INTRODUCERE

Anatomic, genunchiul reprezintă partea membrului inferior în care gamba se

unește cu coapsa, funcționarea sa fiind complexă.
Genunchiul reprezintă o mare articulație a corpului, fiind și cea mai
importantă și cea mai predispusă la accidentări. Datorită articulațiilor sănătoase ale
genunchiului putem merg, alerga sau așeza fără dureri. În funcție de activitate și
situație, acesta va suporta greutatea corpului multiplicată. Mobilitatea și stabilitatea
genunchiului este dată de interacțiunea dintre oase, tendoane, mușchi, cartilaj și
alte părți moi din articulația genunchiului.
Dintre toate segmentele aparatului locomotor, genunchiul este cel mai frecvent
expus diverselor traumatisme și afecțiuni. În afara leziunilor directe, acesta suferă
de asemenea și în cazul unor mobilizări impuse după anumite boli.

Prin rolul și poziția sa, genunchiul este predispus și vulnerabil la

traumatisme de tipul entorselor, luxațiilor și fracturilor.

ENTORSE, LUXAȚII ȘI FRACTURI ALE GENUNCHIULUI

- CLASIFICARE-
Entorsa la genunchi este o leziune traumatică apărută ca urmare a întinderii
sau ruperii ligamentului încrucișat anterior sau colateral și provocată de o mișcare
bruscă de răsucire, aterizare brutală sau lovitură violentă laterală sau frontală a
genunchiului.
Entorsa de gradul I prezentă la genunchi este cel mai ușor tip de entorsă în
care ligamentele suferă mici întinderi sau rupturi superficiale. Simptomele
gradului I sunt: durere, sensibilitate, umflarea și rigiditatea la mobilizare.
Entorsa de gradul II este o entorsă medie ca severitate, ligamentul
prezentând ruptura profundă, însă incompletă. Simptomele gradului II sunt: durere
în timpul folosirii genunchiului, sensibilitate la palpare, umflare și edem.
Entorsa de gradul al III-lea este cel mai grav tip de entorsă în care se relevă
fie o desprindere de pe os a ligamentului, fie o ruptură completă a acestuia.
Simptomele prezente sunt: durere ascuțită, imposibilitatea mișcării genunchiului,
umflătură, învinețire.
Luxația la genunchi este un traumatism rar (aprox. 2% din totalul luxațiilor), dar
sever, ce produce rupturi de ligamente și desprinderi de capete osoase cu pierdere a
contactului parțial sau total.
În funcție de gravitate, viteza și direcția de deplasare, luxația la genunchi
poate fi clasificată în mai multe tipuri, în funcție de:
 Direcție: anterioare, posterioare, mediale, laterale, rotatorii;
 Viteză: mare (forța violentă extremă, accidente auto) sau scăzută (sportivi);
 Complexitate: simple sau mixte;
 Moment de producere: recente sau vechi (peste 24 ore);
 Desprindere: parțială sau totală.
Luxația totală sau luxația completă de genunchi are loc când tibia, femurul
sau rotula pierd definitiv contactul dintre ele, în timp ce luxația parțială sau
incompletă se produce atunci când conectarea dintre oase este menținută, însa nu în
totalitate.

Luxația anterioară a genunchiului este cel mai întâlnit tip de luxație la

genunchi (aprox 40% din cazuri), fiind cauzată de hiperextensia acestuia.
Luxația posterioară este pe locul doi ca frecvență, fiind remarcată în 33% din
cazurile de luxație a genunchiului.
Mecanismul frecvent de producere a acestui tip de luxație este aplicarea unei forțe
direct pe tibie, în timp ce genunchiul este în flexie.
 La fel ca și în cazul luxației anterioare, luxația posterioară are o incidență
ridicată de lezare a arterei poplitee, ceea ce face ca acest traumatism să aibă
consecințe negative asupra integrității piciorului.
Luxațiile mediale și laterale sunt mai reduse ca frecvență și apar ca urmare a
deplasării în varus sau valgus, în timp e luxația rotatorie survine datorită forțelor de
rotație.
Luxația posterolaterală ireductibilă este produsă de o forță în valgus
combinată cu rotația spre interior a tibiei, articulația fiind de cele mai multe ori
imposibil de a fi repoziționată prin reducere închisă.
Luxația de rotulă cu dislocarea patelară laterală reprezintă cel mai frecvet tip
de luxație rotuliană și are ca simptom specific proeminența exterioară a
genunchiului însoțită de durerea severă. Atunci când apare o luxație rotuliană,
partea laterală a genunchiului are o formă distorsionată , anormală , fapt ce indică
dislocarea rotulei de la locul său.
Fracturile prezente la genunchi prezintă următoarea clasificare:
1. Fractura extremității distale a femurului:
- Mecanismul de producere este direct;
- Frecvent sunt intraarticulare;
- Influențează suprafața de sprijin și interesează cartilajul, meniscurile și
ligamentele;
- Majoritatea sunt fracturi cu deplasare, adică musculatura tracționează
fragmentele.
2. Fracturi de platou tibial își fac apariția prin cădere de la înălțime în picioare
sau în urma accidentelor rutiere.
3. Fracturile de rotulă prezintă următorul mecanism:
- direct pe genunchi flectat: cădere pe sol, tabloul de bord;
- indirect: contracția violentă de cvadriceps.
4. Fracturile complexe
5. Leziuni complexe osoase, musculo-ligamentare și vasculo-nervoase.

STUDIU DE CAZ
-PREZENTARE-
Pacienta D.M în vârstă de 46 ani a suferit un traumatism indirect la nivelul
genunchiului stâng: cădere accidentală de la înălțime acuzând excoriații extinse ale
spatelui, hematom difuz coapsa stângă, entorsă de genunchi cu durere la nivelul
coapsei și genunchiului stang, tumefiere și impotentă funcțională.
Diagnosticul la internare : entorsă de genunghi stâng, elongație de ligament
colateral extern
Examen local de specialitate
Pacienta conștientă, fără pierdere de cunoștiință în momentul impactului,
prezintă excoriații extinse ale tegumentelor spatelui.
Coapsa stângă și genunchiul stâng deformate patalogic cu circumferința mai mare
decât în partea dreaptă cu 5cm la coapsă și 4cm la genunchi.
Tegumentele de aspect violaceu datorită hematomului subcutanat difuz ce prinde
fața antero-externa a coapsei. Impotență funcțională parțială a genunchiului stâng
cu dureri spontane și provocare de mișcare în articulație .
Prezența șocului patelar pe straturile subiacente, mișcări patologice de
lateralitate la nivelul genunchiului cu suspiciunea de elongație sau ruptură de
ligament colateral extern.
Tratament
În cazul entorsei tratamentul constă în imobilizarea provizorie a articulației
genunchiului și urmărirea în evoluție.
Imobilizarea genunchiului în burlan gipsat timp de 14-21 zile, după care se practică
recuperarea balneo-fizio-terapeutică.
Obiectivele recuperării BFT în afecțiunea prezentată:
 Combaterea durerii;
 Redobândirea mobilității articulare;
 Refacerea echilibrului muscular;
 Tonifierea musculaturii;
 Recuperarea rezistenței la efort.
Tratamentul prin electroterapie utilizează ca proceduri :
 Curenții diadinamici ce prezintă efecte analgetice, hiperemiante;
 Ultrasunetul cu efect caloric profund, micromasaj tisular.
Tratamentul prin termoterapie include:
 Aplicarea locală sub formă de cataplasme cu parafină, timp de 15 minute,
având efect sedativ;
 Termoterapia rece (crioterapia): masajul cu gheață
Programul terapeutic kinetic urmărște recuperarea zonei afectate prin :
 kinetoterapia activo-pasivă și activă în extensie;
  exerciții izodinamice ;
 exerciții izometrice cu încărcare progresivă, exerciții proprioceptive;
 exerciții rezistive de creștere a forței musculare a volumului mușchiului și a
rezistenței la efort.

Terapia ocupațională reprezintă o metodă de reeducare activă care completează

kinetoterapia folosind diverse activităţi adaptate la tipul de deficienţe motorii ale
individului cu scop recreativ şi terapeutic, ajutând bolnavul să folosească mai bine
muşchii rămaşi indemni şi recuperând funcţia celor afectaţi de boală, contribuind
astfel la readaptarea funcţională la gesturile vieţii curente.
Terapia ocupațională în afecțiunea prezentată include exerciții ca: urcatul și
coborâtul scărilor, mersul pe teren accidentat, mersul pe teren liber.