Arhitectură gotică

Catedrala din Reims

Sistemul de boltire al Bisericii Sf. Mihail din Cluj

Arhitectura gotică reprezintă unul din stilurile arhitecturale asociate cu catedralele, precum și cu
alte biserici din aproape toată Europa în timpul perioadei medievale, începând cu secolul al XII-lea și
încheind cu anii 1500. Ca o situare mai exactă în timp și spațiu, cele mai importante opere
arhitecturale gotice acoperă perioada 1140 - 1500, fiind construite din România până în Portugalia și
din Slovenia până în Norvegia, Suedia și Finlanda. A fost precedată de arhitectura romanică și a fost
succedată de arhitectura renascentistă, o transformare a stilului romanic, odată cu Renașterea,
începută în Florența secolului al XV-lea.
Două dintre elementele caracteristice ale arhitecturii gotice sunt bolta în arc frânt, sau ogiva, care
este de fapt o intersecție longitudinală a doua bolte clasice ale stilului romanic, și arcul de susținere
al ogivei, așa numitul arc butant. Un al treilea element definitoriu, care apare la multe clădiri gotice,
nefiind însă omniprezent, este rozeta, prezentă atât în basoreliefuri cât și în alte forme ornamentale.
Stilul gotic este o transformare a stilului romanic, apărut din necesitatea de a da o altă dimensiune
verticală clădirilor. Goticul flamboaiant, adică goticul târziu, a fost faza de apogeu artistic a goticului
care s-a remarcat prin exagerarea abundenței detaliilor, în parte pentru a diminua greutatea pe care
clădirile gotice o impuneau, respectiv pentru a încerca o salvare a stilului.
Goticul transilvănean s-a impus în secolul al XIII-lea, cu caracteristici conservatoare, dominate de
tradițiile romanice. În secolele XIV-XV formele goticului transilvănean au evoluat spre maturitate.
Planimetric a fost depășită varianta bisericilor de tip bazilical cu transept (în formă de cruce),
precum Biserica Sfânta Maria din Sibiu, în favoarea construcției unor biserici-hală de mari
dimensiuni, precum Biserica Neagră din Brașov, Biserica Sfântul Mihail din Cluj, Biserica Reformată
din Târgu Mureș etc.[1] În Țara Românească goticul a pătruns la sfârșitul secolului al XIII-lea, tot prin
intermediu săsesc. Ilustrativă în acest sens este bărăția din Câmpulung.[2] În Moldova stilul gotic a
pătruns în secolul al XIV-lea prin intermediu săsesc și maghiar. Ilustrative în acest sens sunt
ruinele Catedralei Catolice din Baia. Sub influența arhitecturii gotice, bisericile ortodoxe din Moldova
au preluat elemente gotice caracteristice, precum ancadramentele ferestrelor și portalurilor,
contraforții etc., care au participat la sinteza stilului moldovenesc constituit în epoca lui Ștefan cel
Mare.[3]
În Anglia, la începutul secolului al 19-lea, goticul cunoaște o re-evaluare și o nouă recunoaștere, de
fapt o "renaștere" denumită gotic renăscut (conform termenului original folosit în engleză, Gothic
Revival architecture) sau neo-gotic, producând clădiri memorabile, dintre care Palatul Westminster,
care a fost total refăcut după devastatorul incendiu din 1834, este un exemplu memorabil de gothic
revival. Mai târziu, la sfârșitul aceluiași secol și începutul secolului 20, arhitectura gotică are o ultimă
"tresărire de orgoliu", producând opere durabile, în stilul numit deja atunci neo-gotic, în locuri foarte
diferite ale lumii, nu numai în Europa, ci și în Statele Unite ale
Americii, Canada, Australia, Filipine, Indiaș.a.m.d.

Origine

Catedrala din Coutance, Franţa

Stilul care ulterior avea să aibă identitatea definitorie sub numele de gotic, originase odată cu
construcția numită Bazilica Sfântul Denis, biserica abației din Saint-Denis, din apropierea Parisului,
caz în care a exemplificat viziunea arhitecturală a Abatelui Suger. Suger a dorit să creeze o
reprezentare fizică a sfântului Ierusalim printr-o clădire de o verticalitate și liniaritate impunătoare.
Astfel, fațada bazilicii a fost designată efectiv de Suger, în timp ce nava a fost adăugat sute de ani
mai târziu.
Către mijlocul secolului al XII-lea, în plină epocă de dominație a romanicului, își face apariția un nou
stil în arhitectură. Numele i-a fost dat de oamenii veacului al XVII-lea, care disprețuiau această artă,
văzută ca o artă "barbară", "gotică" de la numele celor mai cunoscuți "barbari" ai sfârșitului
antichității. În realitate, arta gotică a dat Europei capodopere comparabile cu cele mai mari creații ale
geniului uman. Monumentele romanice le păreau arhitecților secolului al XII-lea greoaie, masive și
întunecate, datorită ferestrelor puține și înguste. Arhitecții goticului au revoluționat viziunea spațială
romanicului prin două invenții: ogiva și arcul de susținere (arc butant). Bolta semicirculară este
înlocuită cu o boltă în formă de arc de cerc frânt, sau ogivă, la care presiunea verticală este mult mai
redusă. Meșterii înălțau pe patru coloane, dispuse în plan pătrat, câte două perechi de arcuri în
ogivă; fiecare arc este susținut de două coloane diagonal opuse. Prin multiplicarea acestor grupuri
de arcuri se putea obține o construcție foarte solidă, capabilă să susțină, prin încrucișarea de ogive,
bolta edificiului, oricare ar fi dimensiunile ei. Arcurile de susținere, cealaltă invenție, sprijină, din
exterior, pereții înalți ai navei centrale, alături de contraforturi, pentru a contrabalansa presiunea
laterală a bolților. Aceste soluții au îngăduit o nouă organizare a spațiului bisericii, în care planul cu o
navă este cel mai răspândit. Una dintre gloriile catedralelor gotice este turnul de înălțime amețitoare,
al cărui vârf împunge bolta cerească. Multe catedrale aveau mai multe turnuri, dar unele dintre ele
au rămas neterminate din lipsă de fonduri, cum ar fi în Belgia catedrala din Anvers. Primele
catedrale gotice au apărut în inima Franței, pe domeniul regal. Cea dintâi este biserică abațială de la
Saint-Denis din Paris, înălțată în deceniile 4-5 ale secolului al XII-lea, sub îndrumarea abatelui
Suger, sfetnicul regelui Ludovic al VI-lea. Au urmat, între 1150 si 1250, patru catedrale celebre ale
goticului francez. Prima este Notre-Dame de Paris, în a doua jumătate a veacului al XII-lea, cu cinci
nave si o fațadă admirabilă.Întregul ansamblu degajă echilibru și armonie. A doua este catedrala din
Chartres, cu două turnuri inegale. Catedrala din Amiens este cel mai mare monument gotic din
Franta. În sfârșit, cea mai frumoasă rămâne catedrala din Reims, comparată cu Partenonul, loc de
încoronare a regilor Franței. În Germania, goticul pătrunde mai târziu, influențat de monumentele
franceze. Cele mai cunoscute opere gotice sunt:domurile din Koln, Nurnberg și Bamberg.
Caracteristica edificiilor germane este planul "bisericii-hală", cu trei nave de înălțimi egale.În Anglia,
trăsătura monumentelor gotice este masivitatea lor, necunoscută pe continent. Principalele edificii
gotice de aici sunt catedralele din: Canterbury, Wells, Lincoln și Salisbury. Și Spania stă sub
influența goticului francez, adus de pelerinii sosiți în Peninsula Iberică de dincolo de Munții Pirinei.
Caracteristicile acestui stil apar mai ales la catedralele din Burgos si Toledo. În sfârșit, Italia rămâne
refractară inovațiilor gotice, datorită puternicei rezistențe a influențelor bizantine. Cel mai
reprezentativ monument gotic din Peninsula Italică este domul din Milano, înălțat pe parcursul a cinci
secole. În schimb, Italia, mai mult decât orice altă țară europeană, a dat admirabile monumente
gotice în arhitectura civilă. Zeci de palate comunale din orașele italiene preiau elementele stilului, ce
le oferă eleganță și armonie. Printre cele mai faimoase edificii civile se număra Palatul Dogilor din
Veneția și admirabila "Casa de aur" (Ca d'Oro) aflată în aceeași cetate din lagună.