Educația pentru pace

"Dacă vrem să ajungem la o adevărată pace în această lume, atunci va trebui să începem
de la copii" Ghandi

Educaţia pentru Cetăţenie Democratică (E.C.D.) cuprinde educaţia pentru drepturile

omului, educaţia civică, educaţia pentru pace, educaţia globală şi interculturală .

Afirmând încrederea în capacitatea educaţiei pentru pace , pentru pregătirea generaţiilor

în formare în spiritul cooperării , al participării şi al democraţiei , ne afirmăm de fapt încrederea
în succesul acţiunilor de apărare a păcii şi în viitorul umanităţii.

Educaţia pentru pace are precursori mai îndepărtaţi sau mai apropiaţi de vremea noastră
J.A. Comenius (1592-1670), considerat un precursor al O.N.U.-ului şi al UNESCO-ului năzuia
spre o pace universală şi căuta structurile şi mijloacele necesare pentru a o instaura şi menţine.

După primul război mondial , evitarea unei noi conflagraţii mondiale a preocupat
spiritele laminate, iar unele organizaţii au iniţiat acţiuni educative specifice păcii.

După al doilea război mondial , problema apărării păcii s-a pus şi se pune în termeni noi
, cu o insistenţă în creştere devenind o preocupare prioritară şi o năzuinţă a tuturor naţiunilor.
Ea intră în conexiune cu alte probleme din lumea contemporană , caracterizată prin caracter
global , universal şi pluridisciplinar : interdependenţele şi transspecificitatea nu anulează
diversitatea şi specificitatea problemelor şi a colectivităţilor naţionale, dar problematica
societăţii democratice ni se înfăţişează din ce în ce mai mult ca o unitate indivizibilă.

Probleme cum sunt : protejarea mediului terestru, acvatic şi aerian , decalajele între Nord
şi Sud , subdezvoltarea , subnutriţia , apărarea păcii şi îmbunătăţirea calităţii relaţiilor dintre
oameni şi dintre grupurile umane , lupta împotriva maladiilor şi protejarea copiilor , promovarea
unei vieţi democratice şi apărarea drepturilor omului etc. nu sunt numai probleme ale
diplomaţilor sau specialiştilor diferitelor domenii , ci având un caracter concret este o
preocupare prioritară a tuturor oamenilor şi tuturor naţiunilor indiferent de mărimea lor şi de
regiunea căreia îi aparţin.

Această problematică complexă este abordată de omenire , dar soluţiile par să nu o

acopere. În acest mod se declanşează o serie de întrebări : o lume umană şi armonios dezvoltată
sau o lume divizată , plină de tensiuni şi hărţuită de tulburări şi conflicte ? Un mediu protejat şi
umanizat sau o deşertificare galopantă ? O afirmare a spiritului raţional şi a toleranţei sau
generozităţii sau o dezlănţuire a fanatismului de tot felul ? O promovare a democraţiei şi a unei
1
noi etici internaţionale sau o răspândire a totalitarismului şi a arbitrarului ? Cooperare , respect
reciproc , încredere , dezarmare şi pace sau un război nimicitor care s-ar extinde pe întreaga
planetă ?

“ Fără pace , dezvoltarea este imposibilă : fără dezvoltare drepturile omului sunt iluzorii
: fără drepturi pentru om , pacea este violenţă. (College de France )

Cel mai pertinent şi mai util răspuns propus de organizaţiile internaţionale active în
domeniul cercetării educaţiei îl constituie noile tipuri de conţinuturi. Se impun din ce în ce mai
insistent ca sursă ale unui conţinut pertinent , un sistem de noi educaţii care dispun de obiective
şi conţinuturi specifice, dar care sunt greu de conturat sub forme de discipline independente .
Educaţia relativă la mediu ale cărei conţinuturi pot fi distribuite atât în sfera ştiinţelor exacte ,
cât şi în cea a ştiinţelor umaniste ; Educaţia pentru bună înţelegere şi pace ; Educaţia pentru o
nouă ordine economică şi internaţională ; Educaţia pentru participare şi democraţie ale cărei
conţinuturi nu pot fi reduse numai la cele ale educaţiei civice ; Educaţia pentru participare şi
dezvoltare care îşi propune să îi înveţe pe tineri şi să iniţieze schimbări , să domine schimbările,
situându-se şi menţinându-se în centrul dezvoltării ca agent , scop, şi beneficiar al acesteia ;
Educaţia nutriţionistă etc. Se vorbeşte foarte mult despre educaţia pentru comunicare şi mass-
media , educaţia pentru viitor , educaţia economică , educaţia culturală şi pentru timpul liber ,
educaţia sanitară etc. Noile educaţii corespund unor trebuinţe de ordin socio- pedagogic. Autorii
de cursuri şi tratate de pedagogie nu au reuşit să distribuie noile educaţii în sfera educaţiilor
tradiţionale care o compun pe cea integrală ( intelectuală, tehnologică şi pentru muncă , moral-
patriotică , estetică ,sportivă şi igienică ) dar noile tipuri de conţinuturi au pătruns în cadrul
activităţilor educative curriculare şi extracurriculare.

Educaţia pentru pace constituie cea mai sigură modalitate de eliminare a agresivităţii ,
a violenţei , a terorismului şi a conflictelor dintre comunităţi. Ea reprezintă un factor capabil de
a contribui la crearea unei societăţi democratice. Pacea este o aspiraţie a popoarelor , un
imperativ fundamental al epocii noastre şi o finalitate prioritară a educaţiei de astăzi şi de mâine.
"Cu toate diferenţele dintre continente şi ţări , cu toate diferenţele culturale şi ideologice
finalităţile luptei pentru un viitor mai bun al lumii sunt pretutindeni aceleaşi. Pretutindeni se
pune problema apărării păcii , a asigurării unei educaţii de bază pentru toţi oamenii, a eliminării
foametei şi a protejării sănătăţii , a apărării valorilor mediului natural , a salvării identităţii
culturale a diferitelor grupuri umane "( Bogdan Suhodolski- filozof polonez )

2
 Educaţia pentru pace are şanse să fie eficientă pe plan socio – politic numai dacă se
propagă simultan în toate ţările , pe bază de încredere reciprocă şi cu obiective fundamentale
comune.

Finalităţile şi obiectivele educaţiei pentru pace se pot grupa în trei mari categorii :

1. Însuşirea unor concepte şi a unor cunoştinţe pertinente specifice domeniului: pace şi educaţie
pentru pace, dezarmare şi educaţie pentru dezarmare, democraţie şi drepturile omului,
cooperare şi echitate, cultură universală şi culturi naţionale, valori finale şi valori instrumentale,
problematica lumii contemporane şi soluţiile posibile, prospectiva socială şi relaţia viitorului
cu prezentul şi trecutul , cunoaşterea omului şi a diversităţii tipurilor umane , distincţia între
pacifişti apărători ai păcii şi constructori ai păcii, agresiune şi agresivitate, conflict şi stări
conflictuale, fanatism şi convingere etc.

2. Însuşirea unor priceperi sau aptitudini : a asculta cu receptivitate pe altul sau pe alţii , a
dialoga , a face propuneri şi a da răspunsuri , a comunica fidel propriile opinii sau intenţii , a
iniţia schimbări şi a le controla , a învăţa continuu etc.

3. Însuşirea unor comportamente sau atitudini : responsabilitate faţă de propria patrie şi de

colectivitatea mondială , solidaritate şi încredere în semeni ,respect faţă de propria cultură şi de
cultura altor popoare sau colectivităţi , toleranţă în sensul de acceptare a diversităţii şi
generozitate , probitate morală şi intelectuală, respect faţă de valorile spirituale şi de purtătorii
de valori , modestie şi recunoaşterea meritelor sau a talentelor altora , spirit critic şi capacitate
de a lua decizii.

Identificarea şi stoparea agresivităţii , intoleranţei , predispoziţiei pentru fanatism

trebuie să înceapă de timpuriu şi pentru îmbunătăţirea calităţii etice a vieţii diferitelor
colectivităţi umane este foarte importantă descoperirea şi eliminarea egoismului , a
comportamentelor nonparticipative care pot duce la conflicte sau la dezagregarea colectivelor :
perfidia , intriga , laşitatea etc.

În cadrul de promovare a conţinuturilor pentru pace s-au conturat două strategii. Prima constă
în introducerea unor module specifice care ocupă anumite durate putându-se asocia cu istoria,
literatura , psihologia , filozofia , educaţia civică , educaţia plastică etc. O a doua strategie constă
într-o dublă acţiune : de punere în valoare a conţinuturilor existente şi de difuzare sau
introducere în sânul acestora a unor noi teme , concepte sau preocupări specifice educaţiei
pentru pace.

3
 Ţinând seama de faptul că elevii trebuie să înveţe să participe la viaţa socială şi să
construiască viitorul , să se simtă responsabil cu toate generaţiile şi cu toate naţiunile lumii în
realizarea educaţiei pentru pace s-au impus anumite metode şi mijloace de lucru.

În promovarea educaţiei pentru pace în cadrul unor organizaţii mondiale

guvernamentale şi nonguvernamentale , considerăm că ar fi potrivit să se ia un număr de măsuri
care ar pune mai bine în valoare experienţa dobândită până acum .

Formele de realizare a acestei educaţii sunt ca şi la educaţia pentru cetăţenie democratica

următoarele :

- educaţia formală – învăţarea sistematică realizată în instituţii specializate

- educaţia non-formală –activităţile educative desfăşurate în afara sistemului formal de

învăţământ

- educaţia informală – experienţele de învăţare spontană , cotidiană

Modalităţile de realizare a educaţiei pentru pace la nivelul claselor I-IV sunt :

- memorizări ,povestiri , activităţi de observare , desene realizate de copii , lecturi după imagini
, filme , convorbiri tematice , jocuri de rol , rebusuri , dezbaterea unor fapte , exerciţii de
simulare etc. Aceste activităţi pot fi realizate pe grupe sau individual .

La nivel mondial au izbucnit o serie de probleme care ne asaltează continuu . Acestea

au devenit obiectul activităţii diferitelor categorii de specialişti . În prezent asistăm la o
intensificare a revoltelor şi conflictelor la care se adaugă şi dezastrele naturale . Problema păcii
este un imperativ al lumii contemporane .

Bibliografie:

Antonesei L. (2002). O introducere în pedagogie. Dimensiuni axiologice şi transdisciplinare

ale educaţiei, Iaşi: Editura Polirom.

Bunescu Gh., (1998). Şcoala şi valorile morale, Bucureşti: EDP R.A.

Călin M., (1996). Teoria educaţiei. Fundamentarea epistemică şi metodologică a acţiunii

educative, Bucureşti: Editura All.

Călin M., (2001). Filosofia educaţiei, Bucureşti: Editura Aramis.

4
.