : inscrisuri originare sau primordiale, inscrisuri recognitive
si confirmative ;
c) dupa modul de intocmire : inscrisurile sub semnatura privata, inscrisurile autentice si o categorie
distincta, inceputul de dovada scrisa ;
d) dupa relatia dintre ele : inscrisuri originale si copii.

Inscrisul autentic

Def : Este inscrisul intocmit, sau dupa caz, primit si autentificat de o autoritate publica, de notarul public,
sau de catre o alta persoana investita de stat cu autoritate publica, in forma si conditiile stabilite de lege

Conditiile actului autentic :

- calitatea sau calificarea celui care instrumenteaza actul in intregime sau care autentifica un act
prezentat de particulari ;
- agentul instrumentator al actului trebuie sa fie investit de stat cu exercitiul acelei autoritati publice
si sa respecte conditiile si limitele exercitiului functiei sale ;
- inscrisul sa fie intocmit in forma si conditiile cerute de lege.

Celui care contesta autenticitatea ii revine obligatia de a initia demersurile pentru declararea actului
autentic ca fals, demersuri care pot fi realizate :
- fie in cadrul procedurii administrarii probei
- fie in cadrul unui process penal.

Exced autenticitatii si prezumtiei de validitate:

- declaratiile partilor cuprinse in inscrisul autentic ;
- mentiunile din inscris care sunt in directa legatura cu raportul juridic al partilor;
- celelalte mentiuni ale actului (mentiuni enuntiative, referitoare la fapte straine de obiectul actului
juridic authentic).

Inscrisul sub semnatura privata

Def. Este acel inscris care poarta semnatura partilor, indiferent de suportul sau material. Sunt acele
inscrisuri intocmite de parti , fara interventia vreunui organ al statului , care au ca element esential
semnatura partilor sau a partii de la care emana.

Puterea probatorie a inscrisului sub semnatura privata are anumite limite :

- sa fie recunoscut de cel caruia i se opune sau, dupa caz, socotit de lege ca recunoscut ;
- puterea doveditoare se limiteaza la persoana care recunoaste inscrisul si se intinde numai pana la
proba contrara ;
- inscrisul, chiar recunoscut,nu are forta probanta in privinta mentiunilor straine de raportul juridic
care reprezinta obiectul statului .

Data inscrisului sub semnatura privata :

- data consemnata in inscris este prezumata reala pana la proba contrara ;
- in lipsa unei consemnari referitoare la data, aceasta poate fi dovedita prin orice mijloc de proba

Modalitati de dobandire a datei certe – se dobandeste printr-una din urmatoarele modalitati :

- din ziua in care au fost prezentate spre a se conferi data certa de catre notarul public, executorul
judecatoresc sau de catre un functionar competent in aceasta privinta ,
- din ziua cand au fost infatisate la o autoritate sau institutie publica, facandu-se despre aceasta
mentiune pe inscrisuri,
- din ziua cand au fost inregistrate intr-un registru sau alt document public ,
- din ziua mortii ori din ziua cand a survenit neputinta fizica de a scrie a celui care l-a intocmit sau
a unuia dintre cei care l-au subscris,
- din ziua in care cuprinsul lor este reprodus, chiar si pe scurt , in inscrisuri autentice pentru incheieri,
procese verbale, pentru punerea de sigilii sau facere de inventar,
- din ziua in care s-a petrecut un alt fapt de aceeasi natura care dovedeste in chip neindoielnic
anterioritatea inscrisului.

Depunerea inscrisurilor

Fiecare parte are dreptul sa depuna inscrisuri de care intelege sa se foloseasca, in copie certificate pentru
conformitate. Daca inscrisul este depus in copie partea care l-a depus este obligata sa aiba asupra sa
originalul, si la cerere, sa il prezinte instantei, sub sanctiunea de a nu se tine seama de inscris.

Cazuri de respingere a cererii de prezentare a inscrisului :

- cand continutul inscrisului se refera la chestiuni strict personale privind demnitatea sau viata
privata a unei persoane,
- cand depunerea inscrisului ar incalca indatorirea legala de pastrare a secretului,
 - cand depunerea inscrisului ar atrage urmarirea penala a partii, a sotului sau a unei rude ori afin
pana la gradul al treilea inclusiv.

Verificarea de scripte

Este prima modalitate de validare a verificarii unui inscris. Procedura este aplicabila numai inscrisurilor
sub semnatura privata , generate ca atare sau asimilate lor in puterea legii.

Procedura verificarii de scripte

Orice inscris sub semnatura privata depus la dosar in etapa administrarii probei cu inscrisuri este opus
adversarului care, in conditiile in care ia cunostinta de inscris poate sa il recunoasca sau sa conteste
scrierea ori semnatura.Recunoaterea inscrisului nu are o formula expresa ci presupune acceptarea
inscrisului ca atare ,prin neformularea niciunei obiectiuni legate de veridicitatea sa probatorie.

Verificarea de scripte in cadrul asigurarii dovezilor

Obligativitatea verificarii de scripte .

Contestarea scrierii sau semnaturii impune instantei obligatia verificarii de scripte .Instanta nu poate
refuza initierea verificarii de scripte cu argumentul premergator ca nu are indoiala asupra veridicitatii
inscrisului, decat :
- in masura in care inscrisul a fost verificat anterior asupra acelorasi aspecte;
- pentru argumente de ordin procedural, cum ar fi tardivitatea contestarii, inadmisibilitatea
formularii sale

Procedura verificarii . Verificarea de scripte trebuie facuta de catre instanta de judecata , in mod
nemijlocit.

Metodele de cercetare in procedura verificarii de scripte sunt :

- compararea scrierii si semnaturii de pe inscris cu scrierea si semnatura din alte inscrisuri
necontestate,
- expertiza,
- orice alte mijloace de proba admise de lege.
Refuzul de a scrie sau a semna in fata instantei –va putea fi considerat ca o recunoastere a scrierii sau a
semnaturii , instituind o prezumtie simpla a carei greutate instanta o va aprecia in cadrul evaluarii probelor
.

Procedura falsului

Este a doua modalitate de vlidare a veridicitatii probatorii a unui inscris. Procedura este aplicabila oricarui
act folosit ca inscris in scop procesual sau oricarui mijloc de proba asimilat acestuia prin lege.
Inscrierea in fals presupune declaratia partii careia actul i se opune asupra neautencitatii scrierii sau
semnaturii actului folosit cap roba in dosar.

Proba testimoniala sau proba prin declaratiile martorilor

Reprezinta unul din cele mai vechi mijloace de proba si dintre cele mai folosite.

Marturia = Declaratia orala facuta de o persoana fizica, in fata instantei de judecata, cu privire la un fapt
trecut, precis si pertinent, despre care are cunostinta personal.
Martorii sunt acele persoane, straine de interesele de conflict , care relateaza in fata instantei de judecata
despre fapte referitoare la pricina ce se judeca, fapte care ar putea servi la rezolvarea ei.

Trasaturi specifice marturiei :

- cunoasterea personala de catre martor a faptelor litigioase pe care le relateaza,
- trebuie facuta oral in fata instantei de judecata

Unele fapte nu pot fi dovedite cu martori, cum ar fi :

- actele de stare civila (nasterea, casatoria, decesul)

Probarea actelor juridice- in ceea ce priveste actele juridice , principiul admisibilitatii universale a probei
testimoniale este mult atenuat prin excetii.

Proba testimonială (declarația martorilor)

= declarația orală făcută de o persoană fizică, în fața instanței de judecată, cu privire la un fapt trecut,
precis și pertinent, despre care are cunoștință personal; martorii sunt persoane străine de interesele în
conflict => depoziție de martor. Martorul face o relatare indirectă a faptelor cunoscute personal sau auzite
de la o altă persoană care le-a trăit în mod direct.
Admisibilitatea probei (art 309 CPC):
- Proba cu martori este admisibilă în toate cazurile în care legea nu dispune altfel. Excepție: starea
civilă se dovedește prin actele de stare civilă care atestă nașterea, căsătoria sau decesul, înregistrate în
registrele de stare civilă (art 99 C.Civ).
- Niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului său este mai mare de
250 lei. Cu toate acestea, se poate face dovada cu martori, contra unui profesionist, a oricărui act juridic,
indiferent de valoarea lui, dacă a fost făcut de acesta în exercițiul activității sale profesionale, în afară de
cazul în care legea specială cere probă scrisă.
- În cazul în care legea cere forma scrisă pentru validitatea unui act juridic, acesta nu poate fi dovedit
cu martori.
- Este inadmisibilă proba cu martori dacă pentru dovedirea unui act juridic legea cere forma scrisă,
în afară de cazurile:
a. Partea s-a aflat în imposibilitate materială sau morală de a-și întocmi un înscris pentru dovedirea
actului juridic.
b. Există un început de dovadă scrisă.
c. Partea a pierdut înscrisul doveditor din pricina unui caz fortuit sau de forță majoră.
d. Părțile convin, fie și tacit, să folosească această probă, privitor doar la drepturile de care ele pot
să dispună.
e. Actul juridic este atacat pentru fraudă, eroare, dol, violență ori este lovit de nulitate absolută
pentru cauză ilicită sau imorală.
f. Se cere lămurirea clauzelor actului juridic.
- Proba cu martori nu se admite niciodată împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris, și nici
despre ceea ce s-ar pretinde că s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma întocmirii lui, chiar dacă legea nu
cere forma scrisă pentru dovedirea actului juridic respectiv.
 Începutul de dovadă scrisă (art 310 CPC)
Se socotește început de dovadă scrisă orice scriere, chiar nesemnată și nedatată, care provine de la o
persoană căreia acea scriere i se opune ori de la cel al cărui succesor în drepturi este acea persoană, dacă
scrierea face credibil faptul pretins. Mai este considerat și înscrisul, chiar nesemnat de persoana căreia i
se opune, dacă a fost întocmit în fața unui funcționar competent care atestă că declarațiile cuprinse în
înscris sunt conforme celor făcute de acea persoană.
 Ascultarea și înlocuirea martorilor (art 311-314 CPC)
Când instanța a încuviințat dovada cu martori, ea va dispune citarea și ascultarea acestora. Înlocuirea
martorilor nu se va încuviința decât în caz de moarte, dispariție sau motive bine întemeiate, caz în care
lista se va depune sub sancțiunea decăderii, în termen de 5 zile de la încuviințare. Fiecare parte va putea
să se împotrivească la ascultarea unui martor care nu este înscris în listă sau nu este identificat în mod
lămurit. Decăderea din dreptul de a administra dovada cu martori pentru neîndeplinirea obligațiilor
prevăzute la art 262 se acoperă dacă aceștia se înfățișează la termenul fixat pentru ascultarea lor.
Ascultarea martorilor care nu au fost citați: ei pot fi ascultați chiar la termenul la care proba a fost
încuviințată. La termenul fixat pentru administrarea probei, partea va putea aduce martorii încuviințați
chiar fără a fi citați. Dacă partea se obligă să prezinte martorul la termenul de judecată, fără a fi citat, însă
din motive imputabile aceasta nu își îndeplinește obligația, instanța va dispune citarea martorului pentru
un nou termen.
 Refuzul martorului de a se prezenta, dacă a fost legal citat, instanța poate emite mandat de aducere. În
cauzele urgente, se poate dispune aducerea martorului cu mandat, chiar și de la primul termen. Dacă după
emiterea mandatului de aducere, martorul nu poate fi găsit sau nu se înfățișează, instanța va putea proceda
la judecată. Dacă martorul nu se poate deplasa la instanță datorită faptului că acesta suferă de o boală
gravă sau de o infirmitate sau o altă situație temeinică care să îi justifice refuzul, audierea se va face la
domiciliul său, de către instanța ce judecă cauza sau de către o comisie rogatorie.
Nu vor fi considerate depoziții ale martorilor alte depoziții consemnate în alte dosare sau dacă depoziția
de martor a fost dată în fața altor autorități, chiar dacă au investirea de a lua act de aceasta ori de a certifica
autenticitatea conținutului lor.
 Persoanele care nu pot fi ascultate ca martori (art 315-317 CPC)
Martorul trebuie să fie o persoană care are discernământ și care are cunoștință despre aceste fapte. Nu
pot fi ascultați:
a. Rudele sau afinii până la gradul al treilea inclusiv;
b. Soțul, fostul soț, logodnicul ori concubinul;
c. Cei aflați în dușmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părți;
d. Persoanele puse sub interdicție judecătorească;
e. Cei condamnați pentru mărturie mincinoasă.
- Excepție: părțile pot conveni să fie ascultați ca martori și persoanele prevăzute la literele a, b, c.
Ascultarea rudelor sau afinilor este posibilă în procesele privitoare la filiație, divorț și alte raporturi de
familie, în afară de descendenți (pentru a-i proteja), fiind astfel absolut interziși.
Sunt scutiți de a fi martori:
a. Slujitorii cultelor, medicii, farmaciștii, avocații, notarii publici, executorii judecătorești,
mediatorii, moașele și asistenții medicali și orice profesioniști cărora legea le impune să păstreze secretul
de serviciu sau secretul profesional cu privire la faptele de care au luat cunoștință în cadrul serviciului ori
în exercitarea profesiei lor, chiar și după încetarea activității lor;
b. Judecătorii, procurorii și funcționarii publici, chiar și după încetarea funcției lor, asupra
împrejurărilor secrete de care au avut cunoștință în această calitate;
c. Cei care, din răspunsurile lor, s-ar expune pe ei înșiși sau ar expune pe vreuna din rudele, afinii,
soțul, logodnicul concubinul, la o pedeapsă penală sau la disprețul public.
- Excepție: persoanele prevăzute la litera a (în afară de slujitorii unor culte) vor putea totuși depune
mărturie, dacă au fost dezlegate de secretul de serviciu ori profesional de partea interesată la păstrarea
secretului; la fel și în cazul persoanelor prevăzute la litera b, dacă autoritatea sau instituția pe lângă care
funcționează, sau au funcționat, le dă încuviințarea.
 Identificarea martorului și depunerea jurământului (art 318-319 CPC)
Președintele, înainte de a lua declarația, va cere martorului să arate: numele, prenumele, vârsta,
domiciliul și profesia; dacă este rudă sau afin cu vreuna dintre părți (și în ce grad) sau dacă se află în
serviciul vreunuia dintre ei. Președintele îi aduce la cunoștință martorului semnificația jurământului; apoi
îl va pune să repete următorul jurământ: „Jur că voi spune adevărul și nu voi ascunde nimic din ceea ce
știu. Așa să îmi ajute Dumnezeu!”, martorul punând astfel mâna pe Biblie în timpul jurământului. Dacă
martorul este de o altă confesiune, acesta nu va pune mâna pe Biblie; iar dacă acesta nu are o confesiune
anume va rosti: „Jur pe onoare și conștiință că voi spune adevărul și nu voi ascunde nimic din ceea ce
știu!”. Martorii (din motive de confesiune sau de conștiință) care nu depun jurământ vor spune: „Mă oblig
să spun adevărul și să nu ascund nimic din ceea ce știu!”. Persoanele mute sau surdo-mute știutoare de
carte vor depune jurământul transcriind formula acestuia și semnând-o, iar cele care nu știu scrie vor
depune jurământul prin semne cu ajutorul unui interpret. După depunerea jurământului, instanța îi pune
în vedere martorului căci dacă nu va spune adevărul, acesta va săvârși infracțiunea de mărturie mincinoasă,
care se pedepsește cu închisoarea. Despre toate acestea se face mențiune în declarația scrisă.
 Persoane scutite de jurământ (art 320 CPC)
Copiii care nu au împlinit vârsta de 14 ani și cei care sunt lipsiți de discernământ în momentul audierii,
fără a fi puși sub interdicție, pot fi ascultați, fără jurământ, însă instanța le va atrage atenția să spună
adevărul și va ține seama, la aprecierea depozițiilor lor, de situația specială.
 Ascultarea și reascultarea martorului/ confruntarea martorilor (art 321-322 CPC)
Fiecare martor va fi ascultat separat, cei neascultați încă nu pot fi prezenți în sala de ședință.
Președintele fixează ordinea în care aceștia vor fi ascultați, ținând seama și de cererea părților. Martorul
va răspunde mai întâi la întrebările puse de președinte, iar apoi și la întrebările puse de către partea care l-
a propus, iar la final la întrebările puse de partea adversă. După ascultare, martorul rămâne în sală, până
la sfârșitul cercetării, dacă instanța nu a dispus altfel. Martorul trebuie să răspundă în mod liber și direct,
fără a citi de pe o foaie, excepție fiind atunci când instanța îi permite să citească anumite cifre sau denumiri
de pe anumite înscrisuri. Martorii pot fi din nou întrebați, dacă instanța nu e încă lămurită. Dacă declarațiile
martorilor nu corespund, aceștia pot fi confruntați. Dacă o întrebare este irelevantă cauzei sau dacă este
una jignitoare ori dacă tinde spre a proba un fapt a cărui dovedire e oprită de lege, instanța poate înlătura
acea întrebare. Partea poate cere instanței să fie trecută în încheierea de ședință atât întrebarea formulată,
cât și motivul pentru care a fost înlăturată.
Mărturia se va scrie de grefier, după dictarea instanței, și va fi semnată fiecare pagină de către martor,
instanță, grefier, după ce acesta a luat la cunoștință despre cuprinsul declarației. Dacă martorul refuză sau
nu poate să semneze, se va face mențiune despre aceasta în încheierea de ședință. Orice adăugiri, ștersături
sau schimbări în cuprinsul mărturiei trebuie încuviințate și semnate de judecător, grefier și martor, sub
sancțiunea neluării în considerare. Locurile nescrise din declarație trebuie barate cu linii, astfel încât să nu
se poată face adăugiri. (art 323 CPC)
În aprecierea declarațiilor, instanța va ține seama de sinceritatea martorilor și de împrejurările în care
a luat cunoștință de faptele ce fac obiectul declarației respective (art 324 CPC). Dacă din cercetare reies
bănuieli de mărturie mincinoasă, sau de mituire a martorului, instanța va încheia un proces-verbal și va
sesiza organul de urmărire penală competent (art 325 CPC). Martorul poate cere să îi fie acoperite
cheltuielile de transport, cazare și masă dacă este din altă localitate, precum și dreptul la despăgubiri pentru
acoperirea veniturilor pe care le-ar fi obținut dacă și-ar fi exercitat profesia pe durata lipsei de la locul de
muncă, dacă nu ar fi fost chemat ca martor în acea cauză. Drepturile bănești se asigură de partea care a
propus martorul și se stabilesc, la cerere, de către instanță, prin încheiere executorie (art 326 CPC).

Prezumțiile (art 327-329 CPC)

= consecințele pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt
necunoscut. Ele reprezintă concluziile pe care le trage judecătorul (sau legea) de la un fapt cunoscut la un
fapt necunoscut, pentru stabilirea raportului juridic dintre părți. Exemplu: prezumția potrivit căreia
bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune ale soților, prezumția copilului născut într-o
căsătorie, având ca tată pe soțul mamei.
Prezumția legală e stabilită în contextul legii, prin norme juridice care nu pot fi interpretate. Prezumția
legală scutește de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită. Partea căreia îi profită prezumția trebuie
să dovedească faptul cunoscut, vecin și conex, pe care se întemeiază aceasta. Prezumția legală poate fi
înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel. Prezumțiile judiciare, înțelese de judecător,
care se poate întemeia pe ele numai dacă au greutatea și puterea de a naște probabilitatea faptului pretins;
ele pot fi primite numai în cazurile în care legea admite dovada cu martori.

Expertiza (art 330-340 CPC)

= când, pentru lămurirea împrejurărilor de fapt, instanța consideră necesar să cunoască părerea unor
specialiști, va numi, la cererea părților ori din oficiu, unul sau 3 experți. Termenul va fi stabilit astfel încât
depunerea raportului de expertiză la instanță să aibă loc conform dispozițiilor art 336. Când este necesar,
instanța va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau institut de specialitate. Exemple: expertiza
tehnică, contabilă, criminalistică, medico-legală, cadastrală, psihologică, etc.
Obiectivele expertizei formează obiectul probei, adică determinarea unor situații de fapt în legătură cu
care expertului i se cere să își exprime părerea, să dea lămuriri sau să constate ca specialist, împrejurări
care au legătură cu obiectul pricinii și ajută la soluționarea acesteia. Expertiza nu poate avea ca obiect
lămurirea unor probleme de drept.
În domeniile strict specializate, în care nu există experți autorizați, judecătorul poate solicita punctul
de vedere al uneia sau mai multor personalități ori specialiști în domeniul respectiv. La efectuarea
expertizei pot participa experți aleși de părți și încuviințați de instanță, având calitatea de consilieri ai
părților (experți asistenți). În acest caz, ei pot formula întrebări și observații, și dacă este cazul, să
întocmească un raport separat cu privire la obiectivele expertizei.
Dacă părțile nu se înțeleg asupra numirii experților, ei se vor numi de către instanță, prin tragerea la
sorți, de pe lista întocmită și comunicată de Biroul Local de Expertiză, care cuprinde persoanele înscrise
în evidența lor și autorizate să efectueze o expertiză judiciară. Încheierea de numire a expertului va stabili
obiectivele supra cărora acesta urmează să se pronunțe, termenul în care trebuie să efectueze expertiza,
onorariul provizoriu al expertului și avansul pentru cheltuielile de deplasare (dacă este cazul). Dovada
plății onorariului se depune la grefa instanței de partea care a fost obligată prin încheiere, în termen de 5
zile de la numire sau în termenul stabilit de instanță. Onorariul poate fi majorat sau cenzurat.
Experții pot fi recuzați pentru aceleași motive ca și judecătorii. Recuzarea trebuie să fie cerută în termen
de 5 zile de la numirea expertului, dacă motivul ei există la această dată; în celelalte cazuri, termenul va
curge de la data la care s-a ivit motivul de recuzare. Recuzările se judecă cu citarea părților și a expertului.
Dispozițiile privitoare la citare, aducerea cu mandat și sancționarea martorilor care lipsesc sunt deopotrivă
aplicabile experților. Dacă expertul nu se înfățișează, instanța poate dispune înlocuirea lui. Dacă ei pot să
își exprime de îndată opinia, instanța va lua act de părerea lor printr-un p-verbal.
 Efectuarea expertizei al fața locului
Dacă este nevoie de o lucrare la fața locului sau părțile trebuie să dea anumite explicații necesare pentru
constituirea expertizei, aceasta nu poate fi făcută decât după citarea părților prin scrisoare recomandată cu
conținut declarat și confirmare de primire, în care li se vor indica data, ora și locul unde se va face lucrarea.
Citarea, sub sancțiunea nulității, trebuie comunicată părții cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de
efectuare a lucrării. Confirmarea de primire va fi alăturată raportului de expertiză. Părțile trebuie să dea
lămurire expertului în legătură cu obiectul lucrării. Părțile care se opun sau împiedică în orice alt mod
efectuarea lucrării, instanța va fi lămurită cu privire la susținerile părții adverse cu privire la împrejurarea
de fapt ce face obiectul lucrării. Cheltuielile efectuate cu expertiza până la data refuzului vor fi suportate
de partea care s-a opus efectuării expertizei. Dacă aflarea adevărului în cauză este ținută de efectuarea
acestei expertize, instanța poate dispune înlăturarea oricăror impedimente ce îngreunează efectuarea
expertizei, prin forța publică, dispusă în cameră de consiliu prin încheiere executorie, după ascultarea
părților.
 Raportul de expertiză
 Constatările și concluziile motivate ale expertului/laboratorului/institutului specializat căruia i s-a cerut
efectuarea expertizei, vor fi consemnate într-un raport scris, care va fi depus cu cel puțin 10 zile înainte
de termenul fixat pentru judecată. În cazuri urgente, termenul pentru depunerea raportului de expertiză
poate fi micșorat. Când sunt mai mulți experți, ce au păreri diferite, lucrarea trebuie să cuprindă părerea
motivată a fiecăruia. Dacă este nevoie de lămurirea sau completarea raportului de expertiză ori dacă există
o contradicție între părerile experților, instanța din oficiu sau la cererea părților, poate solicita experților,
la primul termen după depunerea raportului, să îl lămurească sau să îl completeze. Pentru motive
temeinice, instanța poate dispune, la cererea părților sau din oficiu, efectuarea unei noi expertize de către
un alt expert. Această nouă expertiză va trebui cerută motivat, sub sancțiunea decăderii, la primul termen
după depunerea raportului, iar dacă s-au formulat obiecțiuni, la termenul imediat următor depunerii
răspunsului la obiecțiuni ori a raportului suplimentar.
Dacă experții cer sau primesc o sumă de bani mai mare decât onorariul fixat de instanță, se pedepsește
potrivit legii penale. La cererea motivată a experților, potrivit lucrării de expertiză efectuată, instanța poate
majora onorariul cuvenit acestora, prin încheiere executorie, dată cu citarea părților, însă numai după
depunerea raportului, a răspunsului la eventualele obiecțiuni sau a raportului suplimentar, după caz.
Expertul are aceleași drepturi ca și martorul în ceea ce privește cheltuielile de transport, cazare și masă.
Dacă expertiza se face la o altă instanță, prin comisie rogatorie, numirea experților și stabilirea sumelor
cuvenite vor fi lăsate în sarcina acestei din urmă instanțe.

Mijloacele materiale de probă (art 341-344 CPC)

= sunt acele lucruri care prin însușirile lor, prin aspectul lor ori prin semnele sau urmele pe care le
păstrează servesc la stabilirea unui fapt care poate duce la soluționarea procesului. Fotografiile,
fotocopiile, filmele, discurile, benzile de înregistrare a sunetului, precum și alte asemenea mijloace
tehnice, dacă nu au fost obținute prin încălcarea legii ori a bunelor moravuri, vor fi considerate mijloace
materiale de probă.
Mijloacele materiale de probă puse la dispoziția instanței vor fi păstrate până la soluționarea definitivă
a procesului. Dacă acestea sunt voluminoase sau într-un număr mare de exemplare, și se află în depozitul
deținătorului sau al altor persoane, și prezintă dificultăți în aducerea lor, se vor lăsa în locul în care se află.
Mijloacele de probă care se află în păstrarea instanței, se vor aduce la fiecare termen de judecată. Dacă
totuși, nu se află la instanță, aceasta poate dispune aducerea lor sau verificarea lor la fața locului. În
încheierea sau în procesul verbal care conțin consemnările instanței, se va face mențiune despre starea și
semnele caracteristice ale mijloacelor materiale de probă verificate.
În cazul în care instanța a dispus restituirea bunurilor care au servit ca mijloace materiale de probă și
cei care ar trebui să le primească nu le ridică în termen de 6 luni de la data la când au fost înștiințați în
acest scop, instanța în cameră de consiliul, citând părțile interesate și organul financiar local competent,
va da o încheiere prin care aceste lucruri vor fi considerate ca abandonate și trecute în proprietatea privată
a UAT-ului, unde își are sediul instanța. Încheierea poate fi atacată numai cu apel la instanța ierarhic
superioară.

Cercetarea la fața locului (art 345-347 CPC)

= se poate face la cerere sau din oficiu, când instanța apreciază că ea este necesară pentru lămurirea
procesului (duce la constatarea directă și nemijlocită a stării și situației unui obiect, a locului și modului
de așezare a unor lucruri, în general al unor bunuri imobile sau mobile netransportabile în instanță; de
obicei fiind vorba de servituți, grănițuiri, degradări de imobile, spațiu locativ. Cercetarea la fața locului
nu constituie ea însăși un mijloc de probă, ci doar un mijloc de administrare a unei probe materiale care
nu poate fi înfățișată în instanță. Încheierea prin care se va admite cercetarea va determina împrejurările
de fapt ce urmează să fie lămurite la fața locului, precum și locul, ziua și ora când aceasta va avea loc.
Cercetarea la fața locului se va face cu citarea părților, de către judecătorul delegat sau de către întregul
complet de judecată. Prezența procurorului este obligatorie, când participarea acestuia la judecată este
prevăzută de lege. Instanța poate încuviința ca, ascultarea martorilor, experților și părților să se facă la fața
locului. Constatările instanței, susținerile și obiecțiile părților, se vor consemna într-un proces verbal, care
va fi semnat de către cei prezenți. Desenele, planurile, schițele sau fotografiile făcute la fața locului se vor
atașa procesului verbal, și vor fi semnate de instanță și de părțile prezente.

Mărturisirea (art 348-358 CPC)

= este recunoașterea de către una dintre părți, din proprie inițiativă sau în cadrul procedurii
interogatoriului, a unui fapt pe care partea adversă își întemeiază pretenția sau apărarea, poate produce
împotriva autorului ei consecințe juridice.
Clasificarea mărturisirii:
a. Mărturisirea judiciară – este aceea obținută în cursul judecății, în fața instanței, fie spontan, fie
prin interogatoriu. Nu este necesar ca partea adversă să fie de față, această mărturisire se va consemna în
încheierea de ședință. Pentru ca aceasta să fie considerată mărturisire judiciară, trebuie să îndeplinească
câteva condiții:
i. Să fie făcută în timpul procesului, dar dacă este făcută într-un alt proces, va fi considerată
mărturisire extrajudiciară.
ii. Trebuie să fie făcută în timpul ședinței de judecată, în fața instanței.
- Mărturisirea judiciară va fi dovadă împotriva celui care a făcut-o (fie personal, fie prin mandatar
cu procură specială), ea neputând fi divizată împotriva autorului decât dacă aceasta cuprinde fapte distincte
și care nu au legătură între ele. Aceasta nu poate fi revocată, excepție: doar atunci când se dovedește că a
fost urmarea unei erori de fapt scuzabile. Mărturisirea judiciară nu produce efecte dacă a fost făcută de o
persoană lipsită de discernământ (sau a fost dată sub amenințare sau violență, stare de nebunie, beție sau
hipnoză) sau dacă duce la pierderea unui drept de care cel care face recunoașterea nu poate dispune.
b. Mărturisirea extrajudiciară – este acea mărturisire făcută în afara procesului, fiind un fapt supus
aprecierii judecătorului. Mărturisirea extrajudiciară verbală nu poate fi invocată în cazurile în care proba
cu martori nu este admisă.
 Interogatoriul
Instanța poate încuviința, la cerere sau din oficiu, chemarea la interogatoriu a oricărei părți, cu privire
la fapte personale, care sunt de natură să ducă la soluționarea procesului. Aceasta se face de către reclamant
prin cererea de chemare în judecată, sau de pârât, prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii; poate fi
propus și de către procuror, dacă acesta participă la proces.
Luarea interogatoriului persoanelor fizice:
- Cel chemat în persoană va fi întrebat de către președinte asupra fiecărui fapt în parte. Atât
procurorul (dacă participă la proces), cât și partea adversă, pot adresa direct întrebări celui chemat la
interogatoriu. cel interogat trebuie să răspundă în mod direct, fără a se folosi de un răspuns scris de
dinainte, însă, acesta se poate folosi de anumite înscrisuri, aprobate de instanță, cu privire la cifre sau
denumiri. Dacă cel interogat spune că pentru a răspunde trebuie să verifice anumite înscrisuri, schițe sau
dosare, instanța va putea acorda un nou termen pentru interogatoriu. dacă ambele părți sunt de față la
luarea interogatoriului, acestea vor putea fi confruntate.
 Luarea interogatoriului reprezentantului legal:
- Reprezentantul legal al unei persoane lipsite de capacitate de exercițiu sau cel care asistă persoana
cu capacitate de exercițiu restrânsă, poate fi chemat personal la interogatoriu, numai în legătură cu actele
încheiate și faptele săvârșite în această calitate.
Luarea interogatoriului persoanelor juridice:
- Statul și persoanele juridice de drept public sau de drept privat, vor răspunde în scris la
interogatoriul ce li se va comunica în condițiile prevăzute de lege. Excepție: societățile ca căror
administratori vor fi citați personal la interogatoriu.
Luarea interogatoriului părții aflate în străinătate:
- Partea care se află în străinătate și este reprezentată în proces de către un mandatar, va putea fi
interogată prin acesta. În acest caz, interogatoriul va fi comunicat în scris mandatarului, care va depune
răspunsul părții dat printr-o procură specială și autentică. Dacă mandatarul este avocat, procura specială
certificată de acesta este suficientă.
Luarea interogatoriului prin judecător delegat sau comisie rogatorie:
- Instanța poate încuviința luarea interogatoriului la locuința celui chemat la interogatoriu, printr-un
judecător delegat, dacă partea, din motive temeinice, este împiedicată să vină în fața instanței.
Răspunsurile se vor consemna în prezența părții adverse, sau în lipsă, dacă aceasta a fost legal citată și nu
s-a prezentat. Partea care locuiește în circumscripția altei instanțe, se va asculta prin comisie rogatorie, în
aceleași condiții ca și mai sus.
Consemnarea răspunsurilor la interogatoriu:
- Răspunsurile la interogatoriu vor fi trecute pe aceeași foaie cu întrebările, care au fost depuse odată
cu cererea de chemare în judecată sau întâmpinare (în cel puțin 3 exemplare: unul pentru instanță și două
pentru părți). Interogatoriul va fi semnat pe fiecare pagină de președinte, grefier, de cel care l-a propus,
dar și de cel care a răspuns la întrebări, după ce a luat la cunoștință ce este consemnat. Adăugirile,
ștersăturile, sau schimbările aduse, vor fi semnate de toți, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă. Dacă
vreuna dintre părți nu dorește sau nu știe să semneze, se va face mențiune în partea de jos a interogatoriului.
În cazul în care interogatoriul a fost dispus din oficiu, întrebările și răspunsurile se vor consemna în
încheierea de ședință.
Neprezentarea la interogatoriul și refuzul de a răspunde, a uneia dintre părți, fără motive temeinice,
instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în
folosul celui care a propus interogatoriul (atât dovada cu martori, cât și alte probe, chiar și prezumțiile,
pot fi admise pentru completarea probatoriului).

22.Asigurarea de dovezi
Probele se administreaza in cursul dezbaterilor judiciare, deci dupa sesizarea instantei cu judecarea
cauzei.Sunt insa situatii cand un mijloc de proba ce ar putea servi la solutionarea pricinii poate disparea
inca inainte de inceperea procesului, ori chiar in cursul procesului, dar mai inainte de faza propunerii si
administrarii probelor. Aceasta procedura are ca scop conservarea unei probe necesare intr-un eventual
proces sau chiar intr-un proces pendinte. Aceasta procedura mai poarta denumirea de “ ancheta in
futurum”

22.1 Conditia urgentei

Procedura de asigurare a dovezilor este conditionata de urgenta impusa de existenta unui pericol
de disparitie a probei sau de ingreunare a administrarii ei in viitor.( decesul martorului de peste 90 de ani).
Instanta va decide daca este caz de urgenta. Urgenta nu va fi evaluata ca o conditie de admisibilitate, iar
proba va fi administrata fara alte verificari daca partea adversa isi da acordul de administrare a probei in
conditiile exceptionale ale acestei proceduri. In cazul in care nu exista conditia urgentei trebuie dat acordul
partilor pentru administrarea probelor, in caz contrar incalcandu-se principiul contradictorialitatii.

22.2 Formularea cererii

Cererea se poate formula:
-pe cale principala (atunci cand procesul nu a inceput inca)
-pe cale incidentala ( atunci cand procesul a inceput deja)- inclusiv odata cu cererea de chemare in
judecata, inainte de faza administrarii probelor.
Cererea poate fi facuta de oricare dintre partile litigiului in care proba urmeaza a fi administrata,
insa invocarea sa in acel litigiu nu este obligatorie. Daca partea care a cerut asigurarea dovezii nu mai
doreste folosirea sa in litigiul principal, ea poate fi insusita de catre adversar.

22.3Natura procedurii
Prin asigurarea dovezilor se urmareste conservarea unei probe pentru a putea fi folosita intr-un
litigiu in curs sau viitor. Este un miloc de asigurarea a administrarii unei probe, fara a pune in disputa intre
partile care participa la aceasta procedura stabilirea unui drept potrivnic fata de o alta persoana, sens in
care aceasta este incadrabila in categoria cererilor necontencioase.
O cerere de asigurare a dovezilor nu ar putea niciodata sa conduca instanta care administreaza
proba in aceste conditii la evaluarea probei, adica la deliberarea asupra situatiei de fapt pe care partea
pretinde sa o demonstreze. Evaluarea admisibilitatii probei in procedura asigurarii dovezilor este o
chestiune procedurala, distincta de stabilirea unui drept, care nu are in vedere drepturi cu continut
procesual.
Cererea se va indrepta inainte de judecata la judecatoria in circumscriptia careia se afla martorul,
obiectul constatarii, iar in timpul judecatii la instanta care judeca procesul in prima instanta.
Partea va arata in cerere probele a caror administrare o pretinde, faptele pe care vrea sa le
dovedeasca, precum si motivele care fac necesara asigurarea acestora sau dupa caz acordul partii adverse.
Instanta va dispune citarea partilor si va comunica partii adverse copie dupa cerere. Aceasta nu are
obligatia de a depune intampinare.
Instanta va solutiona cererea in camera de consilium prin incheiere.In caz de pericol in intariere,
instanta apreciind imprejurarile, va putea incuviinta cererea si fara citarea partilor.
Incheierea de respingere a cererii de asigurare a dovezilor este atacabila cu apel in termen de 5 zile
de la pronuntare sau dupa caz de la comunicare.
Dupa admiterea cererii de asigurare a dovezii si luarea tuturor masurilor de administrare a probei,
instant va trece la administrarea acesteia, cu respectarea tuturor regulilor de administrare a probelor, ata
cele generale, cat si cele special reglementate pentru fiecare categorie de probe in parte.
Incheierea pronuntata nu este supusa niciunei cai de atac.
In cursul procesului asupra fondului cauzei, aceste probe au aceeasi valoare probanta ca si in cazul
in care s-ar fi administrat in cursul judecatii, putand fi combatute prin alte mijloace de proba.
Intrucat acestea sunt probe ale procesului, costurile impuse de administrarea lor se cuantifica la
calculul cheltuielilor de judecata.
23.Constaterea de urgenta a starii de fapt
La cererea oricarei persoane care are interesul sa constate de urgenta o anumita stare de fapt, care
ar putea sa inceteze ori sa se schimbe pana la administrarea probelor, executorul judecatoresc in
circumscriptia caruia urmeaza sa se faca constatarea va putea constata la fata locului aceasta stare de fapt.
In cazul in care efectuarea constatarii necesita concursul partii adverse sau al unei alte persoane,
constatarea nu poate fi facuta decat cu acordul acesteia.
In caz de pericol de intarziere asigurarea dovezii si constatarii unei stari de fapt se vor putea face
si in zilele nelucratoare si chiar in afara orelor legale, insa numai cu incuviintarea expresa a instantei.

ETAPA DELIBERARII SI PRONUNTARII HOTARARII. DEZBATEREA IN FOND A

PROCESULUI.

In etapa finala au loc dezbaterile contradictorii asupra fondului dreptului, ce preced etapa
deliberarii si pronuntarii hotararii. Dupa terminarea cercetarii procesului, insa premergator dezbaterilor in
fond se pot inca discuta si solutiona cereri, exceptii sau aparari.
Principiul publicitatii nu este incalcat prin desfasurarea dezbaterilor in fond, in camera de consiliu,
ca situatie de exceptie. Daca dezbaterile au loc in camera de consiliu, acordul partilor echivaleaza cu o
renuntare la publicitatea dezbaterilor.
Pentru identitate de ratiune, in acelasi mod se desfasoara si dezbaterile prealabile discutarii
fondului, insa ulterioare terminarii cercetarii procesului.
Atat etapa dezbaterilor cat si cea preliminara sunt pe deplin aplicabile dispozitiile generale
privitoare la judecata in prima instant, precum si toate principiile care guverneaza procesul civil.
Etapa dezbaterilor reprezinta o continuarea fireasca a procesului, astfel incat , fixandu-se termenul
pentru aceasta etapa, nu este necesara citarea partilor.
In prealabil dezbaterii fondului dreptului, pot fi puse in discutia partilor, la solicitarea acestora ori
din oficiu, cererile, exceptiile procesuale si apararile, care au fost invocate in termenele legale, dar care
din motive diferite, nu au fost solutionate in cursul cercetarii procesului.
De asemenea, pot fi discutate in contradictoriu cererile, exceptiile procesuale si apararile, care pot
fi invocate in orice stare a procesului
Intra in aceasta categorie:
-cererile privind plata sumelor devenite exigibile;
-cererile aditionale, cu acordul expres al partilor;
-cererile incidentale: cererea de interventie voluntara, principala sau accesorie, cererea
reconventionala;
-exceprtiile absolute;
-exceptiile relative;
-renuntarea la judecata, renuntarea la drept, cererea de a pronunta o hotarare in baza recunoasterii
pretentiilor ori a invoielii partilor;
-suspendarea procesului, perimarea.
Intrucat dupa terminarea cercetarii procesului nu au avut loc dezbateri, se poate deduce ca
legiuitorul se refera la eventualele sustineri din notele scrise , precu, si la dezbaterile contradictorii.
Daca partile declara ca nu mai au cereri de formulat si nu mai sunt alte incidente de solutionat,
presedintele deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dand cuvantul partilor.
 Cand considera ca au fost lamurite toate imprejurarile de fapt si temeiurile de drept ale cauzei,
presedintele inchide dezbaterile.Se pot depune completari la notele intocmite. Dupa inchiderea
dezbaterilor, partile nu mai pot depune niciun incris la dosarul cauzei, sub sanctiunea de a nu fi luat in
seama.

Asigurarea de dovezi (=anchetă in futurum)

Scop: conservarea unei probe necesare într-un eventual proces sau chiar într-un process pendinte.
Probele se administrează în cursul dezbaterilor. Sunt situaţii când un mijloc de probă ce ar putea servi la
soluţionarea pricinii poate dispărea încă înainte de începerea procesului ori chiar în cursul procesului.
Dacă persoana interesată ar fi limitată la administrarea acestei probe pe calea obişnuită, este posibil ca ea
să nu mai fie în măsură să-şi dovedească pretenţia sau, apărarea.
Condiţia urgenţei꞉
Este o condiţie de admisibilitate a cerereii de asigurare a dovezilor. Procedura este condiţionată de urgenţa
impusă de existenţa unui pericol de dispariţie a probei sau de îngreunare a administrătii ei în viitor.
Urgenţa este lăsată la aprecierea instanţei, şi trebuie să privească proba (ca mijloc şi ca procedură de
administrare) şi va fi justificată şi demonstrată prin intermediul cererii.
Lipsa urgenţei, fiind o condiţie de procedură, nu trebuie sesizată de către instanţă pe cale de excepţie,
astfel încât neîndeplinirea acesteia să ducă la respingerea cererii ca inadmisibilă.
Proba va fi administrată fără alte verificări dacă partea adversă îşi dă acordul de administrare a probei.
Acordul trebuie să fie expres, chiar dacă urgenţa este impusă prin situaţia particulară a probei.
Formularea cererii(prin procedură specială de urgenţă):
Cererea de asigurare a dovezilor poate fi formulată
- Pe cale principală : atunci când procesul care impune administrarea probei în discuţie nu a început
încă.
- Incidental : în timpul procesului deja început. Poate fi formulat oricând, inclusiv o dată cu cererea
de chemare în judecată. Cererea poate fi făcută de oricare dintre părţile litigiului, însă invocarea
sa nu este obligatorie.
Natura procedurii:
O cerere de asigurare a dovezilor nu ar putea niciodată să conducă instanţa la evaluarea probei, adică la
deliberarea asupra situaţiei de fapt.
Evaluarea probei va fi făcută numai de instanţa care judecă procesul propriu – zis şi care va putea să
stabilească în ce măsură este doveditoare şi duce la demonstrarea dreptului afirmat în acel litigiu.(proba
se înlătură doar de instanţa respectivă).
Există opinia că proba se încadrează la categoria procedurilor contecioase pentru că:
- Atunci când proba este solicitată, instanţa se pronunţă asupra admisibilităţii (utilităţii, pertinenţei,
concludenţei)
- Existenţa unui litigiu, a unui conflict de interese, chiar şi a unuia doar posibil
Cererea se va îndrepta:
- Înainte de judecată: la judecătoria în circumscipţia căreia se află martorul sau obiectul constatării
- În timpul judecăţii: la instanţa care judecă procesul în primă instanţă.
Partea va arăta în cerere probele a căror administrare o pretinde, faptele şi motivele sau după caz, acordul
părţii adverse.
Instanţa va dispune citarea părţilor şi va comunica părţii adverse copie de pe cerere. Aceasta nu este
obligată să depună întâmpinare.
Instanţa va soluţiona cererea în camera de consiliu, prin încheiere, care nu este supusă niciunei căi de atac.
Numai încheierea de respingere a cererii de asigurare a dovezilor este atacabilă cu apel în termen de 5 zile
de la pronunţare, dacă s-a dat citarea părţilor, şi de la comunicare, daca s-a dat fără citarea lor.
Încheierea de admitere a cererii nu este supusă niciunei căi de atac şi este executorie ( dispoziţii
susceptibile de executare – obligarea părţilor la plata cheltuielilor de judecată – taxe de timbru, onorariu
de avocat).
Instanţa care judecă litigiul în fond îi este trasată obligaţia de a cerceta proba sub aspectul admisibilităţii
şi concludenţei sale. Dacă este necesar şi posibil, instaţa care judecă litigiul principal, va putea, să dispună
readministrarea probei asigurate.
Constatarea de urgenţă a unei stări de fapt:
La cererea oricărei persoane care are interesul să constate de urgenţă o anumită stare de fapt care ar putea
să înceteze ori să se schimbe până la administrarea probelor, executorul judecătoresc va putea constata la
faţa locului acestă stare de fapt.
În caz de întârziere, asigurarea dovezii şi constatarea unei stări de fapt se vor putea face şi în afara orelor
de program şi a zilelor lucrătoare însă numai cu încuviinţarea expresă a instanţei.

Deliberarea şi pronunţarea hotărârii

Această etapă succede etapei cercetării procesului, care se finalizează prin hotărârea prin care judecătorul
declară încheiată cercetarea procesului şi fixează termen pentru dezbaterea fondului în şedinţa publică.
Cercetarea procesului are ca scop îndeplinirea actelor de procedură, în condiţiile legii, la cererea părţilor
ori din oficiu, pentru pregătirea dezbaterii în fond a procesului.
După terminarea cercetării procesului, se pot încă discuta şi soluţiona cereri, excepţii sau apărări. De
asemenea, poate fi completat sau refăcut probatoriul administrat în faza cercetării judecătoreşti.
Dezbaterile în fond au loc, de regulă, în şedinţă publică. Se asigură astfel, publicitatea procesului, ca o
garanţie a unui proces echitabil.
Principiul publicităţii nu este încălcat prin desfăşurarea dezbaterilor în fond în camera de consiliu, ca
situaţie de exceptie (de ex: divorţul primarului).
Atât în etapa dezbaterilor cât şi în cea preliminară, sunt aplicabile dispoziţiile generale privitoare la
judecata în prima instanţă.
Dezbaterile sunt orale, având loc în faţa completului de judecată, existând posibilitatea depunerii şi de
note scrise.
Judecătorul soluţionează întâi excepţiile (de fond şi de procedură) şi apoi fondul litigiului.
Pot fi discutate în contradictoriu cererile, excepţiile procesuale şi apărările care potrivit legii, pot fi
invocate în orice stare a procesului, avându-se în vedere, obligaţia părţilor de a invoca toate mijloacele de
apărare şi excepţiile procesuale de îndată ce le sunt cunoscute, sub sancţiunea de despăgubiri pentru
pagubele pricinuite părţii adverse.
Cu titlu exemplificativ:
- Cererile privind plata sumelor devenite exigibile (ajunse la scadenţă) după introducerea cererii.
 - Cererile adiţionale, cu acordul expres al tuturor părţilor
- Cererile incidentale, în măsura în care pot fi formulate în orice stare a procesului : cererea de
intervenţie voluntară, principală sau accesorie. Cererea reconveţională, dacă reclamantul şi-a
modificat cererea de chemare în judecată.
- Excepţiile absolute: excepţia de netimbrare, e. necompetenţei generale a instanţelor române, e. de
litispendenţă, e. autorităţii de lucru judecat, e. lipsei calităţii procesuale active sau pasive.
- Excepţiile relative: o neregularitatea procedurală, care tb invocată cel mai târziu la primul termen
de judecată după săvârşirea neregularităţii, de ex: excepţia nelegalei citări a părţilor la efectuarea
raportului de expertiză.
- Renunţarea la judecată, renunţarea la drept, cererea de a pronunţa o hotărâre în baza recunoaşterii
pretenţiilor ori a învoielii părţilor.
- Suspendare procesului, perimarea.
După terminarea cercetării şi până la dezbaterile în fond, instanţa să dispună, la cererea părţilor sau din
oficiu, completarea ori refacerea unor probe.
Nu sunt vizate dezbaterile din cadrul cercetării procesului, deoarece părţile ar fi putut formula o solicitare
de probe noi până la terminarea cercetării, fiind posibil şi ca judecătorul să nu declare încheiată cercetarea
procesului, punând în discuţie, din oficiu, necesitatea administrării de noi dovezi, aşadar dacă părţile
solicită probe noi pe care le-ar fi putut administra în etapa cercetării procesului (cu atât mai mult dacă
probele noi solicitate au fost deja respinse în acea fază), fără să fi intervenit elemente noi, instanţa va
respinge cererea formulată.
Dacă părţile nu mai au cereri de formulat şi nu mai sunt alte incidente de soluţionat, preşedintele deschide
dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părţilor pentru ca fiecare să îşi susţină cererile şi
apărările formulate în proces.
Dezbaterile în fond se derulează la un singur termen de judecată însă, în cazuri excepţionale, pentru motive
temeinice, se poate acorda termen "în continuare", într-o altă zi, chiar în afara orelor fixate pentru
judecarea pricinilor.
Când consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, preşedintele
închide dezbaterile. Dacă va considera necesar, instanţa poate cere părţilor, la închiderea dezbaterilor, să
depună completări la notele întocmite, inclusiv în cazul în care acestea nu au fost cerute de instanţă. După
închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu
fi luat în seamă.

Deliberarea

După închiderea dezbaterilor, completul de judecată deliberează în secret asupra hotărârii ce urmează să
se pronunţe. La deliberare iau parte numai membrii completului de judecată în faţa cărora au avut loc
dezbaterile(în anumite situaţii, strict prevăzute de lege, participă şi alte persoane). Fiecare dintre membrii
completului de judecată are îndatorirea să îşi exprime opinia, începând cu cel mai nou în funcţie.
Preşedintele îşi exprimă opinia cel din urmă. Judecătorul care a luat parte la judecată este ţinut să se
pronunţe chiar dacă nu mai este judecător al instanţei respective, cu excepţia situaţiei în care i-a încetat
calitatea de judecător sau este suspendat din funcţie, astfel că procesul se repune pe rol, cu citarea părţilor,
pentru ca ele să pună din nou concluzii în faţa completului de judecată legal constituit.
În cauzele privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, la judecata în primă instanţă, asistenţii judiciari
participă la deliberări cu vot consultativ.
În completele de judecată de la ÎCCJ, magistraţii-asistenţi, participă la deliberări cu vot consultativ.
Participanţii la deliberare au obligaţia profesională a păstrării secretului deliberărilor şi al votului la care
au participat.
Principiul continuităţii:
Membrii completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei trebuie să rămână, de regulă, aceiaşi pe
tot parcursul judecăţii.
Nu este posibilă înlocuirea judecătorului care a participat la dezbateri, astfel încât, dacă acesta nu poate
participa la deliberare, se va proceda la repunerea cauzei pe rol.
Dacă a partipat la dezbateri, judecătorul este ţinut să se pronunţe chiar dacă nu mai este judecător al
instanţei respective, de exemplu, dacă a fost promovat la altă instanţă.
Excepţii de la această regula: când i-a încetat calitatea de judecător sau este suspendat din funcţie
Ordinea deliberării:
În cadrul deliberării membrii completului de judecată, îşi exprimă opinia începând cu cel mai nou în
funcţie şi încheind cu preşedintele completului, chiar dacă nu el are cea mai mare vechime în funcţie.
În cazul în care completul de judecată apreciază că se impune amânarea pronunţării hotărârii, se va stabili
un termen în acest sens, care nu poate depăşi 15 zile şi care va fi anunţat părţilor iar preşedintele
completului de judecată poate stabili o altă modalitate de pronunţare a hotărârii, prin punerea soluţiei la
dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Regula în materia amânării pronunţării hotărârii, de la care se poate deroga prin norme speciale.
De exemplu: cererea de încuviinţare a cererii silite (cel mult 48 de ore),
a cererii de ordonanţă preşedinţială (cel mult 24 de ore).
Instanţa se va pronunţa asupra tuturor chestiunilor deduse judecăţii.
Nulitatea hotărârii nu constituie singurul remediu procesual pentru vătămarea suferită de parte prin
nepronunţarea instanţei asupra unei cereri deduse judecăţii. Codul prevede şi posibilitatea completării
hotărârii, precum şi revizuirea.
Nu reprezintă însă omisiune de pronunţare (minus petita) situaţia în care instanţa a rezolvat toate capetele
de cerere, dar a admis numai în parte pretenţiile şi nici atunci când unele capete de cerere accesorii au fost
respinse prin respingerea capetelor de cerere principale ori când cererile incidentale au rămas fără obiect
prin modul de soluţionare a cererii principale (o cerere de chemare în garanţie).
Plus petita şi extra petita
Instanţa are obligaţia de a se pronunţa, în limitele învestirii, asupra a ceea ce s-a cerut, astfel instanţa nu
se poate proceda la compararea titlurilor dacă a fost investită cu o cerere de evacuare.
Nu reprezintă o încălcare a principiului disponibilităţii pronunţarea din oficiu asupra unor cereri atunci
când instanţa este obligată să le soluţioneze chiar în lipsa unei solicitări a părţilor, de exemplu, în materie
de divorţ: în ce priveşte exercitarea autorităţii părinteşti asupra copiilor minori ai soţilor, obligaţia de
întreţinere a acestora, precum şi numele soţiilor după divorţ.
Reclamantul are obligaţia să achite taxa judiciară de timbru aferentă sumelor de bani devenite exigibile în
cursul judecăţii, în caz contrar pretenţiile urmând a fi soluţionate în limita timbrării.
Termenul de graţie:
Instanţa poate acorda termen de graţie la cererea debitorului, adică amânarea sau eşalonarea executării.
Acordarea termenului pentru executarea hotărârii se face prin chiar hotărârea care dezleagă pricina(care
dezleagă fondul dreptului, o asemenea cerere nu poate fi adresată instanţei de executare, se respinge ca
inadmisibilă).
Dacă s-a acordat termen de graţie, executarea nu se poate realiza până la împlinirea acelui termen.
Debitorul nu este îndreptăţit la acordarea termenului de graţie, dacă subzistă vreuna din următoarele
situaţii prevăzute expres de legiuitor fie prin alte dispoziţii speciale:
- Dacă debitorului i s-a acordat un termen rezonabil de plată de către creditor ori a avut posibilitatea
să execute într-un termen rezonabil, calculat de la data comunicării cererii de chemare în judecată.
Creditorul odată, cu notificarea prin care solicită executarea obligaţiei, trebuie să acorde
debitorului un termen de executare, iar în lipsă, debitorul poate să execute obligaţia într-un termen
rezonabil, calculat de la data comunicării notificării.
- Dacă la data pronunţării:
 Debitorul se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor care îi revin potrivit legii în
scopul realizării executării silite
 Debitorul risipeşte averea sa
 Debitorul este în stare de insolvabilitate
 Dacă debitorul prin fapta sa, săvârşită cu intenţie sau dint-o culpă gravă, a micşorat
garanţiile date creditorului său ori nu le-a dat pe cele promise sau încuviinţate
- Dacă obligaţia derivă din plata unei cambii, a unui bilet de ordin sau cec.
OG 22/2002 permite instituţiei bugetare debitoare să solicite instanţei judecătoreşti care soluţionează
cauza, acordarea unui termen de graţie, în condiţiile legii.
Hotarârea trebuie să fie rezultatul acordului membrilor completului de judecată şi se dă în numele legii.
Când unanimitatea nu poate fi realizată, hotărârea se ia cu majoritatea membrilor completului de judecată.
Dacă din deliberare, rezultă mai multe opinii, judecătorii ale căror păreri se apropie mai mult sunt datori
să se unească într-o singură opinie. În cazul în care majoritatea nu poate fi realizată, procesul se judecă în
complet de divergenţă, constituit prin includerea în completul iniţial şi a preşedintelui instanţei sau a
vicepreşedintelui, a preşedintelui secţie ori a unui judecător desemnat de preşedinte.
Divergenţa se judecă în aceeaşi zi sau, dacă nu este posibil, într-un anumit termen, de maxim 20 de zile,
care se calculează de la data repunerii cauzei pe rol în vederea soluţionării divergenţei, chiar dacă după
rămânerea cauzei în pronunţare, a fost amânată pronunţarea.
În priciniile considerate urgente, termenul este de cel mult 7 zile.
Înţiinţarea părţilor despre divergenţă:
Părţile vor fi anunţate despre chestiunile în divergenţă abia în şedinţă, adică în cadrul dezbaterilor în
complet de divergenţă.
Judecarea divergenţei:
Dezbaterile vor fi reluate asupra chestiunilor rămase în divergenţă, asupra cărora părţile vor pune din nou
concluzii. Dacă nu se dispune reluarea dezbaterilor în şedinţă de judecată, în prezenţa părţilor, hotărârea
pronunţată în complet de divergenţă este nulă, fiind de neconceput ca un judecător să poată hotărî într-o
cauză la a cărei dezbatere nu a participat.
În situaţia unui complet cu un număr impar de judecători, membrii completului de divergenţă adoptă
hotărârile având obligaţia de a nu ajunge la mai mult de două păreri, nefiind permisă dubla divergenţă.
Până la pronunţarea hotărârii, judecătorii au dreptul de a reveni asupra părerii lor care a provocat
divergenţa.
Singura situaţie în care soluţionarea cauzei revine completului iniţial atunci când divergenţa nu priveşte
soluţia care trebuie dată întregii cauze.
După judecarea chestiunilor care au generat divergenţa, completul iniţial învestit va continua judecarea
cauzei.
Minuta şi dispozitivul hotărârii:
Rezultatul deliberării se consemnează de îndată în minută, care va cuprinde soluţia pronunţată.
Dispozitivul conţine atât soluţia dată asupra tuturor cererilor formulate în cauză, cât şi datele de
identificare ale părţilor. Minuta = dispozitivul pe scurt al hotărârii.
Eventualele contradicţii între minută şi dispozitiv se pot remedia prin procedura îndreptării erorilor
materiale.
În situaţia în care nu se poate înlătura în alt fel vătămarea adusă părţii, se dispune anularea hotărârii,
respectiv dacă nu se poate determina soluţia reală pronunţată în cauză, nefiind posibilă exercitarea
controlului judiciar de legalitate în calea de atac.
Minuta va cuprinde soluţia asupra tuturor cererilor formulate în cauză, precum şi eventuala opnie separată
a judecătorilor aflaţi în minoritate. Neîntocmirea minutei atrage nulitatea hotărârii, întrucât nu se poate
cunoaşte soluţia pronunţată de instanţă, precum şi semnarea minutei numai de către o parte din membrii
completului de judecată, întrucât nu se poate stabili dacă membrii care nu semnat au participat sau nu la
deliberare.
Minuta se va semna pe fiecare pagină de către judecători, ca o garanţie a integrităţii actului procedural.
Dacă se semnează doar de o parte din minută, nulitatea hotărârii este totală şi nu parţială, în limita semnării.
La fel şi în cazul hotărârilor pronunţate de ÎCCJ şi pentru nesemnarea minutei de către magistratul-asistent,
a cărui semnătură trebuie să se regăsească în minută.
Lipsa unei pronunţări în minută cu privire la pronunţarea în şedinţă publică nu reprezintă motiv de nulitate
a hotărârii, deoarece această cerinţă formală trebuie inserată în dispozitiv şi nu în minută.
Modalitatea de întocmire a minutei este prev. în ROI al instanţelor judecătoreşti, în sensul că minuta va fi
scrisă pe cererea de chemare în judecată, pe cererea de apel sau de recurs ori pe ultima încheiere. Dacă nu
există suficient spaţiu sau sunt utilizate formulare tipizate ori tehnică de calcul, minuta se va scrie pe foaie
separată, numerotată.
Minuta se va consemna într-un registru special, ţinut la grefa instanţei.
Hotărârea se va pronunţa ca regulă, în şedinţă publică, prin citirea minutei de către preşedinte sau de către
un judecător, membru al completului de judecată iar nerespectarea cerinţei atrage nulitatea hotărârii.
Singura excepţie este când se dispune amânarea pronunţării, iar preşedintele stabileşte că pronunţarea
hotărârii se realizează prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Ca regulă, în şedinţă publică, legiuitorul a impus şi cerinţa ca pronunţarea să se facă în locul unde s-au
desfăşurat dezbaterile (nu neaparat dezbaterea în fond a procesului, ci dezbaterile contradictorii purtate
asupra chestiunii care constituie obiect al deliberării completului).
Chiar dacă judecată a avut loc în camera de consiliu, pronunţarea se va face întotdeauna în şedinţă publică,
sub sancţiunea nulităţii.
Odată cu citirea minutei, se va indica şi calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii.
Indicarea greşită a căii de atac în cuprinsul hotărârii nu are niciun efect asupra dreptului la exerciţiul căii
de atac.
Data hotărârii este aceea la care minuta este pronunţată, potrivit legii.
Renunţarea la calea de atac în faţa primei instanţe:
Partea prezentă la pronunţarea hotărârii poate renunţa, în condiţiile legii, la calea de atac, făcându-se
menţiune despre aceasta într-un proces-verbal semnat de preşedinte şi de grefier.
Renunţarea se poate face şi ulterior pronunţării, chiar şi după declararea căii de atac, prin prezentarea părţii
înaintea preşedintelui instanţei sau a persoanei desemnate de acesta, ori după caz, prin înscris autentic care
se va depune la grefa instanţei, atâta timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanţa competentă.

CAP.III Hotărârea judecătorească

1. Noțiune și clasificare
Hotărârea judecătorească-actul final și de dispoziție al instanțelor de judecată, prin care se soluționează
cu putere de lucru judecat litigiul dintre părți
Pot fi clasificate după mai multe criterii :
a) in functie de instanta care pronunta hotararea, de momentul pronuntarii si daca solutioneaza
sau nu fondul cauzei, hotararile se imparti in –sentinte ; -decizii ;- incheieri
b) in functie de durata actiunii hotararilor judecatoresti, sunt hotarari –propriu-zise ; - provizorii
c)din punctul de vedere al continutului lor, hotararile se impart in hotarari –integrale ; - hotarari
partiale –
d) in functie de posibilitatea de a fi sau nu atacate cu apel sau recurs, hotararile se impart in
hotarari : –nedefinitive ;- definitive ;- irevocabile
e) in functie de condamnarea pe care o contin , hotararile se impart in hotarari - cu o singura
condamnare ;- hotarari cu condamnare alternative
f) dupa cum pot fi puse sau nu in executare, hotararile se impart in hotarari: -executorii; -
neexecutorii.
Activitatea judiciara are ca finalitate solutionarea conflictului dedus judecatii, iar hotararea
judecatoreasca este rezultatul acestei activitati (quod iudex sentit)
Hotararea judecatoreasca –repr. Actul final si de dispozitie al instantei prin care se solutioneaza
cu autoritare de lucru judecat litigiul dintre parti. Spre deosebire de textul din codul anterior, art 424
NCPC este mult mai detaliat, inlaturand neajunsurile art. 255 din vechiul CPC de la 1865.
1.1 Sentintele
Art. 424 alin (1) NPCP stabileste ca hotararea primei instante prin care este solutionata caquza sau prin
aceasta se dezinesteste se numeste sentinta . Sintagma “prin care este solutionata cauza” acopera fara
echivoc si d.p.d.v terminologic si nipoteza solutionarii unei cereri de chemare in judecata pec ale de
exceptie., iar nu numai atunci cand instant solutioneaza pe fond raportul litigios. Art 429 NCPC,
indifferent de Solutia pe care o adopta( pec ale de exceptie sau pe fond), art. 424 alin (1) NCPC nu
neaga acest effect principal al pronuntarii hotararii. Dezinvestirea primei instante prin aceasta modalitate
se realizeaza prin pronuntarea unei sentinte iar ipoteza declinarilor evocate reprezinta o concluzie ce
decurge din disp. Art. 136 alin. (1) si (4) NCPC. Daca o sectie a Inaltei Curti se dezivesteste prin
declinarea de competenta in fav. Altei sectii a Inlatei Curtis au declinarea este dispusa intre completele
unei sectii , considerarea specializarii unuia dintre ele, hot. Nu se va numi sentinta, ci incheiere( nu este
pronuntata in prima instanta , solutie care decurge din disp. Art . 424 alin . (1) si (5) NCPC.
Hot. Pronuntate de Inalta Curte in materiile ce tin de competenta diversa a instantei supreme
reglementata prin dispozitiile art. 97 pct.4 NCPC ( stramutari, conflicte de competenta, delegarea
instantei etc) se vor numi incheieri, intrucat norma de competenta invocata nu reglementeaza o
competenta de prima instant propriu- zisa . Raionamentul anterior este aplicabil mutatis mutandis si in
privinta declinarilor dispuse de catre instantele de apel sau de catre celelalte instante de recurs decat
Inalta Curte.
1.2 Deciziile
Hotararile prin care instant se pronunta asupra apelului, recursului in interesul legii, precum si
hot. Pronuntata ca urmare a anularii in apel a hot. Primei instante si retinerii cauzei spre judecare ori ca
urmare a rejudecarii cauzei in fond dupa casarea cu retinere in recurs, se numesc decizii. Hot. Prin care
instanta de apel , dupa anularea hotararii atacate si evocarea fondului nu se realizeaza la acelasi termen,
prin aceeasi hotarare , ratiunile fiind identice cu cele pentru care legiuitorul a mentionat expres ipoteza
rejudecarii cauzei in fond dupa casarea cu retinere in recurs.
1.3 Hotararile pronuntate in contestatie in anulare sau revizuire
Contestatia in anulare si revizuirea se solutioneaza dupa caz, prin sentinta sau decizie (cai de atac
de retractare). Solutia repr. O consacrare in cadrul dispozitiilor generale privind hotararile
judecatoresti a principiului accesorium sequitur principale, prin aplicarea caruia doctrina si
juriprudenta dezvoltate in aplicarea codului anterior au concluzionat in acelasi sens, anume ca,
daca se ataca o hotarare in prima instant, acestei cai extraordinare de atac erau solutionate prin
sentinta, pec and daca obiectul contestatiei in anulare sau revizuirii era o hotarare data intr-o cale
de atac, se pronunta o decizie.
1.4 Incheierile
Celelalte hotarari judecatoresti date de instanta se numesc incheieri. Norma este valabila atat
pentru cele date in prima instant, precum si in caile de atac, ordinare sau extraordinare, ori in
cadrul unor procedure special, daca legea nu contine dispozitii derogatorii.
Hotararea va cuprinde :
a) Partea introductive, in care se vor face mentiunile prevazute la art. 233 alin. (1) si (2) NCPC.
Partea introductiva va cuprinde numai denumirea instantei, numarul dosarului, data, numele,
prenumele si calitatea membrilor completului de judecata, numele si prenumele grefierului,
numele si prenumele procurorului, daca a participat la judecata, precum si mentiunea ca
celelalte date sunt aratate in incheiere
b) Considerentele, in care se vor arata obiectul cererii si suntinerile pes curt ale partilor,
expunerea situatiei de fapt retinuta de instant pe baza probelor administrate, motivele de fapt
si de drept pe care se intemeiaza Solutia, aratandu-se atat motivele pentru care s-au admis,
cat si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor
c) Dispozitivul, in care se vor arata numele, prenumele , codul numeric personal si domiciliul
sau resedinta partilor ori,dupa caz, denumirea , sediul, codul unic de inregistrare sau codul
 unic de inregistrare sau codul de indentificare fiscal, numarul de inmatriculare in registrul
comertului ori de inscriere in cuantumul cheltuielilor de judecata acordate.

Daca hot. S-a dat in folosul mai multor reclamanti sau impotriva mai multor parati, se va
arata cee ace se cuvine fiecarui reclamant. Cand hot. Este suopusa apelului sau recursului se
va arata si instanta la care se depune cererea pentru exercitarea caii de atac.
Hotararea se redacteaza de judecatorul care a solutionat procesul. Cand in compunerea
completului de judecata intra si asistenti judiciari, presedintele il va putea desemna pe unul
dintre acestia sa redacteze hotararea. In cazul in care unul dintre judecatori sau asistenti
judiciari au ramas in minoritate la deliberare, el isi va redacta opinia separata , care va
cuprinde expunere considerentelor, solutia pe care a propus-o si semnatura acestuia. De
asemenea, judecatorul care este de acord cu solutia, dar pentru considerente diferite, va
redacta separat opinia concurenta.
Hotararea va fi semnata de membrii completului de judecata si de catre grefier. Daca vreunul
dintre judecatori este impiedicat sa semneze hotararea, ea va fi semnata in locul sau de
presedintele completului. Hotararea se va comunica din oficiu partilor, in copi, chiar daca
este definitiva. Comunicarea se va face de indata ce hotararea a fost redactata si semnata in
conditiile legii. Hotararile definitive prin care s-a dispus efectuarea unei inscrieri in cartea
funciara sau, dupa caz , in alte registre publice se vor comunica din oficiu si institutiei sau
autoritatii care tine acele registre. Hotararile definitive prin care s-a dispus anularea, in tot
sau in parte , a unui act notarial se comunica din oficiu de indata notarului public
instrumentator , direct ori prin intermediul camerei notarilor publici in circumscriptia careia
functioneaza. De asemenea, hotararilor prin care instanta se pronunta in legatura cu
prevederi cuprinse in Tratatul privind functionarea UE si in alte acte juridice ale UE. Hot. Se
va intocmi in doua exemplare originale, dintre care unul se ataseaza la dosarul cauzei , iar
celalalt se va deounde spre conservare la dosarul de hotarari ale instantei.
2. Efectele hotararii judecatoresti
Hot. Judecatoreasca produce urm. Efecte
a) Dezinvesteste instanta de judecarea cauzei cu care a fost investita prin cererea de chemare in
judecata
b) Constutuie , d.p.d.v probator, inscris autentic, fiin intocmita in conditiile legii
c) Hot.pronuntata intr-o actiune in realizare sau in constituire de drepturi poate fi pusa in executare
silita , ea constituind titlu executoriu
d) Hotararea produce efecte retroactive
e) Hotararea are ca efect si schimbarea obiectului prescriptiei
f) Dobandeste putere de lucru judecat
Hotararea pronuntata are putere executorie. Are forta probanta in conditiile legii , devenind obligatorie
intre parti si, respectiv , opozabila erga omnes fata de terte persoane.
3. Executia vremelnica a unei hotarari judecatoresti
Poate fi de drept(intervine in cazurile expres prevazute prin art. 448 din noul C.Proc. Civ) sau
judecatoreasca. Au ca obiect
 1. Stabilirea modului de exercitare a autoritatii parintesti, stabilirea locuintei minorului, precum si a
modului de exercitare a dreptului de a avea legaturi personale cu minorul
2. Plata salariilor sau a altor drepturi izvorate din raporturile juridica de munca, precum si a
sumelor cuvenite, potrivit legii , somerilor.
3. Despagubiri pt accidente de munca
4. Rente ori sume datorate cu titlu obligatoriu de intretinere sau alocatie pt copiii, pensii
5. Despagubiri in caz de moarte sau vatamare a integritatii corporale ori sanatatii, daca
despagubirile s-au acordat s-au acordat sub forma de prestatii banesti periodice
6. Reparatii grabnice
7. Punerea sau ridicarea sigiliului ori facerea inventarului
8. Cereri privitoare la posesie, numai in ceea ce priveste posesia
9. Hot. Pronuntate in temeiul recunoasterii de catre parat a pretentiilor reclamantului, pronuntate in
conditiile art. 436
10. In orice alte cazuri legea prevede ca hotararea este executorie
Alineatul (2) al art 448 din NCPC prevede cazurile in care instanta nu poate incuviinta executia
vremelnica, si anume
a) In materie de stramutare de hotare, desfiintare de constructii , plantatii sau a oricaror lucrari
avand o asezare fixa
b) Cand prin hotarare se dispune intabularea unui drept sau radierea lui din cartea funciara.

IV – Judecata in caile de atac

= mijloace procesuale prin intermediul carora cel interesat poate solicita verificarea legalitatii si
temeiniciei hotararilor judecatoresti si a eventualelor greseli savarsite.

1. Clasificare:
a) Cai ordinare si cai extraordinare de atac
Ordinare: apelul
Extraordinare: recursul, contestatia in anulare si reviziuirea
b) Cai de atac de reformare si Cai de atac de retractare
Reformare: apelul si recursul – solutionate de catre instanta superioara celei care a pronuntat hotararea
atacata
Retractare: contestatia in anulare si revizuirea – solutionate de instanta care a pronuntat hotararea
atacata
c) Cai de atac devolutive si nedevolutive
Devolutive: apelul – pt ca provoaca o noua judecata in fond
Nedevolutive: recursul, contestatia in anulare si revizuirea – nu mai e necesara o noua judecata de
fond, instant realizeaza doar un control asupra hotarari atacate
d) Cai de atac suspensive si nesuspensive de executare
Suspensiv: recursul nu are character suspensiv(exceptie art 484 stramutarea de hotare, desfiintarea de
constructii, plantatii sau lucrari cu asezare fixa, totodata recursul devine suspensiv de executare cand
instanta de recurs dispune suspendarea la cerere, si cu plata unei cautiuni.
Nici contestatia in anulare sau revizuirea nu sunt suspensive de executare de drept, dar instantace
solutioneaza o astfel de cale de atac poate incuviinta suspendarea sub conditia darii unei cautiuni.

Reguli commune privind insituirea si exercitarea cailor de atac:

 Legalitatea cailor de atac
 Ierarhia cailor de atac
 Existenta unei hotarari judecatoresti pe care legea sa o declare susceptibila de a fi atacata
 Unicitatea dreptului de a folosi o cale de atac
 Manifestarea de vointa a unei parti in sensul exercitarii caii de atac
 Neagravarea situatiei partii in propria cale de atac
2. Apelul
= o cale de atac ordinara, suspensiva de executare redformare si devolutiva, prin care partea
nemultumita de hotararea prfimei instante, sau dupa caz, procurorul, solicita instantei ierarhic
superioare desfiintarea, modificarea sau anularea hotarari atacate.

Felurile apelului
1) Apel principal – poate fi exercitat de partea nemultumita de hotararea primei instante, sunt supuse
apelului si hotararile date in ultima instanta, daca, potrivit legii, instanta nu putea sa judece decat
in prima instanta;
- Situatiile in care partea nu poate face apel principal: partea care a renuntat expres la apel cu privire
la o hotarare nu mai are dreptul de a face apel principal.
2) Apel incident – il poate formula intimatul impotriva partii adverse, care a exercitat apelul principal;
intimatul este in drept, dupa indeplinirea termenului de apel, sa formuleze apel in scris, in cadrul
procesului in care se judeca apelul facut de partea potrivnica, printr-o cerere proprie, pt schimbarea
hotararii primei instante. Daca apelantul principal isi retrage apelul sau daca este respins ca tardiv
ori inadmisibil, apelul incident ramane fara efect.
3) Apel provocat – poate fi formulat de intimatul din apelul principal impotriva altui intimat sau
impotriva unei personae care a figurat in prima instanta si care nu este parte in apelul principal.

Obiectul apelului
= hotararile pronuntate in prima instanta de catre judecatorii si tribunal, precum si incheierile prin
care s-a interrupt cursul judecatii in prima instanta
 - Nu orice hotarare de prima instanta este susceptibila de apel, sunt exceptate unele hotarari de la
exercitarea caii ordinare de atac(:este supusa recursului), de ex: hotararea prin care se ia act de
renuntarea la judecata, hotararea prin care se ia act de renuntarea la dreptul pretins, hotararea care
constata perimarea,
- Alteori, insa, legea stabileste ca o hotarare este supusa numai apelului, caz in care este exclus
recursul: hotararea cu privire la contestatia la executare, hotararea de partaj, ordonanta
presedintiala, hotararea data asupra cererilor posesorii.(contestatia in anulare).

Subiectele apelului
= persoanle care au avut calitatea de parte la judecata in prima instanta: reclamantul si paratul, precum
si intervenientii; au calitatea de parti si succesorii in depturi ai partilor.
- Partile in apel se numesc apelant si intimat.
- Tertii ucare nu au fost parti in proces nu au dreptul de a ataca hotararea deoarece aceasta nu le este
opozabila
- Potrivit legii si procurorul poate in conditiile normelor de drept procesual civil, sa exercite caile
de atac impotriva oricaror hotarari.

Depunerea cererii de apel

- Se depune la instanta a carei hotarare se ataca, sub sanciunea nulitatii.
- In cazul in care cererea de apel nu indeplineste conditiile prevazute de lege, presedintele
instantei(sau persoana desemnata de acesta) va stabili lipsurile si ii vac ere apelantului sa
completeze/modifice cererea de indata, daca este prezent, ori in scris, daca apelul a fost trimis prin
posta/fax/email.
- Completarea/modificarea se face inauntrul termenului de apel; daca intervalul ramas pana la
expirarea termenului nu este suficient, presedintele va acorda un termen de cel mult 5 zile de la
expirarea termenului de apel.
- Dupa primirea cererii de apel, respective a motivelor de apel, presedintele instantei care a pronuntat
hotararea atacata va dispune comunicarea lor intimatului, impreuna cu copiile certificate de pe
inscrisurile alaturate si care nu au fost infatisate la prima instanta, cu obligatia de a depune la dosar
o intampinare in termen de cel mult 15 zile de la data comunicarii.
- Instanta la care s-a depus intampinarea o comunica de indata apelantului, cu obligatia sa depuna
la dosar raspunsul la intampinare in cel mult 10 zile de la data comunicarii -> intimatul va lua
cunostinta de raspunsul la intampinare din dosarul cauzei.
Apelul formulat impotriva incheierilor premergatoare – nu pot fi atacate cu apel separate ci doar odata
cu fondul.

Termenul de apel – 30 zile de la comunicarea hotararii, daca legea nu prevede altfel. Pt procuror
termenul de apel curge de la data pronuntarii, in afara de cazurile cand procurorul a participat la
judecarea cause, cand termenul de apel curge de la comunicarea hotararii.
- Termenul de apel suspenda executarea hotararii de prima instanta
 - Termenul de apel, fiind un termen imperative si de decadere, curge continuu, fara sa fie susceptibil
de intrerupere si suspendare. Exceptii atunci cand:
 moartea partii care are interes sa faca apel, atunci se va face o noua comunicare a hotararii
fara sa se arate numele si calitatea fiecarui mostenitor, iar termenul de apel incepe sa curga
din nou de la data acestei comunicari.
 Moartea mandatarului caruia I s-a facut comunicarea, cand curge un nou termen de la
aceasta data dar numai dup ace se va comunica hotararea la domiciliul/resedinta partii.

Conditiile de forma ale apelului

Cererea de apel va cuprinde:
a) nume, prenume, CNP, domiciliul partilor, pt pers juridice(denumirea, sediul, CUI, CIF,)
b) indicarea hotararii atacate
c) motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza apelul
d) probele invocate in sustinerea apelului
e) semnatura
- la cererea de apel se va atasa dovada achitarii taxelor de timbre
- motivarea apelului: se aduc la cunostinta instantei motivele de nemultumire ale apelantului fata de
hotararea atacata, iar intimatul isi poate formula din timp apararea
- apelul are caracter devolutiv – instanta superioarfa este indreptatita sa exercite un control complet
asupra temeiniciei si legalitatii hotararii atacate, dar apelul este devolutiv numai pt ceea ce s-a
apelat
- motivele vor fi prezentate de apelant intr-o forma clara si precise, astfel incat instanta de apel sa
poata retine cu exactitate adevaratele temeiuri ale nemultumirii apelantului
- partile nu se vor putea folosi, inaintea instantei de apel, de alte motive, mijloace de aparare, si
dovezi, decat de cele invocate la prima instanta sau aratate in motivarea apelului sau in intampinare
- mijloacele de dovada invocate in fata primei instante pot fi reiterate de apelant si oral in fata
instantei de apel, intimatul avand cunostinta de atare dovezi inca de la prima instanta
apelantul va trebui sa indice in cererea de apel dovezile pe care se sprijina fiecare motiv invocate de el.
Instanța competentă pentru a soluționa apelul
- apelul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea
apelată
Efectele apelului
1. Apelul are un caracter devolutiv – provoacă o nouă judecată asupra fondului, atât cu privire la
problemele de drept cât și cu privire la cele de fapt
2. Dublul grad de jurisdicție –
3. Apelul nedevolutiv – când prin apel nu se solicită judecata în fond, ci doar anularea primei
instanțe și respingerea ori cererea de chemare în judecată ca urmare a invocării unei excepții sau
trimiterea dosarului la instanța competentă, apelul este lipsit de caracterul devolutiv.
4. Caracterul etensiv al apelului – este extinderea explicită a caracterului devolutiv al apelului și
cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată
 - Instanța trebuie să analizeze și dezlegările date de prima instanță care se află în dependență cu
partea din hotărâre pe care apelantul o contestă
5. Devoluțiune totală – în cazul în care apelul nu este limitat doar la anumite soluții din dispozitiv
ori atunci când tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul cauzei este indivizibil
6. Motive, mijloace de apărare și dovezi folosite în apel – părțile nu se vor putea folosi înaintea
instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță
sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare.
7. Invocarea din oficiu a unor motive de ordine publică – motivele de ordine publică pot fi
invocate din oficiu de către judecător
8. Refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță. Probe noi administrate
în apel
- Instanța de apel poate dispune refacerea sau completarea probelor administrate de prima instanță
în cazul în care consideră că sunt necesare
Soluții ce se pot pronunța de instanța de apel.
Păstrarea soluției primei instanță
1. Respingerea, anularea sau constatarea perimării apelului – soluția apelată se păstrează și
devine executorie de la data pronunțării hotărârii de apel

Respingerea apelului
a. Ca nefondat – când constată ca neîntemeiate motivele invocate în apel
b. Ca inadmisibil – când apelul nu este calea de atac prevăzută de lege pentru hotărâre.
c. Ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă –
d. Soluția este identică în cazul lipsei de intere în promovarea apelului

Anularea apelului – presupune rezolvarea apelului în baza unei excepții în legătură cu exercițiul
dreptului la apel sau sancționează neîndeplinirea unor condiții de formă
a. Apelul formulat de o persoană fără capacitate procesuală de folosință este lovit de nulitate
b. Dacă apelul este formulat de o pers fără capacitate sau cu capacitate restrânsă de execițiu.
Instanța va anula apelul
c. În cazul constatării lipsei dovezii calității de reprezentant pentru declararea căii de atat instanța
va anula apelul
d. Apelul formulat peste termen generează soluția nulității acestuia
e. Dacă nu s-a timbrat apelul, acesta este anulat
f. Nesemnarea apelului generează soluția anulării.
Perimarea apelului – dacă judecarea apelului a rămas în nelucrare din motive imputabile părților
un interval de 6 luni.
2. Renuțarea la apel – păstrarea soluției primei instanțe intervine și în cazul în care instanța de apel
ia act de renunțarea apelantului la judecarea căii de atac
Modificarea soluției primei instanțe
1. Admiterea apelului
a. În cazul apelului declarat împotriva considerentelor – soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii
atacate va fi menținută, instanța de apel va înlătura sau va schimba considerentele atacate
b. Schimbarea în tot sau în parte a hotărârii apelate –
c. Anularea hotărârii apelate
- Necercatarea fondului sau judecata în lipsa părții care nu a fost legal citată – dacă instanța de
apel constată că în mod greșit prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fonsului
sau judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea
primei instanțe și va judeca procesul.
- Anularea hotărârii pentru necompetența primei instanțe – dacă se cosntată că instanța care a
soluționat cauza în primă instanță a fost necompetentă, instanța de apel anulează hotărârea acesteia
și trimite cauza spre judecare instanței competentă.
- Anularea hotărârii apelate și judecarea în fond în cazul competenței de primă instanță a
isntanței de apel - dacă se cosntată că instanța care a soluționat cauza în primă instanță a fost
necompetentă, iar competența revine instanței de apel, aceasta anulează hotărârea și va judeca în
fond, pronunțănd o hotărâre susceptibilă după caz de apel sau de recurs.
- Anularea hotărârii apelate pentru alte motive de nulitate – dacă se constată că există un alt
motiv de nulitate decăt cel privind necompetența primei instanțe, instanța de apel anulează în tot
sau în parte procedura urmată în fața primei instanțe și hotărârea atacată și va reține procesul pentru
judecarea pronunțănd o hotărâre atacabilă cu recurs
- Anularea hotărârii în cazul unui apel nedevolutiv -

Caile extraordinare de atac

I Recursul= calea de atac prin care partile sau Ministerul Public solicita desfiintarea unei hotarari
judecoresti pronuntate fara drept de apel, in apel sau de un organ cu activitate jurisdictional.
1. Obiectul si scopul recursului: sunt supuse recursului =hotararile date in apel, hotararile date fara
drept de apel, orice alte hotarari.

-nu sunt supuse recursului: cererile privind navigatia civila si activitatea in porturi, conflictele de
munca si asigurari sociale, erori judiciare.
2. Durata termenului: 30 zile
3. Calculul termenului: de la data comunicarii hotararii care se ataca; intreruperea termenului are loc
cand moare una dintre parti sau mandatarul caruia i s-a facut comunicarea;
Cererea de recurs cuprinde: nume, prenume, adresa partii in favoarea careia se face recursul, nume
si adresa intimatului, inidcarea hotararii care se ataca, motivele de nelegalitate pe care se intemeiaza
recursul, semnatura.
 Motive de casare: cand instanta nu a fost alcătuită potrivit legii, hotararea a fost pronuntata de alt
judecător decat cel care a luat parte la dezbatere, incalcata competent, hotararea nu cuprinde
motivele pe care se intemeiaza.
Solutiile pe care le poate pronunta instanta de recurs: admiterea, respingerea, anularea sau
constatarea perimarii
Retinerea spre rejudecare= solutiile care pot fi pronuntate dupa admiterea recursului si casarea
hotararii judecate
Casarea cu trimitere=exceptia pt curtile de apel si tribunal, putand fi dispusa o singura data in cursul
procesului; exemplu: cand instant a carei hotarare se ataca a solutionat procesul fara a intra in
judecata fondului sau cand judecata s-a facut in lipsa partii care nu a fost legal citata, sau lipsa de
competenta.
Respingerea cererii ca fiind inadmisibila: judecata s-a facut cu depasirea atributiilor puterii
judecatoresti, motiv de casare; cand s-a incalcat autoritatea de lucru judecat, motiv de casare.
Efectele casarii: cand hotararea a fost casata pentru incalcarea regulilor de procedura, judecata va
reincepe de la actul anulat.

II Contestatia in anulare= cale extraordinara de atac prin care partile sau procurorul pot obtine
desfiintarea unei hotarari judecatoresti, introdusa in 15 zile
Obiect: pot fi atacate hot definitive, atunci cand contestatorul nu a fost legal citat si nici nu a fost prezent
la termenul de judecata.
Hotararile pot fi atacate:
-hotararea fata in recurs a fost pronuntata de o instant necompetenta
- dezlegarea data recursului este rezultatul unei erori materiale
- instant de recurs, respingand termenul a omis sa cerceteze vreunul din motivele de casare invocate
- instant de recurs nu s-a pronuntat asupra unuia dintre recursurile declarate in cauza.
Contestatia in anulare - obisnuita: motivul fiind nelegala citare si nu s-a prezentat la termen
- speciala: necompetenta

Eroare materiala: confundarea unor elemente importante, netimbrarea, tardiv, introdus de o persoana
fara calitate
III Revizuirea=se poate obtine desfiintarea unei hotarari jud definitive si reinnoirea judecatii in cazurile
prevaute de lege.
Poate fi ceruta:
 - s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut s-au nu s-a pronuntat
asupra unui lucru cerut
- obiectul pricinuu nu se afla in fiinta
- un judecator, martor, expert, care a luat parte la judecata, a fost condamnat
definitiv pentru o infractiune privitoare la pricina sau daca hotararea s-a dat in
temeiul unui inscris declarat fals
- un judecator a fost sanctionat disciplinar definitive pentru exercitarea functiei
cu rea credinta
- dupa darea hotararii, s-au descoperit inscrisuri doveditoare, retinute de partea
potrivnica
- s-a casat, anulat ori s-a schimbat hotararea unei instante
- statul ori alte personae juridice de drept public, minorii pusi sub interdictie
judecatoreasca nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie
- exista hotarari definitive potrivnice care incalca autoritatea de lucru judecat
- Curtea Europeana a Drept Omului a constatat o incalcare a drepturilor

Termenul de revizuire este de o luna: -in cazurile prev. la art 509,

Intampinarea se depune cu cel putin 5 zile inaintea primului termen de judecata

IV Dispozitii privind asigurarea unei practice judiciare unitare. Recursul in interesul legii= are ca
scop realizarea unei jurisprudente unitare pe intreg teritoriul tarii; scopul este realizat prin Inalta Curte
de Casatie si Justitie, sesizarea curtii este facuta de procurorul general al Parchetului de pe langa curte,
coelegiul de conducere al Inaltei Curti, Avocatul Poporului.

Executarea silită
Def: Executarea silită este faza procesului civil în cadrul căreia creditorul își realizează drepturile obținute printr-
un titlu executoriu prin constrângerea patrimonială a debitorului.
Scopul executării silite este realizare a drepturilor creditorului dacă debitorul se împotrivește.
Clasificare:
- Directă
o Predarea bunurilor mobile
o Predarea bunurilor mobile
o Executarea unei obligații de a face sau a nu face
- Indirectă

Participanții
a. Părțile – creditorul și debitorul
Creditorul = persoana căreia i s-a eliberat titlul executoriu (persoana care a câștigat procesul), titularul dreptului de
a cere executarea silită
Debitorul – partea obligată prin titlul executoriu, împotriva căreia urmează să se pornească executarea.
Coparticiparea activă se poate realiza, mai mulți creditori pot să acționeze împotriva aceluiași debitor
Coparticiparea pasivă nu se poate realiza, urmărirea se poate realiza numai asupra patrimoniului debitorului
(executarea nu pot fi îndreptată împotriva a mai mulți debitori)
Părțile trebuie să aibă: capacitate, calitate procesuală și trebuie să aibă un interes.
Executarea poate fi solicitată și de către moștenitori.
b. Instanța de judecată – încuviințează întotdeauna începerea executării silite
- are competența de a soluționa toate incidentele care apar în cadrul procesului de executare silită.
c. Organele de executare silită – executorii judecătorești
- Sunt investite cu autoritate de stat pentru a impune realizarea întocmai a dispozițiilor cuprinse într-o
hotărâre judecătorească.
d. Procurorul – poate cere punerea în executare a unei hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.
e. Terțe persoane – creditorii care intervin în cadrul executării silite pentru a-și valorifica drepturile lor
de creanță.

Obiect
- Veniturile și bunurile debitorului deținute cu titlu de proprietar.
În cazul executării silite directe obiectul executării se identifică întocmai cu obiectul obligației stabilite în titlul
executoriu.
În cazul executării silite indirecte obiectul executării este distinct, el poartă asupra bunurilor mobile și imobile ale
datornicului.

Bunuri exceptate sau urmăribile condiționat

- Sunt exceptate de la urmărire bunurile ce aparțin domeniului public
- Sunt exceptate de la urmărire unele bunuri ce aparțin persoanelor fizice
o Bunuri considerate ca inalienabile – dreptul de uz, dreptul de abitație
o Bunuri alienabile care sunt sustrase de la urmărire din considerente umanitare:
 Bunuri de uz personal sau casnic strict necesare debitorului și familiei sale
 Alimentele necesare debitorului și familiei sale pe timp de două luni
 Combustibil necesar debitorului și familiei sale pentru 3 luni de iarnă
- Bunuri care pot fi urmărite condiționat – pot fi urmărite condiționat doar de inexistența altor bunuri si
numai pentru datorii privind pensia de întreținere,, chirii, arenzi, etc.

Temeiul executării silite

Executarea silită se face doar în temeiul unei hotărâri judecătorești ori a unui alt titlu executoriu.
Titlu executoriu = un înscris în conformitate cu legea prin care creditorul solicita recuperarea creanței pe care acest
înscris o conține.
Titlu executoriu
- Hotărârea judecătorească – care este definitivă și irevocabilă
- Alte titluri executorii:cambia, biletul la ordin, cecul, procesul verbal de contravenție.

Încuviințarea executării silite

- se face la solicitare executorului judecătoresc de către instanța de executare

Instanța poate respinge încuviințarea executării silite dacă:

- hotărârea sau înscrisul nu sunt cu titlu executoriu
- creanța nu este certă, lichidă și exigibilă
- debitorul se bucură de imunitate de executare, etc
Încheierea prin care cererea de încuviințare este admisă nu este supusă nici unei căi de atac.
Încheierea prin care cererea de încuviințare este respinsă este atacabilă cu apel numai de creditor

Prescripția dreptului de a cere executarea silită.

Dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executoriu se prescrie în termen de 3 ani de la data la
care ia naștere dreptul.
Termenul de prescripție este susceptibil ce întrerupere sau suspendare.
Suspendare conduce la sistarea execuției pe timpul cât dăinuie cauza care a determinat suspendare, după încetarea
cauzei de suspendare termenul de prescripție își reia cursul.

Întreruperea prescripției are loc în următoarele cazuri:

- la îndeplinirea de către debitor a oricărui act voluntar de executare sau recunoaștere a datoriei
- la depunerea cererii de executare
- la momentul depunerii cererii de intervenție în cadrul urmăririi silite pornite de alți creditori
- la îndeplinirea în cursul executării silite a unui act de executare
- la depunerea cererii de reluare a executării

Perimarea executării silite

O cerere de executare silită care a rămas în nelucrare timp de 6 luni din culpa creditorului.
Termenul de perimare începe să curgă de la data îndeplinirii ultimului act de executare.
Perimarea are ca efect desființarea tuturor actelor de urmărire în cauză.
Suspendarea executării silite
= oprirea temporară a tuturor actelor de urmărire
Poate fi
a. voluntară – poate fi dispusă numai de către creditor
- expresă – are loc în prezența unei cereri scrise sau verbale formulate de către creditor în sensul
sistării temporare a activității execuționale
- tacită – poate fi dedusă de neîntocmirea unor acte execuționale cu privire la care este necesar
acordul expres al reclamantului
b. legală – intervine în cazurile expres prevăzute de lege
- de drept – sunt prevăzute în unele dispoziții legale
- facultativă – poate fi dispusă în baza contestației la executare sau în urma unor căi de atac.