Exercițiul 1:

În opinia mea, sunt întru totul de acord cu ideea pe care o susține acest enunț, aceea că
oamenii comunică între ei atât voluntar cât și involuntar.

În primul rând, comunicarea este voluntară, când în spatele fiecărui act de comunicare se
ascunde o voinţă, o intenţie, un scop. Atunci când vorbeşte, scrie sau pictează, cineva vrea să
lanseze un mesaj către altcineva şi vizează un obiectiv mai mult sau mai puţin precis şi
conştient.

În al doilea rând, comunicarea este involuntară, înţelegem că omul comunică şi atunci când
nu vrea să o facă. Spre exempluu, vecinul mi-a inundat bucătăria. Când l-am întâlnit pe
stradă, a întors capul şi a privit în altă parte. Din jenă şi, poate, din sentiment de culpă, nu
voia o discuţie cu mine. Prin comportamentul său, mi-a trimis acest mesaj, fără voia lui.

În concluzie, capacitatea de comunicare reprezintă o premisă a procesului de construire a

relaţiilor între persoane şi de integrare socială.

Exercitiul 2

Consider ca Wiliam James are intru totul dreptate atunci cand afirma ca la o intalnire
unde sunt prezenti doi oameni ei sunt de fapt sase.

In primul rând, fiecare om are propria sa percepție despre el însuși pentru ca fiecare
om este conștient de limitele sale, de puterea și forța propriului său eu, cel care îl
individualizează și la nevoie îl face să capete o anumită stimă de sine. Există însă anumiți
factori precum stresul, anxietatea, fobiile, obsesiile, depresia și trauma care pot transforma un
om facându-l ca in ochii celorlalți să apară cu totul altfel de cum se știe el însuși. Ba mai mult
așteptările celor din preajma noastră pot sau nu să coincidă cu ceea ce noi avem de oferit,
arătat sau chiar împărtășit.

În al doilea rând felul în care un om este perceput de cei din jurul său sau felul în care
se cunoaște el însuși diferă întotdeauna de felul cum este el în realitate. De exemplu
timiditatea poate fi învinsă prin educație, muncă și luptă cu tine insuți, reconsiderarea
propriilor valori, după cum un om violent se poate ascunde în spatele unei măști greu de
depistat chiar și de un bun psiholog.
 În concluzie, există diferențe uriașe între felul de a fi al unui om în propria lui viziune,
felul în care îl văd cei din jurul său și felul în care este el în realitate.

Exercitiul 4.

Comunicarea didactică se poate defini ca fiind o comunicare instrumentală, direct implicată

în susţinerea unui proces sistematic de învăţare. Comunicarea didactică depinde în mare
măsură de măiestria didactică şi măiestria educaţională a fiecăruia. Există mai multe modele
pentru profesorul contemporan : 1. normalitate, inteligenţă, moralitate 2. caracter moral 3.
putere de muncă 4. cadrul explicării lămurite 5. vocaţie 6. pregătire.

Învãtãmântul este, prin excelentã, un domeniu puternic comunicant la toate nivelurile.

Aceastã apreciere este cu atât mai evidentã dacã vom privi lucrurile prin prisma pedagogiei
moderne a comunicãrii, pentru care:

· relatia instructivã (educativã) este eminamente o relatie de comunicare, ce dã nastere

unui tip specific de limbaj- limbajul didactic sau pedagogic pe care se bazeazã. Ceea ce nu
înseamnã cã învãtãmântul este reductibil la comunicare, ci evidentiazã o recunoastere a
comunicãrii ca parte constitutivã si vitalã a procesului instructiv-educativ;

· ca parte constitutivã si vitalã de învãtãmânt, comunicarea se implicã activ si creator

în structurarea acestuia;

· comunicarea constituie una din conditiile fundamentale desfãsurãrii a procesului de

învãtãmânt, de unde concluzia cã a organiza conditiile învãtãrii înseamnã a organiza
comunicãrile care se produc în clasã, a organiza si controla schimburile de semnificatii ce au
loc între profesor si elevi.

Exercitiul 5

Comunicarea didactică, ca şi comunicarea generală interumană, este supusă unor perturbări

numeroase şi variate

a) blocaje determinate de caracteristicile persoanei angajate în comunicarea didactică

(Profesorul pe de o parte, elevul pe de alta);

b) blocaje determinate de relaţiile social-valorice existente între participanţii la relaţia de

comunicare-didactică;
c) blocaje determinate de particularităţile domeniului în care se realizează comunicarea
didactică

Exercitiul 6

Exercitiul 7

Sistemul informational in cadrul unei scoli are o importanta deosebita pentru o buna
desfasurare a activitatilor didactice. Sitemul informatic in cadrul unei scoli SIIIR se va adresa
atât nevoilor utilizatorilor de la nivel central (legate în special de luarea de decizii pe baza
analizei indicatorilor de performanţă, dar şi de asigurarea transparenţei proceselor
investiţionale, gestiunea problematicii resurselor umane, alcătuirea şi exploatarea acestora),
cat si nevoilor identificate la nivel local (gestiunea activităţilor, proceselor şi fluxurilor la
nivelul unităţii de învăţămant).

Exercitiul 8

În psihologia generală confl ictul e considerat orice ciocnire de necesităţi, motive, interese,
gânduri, sentimente, modele de conduită direcţionate opus. Confl ictul este o modalitate
neconstructivă de exteriorizare a emoţiilor acumulate. El este însoţit de procese emoţionale
negative, care dezorganizează comportamentul şi reduc efi cienţa activităţilor persoanei.

Conflictele dintre profesori şi elevi au la bază cauze multiple, printre care: - Nerezolvarea
unor stări mai vechi, pe fondul cărora se acumulează noi tensiuni. - Stimularea, aprecierea
inegală practicată în activitate. - Supraîncărcarea cu sarcini nediferenţiate, corelată cu
evaluarea incorectă. - Evaluarea subiectivă a cunoştinţelor şi a comportamentului afectiv-
atitudinal. - Acordarea unei importanţe sporite informativului şi mai puţin formativului. -
Nevalorificarea preocupărilor elevilor de studiu independent, de afi rmare a creativităţii, de
completare a cunoştinţelor prin activităţi extraşcolare. - Redusa diversifi care a metodelor
activ-participative şi de implicare efectivă a elevilor în activitatea de predare – învăţare. -
Folosirea abuzivă a muncii frontale care blochează afi rmarea unor elevi. - Aplicarea insufi
cientă a variatelor forme şi reţete de comunicare cu toţi elevii. - Afi rmarea subiectivă a
exigenţei. - Neacceptarea unor opinii opuse sau modifi cate exprimate de elevi. - Recurgerea
la autoritate în rezolvarea unor probleme care se ivesc. - Pasivitatea sau amânarea rezolvării
unor probleme.

Exercitul 9

Exercitiul 10

Termenul negociere – cu sensul apropiat celui de azi – apare consemnat în secolul al VI-lea
î.H., în Roma antică, în vremea când plebeii cetăţii, oameni bogaţi, cetăţeni liberi, dar nu şi
nobili, erau nevoiţi să se ocupe de afaceri private sau îndeplineau anumite funcţii publice. Din
punct de vedere academic, termenul a negocia este definit ca fiind „ a trata cu cineva
încheierea unei convenţii economice, sociale sau politice.” La modul general, Kennedy
defineşte negocierea ca fiind „ procesul prin care reuşim să obţinem ce vrem de la cei care
vor ceva de la noi”. Dintre toate formele de comunicare, negocierea este, aşadar, singura care
recunoaşte aprioric urmărirea unui interes. Pentru a fi altceva decât egoism, acţiunile care ţin
de negociere trebuie să admită, din capul locului, că nu este nimic mai normal pentru partener
sau parteneri să urmărească acelaşi lucru, dar din punctul lor de vedere – interesul lor.

În practica rezolvării conflictelor, se apelează frecvent la utilizarea medierii – sau a unei a

treia părţi -. Medierea reprezintă ce un proces prin care părţile au posibilitatea, în
circumstanţe sigure şi aflate sub control, de a se concilia, fiind asistate de mediator. Din
această perspectivă, Myers defineşte medierea ca fiind „ intervenţia terţei părţi, neutră în
raport cu părţile aflate în conflict, în rezolvarea conflictului prin facilitarea comunicării şi
oferirea de sugestii”. Medierea duce la reducerea sau direcţionarea conflictului prin realizarea
următoarelor obiective: - reducerea ostilităţii şi frustrării; - păstrează aparenţele asigurând
căile de acceptare a concesiilor prin asumarea vinei acestora; - oferă propuneri de soluţii
alternative; - poate alege locul, modul de comunicare, limitele de timp, participanţii şi lista de
priorităţi a acestora. Metoda este deosebit de eficientă atunci când cele două părţi aflate în
conflict nu mai sunt dispuse la o confruntare onestă, fiind prinse între presiunea organizaţiei
şi neîncrederea reciprocă. Atunci, o a treia persoană cu rol de mediator, va încerca să
provoace sau să favorizeze deschiderea comunicării. În acest fel se reduce emotivitatea şi se
creează oportunităţi sensibil aproximativ egale pentru ambele părţi de a-şi exprima poziţiile.